Postul Sfinţilor Apostoli (popular-postul Sâmpetrului), care precedă sărbătoarea comună a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (29 iunie) este rânduit de Biserică în cinstea celor doi apostoli şi în amintirea obiceiului lor de a posti înainte de a întreprinde acte mai importante (vezi Fapte 13,2 şi 14,23). Totodată, prin ţinerea acestui post se cinstesc darurile Sfântului Duh, care s-au pogorât peste Sfinţii Apostoli la Cincizecime.
Despre vechimea acestui post mărturisesc, în secolul IV, Constituţiile Apostolice. Mărturii ulterioare se găsesc la Sfântul Atanasie cel Mare, la Teodoret, episcopul Cirului, la Leon cel Mare, care numeşte postul acesta Postul de vară sau al Cincizecimii. Se pare că la început, postul acesta era ţinut numai în cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioşii din lume.
Spre deosebire de celelalte posturi, care au o durată fixă, Postul Sfinţilor Petru şi Pavel are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui (fixat aproximativ prin sec. VI) e în funcţie de data variabilă a Învierii lui Hristos. Postul începe luni, după Duminica Tuturor Sfinţilor şi ţine până în ziua de 29 iunie (inclusiv, dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la peşte şi untdelemn). Durata lui este deci mai lungă sau mai scurtă, după cum Învierea din anul respectiv a căzut mai devreme sau mai târziu. O regulă simplă şi practică spre a afla durata Postului Sfinţilor Petru şi Pavel din orice an este următoarea: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3 mai (exclusiv), atâtea zile ţine postul.
După Pravila cea mare şi Învăţătura pentru posturi din Ceaslovul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă legume fără untdelemn, marţi şi joi aceleaşi cu untdelemn (şi vin), iar sâmbăta şi duminica şi peşte; dezlegarea la peşte se dă şi luni, marţi şi joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare, iar când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn şi vin. La hramuri şi la Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie) se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea. După Tipicul mare, luni, miercuri şi vineri se mănâncă mâncare uscată după Vecernie; iar în celelalte zile, ca mai sus.
Iubiţi credincioşi,
În ţara noastră Sfinţii Apostoli se bucură de o mare cinstire. Nenumărate biserici s-au zidit în numele lor... Numeroşi sunt şi bunii noştri creştini care le poartă cu cinste numele. Astăzi în bisericile noastre credincioşii sunt dornici să asculte Sfânta Liturghie, să se împărtăşească cu Sfintele Taine după postul Sfinţilor Apostoli şi să cinstească pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru şi Pavel. Să urmăm învăţăturile Sfinţilor Apostoli, să le citim viaţa, epistolele şi acatistul lor, ori de câte ori suntem în necazuri şi ispite. Apoi să ascultăm de păstorii Bisericii şi de preoţtii pe care ni i-a rânduit Dumnezeu, căci fără Biserică şi fără preoţi nu ne putem mântui. Feriţi-vă de tot felul de eretici şi sectanţi care dezbină casele, satele şi unitatea noastră duhovnicească şi urmaţi învăţăturii Domnului Iisus propovaduită de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Numai preoţii sunt datori să vorbească cu ei. Să ascultăm, să ne rugăm, să iertăm, să cerem sfat, să creştem copiii în frica Domnului şi ne vom mântui cu siguranţă. Spune în viaţa Sfântului Petru că, pe când Nero prigonea pe creştinii din Roma, el fugea noaptea afară din oraş. Dar un om dumnezeiesc, care semăna cu Hristos, mergea repede în cetate. Atunci l-a întrebat Petru: "Unde mergi, Doamne?" "Mă duc să mă răstignesc a doua oară!" a răspuns El. Era Mântuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a întors, a fost prins de împărat şi răstignit pe cruce pentru Hristos.
Deci, şi noi creştinii, să nu fugim de suferinţă, de necazuri, de greutăţi şi de moarte pentru Hristos, ci să-i cerem ajutorul în tot ceasul, că suntem copiii lui Dumnezeu şi ucenicii Sfinţilor Apostoli.
Fie ca, prin rugăciunile lor, să se întărească credinţa în lume, să ne dea Domnul păstori buni, devotaţi pentru Biserică şi Evanghelie, iar nouă tuturor mântuire. Amin!
(Vrednicul întru pomenire Arhim. Ilie Cleopa)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.