Sinaxar 14 Iulie

 

 

Sinaxar 14 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a paisprezecea, pomenirea Sfântului Apostol Achila.

În Faptele Apostolilor dumnezeiescul Luca (18 octombrie) a scris laude pentru Sfântul Achila, pentru ca, fiind acesta ucenic si gazda al fericitului Pavel (29 iunie), a fost învatat de acesta dumnezeiestile învataturi. Pentru aceasta si scuipând ratacirea lui Veliar, si facându-se preot si mucenic al patimilor Domnului, a luat de la Dânsul cununa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iust.

Acesta era din Roma, fiind ostas sub Claudiu tribunul. Odata, întorcându-se de la razboiul împotriva barbarilor, a vazut o cruce în chip de cristal, iar din cruce a iesit un glas, care l-a învatat taina dreptei credinte. Pentru aceasta mergând la Roma, si-a împartit averea sa la saraci si se bucura ca a dobândit credinta în Hristos. Dupa ce i s-a descoperit tribunului Claudiu ca sfântul a crezut în Hristos, acela l-a sfatuit ca sa aiba mila de tineretile sale si sa se lepede de credinta în Hristos. Si de vreme ce n-a putut a-l pleca, pentru aceasta l-a trimis cu scrisoare la ighemonul Magnentie, care l-a chinuit în mod cumplit, în timpul carora si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru si facatorului de minuni Onisim.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Achila si Ilarie, care împroscati cu pietre s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru cel Nou, caruia taindu-i-se picioarele s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iraclie, care, fiind batut cu ciomege, s-a savârsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Nicodim Aghioritul.

Acest luceafar stralucitor al Bisericii a rasarit in 1749, in insula Naxos din arhipelagul Cicladelor. Parintii sai, piosi si cu frica de Dumnezeu, i-au dat numele Nicolae la Sfântul Botez si il incredintara preotului satului ca sa-l invete sa citeasca. Spre deosebire de ceilalti copii, nu-i placeau jocurile zgomotoase, dedicându-si timpul liber lecturilor. Fusese inzestrat de Dumnezeu nu numai cu o inteligenta vie ci si cu o memorie iesita din comun, care ii permitea sa retina  pe data tot ceea ce citea si sa repete apoi totul fara nici o greseala. Trimis la Smirna la vârsta de 16 ani pentru a urma invatatura dascalului Ierotei la Scoala Evanghelica, se facu placut tuturor, invatator si confrati, pentru blândetea sa si rafinamentul deprinderilor sale. In afara Literelor profane si a diferitelor discipline ale stiintelor sacre mai invata latina, franceza si ajunse sa stapâneasca greaca veche, ceea ce ii permise sa indeplineasca misiunea pe care i-o pregatise Dumnezeu : sa faca accesibile poporului grec ortodox aflat sub asuprire comorile Traditiei Bisericii.

Dupa patru ani de studii la Smirna, cum turcii ii omorau pe grecii din regiune in urma campaniei militare rusesti el fu constrâns sa se intoarca la Naxos, patria sa. Ii intâlni acolo pe calugarii Grigore, Nifon si Arsenie, exilati din Sfântul Munte din cauza controversei "Colivelor", iar acestia ii trezira dragostea pentru viata monahala si il initiara in practica ascezei si a rugaciunii interioare. Acestia il informara ca la Hidra locuia un om de o mare virtute, versat in doctrina Parintilor Bisericii, Mitropolitul Macarie din Corint. Nicolae se duse la el, cum se duce cerbul insetat la izvorul apelor si gasi in jurul Sfântulul Ierarh o mare comuniune de gindire si de aspiratii in ceea ce privea necesitatea de a edita de urgenta si de a traduce izvoarele traditiei bisericesti. Acolo il cunoscu si pe renumitul sihastru Silvestru din Cezareea, care traia intr-o chilie retrasa nu departe de oras. Acest om sfânt ii facu elogiul placerii vietii singuratiei cu asemenea ardoare incât Nicolae se hotarâ sa nu mai zaboveasca si sa ia jugul usor si blând al lui Hristos. Luând scrisori de recomandare din partea lui Silvestru, se imbarca spre Muntele Athos (1775).

