Sinaxar 11 Iulie

 

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfintei Mare Mucenite si prea laudatei Eufimia.

Sfânta Eufimia a trait în zilele lui Diocletian si ale lui Prisc antipatul Europei, fiind fiica a lui Filofron si Teodosianei. Fiind pârâta la ighemonul ca este crestina, a fost chinuita cu roate si în foc, si alte multe chinuri rabdând, a luat cununa muceniciei.

În zilele binecredinciosilor împarati Marchian si Pulheria, s-au adunat cei 630 de Sfinti Parinti la Calcedon. Acestia au anatematizat pe cei ce se tineau de Eutihie si de Dioscor, si au caterisit pe cei care ziceau ca în Hristos este doar o fire si o lucrare. Dar acestia neplecându-se dreptei credinte, Sfintii Parinti au scris într-o carte dreapta credinta si au silit si pe eretici sa scrie si ei într-alta gândul si socoteala lor. Si deschizând racla sfintei, au pus cartile amândoua pecetluite pe pieptul ei, si s-au dus. Iar peste putine zile mergând, au aflat cartea ereticilor lepadata la picioarele sfintei, iar cartea drept-credinciosilor în cinstitele ei mâini. Acest lucru vazându-l ereticii, s-au umplut de rusine, iar drept-credinciosii de bucurie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Chindeu prezbiterul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Leon cel din staul, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marchian, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Martiroclis, care însagetat s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Olga, împarateasa Rusiei, cea întocmai cu apostolii.

Tragându-se dintr-o familie de neam ales din tinutul Pskov, din initiativa careia Varegii au venit in Rusia, printesa Olga fusese inzestrata de la Dumnezeu cu o frumusete rara  si o inteligenta stralucita. Intr-o zi, pe când traversa fluviul Pskov, ea intâlni pe tânarul print Igor care de indata se indragosti de ea. La putin timp dupa aceea, tutorele acestuia din urma, printul Oleg, veni sa o ia pe printesa si o duse la Kiev pentru a i-o da in casatorie. In 945 marele print Igor a fost asasinat de Slavii din Volinia iar regenta principatului Kiev deveni Olga, pâna la majoratul fiului sau Sviatoslav (945-960). Guvernând cu intelepciune si mila, stiind in acelasi timp sa dovedeasca un caracter energic, printesa reusi sa reuneasca puterea, pâna atunci imprastiata, si putu astfel sa puna capat invaziilor ucigatoare ale triburilor slave. Ea organiza comertul si favoriza schimburile cu Bizantul, in scopul de a procura poporului sau germenii civilizatiei. Prin 955 intreprinse o calatorie la Constantinopol unde fu primita cu fast de imparatul Constantin VII Porfirogenetul, care o plasa printre cele mai inalte doamne de la curte (957) si unde ea primi, se pare, Botezul de la Patriarhul Polieuct, sub numele de Elena.

La intoarcerea sa in Rusia, ea strabatu tara pentru a raspândi credinta in Hristos si fonda orasul Pskov, in urma aparitiei unei triple raze de lumina ce cobora din cer. In lipsa fiului sau Sviatoslav, care participa la misiunile militare, Sfânta Olga lua asupra ei educatia celor trei fii ai acestuia : Iaropolk, Oleg si Vladimir, dar ea nu reusi sa ii boteze din cauza refuzului tatalui lor, pagân convins. In 969 ea se imbolnavi si incerca inca o data convertirea marelui print dar se lovi de refuzul sau obstinat. Sfânta prezise atunci viitoarea convertire a Rusiei la Crestinism precum si tristul sfârsit al fiului sau, care fu asasinat trei ani mai târziu de catre Pecenegi. Ea isi dadu sufletul in mâinile Domnului la 11 iulie 969. Moastele sale, transferate la Kiev de Sfântul Vladimir, fura ascunse cu ocazia frecventelor jafuri ale orasului si nu se mai stie unde se afla.

In ciuda eforturilor printesei de-o-seama-cu-Apostolii, convertirea sa nu avu consecinte imediate asupra poporului sau ; ea pregati totusi convertirea nepotului sau, Sfântul Vladimir (cf. 15 iulie) si reprezenta samânta care dadu nastere vietii crestine in Rusia, "precum aurora precede ziua luminoasa".

