Sfânta Cruce

 Semnul Crucii este nouă
Scutul cel mântuitor,
Care depărtează răul
Şi ne dă în toate spor.
Deci să facem cum se cade
Creştinescul nostru semn,
Căci vrăjmaşii fug atunci
Ca de preacinstitul Lemn."

(Sfântul Ioan Iacob Românul)

Semnul Crucii este primul gest creştin pe care îl învaţă copilul încă din primii ani ai săi. Este semnul pe care îl facem când ne trezim dimineaţa, când ne aşezăm şi ne ridicăm de la masă, când plecăm la şcoală, când începem şi sfârşim un lucru, când ne pregătim seara de culcare.

(Ziarul Lumina)

Semnul Cinstitei Cruci, cu care fiecare creștin ortodox se cuvine a se însemna, este o datină apostolică nescrisă, pe care Sfântul Vasile cel Mare, în capitolul 27, despre Sfântul Duh, numește prima predanie de obște zicând: „Anume că prima și cea mai de obște datină voi pomeni mai întâi Chipul Crucii, cu care nădăjduiesc la numele Domnului nostru Iisus Hristos, se însemnează cine sunt, de Scriptură fiind învățați”.

Iată acest de Dumnezeu purtător părinte fățiș mărturisește cum că pentru aceea creștinii ortodocși să se însemneze cu Chipul Crucii învățătură în Sfânta Scriptură nu se află, dar acest nescris obicei este primul și cel mai de obște. 

Iară despre degetele cu care se însemnează asupra sa Chipul Crucii de către creștinii ortodocși ca despre un lucru prea știut, nici acesta (Sfântul Vasile cel Mare), nici altul careva dintre purtătorii de Dumnezeu părinți de demult n-au pomenit. 

De ce? Pentru că nu a urmat nicio nevoie să se scrie despre aceasta, deoarece toți creștinii ortodocși în toată lumea, după nescrisa datină a Apostolilor, cu primele trei degete ale dreptei Chipului Crucii asupra sa însemnează fără nicio schimbare, care și până acum în toată Sfânta Biserică a Răsăritului, cu darul lui Hristos, se păstrează neschimbată și va fi păstrată până la sfârșitul lumii. 

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești I, Editura Tipografia Centrală, 1998, p. 144)

Crucea, înainte de venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în această lume, era folosită ca obiect de tortură pentru cei care săvârşeau mari fărădelegi. Prin răstignirea şi moartea cea de bunăvoie a Mântuitorului pe cruce, ea a devenit altarul sfânt de jertfă mântuitoare şi de răscumpărare la Dumnezeu - Tatăl. De aceea Biserica noastră Ortodoxă cinsteşte Sfânta Cruce.

Sfântul Chiril al Ierusalimului spunea: "Fă semnul cinstitei cruci la orice trebuinţe: când mergi, când bei, când te aşezi, când te scoli, când vorbeşti sau când umbli; şi nu începe lucrul tău fără semnul crucii; în casă, la drum, ziua şi noaptea şi în orice loc sau timp."

Dar să nu faci cinstitul semn întru batjocură şi cu păcat, ci crucea ta să fie dreaptă şi adevarată, adică:
- împreunează cum se cuvine cele trei degete mari ale mâinii drepte - căci ele închipuiesc Treimea cea de o fiinţă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh
- degetele mici lipeşte-le strâns de podul palmei, de vreme ce ele reprezintă, pe de o parte, cele două firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană şi cea dumnezeiască, coborârea lui Dumnezeu pe pământ, iar, pe de altă parte, îi reperezinta pe Adam şi Eva, care cu smerenie şi pocăinţă se pleacă nedespărţitei Treimi

- du mâna ta dreaptă la frunte şi zi "în numele Tatălui" (fruntea închipuieşte Cerul)

- apoi la piept (pântece) şi zi "şi al Fiului" (pieptul închipuieşte pământul)

- şi pe cei doi umeri şi zi "şi al Sfântului Duh. Amin" (cei doi umeri închipuiesc locul şi semnul puterii)

Aşa spun Sfinţii Părinţi şi tot ei arată în tâlcurile lor, că ridicând mâna la frunte, cerem Tatălui din ceruri înţelepciunea şi cugetul cel mai înalt să sfinţească neputincioasa şi slăbănoaga minte şi să o izbăvească de gândurile rele; pogorând-o la pântece, ne rugăm Fiului, care s-a pogorât pe pământ pentru mântuirea noastră, ca să ne scape de lăcomie, de beţie şi de desfrânare; înălţând mâna dreaptă către umeri chemăm pe Duhul Sfânt, care plineşte lucrarea mânturii şi toate le sfinţeşte, să întărească şi să sfinţească puterile noastre spre desăvârşirea faptelor bune; iar când zicem "Amin", făgăduim înaintea lui Dumnezeu să ne facem vrednici de semnul Sfintei Cruci, fiindcă vorba "Amin" înseamnă "aşa să fie".

"Sfântul Ambrozie al Milanului spune că fruntea reprezintă sediul cugetării, adică al mărturisirii lui Dumnezeu prin cuvânt şi gândire; inima reprezintă sediul iubirii, pentru că Dumnezeu este iubire şi noi, la fel, trebuie să iubim; braţele reprezintă efortul, activitatea, munca care trebuie s-o depună credinciosul pentru Hristos". (Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2, ianuarie-iunie 1995, p. 102-109)