Sânzienele

 

Sânzienele sunt cunoscute şi sub numele de drăgaică. În lumea leacurilor sânzienele sunt foarte apreciate .

Dincolo de obiceiurile cu semnificație religioasă, sânziana galbenă a avut întrebuințări cât se poate de domestice: a fost folosită ca pigment natural pentru colorarea țesăturilor, ca plantă medicinală și ca plantă culinară:

Semințele prăjite și măcinate se folosesc pentru prepararea unei băuturi energizante calde, asemănătoare cafelei.

Vârfurile înflorite se pun la macerat pentru obținerea unei băuturi răcoritoare, la fel ca florile de soc, sau pentru aromatizarea unor spirtoase. Prin Danemarca există și astăzi o băutură numită bjæsk, preparată în acest fel.

Zeama obținută din zdrobirea plantei era folosită pe vremuri ca enzimă vegetală pentru coagularea laptelui, în procesul obținerii produselor lactate.

CEAIUL DE DRAGAICA (SANZIENE): Se foloseste in bolile de ficat, rinichi, pancreas, splina, este indicat pentru cei care sufera de tulburari ale sistemului limfatic, in cloroza, hidropizie, junghiuri intercostale, epilepsie, isterie, boli ale nervilor, retentie urinara, nisip si piatra (calculi) la rinichi, vezica urinara, in bolile gusei, a glandei tiroide, cancerul limbii, ulceratii canceroase, boli de piele de natura canceroasa. Se beau pana la 4 cesti de ceai pe zi, iar in afectiunile de piele se foloseste si alifia.

Drăgaica (Galium verum), denumită popular și floarea-lui-Sfântul-Ion sau sânzienele (Galium mollugo) are un parfum ce duce cu gândul la miere și poate fi găsită inclusiv iarna pe locuri fără zăpadă, sub iarba uscată.

Cu beneficii uimitoare pentru sănătate și foarte aromat, ceaiul de sânziene sau drăgaică este folosit încă din cele mai vechi timpuri. În afara ceaiului, se mai folosesc în scopuri terapeutice tinctura și maceratul la rece.

Ceaiul de sânziene curăță rinichii, ficatul, pancreasul și splina de factorii patogeni, iar cei care suferă de tulburări ale sistemului limfatic ar trebui să bea zilnic ceaiuri de sânziene sau drăgaică. Medicina populară recomandă drăgaica și în epilepsie, isterie, coree, boli de nervi, retenție urinară, nisip și piatră la rinichi și în urină. De asemenea, poate fi un aliat de nădejde și în afecțiuni ale glandei tiroide. După preotul elvețian Kunzle, ceaiul din această plantă minunată este un leac de încredere și în boli de rinichi sau pionefrite (puroi la rinichi), chiar atunci când nimic altceva pare să nu mai dea rezultate. „Foarte eficace este amestecul de drăgaică, splinuță-de-pădure și urzică-moartă-galbenă în părți egale. În acest caz, efectul se manifestă foarte iute. El (preotul Kunzle-n.red.) vorbește de 14 zile. Se face infuzie de drăgaică și se bea ½ ceașcă pe stomacul gol, 30 de minute înainte de micul dejun, iar restul pe parcursul zilei, înghițitură cu înghițitură. În caz de boală grea trebuie consumate 4 cești pe zi“, scrie Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului.

Apreciată și pentru afecțiuni uterine

Potrivit fitoterapeutei Maria Treben, drăgaica a fost foarte apreciată în vremurile străvechi și de femeile care aveau afecțiuni uterine. Femeilor li se punea această plantă în pat pentru a li se declanșa nașterea și pentru a li se ușura durerile facerii. Această credință s-a transpus apoi asupra Fecioarei Maria, Maica Domnului folosind drăgaica în loc de paie pentru culcușul său sfânt. Se mai spune că și pruncului Iisus i-a pus drăgaică pe post de pernă în iesle. De asemenea, o legendă veche din Silezia relatează că Sfânta Fecioară a luat drăgaică pentru că este singura pe care măgarul nu o mănâncă. Deși este căutată pentru a trata diferite afecțiuni, iată că porcii și măgarii nu consumă această plantă. Singurele care caută această plantă ar fi vacile.

Eficientă și în cancer

Botanistul austriac Richard Willfort menționează în cartea sa Gesundheit durch Heilkrauter (Sănătate prin plante medicinale) că băutul ceaiului de drăgaică și clătitul gurii cu acesta reprezintă o modalitate excelentă de tratament în cancerul limbii. Potrivit botanistului Willfort, sucul proaspăt stors și amestecat cu unt ajută chiar în ulcerații canceroase de tot felul și în boli de natură canceroasă. Și doctorul Heinrich Neuthaler a scris în cartea Das Krauterbuch (Cartea despre plantele medicinale) că „drăgaica albă este în unele regiuni recomandată și astăzi împotriva cancerului, lucru nepermis căruia trebuie să ne împotrivim cu hotărâre“.

De ajutor și în cazul unor boli de piele

Se pot obține vindecări cu ajutorul sânzienelor și tratând ulcerațiile canceroase, mai scrie Treben, care amintește de înmulțirea bolilor maligne de piele din ultima perioadă. „În ultimul timp s-au înmulțit bolile maligne de piele care se manifestă sub forma unor pete întunecate, bine conturate și aspre. Se presupune că ar fi vorba de o boală infecțioasă. În acest caz, tratamentul cu suc proaspăt de drăgaică și alifie de filimică dă rezultate. Simultan, trebuie folosit însă neapărat ceaiul depurativ de filimică, urzică și coada-șoricelului“, mai scrie fitoterapeuta a cărei carte a devenit best-seller. Aceasta menționează și cazul unei femei care avea un nodul în cerul gurii, extrem de dureros. Pacienta s-a clătit cu ceai de drăgaică și, în patru zile, a scăpat de nodul și de dureri.

Cum se folosește sânziana

Spuneam că sânzienele sau drăgaicele sunt de folos admnistrate sub formă de ceaiuri, sucuri proaspete și alifii. Pentru ceai este nevoie de o lingurițã cu vârf de plantã la ¼ litru de apã. Planta se opãrește și apoi se lasă să stea acoperită câteva minute. Sucul proaspăt se prepară prin stoarcerea plantei, după spălare, cu ajutorului unui storcător electric de uz casnic. Este important să se consume cât mai repede, în stare proaspătă. Atunci când leacul de care avem nevoie este unguent sau alifie, acesta se prepară amestecându-se cu unt la temperatura camerei până se formează o pastă alifioasă care se păstrează în frigider.

Cine a fost Maria Treben?

Născută Günzl, în 1907, Maria Treben a fost o botanistă și scriitoare austriacă. Considerată o specialistă în domeniul medicamentelor pe bază de plante și a altor metode alternative de tratament în tradiția lui Sebastian Kneipp, Treben a sintetizat puterea plantelor în cartea sa Gesundheit aus der Apotheke Gottes (Sănătate din farmacia Domnului), publicată în peste 20 de limbi străine, în mai mult de opt milioane de exemplare. În ianuarie 1947, în urma expulzării germanilor din Cehoslovacia, Maria Treben a fost adăpostită într-o tabără de refugiați din Wülzburg (Bavaria), scrie Wikipedia. Acolo a avut o erupție cutanată și, după o ședere de trei săptămâni, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost transferată din tabără la un spital, unde, din cauza războiului, nu existau prea multe medicamente și nu era nicio perspectivă de salvare. Surorile i-au dat să bea suc de rostopască, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit imediat. Această experiență cheie a determinat-o să înceapă să studieze herbalismul. În următorii ani, Treben a studiat ca autodidactă medicina pe bază de plante (fitoterapie). A practicat în Austria și Germania, fără a fi o practicantă recunoscută. Recomandarea folosirii bitterului suedez („ierburile suedeze“) a devenit deosebit de cunoscută, această practică bazându-se pe redescoperirea unei rețete a medicului suedez Claus Samst, care la rândul său a atribuit-o lui Urban Hjärne (1641-1724)