Paza minții este cale și poartă a toată virtutea și a toată fapta bună înaintea lui Dumnezeu.

 Când auzim de paza minții sau trezvia atenției sau liniștea minții sau privegherea minții, este exact același lucru cum ai zice pâine, bucată de pâine sau felie de pâine. Dar să auzim pe Sfântul Isihie Sinaitul în Filocalie ce spune: „Paza minții este cale și poartă a toată virtutea și a toată fapta bună înaintea lui Dumnezeu”.
 
Trezvia atenției se naște din frica lui Dumnezeu, iar frica lui Dumnezeu se naște din credință, după cum spune dumnezeiescul Părinte Maxim: „Cel ce crede se teme, iar cel ce se teme se trezește”.
 
În ce constă paza minții? În trei lucruri:
 
în a ne trezi cu mintea la cele ce gândim;
în a ne împotrivi păcatului cu mintea;
în a chema pe „Doamne, Iisuse...”, prin rugăciunea minții.
(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 194)Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne!: (Sfântul Nicolae Velimirovici, episcopul Ohridei - 1880 – 1956)
 
Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem.
Duşmanii m-au adus în braţele Tale mai mult decât prietenii.
 
Prietenii m-au legat de pământ, pe când duşmanii m-au dezlegat de pământ. Nimicindu-mi toate năzuinţele efemere, ei m-au depărtat de lume, făcând din mine locuitor netrebnic al ei. Precum un animal hăituit îşi caută adăpost mai stăruitor decât unul liber, la fel şi eu, luat cu asalt de duşmani, îmi aflu liniştea numai în tabernacolul Tău, unde nici prietenii, nici neprietenii nu pot pierde sufletul meu.
 
Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem.
 
Mai mult decât mine, ei au mărturisit în faţa întregii lumi păcatele mele. Ei m-au biciuit când eu şovăiam să mă biciuiesc. Ei m-au chinuit când eu voiam să fug de chinuri. Ei m-au lovit când eu încercam să mă cruţ.
 
Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem.
 
Când eu m-am socotit înţelept, ei m-au numit neînţelept. Când eu m-am socotit puternic, ei m-au batjocorit ca pe un slăbănog. Când eu am vrut să-i călăuzesc pe alţii, ei m-au obligat să fiu cel din urmă. Când eu credeam că mă odihnesc, ei mi-au răpit orice odihnă. Când eu mi-am clădit casă, să petrec în ea o viaţă lungă şi liniştită, ei mi-au dărâmat-o, lăsându-mă pe dinafară. Duşmanii au obligat mâinile mele să se ridice pururea în rugăciune înaintea Ta.
 
Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem. Înmulţeşte-i şi fă-i încă şi mai neîndurători. Până când refugiul meu în Tine va fi fără de întoarcere. Până când toate nădejdile mele în oameni se vor spulbera ca pânza de păianjen. Până când pacea deplină se va aşterne peste sufletul meu, iar inima mea va deveni mormânt al celor două surori gemene – trufia şi mânia. Până când voi dobândi comori numai în ceruri, smulgându-mă pentru totdeauna din capcana aducătoare de moarte a bunătăţilor lumeşti.
 
Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Eu însumi îi binecuvântez şi nu-i blestem. Mulţumită duşmanilor mei am învăţat ceea ce atât de greu se învaţă, anume că omul n-are pe lume alt duşman decât el însuşi. Îşi urăşte duşmanii numai cel care n-a înţeles că ei nu sunt duşmani, ci prieteni necruţători. Îmi este greu să spun cine mi-a făcut, toată viaţa, mai mult bine – prietenii sau duşmanii. De aceea, binecuvântează-i, Doamne, pe prieteni şi pe duşmani...
 
Fragment din cartea Sfântul Nicolae Velimirovici “Rugăciuni pe malul lacului”, tradus după o variantă neogreacăNecazurile îndurate fără de voie sunt iconomisite de iubirea de oameni a lui Dumnezeu Bucureşti – 2007Сine nu fuge de necazuri, acela moşteneşte Împărăţia veşnică
                                                                                                                                                            Dacă te cuprind necazurile - bucură-te, că atunci tu mergi pe calea cea adevărată. Dar cine nu fuge de necazuri şi le poartă după puterea lui, acela moşteneşte Împărăţia veşnică.
  
Dacă vrei să te veseleşti cu veselie nespusă, atunci rabdă acele necazuri pe care ţi le trimite Dumnezeu şi nu îţi va părea rău.
  
Dacă necazurile tale smeresc, dau linişte duhului şi atrag la rugăciune, să ştii: simţirea ta nu înşală.
  
Dacă vor fi, să zicem, puţine necazuri - atunci vor fi şi puţine dobândite, puţine învăţate. Este un rău neguţător acela care se bucură că în târg sunt puţini oameni şi îl necăjesc puţin şi cumpărătorii şi vânzătorii!
  
Starețul Anatolie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 110