sâmbătă, 22 iunie 2024

Pogorârea Duhului Sfânt

 



Biserica Ortodoxă cinstește persoana Sfântului Duh în Duminica Cincizecimii și a doua zi după ea, la sărbătoarea Sfintei Treimi (numită și Lunea Sfântului Duh). Aceasta este sărbătoarea anuală a Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli. Faptele Apostolilor 2:1-4, 20:16, 1 Corinteni 16:8 mărturisesc despre acest eveniment foarte important din viața Bisericii. Este a doua oară când se arată Duhul Sfânt, prima dată fiind la Botezul Domnului în chip de porumbel.

Istoricul sărbătorii

Sărbătoarea Rusaliilor constituie cea mai veche sărbătoare creștini împreună cu cea a Paștilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinților Apostoli. Ε numărată și în Constituțiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberați de muncile obișnuite. Despre ea mai amintesc: Sf. Irineu , Tertulian, Origen, canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), canonul 20 al Sinodului I Ecumenic (care oprește îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie ș.a. Marii predicatori din secolele IV și V au lăsat o mulțime de panegirice in cinstea acestei sărbători, iar în a doua jumătate a secolului IV, pelerina apuseană Egeria descrie modul cum era sărbătorită pe atunci la Ierusalim. Până către sfârșitul secolului IV și începutul secolului V, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a înălțării Domnului și a Pogorârii Sfanțului Duh, așa cum o descrie, de altfel, încă din prima jumătate a secolului IV, Eusebiu al Cezareii. Însă sărbătoarea Înălțării Domnului a fost fixată, de pe la 400 înainte, în ziua a 40-a după Paști, cum este sărbătorită până astăzi, iar Cincizecimea rămânând numai ca Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh.

Ce sărbătorim la pogorârea Duhului Sfânt

Pogorârea Sfântului Duh este istorisită de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor (Fapte 2).

„În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuși Preasfântul de viață Făcătorul și întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o ființă și de o slavă cu Tatăl și cu Fiul.

În ziua Cincizecimii S-a pogorât Duhul Sfânt, în chip de limbi de foc, peste Sfinții Apostoli, în foișorul unde stăteau ei, și s-a așezat peste flecare dintr-înșii. Pentru cinstirea Sfântului Duh, dumnezeieștii Părinți, care pe toate bine le-a tocmit, cu prilejul Cincizecimii, au rânduit o sărbătoare deosebită, în această zi a Rusaliilor.

Mântuitorul făgăduise înainte de patima Sa venirea Sfântului Duh, zicând: «De folos este ca Eu să Mă duc; că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni». Și iarăși: «Voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor va trimite vouă: Duhul adevărului, Care din Tatăl purcede». Iar după patimă, înainte de înălțarea la cer, iarăși a zis: «Iar voi să rămâneți în Ierusalim, până când vă veți îmbrăca cu putere de sus». Deci, făgăduindu-le pe Mângâietorul, acum L-a trimis lor pe Acesta.

Cincizecimea

„În această zi, Duminica a opta după Paști, prăznuim Sfânta Cincizecime. Și această sărbătoare am luat-o din cărțile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de șapte, dar și pentru că au primit Legea după trecerea a cincizeci de zile de la Paști, tot astfel și noi prăznuim cincizeci de zile de la Paști, primind Duhul cel Preasfânt, care ne dă Legea, ne călăuzește spre tot adevărul și ne învață cele plăcute lui Dumnezeu. Să se mai știe că la evrei erau trei sărbători mari: Paștile, Cincizecimea și Sărbătoarea Corturilor. Paștile în amintirea trecerii Mării Roșii; căci cuvântul paște înseamnă «trecere». Și sărbătoarea aceea o preînchipuia pe a noastră, care este trecerea și întoarcerea din nou de la întunericul păcatului, la rai.

Apoi, evreii prăznuiau Cincizecimea spre aducere aminte de suferințele lor din pustiu, cum și de multele necazuri prin care au trecut, până să ajungă în pământul făgăduinței. Că numai după aceea s-au îndulcit de roade, de grâu și de vin. Nouă, însă, Cincizecimea ne arată ieșirea din răutatea necredinței și intrarea în Biserică; că atunci ne împărtășim și noi cu Trupul și Sângele Stăpânului. Unii spun că evreii sărbătoreau Cincizecimea din pricinile arătate mai sus; dar alții cred că Cincizecimea ar fi fost orânduită de evrei pentru cinstirea numărului șapte, după cum s-a spus. Că acest număr adunat de șapte ori cu el însuși, dă numărul de cincizeci de zile, fără una. Cinstirea Cincizecimii de către evrei atârna nu numai de numărarea zilelor, ci de a anilor, în care ei sărbătoreau Jubileul; aceasta cădea după trecerea a de șapte ori șapte ani. în acel an ei lăsau pământul nesemănat și vitele la odihnă, iar robilor dobândiți cu bani, li se dădea libertatea să plece.

A treia sărbătoare era Sărbătoarea Corturilor, care se prăznuia după strângerea bucatelor de pe câmp, adică la trecerea a cinci luni de la Prăznuirea Paștilor. Această sărbătoare se prăznuia spre aducere aminte de ziua în care Moise a ridicat întâia oară cortul cel văzut prin nori în Muntele Sinai și făcut de marele meșter Veseleil. Săvârșeau acest praznic făcând corturi, iar cei ce locuiau la țară, mulțumeau lui Dumnezeu, după adunarea roadelor ostenelilor lor. Se pare că și David a scris psalmii cei pentru linuri (recunoștință), pentru aceste zile.

Sărbătoarea aceasta închipuia învierea noastră cea din morți; când, după ce corturile trupurilor noastre se vor strica, iarăși se vor alcătui, și ne vom îndulci de roadele ostenelilor noastre, prăznuind în corturile cele veșnice.

Se cuvine să mai știm, că în ziua aceasta, săvârșindu-se Praznicul Cincizecimii, Duhul Sfânt S-a coborât peste ucenicii Domnului. Și fiindcă Sfinții Părinți au socotit să despartă praznicele pentru măreția Preasfântului și de viață făcătorului Duh, căci El este unul din Sfânta și de viață începătoare Treime, iată că și noi vom vorbi mâine, despre felul cum a venit Duhul Sfânt”.

Rusaliile

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt a fost numită în românește „Rusalii” de la sărbătoarea trandafirilor din lumea romană, consacrată cultului morților. Creștinii au preluat obiceiul roman, făcând din sâmbăta dinaintea Rusaliilor una din zilele de pomenire generală a morților. În unele zone ale țării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori și cu un colac deasupra pentru pomenirea morților. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite pentru vii. În tradiția Bisericii Ortodoxe, în ziua imediat următoare marilor sărbători se comemorează persoanele care stau în legătură nemijlocită cu persoana sau evenimentul aflat în centrul respectivei sărbători. Întrucât persoanele Sfintei treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi. De fapt, sărbătoarea Rusaliilor are consacrate două zile.

Istoria Bisericii începe la Rusalii

Sărbătoarea cade totdeauna la 10 zile după înălțare sau la 50 de zile după Paști, când a avut loc evenimentul sărbătorit și când evreii își serbau și ei Praznicul Cincizecimii. Ε totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, căci în aceeași zi, în urma cuvântării însuflețite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creștinism ca la trei mii de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creștină din Ierusalim (Fapte 2:41), nucleul Bisericii de mai târziu.

Deși fiecare Apostol a primit pe Duhul Sfânt și cu toții au pornit în lume vestind tainele Împărăției cerurilor în graiul tuturor popoarelor, deși cei ce s-au botezat erau „bărbați cucernici din toate neamurile care sunt sub cer“, s-a creat atunci o unitate nouă, spirituală, un așezământ în care toate se adună ca mădularele într-un trup, formând Biserica, Trupul cel tainic al lui Hristos. Iată dar că Rusaliile sunt ziua întemeierii Bisericii creștine ca instituție divino-umană.

