Sf Vasile cel Mare

 

Viata Sfantului Vasile cel Mare

Sfantul Vasile cel Mare este sarbatorit in Biserica Ortodoxa pe 1 ianuarie si pe 30 ianuarie alaturi de Sfintii Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur. S-a nascut in anul 330, in Capadocia, intr-o familie numeroasa. A avut patru surori si patru frati. Cinci din cei noua au devenit sfinti in calendarul Bisericii Ortodoxe, alaturi de parintii lor, Vasilie, Emilia si Macrina cea Batrana, bunica Sfantului Vasile. Doi dintre fratii sai au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa si Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfanta Macrina cea Tanara, a ajuns un model de viata ascetica.

Temelia educatiei sale este pusa de tatal sau, Vasile, profesor de retorica la Neocezareea in Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Batrana si elev al Sfantului Grigorie Facatorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol si Atena, insusindu-si tot ceea ce era mai bun din cultura pagana. In anul 356 revine in tara si devine profesor de retorica.

Sfantul Vasile cel Mare - dascal al monahismului

Paraseste cariera de profesor si intra in monahism. Prima forma de monahism pe care Sfantul Vasile a studiat-o a fost cea urmata de ucenicii episcopului Eustatiu de Sevasta, insa, nu s-a regasit in monahismul predicat de acesta.

Calatoreste pentru cunoasterea monahismului in Siria, Palestina, Egipt si Mesopotamia. Planul de organizare a vietii monahale l-a alcatuit dupa anii petrecuti alaturi de ucenicii Sfantului Pahomie cel Mare si de anahoretii care traiau dupa regulile Sfantului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus in practica la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinatatea raul Iris. Viata ascetica de la Annesi se schimba dupa venirea in acel loc a Sfantului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chili, iar munca este impletita cu studiul si rugaciunea.

A scris Regulile vietii monahale si a pus bazele Filocaliei cu Sfantul Grigorie. Regulile monahale ale Sfantului Vasile au ramas in Biserica de Rasarit temelia organizarii vietii manastiresti. In Apus, ele au circulat in traducerea facuta de Rufin de Aquileia si au fost cunoscute de Sfantul Cassian si Sfantul Benedict, legiuitori monahali apuseni.

Desi Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a dispretuit familia si casatoria, caci spune: "Dumnezeu, Care poarta grija de mantuirea noastra, a impartit viata oamenilor in doua feluri de vietuire, adica in viata de casatorie si in cea de feciorie, asa incat cel care nu poate sa duca lupta fecioriei sa-si ia femeie (sotie) legiuita, cunoscand ca i se va cere fagaduinta de infranare, sfintenie si asemanare cu sfintii care au avut sotie si au crescut fii".

Sfantul Vasile cel Mare - dascal al dreptei credinte

Sfantul Vasile cel Mare a luptat impotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfantului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii ca Duhul Sfant este de o fiinta cu Tatal si cu Fiul.

Pana la Sfantul Vasile cel Mare, termenii ousia si hypostasis erau socotiti sinonimi, iar aceasta abordare provoca neintelegeri si controverse. Sfantul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizarii termenilor: o singura usie si trei ipostase (in Dumnezeu exista o singura usie si trei ipostasuri).

Sfantul Vasile cel Mare - practicant al milosteniei

Sfantul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelenta a milosteniei. Dragostea sa fata de semeni s-a concretizat mai ales in asezamantul filantropic, numit de credinciosi Vasiliada. Acest asezamant a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunati cei infometati si abandonati, spre a fi hraniti. Potrivit cercetatorilor, fiecare boala isi avea rezervata cladirea si personalul necesar pentru ingrijire.

Sfantul Vasile cel Mare a trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie 379.

Legatura Sfantului Vasile cel Mare cu tara noastra

In scrisoarea nr. 155, Sfantul Vasile cel Mare ii cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, sa-i trimita moastele martirilor din aceste parti. Acest guvernator ii trimite moastele Sfantului Sava, martirizat de goti la nord de Dunare, in anul 372. Amintim ca pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, impreuna cu Sinodul de la Constantinopol, a hotarat sa daruiasca Mitropolitului Tarii Romanesti titlul onorific de loctiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflata sub stapanire otomana.

Dupa ce Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, in anul 1925, acest titlu a inceput sa fie purtat si de catre Patriarhul Romaniei, intrucat acesta este si mitropolit al Tarii Romanesti.

Semnificatia numelui Vasile

Numele Vasile, foarte raspandit in toata lumea crestina, provine din grecescul basileios, care la randul lui sta in legatura cu basileos, "rege", "imparat", "bazileu". Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astazi e curenta forma Vasile (la vechiul Vasilie pare sa fi renuntat chiar si conservatoarea limba bisericeasca), cu prescurtarea populara Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se intalnesc astazi destul de rar, fiindu-le preferat mai gratiosul Vasilica. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica si Sica/Sica.

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare

Liturghia Sfantului Vasile cel Mare se oficiaza in Biserica Ortodoxa de zece ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in joia si sambata din Saptamana Patimilor, in ajunul Craciunului si Bobotezei si, desigur, in sarbatoarea care ii este dedicata in ziua de 1 ianuarie.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Vasile cel Mare.

 

 

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare

Mareste imaginea.

Molitfele Sfantului Vasile cel Mare   (pentru cei care patimesc de la diavoL si pentru toata neputinta, care se citesc si in ziua Sfantului Vasile cel Mare)  

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de Care se teme si se cutremura toata faptura; Cel ce a aruncat din cer pe capetenia ingerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare, si pe ingerii cei impreuna cu dansul potrivnici, care s-au facut diavoli, i-a aruncat in intunericul cel adanc al iadului, fa ca blestemul acesta, ce se face in numele Tau cel infricosator, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si a tuturor taberelor lui, care au cazut impreuna cu el din lumina cea de sus, si pune-l pe fuga; si-i porunceste lui si; diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nici o vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia taria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrajmasului. Ca se lauda si se cinsteste si de toata suflarea cu frica se slaveste preasfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii  vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.

Te blestem pe tine, incepatorul rautatilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei. Te blestem pe tine, cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului. Te blestem pe tine si pe toata puterea cea cazuta ce a urmat vointa ta. Te blestem pe tine, duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, Adonai, Eloi, Dumnezeul cel atotputernic; iesi si te departeaza de la robul lui Dumnezeu (N). Te blestem pe tine cu Dumnezeu, Care prin cuvant toate le-a zidit si cu Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui cel Unul-Nascut, Care, mai inainte de veci, in chip de negrait si fara patima, S-a nascut dintr-insul; cu Cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau si, mai inainte, prin legea firii l-a invatat acestea si cu priveghere ingereasca 1-a pazit; cu Cel ce a inecat pacatul cu apa de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici si turnul faradelegilor l-a sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa l-a ars si spre marturie fumega fum nestins; cu Cel ce marea cu toiagul a despartit si pe popor l-a trecut cu picioarele neudate, iar pe tiranul faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri de veci a inecat-o. Te blestem cu Cel care, la plinirea vremii, din Fecioara in chip de negrait S-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; Care a binevoit sa spele prin botez intinaciunea noastra cea veche, cu  care noi prin neascultare ne spurcasem.  Te blestem pe tine cu Cel ce S-a botezat in Iordan si ne-a dat noua in apa, prin har, chipul nestricaciunii; de Care ingerii si toate puterile ceresti s-au mirat, vazand pe Dumnezeu  cel intrupat smerindu-Se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului si cand pogorarea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii. Te blestem pe tine cu Cel ce a certat vantul si a linistit viforul marii; Care a izgonit cetele diavolilor; Cel ce prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru si celor muti le-a dat grai; Cel ce a curatit ranile leprosilor si pe morti din groapa i-a inviat; Cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadul prin inviere l-a pradat si toata omenirea a intocmit-o sa nu mai fie cucerita de moarte. Te blestem pe tine cu Dumnezeu atottiitorul, Care a insufletit pe oameni si cu grai de Dumnezeu insuflat dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea a umplut-o de dreapta credinta. Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te, diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, cel fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Beelzebul, sau de te arati ca cel ce scutura, ca sarpele, sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul, ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care infricosezi cu navalirea, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau in boala, sau in neputinta, sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de dezmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa; sau din balta, sau din trestie, sau din noroaie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul baii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim, sau de unde nu stim, cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit, pieri si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu. Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N), ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrasnirea dintilor te asteapta, ca rasplatire pentru neascultare. Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vreo alta viclenie de duhuri necurate, ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locuieste, ci este cercetat numai de Dumnezeu, Cel ce leaga pe toti care vatama si uneltesc aupra chipului Sau; Cel ce in lanturi te-a aruncat in intunericul iadului, pentru noaptea si ziua cea lunga, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor. Ca mare este frica de Dumnezeu si mare este slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul maritelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; Cel ce ai dezlegat sufletele cele legate cu moartea si, prin Unul-Nascut Fiul Tau, ai luminat pe omul cel patruns de intuneric; Cel ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului de la noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Care, cu moartea Ta, ne-ai facut pe noi nemuritori si ne-ai marit cu slava Ta; Cel ce, cu invierea Ta, ne-ai daruit noua sa ne ridicam de la oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; Cel ce ai luat asupra-Ti sfaramarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; Care ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea in nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, Cel de a Carui frica se topesc muntii impreuna cu taria de sub cer; de a Carui putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a Carui porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s-au pus, ci, suspinand, asteapta porunca Ta; de a Carui frica toata faptura se chinuieste oftand cu suspinuri negraite si avand porunca sa astepte vremea sa; de Care toata firea cea potrivnica a fugit si oastea vrajmasului s-a domolit, diavolul a cazut, sarpele s-a calcat si balaurul s-a strivit; prin Care neamurile ce Te-au marturisit s-au luminat si s-au intarit in Tine, Doamne; prin Care viata s-a aratat, nadejdea s-a intemeiat, credinta s-a intarit, Evanghelia s-a propovaduit; prin Care omul cel pamantesc s-a innoit crezand in Tine, ca cine este ca Tine Dumnezeu atotputernic? Pentru aceasta, Te rugam pe Tine, Dumnezeule al parintilor si Doamne al milei, Cel ce esti mai inainte de veci si mai presus de fire, primeste pe acesta care a venit la Tine pentru numele Tau cel sfant si al iubitului Tau Fiu, Iisus Hristos, si al Sfantului si preaputernicului si de viata facatorului Tau Duh; izgoneste din sufletul lui toata neputinta, toata necredinta, tot duhul necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, nesuferit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara chip si fara rusine. Asa, Dumnezeule, departeaza de la robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraja cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastampararea si tot cugetul viclean. Asa, Doamne, Dumnezeul nostru, insufla intr-insul Duhul Tau cel pasnic, ca, fiind pazit de El, sa faca roade de credinta, de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadejde, de blandete, de indelunga-rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere, caci este rob al Tau, in numele lui Iisus Hristos, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-O impreuna cu ingerii, arhanghelii, domniile cele marite si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inima noastra, ca puternic esti, Doamne, si Tie slava inaltam, impreuna si Unuia-Nascut Fiului Tau si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

