Avvei Antonie i s-a descoperit odată în
pustie acestea: în cetate este cineva asemenea ţie, doctor ca
îndeletnicire. Prisosul său îl dă celor ce au trebuinţă şi toată ziua
cântă cântarea întreit-sfântă1 cu îngerii lui Dumnezeu.
2. Ziceau despre Avva Antonie că ajunsese purtător de Duh2, dar nu voia
să vorbească din pricina oamenilor. Căci ştia dinainte şi cele ce se
întâmplau în lume, şi cele ce aveau să vină.
3. Un frate, ducându-se la chilia Awei Arsenie, la Schit, s-a uitat pe
ferestruică. Şi a văzut pe Bătrân în întregime ca un foc. Căci era
vrednic să vadă. Şi, când a bătut la uşă, a ieşit Bătrânul şi a văzut pe
frate înspăimântat şi i-a zis: Ai mult timp de când baţi? Nu cumva ai
văzut ceva? Iar el a zis: Nu! Şi, după ce i-a vorbit, l-a slobozit.
4. A zis Awa Daniil: Ne povestea nouă Awa
Arsenie ca despre un altul oarecare, dar era despre sine însuşi, că,
şezând un Bătrân în chilia lui, a venit un glas, zicând: Vino, să-ţi
arăt lucrurile oamenilor. Şi sculându-se, a ieşit afară. Şi l-a dus pe
el într-un loc anume şi i-a arătat un etiopian tăind lemne şi făcând
încărcătură mare. Şi încerca să o pună pe umeri, dar nu putea. Şi în loc
să ia din lemne, iarăşi tăia alte lemne şi le adăuga la încărcătură. Şi
aceasta a făcut mult timp. Şi înaintând puţin, i-a arătat un om care
stătea la un lac şi scotea apă din el. Apoi o punea într-un vas găurit
şi apa curgea iarăşi în lac. Şi i-a zis lui: Vino să-ţi arăt şi pe
altul. Şi a văzut un templu şi doi oameni care şedeau pe doi cai şi
ţineau un lemn aplecat, unul de la un capăt şi altul de la celălalt. Şi
voiau să intre pe poartă, dar nu puteau, pentru că lemnul era aplecat.
Nu se smerea unul dintre ei să rămână în urma celuilalt şi astfel să
intre drept pe poartă. Şi pentru aceasta rămâneau în afara porţii.
Aceştia sunt cei care, purtând jugul dreptăţii cu mândrie, nu s-au
smerit ca să se îndrepte pe ei înşişi şi să meargă pe calea smerită a
lui Hristos. De aceea şi rămân în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Iar cel
care tăia lemne este omul cu păcate multe şi care în loc să se
pocăiască adaugă alte păcate la păcatele sale. Şi omul care scoate apă
este cel care face bine faptele sale, dar pentru că avea în ele amestec
viclean3, prin aceasta a pierdut şi faptele sale bune. Este nevoie,
deci, ca omul să vegheze totdeauna la faptele sale, ca să nu se
ostenească în zadar.
5. Unor fraţi li s-a întâmplat strâmtorare în locul în care vieţuiau şi,
vrând să părăsească acel loc, au venit la Awa Ammonă. Şi iată, Bătrânul
mergea cu corabia pe râu şi, văzându-i pe ei mergând pe malul râului, a
zis corăbierilor: Duceţi-mă la mal. Şi chemându-i pe fraţi, le-a zis.
Eu sunt Ammona, la care voi vreţi să veniţi. Şi mângâindu-le inimile,
i-a făcut să se întoarcă la ei, şi s-au întors. Căci lucrul nu era
păgubitor pentru suflet, ci era strâmtorare omenească.
6. Povestea Părintele nostru Daniil despre Fericitul Arsenie că acesta
zicea: Era un schitiot, un mare făptuitor, dar simplu în credinţă, care
greşea din neştiinţă de carte, zicând: Pâinea pe care o luăm nu este cu
adevărat Trupul lui Hristos, ci o asemănare. Şi l-au auzit doi Bătrâni
că spune acest cuvânt şi, cunoscând că este mare după vieţuirea lui, se
gândeau că zicea acest lucru în simplitatea lui şi fără răutate. Şi au
venit la el, zicându-i: Awa, au auzit despre cineva că zice cuvânt
necredincios, că pâinea pe care o luăm nu este cu adevărat Trupul lui
Hristos, ci este asemănare. A zis lor Bătrânul: Eu sunt cel care zice
aceasta. Iar ei îl rugau pe el zicând: Să nu mai ţii acest cuvânt, avva,
ci aşa cum a predat Biserica sobornicească. Căci noi credem că pâinea
aceasta este Trupul lui Hristos şi paharul acesta este Sângele lui
Hristos cu adevărat, şi nu asemănare. Ci, precum la început, luând
ţărână din pământ4, a făcut pe omul după chipul Lui şi nimeni nu poate
spune că nu este chipul lui Dumnezeu5, măcar că este necuprins cu
mintea, la fel şi pâinea despre care a zis Aceasta este Trupul Meu!
credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos. Iar Bătrânul a zis: Dacă
nu voi fi încredinţat de lucru în sine, nu mă înduplec. Şi ei i-au zis
lui: Să rugăm pe Dumnezeu săptămâna aceasta în legătură cu taina aceasta
şi credem că Dumnezeu ne va descoperi. Şi Bătrânul a primit cu bucurie
cuvântul şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: Doamne, Tu cunoşti că nu din
răutate mărturisesc împotriva credinţei, ci ca să nu mă rătăcesc în
necunoaştere. Descoperă-mi, Doamne Iisuse Hristoase! Plecând la chiliile
lor, Bătrânii se rugau lui Dumnezeu şi ei, zicând: Doamne Iisuse
Hristoase, descoperă Bătrânului această taină, ca să creadă şi să nu se
piardă osteneala lui. Şi a auzit Dumnezeu pe toţi. Şi împlinindu-se
săptămâna, au venit duminică la biserică.
Şi s-au aşezat toţi trei într-o strană şi la mijloc era Bătrânul. Şi
s-au deschis ochii lor şi, când s-a adus pâinea pe Sfânta Masă, s-a
arătat numai celor trei ca un prunc. Şi când preotul a ridicat mâinile
sale să frângă pâinea, iată un înger al Domnului a coborât din cer,
având un cuţit şi a jertfit pruncul şi a vărsat sângele lui în potir. Şi
când preotul frângea părticele mici din artos, tăia şi îngerul din
prunc părţi mici. Şi când au ajuns să se împărtăşească cu Sfintele
Taine, s-a dat Bătrânului numai carne sângerândă. Şi văzând, s-a
înfricoşat şi a strigat, zicând: Cred, Doamne, că pâinea este Trupul tău
şi paharul este Sângele Tău! Şi îndată carnea care era în mâna6 lui s-a
făcut pâine potrivit tainei. Şi s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu.
Şi i-au zis lui Părinţii: Dumnezeu ştie firea omenească, că nu poate
mânca nicidecum carne crudă, şi pentru aceea preface Trupul Lui în pâine
si Sângele Lui în vin celor care le primesc cu credinţă Şi au mulţumit
lui Dumnezeu pentru Bătrân, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui.
Şi au plecat cei trei cu bucurie la chiliile lor.
7. Acelaşi Awa Daniil povestea despre un alt mare Bătrân, care stătea în
părţile de jos ale Egiptului, că zicea în simplitatea lui că
Melchisedec7 este însuşi Fiul lui Dumnezeu. Şi s-a vestit Fericitului
Chiril, arhiepiscopul Alexandriei, despre acesta şi a trimis la el.
Ştiind, deci, că Bătrânul este făcător de minuni8, că dacă cerea ceva
lui Dumnezeu i se descoperea şi că în simplitatea lui zicea acel cuvânt,
s-a folosit de această înţelepciune, zicând: Awa, te rog, deoarece un
gând al meu îmi spune că Melchisedec a fost fiu al lui Dumnezeu, iar alt
gând îmi spune că nu a fost, ci, om fiind, a fost arhiereu al lui
Dumnezeu. Deci, pentru că am îndoială în legătură cu acesta, am trimis
la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere adevărul despre el.
