Lacrimile lui Hristos
Un tanar monah era tare mahnit ca
niciodata nu i se aratase Domnul, in vis sau altfel, ca niciodata nu
vorbise macar cu unul din Sfintii lui Dumnezeu. El auzise ca Dumnezeu
s-a aratat tuturor fratilor si ca multi frati vorbeau zilnici cu sfintii
si atunci hotari sa renunte la calugarie.
A lepadat hainele calugaresti, apoi in lume, intr-o singura zi s-a
imbatat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogatas beat apoi a
cerut o slujba unui carciumar. Carciumarul i-a dat o slujba de ajutor la
bucatarie si i-a dat si o camera. Aici calugarul adormi dar se trezi la
miezul noptii dupa obiceiul pe care si-l facuse, caci intotdeauna se
ruga la miezul noptii cand era monah. Si-a dat seama ca poate rugaciunea
il va ajuta sa mai spele din pacatele pe care le-a facut in acea zi si
s-a dus intr-un colt ingenunchind. Acolo rugandu-se l-a podidit plansul.
Nu a bagat de seama la lacrimile care ii curgeau, si acolo – dupa atata
oboseala si dupa atata pacat - adormi din nou. A dormit adanc si
trezindu-se dimineata, a vazut ca locul era patat de sange acolo unde el
a plans. S-a uitat peste tot, chiar si in oglinda; si-a cercetat
fiecare parte a corpului.
Vazu ca nu are nici cea mai mica zgarietura, ca sangele nu era al lui.
S-a uitat mai bine si iar s-a apropiat de locul unde facuse rugaciunea
si vazu din nou stropii de sange. Atunci a inteles ca pentru pacatele
lui, Hristos plansese odata cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu
lacrimi de sange.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Gainusa cu oua de aur
O tanara se muta impreuna cu sotul ei la
tara, in casa bunicilor, care murisera de putin timp. Aici, cei doi
gasira tot ceea ce le trebuia ca sa duca o viata linistita. Aveau o
gradina roditoare, pomi fructiferi si cateva pasari de curte.
Femeii ii placea foarte mult sa stea in curte si sa se ingrijeasca de
gradina. Cel mai mult se bucura cand auzea gainile cotcodacind, fiind
sigura ca acestea i-au facut oua gustoase. Ii placea sa stea printre ele
si sa le dea graunte si mereu cauta sa vada care gainusa e mai harnica.
Printre gaini era si una pitica, despre care femeia stia de la bunica
ei ca i se spune "Puiutu”. Aproape in fiecare zi "Puiutu”, incepea sa
cotcodaceasca foarte tare ca si cum ar fi facut un ou de care era foarte
mandra.
Dar cand femeia se ducea la cotet sa vada oul, ce sa vezi!...In mijlocul
cuibarului statea un ou mic cat o aluna. Tanara mereu certa gainusa ca
pentru atata lucru facea o galagie asa de mare si o repezea cu matura.
Azi asa, maine asa pana intr-o zi cand femeia satula de cotcodacelile
gainusei ii puse gand rau sa o vanda la targ. Ce se gandi ea, ca mai
bine sa ia pe ea un pumn de graunte decat sa stea in curtea ei degeaba!
Dar gandindu-se mai bine, femeia isi dadu seama ca nu poate sa duca
gainusa la targ pentru ca aceasta era prea mica si lumea ar fi ras de
ea. Cum sa vanda o gainusa asa de mica care nici nu face oua? Se hotari
atunci tanara sa taie gainusa si sa faca mai bine o supa din ea, ca asa
ar avea si ceva de mancat. Si se baga femeia in pat hotarata ca a doua
zi sa-i ceara sotului sa taie gainusa si nici nu adormi bine ca avu un
vis ciudat.
In vis ii aparu bunica ei care tinea gaina pitica in brate, si-i spuse:
"Ce ai tu cu "Puiutu”, cu gainusa mea! De ce vrei sa o tai?”
Atunci femeia raspunse:
"Pai uite ca ma supara mereu. Canta cel mai tare dintre toate,
cotcodaceste de numai pe ea o aud, dar face un ou asa de mic ca nu ai ce
face cu el.”
"Da ce-ti pasa tie de ou? Nu esti mandra ca poate canta asa de frumos si tare?”
"Da cu ce ma ajuta pe mine ca ea poate canta? Nu stie decat sa faca
galagie si sa le sperie pe celelalte…Ca de fiecare data cand canta ea
celelalte gaini se ascund in cotet.”
"Ei bine, afla fata mea ca aceasta gaina are oua de aur si un glas fermecat!” spuse buna ei.
"Cum asa?” se mira femeia.
"De fiecare data cand o primejdie apare, ori un uliu sau un alt animal
ameninta pasarile, ea fuge repede prin toata curtea si canta cat poate
de tare ca sa le atentioneze pe celelalte…Gainile, cand o vad fugind asa
si cantand tare, stiu ca e o primejdie, si intra in cotet sau pe
dedesubt, se ascund, astfel ca niciuna nu a fost rapita de uliu sau de
vreun alt animal, pana acum, tocmai datorita acestei gaini pitice. Tu
chiar credeai ca degeaba o alintam eu "Puiutu”? Gainusa aceasta chiar
face oua de aur, fiindca slujeste cu credinta celorlalte”.
Femeia se trezi dimineata uimita, gandindu-se la visul pe care il avuse
si se hotari sa se puna la panda sa vada daca visul era adevarat. Astfel
isi facu de lucru toata ziua prin gradina, caci sotul ei nu era acasa,
si se uita mereu la pasari doar-doar o sa vada vreo amenintare venind.
Pe la amiaza, cand nici nu mai credea ca se va intampla ceva auzi
gainusa cea mica cotcodacind. Merse femeia repede in curtea pasarilor,
si cand se uita in sus vazu un uliu care dadea rotocoale pe cer,
apropriindu-se incet. In curte nu mai era nici o gaina, doar "puiutu”
statea si cotcodacea langa cotet. Atunci femeia se grabi spre locul
acela, se duse la gainusa, o lua in brate, o puse in cotet langa
celelalte, la adapost si inchise usa.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Visul regelui
Un rege a visat odata ca un fost rege se
desfata vietuind in Rai, iar un preot se chinuia in focurile iadului.
Mirat de un asa vis a chemat la curtea sa un intelept care i-a spus
acestea: "Nu stim cu adevarat judecata lui Dumnezeu, dar pentru ca i-am
cunoscut pe acesti oameni, pot sa presupun ca preotul se afla in Rai,
fiindca niciodata nu a i-a vorbit de rau de preoti si i-a respectat. Iar
preotul se afla in iad, fiindca i-a vorbit de rau pe regi si a facut cu
ei compromisuri.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Conservele batranului Efrem
Pe cand Parintii din Sfantul Munte
coborau si cumparau cate ceva sau primeau binecuvantari de la alte
manastiri - posmag sau legume -, cobora si Batranul Efrem, noaptea in
ascuns, si isi umplea traista cu cutii de conserve goale de prin gropi.
Iar ziua urca si el cu sacul incarcat in sihastria lui, dand astfel
celorlalti impresia ca duce alimente. Cand ajungea la pestera, punea
cutiile de conserve inaintea usii pesterii sale, ca vizitatorii sa le
vada si sa-si faca impresia ca este mancacios, tocmai el care tinea
posturi lungi. Iar din multa nevointa si din multa umezeala ce avea
pestera, mai tarziu a dat in tuberculoza. De aceea a fost nevoit ca
singur sa-si zideasca putin mai departe de pestera, intr-un loc insorit,
o coliba mica de piatra care abia il incapea. Acolo si-a continuat
acelasi tipic: cara in ascuns cutii de conserve goale de prin gropi si
le lasa inaintea usii sale. "
Toti cei care le vedeau - fiindca nu stiau adevarul despre batranul Efrem - spuneau:
- Ce face acesta aici? A adunat toate conservele!
Binecuvantarile (alimentele) ce i le dadeau cateodata Parintii le primea
cu bucurie, dar noaptea mergea si le lasa pe la chiliile Parintilor ce
aveau nevoie sau la bolnavi, carora le si slujea. El insusi avea multa
daruire si se lasa in purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Odata, cand a fost inchis in pestera, din pricina zapezii, Bunul
Dumnezeu a trimis hrana Batranului Efrem printr-un om care, dupa ce a
lasat o traista plina, a disparut dinaintea batranului. Staretul a
slavit pe Dumnezeu si a trecut toata iarna aceea cu acea binecuvantare a
lui Dumnezeu.
Pe langa toate cele ce le-am spus, Batranul Efrem avea multa prihanire
de sine si unii, din pacate, credeau cele spuse atunci cand se clevetea
pe sine. Astfel, in smerenie si in ascuns si-a sfarsit nevointa sa aspra
pentru dragostea lui Hristos si s-a odihnit in Domnul .
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Ghicitori
Biblia pentru copii
Educatia copiilor
Povestiri cu talc
Rugaciuni copii
Lenes sau mandru
Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.
Parintele cumpani un pic si zise:
- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!
Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Pacatul impartit la trei
La sfatul unui apropiat o femeie care
avea un pacat greu, cumpara pentru o bisericuta care era inca in
constructie, covoare de pus pe jos care valorau o avere. Bucuroasa de
aceasta fapta pe care ea o considera suficienta pentru a i se sterge
pacatul se duse la o manastire cu gand sa se impartaseasca. Un preot din
manastire care a spovedit-o inainte de a primi Sfanta Impartasanie, nu
numai ca a oprit-o de la a gusta din Sfintele Daruri, dar o si certa,
fiindca a indraznit sa creada ca poate cumpara harul lui Dumnezeu cu
cateva covoare.
Femeia s-a dus dupa aceea la poarta manastirii si acolo incepu sa
planga, caci nu voia sa plece la casa ei fara sa se impartaseasca. Pe la
poarta trecu un alt preot si o intreba de ce plange. Femeia ii povesti,
preotului, care era chiar staretul acelei manastiri, ce se petrecuse
mai devreme. Acesta o chema in biserica si acolo ii dadu Sfanta
Impartasanie.
Apoi femeia mirata ca acest preot nu a certat-o si a primit-o cu atata caldura si blandete parinteasca intreba:
- Dar cum se face ca sfintia voastra mi-ati dat voie sa ma impartasesc, iar celalalt preot nu?
- Dupa faptele si lucrarile spuse preotului aceluia, nu erai tocmai
vrednica de impartasit, dar lacrima te-a izbavit, caci pocainta cu
lacrimi se face! Si mai e un lucru! Preotul acela este inca tanar, iar
arta de a conduce omul, adica preotia, nu se invata peste noapte. Cand
un pacat este prea mare, sa lasam taina vindecarii lui o treime in seama
lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului si o treime pe seama celui
care si-a spus pacatul. Nu-l ingreuna pe om peste masura, dar nici nu-l
usura prea mult; asa trebuie sa se poarte preotul cu fiii sai
duhovnicesti.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Sarantocul din tinda bisericii
Un om sarac si batran, fara rude si fara
casa avea permisiunea de la preot sa doarma noaptea in tinda bisericii.
El se invelea cum putea cu o patura rupta si murdara si dormea acolo in
frig, singurul avantaj fiind ca nu s-ar fi udat daca Dumnezeu ar fi dat
ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea si nici nu cersea, dar cu
toate astea mai multe femei din zona nu-l sufereau spunand ca este
murdar si ca cine stie ce microbi poarta in hainele lui murdare. Gasira
aceste femei un pretext si se dusera apoi la parinte sa discute. Ele
spusera ca nu pot dimineata sa se apuce de curatenie in tinda bisericii,
fiindca sarantocul sta acolo intins si slujitorul lui Dumnezeu le facu
pe plac si ii spuse batranului sa plece, fiindca deranjeaza. Acesta a
plecat fara sa carteasca, iar femeile erau bucuroase ca se facuse in
biserica ceea ce ele voiau.
Dupa ce au iesit intr-o seara de la vecernie intrara in vorba cu
jandarmul care patrula prin targ dupa cum ii era misiunea. Acesta le
intreba:
- Dar unde este batranul care dormea in tinda bisericii?
O femeie isi ascuti glasul si rosti cu mandrie.
- Un’ sa fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?
- Pai rau ati facut! rosti jandarmul.
- Pai de ce sa facem rau, ca ne-a dat voie parintele! rostira ele raspicat.
- Ei stiti ca eu mai am si ronduri de noapte! Si de multe ori l-am surprins pe batran facand lucruri dumnezeiesti.
- Eiiiii, cum sa faca lucruri dumnezeiesti zdrentarosul acela!?
- Ei, aflati crestinelor acestea, ca sunt lucruri pe care nici parintele
nu le stie. Sarantocul din tinda bisericii, sau zdrentarosul cum ii
ziceti voi, a aparat odata biserica de hoti si pradatori sarind la ei cu
bata. Alta data i-a dat lumanari unei femei care avea sotul muribund.
Femeia nestiind ce sa faca, fiind miezul noptii si sotul ei aproape
sa-si dea sufletul, a venit aici la biserica ca sa gaseasca o lumanare
si sarantocul a ajutat-o. Si altadata vazand ca vasul cu agheasma are o
gaura prin care se scurgea apa sfintita de Boboteaza s-a pus sa repare
vasul, caci altfel toata apa sfintita ar fi curs pe jos si s-ar fi facut
mare pacat…
- Si de ce nu ne-ai spus astea din timp? Caci noi n-am stiut ca omul are faptele astea bune, spusera femeile.
- Batranul m-a rugat frumos sa tainuiesc acestea, fiindca fapta buna se
face intr-ascuns, nu se trambiteaza. Voi stiti ca el nu vorbea, dar mi-a
spus intr-o seara acestea: ,,Mai repede ma odihnesc, fata de pacatele
mele cand sunt inghiontit, jignit sau izgonit, decat atunci cand ma
lauda lumea. Rogu-te fii bun si nu spune cuiva ca as fi facut ceva bun,
lasa-ma astfel sa ma odihnesc!”.
Auzind acestea femeilor le-a parut rau ca au izgonit saracul si au
plecat apoi care incotro sa-l caute. Si se spune ca inca mai cauta si
astazi, fiindca nu l-au mai gasit.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Averea si boala
Unui om Dumnezeu i-a dat o slujba buna si
bine platita, dar el nu credea. Apoi, cu voia lui Dumnezeu a cunoscut o
femeie frumoasa, pe care a luat-o de sotie, dar el tot cartea impotriva
lui Dumnezeu. Femeia ramanand insarcinata i-a facut un copil frumos,
acesta a crescut armonios, era sanatos destept si primul la invatatura
in clasa lui, dar omul tot nu credea.
Apoi a mostenit case si pamanturi, Dumnezeu sporindu-i averea, dar el
tot nu credea. Si a capatat de la Dumnezeu si alte daruri, dar el tot se
indoia. Pana intr-o zi cand omul nostru s-a imbolnavit - si vazand ca
nici femeia, nici casa, nici averea, nici faima de care se bucura nu-i
folosesc cand e bolnav - a inceput sa creada.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Calugarul care evita sa calce furnica
Parintii de la Sihastria povestesc ca la
Manastirea Secu traia un parinte cu viata curata, haruit de Dumnezeu,
unul dintre numerosii calugari care s-au nevoit in aceste locuri. Acesta
isi ducea viata sa duhovniceasca in mare piosenie, iar darurile sale
aduse lui Dumnezeu nu erau la prima vedere prea insemnate. El cauta
indeosebi sa cultive in tinerii monahi si invatacei rabdarea si le
explica adeseori ca treptele initierii in dobandirea acestei virtuti
sunt: rabdarica, rabdare si rabdaroi.
Acesta mai avea darul privegherii si nu se odihnea niciodata pe pat, ci
dormea pe un scaun mic. Dar cel mai tare se minunau cei din jurul sau ca
atunci cand ajunsese mai spre batranete pe cand merge pe o carare sau
pe un drum, statea mai tot timpul cu privirea atintita in jos. El nu le
spunea tuturor motivul, doar cativa stiau ca avand inca o privire agera
putea sa vada chiar si o furnica si se uita in jos ca sa evite sa o
calce. Gandea desigur ca si furnica este faptura de la Dumnezeu si ar fi
facut mare pacat daca ar fi omorat-o.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Taietorul de lemne
Un padurar avea o secure stirba si cu ea
dobora copacii. "Nu am timp sa o ascut!”, le spunea celorlalti si cu
securea stirba depunea un efort dublu, dar taia atatia copaci cat sa-si
asigure traiul de zi cu zi. Un om, care se ocupa mai mult cu rugaciunea
si nu prea facea treaba prin casa, lasand totul pe seama nevestei, avea
obiceiul sa rada de padurar ca taia copacii cu securea stirba. Intr-o
zi, fiind mare nevoie de el prin curte sa ajute la o treaba si fiind
chemat de nevasta sa, acesta refuza sub pretextul ca se roaga, ca e
vremea rugaciunii...Merse in locul unde se ruga de obicei si auzi acolo o
voce ca venind din cer: "Rugaciunea ta e ca o secure stirba.”
Tare se mira de aceasta voce, dar apoi cugetand pe indelete isi dadu
seama ca padurarul, asa cum avea securea stirba, tot isi facea treaba
lui, tot dobora copacii...Dar el rugandu-se si uitand sa-si ajute
aproapele - sa slujeasca celui de langa el - si securea stirba o avea si
nici copaci nu dobora. Si hotari din clipa aceea sa-si pretuiasca mai
mult nevasta, sa invete sa sara in ajutor aproapelui, sa-i slujeasca si
sa-l iubeasca. Caci a iubi si a sluji tot rugaciune este.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Taranul si rugaciunea "pe litere"
Un taran care nu era foarte mare stiutor
de carte nu mergea nicaieri fara a lua cu el si cartea de rugaciuni.
Memoria nu-l ajuta foarte tare ca sa invete rugaciunile pe de rost,
astfel ca pe unde mergea, lua cu el si cartea, care de acum era roasa de
vreme si avea toate foile ingalbenite de atata buchisit. Intr-o zi
taranul nostru pleca cu caruta intr-o graba foarte mare, iar dupa ce
merse multe stadii, isi aduse aminte ca ar cam fi ora rugaciunii.
Scotoci in traista, dar vazu ca nu-si luase cu el cartea de rugaciuni.
Uitase sa verifice de acasa daca are cartea in traista sau nu. Se supara
si se mahni. In mersul calului asa, se stradui din rasputeri sa-si
aduca aminte o rugaciune, dar in nici un fel nu reusea, aproape ca-i
venea sa planga cand, din senin, ce se gandi: "Doamne, Tu care esti bun
si le stii pe toate si pe toate le ierti! Uita-te si la mine pacatosul
ca mi-am uitat acasa cartea de rugaciuni! Si fiindca altceva nu ma
pricep a face uite, jumatate de ora eu o sa rostesc alfabetul de la cap
la coada...Si de acolo sa alegi Tu literele care alcatuiesc rugaciunile,
caci Tu le stii pe toate si uite asa poate voi simti si eu ca ma rog!
Se spune ca un inger, auzind aceasta, a spus in sinea lui: "Viu este
Domnul, Dumnezeul nostru ca nu am auzit pana astazi o rugaciune mai
puternica ca aceasta de acum, a taranului”…
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Locul special si rugaciunea speciala
Oamenii dintr-un sat nu se imbolnaveau si
nu mureau, astfel ca se dusese vestea pana departe ca locuitorii de
aici sunt cei mai fericiti din lume. Preotul din sat stia in padure un
loc special si acolo mergand spunea rugaciunea speciala. Apoi acel preot
a fost trimis in misiune si alt preot i-a luat locul. Acest preot stia
doar locul special din padure, dar nu stia si rugaciunea speciala, dar
la fel, nimeni nu se imbolnavea si nimeni nu murea. Apoi si acest preot a
trebuit sa plece, fiind mutat de ierarhul locului si i-a luat locul un
altul, care nu stia unde este locul special, dar stia rugaciunea
speciala, astfel ca nimeni din sat nu se imbolnavea si nimeni nu murea.
Dupa acesta a venit un alt preot care nu stia nici unde e locul special,
nu stia nici rugaciunea speciala, dar se ruga fierbinte pentru oamenii
din sat si nimeni nu se imbolnavea si nimeni nu murea. Dupa acesta a
venit alt preot care abia de se mai ruga pentru sateni zicand: "Cum
Doamne, oamenii acestia nu sunt fapturile Tale!? Nu am sa spun rugaciuni
speciale, caci la urma urmei poti sa faci ce vrei cu acesti oameni. Cu
totii suntem in mana Ta, atotputernica!”.