onțin molitfele Sfântului Vasile, cu adevărat, blesteme?

• Protos. Ioan Dumitru Popoiu

• • 

    
    

Rugăciunile de exorcizare au făcut parte dintotdeauna din cultul Bisericii care, de-a lungul timpului, a încercat să clarifice situațiile în care ar fi necesare asemenea abordări. Fie că este vorba de rugăciunile cunoscute și sub numele de „lepădări” pe care preotul le rostește în preambulul Tainei Sfântului Botez și la care sunt implicați și nașii viitorului botezat, fie că este vorba despre „Rânduiala la casa sau la locul tulburate de farmece sau de descântece”, sau despre temutele Molitfe ale Sfântului Ioan Gură de Aur și ale Sfântului Vasile cel Mare (ultimele căpătând și renumele de „blesteme”), acestea presupun o pregătire trupească și duhovnicească aparte.

Despre modul și timpul când se citesc Molitfele Sfântului Vasile cel Mare s-a scris și s-a discutat adesea. Nu doar în Biserica Ortodoxă Română, ci și în celelalte Biserici Ortodoxe (rusă, greacă, sârbă ș.a.) există opinia generală ce aceste rugăciuni nu se pot rosti decât de preoți cu experiență duhovnicească deosebită, după o perioadă de post și rugăciune, însoțite de spovedanie personală și săvârșirea Sfintei Liturghii, firește aceasta însemnând împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. O pregătire asemănătoare este solicitată și familiei celui sau celei pentru care se citesc aceste rugăciuni. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o hotărâre (nr. 630 din 17 februarie 2011) în ceea ce privește citirea acestor Molitfe în biserici, în prima zi a anului, considerând-o o practică neadecvată fiindcă „această rânduială trebuie însoțită de post și spovedanie, atât din partea clericilor, cât și a credincioșilor”, ceea ce este greu de crezut că se întâmplă într-o perioadă așezată între Crăciun și Bobotează, când orice formă de post (inclusiv miercurea și vinerea) se suspendă.

În articolul de față nu reluăm însă argumentele cu privire la oportunitatea citirii Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, ci analizăm în ce măsură aceste rugăciuni sunt pe drept numite – sau nu – „blesteme”. Deși în Sfânta Scriptură se face adesea mențiune de blesteme, precum cele al Domnului, în Eden, față de șarpe (Facere 3,14) și față de pământ (Facere 3,17) rostite în urma săvârșirii păcatului strămoșesc, sau binecuvântările și blestemele israeliților rostite pe munții Garizim și Ebal (Deuteronom 27,11-13) ori controversatul Psalm 108, e important de accentuat că această practică nu e conformă credinței creștine. Mântuitorul Hristos spune „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc” (Matei 5,44), așa cum repetă și Sfântul Apostol Pavel: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi” (Rom. 12,14). Și chiar dacă Domnul Iisus spune că, la Judecata de Apoi, Dreptul Judecător îi va alunga pe cei răi cu cuvintele: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25,41), aceasta e mai degrabă o constatare că cei răi s-au auto-blestemat, s-au sortit iadului. Amintind o veche istorisire biblică, Sfântul Apostol Iuda notează că „Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: Să te certe (epitimisai) pe tine Domnul!” (Iuda 1, 9).

Pe de altă parte, Domnul Hristos a săvârșit, pe lângă vindecări, și alungări de demoni (exorcisme), spunând odată că „acest neam de demoni nu iese (exelthein) decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17,21; Marcu 9,29) și dând această putere tămăduitoare ucenicilor Săi: „Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i (ekballete)…” (Matei 10,8), dar și tuturor celor ce vor crede în El, cărora „le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor izgoni (ekbalousin)…” (Marcu 16,17).

În Molitfelnicul românesc există două imperative care sunt asociate cu exorcismul, cu alungarea celui rău. Primul, care se regăsește în „Exorcismul întâi” de la Botez este: „Ceartă-te pe tine…”, iar a doua, care se regăsește în rugăciunea a doua („Exorcism”) din Molitfele Sfântului Vasile, este: „Te blestem pe tine…” Referindu-ne la cea din urmă, să menționăm că în versiunea grecească (veche) a rugăciunii, cuvântul folosit este Exorkizo se (de unde provine și cuvântul modern „exorcism”) și care, potrivit dicționarelor vechi grec-englez (Henry George Liddell), respectiv vechi grec-german (Gemoll) se traduce prin: „a pune pe cineva să jure”, „a provoca pe cineva să facă un legământ”

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă „a blestema”, respectiv „blestem”, vom trece în revistă câteva versete biblice în care se face referire la acestea, trecând în paranteză cuvântul grecesc corespunzător.

Katárē: blestem; katarasomai: a blestema

După cum am amintit deja înainte, pentru ispita lui la adresa oamenilor, șarpele este blestemat (epikataratos) de Dumnezeu (Facere 3, 14), Care se adresează lui Adam într-o formulă asemănătoare: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: Să nu mănânci, blestemat (epikataratos) va fi pământul pentru tine…” (Facere 3, 17; cf. Facere 5, 29). La fel și Cain este „blestemat (epikataratos) de pământul care şi-a deschis gura sa” ca să primească sângele lui Abel (Facere 4, 11), fratele său. La încheierea potopului, după ce Noe a adus jertfă, „a zis Domnul Dumnezeu în inima Sa: Am socotit să nu mai blestem (katarasasthai) pământul pentru faptele omului…” (Facere 8, 21). Lui Avraam, Dumnezeu îi spune: „Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema (katarōmenous) îi voi blestema (katarasomai)” (Facere 12, 3). Balac, de teama invaziei israeliților, îi cere profetului Valaam: „Vino deci şi-mi blesteamă (harasai) poporul acesta (…) Eu ştiu că pe cine binecuvântezi tu acela este binecuvântat, şi pe cine blestemi (katarasē) este blestemat (kekatērantai)”; însă Dumnezeu a zis către Valaam: „Să nu te duci cu ei şi să nu blestemi (katarasē) pe poporul acela, că este binecuvântat” (Num. 22, 6, 12). Dând poporului ales Legea, Dumnezeu spune: „Iată, Eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem (katāran)…” (Deuteronom 11, 27), asociind binecuvântarea cu ascultarea poruncilor divine și blestemul cu neascultarea acestora. Făcând un salt mai mare în istoria poporului Israel, atunci când niște copii și-au bătut joc de profetul Elisei, numindu-l „pleșuv”, acesta „întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat (katērasanto) cu numele Domnului” și au fost sfâșiați de doi urși (IV Regi 2, 24). Iar mai târziu, după întoarcerea poporului din robia babilonică, iudeii „s-au unit cu fraţii şi cu căpeteniile lor şi au făgăduit cu blestem (katērasanto) şi jurământ (en orkō) şi au jurat să se poarte după legea lui Dumnezeu, dată prin Moise…” (Neemia 10, 29). Iov, pierzându-și copiii, averile și sănătatea, a fost admonestat de soția lui cu cuvintele: „Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă (katerēseis)  pe Dumnezeu şi mori!” (Iov 2,9), însă el a refuzat. În Psalmul 108, 16-17 păcătosul și vicleanul este asociat cu cel care „a iubit blestemul (katāran) şi va veni asupra lui” și „s-a îmbrăcat cu blestemul  (katāran) ca şi cu o haină”. În sfârșit, proorocul Isaia (sau traducătorul său în grecește, 24, 6) utilizează alt cuvânt pentru blestem: „Pentru aceasta, blestemul (harà) mistuie pământul şi locuitorii îndură pedeapsa lor”, iar Maleahi (1, 14) spune: „Blestemat (epikataratos) să fie omul viclean”…

În Noul Testament, terminologia urmează aceeași linie. Domnul Hristos îndemnând la înmulțirea dragostei și binecuvântării, spune: „Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă (katarōmenous)…” (Matei 5, 44) și citează o poruncă din vechime: „Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema (literal: cine va vorbi de rău, „kakolōgon”) pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească” (Matei 15, 4). Cei „blestemați” la Judecata de Apoi, despre care s-a menționat mai devreme, sunt „katēramenoi” (Matei 25, 41), iar smochinul neroditor s-a uscat fiindcă Domnul l-a „blestemat” (katērasō). Mai există o formă de auto-blestem sau mai degrabă legământ sau jurământ, numit „anatema”, amintit în Faptele Apostolilor 23,12: „Iar când s-a făcut ziuă, iudeii, făcând sfat împotrivă-i, s-au legat cu blestem (anethematisan) zicând că nu vor mânca, nici nu vor bea până ce nu vor ucide pe Pavel”, cel care le spune galatenilor că „toți câţi sunt din faptele Legii sub blestem (ypo kataran) sunt…” dar și că „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul (ek tēs kataras) Legii, făcându-Se pentru noi blestem (katara)…” (Galateni 3, 10, 13). Încheiem excursul biblic cu mențiunea din Apocalipsa 22, 3, referitoare la Noul Ierusalim: „Nici un blestem (katathema) nu va mai fi…”

Din această trecere în revistă se poate stabili că, într-o proporție covârșitoare, în Sfânta Scriptură cuvintele „a blestema” și „blestem” au corespondentele grecești „katarasomai” respectiv „katárē”, provenind de la cuvântul „hará”, tradus tot prin „blestem”. Având în vedere această neconcordanță între terminologia legată de „blestem” în Biblie, respectiv în Molitfele Sfântului Vasile, unde cuvântul românesc „te blestem” nu își găsește justificare, vom realiza o analiză asemnănătoare pentru locurile biblice asociate cuvântului „exorkizo (se)”, tradus pare-se eronat în românește prin „te blestem”.

(Ex)orkizo: A jura, a provoca pe cineva să jure

Atunci când Avraam și-a trimis cel mai bătrân slujitor să îi găsească o soție fiului său Isaac, i s-a adresat cu cuvintele: „Şi jură-mi (exorkiō se) pe Domnul Dumnezeul cerului şi pe Dumnezeul pământului că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie din fetele Canaaneilor…” (Facere 24, 3), ceea ce slujitorul a împlinit. Cu același termen, căruia îi lipsește prefixul grecesc „ex”, se adresează Iosif curtenilor lui Faraon: „Tatăl meu m-a jurat (ōriske me) şi a zis: Iată, eu am să mor; tu însă să mă îngropi în mormântul meu, pe care mi l-am săpat eu în pământul Canaan” (Facere 50, 5), ceea ce și Iosif face, la rândul său, cerându-le cu insistență fiilor lui Israel: „La urmă a jurat (ōrkisen) Iosif pe fiii lui Israel, zicând: «Dumnezeu are să vă cerceteze, dar voi să scoateţi oasele mele de aici!»” (Facere 50, 25). Trecând în epoca regilor, după ce Sedechia i-a consultat pe prorocii de la curtea domnească dacă să înceapă război împotriva Ramot-Galaadului, aceștia l-au încurajat. La urmă el i-a cerut sfat și profetului Miheia, spunându-i: „Iar şi iar te jur (ōrkizo), ca să nu-mi grăieşti nimic, decât ce este adevărat, în numele Domnului” (III Regi 22, 16). În stilu-i binecunoscut, Ecclesiastul (9, 2) afirmă că toți oamenii mor: „cel drept ca şi cel păcătos, cel bun ca şi cel rău, cel curat ea şi cel necurat, cel ce aduce jertfă ca şi cel ce nu aduce, cel bun ca şi cel rău, cel ce jură (o omnyōn) ca şi cel ce cinsteşte jurământul (ton orkon)”. Aici se cuvine, poate, o mențiune referitoare la relativa sinonimie între termenii „(ex)orkizo” și „omnio”, ambii desemnând jurământul și fiind folosiți interșarjabil, de exemplu în episodul mai sus-amintit al trimiterii slugii lui Avraam, dar și pe alocuri în Noul Testament. Revenind însă la investigația curentă, autorul Cântării Cântărilor (2, 7) utilizează același imperativ desemnând un îndemn obligatoriu: „Vă jur (ōriska), fete din Ierusalim, pe cerboaice, pe gazelele din câmp, nu treziţi pe draga mea; până nu-i va fi ei voia!”. Trecând mai departe la proroci, Zaharia face uz atât de termenul analizat mai înainte (blestem) cât și de jurământ în versetul 5, 3 al profeției sale: „Şi el mi-a tâlcuit: Acesta este blestemul (ē hara) care se răspândeşte peste faţa a tot pământul, căci orice fur va fi nimicit de aici şi orice am care jură strâmb (epiorkos) va fi pierdut”.

Și Mântuitorul folosește termenii „(ex)orkizo” și „omnio” ca sinonimi: „Aţi auzit ce s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb (ouk epiorkēseis), ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tous orkous tale. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi (mē omosai) nicidecum nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu…” (Matei 3, 33-34). Ajungând El în ținutul gadarenilor și dorind să vindece pe demonizatul ce L-a întâmpinat, a strigat demonul dinăuntrul omului posedat și a zis: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur (orkizo se) pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti” (Marcu 5, 7). Așadar până și demonul se folosește de cuvântul asociat azi chiar cu alungarea sa, dându-i sens de jurământ în numele lui Dumnezeu. Dar poate cel mai de seamă verset în contextul de față, care clarifică și mai mult înțelesul original al termenului de exorcism, stă în legătură cu aducerea Domnului Iisus în fața sinedriștilor: „Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur (exorkizo se) pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu” (Matei 26, 74). Același „exorkizo se” din Molitfele Sfântului Vasile cel Mare se traduce deci în acest loc din Sfânta Scriptură, nu prin „te blestem”, așa cum stă scris în molitfelnicele românești, ci prin „te jur” sau, ca să nuanțăm, „te provoc să te manifești, să îți dezvălui identitatea”, ori „te leg prin jurământ să-mi spui…”. În încheierea acestei treceri în revistă, este de menționat și un eveniment în legătură cu propovăduirea Sfinților Apostoli: „Şi au încercat unii dintre iudeii care cutreierau lumea, scoţând demoni (exorkistōn), să cheme peste cei ce aveau duhuri rele, numele Domnului Iisus, zicând: Vă jur (orkizō) pe Iisus, pe Care-l propovăduieşte Pavel!”, la care omul demonizat s-a năpustit asupra falșilor exorciști, duhul cel rău spunând că pe Iisus îl cunoaște, dar nu și pe pretinșii vindecători (Fapte 19, 13-17). Acest verset poate constitui o explicație pentru extensia de sens a cuvântului „exorcism” de la „provocare”, „conjurare” „jurământ” către sensul modern, acela al alungării duhurilor rele, cu importanta mențiune: în numele lui Iisus.