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Nicodim, care a sihastrit în hotarele sfintei Manastiri Vatoped si a fost învatator dumnezeiescului Grigorie Palama prin filozofia cea dupa Hristos, si care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului cuvios Mucenic Nicodim, care a suferit mucenicia în Alpasania Albaniei la anul 1722, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 
Luna iulie în 11 zile: pomenirea Sfintei marii si prealăudatei Muceniţe Eufimia, prin care s-a întărit Ortodoxia

         În zilele binecredincioşilor împăraţi Marcian şi Pulheria (450-457), s-a făcut la Calcedon Sinod mare (451), de 630 de Sfinţi Părinţi, din toată lumea, şi au osândit erezia lui Dioscor şi al lui Eutihie, care învăţau că Hristos, Mântuitorul lumii, este o persoană numai cu o fire şi o lucrare şi nu primeau dreapta credinţă, care învăţa că Dumnezeu Cel întrupat, Mântuitorul lumii, este Persoana Fiului, din Sfânta Treime, având două firi, o fire de om şi o fire de Dumnezeu, unite între ele şi lucrând împreună la mântuirea noastră. Astăzi, prăznuim minunea ce s-a făcut de cinstitele moaşte ale Sfintei Muceniţe Eufimia, în vremea acestui al patrulea mare Sinod a toată lumea, de la Calcedon. Căci, de vreme de ereticii nu voiau să primească dogmele dreptei credinţe, Sfinţii Părinţi ai Sinodului au zis către eretici: "Scrieţi, într-o carte, mărturisirea credinţei voastre şi vom scrie, şi noi, mărturisirea noastră. Şi amândouă scrierile să le pecetluim şi să le punem la racla cu preacinstitele moaşte ale marii Muceniţe Eufimia. Apoi, să ne rugăm, cu post, lui Dumnezeu, ca prin ea să ne descopere credinţa cea dreaptă." Şi, pecetluind racla cu pecete împărătească, au pus păzitori. Şi, după trei zile de post şi rugăciune, deschizând racla, au găsit scrierea dreptcredincioşilor în mâna dreaptă a Sfintei, iar pe cea a ereticilor răucredincioşilor la picioarele ei. Spre aducerea aminte, despre această preaslăvită minune, din timpul Sinodului marea Muceniţă, Sfânta mare Muceniţă Eufimia se zugrăveşte, totdeauna cu o scrisoare în mâna dreaptă. Ea s-a născut şi a crezut la Calcedon, în ţinutul Bitiniei, lângă Bosfor, şi, tot în acest loc, a primit şi cununa muceniciei, în anul 307, pe vremea sângerosului împărat Galeriu (305-311). Era fiica unui oarecare Filofron şi a Teodosianei şi se purta, în viaţă, ca o tânără fecioară, care îşi închinase viaţa lui Hristos. Deci, pârâtă fiind că este creştină, a fost pedepsită cu roata, dată la fiare şi la alte măiestrite chinuri şi şi-a luat cununa muceniciei prin foc, fiind arsă de vie. Sfântă Biserică serbează pomenirea ei şi astăzi 11 iulie, la prăznuirea minunii de la Calcedon, a Sfintelor moaşte, dar şi la 16 septembrie, ziua ei de mucenicească pătimire.

Întru această zi, cuvânt din Pateric despre un stareţ îmbunătăţit

          În cetatea Alexandriei este o biserică spre poarta dinspre răsărit. Acolo, un oarecare călugăr, în chip de sărac, stătea înăuntru, în pridvor luând milostenie. Şi, uneori, ieşea la ceasul al treilea, alteori, la al cincilea ceas, iar alteori, şi mai târziu. Deci, văzându-l pe el eclesiarhul multă vreme şi folosindu-se de rânduiala vieţii lui, a gândit să meargă după el, ca să ştie unde se duce şi ce face. Apoi, a mers după el fără ştirea lui. Şi l-a văzut cum a cumpărat pâine de doisprezece bani şi de patru bani brânză şi a ieşit afară din cetate, la un loc unde erau morminte. Şi vroia să intre într-un mormânt, deşert. Însă, mai înainte de a intra el în mormânt, eclesiarhul, apropiindu-se de el, a căzut la picioarele lui, zicând: "Spune-mi mie, pentru Hristos, cine eşti şi ce faci?" Deci, bătrânul, văzând că nu poate scăpa de el, i-a grăit aşa: "Eu stau în sfântul pridvor şi-mi adun cele pentru hrana mea, şasesprezece bani numai, şi, îndată, plec, ori în ce ceas capăt banii aceştia, şi îmi cumpăr pâine şi brânză, şi ieşind din cetate, vin de intru în mormântul acesta şi mă îndeletnicesc, în toate zilele, plângându-mi păcatele." Atunci, căzând la picioarele lui, eclesiarhul îl rugă, zicându-i: "Şezi în chilia ta, pentru Domnul şi te roagă pentru mine, şi eu îţi voi aduce ţie hrana cea de toate zilele." Zis-a lui stareţul: "De vei face precum ai zis şi vei pune hrana în afara uşii, şi, bătând în uşă, vei pleca, apoi, să ştii că aşa voi face." Iar eclesiarhul a făgăduit. Deci, puţină vreme, eclesiarhul a făcut după cuvântul stareţului. Iar, într-o zi, a bătut, până ce a ieşit stareţul. Şi a căzut către dânsul, zicând: "Pentru Domnul, fă-mă şi pe mine călugăr." Iar stareţul, ducându-l înlăuntru, i-a citit lui cele ce sunt ale chipului călugăresc şi l-a învăţat pe el, precum se cădea. Şi astfel, petrecea lângă stareţ. Însă bătrânul ieşind, iarăşi, după cel dintâi obicei, stătea în pridvor, până ce aduna treizeci şi doi de bani din milostenie, şi cumpăra două pâini şi două părţi de brânză, pentru sine şi pentru fratele. Iar un ostaş, iubitor de Hristos, care umbla adeseori la biserică, văzând rânduiala stareţului şi folosindu-se, i-a urmat lui, vrând să ştie unde se duce şi unde petrece. Apoi, cunoscând aceasta, îl rugă ostaşul pe stareţ, zicând să stea, în linişte, în chilia sa, rugându-se pentru el şi pentru casa lui, iar el îi va sluji lui. Şi stareţul i-a zis lui: "Îmi trebuie două pâini şi două bucăţele de brânză în fiecare zi." Însă, nu i-a vorbit lui de eclesiarh, că este călugărit la dânsul. Deci, după ce a trecut câtăva vreme, dându-i lui cele trebuincioase, s-a întâmplat că a murit stareţul, după ce zisese ucenicului său să stea în locul acela şi să nu se ducă nicăieri, iar, când va aduce ostaşul acela două pâini şi două bucăţele de brânză, să-i spună lui: "Am trebuinţă numai de o pâine şi de o bucată de brânză." Şi să stea în chilie, luând aminte la el însuşi. "Şi, de vei păzi porunca mea, mă vei avea, cântând cu tine, după obicei." Deci, după ce s-a sfârşit stareţul şi ucenicul lui, l-a îngropat, de câte ori cânta el, cânta, cu dânsul, şi stareţul, precum făgăduise. Şi aceasta a făcut-o multe zile. Iar duşmanul binelui, diavolul, şi invidiosul, de totdeauna al mântuirii omeneşti, i-a pus eclesiarhului un gând, zicându-i: "Acum, părinţii tăi ce zic despre tine? Oare, au murit? Sau trăiesc? Deci, ce-ar fi să te duci, o dată după Utrenie şi văzându-i pe ei, te-ai întoarce îndată, la locul tău şi, apoi, vei sta fără de nici o grijă?" Şi aşa, lăsându-se înşelat, s-a dus. Iar, după ce s-a întors de acolo, venind vremea, a început a cânta, însă glasul stareţului nu s-a mai auzit. Şi lăsând cântarea, a început a plânge deasupra mormântului său, zicând: "Părăsitu-m-ai şi m-ai lăsat, stăpâne ava." Apoi, i-a venit lui glas din mormânt, zicându-i: "Au, doară, eu te-am părăsit pe tine? Tu ai călcat porunca pe care ţi-am dat-o ţie. Şi, oare, eu cântam cu tine? Nu eu, ci iubitorul de oameni Dumnezeu, Care totdeauna Se îngrijeşte de neamul omenesc şi caută mântuirea oamenilor. Acela trimitea un Sfânt Înger al Său, cu chipul meu, ca să cânte împreună cu tine. Că eu la locul acela sunt, unde Dumnezeu mi-a poruncit să fiu. Iar îngerul lui Dumnezeu, pentru neascultarea ta, s-a depărtat de la tine. Şezi, dar de acum, în chilie, plângându-ţi păcatele tale şi luând aminte la tine însuţi şi bunul Dumnezeu îţi va ajuta ţie."

Întru această zi, cuvânt din Pateric

         Zis-a ava Ioan Colov: "Eu vreau ca omul să ia parte, pe cât se poate, la toată fapta cea bună. Adică, sculându-se dimineaţa, să pună început bun, şi poruncă lui Dumnezeu, cu frică şi cu îndelungă răbdare, să o împlinească, în dragostea lui Dumnezeu şi a oamenilor, cu toată râvna sufletului şi a trupului, cu smerenie multă, în răbdare şi grijă mare, în rugăciune multă şi post întru curăţie trupească, păzindu-şi limba, iar când va fi ocărât, să nu se mânie, ci să se smerească şi să nu răsplătească răul cu rău, să nu caute la greşeli străine, nici să se măsoare pe sine cu alţii, ci să fie sub toată făptura, cu lepădarea celor trupeşti, şi să se răstignească pe cruce, în nevoinţă, în plâns şi în lupta războiului nevăzut, în dreapta socotire şi în curăţie sufletească, întru înfăptuirea binelui, împlinindu-şi, în linişte, lucrul mâinilor sale, în privegherile de noapte, în foame şi în sete, în frig şi în osteneli, socotind, în toate zilele, că moartea este aproape şi că trecem din moarte la viaţă." 

Întru această zi, cuvântul despre doi vecini,

care ziceau că este bine să mergi la biserică şi să te rogi

          Erau doi credincioşi, cu meşteşugul, cizmari, trăind unul aproape de altul. Însă unul avea copii mulţi, femeie, tată şi mamă şi umbla la biserică în toate zilele şi-şi chivernisea toate după Dumnezeu, din meşteşugul său. Iar celălalt era şi el meşter, dar fiindcă nu umbla la biserică, ci lucra şi Duminica, pentru aceea, nici pe sine nu putea să se chivernisească. Deci, invidiind pe vecinul său, i-a zis lui cu mânie: "De unde, şi cum te-ai îmbogăţit tu? Că eu mă silesc în meşteşugul meu mai mult decât tine, şi cu totul, am sărăcit." Iar el, vrând să-l facă şi pe acela să meargă la biserică, i-a zis lui: "Iată, eu merg la biserică şi, acolo, aflu aur aruncat pe drum şi, de atunci, câte puţin, m-am îmbogăţit. Ci de vei voi să vii mereu cu mine, eu te voi chema şi, ori ce vom afla, tu sau eu, să le împărţim pe jumătate." Iar acela, crezând, a început să meargă cu dânsul. Şi, mergând el la biserică, totdeauna, l-a binecuvântat pe el Dumnezeu şi s-a îmbogăţit. După aceea i-a zis lui acel bun sfătuitor: "Oare ştii, frate, cât de mult ţi-a folosit sufletului tău şi averii tale, un cuvânt înţelept, de la Dumnezeu ? Dar să mă crezi pe mine că n-am aflat nimic pe drum, că ţi se părea că eu umblu după aur. Dar, de vreme ce Dumnezeu a zis: "Căutaţi, mai întâi Împărăţia Cerurilor şi toate celelalte se vor adăuga vouă, pentru aceea ţi-am grăit ţie aşa. Deci, chiar de am minţit, iată, că n-am greşit, fiindcă am izbândit şi ai câştigat." Iar, de aceasta aflând, preacuviosul papă şi patriarh a Alexandriei, Ioan cel Milostiv, l-a făcut, pe acesta, bun sfetnic şi preot pentru că vrednic era şi cinstitor de Dumnezeu. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin.