Taina Pocăinței sau botezul lacrimilor

 

Doar două săptămâni ne mai despart de Înviere. Nu întâmplător Biserica a rânduit în Duminica a 5-a din Postul Mare aducerea aminte de Cuvioasa Maria Egipteanca, model de pocăință și de schimbare a vieții. Pregătirea pentru Paști nu este cea a bucatelor – aceasta doar în ultimul rând – ci cea mai importantă este primenirea sufletului, căci acolo, în inima noastră, învie Hristos. În martie ne-am curățat casele și le-am sfințit. Cu atât mai mult să ne căutăm în aceste zile duhovnicul pentru a ne curăți sufletul în Taina Spovedaniei și a-l sfinți apoi în Taina Împărtășaniei.

De folos ne este să citim aceste rânduri pentru a înțelege ce înseamnă, cum, unde și când se face spovedania.

Ce este Spovedania?

Taina Mărturisirii sau Spovedaniei a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos chiar în ziua Învierii, seara, când a intrat la ucenicii Săi prin uşile încuiate şi, suflând asupra lor, le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt; cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (loan 20, 22-23).

Spovedania, pocăința sau mărturisirea este Taina prin care Dumnezeu iartă, prin intermediul preotului duhovnic, păcatele mărturisite de creștini cu sinceritate în scaunul spovedaniei. Această taină are mai multe denumiri:

• pocăință, întrucât cel ce o primește trebuie să-și mărturisească păcatele și să le regrete din toată inima;
• mărturisire sau spovedanie, deoarece creștinul se mărturisește preotului;
• al doilea botez, căci prin lacrimi de pocăință adevărată se șterg păcatele, la fel ca și prin apa Botezului;
• iertare sau dezlegare, fiindcă prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor;
• împăcare, căci prin ea ne împăcăm cu Dumnezeu.

Etapele Spovedaniei

În Taina Spovedaniei se disting patru trepte:

1. căința sau părerea de rău;
2. spovedania sau mărturisirea păcatelor;
3. rugăciunea de iertare și dezlegare;
4. îndeplinirea canonului de pocăință și reintegrarea în comunitate.

Căința reprezintă determinarea de a fi iertat și de a ierta. Mărturisirea păcatelor sub epitrahilul duhovnicului, adică apelul la Biserică de a fi iertat și reprimit în comuniune, reprezintă momentul când credinciosul își recunoaște nevrednicia sa. Dacă la început spovedania se făcea în public, în semn de împăcare cu întreagă comunitate, astăzi a rămas în practică mărturisirea individuală și confidențială.

Preotul este cel ce rostește rugăciunea de iertare și dezlegare, punând mâinile pe epitrahilul așezat pe capul penitentului, a celui ce se spovedește. Dezlegarea constituie realitatea obiectivă a Tainei Spovedaniei. Ea nu are un caracter declarativ, ci este o invocare, întrucât preotul este doar un martor, iar Hristos, prezent în mod nevăzut, este Cel care primește mărturisirea și dă iertarea. Acest

lucru este evident și în textul rugăciunii: „Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul și cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine fiule/fiica (N) și să-ți lase ție toate păcatele”. Preotul a primit însă darul de a lega și a dezlega păcatele. Dar acest lucru trebuie să îl îndeplinească cu cea mai mare responsabilitate. De aceea, în semn de pocăință, cel care se mărturisește trebuie să promită că nu va mai săvârși acel păcat și să împlinească un canon: sporirea rugăciunilor, fapte de milostenie, citirea Scripturilor și a altor cărți. Canonul nu este pedeapsă, ci remediu, deoarece „de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat”.

Rolul duhovnicului

Duhovnici sunt episcopii sau preoții care au primit dreptul de a dezlega păcatele prin hirotesia în duhovnic. Duhovnicul trebuie ales din motive duhovnicești, pentru ca astfel spovedania să aibă roade bune în inima credinciosului. El nu este doar un simplu săvârșitor al acestei Taine. Duhovnicul trebuie să fie și doctorul nostru sufletesc și, cu cât ne cunoaște mai bine, cu atât ne poate ajuta mai mult. El ne este martor și însoțitor al celui ce se spovedește, căci, în rugăciunea de dezlegare se mai spune: „Iar eu, nevrednicul Său slujitor, prin puterea ce mi-a fost dată, te iert și te dezleg…”.

În scaunul de spovedanie, duhovnicul trebuie să fie pe rând părinte, medic, învățător și judecător, dar aceste calități trebuie îmbinate cu dreapta socoteală. Ca părinte, el trebuie să încurajeze spovedania, pentru ca aceasta să fie sinceră și făcută cu gând de pocăință. Ca medic, are ca mijloace de vindecare sfaturile duhovnicești sau canoanele de pocăință. Ca învățător, are datoria de a-l educa pe credincios, de a-l învăța despre adevărurile de credință. Iar ca judecător, el rostește sentința de dezlegare, de iertare a păcatelor.

Când, unde, cum, de ce trebuie să ne spovedim?

Toți credincioșii trebuie să se spovedească, în special cei bolnavi trebuie să se îngrijească să se spovedească și să se împărtășească. Dar și cei ce sunt sănătoși nu trebuie să amâne acest lucru, căci nu știm nici ziua, nici ceasul când se va lua de la noi sufletul nostru. De altfel, spovedania nu este legată de niște termene fixe de timp. Este adevărat că Biserica îndeamnă să ne spovedim măcar în cele patru posturi de patru ori. Putem merge la preotul duhovnic ori de cate ori simțim nevoia de a ne ușura sufletele de păcatele săvârșite. Și din acest motiv este bine să găsim un duhovnic care să ne fie mereu aproape, pentru a-l putea cerceta oricând, chiar și pentru un sfat. Spovedania se face de regulă în Biserică, în fața sau în apropierea icoanei Mântuitorului, sau acasă pentru cei bolnavi sau neputincioși. Spovedania trebuie să fie cât mai completă, să fie sinceră, făcută de bunăvoie, cu sentiment de pocăință. Nu în ultimul rând, ea trebuie să fie secretă, fără alți martori decât preotul, penitentul și Hristos cel nevăzut.

Spovedania înseamnă în primul rând a ne îndepărta de toate păcatele săvârșite, îmbrăcând haina cea nouă a virtuților creștine. Ea ne deschide calea spre desăvârșire, spre mântuire, ne sporește evlavia, credința, dragostea față de Dumnezeu. După spovedanie, sufletul se simte din nou curat, ca un nou născut, împăcat cu sine. Dar spovedania este și un act de curaj pentru a ne mărturisi păcatele. Rușinea pe care o simțim în fața duhovnicului  trebuie să se transforme într-una binefăcătoare, adică să ne mărturisim păcatele cu umilință și cu voință deplină de a nu le mai repeta. Curățindu-ne și primind iertarea păcatelor în urma spovedaniei, suntem îndreptățiți să ne unim cu Hristos în Taina Euharistiei.

---