Zilele de pomenire pentru morţi

 

Biserica noastră a rânduit sâmbăta ca zi de rugăciune pentru cei morţi, precum şi anumite zile de peste an, în care ducem colivă la biserică şi dăm pomelnic pentru toţi cei morţi ai noştri.

Aceste zile de obştească pomenire sunt numite "Sâmbete" sau "Sâmbetele morţilor" când se fac pomeniri cu Sfântă Liturghie şi anume:

- sâmbăta lăsatului sec de carne pentru Postul Paştelui

- sâmbetele din săptămâna a 2-a, a 3-a şi a 4-a din Postul Paştelui

- sâmbăta dinaintea Rusaliilor (Sâmbăta morţilor sau a Moşilor, sau "Moşii de vară")

- lunea sau marţea după Duminica Tomii (Paştile Blajinilor)

- la Praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august)

- în sâmbăta dinaintea sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril (zis Sâmbăta morţilor sau "Moşii de toamnă")

- Joia Mare (Joi Mari) din Săptămâna Sfintelor Patimi

Zilele în care facem parastase omului când moare

Parastasul de trei zile, care înseamnă Învierea lui Hristos, a treia zi. Biserica se roagă atunci ca Cel înviat a treia zi din morţi, adică Mântuitorul, să învieze pe cel răposat.

Parastasul de 9 zile, prin care rugăm pe Mântuitorul care a murit în ceasul al 9-lea din zi, precum şi pe cele 9 cete îngereşti, să odihnească pe cel răposat cu Sfinţii şi cu toţi îngerii.

Parastasul de 40 de zile se face întru pomenirea Înălţării Domnului, care a avut loc după 40 de zile de la Înviere. Tot la 40 de zile de la ieşirea sufletului, Mântuitorul îi hotărăşte locuinţa până la judecata viitoare; noi ne rugăm să-i aşeze în Rai.

Parastasele de trei, şase şi nouă luni şi apoi parastasele de un an până la 7 ani. Acestea mărturisesc dragostea pentru cel răposat şi necontenita legătură cu sufletul acestuia.

Zilele în care nu se fac parastase şi pomeniri

- de la 20 decembrie şi până la 7 ianuarie (Sfântul Ioan Botezătorul)

- de la Lăsata Secului de carne, pentru Postul Paştelui şi până la sâmbăta întâia din Postul Mare

- de la Sâmbăta Floriilor şi până la Duminica Tomii

- în toate praznicele împărăteşti

Zilele pentru purtarea "capetelor" la cei morţi sau "ortul postului"

Aceste pomeniri se fac de obicei în Postul Mare, timp de 40 de zile. În unele părţi se fac îndată după moartea omului, tot 40 de zile, când preotul face parastasul pe scurt şi scoate coliva la mormânt.

Prinoasele care se dau pentru sufletul mortului

În ce stare te-a găsit moartea, în aceea te afli, scrie un Părinte Bisericesc. Deci mortul nu poate să-şi mai schimbe starea de dincolo. O singură scăpare mai este. Ne-o arată "Mărturisirea Credinţei Ortodoxe" care zice: "Credinţa ne învaţă că un mare număr de păcătoşi care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt scăpaţi din iad, prin rugăciunile şi milosteniile celor vii". Prin rugăciunile celor vii înţelegem: rugăciunile preotului la Sfânta Liturghie, rugăciunile noastre, ale fiecăruia, pentru răposaţi şi parastasele pentru pomenirea morţilor, pomelnicele morţilor pe care le dăm preotului la Sfânta Liturghie, să fie însoţite de-o prescură din care se scoate Trupul Domnului la Sfânta Jertfă; de o lumânare, ca să aibă mortul parte de lumină şi de vin, din care se pregăteşte Sângele Domnului. Parastasele se însoţesc de colivă îndulcită cu miere sau zahăr, căci coliva închipuieşte nădejdea noastră în învierea celui răposat, iar mierea şi zahărul, credinţa noastră în viaţa tihnită şi plăcută a mortului. De asemenea se însoţesc de colaci, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Apoi tămâie şi untdelemn - toate fiind jertfe plăcute Domnului.

Prin milostenii înţelegem: mâncarea ce urmează după parastas, vasele, hainele, banii, oile şi juncile şi orice alte lucruri date de pomană, pentru sufletul răposatului. Se cuvine însă, ca aceste pomeni să fie împărţite săracilor, nu rudelor noastre sau celor avuţi, căci atunci pomana nu-i deplină şi deci nu-i primită. Iar pomana să o facem cu dragoste şi râvnă, nu pentru ochii lumii, sau din silă.

REŢETĂ COLIVĂ

INGREDIENTE
1kg de grâu (arpacaş)
1kg de nuci
1 kg de zahăr
coaja rasă de la două lămâi
un pachet de biscuiţi (să fie de post)
1 plic de scorţişoară
2 plicuri de zahăr vanilat
o sticluţă de esenţă de rom
1 cană orez
1 linguriţă sare
zahăr pudră (pentru ornare)
cacao, bomboane (pentru ornare)

PREPARARE

Eliminăm toate corpurile străine din grâu, apoi îl spălăm în mai multe ape (de regulă 9).

Într-o oală de 10 kg, unsă cu ulei, se răstoarnă grâul şi peste el turnăm apă clocotită, ca să acopere boabele de grâu cam de un lat de palmă (4 degete).

Se pune la foc potrivit. De preferat peste ochiul de aragaz se pune o tablă pentru a preveni lipirea şi afumarea colivei.

Când începe să clocotească se adaugă sarea şi orezul bine spălat. Se fierbe până când apa scade, iar compoziţia este fluidă.

Se adaugă tot zahărul tos. Compoziţia se va lichefia, dar se fierbe în continuare la foc mic până când scade din nou.

Se presară în ploaie grişul, se mai dă în câteva clocote încă 5-10 minute, apoi se răstoarnă într-un lighean.

Se adaugă scorţişoara şi coaja rasă de lămâie, se amestecă bine, se întinde compoziţia cu o lingură de lemn şi se acoperă suprafaţa cu un şervet ud pentru a nu forma crustă.

După răcire înlăturăm coaja (în caz că totuşi s-a format) şi adăugăm esenţa de rom, zahărul vanilat şi nuca tăiată fin cu cuţitul, pisată sau râşnită, după preferinţă.

În continuare, amestecăm uşor toate ingredientele, până se omogenizează.

Compoziţia o aşezăm pe un platou curat şi o modelăm uniform, ca să capete o formă frumoasă.

Deasupra cernem pesmetul obţinut din biscuiţi, pe care îl presăm puţin cu un carton ca să fie mai dens şi neted, apoi cernem un strat uniform de zahăr pudră, gros de cel puţin 1 mm (oricum să acopere bine pesmetul), pe care îl presăm, ca şi pe pesmet.

Pentru ornat, putem folosi un şablon făcut din carton, care să reprezinte o cruce, peste care cernem puţină cacao. De asemenea, putem folosi diverse ornamente ca: drajeuri, migdale trase în zahăr şi altele, după preferinţa şi inspiraţia noastră.

Curăţăm bine marginile platoului de pesmetul şi de zahărul căzut la cernut.