Cincizecimea, adică a 50-a zi de la Învierea Domnului, este ziua voită de Tatăl, făgăduită de Fiul și împlinită de Sfântul Duh. Este ziua deplinei revelații a Sfintei Treimi în lume: crearea, mântuirea și sfințirea. În această zi se inaugurează un nou mod de legătură între cei ce cred și Dumnezeu, mod sau chip nevăzut de ochii noștri, dar simțit de inimă.

Înainte de patima Sa cea de bunăvoie, știind Iisus toate cele ce aveau să se întâmple cu El și nevoind să-i lase pe Apostoli în deznădejde, le-a făgăduit că va trimite pe Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, care-i va călăuzi. Și va vesti cele viitoare, îi va mângâia și Îl va preamări, căci „din al meu va lua și vă va vesti“. El se va numi Mângâietorul, fiindcă va mângâia pe tot cel ce se lasă călăuzit de El. Iar când s-a arătat Apostolilor după slăvita Sa Înviere, Le-a zis: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute“ (Ioan 20:22-23), acesta este textul care fundamentează peste veacuri Taina Spovedaniei.

Biserica este așadar Hristos în toți, uniți prin lucrarea Sfântului Duh într-un chip viu și indisolubil. Iisus Hristos și toți credincioșii sunt mădulare ale aceluiași Trup tainic al lui Hristos, alcătuit din mai multe mădulare. Există un singur corp și un singur Duh. Și această unitate a fost consfințită de Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii.

Duhul Sfânt

Sfântul Duh Se numește Mângâietor, ca Unul Care are putere să ne mângâie și să ne aline; că pe El L-am primit în locul lui Hristos. Și El mijlocește, cu graiuri nespuse, pentru noi către Dumnezeu, ocrotindu-ne ca un iubitor de oameni, ca și Hristos, că și Hristos este Mângâietor, pentru că zice Apostolul: Avem Mângâietor către Tatăl pe Iisus Hristos Cel drept (1 Ioan 2:1). De aceea, Duhul Sfânt se mai numește și alt Mângâietor (Ioan 14:16). Se numește altul, pentru că este de aceeași ființă. Căci unul și altul se spune numai despre cei ce sunt de aceeași ființă. Despre cei ce sunt de ființe deosebite nu se poate grăi așa, fără să li se arate, îndată, și ființa pe care o au. Sfântul Duh este întru toate una cu Tatăl și cu Fiul; de aceea, El este și împreună-Ziditor (Făcător) a toate și chiar Lucrător al învierii de obște, și face toate câte voiește: sfințește, împarte, înnoiește, trimite, înțelepțește, unge pe proroci și, pe scurt zicând toate le face, El fiind liber, atotputernic, bun, drept, ocârmuitor. Prin El este toată înțelepciunea, viața, mișcarea, împărtășirea din sfințenie și din orice fel de viață. Într-un cuvânt, tot ce are Tatăl și Fiul are și El, afară de nenaștere și naștere, întrucât El purcede din Tatăl. Duhul revărsându-Se, așadar, lumea s-a umplut de tot felul de daruri și, prin El, toate neamurile au fost călăuzite la cunoașterea adevăratului Dumnezeu, iar Apostolii au primit puterea de a alunga toată boala și toată neputința. Hristos a pregătit venirea Sfântului Duh peste Ucenicii Săi, când, înainte de pătimire, le-a vorbit despre aceasta (Ioan 7:38-39), apoi, mai vădit după Înviere, când a suflat asupra lor (Ioan 20:22). Iar acum L-a trimis pe El, în chip de limbi de foc.

