Sinaxar 2 Septembrie

 

În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant (sau Mamas).

Acest sfânt a trait în a doua jumătate a secolului al III-lea şi era din cetatea Gangra, în Paflagonia (Asia Mică). Părinţii săi erau creştini, şi fiind prinşi pentru credinţă în Hristos şi băgaţi în temniţa, Mamas (Mamant) s-a născut acolo, în închisoare.

Murind părinţii lui în temniţă, fericitul acesta a fost luat de o femeie creştină, anume Ammia, care l-a crescut. Şi deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând "mama", ea i-a pus numele Mamant.

Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creştin, l-au prins şi l-au bătut cu toiege, şi spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie, s-a ascuns într-o peşteră, şi se hranea cu lapte de ciută. Şi iarăşi prinzându-l, l-au supus la şi mai grele chinuri şi, spintecându-i-se pântecele cu suliţe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor şi Drepţilor Eleazar şi Fineas, fiul sau, preoţi ai Vechiului Legământ.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor 3628 de mucenici din Nicomidia.

Sfinţii 3628 de mucenici din Nicomidia au suferit chinurile sub împăraţii Diocletian (284-305) şi Maximian (284-305). Aceştia erau creştini ce veneau din Alexandria (Egipt), unde au cunoscut credinţa creştină odată cu mucenicia sfântului Petru, Arhiepiscop de Alexandria (25 noiembrie).

Luându-şi femeile şi copiii cu ei, aceştia au venit în Nicomidia şi prezentat pe ei înşişi de bună voie în faţă chinuitorilor spunând simplu : "Noi suntem creştini". La inceput Diocletian a încercat să-i convingă să renunţe la Hristos, dar văzând că nu ajunge la nici un rezultat, a poruncit să li se taie capetele, iar trupurile să fie aruncate într-o groapă în flăcări.

Mulţi ani după aceea, moaştele sfinţilor mucenici s-au descoperit în diferite împrejurări minunate şi pline de har.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595).

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. S-a născut în Constantinopol, şi a fost lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta". Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb", l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: "Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Diomid, care fiind spintecat cu sabie, s-a săvârşit; a Sfântului Iulian, căruia zdrobindu-i-se capul cu lemn, s-a săvârşit; a Sfântului Filip, care de sabie s-a săvârşit; a Sfântului Evtihian, care pe grătar de foc s-a săvârşit; a Sfântului Isihie, care sugrumat, s-a săvârşit; a Sfântului Leonid, care de foc s-a săvârşit; a Sfântului Eutihie, care fiind răstignit, s-a săvârşit; a Sfântului Filadelf, căruia îngreunându-i-se grumajii cu piatra, s-a săvârşit; a Sfântului Melanip, care de foc s-a săvârşit; şi a Sfintei Partagapi, care în mare s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Aitala şi Amun.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi către Vaud, ighemonul Adrianopolei din Tracia, că sunt crestini. Deci întrebându-i să-şi spună neamul şi vrednicia ce au, ei au raspuns că sunt creştini. Apoi poruncindu-le să jertfească la idoli şi ei neplecându-se, i-au batut cu vine de bou atât de mult, încât în bătaie şi-au dat sufletele în mâna lui Dumnezeu.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Mamant

Acesta s-a născut în Paflagonia, din vestiţi părinţi creştini, Theodot şi Rufina. Părinţii lui au fost întemniţaţi pentru Credinţa în Hristos. Mai întîi a murit tatăl, care era întemniţat; apoi a murit maica lui, Rufina, de îndată ce l-a născut pe el, pruncul Mamant. Aşa s-a aflat pruncul viu, între trupurie moarte ale părinţilor lui.

Dar Dumnezeu de Grijă Purtătorul a trimis un înger la o femeie văduvă nobilă, pe nume Ammia. Ammia l-a văzut pe înger în vis: el îi poruncea să meargă la temniţă şi să ia copilul. Eparhul cetăţii i-a îngăduit Ammiei să meargă şi să îngroape morţii, şi să ia pruncul la casa ei. Mamant nu a grăit pînă întru al cincilea an al vieţii lui, şi atunci, primul cuvînt pe care l-a rostit a fost Mama. De aceea s-a şi numit Mamant.

