marți, 13 februarie 2024

Metaniile, închinăciunile şi îngenuncherile

 

Fac parte din închinarea pe care dreptcredinciosul creştin o datoreşte lui Dumnezeu. Ele sunt semnele smereniei duhovniceşti şi ale trupeştii nevoinţe. De asemenea, sunt tainice închipuiri ale dumnezeieştii lucrări de mântuire. Creştinul să nu se lipsească niciodată de aceste arme ale duhului. Şi-n deosebi să ştie cum să le folosească şi cum să le facă. În această privinţă, pravila grăieşte:

Metaniile se cheamă plecările până la pământ. Credinciosul face mai întâi semnul Sfintei Cruci. Apoi se pleacă până când atinge pământul cu palmele, cu genunchii şi cu fruntea şi ridicându-se, face iarăşi cruce. La fiecare metanie rosteşte rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul", când metania este pentru Mântuitorul, iar când este pentru Maica Domnului zice "Prea Sfantă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Marie, mântuieşte-mă pe mine păcătosul".

Metanie



Închinăciunile sunt plecările cu mâna până la pământ după ce ţi-ai făcut semnul Sfintei Cruci.

Închinăciune



Îngenuncherile se fac în timpul Sfintei Liturghii, la Evanghelie, la ieşirea cu Sfintele Daruri, la Axion, precum şi la orice rugăciune, când cineva are dragoste şi evlavie. Creştinii dreptcredincioşi pun la pământ amândoi genunchii.

Îngenunchere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor