„Binecuvintează Doamne cununa anului bunătăţii Tale”-Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta

 Când vezi că s-a încheiat anul” – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – „mulţumeşte Domnului că te-a adus la acest sfârşit de an! Zdrobeşte-ţi (smereşte-ţi) inima, numără anii vieţii tale şi spune-ţi în sinea ta: «Zilele se duc şi trec, anii se adaugă, am străbătut o lungă cale a vieţii. Ce lucru bun am făcut? Nu voi pleca oare din viaţa aceasta gol şi pustiu de orice faptă bună? Judecata e la uşă! Viaţa mea se grăbeşte spre bătrânețe». La acestea cugetă în ziua întâi a anului! De acestea adu-ţi aminte la sfârșitul anului! Să ne gândim la ziua ce va să fie, ca nu cumva să ni se spună şi nouă ceea ce s-a spus iudeilor de către proroc: «S-au stins întru deşertăciune zilele lor şi anii lor cu grabă» (Psalmul 77, 37)”[2].

 

Binecuvântarea cununii anului cu bunătatea lui Dumnezeu este conţinutul principal al rugăciunii din noaptea aceasta. Cununa anului înseamnă coroana anului, iar anul se încununează atunci când el este trăit ca dar de la Dumnezeu, făcut roditor prin rugăciune şi fapte bune.

 

Anul Nou în care am intrat este un alt dar de la Dumnezeu pentru noi. De aceea se cuvine ca acum la cumpăna dintre ani, să ne gândim mai mult la ceea ce înseamnă darul timpului vieţii pentru oameni. Astfel, Biserica ne îndeamnă să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe o şansă divină a răscumpărării timpului pierdut în păcat, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi multiplicare a darurilor primite de la Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:„Să nu treacă nici o zi din întreaga noastră viaţă, în care să nu punem în noi înşine vreun folos duhovnicesc sau cu rugăciunea sau cu mărturisirea sau cu facerea de fapte bune sau cu vreo altă faptă duhovnicească”[3].

 

În Biserică timpul ca dar al lui Dumnezeu pentru om cunoaşte plinătatea pe care i-o comunică veşnicia, deoarece timpul oferă credincioşilor posibilitatea participării la viaţa veşnică. Aşadar, timpul Bisericii este timpul mântuirii şi e trăit de credincios ca răscumpărare prin pocăinţă a timpului pierdut în păcat, dar şi ca posibilitate a împlinirii vocaţiei sale prin fapte bune şi pregătire pentru viaţa de comuniune veşnică de iubire cu Dumnezeu şi cu semenii.

 

Cărţile de cult şi spiritualitate ale Ortodoxiei evidenţiază marea importanţă pe care o acordă aceasta timpului vieţii prezente, timp care ne-a fost dăruit de Dumnezeu ca posibilitatea unui început al veșniciei încă din viaţa aceasta: „căci, iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru vostru” (Luca 17, 21), spune Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul cel veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om şi a viețuit în timp, pentru a ridica pe oameni la viaţa veșnică. În Hristos, timpul cunoaşte adevărata sa plinire, tocmai fiindcă pentru El nu există timpul folosit în păcat sau golul timpului pierdut, ci numai timpul sfinţit în care se împlineşte voia lui Dumnezeu-Tatăl.

 

Timpul trăit de Iisus Hristos ca om nu cunoaşte degradarea şi opacitatea pe care i-o imprimă păcatul, ci cunoaşte împlinirea şi sfinţirea, prin comuniunea omului cu Dumnezeu Cel Veşnic. În comuniune de har cu Hristos, timpul oferă credinciosului posibilitatea participării acestuia la viaţa veşnică. Sfântul Ioan Gură de Aur a surprins minunat valoarea timpului ca şansă de convertire sau înnoire a omului şi a dobândirii mântuirii. Deşi mântuirea este pentru toţi un dar al milostivirii lui Dumnezeu, pentru cei ce trăiesc în sfințenie şi fapte bune ea se prezintă şi sub forma unei rodiri, asemenea pomilor roditori, iar pentru păcătoşii care se pocăiesc în ultima clipă a vieţii lor mântuirea este expresia exclusivă a harului oferit păcătosului într-un moment dat: „…De a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea să nu se teamă de întârziere – zice Sfântul Ioan Gură de Aur; că darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; şi pe cel din urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; acestuia plăteşte şi aceluia dăruieşte; şi faptele le primeşte şi cu gândul se împacă; şi lucrul preţuieşte şi voinţa o laudă”[4].

 

Pentru Dumnezeu nu există succesiune temporală, deoarece El trăieşte într-un veşnic prezent. Acest prezent constant haric răzbate în Sfânta Liturghie, mai exact în Taina Sfintei Euharistii. Astfel, înainte de a primi Sfânta Împărtăşanie sau Sfânta Euharistie ne rugăm zicând: „Cinei Tale celei de Taină astăzi, Fiule al lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte”. Deci Sfânta Euharistie nu este doar pomenire a Crucii şi Învierii lui Hristos din vremea aceea, ci împărtăşirea, acum, astăzi cu Hristos Cel răstignit şi înviat Care Se află în ceruri.

 

Iată de ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 drept An omagial euharistic şi An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română, pentrureafirmarea importanței Sfintei Euharistii ca jertfă nesângeroasă, izvor de sfințenie şi arvună a vieţii veşnice, precum şi pentru sublinierea sensului curățitor şi vindecător al Tainei Spovedaniei ca pregătire pentru împărtășirea cu Hristos Cel Răstignit şi Înviat, izvorul bucuriei veşnice din Împărăţia Cerurilor.

 

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că sfinţenia creştinilor vine din „locuirea lui Hristos, prin credinţă, în inimile lor, întemeiaţi fiind în iubire” (Efeseni 3, 17). Toţi oamenii sunt chemaţi să devină sfinţi, dar devin sfinţi numai cei care răspund chemării Sale în timp şi cultivă comuniunea lor cu El, Cel Unul Sfânt, în viaţa pământească şi în veşnicie.

 

Tuturor celor care v-aţi adunat pentru rugăciune în biserici la trecerea dintre ani, vă dorim ani mulţi şi binecuvântaţi, cu sănătate şi mântuire, pace şi bucurie!

 

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul veacurilor, să binecuvinteze anul în care am intrat, să ne dăruiască credinţă statornică şi timp de pocăinţă, vieţuire sfântă, cu fapte bune, precum şi îmbelşugarea roadelor pământului, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire! Amin.

 

Pomelnicul este o listă cu numele persoanelor, în viaţă sau decedate, pe care le pomeneşte preotul în slujbe sau în rugăciuni. Termenul de pomelnic vine de la „a pomeni” – aducere aminte. Deci a pomeni – în ritualul creştin – înseamnă a rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios pentru a chema harul lui Dumnezeu, pentru a căpăta iertarea păcatelor lui, etc.

În Noul Testament acest termen de pomenire este folosit de multe ori:

Atunci când în casă la Simon leprosul, femeia păcătoasă a turnat mir pe capul lui Iisus şi El a zis:

„Oriunde se va propovădui Evanghelia se va spune ce a făcut ea, SPRE POMENIREA EI” (Matei 26:13).

Lui Corneliu sutaşul păgân, pentru că era foarte milostiv i se arată un înger al Domnului şi-i spune: „Corneliu!… Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, SPRE POMENIRE, înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10:4-31).

Tâlharul de pe crucea din dreapta lui Iisus a zis: „POMENEŞTE-MĂ Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”(Luca 23:42).

CUNUNA ANULUI

Cei care doresc ca numele lor să fie citite săptămânal, în cadrul Sfintei Liturghii, pe parcursul întregului an calendaristic, pot lãsa un pomelnic la pangarul bisericii noastre (dl. Viorel/dna. Ciorba)

Lista numelor de pe pomelnic să includă rudeniile apropiate (părinți, soț/soție, copii, bunici etc), precum și numele duhovnicului. Se pot scrie nume atât la vii, cât si la adormiti.

Am vãzut în primãvara anului 2020, când credinciosii nu au mai putut participa la slujbã, cât de importantã este CUNUNA ANULUI. Rugãciunea si pomenirea au continuat în toatã perioada respectivã.

Readucem aminte cã noi, preotii, nu ne putem ruga în locul dumneavoastrã, ci numai împreunã cu dumneavoastrã. Chiar dacã sunteti pomeniti la Altar, e nevoie de multã rugãciune personalã.

Pentru nevoi speciale (concrete), orice crestin poate lãsa un pomelnic la fiecare Liturghie la care participã.

Toate pomelnicele ce se dau pentru pomenirea pe parcursul unui an calendaristic, CUNUNA ANULUI, sunt înscrise pe o listã generală de pomelnice. Toate aceste nume se pomenesc săptămânal în taină, de către pãrintii slujitori.

Vă rugăm frumos să precizați pe pomelnic pe aceia care au nevoi speciale (bolnavi, închiși, etc…).

Pentru orice schimbare ce intervine în unele din aceste situații (nasteri, îmbolnãviri, decese), vă rugăm să ne anunțați pentru a face modificările necesare.

„Binecuvântează, Doamne, CUNUNA ANULUI ce a sosit cu bunătatea Ta și păzește pe binecredincioșii creștini români de pretutindeni, pe păstorii și învățătorii noștri. Înmulțește zilele vieții noastre întru sănătate deplină sufletească și trupească și ne dăruiește sporire în toate faptele cele bune.”

DESPRE POMENIREA NUMELOR DE PE POMELNICE

Pomelnicul este o listă cu numele persoanelor, în viaţă sau decedate, pe care le pomeneşte preotul în slujbe sau în rugăciuni. Termenul de pomelnic vine de la „a pomeni” – aducere aminte. Deci a pomeni – în ritualul creştin – înseamnă a rosti numele cuiva în cadrul unui serviciu religios pentru a chema harul lui Dumnezeu, pentru a căpăta iertarea păcatelor lui, etc. În Noul Testament acest termen de pomenire este folosit de multe ori:
1. Atunci când în casă la Simon leprosul, femeia păcătoasă a turnat mir pe capul lui Iisus şi El a zis:
„Oriunde se va propovădui Evanghelia se va spune ce a făcut ea, SPRE POMENIREA EI” (Matei 26:13). 2. Lui Corneliu sutaşul păgân, pentru că era foarte milostiv i se arată un înger al Domnului şi-i spune: „Corneliu!… Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit, SPRE POMENIRE, înaintea lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 10:4-31).
3. Tâlharul de pe crucea din dreapta lui Iisus a zis: „POMENEŞTE-MĂ Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”(Luca 23:42).

Pentru o bună rânduială în acest sens, doresc să precizez următoarele lucruri legate de pomenirea cu voce tare sau în taină a celor amintiți în pomelnic. Aceste precizări se aplică doar în cadrul comunității noastre locale și nu sunt o regulă universală ce se aplică în toate bisericile ortodoxe.

1.Cununa Anului: Pentru cei care doresc ca numele lor să fie citite săptămânal, în cadrul Sfintei Liturghii și cu voce tare, pe parcursul întregului an calendaristic, vă rugăm să urmați aceste principii:
a. Lista numelor de pe pomelnic să includă doar rudeniile de gradul întâi (părinți, soț/soție și copii), precum și numele duhovnicului (doar în cazul în care acesta este diferit de preotul paroh) b. Să oferiți o donație benevolă pentru întregul an (gândiți-vă la cât ați dona în fiecare duminică pentru pomelnic, iar apoi înmulțiți suma cu 12, numărul de luni dintr-un an)

2. Nevoi speciale: Dacă doriți ca pomelnicul dumneavoastră să fie mai cuprinzător decât rudeniile de gradul întâi și să fie citit săptămânal, în cadrul Sfintei Liturghii, cu voce tare, el trebuie scris în fiecare duminică și adus la Sfântul Altar cu o prescură/lumânare și o donație benevolă. Aceeași regulă se aplică și în cazul anumitor evenimente speciale ce se petrec în viața dumneavoastră și a celor dragi (zile onomastice, examene, îmbolnăviri, decese, etc…)

3. Toate pomelnicele ce se dau cu ocazia Bobotezei și a altor slujbe particulare de pe parcursul unui an calendaristic, sunt înscrise pe o lista generală de pomelnice (listă menținută de parintele paroh). Toate aceste nume se pomenesc săptămânal în taină, de către preotul paroh. Vă rugăm frumos să precizați pe pomelnic pe aceia care au nevoi speciale (bolnavi, închiși, etc…), dar în special, pe cei care nu sunt ortodocși (aceștia nu se vor pomeni în cadrul Sfintei Proscomidii, ci doar în cadrul rugăciunilor particulare). Pentru orice schimbare ce intervine în unele din aceste situații, vă rugăm să ne anunțați pentru a face modificările necesare.

Nădăjduim că aceste câteva explicații vă vor ajuta să înțelegeți modalitatea în care se pomenesc cei dragi ai dumneavoastră, scrişi pe pomelnice. Dacă aveți nelămuriri, va rugam sa ne scrieti la adresa: preot@sfantulandrei.org.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!