Iar Bătrânul, luând curaj din vieţuirea sa, a zis cu îndrăzneală: Dă-mi
trei zile şi voi întreba pe Dumnezeu despre acesta şi-ţi voi da de veste
cum este. Plecând, deci, se ruga lui Dumnezeu pentru acest cuvânt. Şi
venind după trei zile, a zis Fericitului Chiril, arhiepiscopul, că
Melchisedec este om. Şi l-a întrebat arhiepiscopul: Cum ai cunoscut,
awa? Iar el a zis: Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, trecând
fiecare prin faţa mea aşa, de la Adam până la Melchisedec. Şi mi-a zis
îngerul: Acesta este Melchisedec, îndrăzneşte, că acesta este! A plecat,
deci, awa şi de la sine propovăduia că Melchisedec este om. Şi s-a
bucurat mult Fericitul Chiril.
8. Povestea Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului, că în zilele
Fericitului Atanasie cel Mare zburau corbi9 de jur împrejurul
Sarapionului10 şi croncăneau neîncetat cras-cras! Şi venind la Fericitul
Atanasie, păgânii strigau: Călugăr rău, spune-ne ce strigă corbii? Şi
răspunzându-le, le-a zis: Corbii strigă cras-cras! Şi cras în limba
avsonilor11 înseamnă: Mâine veţi vedea slava lui Dumnezeu! Şi în ziua
următoare s-a vestit moartea lui Iulian împăratul. Şi întâmplându-se
aceasta, strigau în faţa templului lui Sarapie: Dacă nu l-ai vrut, de ce
primeai ceea ce îţi trimitea12?
9. Acelaşi povestea că era un conducător de car în Alexandria, fiul unei
mame pe nume Maria. Acesta a căzut la o întrecere de cai, dar,
sculându-se, a întrecut pe cel care-l doborâse şi a ieşit învingător. Şi
mulţimea striga: Fiul Mariei a căzut şi s-a ridicat si a biruit! în
timp ce se mai auzea acest glas, în mulţime s-a răspândit zvonul despre
templul lui Sarapie, că Marele Teofil urcând scările Sarapionului, a
dărâmat idolul şi s-a făcut stăpân al templului13.
10. Când era copil, Awa Efrem a văzut vis, adică vedenie, că pe limba
lui a răsărit o viţă-de-vie şi a crescut şi a umplut totul sub cer şi
era foarte roditoare. Şi veneau toate zburătoarele cerului şi mâncau din
rodul viei. Şi cu cât mâncau mai mult, cu atât se înmulţea şi mai mult
rodul ei.
11. Altădată, iarăşi, unul dintre sfinţi a văzut în vedenie o ceată de
îngeri coborând din cer la porunca lui Dumnezeu, având în mâini un sul,
adică un tom scris pe dinăuntru şi pe dinafară, şi ziceau între ei: Cine
este vrednic să-l primească în mâinile sale? Şi unii ziceau: Acesta!
Iar alţii ziceau: Celălalt! Şi au răspuns, şi au zis: Cu adevărat sunt
mulţi sfinţi şi drepţi, dar nimeni nu poate să-l primească în mâinile
sale, decât Efrem. Şi Bătrânul a văzut că au dat sulul lui Efrem. Şi
sculându-se dimineaţă, a auzit pe Efrem învăţând. Şi era gura lui ca un
izvor curgând şi izvorând cuvinte. Şi am cunoscut că de la Duhul Sfânt
erau cele care ieşeau prin buzele lui Efrem.
12. Ne povesteau nouă ucenicii Awei Evloghie: Când ne-a trimis pe noi
Bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul de mână, ne-a dat poruncă să
nu facem mai mult de trei zile: Dacă veţi face mai mult de trei zile,
zicea, eu voi fi nevinovat de păcatele voastre. Şi noi l-am întrebat cum
de petrec monahii împreună cu cei din lume, în oraşe şi sate, ziua şi
noaptea, şi nu se vatămă? Şi, deschizându-şi gura sa nemincinoasă,
Bătrânul le-a zis: Credeţi-mă, fiilor, că, de când m-am făcut monah, am
făcut treizeci şi opt de ani fără să ies din Schit. Şi după cei treizeci
şi opt de ani am mers cu Awa Daniil la Papa Eusebiu14 în Alexandria,
pentru oarecare trebuinţă. Şi, după ce am intrat în Alexandria, am văzut
mulţi monahi. Şi îi vedeam pe unii dintre ei, fiind loviţi peste faţă
de corbi, iar pe alţii fiind îmbrăţişaţi de femei goale şi vorbindu-le
la urechi, iar pe alţii fiind înconjuraţi de băieţandri, şi aceia goi,
lovindu-i cu palmele şi mânjindu-i cu mizerie de om. Pe alţii îi vedeam
cum, având cuţit, tăiau bucăţi de carne de om şi le dădeau monahilor să
mănânce. Şi am cunoscut că fiecare monah, după patima în care cade, este
urmărit îndeaproape de astfel de demoni care vorbesc fiecăruia în
cugetul lui. Şi pentru aceasta, fraţilor, nu vreau să întârziaţi în
cetate, ca să nu fiţi tulburaţi de astfel de gânduri sau mai curând de
demoni!