Intra mai intâi in Manastirea Dionisiu, unde repede ia haina monahiceasca sub numele de Nicodim. Numit secretar si lector, deveni la scurt timp modelul tuturor fratilor, atât in serviciile pe care le infaptuia cu supunere si fara sa crâcneasca, precum si in sârguinta pe care o demonstra in rugaciune si asceza. Se intindea cu fiecare zi tot mai inainte, facând carnea trupului sa se supuna mintii si pregatindu-se astfel luptelor vietii isihaste. Trecusera doi ani când, Sfântul Macarie din Corint, in vizita la Sfântul Munte, il insarcina pe Nicodim cu revizuirea si pregatirea pentru editare a Filocaliei, aceasta enciclopedie ortodoxa a rugaciunii si a vietii spirituale. Tânarul calugar se retrase intr-o chilie la Karyes pentru a indeplini aceasta sarcina demna de marii invatatori ai isihiei si care cerea o cunoastere profunda a stiintei sufletului. Facu la fel pentru Everghetinos si pentru Tratatul despre deasa Impartasire, redactat de Sfântul  Macarie, dar pe care il imbogati in mod considerabil. Dupa ce termina aceasta lucrare, se intoarse la Dionisiu dar contactul cu Parintii Filocaliei, precum si exercitiul intens al Rugaciunii lui Iisus, ii trezisera gustul de a i se dedica cu totul. Cum auzise vorbindu-se de Sfântul Paisie Velicikovski (cf 15 noiembrie), care conducea o mie de calugari in Moldova in aceasta sfânta activitate a mintii îndreptate catre inima, el incerca sa li se alature. Dar prin pronia lui Dumnezeu o furtuna il impiedica sa isi atinga scopul. Revenit la Muntele Athos si arzând de dorinta de a se consacra rugaciunii in liniste totala, nu se mai intoarse la Dionisiu ci se retrase intr-o chilie in apropiere de Karyes, apoi la schitul Kapsala, dependinta a manastirii Pantocratorului, intr-o sihastrie inchinata Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-si acoperi nevoile de zi cu zi. Cum aici putea sa se dedice zi si noapte, fara sa se imprastie, rugaciunii si meditatiei Sfintilor Parinti, el urca repede treptele Scarii spirituale. La putin timp, batrânul Sfânt Arsenie din Peloponez, pe care il cunoscuse la Naxos, putu sa se intoarca la Athos si veni sa se instaleze in schit. Nicodim renunta atunci de buna voie la singuratatea sa, pentru a profita de binefacerile ascultarii, si deveni discipolul acestuia. Numai ce terminasera constructia unei noi chilii si, tulburati in linistea lor, ei hotarâra sa se retraga in insula pustie si arida Skyropoula, in fata de Eubea  (1782). Dar in fata dificultatilor pentru a-si asigura cele necesare existentei, Arsenie pleca in alta parte, lasându-l singur pe Nicodim. Acolo, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos , Sfântul redacta capodopera sa : Manualul sfaturilor celor bune, despre pastrarea simturilor si a gindurilor, si despre activitatea  mintii.  In vârsta de numai 32 de ani, fara carti si fara note, neavând ca sursa de inspiratie decât comoara impresionantei sale memorii si neincetatul sau dialog cu Dumnezeu, el expuse in aceasta lucrare esenta intregii doctrine spirituale a Parintilor, ilustrata cu un mare numar de citate, insotite de referintele lor exacte. In aceasta lucrare el ne invata cum sa eliberam inteligenta, mintea ("nous") de lantul care o leaga de placerile simturilor, pentru a-i permite sa se inalte, prin rugaciunea interioara (sau "rugaciunea inimii"), la "placerile" spirituale ale contemplatiei. In timpul acestui sejur in insula pustie, Sfântul infrunta violente atacuri ale demonilor, care incercau sa il alunge de acolo. Spre deosebire de atitudinea sa tematoare din tinerete, când nu indraznea sa doarma cu usa inchisa, acum când spiritele intunericului veneau sa sopteasca la fereastra lui, el nu isi ridica privirea din carte decât pentru a râde de incercarile lor neputincioase.

Dupa un an petrecut la Skyropoula se intoarse la Athos, primi acolo Marea Schima calugareasca si obtinu chilia Sfântului Teonas la Kapsala.  Accepta sa primeasca un discipol, Ierotei , si se consacra mai mult ca niciodata scrierii si invatarii fratilor care veneau sa se instaleze in imprejurimi pentru a profita de stiinta lui.

Cu ocazia unui nou sejur in Sfântul Munte, Sfântul Macarie ii incredinta editarea traducerii operelor complete ale Sfântului Simion Noul Teolog. In introducerea la aceasta lucrare, care contine invataturi atât de profunde despre contemplatie, Sfântul Nicodim precizeaza ca asemenea carti nu sânt facute doar pentru calugari ci si pentru mireni, caci toti crestinii au fost chemati sa traiasca desavârsirea Evangheliei. El redacta apoi Manualul Duhovnicului (Aceasta traducere poarta numele de Denis de Zagora dar e foarte probabil ca Sfântul Nicodim sa o fi revizuit in profunzime. El mai compuse si o admirabila Liturghie spre cinstirea Sfântului Simion, a carui praznuire a instituit-o la 12 octombrie.) si aduna intr-o culegere unica, dupa cele opt tonuri si pentru fiecare zi a saptamânii, canoanele inchinate Maicii Domnului cântate la sfârsitul Vecerniei sau la Pavecernita in Manastiri. In afara altor numeroase compozitii liturgice, el publica atunci doua lucrari, adaptate dupa renumite carti spirituale occidentale : Razboiul nevazut de Lorenzo Scuppoli (1589) (sfântul Nicodim se folosise de o traducere manuscrita din italiana, care se gaseste si astazi la manastirea Patmos, si care ii fusese imprumutata fara indoiala de Sfântul Macarie din Corint) si Exercitii spirituale (considerata ca o adaptare a renumitului tratat al lui Ignatie din Loyola, aceasta lucrare este de fapt inspirata din Exercitiile spirituale, precum si din alte opere, ale autorului spiritual italian J.P. Pinamonti), care au cunoscut pâna in zilele noastre un succes nedezmintit. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrari au fost profund restructurate si adaptate de Sfântul isihast, care introduse o invatatura fara cusur  despre cainta, asceza si Rugaciunea lui Iisus. Intre tiimp, cartea despre deasa Impartasire suscitase reactii puternice printre calugarii care aparau obiceiul, contrar Sfintelor Canoane si traditiilor apostolice, impartasirii de numai trei sau patru ori pe an. Acuzata de erezie novatoare, cartea fu condamnata de Patriarhul Procopie. Dar odata cu instalarea lui Neofit VII (1789), interdictia fu suspendata si Colivazii fura recunoscuti drept adevaratii aparatori ai Traditiei. Calomnii vulgare si ridicole continuara insa sa circule in anumite medii manastiresti impotriva Sfântului Nicodim, mergând pâna la a-l acuza de a ascunde Sfânta Impartasanie in culionul  sau pentru a putea sa se impartaseasca mergând. Dar Sfântul prefera sa taca, neasteptând decât de la Dumnezeu incuviintare si plângea rugându-se pentru convertirea celor care sa gaseau in greseala in privinta pomenirii mortilor duminica.

