Lumea este ca o pânză de păianjen, ca o
pânză a diavolului, pe care acesta o aşterne intenţionat între oamenii
cei fără grijă şi fără purtare de grijă. Şi pe toţi cei care se încurcă
în pânza lui îi omoară, îi sfâşie sufleteşte şi trupeşte.
‒ În fiecare clipă ne pândeşte pericolul acestei secularizări. În
fiecare clipă, în fiecare oră, putem fi călăuziţi către sinuciderea
noastră duhovnicească.
‒ Ce-aţi spus, sinucidere?!
‒ Da, sinucidere duhovnicească, pentru că asta este secularizarea,
sinucidere duhovnicească. Cel care se încurcă în lume şi în cele lumeşti
se încurcă în plasa morţii şi, precum peştii care se încurcă în plasa
pescarului şi nu pot să scape sunt scoşi din apă de pescar şi mor, exact
aşa se întâmplă şi cu oamenii secularizaţi, cu oamenii lumeşti, care
sunt netoţi sau cu mintea scurtă, ca şi peştii. Şi această prostie a lor
îi conduce în final către moartea sufletească şi trupească, precum
foarte frumos şi corect profeţeşte Sfânta Scriptură, zicând: Învăţătura
celui înţelept este izvor de viaţă, ca să putem scăpa de cursele morţii
(Pilde 13, 14).
‒ Foarte bună comparaţia.
‒ Lumea, iubitule, este plasa pescarului diavol, pe care o aruncă între oamenii fără de minte, ca să-i prindă. Şi nu-l lasă să se descurce uşor pe cel care a intrat o dată în plasa lui. Şi încet îl omoară, şi sufleteşte, şi trupeşte.
Lumea este ca o pânză de păianjen, ca o pânză a diavolului, pe care acesta o aşterne intenţionat între oamenii cei fără grijă şi fără purtare de grijă. Şi pe toţi cei care se încurcă în pânza lui îi omoară, îi sfâşie sufleteşte şi trupeşte.
(Arhimandritul Spiridonos Logothetis, Răspunsuri la întrebări ale tinerilor – Ortodoxia şi lumea, traducere din limba greacă de Părintele Şerban Tica, Editura Sophia, Bucureşti, 2012, pp. 204-205)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.