De unde vine, totuși, expresia „te blestem”?

Versiunile slavone ale Evhologionului grecesc înregistrează, la rândul lor, expresii diferite. Trebnikul mare sârbesc editat de Sfântului Iustin Popovici (Veliki trebnik, Celje, 1958, p. 120), precum și cel mic, al aceluiași (Mali trebnik, Prizen, 1994, p. 176), utilizează termenul „zaklinjiem” în rugăciunea a doua a Sfântului Vasile, care se traduce tot prin „te (con)jur”, în timp ce versiunile rusești (slavone bisericești) ale aceleiași cărți de cult, conțin cuvintele „zapreshchaet tebe” („îți interzic”) în cazul exorcismului de la Botez, respectiv în cazul rugăciunii Sfântului Vasile, „zaklinaju tja” (sau „zaklinaju tebja” în versiunea modernă rusească), care se traduce prin același „te conjur”, „îți solicit cu insistență”, „îți poruncesc”. Termenul rusesc are o conotație mai extinsă, cuprinzând și ceea ce se înțelege astăzi prin exorcism, adică porunca dată celui rău de a ieși, de a pleca. Este de remarcat însă că același „zaklinaju tja” semnifică, în bulgară, „te blestem”, știut fiind până azi faptul că slavona bisericească e considerată de mulți (și în special de bulgari) drept una și aceeași cu limba proto-bulgară. Acest lucru ar putea explica traducerea românească „te blestem”, înregistrată încă din Molitfelnicul Sfântului Antim Ivireanul (1713), așa cum remarcă Preasfințitul Episcop Nichifor în lucrarea sa Practica exorcizării în Biserica Ortodoxă. Aspecte liturgice, canonice și pastorale (Doxologia, Iași, 2020 p. 50-51), criticând la rându-i traducerea. Poate în încercarea de a evita o interpretare greșită a cuvântului, în Patriarhia Rusă s-a editat și o broșură intitulată Exorcism. Mustrări pentru laici. Rugăciuni de exorcizare pentru izbăvirea celor bolnavi de copleșirea și violența duhurilor necurate (Экзорцизм. Oтчитка для мирян. молитвы заклинательные об избавлении недугующий от обуревания и насилия духов нечистых. том, I, Moscova, 2021), cuprinzând Molitfele Sfântului Vasile și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, traducerea făcând uz, în locul amintit, de termenul „povelevaju”, adică „poruncesc” sau „comand”. În aceeași direcție care denotă precauția, versiunea nouă a Trebnicului sârbesc (2008) nu mai conține decât prima rugăciune a Sfântului Vasile („Dumnezeul dumnezeilor…”), așadar poate o tentativă de evitare a citirii fără discernământ a Molitfelor Sfântului Vasile.

Concluzii. Folosirea formulei „te blestem” este nepotrivită.

Revenind la dojana Arhanghelului Mihail „să te certe Dumnezeu” (Iuda 1, 9) și având în vedere atât traducerea scripturistică de la Matei 26, 74 a grecescului „exorkizo se” prin „te jur (pe tine)”, cât și traducerea expresiei „exorkizo se” din rugăciunea Sfântului Vasile în sârbește și rusește, s-ar putea admite că formula românească „te blestem” este incorectă atât din punct de vedere al învățăturii creștine de credință, cât și filologic. Înlocuirea acestei formule cu expresia „te jur” sau „te conjur” poate fi neobișnuită, mai ales din prisma tradiției dezvoltate în ultima vreme, dar este de preferat. O altă propunere, „te leg”, poate fi argumentată atunci când este completată, măcar la nivelul înțelesului, dacă nu în expresia propriu-zisă ca „te leg prin jurământ”. Fără a avea pretenția de a constitui varianta corectă, aceste propuneri ar merita o analiză aprofundată în viitor.

MOLITFELE

(adica blestemele Marelui Vasilie pentru cei ce patimesc dela diavoli si pentru toata neputinta, care se citesc numai de catre preot, in ziua Sfantului Vasilie, la slujbele de obste randuite, sau la orice alta neputinta grava).

Rugaciunea (1)
Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul dumnezeilor si Domnul domnilor, facatorul cetelor celor de foc si lucratorul puterilor celor fara de trup, mesterul celor ceresti si al celor pamantesti, pe carele nimenea dintre oameni nu L-a vazut, nici poate sa-L vada; de care se teme si se cutremura toata faptura; carele a aruncat din cer pe capetenia lngerilor, care din trufie si-a incordat grumazul oarecand si s-a lepadat de slujba sa prin neascultare; si pe ingerii cei dimpreuna cu dansul protivnici, facuti diavoli i-a aruncat in intunerecul cel adanc al iadului, fa, ca blestemul acesta ce se face in numele Tau cel infricosat, sa fie spre ingrozirea acestui povatuitor al vicleniei si tuturor taberilor lui, ce au cazut dimpreuna cu dansul din lumina cea de sus, si pune-I pe fuga; si-i porunceste lui si diavolilor lui sa se departeze cu totul, ca sa nu faca nicio vatamare acestui suflet pecetluit; ci acesti pecetluiti sa ia tiria puterii ca sa calce peste serpi si peste scorpii si peste toata puterea vrijmasului.