Ieromonahul Agapie din Peloponez venise la Muntele Athos pentru a propune Sfântului Nicodiim sa reia ca sa traduca o culegere a Sfintelor Canoane pe care el o pregatise  si sa o imbogateasca in comentarii. Sfântul, pentru care viata si disciplina Bisericii erau mai pretioase decât propria sa viata, se puse pe lucru cu indârjire, reunind patru caligrafi pentru a termina la timp aceasta culegere absolut necesara pe care o numi "Cârma" (Pidalion). El lucra zi si noapte timp de doi ani, compilând, corectând textele gresite sau contradictorii, punând in paralel Canoanele Sinoadelor, cele ale Parintilor si decretele legislatiei bizantine dar mai ales imbogatind opera cu un numar impresionant de note care furnizeaza criteriile pe care le asigura aplicarea Canoanelor sale la viata Bisericii (Pedalionul ramâne cartea canonica ortodoxa cea mai intrebuintata iar notele sale sunt adesea considerate ca având autoritate echivalenta celei a Canoanelor). Dupa ce a fost terminata si trimisa la Constantinopol, lucrarea astepta multa vreme binecuvântarea patriarhala, apoi fu transmisa Ieremonahului Teodoret, care sa gasea in România, pentru a fi editata printr-o subscriptie a tuturor calugarilor atoniti. Dar acesta din urma, adversar al Colivazilor si al Impartasirii dese, introduse corecturi proprii in Pidalion, tradând astfel gindirea autorului si traditia Bisericii. Când Sfântul lua cunostinta de carte, aparuta la Leipzig in 1800, fu profund suparat si striga : "Ar fi facut mai bine sa ma loveasca in inima cu o spada decât sa adauge sau sa suprime ceva in aceasta carte!".

Cam in aceeasi periioada, i se aduse la cunostinta faptul ca manuscrisul operelor complete al Sfântului Grigore Palama (cf. 14 noiembrie) ce fusesera adunate  cu mari dificultati si adnotate de Sfântul Nicodim la cererea Sfântului Atanasie din Paros (cf 24 iunie) si a Mitropolitului Leon din Heliopolis, fusese retinut la tipograful sau din Viena si distrus de austriecii aflati  in cautarea mesajelor de propaganda revolutionara adresate grecilor de catre Napoleon Bonaparte. Aceasta veste se adauga supararii sale si il facu sa plânga amarnic, nu numai pentru timpul consumat in aceasta lucrare de neinlocuit ci mai ales pentru pierdera unei asemenea comori.

Dupa ce a ramas câtva timp, in compania lui Silvestru din Cezareea, in chilia Sfântului Vasile, unde altadata traise Sfântul Teofil Izvorâtorul de Mir (cf. 8 iulie), Nicodim isi relua viata singuratica si isi continua lucrarea apostolica. Imbracat in zdrente si incaltat cu saboti greoi, se considera cel mai lipsit de insemnatate dintre toti. Nu gatea niciodata si mânca orez fiert sau miere diluata in apa, insotita de câteva masline si de fasole muiata. Când era chinuit de o foame puternica, se ducea la vecinii sai la masa ; dar cel mai adesea, antrenat in discutii, uita sa manânce. Nu era cunoscut sa aiba alte activitati in afara de rugaciune si de studiu. La orice ora din zi sau din noapte, putea fi gasit fie aplecat asupra unei carti fie asupra mesei sale de lucru, fie cu barbia inclinata spre partea superioara a trupului, pentru a face sa coboare mintea sa in cele mai profunde parti ale inimii si sa cheme cu ardoare Sfânt Numele lui Iisus. Devenise cu totul "rugaciune" si prin aceasta uniune intima cu Hristos harul divin lasase in inima sa toata comoara Bisericii. Când scria era atât de cufundat in ceea ce facea incât intr-o zi un calugar venit sa il viziteze si gasindu-l la lucru ii puse in gura o bucata de pâine proaspata. Când trecu din nou seara pe la el, il gasi pe Sfânt in aceeasi pozitie, cu bucata de pâine in gura, ca si cum nu si-ar fi dat seama de nimic.

El redacta atunci un amplu comentariu despre Epistolele Sfântului Pavel, dupa Sfântul Teofilact al Bulgariei, precum si comentariul Epistolelor Catolice, compuse de asemenea un  comentariu la cele noua ode scripturale intitulat Gradina Harului si traduse comentariul Psalmilor lui Eftimie Zigabinos. La fel ca si in toate celelalte opere de arta ale sale, Sfântul Nicodim depasea cu mult sarcina unui simplu traducator. Plecând de la un comentator traditional, el il completa cu note din abundenta, pline de marturii ale celorlalti Parinti ai Bisericii despre nenumarate subiecte. Izvor nesecatuit, el edita si o selectie a vietilor Sfintilor din vechime (Neon Eklogion) si Noul Martirologiu: culegere a vietilor noilor Martiri, destinata sa intareasca credinta Crestinilor asupriti sub jugul otoman si datorita careia multi din cei ce negau existenta lui Dumnezeu s-au convertit si s-au adaugat la glorioasa armata a Martirilor.  Plin de grija ca intotdeauna fata de educatia poporului lui Dumnezeu, el compuse de asemenea un Manual al Bunelor Deprinderi crestine (Hristoteia), admirabil rezumat al invatamintelor morale ale Sfântului Ioan Gura de Aur.

Zilnic, toti cei care fusesera raniti de pacat sau de apostazie (lepadarea de credinta), neglijând sa ceara ajutor de la  Episcopi si duhovnici, alergau spre ascetul din Kapsale pentru a gasi vindecare si mângâiere sufletului lor. Si nu numai calugari ci si mireni veniti de departe, astfel incât Sfântul se plângea ca nu putea sa se mai dedice rugaciunii asa cum si-o dorea si ar fi vrut sa plece din nou intr-un loc pustiu si necunoscut. Dar boala il impiedica de la aceasta. In vârsta de numai 57 de ani, dar epuizat de asceza si lucrarile de editare, care ar putea umple o biblioteca intreaga, el fu slabit intr-atât incât nici o sporire a hranei nu putea sa il vindece. Isi parasi atunci sihastria de la Kapsala pentru a trai o vreme in chilia prietenilor sai Skurtei la Karyes (acolo sunt pastrate Moastele sale, in biserica recent ridicata in cinstea sa) apoi la unul din vecinii lor, calugar iconograf. Atunci a redactat el, cu pretul a doi ani de munca, Sinaxarul. Aceasta traducere a Sinaxarului de la Constantinopol, profund revizuita pe baza manuscriselor sale, are si astazi autoritate in Biserica greaca si a folosit drept suport prezentului Sinaxar.

Se intoarse apoi in chilia sa de la Kapsala, unde redacta bogatul sau comentariu al canoanelor sarbatorilor (Eortodromion) si cel al xxx (Noua Scara) ce se cânta dimineata la Utrenie. Termina aceasta ultima lucrare in care se regaseste intreaga sa stiinta teologica si seva sa spirituala, in timp ce era doborât de anemie, isi pierduse dintii si devenise aproape surd (1808). Noi calomnii facusera ca Atanasie din Paros si alti trei Colivazi sa fie condamnati pe nedrept de catre Patriarhul Grigore V. Sfântul Nicodim nu putu sa ii apere dar se multumi sa redacteze o Marturie de credinta. Starea sa de sanatate de altfel nu intârzie sa sa inrautateasca. Dupa ce a mai revazut o data comentariul sau despre Anavathmoi, el spuse : "Doamne, scoate-ma de aici, m-am saturat de lumea aceasta!". Din zi in zi hemiplegia i se intinse la toate membrele. El repeta cu voce tare Rugaciunea lui Iisus, cerându-si scuze de la frati ca nu poate sa o pastreze in secret. Dupa ce s-a marturisit si a primit Sfânta Impartasanie, el lua in mâinile sale Moastele Sfânului Macarie din Corint si Partenie Skourtaios. Sarutându-le cu lacrimi, spuse : "Ati plecat la ceruri si va odihniti de virtutile pe care le-ati cultivat pe pamânt, gustând deja din slava Domnului Nostru. Eu sufar din cauza pacatelor mele. De aceea, pe voi care sânteti Parintii mei, va implor sa mijlociti pentru mine pe lânga Domnul ca sa aiba mila de mine si sa ma faca demn de locul in care va gasiti voi". In timpul noptii striga : "Mor, mor, aduceti-mi Sfânta Impartasanie". Dupa ce s-a impartasit, il cuprinse o asemenea pace si, incrucisându-si mâinile pe piept, raspunse calugarilor care il intrebau daca era la odihna : "L-am facut pe Hristos sa intre in mine, cum sa nu fiu la odihna ?". Când se facu ziua, la 14 iulie 1809, isi dadu sufletul in mâinile Domnului. Unul din cei prezenti striga : "Era mai bine sa fi murit azi o mie de Crestini decât Nicodim!". Dar daca Luceafarul s-a ascuns, razele sale nu au incetat sa lumineze Biserica iar cartile sale ramân o sursa inepuizabila de invatatura, de mângâiere si de incurajare la plinatate a vietii intru Hristos.

A sfantului Nicodim Aghioritul scrieri:

• Cuvant pentru cei ce nazuiesc sa faca Teologie
• Deasa imparatsire cu Sfintele si Preacuratele lui Hristos Taine
• Cuvânt despre Intruparea Domnului
• In mrejele vrajitorilor
• Razboiul nevazut
• Ca toti crestinii indeobste trebuie sa se roage neincetat

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfîntului Apostol Acvila

Sfîntul Acvila a fost unul dintre cei Şaptezeci de Apostoli mai Mici. El era evreu şi a locuit mai întîi la Roma, împreună cu soţia lui, Priscilla. Cînd împăratul Claudius a decretat izgonirea evreilor din Roma şi din Italia, Acvila s-a dus şi s-a sălăşluit în Corint. Acolo 1- a cunoscut întîi Sfîntul Apostol Pavel, şi a rămas în casa lui timp de un an şi jumătate, botezîndu-1 atît pe el cît şi pe soţia lui. Arzînd de rîvna pentru Sfînta Credinţă, Acvila şi Priscilla 1-au însoţit pe Sfîntul Apostol Pavel la Efes şi i-au slujit lui în nevoinţele apostoleşti. La Efes, Sfîntul Pavel a scris întîia Epistolă către Corinteni, în care zice: Vă îmbrăţişează mult, în Domnul, Acvila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor (I Corinteni 16: 19).

După moartea împăratului Claudius, evreilor li s-a permis să se întoarcă la Roma, şi astfel Acvila şi Priscila s-au întors şi ei în vechea cetate. Cînd mai tîrziu Sfîntul Apostol Pavel a scris Epistola către Romani din Corint, el i-a salutat şi pe prietenii şi împreună-ne voitori i lui: îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus, care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre păgîni, Şi Biserica din casa lor (Romani 16: 3-4). îl aflăm peste un oarecare timp pe Acvila la Efes, unde se nevoieşte împreună cu Sfîntul Timotei. înlănţuit fiind la Roma, Pavel îi scrie lui Timotei la Efes: îmbrăţişează pe Priscila şi pe Acvila (II Timotei 4: 19). Ca episcop, Sfîntul Acvila a botezat pre mulţi şi pre mulţi a luminat cu Credinţa; el a dărîmat idoli, a zidit biserici, a sfinţit preoţi, şi a vestit oamenilor slava Fiului lui Dumnezeu întrupat. El a fost la sfîrşit asasinat de paginii cei plini de toată răutatea, şi s-a strămutat la locaşurile cereşti ale împărăţiei lui Dumnezeu.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Helius

Helius a fost un monah ce a trăit în veacul al patrulea, şi era de neam egiptean, încă din frageda lui tinereţe el s-a închinat vieţii nevoinţelor monahiceşti în pustie. El uimea şi monahi şi mireni cu modul lui de viaţă şi cu puternicele minuni pe care le lucra cu harul lui Dumnezeu. Deşi fugea de slava oamenilor, aceştia îl căutau mereu. El s-a luptat mult cu înşelăciunile şi vicleniile diavolilor, mai cu seamă în vremea asprelor postiri. Uneori dracii îi puneau înainte miere, alteori mere alese, dar Helius nu îşi îngăduia niciodată să se lase înşelat. El vedea tainele din inimile oamenilor, le citea patimile şi gîndurile, aceasta nu ca să dea pe faţă cunoaşterea lui cea înaltă, ci ca să vindece greşelile oamenilor.

Cîntare de laudă la Sfinţii Acvila şi Priscilla

Făclia luminii cereşti s-apogorît mai întîi

în inimile apostolilor,

Iar apostolii cu aceasta pre oameni i-au luminat.

Ei cu aceasta pre ai lor urmaşi i-au întărit,

Trnasmiţîndu-le harul.

Cu această torţă Sfîntul Acvila

De către Sfîntul Pavel s-a luminat,

Asemenea Priscilla, credincioasa lui soţie:

Casa lor de către Pavel s-a botezat

Şi s-a umplut cu putere de sus.

Ei au lepădat apoi toate lumeştile petreceri,

Şi în lume au ieşit, la lucrarea lui Dumnezeu.

Ei lui Pavel i-au slujit, întemniţatului singuratic.

Ei cu grăbire şi cu rîvnă Sfîntului Apollos i-au slujit,

Şi fratelui Timotei, al lui Pavel duhovnicesc fiu.

Ei toţi împreună Biserica lui Hristos o au sporit.

Binecuvîntate sînt ale Priscillei jertfe!