13. Ziceau despre Awa Zenon că, şezând la Schit a ieşit într-o noapte
din chilia lui până la Elos. Şi, rătăcindu-se, a făcut trei zile şi trei
nopţi mergând. Şi fiind obosit şi istovit, a căzut să moară. Şi iată un
băieţel a stat înaintea lui, având pâine şi un ulcior cu apă si
zicându-i: Scoală-te şi mănâncă! Iar el, sculându-se, s-a rugat, crezând
că este nălucire. Iar el i-a zis: Bine ai făcut! Şi iarăşi s-a rugat şi
a doua oară, şi a treia oară. Şi i-a zis lui: Bine ai făcut!
Sculându-se, deci, Bătrânul a luat şi a mâncat. Şi după aceea i-a zis
lui: Cât ai mers, atât de departe eşti de chilia ta. Dar, sculându-te,
urmează-mi mie. Şi îndată s-au aflat la chilia sa. A zis, deci,
Bătrânul: Intră, să facem rugăciune! Şi intrând Bătrânul, acela s-a
făcut nevăzut.
14. A zis Awa Ioan că unul din Bătrâni a
avut o vedenie, fiind în extaz. Şi iată trei monahi stăteau dincolo de
mare. Şi a fost glas către ei de cealaltă parte, zicând: Luaţi aripi de
foc şi veniţi la mine! Şi doi au luat şi au zburat pe celălalt mal. Iar
celălalt a rămas şi plângea tare şi striga. După aceea au fost date şi
acestuia aripi, dar nu de foc, ci mai slabe şi mai neputincioase. Şi cu
multă osteneală, căzând în apă şi iarăşi ridicându-se, cu multă
strâmtorare, a venit şi el pe malul celălalt. Aşa este şi neamul acesta.
Primeşte aripi, dar nu de foc, ci slabe şi neputincioase.
15. Un Bătrân a venit la chilia Awei Ioan şi l-a aflat pe acesta dormind
şi un înger era de faţă şi-i făcea aer. Şi văzând aceasta, a plecat.
Iar când Bătrânul s-a sculat, a zis ucenicului său: A venit cineva aici
când dormeam eu? A zis: Da, cutare Bătrân! Şi a cunoscut Awa Ioan că
Bătrânul era la aceeaşi măsură cu el şi de aceea a văzut îngerul.
16. În Lavra Celor-şapte-guri15, care se afla ca la cincisprezece
stadii16 de Lavra sfântului nostru părinte Sava, era un anahoret
minunat, pe nume Ioan, care şedea împreună cu ucenicul lui. Şi ucenicul,
văzând tulburarea şi strâmtorarea care se făceau în fiecare zi de perşi
cetăţii sfinte a lui Hristos Dumnezeul nostru, când era să se întâmple
câte s-au întâmplat cu aceasta, l-a rugat pe părintele, zicând:
Deoarece, părinte, sunt încredinţat că cele câte Dumnezeu are de gând să
le facă ţie nu-ţi sunt ascunse, te rog să-mi spui dacă cetatea va fi
cucerită. Iar Bătrânul i-a zis: De unde să ştiu eu acestea, om păcătos
fiind? Dar ucenicul, vrând să ştie, stăruia rugându-l.
Atunci, lăcrimând, Bătrânul a zis: Deoarece te văd, o fiule, vrând cu
durere să afli despre aceasta, îţi voi spune câte mi-a arătat Dumnezeu.
Înainte cu cinci zile, mă rugam fierbinte pentru aceasta şi m-am văzut
pe mine însumi răpit şi dus înaintea sfântului Loc al Căpăţânii. Şi tot
poporul împreună cu clerul strigau: Doamne miluieşte!
Căutând cu privirea, am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos ţintuit pe
Cruce şi pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna lumii, cu durere
rugându-L stăruitor pentru popor. Iar El îşi întorcea faţa de la popor,
zicând: Nu-i voi auzi, căci au întinat jertfelnicul Meu17! După ce am
strigat cu lacrimi multe şi cu suspine Doamne miluieşte, am plecat în
biserica Sfântului Constantin, strigând şi acolo la fel: Doamne
miluieşte! Şi am intrat şi eu în biserică împreună cu preoţimea, cu
clerul adică. După aceea am plecat să cercetez locul unde s-a aflat
cinstitul lemn al Crucii celei de viaţă făcătoare. Şi am văzut ceva ca
mocirla împuţită ieşind în biserică. Şi erau acolo doi Bătrâni
cuviincioşi, stând de faţă, şi le-am zis: Nu vă temeţi de Dumnezeu, că
nici nu ne putem ruga lui Dumnezeu din pricina mocirlei? De unde vine
această duhoare aici? Iar ei au zis: De la fărădelegile clericilor
acestui loc. Iar eu le-am zis: Şi nu puteţi să curăţaţi locul ca să fim
iertaţi şi să ne putem ruga? Iar ei au zis: Crede-ne, frate, cele de
aici nu se vor curăţa decât prin foc! Acestea spunând Bătrânul,
lăcrimând, a zis ucenicului său: Şi aceasta îţi mai spun, fiule, că a
ieşit hotărâre ca mie să mi se taie capul. Şi am rugat mult pe Dumnezeu
să mă ierte şi mi-a descoperit toate cele ce se vor întâmpla. Şi numai
El ştie că niciodată nu am vărsat sânge pe pământ. Şi vorbindu-i
acestea, iată barbarii au ajuns la ei. Şi ucenicul, cuprins de frică, a
fugit. Iar pe Bătrân, prinzându-l, l-au omorât şi au plecat apoi în
grabă. Şi ucenicul, venind şi văzându-l mort pe Bătrân, a lăcrimat cu
amar. Şi, luându-l, l-a înmormântat cu Părinţii.
17. Sfinţii Părinţi au prorocit despre neamul18 din urmă, zicând: Ce
lucrăm noi? Şi răspunzând unul dintre ei, mare ca vieţuire, pe nume
Ishirie, a zis: Noi am împlinit aici poruncile lui Dumnezeu. Iar ei,
răspunzând, au zis: Dar cei de după noi oare ce vor face? Iar el a zis:
Vor ajunge să facă jumătate din lucrarea noastră. Şi au zis: Şi după
aceştia ce va fi? Şi el a zis: Nu vor avea deloc lucrarea cei din neamul
acela. Căci le va veni ispită. Şi cei care vor fi aflaţi încercaţi19 în
ispita aceea se vor afla mai mari şi decât noi, şi decât Părinţii
noştri.
18. Ziceau despre Awa Longhin că, odată, un stăpân de corăbii i-a adus
aur din venitul corăbiilor sale. Iar el nu a vrut să-l primească, ci i-a
zis: Aici nu este trebuinţă de acesta. Ci, mergi, arată dragoste,
urcă-te pe dobitocul tău şi grăbeşte-te să ajungi la Scara Sfântului
Petru. Şi vei afla acolo pe un tânăr care poartă veşmintele cutare.Dă-i
lui tot aurul şi întreabă-l ce are. Grăbindu-se, deci, stăpânul de
corăbii şi mergând acolo, a aflat precum spusese Bătrânul şi l-a
întrebat pe tânăr: Unde pleci, frate? Că am fost la Awa Longhin şi acela
m-a trimis la tine ca să-ţi dau aurul acesta. Atunci tânărul i-a
povestit strâmtorarea lui, zicând: Sunt târât la judecată pentru bani
mulţi şi, neavând câştig, ies din cetate ca să-mi pun ştreangul de gât.
Şi ca să crezi, iată şi frânghia pe care o duc cu mine. Şi scoţând-o din
sân, i-a arătat-o. Şi stăpânul de corăbii i-a dat aurul şi s-a întors
în cetate. Apoi s-a dus la Awa Longhin şi i-a povestit lucrul. Şi i-a
zis Bătrânul: Crede-mă, frate, că dacă nu te-ai fi grăbit şi nu ai fi
ajuns la el, şi eu, şi tu am fi fost judecaţi pentru sufletul lui.