Darurile Duhul Sfânt

Duhul Sfânt a oferit daruri comune întregii umanități, dar oferă și daruri specifice fiecărui om în parte. Darurile pe care Duhul le-a făcut omenirii întregi sunt universale, deosebite de darurile particulare sau specifice, pe care Duhul le face fiecărei persoane la nivel individual. Darurile universale au fost date o dată pentru totdeauna în vederea mântuirii tuturor oamenilor, pe când darurile personale sunt făcute fiecărei persoane în parte și rămân asupra omului dacă conlucrează cu harul și nu îngroapă talanții primiți, precum sluga leneșă.

Darurile Duhului Sfânt făcute umanității sunt date în biserică prin Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie, Sfântul Maslu, Împărtășanie și Preoție.

Cum se obține Duhul Sfânt?

Duhul Sfânt se invocă prin Rugăciune, fie prin cele rostite de preot sau arhiereu în slujbele Sfintelor Taine, fie prin rugăciunile fiecăruia dintre noi. Rugați-vă neîncetat, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel.

Cum știm că Duhul Sfânt lucrează în noi?

Ca orice faptă, acțiune, rezultatele se văd prin roade. Care sunt roadele Duhului Sfânt? Sfântul Apostol Pavel ni le prezintă în Epistola către Galateni 5:22-23: "Iar roada Duhului este iubire, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare, curăție; împotriva unora ca acestea nu este lege."

Surse: Basilica.ro, CreștinOrtodox.ro.

 

Acatistul Pogorârii Sfântului Duh

Rugăciunile începătoare:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1

Pogorâtu-Te-ai Doamne să zideşti Universul cel văzut şi pe cel nevăzut, iar cu Măiestria Dumnezeiască pe toate le-ai lucrat şi bine le-ai pus de aceea noi văzând Opera Ta Sfântă Te rugăm: Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi robii Tăi cei păcătoşi!

Icosul 1

Doamne al Puterilor, Care pe toate le-ai făcut şi le-ai rânduit cu bunătate spre folosul multora din tot Universul, ne rugăm Ţie:

Dumnezeule Cel Binecuvântat, binecuvintează toată zidirea Ta! DumnezeuleCel Milostiv milostiveşte-Te şi îndură-Te de păcătoşi!
Dumnezeule Cel Preaputernic, întăreşte-i pe cei binecredincioşi!
Dumnezeule Cel Luminos, acoperă-ne veşnic cu Lumina Ta!
Dumnezeule Cel Minunat, ajută-ne să devenim asemenea Ţie!
Dumnezeule Cel Veşnic, ajută-ne să trăim în veşnicie în Iubirea Ta Sfântă!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 2

Te-ai făcut prezent peste tot cu Puterea Ta Cea Mare, iar noi cei materialnici, nedându-ne seama de măiastra Ta putere, Te rugăm cu inima smerită şi cu lacrimi în ochi, să ne faci să înţelegem toate cele spre folosul nostru, văzute şi nevăzute şi Îţi cântăm cu drag:Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 2

Dumnezeule Veşnic, Care nu poţi fi cuprins cu mintea noastră, fiind oameni limitaţi la gândire şi la înţelegere, Te rugăm ajută-ne să devenim mai smeriţi, mai răbdători, mai înţelepţi, mai luminaţi.

Dumnezeule Cel Luminat, luminează-ne inimile, minţile şi sufletele noastre!
Dumnezeule Cel Preaînţelept, înţelepţeşte-ne ca să înţelegem şi să împlinim Voia Ta!
Dumnezeule Cel Ocrotitor, ocroteşte-ne de cei vicleni şi răi şi de lucrările lor întunecate!
Dumnezeule Cel Neobosit, dă-ne putere în credinţă şi râvnă spre cele bune!
Dumnezeule Cel Înfocat, smereşte-ne, curăţeşte-ne şi aprinde-ne inimile cu focul Tău!
Dumnezeule Cel Bun, căleşte-ne, dar nu ne arde pentru păcatele noastre!
Dumnezeule Cel Iubitor, revarsă Iubire Sfântă în inimile noastre!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 3