Binecuvîntate ale lui Acvila răni!

Ei s-au proslăvit pretutindeni şi roadă multă au adus,

Ei adevăraţi lucrători au fost

Şi moştenitori ai împărăţiei Cereşti.

Cugetare

Creştinii trebuie să fie pururea înarmaţi contra seducţiilor acestei lumi. Ei trebuie să stea înarmaţi împotriva oricărui atac şi oricărei ispite, astfel încît să nu lase respins nici cel mai mic rău. Vedem atunci bine că o astfel de armură nu se poate dobîndi într-o zi sau două, ci ea se dobîndeşte în focul luptelor celor de mulţi ani. La ce ne este bună toată virtutea noastră, dacă ne lăsăm biruiţi de prima ispitire? Grăind despre acestea, Sfintul Grigorie de Nisa dă exemplul unei maimuţe din Alexandria: „Un îmblînzitor de animale din Alexandria a învăţat o maimuţă să imite cu măiestrie o dansatoare pe scenă.

Spectatorii de la teatru lăudau maimuţa, care era îmbrăcată ca o femeie dansatoare şi dansa în ritmul muzicii. Dar în timp ce spectatorii erau cu toţii absorbiţi de spectacolul nemaivăzut al maimuţei, unul din comedieni a hotărît să le arate acestora că maimuţa e tot maimuţă, orcît de bine ar fi dresată să danseze ca o femeie. In timp ce privitorii strigau şi aplaudau cu frenezie, comedianul a aruncat în scenă un pumn de dulciuri care plac cu deosebire maimuţelor. De îndată ce a văzut dulciurile, maimuţa a uitat de muzică, de dans, de costumul ei preţios şi de aplazue şi s-a repezit să le apuce. Dar haiele cele femeieşti o încurcau, aşa că ea, sălbăticită, a început să le sfîşie cu unghiile, încercînd să şi le scoată. Deci, în loc să o aplaude plini de uimire, spectatorii au început să rîdă de ea." Căci din spatele măştii de „dansatoare" sa dat în vileag maimuţa.

Luare aminte

Să luăm aminte la dreapta pedeapsă a lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Core, Datan şi Abiron (Numerii 16):

• La cum aceştia trei asmuţeau poporul împotriva lui Moise şi Aaron, căutînd să se facă ei mai mari asupra lui;

• La cum s-a deschis pămîntul şi i-a înghiţit pe Core, Datan, Abiron şi toţi cei care erau ai lor;

• La cum pămîntul trupului înghite sufletele celor care gîndesc în chip pămîntesc, şi fâcînd astfel, păcătuiesc împotriva Legii lui Dumnezeu.

Predică Despre tăria credinţei

Căruia staţi împotrivă, tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe îndură şi fraţii voştri în lume (I Petru 5: 9).

Fraţilor, cea mai mare tărie a sufletelor oamenilor este tăria credinţei. Diavolul atacă cu înverşunare această tărie cu toate săgeţile şi cu toate vicleniile pe care le are, căci duhul cel necurat şi drăcesc ştie că atunci cînd această tărie slăbeşte sau chiar piere, el poate pune stăpînire veşnică pe sufletul omului. De aceea îl rugau ucenicii pe Domnul şi îi ziceau: Sporeşte-ne credinţa (Luca 17: 5).

Fraţilor, să ne rugăm şi noi în fiecare zi ca Domnul să ne sporească credinţa, să ne-o facă puternică şi neclintită. Atunci cînd şarpele simte pericol de moarte, el îşi apără mai presus de orice capul, şi de aceea îl şi numeşte însuşi Domnul înţelept. Să ne apărăm şi noi în acelaşi fel capul vieţii noastre duhovniceşti, care este credinţa. Nimic în lume nu poate înlocui credinţa în Dumnezeu: nici filosofia, nici ştiinţa, nici bogăţia, nici succesul sau marele renume, nici toată stăpînirea pămîntului de la un capăt la celălalt al lui, cu toate deşertăciunile lui trecătoare. Diavolul cunoaşte acestea, şi de aceea atacă el mai cu seamă credinţa, încercînd în tot chipul să ne semene în inimi îndoiala, să ne facă să şovăim, să ne amestece gîndurile, să ne tulbure inimile. Dacă diavolul ştie că principalul lucru al vieţii omului este credinţa, atunci cu atît mai mult trebuie să cunoască acest lucru omul însuşi. Din cauza noastră a venit Hristos în lume; din cauza noastră a suferit El pe Cruce şi ne-a dat făgăduinţa credinţei celei mîntuitoare.

Noi nu ne putem în nici un alt chip întări sau spori credinţa, decît prin suferinţă. De aceea zice mult-pătimitorul Apostol Petru aceleaşi suferinţe [ca ale voastre] îndură şi fraţii voştri în lume (I Petru 5: 9). Din smerenie, Apostolul Petru nu aduce ca exemplu propriile lui suferinţe, ci pe cele ale fraţilor noştri în Hristos. Căci cei care sînt una în Hristos sînt una şi în suferinţă. Fraţilor, voi nu suferiţi singuri pentru adevărata Credinţă, ci voi suferiţi împreună cu fraţii voştri pentru ea.

Fie ca acest adevăr să vă mîngîie în suferinţa voastră. Dar cel mai mult, fie ca să fiţi mîngîiaţi de suferinţele Celui Mai întîi Născut în suferinţă, Domnul nostru Iisus Hristos însuşi, Cel Răstignit pentru noi.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce ai suferit mai presus decît toţi cei ce au suferit vreodată în lume, şi Mai întîiule Biruitor între biruitori, sporeşte-ne nouă credinţa şi întăreşte-ne pre noi cu puterea Harului Tău celui sfînt, precum i-ai întărit şi pre Sfinţii Tăi Apostoli,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Acvila (Achila), unul din cei şaptezeci de Apostoli (I)

Troparul Sfântului Apostol Achila, unul din cei şaptezeci, glasul al 3-lea:

Apostole sfinte Achila, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Sfinţitul Apostol Achila să-l lăudăm cu sfinţite cântări şi să zicem: Îndurătorule, mântuieşte pe toţi cu rugăciunile lui, ca Unul Care eşti Preabun.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcutu-te-ai cu totul pe tine, fericite, luminos locaş al Duhului, strălucindu-te cu luminile lui. Pentru aceea, ai luminat pe cei din întuneric.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-ţi gândul cu legile lui Hristos, ai surpat toată trufia celor fără de lege şi capiştile idolilor a le răsturna te-ai nevoit, de Dumnezeu fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu adaosuri curăţitoare ale rugăciunilor tale, curăţeşte, mărite, patimile trupurilor şi ale sufletelor noastre, celor ce săvârşim cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin cuvânt ai zămislit, Preacurată, în pântecele tău pe Cuvântul, Cel Ce a zidit toate cu cuvântul. Pentru aceea, cu cuvinte dumnezeieşti te lăudăm pe tine, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi întru Tine…

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorit-ai, mărite, precum se cade, pe Dumnezeu Cel Singur Stăpân şi Împărat şi dumnezeiască voirea Lui cu inimă neîndoită o ai săvârşit.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea cinstitului şi dumnezeiescului Duh ai surpat toată puterea lui Veliar, vitejeşte nevoindu-te, Preasfinţite Apostole Achila, Prealăudate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu minte curată văzând ca prin oglindă slava Domnului, mai desăvârşit te-ai împărtăşit de dânsa, fericite, mutându-te de la aceste vremelnice la cele stătătoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce singur este Curat şi Singur este Domn, dacă te-a cunoscut că tu Singură eşti mai Curată decât toată zidirea, S-a întrupat din curate sângiuirile tale, Preacurată.

Irmosul:

Întareşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, glasul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei ce dormeau cu somnul necredinţei celei rele, i-ai trezit către lumina dreptei credinţe, Sfinte Apostole Achila.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai surpat trufia cea mândră a vrăjmaşului, împlătoşându-te cu smerenie dumnezeiască, Sfinte Apostole Achila.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vărsându-ţi sângele, fericite, te-ai nevoit pentru Hristos, făcându-te preot şi mărturisitor al patimilor Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cămară Neînţeleasă şi Scaun Înalt al Împăratului te numim, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Facătorule al veacurilor, Doamne, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un tainic sfinţit izvorând totdeauna cuvântul cel preadulce, cu bună credinţă, preaînţelepte, ai îndulcit sufletele celor supuşi la rătăcirea cea amară, Sfinte Achila, Prealăudate.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adevărat ţi-a scris ţie laudele Sfântul Luca de Dumnezeu grăitorul, căci te-ai făcut ucenic şi dumnezeiesc primitor de străini Sfinţitului Aspostol Pavel, înţelepţeşte învăţându-te cele dumnezeieşti.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflând pe Sfinţitul Apostol Pavel ca pe o stea luminoasă, care lumina cinstita propovăduire, fiind luminat de el, ai luat strălucirea Cuvântului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maică şi Roabă te-ai făcut lui Hristos, Cel Ce din tine S-a Întrupat pentru noi. Pe Care neîncetat roagă-L pururea să ne mântuim noi, cei ce te numim pe tine Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: În adâncul greşelilor…

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vărsatu-s-a darul în buzele tale, fericite, preasfinţite, de care s-a binecuvântat Domnul tuturor în veci, Sfinte Apostole Achila, de Dumnezeu însuflate.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Rugăciunea ta, Fericite Achila, de Dumnezeu purtătorule, este vindecare a tuturor bolilor şi curăţire a sufletelor celor ce păcătuiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cărările tale fiind pornite dumnezeieşte şi către căile lui Dumnezeu îndreptându-se, s-au arătat celor rătăciţi povăţuire şi cărare de mântuire.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară Preacurată, cea cu numele de Doamnă, ca Singura ce ai născut pe Dătătorul de bine, Dumnezeu, miluieşte totdeauna de tot felul de supărări pe cei ce te laudă pe tine.

Irmosul:

În adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii…

Împreună cu Apostolii pe scaun şezător şi împreună călător fiind, Apostole, lumea cu învăţăturile şi cu minunile o ai luminat, luând cununa slavei, Sfinte Achila.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur fiind cinstit în câmpul Deiera, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ţesându-ţi ţie podoaba nestricăciunii prin Dumnezeiescul Duh, cu totul te-ai făcut frumos şi pe vrăjmaşul l-ai golit, iar pe cel dezbrăcaţi de ei i-ai îmbrăcat cu podoabă luminoasă şi cu lumină mântuitoare, Sfinte Apostole Achila.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Popoarele cele ce erau cuprinse de foamea înţelegerii şi se aflau în primejdie, le-ai hrănit cu pâinea cuvintelor înţelepciunii tale, vrednicule de minune şi le-ai făcut părtaşe mesei celei cereşti, fiind tainic sfinţit cu chip dumnezeisc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce aleargă la sfântul tău locaş, prealăudate, dobândesc sănătate, se mântuiesc de patimi şi se curăţă de boli, lăudându-te cu dragoste şi grăind: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

S-a omorât odinioară Adam cu mâncarea cea făcătoare de stricăciune, iar tu, Preacurată Fecioară, născând Viaţa noastră, l-ai înviat pe el. Drept aceea, ca pe Una ce eşti Pricina bunătăţilor, lăudându-te, grăim: Binecuvântată eşti, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât…

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce cu bucurie locuieşti în ceruri, împreună cu dumnezeieştii ucenici şi slujitori, ei înşişi văzători Cuvântului şi eşti îndumnezeit după dar, Sfinte Apostole Achila, adu-ţi aminte de cei ce cu credinţă şi cu dragoste te cinstesc.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvoarele sudorilor tale, fericite, ne izvorăsc nouă râuri de minuni dumnezeieşti şi totdeauna usucă supărările patimilor celor necuvioase şi îneacă taberele înşelătorului.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Cel ce te apropii de Dumnezeu cu gând fără de materie, îndumnezeindu-te pururea după dar, cu totul te faci lumină ca un om fără de trup şi vezi cele ce văd îngerii, Mărite Achila, sfinţite tăinuitorule al lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce cu adevărat mai presus de toată pricina ai zămislit, Preacurată, în pântece pe Dumnezeu, Pricinuitorul tuturor şi L-ai născut pentru noi asemenea ca noi, pe Acela roagă-L, pentru cei ce te laudă pe tine, Preacurată.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lăudaţi-L, lucrurile, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul…

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine cel ce eşti sfinţit şi cinstit odor al Cuvântului şi preaînţelept propovăduitor al Lui, luminător lumii şi întărire credinţei noastre, adunându-ne toţi, cu cântări preaslăvite, într-un glas te fericim, Sfinte Apostole Achila.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un surpător al înşelăciunii şi povăţuitor al limbilor, dumnezeiesc pătimitor al Mântuitorului şi împreună cetăţean şi locuitor cu sfinţii îngeri, Sfinte Achila, grăitorule de cele dumnezeieşti, cu ei împreună roagă-te Stăpânului să se mântuiască sufletele noastre.

Stih: Sfinte Apostole Achila, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunoscându-te pe tine, Apostole Achila, ucenic al Sfântului Apostol Pavel şi luminător neînşelător al lumii, mucenic preasfinţit şi surpător idolilor şi învăţător al cunoştinţei lui Dumnezeu, cu cuget bine credincios, cugetătorule de Dumnezeu, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Preasfântă pomenirea ta răsărind în lume, ca soarele luminează sufletele celor ce cu dreaptă credinţă te laudă pe tine; întru care roagă-te, fericite, să se dea tuturor iertare de păcate, pace adâncă şi mare milă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sfeşnic Luminător te-a văzut pe tine mai înainte proorocul, Fecioară Maică, purtând Lumina Ce a Răsărită din Lumină; Care, cu luminile Dumnezeirii Sale celei nespuse, a luminat din destul cele ce erau întunecate mai înainte, Preacurată Fecioară.

Irmosul:

Pe Dumnezeu Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău, prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se, pentru noi, credincioşii, cu un gând întru laude Îl slăvim.

 

SEDEALNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Luminându-te la suflet la cuvintele Sfântului Apostol Pavel, ca soarele ai strălucit cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu, Fericite Achila şi ţi-ai împletit cununa muceniciei, după lege. Drept aceea, izvorăşti râuri de vindecări celor ce prăznuiesc cu credinţă pomenirea ta, fericite.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Degrab primeşte, Stăpână, rugăciunile noastre şi le du Fiului tău şi Dumnezeu, Fecioară Preacurată. Surpă semeţiile celor ce iubesc războaiele, ca să cunoască puterea ta şi ne păzeşte pe noi cu acoperământul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină…

Dacă Te-a văzut pe Cruce înălţat Maica Ta cea Curată, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca o maică, tânguindu-se, a grăit: ce minune nouă şi străină este aceasta, Fiul meu? Cum Tu, Cel Ce eşti Viaţa tuturor, Te împărtăşeşti cu moartea, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un Milosârd?