19. Altădată, iarăşi, şezând în chilia lui şi fiind vizitat de mulţi
Părinţi deodată, sculându-se şi nimănui nimic zicând, a ieşit din chilie
şi s-a repezit spre port. Şi când a ajuns în port, iată venea o corabie
din părţile Egiptului, care se apropia de ţărm şi în care era un Bătrân
sfânt care voia să-l întâlnească. Şi după ce s-au îmbrăţişat unul pe
altul cu sărutare sfântă, au stat la rugăciune. Şi egipteanul zicea lui
Dumnezeu: Doamne, nu Te-am rugat ca să nu se facă cunoscut Bătrânului
despre mine, ca să nu se ostenească? Şi venind la chilia Avvei Longhin, a
doua zi, Bătrânul egiptean a adormit.
Note:
*1 Cântarea Sfinte Dumnezeule.
* 2Cu sensul de văzător cu Duhul.
* 3Este vorba foarte probabil de gând sau scop viclean.
* 4Facerea 2, 7.
* 5Facerea 1, 26-27.
* 6Conform vechii rânduieli a Bisericii, credincioşii se împărtăşeau separat cu Trupul şi Sângele Domnului. Aceştia veneau la Uşile împărăteşti având palmele încrucişate, una deasupra alteia, unde slujitorul punea o părticică din Sfântul Trup, iar credinciosul zicea Amin! şi o băga în gură. După aceea urma împărtăşirea cu Sfântul Sânge (ET).
* 7Vezi Facerea 14,18-20 şi Evrei, capitolul 7.
* 8făcător de semne. Se numeau astfel Bătrânii harismatici care făceau semne, adică fapte minunate [ET].
*9Este vorba, de fapt de corone, care aparţin familiei ciorilor (corvus corone], sunt mai mici la dimensiuni şi au penajul de culoare negru strălucitor [ET]. în româneşte le spunem stăncuţe.* 10Templul lui Sarapie.
* 11Auooveq – forma grecească a numelui aurunci [lat. aurunci]. Erau locuitorii autohtoni ai Peninsulei Italice, care au fost cuceriţi de către romani în anul 314 î.Hr. De atunci au fost asimilaţi romanilor. Aici expresia limba avsonilor este sinonimă cu cea latinească, pentru că în latineşte cras înseamnă mâine şi metonimic exprimă viitorul [ET].
* 12Moartea împăratului păgân este înţeleasă ca semn că zeul nu l-a vrut. De aici reproşul adus zeului: Dacă nu l-ai vrut, de ce primeai jertfele lui?
* 13Harisma înainte-vederii la Sfinţii Părinţi, în apoftegmele 8-9, are legătură cu biruinţa creştinismului împotriva idolatriei. Moartea lui Iulian Apostatul a dat o lovitură puternică idolatriei care căuta diferite mijloace şi soluţii ca să se revigoreze şi să sprijine duhul idolatrie. De asemenea, şi faptul că s-a distrus idolul Serapie şi a fost dărâmat vestituj templu Serapion, închinat zeului Serapie sau Sarapie, arată începutul distrugerii idolatriei de veacuri (ET).
* 14Papa Eusebiu este după toată probabilitatea episcopul Alexandriei (sec. V-VI d.Hr.) al cărui nume îl poartă Omiliile de interes practic şi moral, ]. P. Migne, PG. 82.
* 15Lavra Celor-şapte-guri a fost întemeiată de Sfântul Sava în anul 510 d.Hr. în pustiul iudaic, pe culmile de nord ale Văii Cedrilor. Era relativ mică şi nu putea să aibă mai mult de douăzeci de călugări (ET).
* 16Stadiul era o unitate de măsurare a distanţei în antichitate, care echivalează cu 184,87 metri.
* 17Iezechiel 9, 7; 5, 11 şi 23, 30-39
* 18Este vorba, de fapt, de generaţia aceea. Acest lucrul îl spune şi originalul, dar, întrucât registru de limbaj bisericesc nu a asimilat încă cuvântul generaţie, nu-l putem folosi. De aceea rămânem în continuitatea tradiţiei traducerilor româneşti, care redă generaţia prin neamul.
* 19Incercat în sensul că nu vor fi biruiţi de ispită pentru că vor avea tăria şi trezvia de a se lupta cu ea.Patericul Mare – Editura Bizantină
