marți, 13 februarie 2024

Fericirile

 Fericirile sunt mijloace pe care Mântuitorul Hristos le-a dat oamenilor pentru ca folosindu-le, ei să-şi poată dobândi mântuirea şi a-şi crea condiţii armonioase de convieţuire pe pământ. Fericirile întregesc poruncile Decalogului şi arată căile pe care trebuie să meargă credincioşii, pentru a intra în împărăţia lui Dumnezeu. Fericirile sunt în număr de nouă

Fericiţi cei săraci cu duhul că a lor este împărăţia cerurilor

Săraci cu duhul, despre care vorbeşte Mântuitorul în această fericire, sunt cei smeriţi de bunăvoie, adică:

- cei care şi-au eliberat sufletul de trufie, de nemăsurata iubire de sine

- cei care şi-au dezlipit inima de bunurile trecătoare şi de ambiţiile şi cunoştinţele deşarte

- cei care se nevoiesc statornic să-şi agonisească bunuri cereşti şi tot mai multă iubire de Dumnezeu şi de semeni

- cei care nu se simt mulţumiţi niciodată cu binele săvârşit şi se nevoiesc mereu spre desăvârşire, cerând ajutorul lui Dumnezeu.

Răsplata făgăduită unora ca aceştia este împărăţia cerurilor, adică fericirea veşnică.

Fericiţi cei ce plâng, căci aceia se vor mângâia

Credinciosul adevărat este mereu întristat de păcatele sale şi de păcatele semenilor săi. Căindu-se de păcatele săvârşite, el varsă lacrimi, cu zdrobire de inimă, dar şi cu hotărârea tare pe de o parte de a se îndrepta pe sine, iar pe de altă parte, de a ajuta şi semenilor săi să se îndrepte.

Unora ca aceştia Domnul le făgăduieşte mângâiere, adică iertare, şi odată cu aceasta, redobândirea liniştii şi mulţumirii sufleteşti.

Fericiţi cei blânzi, căci aceia vor moşteni pământul

Blândeţea este puterea şi deprinderea credinciosului de a-şi stăpâni pornirile spre asprime şi mânie. Blândeţea este puterea prin care creştinul îşi biruie supărarea şi răspunde semenului său cu înţelegere şi bunătate. Cei blânzi vor avea bucuria să vadă cum pilda blândeţii lor cucereşte pe tot mai mulţi dintre semeni. În viaţa de dincolo, unii ca aceştia vor primi fericirea veşnică.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, căci aceia se vor sătura

Mântuitorul vorbeşte de foamea şi setea de dreptate, pentru ca să arate mai bine puterea cu care omul trebuie să urmărească prin faptele sale înlăturarea nedreptăţii şi să ajute la sporirea dreptăţii în lume.

Foamea şi setea de dreptate a oamenilor vor fi săturate deplin atunci când voia lui Dumnezeu va fi întru totul împlinită.

Fericiţi cei milostivi, căci aceia se vor milui

Milostenia este ajutarea din dragoste frăţească a semenilor care nu se pot ajuta singuri. Prin milostenie, creştinul ajută pe cei în lipsuri, ca să-i scape de necazurile care-i apasă.

Pe cei milostivi Dumnezeu îi va răsplăti cu mila Sa cea nemăsurată.

Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pe Dumnezeu

Curaţi cu inima sunt oamenii care nu se lasă stăpâniţi de gânduri, simţăminte şi pofte necurate. Unii ca aceştia se feresc nu numai de a rosti cuvinte urâte şi de a săvârşi fapte necuviincioase, dar chiar de a gândi la asemenea fapte. Credincioşii cu inima curată sunt fără vicleşug, sunt deschişi, cu voinţă tare şi hotărâtă.

Viaţa lor este plină de o bucurie adâncă şi este izvor de însănătoşire sufletească pentru semenii lor.

Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema

Fericind pe "făcătorii de pace" Mântuitorul vrea să ne arate că pacea este de neapărată trebuinţă pentru viaţa omenească şi că nu vine de la sine, ci este un bun care se câştigă cu multă osteneală şi cu trudă grea.

Răsplata făgăduită de Mântuitorul este trecerea lor în rândul fiilor lui Dumnezeu.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor

Înfăptuirea dreptăţii în viaţa sa şi în viaţa semenilor este una din datoriile de căpetenie ale creştinului. În truda sa pentru dreptate însă, el are de înfruntat adesea împotrivirea înverşunată şi prigonirea celor răi. Credinciosul care nu se lasă biruit de nici un fel de prigoană, ci rămâne statornic pe calea dreptăţii, îşi agoniseşte vrednicie mare, pentru care Mântuitorul făgăduieşte ca răsplată împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Cu atotştiinţa Sa, Domnul vede că aceia care vor primi să trăiască dupa învăţătura Lui vor avea de suferit ocări, apăsări şi prigoane din partea celor obişnuiţi să-şi întemeieze viaţa pe necinste şi nedreptate. Cu adevărat, mare este numărul sfinţilor şi mucenicilor care au pătimit pentru Hristos şi şi-au dat viaţa pentru El. Pe urmele lor merg toţi credincioşii care ţin cu statornicie rânduielile şi învăţătura Sfintei noastre Biserici răsăritene şi se ridică cu hotărâre împotriva necinstei şi a nedreptăţii.

Pentru toţi aceştia, Mântuitorul făgăduieşte răsplată mare în ceruri.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor