Patriarhul Diodor I a fost hirotonit diacon la Ierusalim, în anul 1944 şi a deţinut vrednicia de patriarh între anii 1981-2000.
La Paştile anului 1998, cu puţine zile înainte de Sâmbăta Mare, a dat un interviu profesorului danez, Niels Christian Hvidt, referitor la ceremonia Sfintei Lumini. Interviul a fost publicat în ziarul danez Berlingske Tidende, precum şi în cartea lui Hvidt cu titlul: Miracles – Encounters Between Heaven And Earth (Minuni – Întâlniri între Cer şi Pământ).
Patriarhul Diodor, până la adormirea sa din septembrie 2000, a deţinut rangul de patriarh vreme de 19 ani şi a fost prezent la ceremonia Sfintei Lumini 63 de ani neîntrerupţi. În interviul său acordat profesorului danez, patriarhul menţionează următoarele:
„După ce se sting toate luminile, mă plec şi intru în prima încăpere a Mormântului. De acolo merg încet prin întuneric spre cealaltă încăpere a Mormântului, unde a fost pus Trupul lui Iisus. Acolo îngenunchez cu frică sfântă şi rostesc rugăciunile consacrate, care ni s-au transmis de-a lungul veacurilor; iar după ce le citesc, aştept. Uneori, e posibil să aştept câteva minute, dar, de obicei, minunea se săvârşeşte îndată ce citesc rugăciunile.
Din miezul pietrei pe care a stat Trupul lui Hristos o Lumină nedefinită iese înspre afară. De obicei, are o nuanţă albastru-deschis, dar culoarea se poate schimba şi să ia multe nuanțe diferite. Nu se poate descrie în cuvinte omeneşti. Lumina iese din piatră ca şi cum ar ieşi dintr-un lac. Placa Mormântului arată ca şi cum ar fi acoperită cu un nor umed, dar este Lumină.
Această Lumină se comportă diferit în fiecare an. Uneori acoperă numai placa de pe Mormânt, în timp ce alte ori umple de lumină tot baldachinul, încât oamenii care stau în afara Mormântului şi privesc înăuntru văd cum este plin de Lumină. Această Lumină nu arde. Niciodată nu mi-a ars barba în cei 16 ani de când sunt patriarh în Ierusalim şi am primit Sfânta Lumină. Lumina are o compoziţie diferită de cea a unei lumini obişnuite care arde într-o candelă. Într-un anumit loc, Lumina se ridică în sus şi formează un stâlp, a cărui flacără are o natură diferită, astfel încât îmi este cu putinţă să aprind lumânările mele de la ea. În felul acesta, după ce iau flacăra în lumânările mele, ies şi dau Lumina mai întâi patriarhului armean şi apoi celui copt. După aceasta, împart Lumina tuturor celor care se află în Biserică...
Trăim multe minuni în bisericile noastre şi minunile nu sunt ceva străin pentru noi, însă nici una din aceste minuni nu are puterea şi simbolismul pe care le are minunea Sfintei Lumini. Minunea este ceva ca o taină dumnezeiască. Preschimbă Învierea lui Hristos în ceva atât de viu pentru noi, ca şi cum ea [Învierea] s-ar fi petrecut cu câţiva ani în urmă... Mă aflu în Ierusalim din 1939 şi am venit aici la vârsta de 15 ani. Am urmărit ceremonia Sfintei Lumini în toţi aceşti ani şi astfel am fost martor ocular al minunii de 61 de ori. Pentru mine nu se pune întrebarea dacă eu cred în minune sau nu. Ştiu că ea este adevărată.”
Aceasta este mărturia pe care a depus-o Patriarhul Diodor I la Paştile anului 1998. Descrierea ei este atât de analitică şi revelatoare, încât nu suportă niciun comentariu.
(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 259-261)
….
Focul Haric s-a pogorât la Ierusalim şi în acest an. Miracolul s-a produs după ce patriarhul grec al Ierusalimului, Teofil al III-lea, a rostit o rugăciune în Biserica Sfântului Mormânt.
În jurul orei 14:18, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a ieșit din Sfântul Mormânt și a dat Lumina Sfântă tuturor celor prezenţi. Lumina Sfântă a venit la Ierusalim, la Mormântul Domnului.
Mii de pelerini aflați la Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Ierusalim au primit Lumina Sfântă astăzi, 07 aprilie 2018. Direct în Biserică pentru a vedea una dintre cele mai mari minuni ale creștinismului ortodox s-au adunat mii de oameni. Transmisiunea în direct a fost realizată în mai multe canale de televiziune și Internet.
Aprinderea Focului Haric în Sâmbăta Mare este o mărturie că Bunul Dumnezeu ascultă rugăciunile robilor Săi, iar prin trimiterea Sfintei Lumini cu toții am primit Binecuvântarea Cerească și nădejde pentru mântuire.
…
https://24pharte.ro/marturia-patriarhului-ierusalimului-diodor-la-aprinderea-sfintei-lumini/
„Intru in Mormant si ingenunchez cu frica sfanta in fata locului unde a zacut trupul lui Hristos dupa moarte si de unde a inviat. Rugaciunea in Sfantul Mormant este pentru mine un moment foarte sfant, intr-un loc foarte sfant. De aici a inviat cu slava Domnul si de aici Si-a raspandit Lumina in lume. Apostolul Ioan scrie in primul capitol al Evangheliei sale ca lisus este Lumina lumii. Ingenunchind in fata acestui loc unde El a inviat din morti, suntem adusi in imediata apropiere a Invierii Sale slavite. Catolicii si protestantii numesc biserica aceasta, Biserica Sfantului Mormant. Noi o numim Biserica Invierii.
Invierea este pentru crestinii ortodocsi centrul credintei. Prin Invierea Lui, Hristos a castigat victoria finala asupra mortii, nu doar asupra mortii Sale ci si asupra mortii celor ce sunt aproape de el. Nu cred ca este o intamplare ca Focul Sfant apare exact pe locul acesta. La Matei 28:3 se spune ca atunci cand Domnul a inviat din morti, a venit un inger imbracat intr-o lumina infricosatoare. Cred ca lumina care a invaluit ingerul Ia invierea Domnului este aceeasi cu lumina care apare miraculos in fiecare Sambata de Paste. Hristos vrea sa ne reaminteasca, ca Invierea Sa este o realitate nu doar un mit. El a venit cu adevarat in lume pentru a aduce sacrificiul necesar ca prin moartea si invierea Sa sa se poata reuni omul cu Creatorul sau.
Imi gasesc drumul prin intuneric in camera interioara unde cad in genunchi. Aici spun anumite rugaciuni care ne-au fost transmise de-a lungul secolelor si dupa aceea astept. Cateodata astept cateva minute, dar in mod obisnuit minunea se intampla imediat dupa ce am spus rugaciunile. Din mijlocul pietrei pe care a fost culcat Iisus se revarsa o lumina nedefinita, in mod normal cu o tenta albastrie dar culoarea se poate schimba si lua multe nuante. Nu poate fi descrisa in cuvinte omenesti. Lumina rasare din piatra ca si ceata care se ridica deasupra unui lac, piatra pare fi acoperita de un nor, dar este lumina. Lumina se comporta diferit in fiecare an. Uneori acopera doar piatra, alteori lumineaza tot Mormantul, asa incat oamenii de afara vad Mormantul plin de lumina.
Lumina nu arde! – niciodata nu mi-am ars barba in toti cei 16 ani de cand sunt Patriarh al Ierusalimului si am primit Focul Sfant. Lumina are alta consistenta, diferita de lumina focului care arde in candela. La un moment dat, Lumina se inalta si formeaza o coloana in care focul este de natura diferita, asa ca pot aprinde lumanarile mele de la ea. Dupa ce am primit flacara, ies si dau Focul intai Patriarhului Bisericii Ortodoxe Armene, apoi Patriarhului Copt si dupa aceea tuturor celor prezenti in Biserica.
Articol relatat de portalul crestinortodox.ro
https://www.youtube.com/watch?v=SevJRP5n8Bk
Învierea Domnului - sinaxar
…
https://www.youtube.com/watch?v=DPTeIJ3hGb4
Rezultatele analizei fizicienilor: Lumina Sfântă din Ierusalim este un miracol
Un fizician rus a prezentat primele masuratori pe care le-a înregistrat asupra descărcărilor electrice pe timpul coborîrii Sfîntului Foc (Lumina Sfanta a Invierii).
Categorie
…
https://www.youtube.com/watch?v=kiNZ4LD2p-4
MINUNEA DE LA IERUSALIM - SFANTA LUMINA
MINUNEA DE LA IERUSALIM - SFANTA LUMINA Sursa - catacombeleortodoxiei.ro
Categorie
…
https://www.youtube.com/watch?v=uMOtPn7Z-F0
MINUNEA APARIŢIEI SFINTEI LUMINI, VĂZUTĂ ŞI TRĂITĂ, Universul Credinţei, TVR,
Istorie Religie Civilizatii TVR Romania
O flacără coboară din ceruri Una dintre puţinele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a apariţiei Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt în ajunul praznicului Învierii, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui fapt există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul considerat de foarte mulţi, al minunii supreme. Vă invit să urmărim împreună şi mărturia pelerinului nostru, Silviu Andrei Vlădăreanu, jurnalistul român care a văzut şi a trăit într-o astfel de zi sfântă MINUNEA APARIŢIEI SFINTEI LUMINI
Categorie
…
https://www.youtube.com/watch?v=LHtk5SFXwtM
Când nu a venit Sfânta Lumină la Ierusalim
….
https://www.youtube.com/watch?v=znxSw9HlEK4
…
https://www.youtube.com/watch?v=POp2_1tVG2w
Sfanta Lumina de la Ierusalim in primele minute nu arde
…
https://www.youtube.com/watch?v=v512nv203b0
3 MINUNI CARE SE PETREC IN FIECARE AN IN TARA SFANTA
……………………………………………………
https://doxologia.ro/hristos-inviat-sfanta-lumina-s-pogorat-la-ierusalim-acest
…
https://doxologia.ro/10-informatii-despre-sfanta-lumina-de-la-ierusalim
10 informații despre Sfânta Lumină de la Ierusalim
Sfânta Lumină este cea mai evidentă minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbăta dinaintea Paștilor.
prev
https://doxologia.ro/10-informatii-despre-sfanta-lumina-de-la-ierusalim
10 informații despre Sfânta Lumină de la Ierusalim
Sfânta Lumină este cea mai evidentă minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbăta dinaintea Paștilor.
Aproape toată lumea a auzit despre Lumina Învierii, însă prea puțini cunosc detalii legate de această dovadă evidentă a dreptei credinţe.
De aceea, prezentăm câteva informații lămuritoare despre minunea care dovedește până la sfârșitul lumii realitatea Învierii lui Hristos din morți și semnul biruinței iubirii Lui smerite asupra păcatului:
1. Pogorârea Sfintei Lumini este o minune dumnezeiască necuprinsă de mintea noastră, care are loc în fiecare an, în Sâmbăta Mare. Una dintre cele mai vechi atestări documentare este apariția Luminii după cucerirea Ierusalimului de către perși, din anul 617 d.Hr.
2. Sfânta Lumină se aprinde pe Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, după ora 12.30, în timpul slujbei Vecerniei.
3. În seara Vinerii Mari, după Prohod, Mormântul Domnului este controlat de către un polițist arab, unul turc și un reprezentant al statului Israel. Aceștia au grijă ca obiectele din interior să nu conțină vreo sursă de foc, verifică piatra Sfântului Mormânt, apoi îl controlează pe ierarhul grec care presară vată pe Mormântul Domnului.
4. În urma acestei verificări, se sting toate luminile și se pecetluiește ușa Sfântului Mormânt cu două benzi din pânză albă, cu ceară și sigilii în formă de X.
5. Patriarhul Ierusalimului este cel care oferă Lumina Sfântă miilor de pelerini prezenţi anual la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
6. Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.
7. După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.
8. Patriarhul citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși.
9. Dupa aproximativ 20 de minute, pelerinii aflați în biserică observă o lumină puternică, sub forma unei scântei de fulger, care coboară în zig-zag prin cupola mare a Bisericii Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată deasupra lespezii.
10. Părintele Patriarh Teofil adună cu mâinile vata aprinsă de focul care, timp de câteva minute, poate fi atins fără să ardă. Apoi, pune vata în două cupe de aur cu găuri și o dă diaconilor. Aceștia duc o cupă în Sfântul Altar, iar pe cealaltă, la biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Patriarhul iese, mai apoi, în fața Sfântului Mormânt și oferă Lumina Sfântă tuturor pelerinilor, strigând de trei ori: „Veniți de luați Lumină!”.
Vă recomandăm să citiți și:
Biserica Sfintei Învieri – Pelerinajul părintelui Cleopa la Locurile Sfinte
Sfânta Lumină nu este în mod simplu o minune. Este minunea minunilor
…
Mărturia monahului Mitrofan, cel care s-a ascuns în podul Sfântului Mormânt ca sa vadă Sfânta Lumină
HARALAMBIE SKARLAKIDIS MINUNI - VINDECĂRI - VEDENII
„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”. De multă vreme căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunzătoare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească, nevăzut de nimeni, venirea Sfintei Lumini.
Monahul grec Mitrofan s-a născut în anul 1900 în localitatea Kerasunda din Pont. În 1921, în perioada genocidului locuitorilor din Pont de către turci, a fost omorâtă toată familia lui. El însuşi, la vârsta de 21 de ani, a fost prins şi trimis la închisoarea din Ntigiampakir, unde prizonierii lucrau la minele de cupru. Cei mai mulţi dintre ei erau condamnaţi la moarte din pricina mâncării infectate şi a condiţiilor mizerabile de trai.
După câteva luni de şedere în temniţă, Părintele Mitrofan a reuşit să evadeze. Fără patrie şi familie, singurul scop al vieţii sale era să reuşească să ajungă viu la Ierusalim, ca să se închine la Mormântul lui Hristos.
Timp de mai multe săptămâni a călătorit descult prin munţi, ca o sălbăticiune, ascunzându-se de oameni. Îndreptându-se spre sud, a ajuns la localitatea Alep din Siria, de acolo a mers la Beirut, în Liban, după care, mergând zile întregi paralel cu ţărmul, a ajuns la portul Haifa din Palestina. Peregrinarea lui s-a încheiat la 1 noiembrie 1923, când a ajuns la Ierusalim, unde şi-a împlinit făgăduinţa sa la Sfântul Mormânt.
Doi ani mai târziu, în 1925, a fost tuns în monahism şi a fost rânduit păzitor al Sfântului Mormânt de către Patriarhul Damian I. În această calitate, a participat la ceremonia Sfintei Lumini de la Paştile anului 1925. Vreme de multe luni l-au chinuit nedumerirea şi îndoiala cu privire la natura minunii. Credinţa lui se clătinase şi se întreba dacă într-adevăr este vorba despre o minune adevărată. Răspunsul la întrebarea sa a venit câteva luni mai târziu, în Sâmbăta Mare a anului 1926, când a reuşit să se ascundă în podul Sfântului Mormânt, de unde putea să urmărească tot ceea ce se petrecea în interiorul lui.
Cele pe care le-a trăit în acea zi, le-a povestit după 55 de ani, la Paştile anului 1980, preotului cipriot Sava Ahilleos, care le-a consemnat în scrierea sa: Am văzut Sfânta Lumină. În acel an, părintele Mitrofan avea 80 de ani şi număra deja 56 de ani neîntrerupţi de păzitor al Sfântului Mormânt.
Aşa cum el însuşi a mărturisit, când era tânăr de 25 de ani, fusese stăpânit de o dorinţă nestăpânită de a vedea cu ochii săi cele ce se petreceau în înteriorul Mormântului în clipa când cobora Sfânta Lumină.
„Trebuia să văd, ca un alt Toma necredincios”, spunea el, „cu ochii mei ceea ce se întâmplă în interiorul Mormântului ca să cred”.
De multă vreme, căuta modul de a da răspuns la întrebările lui. Într-o zi, pe când curăţa cupola în podul Mormântului, a descoperit o mică ascunzătoare în care, cu greutate, putea intra trupul unui bărbat. Era singurul loc în care putea să se ascundă şi să urmărească nevăzut de nimeni venirea Sfintei Lumini.
În Vinerea Mare a anului 1926, la miezul noptii, Părintele Mitrofan pune în aplicare planul său îndrăzneţ. La ora 00:30 a cerut de la un ajutor de al său să-i aducă o scară ca să controleze candelele ce erau atârnate sus. După ce a urcat în podul Mormântului, a spus ajutorului să ia scara, motivând că va coborî de acolo printr-o săritură atunci când va termina controlul.
Însă Părintele Mitrofan a rămas în ascunzătoare toată noaptea. Ceasurile care au urmat au fost martirice, aşa cum povesteşte el însuşi, deoarece a început să fie stăpânit de o frică nemaicunoscută. Învinovăţiri şi mustrări de conştiinţă îl chinuiau pentru ceea ce a îndrăznit să facă.
„Am început să mă prihănesc pe mine însumi”, spunea el, „pentru ceea ce am făcut şi pentru hotărârea mea lipsită de maturitate... Toată lumea crede, numai tu, Mitrofane, nu crezi”.
Vreme de 12 ceasuri a rămas nemişcat şi tăcut. Avea cu el numai puţină apă şi o mică lanternă, pe care a folosit-o la ora 11 dimineaţa, când Mormântul a fost pecetluit şi el a rămas singur în întuneric.
După o oră, potrivit tipicului, la ceasul al doisprezecelea din zi, uşa Mormântului a fost despecetluită şi, mai târziu, a intrat patriarhul grec.
Fragmentul care urmează descrie cele care se săvârşesc după intrarea patriarhului, exact asa cum le descrie Părintele Mitrofan:
„Atunci am desluşit chipul patriarhului, care s-a plecat să intre în Mormântul dătător de viaţă. Exact în acea clipă, când agonia mea ajunsese la o înfricoşătoare încordare nervoasă în mijlocul tăcerii mormântale, în care îmi auzeam şi răsuflarea, am auzit deodată un şuierat uşor. Semăna cu suflare uşoară de vânt. Şi îndată am văzut o privelişte de neuitat: o Lumină albăstruie a umplut tot sfinţitul loc al dătătorului de viaţă Mormânt... Câtă frică şi cutremur nu mi-a pricinuit acea Lumină albăstruie, în care Îl vedeam clar pe patriarh, de pe faţa căruia curgea transpiraţia… Şi, ca şi cum ar fi fost luminat de acea Lumină, a început să citească rugăciunile… Şi îndată Lumina albăstruie a început să se preschimbe într-o Lumină albă, ca aceea a Schimbării la Faţă a lui Hristos. În continuare acea Lumină albă s-a preschimbat într-o sferă luminoasă ca soarele, care a rămas nemişcată deasupra capului patriarhului. Apoi l-am văzut pe patriarh ţinând mănunchiurile cu 33 de lumânări. Şi ridicându-şi încet mâinile în sus, s-au aprins dintr-odată sfânta candelă şi cele patru mănunchiuri de lumânări. În acea clipă a dispărut sfera luminoasă. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi trupul îmi ardea în întregime.”
Aceasta este istorisirea Părintelui Mitrofan referitoare la fapta îndrăzneaţă pe care a întreprins-o în acea Sâmbătă Mare a anului 1926. Este singurul martor ocular care, fără să aibă dreptul, a trăit coborârea Sfintei Lumini în interiorul Mormântului lui Iisus Hristos.
(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 251-254)
Citește alte articole despre: rugăciune, patriarh, credinţa, minune, lumină, Ierusalim, Sfânta Lumină, Sfântul Mormânt, ceremonie, monah, Paști, îndoiala, lumânare, ascunzatoare, lumina de la Inviere, Lumina de la Ierusalim, lumina albastruie
…
Sfânta Lumină nu este în mod simplu o minune. Este minunea minunilor
HARALAMBIE SKARLAKIDIS MINUNI - VINDECĂRI - VEDENII
„Dintr-odată, tot Mormântul se umple de Sfânta Lumină. Este o Lumină albastru-deschis. Te cutremuri. Ieşi din sine. Este o flacără mare albastru-deschis care zboară. De la această flacără se umple tot Mormântul.”
Patriarhul Irineu I a fost hirotonit diacon în Ierusalim în anul 1969 şi a deţinut vrednicia patriarhală în perioada 2001-2005. Într-o discuţie pe care am avut-o în iunie 2009, a descris foarte limpede cele pe care le-a trăit pe durata ceremoniei în perioada în care a fost patriarh. Cea mai importantă parte a dialogului pe care l-am avut este următorul:
- Preafericite, minunea se săvârşeşte după ce mai întâi terminaţi de citit rugăciunea specială sau în timpul ei?
- Uneori şi în timpul ei.
- Ce se întâmplă în acea clipă?