Ca se lauda si se mareste si de toata suflarea cu frica se slaveste Prea Sfant numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea (2)
Domnului sa ne rugam.

Blestemu-te pe tine, incepatorul rautitilor si al hulei, capetenia impotrivirii si urzitorul vicleniei.

Blestemu-te pe tine cel aruncat din lumina cea de sus si surpat pentru mandrie in intunericul adancului.

Blestemu-te pe tine si pe toati puterea cea cazuta ce a urmat vointa tale. Blestemu-te pe tine duh necurat, cu Dumnezeu Savaot si cu toata oastea ingerilor lui Dumnezeu, cu Adonai cu Eloi, Dumnezeul cel Atotputernic; iesi si te departeaza dela robul lui Dumnezeu (N).

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu, carele prin cuvant toate le-a zidit; si cu Domnul nostru lisus Hristos, Fiul Lui cel unul nascut, carele mai nainte de veci negrait si fara de patima s'a nascut dintr'lnsul; cu cel ce a facut faptura vazuta si nevazuta si a zidit pe om dupa chipul Sau, si mai innainte prin legea firii I-a invatat acestea, si cu priveghere ingereasca I-a pazit.; cu cel ce a innecat pacatul cu ape de sus si a desfacut adancurile de sub cer si a pierdut pe uriasii cei necucernici, si turnul faradelegilor la sfaramat si pamantul Sodomei si al Gomorei cu foc si cu pucioasa Ia ars, intru a carui marturie fumega fum nestins; cu cela ce marea cu toiagul a despartit si pe popor I-a trecut cu picioare neudate, iar pe tiranul Faraon si oastea cea impotrivitoare lui Dumnezeu, tabara paganatatii, sub valuri in veci a innecat-o.

Te blestem cu cel care, la plinirea vremii, din Fecioara Curata negrait s-a intrupat si pecetile curatiei intregi le-a pazit; carele a binevoit sa spele prin Botez intinaciunea noastra cea veche, cu care noi prin neascultare ne spurcasem.

Blestemu-te pe tine cu cela ce s'a botezat in lordan si ne-a dat noua prin apa, si prin har, chipul nestricaciunii; de carele ingerii si toate puterile ceresti s'au mirat, vazand pe Dumnezeu cel intrupat smerindu-se, cand Tatal cel fara de inceput a descoperit nasterea cea fara de inceput a Fiului, si cand pogorlrea Sfantului Duh a marturisit unimea Treimii.

Blestemu-te pe tine cu Cela ce a certat vantul si a linistit viforul marii; carele a isgonit cetele diavolilor; carele prin tina a dat vedere ochilor lipsiti de lumina ai celui orb din nastere si a innoit zidirea cea veche a neamului nostru; si celor muti le-a dat grai; cel ce a curatit ranele leprosilor si pe morti din gropa i-a inviat; cel ce pana la ingropare cu oamenii a vorbit si iadut prin inviere I-a pradat; si toata omenirea a intocmit-o s-a nu mai fie cucerita de moarte.

Blestemu-te pe tine cu Dumnezeu Atottiitorul, Carele a insufletit pe oameni cu glas de Dumnezeu insuflat si dimpreuna cu Apostolii a lucrat si toata lumea.a umplut-o de dreapta credinta.

Teme-te, fugi, pleaca, departeaza-te diavole necurate si spurcate, cel de sub pamant, din adanc, inselatorule, fara de chip, cel vazut pentru nerusinare, nevazut pentru fatarie, oriunde esti sau unde mergi, de esti insusi Veelzevuv sau cela ce scuturi, de te arati ca sarpele sau ca fiara, sau ca aburul, sau ca fumul; ori ca barbat, ori ca femeie, ori ca jiganie, ori ca pasare, sau vorbitor noaptea, sau surd, sau mut, sau care navalesti infricosind, sau sfasii, sau uneltesti rele, in somn greu, sau intru boala, sau in neputinta sau pornesti spre ras, sau aduci lacrimi de desmierdari; ori esti desfranat, ori rau mirositor, ori poftitor, ori facator de desfatare, ori fermecator, ori indemnator spre dragoste necurata, ori ghicitor in stele, ori sezi in casa, ori esti fara de rusine, ori iubitor de vrajba, ori fara de astampar; sau te schimbi cu luna, sau te intorci dupa un oarecare timp, sau vii dimineata, sau la amiaza, sau la miezul noptii, sau in orice vreme, sau la revarsatul zorilor, sau din intamplare te-ai intalnit, sau de cineva esti trimis, sau ai navalit fara de veste; sau esti din mare, sau din rau, sau din pamant, sau din fantana, sau din daramaturi, sau din groapa, sau din balta, sau din trestie, sau din noroae, sau din orice fel de materie, sau de pe uscat, sau din necuratie; sau din lunca, sau din padure, sau din copaci, sau din pasare, sau din tunet, sau din acoperamantul biii, sau din scaldatoare de ape, sau din mormant idolesc; sau de unde stim sau de unde nu stim, sau cunoscut ori necunoscut, sau din vreun loc nebanuit; piei si te departeaza, rusineaza-te de chipul cel zidit si infrumusetat de mana lui Dumnezeu.