Copilul Mamant a dat dovadă de neobişnuită agerime la studiul cărţii. Cum era crescut întru toată rînduiala Credinţei Creştine, el nu şi-o ascundea pe aceasta, ci o mărturisea şi faţă de ceilalţi copii şi rîdea de idoli. În timpul domniei lui Aurelian a fost o crudă prigoană contra creştinilor, în care păgînii nu i-au iertat nici măcar pe copii.

Mamant era în vîrstă de cincisprezece ani cînd a fost adus înaintea tribunalului împăratului. Împăratul i-a zis că este suficient dacă se va lepăda de Hristos verbal. Dar Mamant i-a răspuns: "Nici cu inima şi nici cu buzele nu mă voi lepăda de Domnul şi Dumnezeul meu, Iisus Hristos." Împăratul a poruncit biciuirea lui, arderea lui cu făclii, iar la urmă aruncarea lui în mare. Dar îngerul Domnului l-a scăpat, şi l-a dus la un munte înalt de lîngă Cezareea. El a vieţuit în acel munte, în singurătate, tăcere şi rugăciune. Fiarele sălbatice s-au îmblînzit de rugăciunile şi de sfinţenia vieţii lui.

El a fost după o vreme aflat de chinuitori şi adus din nou la judecată, fiind din nou torturat bestial. Dar scăpînd cu ajutor dumnezeiesc şi de foc şi de aruncarea la fiare sălbatice, el a fost ucis de un popă idolesc care l-a străpuns cu un trident. Aşa şi-a săvîrşit muceniceasca alergare acest fiu de mucenici, rămînînd pururea credincios Domnului Hristos Iisus în toate chinurile lui. Din sfintele moaşte ale Sfîntului Mucenic Mamant izvorăsc multora minunate tămăduiri.

Pomenirea Sfîntului Ioan Postitorul, Patriarhul Constantinopolului.

Acest sfînt se prăznuieşte şi la 30 august. Sfîntul Ioan Postitorul a fost mai întîi lucrător în aur, dar din pricina marii lui evlavii şi sfinţeniei vieţii, şi prin Rînduiala tainică a lui Dumnezeu, el a fost hirotonit întru preot. Odată, tînăr fiind, Ioan mergea alături de Eusebie, monah din Palestina. Deodată un glas a grăit către Eusebie monahul: «Nu ţi se cuvine ţie, Avva, să mergi la dreapta celui mai mare!»

Acela a fost glas de la Dumnezeu, prin care se prorocea înalta slujire la care avea să fie chemat în scurt timp Ioan aurarul. Ioan a fost ridicat în scaunul patriarhal al Constantinopolului în urma Fericitului Eutihie.

El nu a voit mai întîi să primească această mare slujire, dar în urma unei vedenii înfricoşate, a primit. Sfîntul Ioan a fost un mare postitor, mijlocitor pentru oameni înaintea lui Dumnezeu şi făcător de minuni, pînă la moartea lui şi dincolo de ea. El a trecut la ceruri la anul 595. După moartea lui s-a aflat că o lingură de lemn, o cămaşă de in şi un strai vechi au fost singura lui avere. Sînt vestite scrierile lui despre pocăinţă şi despre mărturisire.

Pomenirea Sfîntului şi Dreptului Eleazar

Acesta a fost fiul lui Aaron, şi al doilea în rang între marii preoţi ai poporului lui Israel. El l-a ajutat pe Moise să numere poporul lui Israel, şi pe Isus al lui Navi să împartă pămîntul făgăduinţei celor 12 seminţii. El a păzit cu credinţă Cortul Mărturiei la Silo şi s-a săvîrşit către Domnul cu pace.

Pomenirea Sfintei Icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Kaluga.

(Vezi Cugetarea dintru această zi).

Cîntare de laudă la Sfîntul Mucenic Mamant

Sfîntul Mamant în temniţă s-a născut,

Înrudindu-se cu Hristos din întîia lui zi.

Ai lui tată şi maică, lui Hristos mucenici,

Întru al temniţei întuneric se aflau

Cînd s-a născut copilul.

Tînărul Mamant singur cincisprezece ani orfan a trăit

Întru această temniţă care este lumea.

Mîngîierea lui şi lumina lui

Strălucit-au pe a lui faţă doar din Faţa lui Dumnezeu:

Faţa lui Hristos fostui-a lui lumină,

Mîngîiere, împlinire, şi îndestulare.

Mamant sfîntul tînăr pre Domnul Hristos L-a slăvit,

El L-a slăvit cu fapta şi cu cuvîntul,

Cu rugăciunile duhului şi cu-a trupului curăţie.

A Domnului iubire mai scumpă i-a fost

Decît rătăcita lume, ce omului îi e chin şi minciună.

El pre Dumnezeu L-a slăvit şi pre al Lui Fiu Preacurat

Şi prieten s-a făcut a toată Zidirea,

Al sălbaticei pustietăţi, al pădurii şi fiarelor,

Al caprelor sălbatice şi-al leilor fioroşi.

Domnul Dumnezeu pre Sfîntul Mamant, al Lui prieten,

Atunci l-a dăruit cu harul cel minunat

Al Duhului Sfînt.

Cu acesta Sfîntul pe torţinari de rîs i-a facut,

Şi pre mulţi dintre ei l-a Hristos i-a adus.

Întregul imperiu în frunte cu împăratul

S-au pus împotriva unui copil,

Dar dreapta lui Dumnezeu cu copilul a fost,

El trecînd prin chinuri, pre Dumnezeu L-a slăvit.

Imperiul şi-mpăratul s-au prefăcut în ţarină,

Întru nimicul ţarinii împrăştiate de vînt.

Pe cînd tînărul Mamant domneşte, chiar acum, cu Hristos,

Şi se bucură veşnic cu-ai Lui îngeri în ceruri.

Cugetare

Viaţa Bisericii Ortodoxe ne pune înainte nenumărate exemple despre cum Atotputernicul Dumnezeu îşi descoperă puterea Lui adesea prin lucrurile neînsufleţite şi aparent mici, mai ales prin acele lucruri care sînt semne ale întrupării, vieţii şi Patimilor Stăpînului Iisus Hristos.

Aceste lucruri socotite de mulţi "mici", sînt crucile, icoanele Maicii Domnului şi ale sfinţilor, apa sfinţită, uleiul sfinţit, sfîntul mir, anafura şi toate celelalte. Iată unul dintre aceste exemple: în anul 1748 a avut loc o minune care s-a făcut prin Icoana Maicii Domnului, în casa unui boier pe nume Khitrov, în apropiere de oraşul rusesc Kaluga.

Două dintre slugile boierului care într-o zi au avut ascultarea de a face rînduială amănunţită în podul conacului, au dat la un moment dat, în lucrul lor, de o ţesătură înfăşurată pe care desfacînd-o, au aflat pictat pe ea cu o mare măiestrie şi frumuseţe, chipul unei femei. Chipul strălucea în jur sfinţenie şi evlavie. Una dintre slugi era smerită şi tăcută, pe cînd cealaltă vorbăreaţă şi plină de slavă deşartă. Femeia smerită, privind chipul din pînză, l-a numit: "Egumena".

Evdokia, femeia cea vorbăreaţă şi de nimic, al cărei nume s-a păstrat, nu a vrut să cinstească acest nume, şi a rîs de cea smerită cu bădărănie. Spre a da mai multă forţă bădărăniei ei drăceşti, ea a scuipat asupra icoanei. În clipa aceea ticăloasa Evdokia a căzut la pămînt, cu membrele trupului contorsionate, rămînînd fără văz şi fără auz, şi scoţînd spume la gură. În noaptea aceea Maica Domnului s-a arătat părinţilor nefericitei Evdokia, arătîndu-le ce sa întîmplat cu fiica lor.

Ea le-a poruncit să cheme un preot care să meargă şi să se roage înaintea acelei icoane aflate în pod, să o stropească pe fată cu apă sfinţită, şi aşa se va vindeca. Cînd s-au făcut toate acestea, Evdokia s-a vindecat, şi de atunci şi-a mai îmbunătăţit viaţa, facîndu-se mai smerită. Aceasta a fost minunea icoanei Maicii Domnului, aflate în podul unui conac de lîngă Kaluga. Icoana aceasta a fost dusă apoi într-o biserică din Kaluga, unde se află şi astăzi, izvorînd multora tămăduiri.

Luare aminte

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu asupra lui David care comisese adulter şi crimă (II Regi 12), vestită lui prin prorcul Nathan, care a venit la regele David şi i-a zis:

• că aşa cum a luat el soţia altui bărbat, aşa şi celelalte femei ale lui vor fi luate de alţi bărbaţi;

• că şi fiul lui cel născut din acest adulter va muri;

• că nu se va mai depărta sabia de la casa lui niciodată, lucruri care toate s-au împlinit.

Predică Despre Cuvîntul lui Dumnezeu, Făcătorul zidirii

Acesta (Cuvîntul) era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut (Ioan 1:2-3).

Fraţilor, Evanghelistul grăieşte aici de minunatul Logos al lui Dumnezeu, de Cuvîntul Cel Inteligent şi Raţional, de înţelepciunea Cea veşnică a lui Dumnezeu, despre Fiul Tatălui, Cel împreunăveşnic. Cuvîntul minunat al Tatălui este de o Fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, dar ipostatic (după chip, persoană) El este distinct de Tatăl şi de Duhul Sfînt, căci El este născut din Tatăl Carele L-a născut. El întotdeauna a fost, este şi va fi. Cînd a fost Cuvîntul lui Dumnezeu? Sfîntul Evanghelist ne spune: La început. Ce înseamnă acest La început? El înseamnă «mai întîi», sau «la începutul începutului».

Aşadar, la începutul începutului, Cuvîntul lui Dumnezeu a fost la Dumnezeu, şi a fost dintotdeauna de o Fiinţă cu Tatăl, şi a fost dintotdeauna Fiul Tatălui, ca ipostas, dar nu încă întrupat. Mai tîrziu, la plinirea vremii, Cuvîntul lui Dumnezeu S-a întrupat, luînd trup omenesc pentru ca să mîntuiască omenirea. Pe cînd El încă era neîntrupatul Fiu al lui Dumnezeu, El a creat lumea, totul a venit la existenţă prin El.

Cerul şi pămîntul, cu toate lumile cele locuite cereşti şi pămînteşti - totul a venit la fiinţă prin El, prin Cuvîntul lui Dumnezeu, Care era la Dumnezeu, Care încă nu Se întrupase. Fără Cuvîntul lui Dumnezeu nu s-a creat nimic din toate lucrurile care sînt. El a fost Lumina şi Viaţa, şi Lumina a strălucit întru întuneric, iar întunericul nu a curprins-o (Ioan 1:5).

Mai întîi, să ştim că întunericul acesta este reprezentat de moarte şi de păcat, întunericul nu L-a biruit pre Fiul lui Dumnezeu. Însăşi lumea creată, în toată întregimea ei, întuneric este şi se cheamă înaintea lui Dumnezeu, şi cu toate acestea întru acest întuneric al lumii străluceşte Cuvîntul lui Dumnezeu, înţelepciunea lui Dumnezeu Care este însăşi înţelepciunea, raţiunea şi inteligenţa, toată maiestatea şi măreţia. Toată zidirea ar zăcea în cel mai cumplit întuneric dacă nu ar lumina-o lumina mistică a Fiului lui Dumnezeu, prin Care s-au făcut toate.

Acesta (Cuvîntul) era întru început la Dumnezeu - şi apoi, ce s-a întîmplat? Şi Cuvîntul trup S-a făcut (Ioan 1:14). Toată istoria facerii lumii conduce la acest punct, iar de la acest eveniment înainte începe istoria mîntuirii omenirii. Îmbrăcîndu-Se în trup omenesc, Cuvîntul lui Dumnezeu nu S-a înstrăinat cîtuşi de puţin de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Duhul Sfînt - căci nedespărţită şi una este Sfînta Treime - ci, mai curînd Unul din Treime S-a îmbrăcat în trup omenesc şi în suflet omenesc, astfel încît, din umbra trupului, El, Soarele sorilor, să Se poată coborî jos la oameni fără ca să îi ardă, şi să-i mîntuiască.

O, fraţilor, cît de dulce şi de negrăit minunată este taina întrupării lui Dumnezeu. Dacă vom îmbrăţişa această taină cu inima noastră, atunci ne va fi mai uşor să ne apropiem de ea şi cu mintea.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Mîntuitorule Blînde, Cela Ce eşti Slava Tatălui şi Bucuria Duhului Sfînt, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pre noi, Cela Ce ai venit ca să ridici păcatul lumii.

Căci noi numai pre Tine Te slăvim, Ţie ne închinăm, şi Ţie Îţi mulţumim în veci, Amin.