Si Dumnezeu a auzit si aceasta rugaciune si a continuat sa-i ajute pe
sateni, in ciuda faptului ca unii cautand locul special si rugaciunea
speciala au uitat ca Dumnezeu aude si gandurile noastre si ca Acesta se
afla in tot locul.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Inima de mama
Un baiat care traia alaturi de mama si
tatal sau intr-o casuta de la marginea padurii, neavand copii prin
preajma cu care sa se joace, invatase aproape totul despre animale,
fiindca acestea i-au fost prietenii de joaca inca de cand era micut.
Animalele veneau de multe ori chiar pana in curtea casei, si baiatul le
studia comportamentul si miscarile, astfel ca stia care este animal rau
si care este bun; care este curajos si care este fricos...si tot asa.
Animalul sau preferat era lupul, fiindca asa ar fi vrut sa fie si el, ca
un lup, adica neinfricat, puternic, impunator, stapan peste
toate...Nu-i placeau in schimb caprioarele, fiindca de multe ori a
incercat sa se apropie de ele ca sa le mangaie botul jilav sau sa le
atinga pielea catifelata, dar acestea mereu fugeau speriate afundandu-se
in padure.
Si se jucase baiatul nostru cu o multime de animale si pasari, dar
niciodata cu o caprioara si de aceea avea un fel de ciuda pe aceste
animale.
Intr-o zi, mergand ca de obicei sa se joace, auzi ceva ca un scancet de
copil. Se apropie de locul acela de unde venea sunetul si descoperi ca
in gard se prinsese o vietate. Era un pui de caprioara care se prinsese
cu picioarele de dindarat in gardul de sarma si nu putea nicicum sa
scape din acea stransoare. Copilul ajuta puiul de caprioara sa scape din
acea adevarata capcana, dar nu-i dadu drumul in padure. Ce gandi:
"Niciodata nu m-am jucat cu o caprioara sau cu un pui de caprioara. Pe
acest pui il voi pastra aici, pe langa casa si ma voi juca cu el pana
invata sa nu mai fie sperios. Trebuie si el sa invete sa fie curajos,
asa ca celelalte animale, ca lupul de pilda...”
Zicand acestea lua puiul in brate si-l duse intr-un sopron. Dupa aceea
inchise usa si inchise si lacatul sopronului. Merse apoi la joaca lui
spunandu-si ca se va juca cu puiul de caprioara a doua zi, fiindca acum
era ranit si nu voia sa-i faca si mai mult rau.
Trecu ziua si se trezi baiatul nostru vesel si cu chef de joaca si o
zbughi pe usa afara, dorind sa vada ce s-a intamplat peste noapte cu
puiul de caprioara. Lua cu el si un snop de paie, fiindca uitase sa-i
dea sa manance. Ajungand destul de aproape de sopron vazu dincolo de
gard o caprioara. El se apropie de gard sa o sperie, dar aceasta mai
vartos inainta si baiatul se mira tare.
Vazu apoi cum caprioara se opinti pe picioarele din spate, facu cativa
pasi inapoi, tasni apoi ca un arc si dintr-o miscare sari peste gard.
Din trei salturi ajunse la usa sopronului; aici se intoarse; lovi cu
putere usa o singura data, incat lacatul sari cat colo; dadu cu botul
usa la o parte; isi lua apoi puiul pe grumaz...si din trei salturi fu
iar in afara curtii, disparand cu tot cu pui in padure...
Uluit de cat de repede s-au intamplat toate astea baiatul se duse mai
aproape de sopron ca sa se convinga ca nu i s-a parut si ca intr-adevar
puiul de caprioara nu mai era acolo. Ramase un pic pe ganduri, se aseza
pe o piatra si isi spuse: "De acum nu am sa mai spun despre caprioare ca
sunt cele mai fricoase animale! Am vazut cu ochii mei cum caprioara nu a
fugit de mine, ba chiar a avut curajul sa sara gardul, sa intre in
curte. Curajul asta nici lupii nu-l au, ca ei vin noaptea pe furis!.....
De acum nu am sa mai spun despre lupi ca sunt stapanii si neinfricatii
acestei paduri, fiindca am vazut cat poate face curajul pe care ti-l da
inima de mama.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.