Făcut-ai Cerul cu treptele lui şi Universul bine întocmit, încât toţi se uimesc de măreaţa Ta operă. Pe om l-ai făcut cu ceva mai prejos decât Îngerii şi de aceea Cetele Îngereşti şi cele omeneşti Te slăvesc Doamne şi din toată inima cântă cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 3

Toate Puterile Cereşti, cunoscându-Ţi puterea şi măiestria, au ales dintre Bine şi rău, Binele cel netăgăduit, Binele universal, iar cei care înţeleg toate acestea spun, cu multă dragoste, aşa:

Dumnezeule Cel Preasfânt, iartă-ne păcatele şi sfinţeşte-ne şi pe noi!
Dumnezeule Cel Preaînalt, înalţă sufletele noastre spre cele de Sus!
Dumnezeule Cel Veşnic, ajută-ne să fim în veşnicie alături de Tine!
Dumnezeule Cel Milostiv, îndură-Te şi milostiveşte-Te asupra noastră!
Dumnezeule Cel Perfect, îndrumă-ne spre perfecţiune!
Dumnezeule Cel Preacurat, ajută-ne să ne curăţim de păcate!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 4

Ai pogorât de mult peste noi Puterea Ta Sfântă, Doamne şi s-a depărtat Binele de rău, iar cei care lucrează Binele, cântă acum cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 4

Au văzut Puterile Cereşti despărţirea Binelui de rău, care s-a făcut cu zbucium mare şi mulţi s-au cutremurat zicând: Să stăm bine şi să luăm aminte! – iar alţii s-au înfricoşat zicând: Să stăm cu frică şi să luăm aminte, să nu cădem, fraţilor şi noi! Cu smerenie şi cu dragoste să ne rugăm aşa:

Dumnezeule Cel Slăvit, noi pe Tine Te slăvim şi în faţa Ta ne închinăm!
Dumnezeule Cel Smerit, fă-ne să devenim asemenea Ţie!
Dumnezeule Cel Bun, revarsă bunătatea Ta peste cei care Te urmează!
Dumnezeule Cel Darnic, trimite daruri şi pentru sufletele noastre!
Dumnezeule Cel Atotstăpânitor, Îţi mulţumim Ţie pentru toate darurile şi minunile vieţii!
Dumnezeule Cel Minunat, risipeşte teama din inimile noastre!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 5

S-a coborât Bunul Dumnezeu la stejarul lui Mamvri şi a stat de vorbă cu Avraam şi din dragoste şi respect a primit ospăţul pământesc, El Foc şi Ziditor fiind. Noi, care suntem lucrul mâinilor Sale, cu dragoste să-I cântăm Domnului: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 5

Dumnezeu a spus pentru ce a venit pe Pământ şi i-a promis lui Avraam că dacă va găsi zece drepţi nimic nu va face celor din Sodoma şi Gomora, însă negăsind Misiunea Sfântă Şi-a îndeplinit, iar noi cu sfială şi cu credinţă să spunem aşa:

Dumnezeule Cel Preaslăvit, ne închinăm Ţie ca Avraam şi Sara!
Dumnezeule Cel Binevoitor, binevoieşte şi în sufletele noastre!
Dumnezeule Cel Mare, salvează-ne şi pe noi cum l-ai salvat pe Lot!
Dumnezeule Cel Drept, nu ne arde pe noi, deşi suntem păcătoşi!
Dumnezeule Cel Viu, Veşnic şi Iubitor de oameni, miluieşte-ne pe noi păcătoşii!
Dumnezeule Cel Atotputernic, ocroteşte-i pe cei care lucrează spre Slava Numelui Tău!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 6

Proorocii de demult au simţit Puterea Ta pogorând de Sus, Doamne, şi inspiraţi de Duhul Înţelepciunii Ţi-au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 6

Pogorându-Te în chipul sfinţeniei peste prooroci şi peste cei drepţi, i-ai inspirat pe ei să scrie toate cele sfinte pe care le-au auzit, iar noi, Doamne, Îţi spunem aşa:

Dumnezeule Cel Sfânt, sfinţeşte-ne şi ajută-ne pe noi!
Dumnezeule Cel Preaînalt, auzi rugăciunile noastre!
Dumnezeule Cel Veşnic, ajută-ne să fim cu Tine în veşnicie!
Dumnezeule Cel Milostiv, milostiveşte-Te spre noi!
Dumnezeule Cel Atotfăcător, Voia Ta să fie peste toţi şi peste toate!
Dumnezeule Cel Prealuminat, luminează-i şi pe cei din veac adormiţi!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 7

Judecătorii care judecau în poporul ales, au avut putere şi înţelepciune nebiruită atâta timp cât au ţinut la Legea Ta Sfântă, iar noi fiind în Legea Harului Îţi cântăm Doamne: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 7

Văzând slăbiciunile oamenilor nu i-ai lăsat pe ei în părăsire, ci le-ai dat îndemn prin cei aleşi, pentru a ieşi din starea de păcat, şi de aceea noi Te rugăm aşa:

Dumnezeule Cel Darnic, pogoară şi peste noi Harul Tău Cel Sfânt!
Dumnezeule Cel Tare, dăruieşte-ne tărie şi putere în credinţă!
Dumnezeule Cel Nevăzut, pogoară-Te şi ridică-Ţi un cort în inimile noastre!
DumnezeuleCel Atoatevăzător Te rugăm priveşte spre necazurile noastre şi îndură-Te de noi!
Dumnezeule Cel Atoateştiutor, fă-ne ştiutori de cele bune şi de folos sufletelor noastre!
Dumnezeule Cel Înţelegător, fă-ne să cunoaştem, să înţelegem şi să împlinim Voia Ta!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 8

Pogorâtu-S-a Fiul Lui Dumnezeu din înălţimi, pentru a îndrepta zidirea cea căzută în păcate, iar noi cu smerenie şi cu dragoste slăvindu-L Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 8

S-a întrupat Domnul Iisus din Sfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Tainică a Sfântului Duh, iar noi creştinii, cu smerenie, cu umilinţă, cu post şi rugăciune multă să spunem aşa:

Dumnezeule Cel Preasfânt, pogoară-Te şi fă-Ţi lăcaş sfânt în inimile noastre!
Dumnezeule Cel Ziditor, îmbracă-ne şi pe noi în Lumina Ta Sfântă!
Dumnezeule Cel Nepieritor, nu ne lăsa să pierim sub greutatea păcatelor!
Dumnezeule Cel Atoateiubitor, învaţă-ne să Te iubim mai presus de orice!
Dumnezeule Cel Protector, protejază-ne de cel rău şi de vicleniile sale!
Dumnezeule Cel Îndrumător, călăuzeşte-ne pe Calea spre Împăraţia Ta Sfântă!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 9

Puterea Ta Dumnezeiască s-a pogorât în chip tainic şi miraculos, iar Domnul Iisus Hristos a Înviat a treia zi după Scripturi. Mulţumindu-I Domnului că prin Jertfa Sa de iubire ne-a mântuit pe noi, cu evlavie să Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 9

Puterea Dumnezeiască coborându-se la trei zile după răstignirea Domnului Iisus, L-a Înviat pe Fiul Omului ridicându-I trupul din mormânt, iar noi după cuviinţă, cu credinţă să spunem aşa:

Dumnezeule Care L-ai Înviat pe Fiul Tău, înviază-ne şi pe noi în veşnicie!
Dumnezeule Care L-ai ridicat pe Fiul Tău din moarte, nu ne lăsa în mormântul păcatelor!
Dumnezeule Care ai dat Fiului Tău toată Puterea, dă-ne putere să învingem răul!
Dumnezeule Care îi alungi pe neascultători, alungă-i pe toţi vrăjmaşii noştri!
Dumnezeule Care i-ai întors pe păcătoşi la creştinism, întoarce-i la tine şi pe toţi ai noştri!
Dumnezeule Care i-ai înfricoşat pe toţi duşmanii Tăi, izgoneşte-i pe duşmanii noştri!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 10