- Dintr-odată, tot Mormântul se umple de Sfânta Lumină. Este o Lumină albastru-deschis. Te cutremuri. Ieşi din sine. Este o flacără mare albastru-deschis care zboară. De la această flacără se umple tot Mormântul... Nu este uşor să se exprime cineva.
- Cum se aprind mănunchiurile de lumânări ce le ţineţi în mâini?
- În clipa în care înalţ cele patru mănunchiuri cu 33 de lumânări fiecare, ele se aprind îndată de la flacăra albastru-deschis care zboară şi se răspândeşte prin văzduh. După puţin timp, flacăra ia culoarea galbenă a flăcării obişnuite.
- Este adevărat că în acele clipe Sfânta Lumină nu arde?
- Desigur. Sfânta Lumină nu arde deloc în acele prime clipe. De fiecare dată când am participat la ceremonie, ca patriarh, nu a ars niciun fir de păr din barba mea. Din păcate, există unii care iau în râs minunea. Printre ei sunt şi purtători de rasă. Aşa cum au existat cândva iconomahii, tot astfel şi astăzi există aghiofotomahii (luptători impotriva Sfintei Lumini). Dumnezeu să-i învrednicească să se pocăiască şi să înceteze să mai hulească. Sfânta Lumină nu este în mod simplu o minune. Este minunea minunilor.
(Haralambie K. Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, pp. 266)
Despre Haralambie Skarlakidis
…
https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfintele-locuri/candela-neadormita-de-la-sfantul-mormant
Candela neadormită de la Sfântul Mormânt
HARALAMBIE SKARLAKIDIS LOCURI DE PELERINAJ
Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.
Sfântul Mormânt al Mântuitorului Hristos
Sfeşnicul sau candela „neadormită” a Sfântului Mormânt a fost aprinsă pentru prima dată în 326, anul în care a fost descoperit Mormântul lui Hristos, şi de atunci a rămas nestinsă vreme de 17 veacuri. Candela se stinge numai o singură dată pe an, în dimineaţa Sâmbetei Mari, ca să se aprindă puţin mai târziu cu Sfânta Lumină.
Cea mai veche mărturie despre această candelă neadormită o întâlnim în Cronica Egeriei. Pelerina Egeria este o ascetă originară din Spania, care a vizitat Sfântul Mormânt în perioada 381-384. Ea descrie Vecernia săvârşită în jurul Mormântului lui Hristos, spunând următoarele:
„La ceasul al zecelea, care aici se numeşte Lichnicon sau, cum spunem noi, Vecernie, o mare mulţime s-a adunat la Înviere. Toate făcliile şi lumânările s-au aprins şi aceasta a creat o lumină înfricoşătoare. Lumina, însă, nu intră din afară, ci se primeşte dinăuntru, din peşteră [Mormânt], adică de dincolo de zăbrele, unde o candelă arde totdeauna, zi şi noapte” (Egeria: diary of a pilgrimage, Ed. G.E. Gingras, New Zork 1970, p. 90)
(Haralambie Skarlakidis, Sfânta Lumină. Minunea din Sâmbăta Mare de la Mormântul lui Hristos, traducere din limba greacă de Ierom. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu –Sfântul Munte Athos, Atena, 2011, p. 42)
Despre Haralambie Skarlakidis
…
Părintele George Bannoura din Palestina: „Am fost la Sfântul Mormânt şi m-am simţit martor al Învierii Domnului”
Ştim cu toţii că Sfânta Lumină de la Ierusalim este cea mai evidentă minune care se petrece an de an în Biserica noastră Ortodoxă. Vă invităm să descoperiți, în rândurile care urmează, bucuria şi emoțiile trăite într-o Sâmbătă Mare de Părintele George Bannoura, prezent alături de delegaţia Patriarhiei Ierusalimului la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (2017) de la Iași.