Teme-te de asemanarea lui Dumnezeu celui intrupat, si sa nu te ascunzi in robul lui Dumnezeu (N); ca toiag de fier si cuptor de foc si iadul si scrisnirea dintilor te asteapta ca rasplatire pentru neascultare.

Teme-te, taci, fugi, sa nu te intorci, nici sa te ascunzi cu vre-o alta viclenie de duhuri necurate; ci du-te in pamant fara de apa, pustiu, nelucrat, unde om nu locueste, ci il cerceteaza singur Dumnezeu cela ce leaga pe toti care vatama si uneltesc asupra chipului Sau; cela ce in lanturi te-a aruncat in intunerecul iadului, pentru noaptea si ziua cea lungata, pe tine diavole, ispititorul si aflatorul tuturor rautatilor.

Ca mare este frica de Dumnezeu, si mare este marirea (slava) Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si sin vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea (3)
Domnului sa ne rugam.

Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul luminilor, Dumnezeul ingerilor celor de sub taria Ta, Dumnezeul arhanghelilor celor de sub stapanirea Ta, Dumnezeul slavitelor domnii, Dumnezeul sfintilor, Tatal Domnului nostru Iisus Hristos; cela ce ai deslegat sufletele cele legate cu moartea, si prin unul nascut Fiul Tau ai luminat Pe omul cel patruns de intunerec; cela ce ai slabit durerile noastre si toata greutatea ai usurat-o si toata nalucirea vrajmasului dela noi ai departat-o; si Tu, Fiule si Cuvantut lui Dumnezeu, carele cu moartea Ta ne-ai facut pe noi nemuritori, si ne-ai slavit cu slava Ta; cela ce cu invierea Ta ne-ai daruit noua sa ne ridicam dela oameni la Dumnezeu, si ai purtat pe crucea Ta toata sarcina pacatelor noastre; cela ce ai luat asupra-Ti sfarimarea noastra si ai tamaduit-o, Doamne; carele ne-ai facut noua cale la ceruri si stricaciunea intru nestricaciune ai prefacut-o, auzi-ma pe mine, care cu dragoste si cu frica strig catre Tine, cel de a caruia frica se topesc muntii, suspinand, dimpreuna cu taria de sub cer; de a caruia putere duhurile necuvantatoare ale stihiilor se cutremura, pazind hotarele lor; de a caruia porunca focul rasplatirii nu va trece hotarele ce i s'au pus, ci suspinand asteapta porunca Ta; de a carui frica toata faptura se chinueste oftand cu suspinuri negraite, si avand porunca s-a astepte vremea sa; de care toata firea cea protivnica a fugit si oastea vrijmasului s'a domolitg diavolut a cazut, sarpele s'a calcat, si balaurut s'a strivit; prin care neamurile ce te-au marturisit s'au luminat si s'au intarit intru Tine, Doamne; prin carele viata s'a aratat, nadejdea s'a intemeiat, credinta s'a intarit, Evanghelia s'a propovaduit, prin carele omul cel pamantesc s'a innoit intru Tine. Caci cine este ca Tine Dumnezeule cel Atotputernic..?

Pentru aceasta Te rugam pe Tine, Dumnezeule al Parintilor si Doamne al milei, cela ce esti mai innainte de veci si mai pre sus de fire, primeste pe acesta ce a venit la Tine pentru numele Tau Cel sfant, si al iubitului Tau Fiu, Iisus, Hristos, si al Sfantului si Prea Puternicului si de viata Facatorului Tau Duh,

Izgoneste din sufletul lui toata neputinta, tot duhult necurat, scuturator, de sub pamant, din foc, imputit, poftitor, iubitor de aur, iubitor de argint, turbat, desfranat, tot diavolul necurat, intunecat, fara de chip, fara de rusine.

Asa, Dumnezeule, departeaza dela robul Tau (N) toata lucrarea diavolului, toata vraja, toata fermecatura, slujirea idoleasca, cautarea in stele, vraja cu mort, vraia cu pasare, patima desfatarii, iubirea trupeasca, iubirea de argint, betia, desfranarea, nerusinarea, mania, iubirea de cearta, neastamparul, si tot cugetul viclean.

Asa, Doamne Dumnezeul nostru, insufla intr-Insul Duhul Tau cel pasnic, ca pazit fiind de el, sa faca roduri de credinta,de fapte bune, de intelepciune, de curatie, de infranare, de dragoste, de bunatate, de nadeide, de blandete, de indelunga rabdare, de ingaduinta, de smerenie, de pricepere.

Ca acesta se marturiseste a fi robul Tau, intru numele lui Iisus Hristos, Domnul nostru, crezand in Treimea cea de o fiinta si marturisind-o impreuna cu Ingerii, Arhangheiii, Domniiie cele marite (slavite) si cu toata oastea cereasca. Pazeste impreuna cu dansul si inimiile noastre, ca puternic esti, Doamne, si Tie marire (slava) innaltam impreuna cu unul nascut Fiul Tau si cu Prea Sfantut si Bunul si de viata Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.