Sinaxar 7 Septembrie

 

În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea Sfântului Mucenic Sozont.

Acest sfânt se tragea după neam din Licaonia (Asia Mică) şi a trait în timpul împaraţiei lui Diocletian (către 304). Înainte de a primi sfântul botez se numea Tarasie, şi era păstor de oi. De la păstorit el a învăţat arta de a paşte oile duhovniceşti, şi a adus un mare număr de păgâni la credinţă prin propovăduirea sa.

Primind încredinţare printr-o vedenie că a venit vremea de a-şi vărsa sângele pentru Hristos, sfântul s-a dus la un templu idolesc de lânga Pompeiopolis (în Cilicia), unde păgânii adorau o statuie în aur a Artemisei, a tăiat mâna de aur a idolului, iar preţul ce a luat pe ea l-a împărţit săracilor. Pentru care domnitorul locului făcând rău multor bănuiţi nevinovaţi, sfântul s-a vădit pe sine, spre uimirea păgânilor. Şi îndată fost dus în faţă lui Maximian, guvernatorul Ciliciei, a fost supus la bătaie cumplită şi la alte multe chinuri, încât sfântul şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Atunci păgânii au aprins un foc mare, ca să ardă trupul sfântului mucenic. Insă o furtună puternică s-a pornit ca din senin şi ploaia a stins focul, iar păgânii s-au împraştiat înspăimântaţi, lăsând pe creştinii pioşi să ia moaştele sfântului.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Apostoli Evod şi Onisifor.

Sfântul Evod s-a numărat între cei 70 de apostoli şi a fost în urma lui Petru episcop la Antiohia cea mare (Siria). Succesorul său, sfântul sfinţitul mucenic Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu, prăznuit la 20 decembrie), ucenic al sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, îl pomeneşte în scrisoarea sa către Antiohieni cu aceste cuvinte: "Amintiţi-vă de binecuvântatul părinte Evod, care a fost făcut de către Apostoli primul vostru păstor". Precum se vede din Epistolele Fericitului Pavel, săvârşind el nevoinţa mare între cei şaptezeci, s-a făcut predicator vestit al Cuvântului.

Sf. Evod a slujit ca episcop timp de 27 de ani şi a murit ca mucenic în zilele împăratului Nero (54-68). Sfântul Evod a lăsat mai multe scrieri. În una din acestea el scrie că Prea Sfânta Fecioară Maria a născut pe Mântuitorul lumii la vârsta de 15 ani. Alte scrieri ale sfântului nu ni s-a păstrat. Istoricul bisericesc Nichifor Calist pomenea însă, în secolul al XIV-lea, o altă carte, numită Steaua. Sfântul Evod a primit cununa muceniciei în anul 66 după Hristos.

Iar Onisifor, este cel pe care îl pomeneşte Apostolul în Epistola a doua către Timotei: "Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat, ci venind în Roma, cu multă osârdie m-a căutat şi m-a găsit. Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult mi-a slujit el în Efes, tu ştii prea bine." (II Timotei 1, 16-18).

Acesta a fost făcut episcop al Colofoniei (Asia Mica), iar mai târziu în Corint, că era vrednic şi puternic la cuvânt, şi pâna la sânge a întărit credinţa, murind muceniceşte în oraşul Pariul, nu departe de Efes, pe când propovăduia pe Hristos locuitorilor păgâni din Helespont.

Acesta în ceata propovăduitorilor împreună cu Apostolul Evod se sălăşluieşte în cereştile locaşuri.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Evpsihie, care de sabie s-a savârsit.

Sf. Mucenic Eupsihie s-a născut în Cezareea Capadociei, în unele sinaxare spunându-se că ar fi fost fiul senatorului Dionisie. În timpul unei persecuţii a creştinilor sub împăratul Adrian, acesta a fost prins şi torturat. După ce l-au torturat, l-au aruncat în temniţă, unde un înger i-a vindecat rănile.

Când l-au eliberat, Evpsihie şi-a împărţit toată averea săracilor ba chiar a dat o parte şi duşmanilor săi care l-au denunţat şi l-au dat pe mâna călăilor. Sub noul guvernator, sfântul a fost arestat din nou. Păgânii l-au agăţat sus şi i-au scrijelit trupul cu gheare de fier după care i-au tăiat capul. Martirul s-a stins din viaţă în timpul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în aceasta zi s-a savârsit adormirea Preacuviosului Luca, cel din eparhia licaonilor, ce a fost al treilea egumen al Manastirii Mântuitorului, unde se cheama Pârâul Adânc.

Sfântul Luca din Prusa a fost al treilea sfânt egumen al Mănăstirii Mântuitorului, în Batheos Ryakos (lângă Triglia, Lykaonia). A murit în pace, la sfârşitul secolului al X-lea.

Primul sfânt egumen a fost Sf. Vasile care s-a săvârşit la începutul secolului al IX-lea, la 1 iulie după calendarul grecesc; al doilea egumen a fost Sf. Ignatie (prăznuit la 27 septembrie).

Mănăstirea era renumită pentru stricteţea vieţii ascetice a vieţuitorilor ei.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Macarie de la Optina.

Cel ce avea să devină Sf. Macarie, s-a născut în anul 1788 în nobila familie Ivanov, fiind botezat cu numele Mihail în cinstea Sf. Mihail din Tver (prăznuit la 22 noiembrie). Părinţii săi aveau o proprietate în satul Shepyatino, districtul Dimitrov, provincia Orel. Mai aveau o proprietate şi în satul Zhelezniki, aceeaşi provincie, unde şi locuiau. Familia Ivanov s-a mutat la Moscova în 1794 pentru ca Elisabeta să poată fi tratată de tuberculoză. 

Mama lui Mihail, pe care acesta a iubit-o foarte mult, a murit în 21 ianuarie 1797 şi a fost înmormântată la Mănăstirea Sf. Andronic. Băiatul doar de nouă ani, a fost dus în satul  Karachev să trăiască cu sora sa Daria şi soţul ei Simeon Peredelsky, care a primit o funcţie la Curtea Districtuală din Karachev. Mihail a învăţat la şcoala primară din parohie.

Prin 1801, Mihail şi cei doi fraţi ai lui s-au mutat în casa mătuşii Anna M. Verevkina, unde au crescut împreună cu singurul ei fiu. In 1802, când a împlinit 14 ani Mihail şi fratele său Alexis s-au angajat ca asistenţi contabili la Trezoreria Lgov. Cu toate că nu era un servici uşor, Mihail şi-a îndeplinit sarcinile cu precizie şi atenţie, atrăgând atenţia autorităţilor provinciei.

În 1805 Mihail a fost numit şef al Departamentului Financiar al Trezoreriei din Kursk. În timpul liber îi plăcea să citească şi să cânte la vioară. Tatăl său s-a stins din viaţă în 17 martie 1806 după o boală grea şi a fost înmormântat la biserica parohială din Turischev.

În octombrie 1810 Mihail a vizitat Sihăstria Ploschansk, aflată la 24 de mile de proprietatea familială din Schepyatino. De acolo le-a scris fraţilor săi că le lasă lor toată proprietatea pentru că are de gând să rămână la mănăstire. Singura condiţie pe care le-a pus-o a fost ca ei să doneze suma de 1000 de ruble pentru a ridica o biserică de piatră la Turischev, unde a fost înmormântat tatăl lor.

Nici cei mai apropiaţi ai lui Mihail n-au ştiut dacă vizita sa la mănăstire a fost premeditată sau întâmplătoare. Părea înclinat spre viaţa monahicească dar probabil că nu s-a putut hotărî decât după ce a experimentat pe viu acest fel de a trăi în mănăstirea Ploschansk.

Mihail a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului de la Ploscansk la vârsta de 22 de ani. Era o mănăstire modestă, fără chilii prea mari, deloc îmbelşugată şi izolată de zonele populate. Poate chiar acest lucru l-a atras în primul rând pe Mihail. Vieţuitorii erau 50 la număr, conduşi de Ieromonahul Ioanichie. La o lună de la intrare, Mihail a fost novice iar in 24 decembrie 1810 a fost tuns rasofor cu numele Melchisedec. Nu l-au deranjat lipsurile din mănăstire şi munca  grea ci faptul că la mănăstire nu erau părinţi în vârstă care să-i îndrume duhovniceşte.

Auzind de părinţii bătrâni sporiţi duhovniceşte care trăiau în pădurile din Bryansk şi în mănăstirile aparţinătoare diocezelor Orel şi Kursk, monahul Melchisedec şi-a dorit multă vreme să meargă să-i cunoască şi să înveţe din cuvântul lor, dar nu a avut ocazia.

În 1814, în pelerinajul pe care l-a făcut la Kiev, pentru a se închina la moaştele diferiţilor sfinţi, la întoarcere a cunoscut nişte părinţi îmbunătăţiţi cu care a putut conversa.

Părintele Pavel, care se trăgea dintr-o familie de comercianţi din Rostov şi care a fost tuns la Muntele Athos, a devenit stareţul mănăstirii Ploschansk în 1815. Acesta a observat râvna monahului pentru viaţa monahicească şi pentru îndeplinirea ascultărilor sale. În 7 martie 1815, stareţul Pavel l-a tuns monah cu numele de Macarie. La numai câteva zile, în 12 martie Episcopul Dositeu al Orel şi Sevsk l-a hirotonit ierodiacon.

Schimonahul Atanasie (Zakharov), un discipol al Sf. Paisie Velichkovsky (prăznuit în 15 noiembrie) era în vizită la Ploschansk în 1815. El trăia la Mănăstirea Valea Albă şi la Mănăstirea Florischev din provincia Vladimir. În timpul şederii sale la Ploschansk, părintele Atanasie a căzut de pe o bancă şi şi-a dislocat o articulaţie la picior. În 1816 s-a dus la Mănăstirea Cholnsk unde şi-a revenit parţial dar nu a mai putut merge fără cârjă. În 1817 s-a întors la Ploschansk şi monahul Macarie s-a mutat în chilia lui pentru a avea grijă de el.

Părintele Atanasie a influenţat în mare măsură dezvoltarea spirituală a monahului Macarie, care-l considera părintele şi învăţătorul său. Timp de 7 ani el a trăit la Mănăstirea Neamţ, unde a fost tuns de Sf. Paisie Velicikovski. Părintele Atanasie şi-a încheiat cursul vieţii în 17 octombrie 1825 murind în braţele monahului Macarie. Mai departe a trăit la Ploschansk timp de 10 ani, luând ca exemplu viaţa trăită de mentorul său.

Monahul Atanasie avea copii după traducerile vieţilor sfinţilor făcute de Sf. Paisie, chiar el traducând Viaţa Sf. Grigorie Sinaitul, Omiliile Catehetice ale Sf. Teodor Studitul, Omiliile Sf. Grigore Palama şi multe ale scrieri importante. Părintele Macarie nu numai că a citit, a copiat şi şi-a însuşit înţelepciunea din acele scrieri, dar le-a şi publicat pentru folosul altora.

Monahul Macarie a primit taina sfintei preoţii din mâna Episcopului Dositei al Orel şi  Sevsk în 27 mai 1817. Când egumenul Pavel s-a retras la rezidenţa episcopală din  Kaluga în 1818, l-a înlocuit Ieromonahul Serafim, un discipol al monahului Vasile (Kishkin), stareţul Mănăstirii Valea Albă. Monahul Serafim a condus foarte bine Mănăstirea Ploschansk, călăuzind monahii în viaţa duhovnicească.

Cu binecuvântarea Monahului Serafim, Monahul Macarie a mers în pelerinaj la Kiev în anul 1819 împreună cu ierodiaconul Paladie. Acolo l-au cunoscut pe Arhimandritul Antonie, cel care avea să devină Arhiepiscopul Voronezh şi Zadonsk. La întoarcere, cei doi au vizitat Mănăstirea Glinsk, unde părintele Macarie l-a cunoscut ierodiaconul  Samuel, care avea experienţă în rugăciunea minţii. Deoarece Monahul Atanasie nu i-a vorbit niciodată de această practică, Macarie a fost bucuros că a găsit pe cineva să-i spună mai multe din proprie experienţă despre acest tip de rugăciune.

În 1824, Părintele Macarie a mers la Rostov să se închine la moaştele Sf. Dimitrie (prăznuit în 21 septembrie şi 28 octombrie), tot atunci vizitând şi Mănăstirea Optina cu noul schit pentru prima dată.

Într-un scurt interval de timp, doi dintre îndrumătorii duhovniceşti ai Părintelui Macarie s-au dus la Domnul: Părintele Atanasie în 1825 şi egumenul Serafim în 1826. Ieromonahul Marcellinus a fost ales stareţ al Mănăstirii Ploschansk, în plus faţă de îndatoririle pe care le avea ca asistent al Episcopului Gabriel. Timp de doi ani a rămas la Orel, în timp ce Mănăstirea Ploschansk era administrată de părintele Anatol, economul. 

În 10 iunie 1826 Părintele Macarie a fost numit vicar al mănăstirii. În ianuarie 1827 a fost ales duhovnic al Mănăstirii Sf. Treime din Sevsk, începând astfel drumul său duhovnicesc care a durat până la sfârşitul vieţii sale. El nu a ales să fie duhovnic ci a acceptat ca ascultare faţă de episcop.

În 1828 Părintele Leonid (Nagolkin) a venit la Ploschansk de la Mănăstirea Sf. Alexandru de Svir, împreună cu alţi discipoli, întâmplare care a fost considerată de Părintele Macarie ca un răspuns la rugăciunile sale, deoarece Părintele Leonid era un om de mare înţelepciune duhovnicească. Acest sfânt părinte care a dus războaie cu mulţi vrăjmaşi văzuţi şi nevăzuţi, putea să dea sfaturi folositoare tuturor celor aflaţi în ispite. El a înţeles din propria sa experienţă că cei care doreau să-L urmeze le Domnul trebuiau să-şi pregătească sufletul pentru ispite (I. Sirah 2:1). Mai mult, părintele Leonid l-a primit pe părintele Macarie să-i fie discipol şi fiu duhovnicesc. După ce Părintele Leonid s-a mutat la Optina, în 1829, Părintele Macarie a ţinut legătura cu acesta prin lungi epistole.

Părintele Macarie s-a dus în vizită la Optina la părintele său duhovnicesc în 1831, în drumul său spre Petersburg, unde episcopul Nicodim al Orel îşi exercita funcţia pe care o avea în cadrul Sf. Sinod. Acesta l-a numit pe Părintele Macarie econom şi administrator, spre nefericirea celui din urmă. Părintele Macarie era îngrozit de agitaţia pe care o presupunea viaţa la oraş, tânjind după liniştea lăsată în urmă la mănăstire. Cu toate acestea nu a renunţat la funcţia sa, din ascultare faţă de episcop.

După aproape un an în Petersburg, Părintele Macarie s-a întors la Mănăstirea Ploschansk. Pe drumul de întoarcere, l-a vizitat din nou pe părintele Leonid la Optina, exprimându-şi în scris către Părintele Moise dorinţa sa de a rămâne la Schit în Optina, cât de curând posibil. Dar mutarea mult dorită nu a avut loc decât în 14 ianuarie 1834.

După 23 de ani trăiţi la Ploschansk, Părintele Macarie a păstrat toată viaţa sa un loc special în inima sa pentru această mănăstire. În cele din urmă, în 5 februarie 1834 Părintele Macarie a ajuns la Optina.

La vârsta de 46 de ani, Părintele Macarie s-a lăsat complet la voia Părintelui Leonid, arătând ascultare şi smerenie totală. La început l-a ajutat pe părinte cu corespondenţa, dar cu timpul, responsabilităţile lui au crescut. În octombrie 1836 a fost numit duhovnic al mănăstirii. După ce părintele Antonie a fost desemnat stareţ al Mănăstirii Sf. Nicolae din Maloyaroslavets, Părintele Macarie l-a urmat ca egumen al schitului din 1 decembrie 1839. Această nouă poziţie a părintelui Macarie nu a schimbat cu nimic relaţia sa cu Părintele Leonid. Primul nu făcea nici o mişcare fără binecuvântarea celui de-al doilea, punându-şi nădejdea în ajutorul şi puterea rugăciunilor sale.

Părintele Leonid a rămas la fel de smerit faţă de părintele său duhovnicesc până în clipa când acesta s-a stins din viaţă în 11 octombrie 1841. Chiar şi după mutarea acestuia de la schit la mănăstire, Părintele Macarie îl vizita zilnic, cerându-i sfatul în diverse probleme.

Pe timpul cât a fost bolnav, Părintele Leonid şi-a îndrumat fiii duhovniceşti la Părintele Macarie pentru călăuzire spirituală. Observând la Părintele Macarie aceleaşi calităţi duhovniceşti, pe care le avea şi Părintele Leonid, cei care l-au consultat pentru problemele de zi cu zi l-au recomandat cu încredere şi altora, astfel încât numărul fiilor duhovniceşti ai părintelui creştea din an în an. Părintele a mai fost ales şi îndrumător al novicilor şi al celor ce urmau să fie tunşi în monahism.

Părintele Macarie era între oameni de dimineaţa până seara, rezolvând pe lângă asta şi problemele de corespondenţă destul de numeroase. Uneori părintele era extenuat de mulţimea de oameni şi de numărul scrisorilor pe care trebuia să le scrie, dar smerenia şi dragostea sa pentru oamenii răniţi fizic şi spiritual nu-i permitea să-şi scurteze absolut deloc timpul acordat acestora.

Părintelui Macarie i-a plăcut întotdeauna să citească din scrierile sfinţilor părinţi. La Ploschansk, el a copiat multe din traducerile Sf. Paisie Velicikovski, care erau în posesia schimonahului Atanasie. Cunoştinţele sale şi înţelepciunea duhovnicească s-au îmbunătăţit la Optina sub îndrumarea Părintelui Leonid, un discipol al părintelui Teodor de Svir, el însuşi discipol al Sf. Paisie. Părintele Antonie, stareţul schitului şi Părintele Moise, stareţul mănăstirii, au încurajat studiul cărţilor patristice, condiţiile pentru asta fiind foarte favorabile deoarece cele mai bune copii ale acestor scrieri se aflau la Optina.

În 1845, Ivan V. Kireyevsky, redactorul publicaţiei "Moscovitul", l-a rugat pe Părintele Macarie să scrie o biografie a Sf. Paisie pentru revista sa. În 1846, părintele Macarie era în vizită la familia Kireyevsky pe proprietatea lor şi discuţia s-a îndreptat spre tema lipsei de cărţi duhovniceşti atât de necesare pentru urcuşul spiritual al creştinilor. Natalia Kireyevsky, fiică duhovnicească a părintelui din 1838, chiar avea în posesie câteva manuscrise duhovniceşti pe care era dispusă să le doneze.

La începutul anului 1847 s-a publicat biografia Sf. Paisie Velicicovski, cu extrase din scrierile sale. De-a lungul timpului, 16 cărţi de literatură patristică s-au publicat sub coordonarea părintelui, printre care scrierile Sf. Nil de Sora, ale Sfinţilor Varsanufie şi Ioan, ale Sf. Simeon Noul Teolog şi ale Sf. Isaac Sirul.

În 1853 părintele s-a retras din funcţia de stareţ al schitului Sf. Ioan Botezătorul, fiind urmat de Părintele Pafnutie. Aceasta s-a întâmplat în 30 noiembrie, exact 14 ani de la numirea sa în funcţie.

În 1859, una din fiicele duhovniceşti ale Părintelui Macarie a căzut grav bolnavă, fiind pe moarte. Maria l-a rugat pe Părintele Macarie să se roage pentru ca Domnul să-i cruţe viaţa ca să-l mai poată vedea pe fiul ei. Părintele i-a răspuns că femeia îşi va reveni dar că amândoi vor muri cam în acelaşi timp. Bătrâna le-a spus cunoscuţilor ei despre premoniţie atrăgându-le atenţia că moartea ei este în legătură strânsă cu moartea părintelui. Maria a murit în 23 august 1860, fiind de faţă Părinţii Macarie şi Leonid Kavelin.

În 26 august, Părintele s-a îmbolnăvit de o boală a aparatului urinar, fiind consultat şi tratat de un medic care se afla la Optina pe atunci. Părintele Macarie s-a simţit mai rău în acea seară şi l-au dus la medicul personal al unui bogătaş. Acel doctor nu era de găsit, deci Părintele Kavelin s-a dus la un alt doctor să-I ceară sfatul. Însă starea generală a părintelui Macarie nu s-a îmbunătăţit şi a fost miruit şi împărtăşit cu Sfintele Taine dătătoare de viaţă ale Mântuitorului. În  2 septembrie el a primit două daruri care l-au bucurat foarte mult. Unul a fost o icoană din smalţ a Maicii Domnului de la Mitropolitul Filaret al Moscovei, pe care acesta a purtat-o pe piept, iar celălalt dar a fost o cruce care conţinea o bucată din Sfânta Cruce a Mântuitorului.

Părintele s-a simţit mai slăbit în 4 septembrie şi a primit Sfintele Împărtăşanie după Vecernie. În timpul cât a fost bolnav, fraţii care l-au îndrăgit au citit zilnic pentru el pravila de rugăciune, la orele potrivite. De asemenea, părintele îi ruga să ăi citească pasaje din sfinţii părinţi. 

În 5 septembrie părintele Macarie a fost mutat din dormitorul său mic într-un loc mai încăpător şi mai aerisit. În timpul nopţii, schimonahul Ilarion care avea 90 de ani a murit, trăgându-se clopotele bisericii de trei ori, după cum era obiceiul la mănăstire, când murea unul din fraţi. Majoritatea au crezut că bat clopotele pentru Părintele Macarie devenind foarte neliniştiţi până când s-a anunţat că nu părintele Macarie a murit ci Ilarion.

In 6 septembrie Părintele Macarie a suferit de dispnee şi i s-a dat Sfânta Împărtăşanie,  ajungând la el şi doi doctori să-l consulte dar nu s-a mai putut face nimic. Părintele s-a simţit mai rău în acea seară, primind pentru a doua oară Sf. Împărtăşanie pe la ora 8,00. Pe la miezul nopţii el a stat de vorbă cu duhovnicul său o jumătate de oră primind iertare şi dezlegare de păcate.

Părintele Macarie a cerut să i se citească rugăciunea celor pe moarte, pe care a ascultat-o stand pe un scaun. S-au mai citit Canonul şi Acatistul Maicii Domnului, precum şi Canonul Mântuitorului la utrenie, timp în care durerile părintelui s-au mai uşurat.

În timpul nopţii Părintele Macarie a cerut de mai multe ori să fie mutat din pat pe scaun, fiind liniştit, împăcat şi mulţumind celor din jurul său pentru ajutorul primit. La orele 6,00 în dimineaţa următoare a primit Sfânta Împărtăşanie pentru ultima oară.

La ora 7,00 dimineaţa în 7 septembrie 1860, Părintele Macarie a plecat la Domnul, în timp ce se citea cel de-al nouălea imn al Canonului Ieşirii Sufletului din Trup. Cu doi ani înainte de moartea sa a fost tuns în secret în Marea Schimă, de aceea o schimă care a fost sfinţită la Mormântul Mântuitorului a fost pusă pe trupul său. S-au citit mai multe panahide pentru sufletul său în timpul zilei.

Părintele Macarie a fost înmormântat în 10 septembrie într-un mormânt pregătit pentru el faţă în faţă cu altarul capelei sf. Nicolae din biserica mare. El a fost înmormântat în partea dreaptă a mormântului Părintelui Leonid, prietenul şi îndrumătorul său.

Patriarhul Moscovei a autorizat prăznuirea locală a Părinţilor din Optina în 13 iunie 1996. Dezgroparea moaştelor sfinţilor Leonid, Macarie, Ilarion, Ambrozie, Anatol I, Varsanufie şi Anatol al II-lea a început în 24iunie/7 iulie, 1998 şi s-a încheiat în următoarea zi.

Totuşi, datorită sărbătorilor hramului bisericii (Naşterea Sf. Ioan Botezătorul, etc.) asociate cu datele dezvelirii moaştelor, Patriarhul Alexei al II-lea a fixat ziua de 27 iunie/10 iulie ca dată de comemorare a acestui eveniment. Sfintele moaşte ale părinţilor se află acum în noua biserică a Icoanei Vladimir a Maicii Domnului.

Sfinţii părinţi din Optina au fost propuşi de către Patriarhia din Moscova pentru prăznuirea universală în 7 august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 7 zile: Înainte-prăznuirea Naşterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu Învăţătură la Înainte-prăznuirea Naşterii de Dumnezeu Născătoarei, Fecioara Maria

       Să aveţi înştiinţare, fraţilor, că întru această zi este Înainteprăznuirea Naşterii Preasfintei şi de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria. Să vă adunaţi deci în biserici la rugăciune, pentru că în această zi este începutul mântuirii noastre. Că întru această zi, pe noi cei ce am călcat poruncile lui Dumnezeu şi am căzut în adâncul răutăţilor şi ne-am făcut robi patimilor, Domnului Dumnezeul nostru, vrând să ne izbăvească din această robie şi să Se pogoare spre izbăvirea noastră şi cu o nouă zidire să ne înnoiască pe noi, a trimis pe îngerul Său şi a binevestit drepţilor Ioachim şi Ana naşterea Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei, adică pe aceea care este, după trup, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Drept aceea, acum şi noi, fraţilor, cu bucurie ajungând la această zi, să ne sârguim spre lucruri bune şi să ne luminăm candele noastre cu milostenie, cu credinţă şi cu dragoste, că prin aceasta sufletul şi trupul se luminează, precum şi Apostolul grăieşte: "Credinţa fără de fapte moartă este". (Iacob, 2, 26). Drept aceea, se cuvine să câştigăm lângă credinţă milostenia cu dragoste, pentru că aceasta înalţă la cer şi uşile Împărăţiei le deschide. Că, "cela ce miluieşte pe săraci, împrumut dă lui Dumnezeu". Şi iarăşi zice: "Milă voiesc, iar nu jertfă". Drept aceea, dar, vă rog, să nu trecem alături de ce ne este de folos, adică nici de cel flămând, nici de cel gol, nici de străin, ci să-i primim pe ei ca pe Însuşi Hristos, ca să ne primească şi pe noi Hristos Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile acelora, şi veşnică Împărăţie să ne dăruiască, pe care a gătit-o celor ce-L iubesc pe El. 

Întru această zi pomenirea Sfântului Mucenic Sozont (+288).

       Mucenicul Sozont a fost din ţara Licaoniei şi era păstor de oi. Purtându-şi turma prin singurătăţi şi ferit de vălmăşagul lumii păgâne, tânărul păstor a avut fericirea de a crede în Dumnezeul cel viu, în Hristos, şi umbla cugetând cu dragoste la legea Domnului, ziua şi noaptea. Că, unde era el cu oile, se adunau şi ceilalţi păstori, copii şi bărbaţi, şi el îi învăţa să cunoască pe unul Dumnezeu cel adevărat, povăţuind în acest fel şi turma cea cuvântătoare la păşunea cea bună. Şi darul Domnului era cu dânsul, că pe mulţi păgâni i-a adus la Sfântul Botez. Deci, ajungând o dată cu turma lângă un stejar mare, unde era şi un izvor de apă, a aţipit într-un somn dulce şi a văzut o dumnezeiască vedenie, care îl chema pe el la nevoinţa mucenicească, arătând apoi că şi locul unde se află el acum, avea să fie de folos multora, că mulţi vor afla mântuire printr-însul, proslăvind pe Dumnezeu. Drept aceea, sculându-se el, a încredinţat oile şi a lăsat la locul acela arcul său şi trei săgeţi, spre pomenirea lui, iar el a intrat în cetatea Pompeiopol, unde, văzând mulţimea păgânilor şi puţina creştinătate, l-a durut inima de aceasta. Şi, intrând într-o capişte idolească, a luat mâna cea de aur a idolului, pe care a sfărâmat-o şi a dat-o săracilor. Deci, căutând păgânii mâna idolului, n-o găseau şi au început a da la chinuri pe alţii. Atunci, Sfântul Sozont, nerăbdând să vadă oameni nevinovaţi chinuiţi în locul său, venind, a mărturisit singur dregătorului Maximian fapta sa. Şi a mărturisit pe Hristos Dumnezeul nostru şi Făcătorul şi Purtătorul de grijă a toate. Deci, întrebat fiind pentru ce a îndrăznit a face un lucru ca acesta, el a răspuns: "Am făcut aceasta ca să vă încredinţaţi că idolul vostru, de ar fi fost Dumnezeu adevărat şi viu, s-ar fi împotrivit şi nu m-ar fi lăsat să fac rău, iar acum aurul l-am dat celor ce aveau trebuinţă de el. Acestea auzind dregătorul, şi-a vărsat asupra lui Sozont toată furia caznelor sale. A fost bătut cumplit şi i s-au frânt mâinile şi picioarele. Sozont a îndurat toată cruzimea cu credinţă tare. Dar în acele cazne şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. 

Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre nevoinţă.

      Ne spunea nouă monahul Atanasie: "Mi-a venit mie odată un gând, zicându-mi: "Oare ce va fi celor ce se nevoiesc aici?" Şi m-a răpit pe mine Domnul. Şi a venit cineva zicându-mi: "Să vii în urma mea." Şi m-a dus la oarecare loc plin de lumină şi m-a pus pe mine lângă înseşi uşile a căror vedere nu este cu putinţă a o spune. Şi am auzit, ca şi cum ar fi înlăuntru mulţime fără număr, din cei ce laudă pe Dumnezeu. Şi, bătând noi în uşă, ne-a răspuns cineva din lăuntru, zicând: "Ce voiţi acum?" I-a grăit lui cel ce mă purta pe mine. "Să intrăm aici, voim." Iar el a răspuns, zicând: "Aici nu intră nimeni care petrece în lenevire. Iar, dacă voiţi să intraţi, mergeţi şi vă nevoiţi, socotind nimic toate ce sunt în lumea aceasta trecătoare". 

Întru această zi, cuvânt despre un frate ce s-a pocăit.

       Ava Polihronie, preotul, mi-a spus, grăind: "Şezând eu odată în mănăstirea ce se cheamă Perghie, lângă Iordan, am văzut acolo un oarecare frate lenevindu-se şi nicidecum săvârşind slujbele sfintei Duminici. Iar după puţine zile, pe acelaşi frate l-am văzut prăznuind sfânta slujbă cu toată sârguinţa şi osârdia, petrecând toată pravila de la început până la sfârşit. Atunci i-am zis lui: "Iată, frate, acum bine faci, ia aminte la tine însuţi şi de mântuirea sufletului tău." Iar el mi-a zis mie: "Stăpâne părinte, eu acum o să mor." Şi după trei zile a răposat. Iarăşi, acel Polihronie mi-a spus mie, grăind: "Răposând un frate din aceeaşi mânăstire, mi-a zis mie iconomul: "Cu dragoste, mergi să aduci vasele fratelui, în chilia mea." Şi începând noi a le aduce, am văzut pe iconom plângând, căruia i-am zis: "Pentru ce plângi aşa, rogu-te părinte?" Iar el a zis: "Astăzi vasele fratelui meu le aduc, iar după două zile, alţii vor aduce pe ale mele." Şi aşa, a treia zi a răposat şi acela, precum a proorocit". 

Întru această zi, cuvânt din Pateric.

         Un bătrân schitean petrecea în muntele ce se numeşte Paisie şi i-au adus lui un îndrăcit şi l-a tămăduit. Iar acela i-a adus lui un săculeţ plin de bani şi bătrânul nu vroia să-i primească. Deci, văzându-l pe dânsul mâhnit, bătrânul a oprit săculeţul deşert şi i-a zis lui: "Aurul dă-l de pomană săracilor !" Şi a făcut bătrânul din săculeţ un pieptar, că era din păr şi era aspru. Şi multă vreme l-a purtat ca să-i roadă lui trupul...