Aşa cum este rânduiala, Patriarhul Ierusalimului înconjurat de un sobor de preoţi şi ierarhi intră în Sfântul Mormânt ţinând în mâini 33 de lumânări. După ce Sfânta Lumină se pogoară, Patriarhul iese şi împarte Lumina tuturor credincioşilor prezenţi. „Deşi am fost la Sfântul Mormânt într-o singură Sâmbătă, m-am simţit ca şi cum as fi fost în Ziua Învierii Domnului, căci lucrurile care se întâmplă acolo mă fac să îmi amintesc întocmai faptele descrise de Sfintele Evanghelii. Cu toate că erau foarte mulţi oameni adunaţi alături de gardieni, îi cuprindea pe toţi o linişte paradoxală. După rugăciunea patriarhului, am vazut Lumina care a aprins candela, iar linistea s-a sfârşit. Toată mulţimea dinăuntru, ca şi cum ar fi fost la un cutremur, rostea într-un glas: Hristos a înviat!. Simţeam că biserica se dărâmă pur şi simplu după ce Sfânta Lumină s-a răspândit şi a aprins lumânările din mâinile tuturor. Gărzile despre care am spus mai înainte că păzeau Mormântul, atunci când mulţimea a început să mărturisească Învierea Domnului, s-au retras speriate şi uimite în acelaşi timp, aşa cum s-a întâmplat şi în urmă cu 2000 de ani. Vezi cum oamenii strâng în mână lumânările, sunt foarte fericiţi si trăiesc sentimente de pace şi mulţumire”, mărturiseşte părintele George.
Îmi spune că s-ar bucura ca mult mai mulţi oameni să ajungă măcar o dată aici şi să simtă această bucurie cerească: „Mântuitorul a spus că «Fericiţi sunt cei ce n-au văzut şi au crezut!», aşa că oriunde am fi şi în orice loc ne-am ruga Dumnezeu ne aude, căci «Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul nostru». Trebuie să ne curăţim sufletele prin Spovedanie şi prin Împărtăşanie, să avem o viaţă duhovnicească şi o legătură strânsă cu duhovnicul nostru, care ne îndrumă în toate împrejurările vieţii noastre”.
*** În perioada 1-4 septembrie 2017, 6000 de tineri din întreaga lume s-au aflat la Iaşi, la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși.
…
https://doxologia.ro/documentar/ce-facem-cu-lumanarea-folosita-noaptea-de-inviere
Ce facem cu lumânarea folosită în noaptea de Înviere?
Lumânarea de Înviere este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.
„Acum toate s-au umplut de lumină: cerul şi pământul şi cele dedesubt”, aşa cântăm în noaptea Sfântă a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Clipele nopții pline de lumină sunt trăite de către creștinii din lumea întreagă. Mai mult sau mai puțini pregătiți, cu toții am fost cu lumânarea, dar și cu inima pâlpâind lângă Hristos. Am cântat Hristos a Înviat! – imnul care a adus și unora, și altora, bucurie pe chip. Bucurie pe care am prelungit-o în dumnezeiasca Liturghie, dar și mai apoi, în liniștea căminului.
Am luat lumina cu noi. Şi la propriu, şi la figurat. În suflete, dar și în lumânările aprinse de la biserică, transformând străzile, satele şi cimitirele îi râuri de lumină dătătoare de speranţă. Trist este pentru cei care fac ordine în biserici şi în curţile aferente bisericilor, după slujba Învierii, care găsesc lumânări uitate sau pur şi simplu aruncate. În acest context se naşte întrebarea: ce facem cu lumânarea pe care am avut-o lângă inimă în noaptea Învierii?
Dincolo de simbolismul acestei lumânări care ni-l face prezent pe Mântuitorul Iisus Hristos, numit în Sfânta Evanghelie „Lumina lumii”, lumânarea de Înviere ne aduce aminte de jertfa noastră personală. Este ofrandă adusă lui Dumnezeu, alături de osteneala de a fi prezenţi la dumnezeiasca Liturghie din noaptea Învierii. De aceea, lumânarea se folosește într-o rânduială aparte. Deşi găsim la tot pasul fel de fel de practici superstiţioase, ea nu se stinge de pragul casei sau de grindă, nici nu se afumă cu ea vitele din gospodării şi nici nu se ghiceşte cu ea.
Cu toate că nu există o exprimare tipiconală oficială, corect este ca lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Dacă timpul sau spaţiul nu ne permit acest lucru, lumânarea poate fi aprinsă la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.
Unii credincioşi, cu încuviinţarea preotului, păstrează o parte din această lumânare pentru a o aprinde în momentele de încercare, de primejdie, de boală – amintindu-ne că Hristos pe toate le-a biruit, dăruindu-ne speranţa bucuriei.