Duhul Sfânt s-a pogorât peste Maica Domnului şi peste Apostoli, la zece zile de la Înălţarea Domnului Iisus Hristos la Ceruri, iar noi, dorind ca Duhul Sfânt să se pogoare şi peste noi, cu credinţă şi cu dragoste să Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 10

Pogorârea Sfântului Duh s-a făcut cu sunet mare, în chipul limbilor de foc care nu-i ardeau pe cei peste care se pogorau, ci îi înţelepţeau. Toţi ucenicii Domnului şi Maica Sfântă prooroceau în Ziua Cincizecimii la Ierusalim.

Dumnezeule,ai pogorât Duhul Sfânt peste Maica Domnului, pogoară-L şi peste noi!
Dumnezeule,ai pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, pogoară-L acum peste toţi drepţii!
Dumnezeule,ai pogorât Duhul Sfânt peste ucenicii Tăi, pogoară-L şi peste ucenicii deacum!
Dumnezeule,ai pogorât Duhul Sfânt peste ucenicii Apostolilor, pogoară-L şi peste copiii Tăi!
Dumnezeule,ai pogorât Duhul Sfânt peste aleşii Tăi, pogoară-L şi peste aleşii deacum!
Dumnezeule,ai pogorât Duhul Sfânt peste ucenicii din primul veac, pogoară-L şi în acest veac!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 11

Având putere de la Dumnezeu, Sfinţii Apostoli au propăvăduit în toată lumea civilizată de atunci, întorcându-i pe mulţi de la înşelăciunea lumească la Adevărul Cel Sfânt. Noi cu credinţă şi cu dragoste, slăvindu-L pe Dumnezeu, Îi cântăm: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 11

Legea Harului a venit prin minunata propăvăduire a Sfinţilor Apostoli, care aveau Puterea Sfântă dată de Sus. Dorind să se coboare Harul Lui Dumnezeu şi peste noi, smerindu-ne să spunem cu credinţă:

Dumnezeule Cel Preacurat, curăţeşte-i de păcate pe toţi oamenii şi miluieşte-i!
Dumnezeule Cel Adevărat, întăreşte în Duh Sfânt şi adevăr credinţa creştin-ortodoxă!
Dumnezeule Cel Drept, îndreaptă cărările fiecăruia dintre noi!
Dumnezeule Cel Tare, întoarce-ne pe toţi la Tine şi întăreşte-ne credinţa!
Dumnezeule Cel Bun, nu-i lăsa pe cei răi să strâmbe cărările Tale drepte!
Dumnezeule Cel Preacinstit, primeşte cinstirea şi iubirea noastră!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 12

Toţi cei care au primit învaţătura Sfintei Evanghelii s-au pocăit, s-au botezat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh şi mergând pe calea cea dreaptă a sfinţeniei, protejaţi de Dumnezeu au cântat: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Icosul 12

Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, Mucenicii, Cuvioşii, cei curaţi cu fecioria şi toţi cei care au lucrat cu dreptate şi au mers pe calea cea bună, au primit daruri minunate de la Bunul Dumnezeu. Dorind ca Sfântul Duh să ne acopere cu Lumina Sa Sfântă, să ne rugăm aşa:

Dumnezeule Cel Sfânt, întăreşte-i şi sfinţeşte-i pe cei care Te iubesc!
Dumnezeule Cel Sfânt, pogoară Har Sfânt peste cei care împlinesc Voia Ta!
Dumnezeule Cel Sfânt, întăreşte Sfânta Credinţa Ortodoxă în poporul Tău!
Dumnezeule Cel Sfânt, pune Iubire Sfântă în inimile tuturor oamenilor!
Dumnezeule Cel Sfânt, ocroteşte şi sfinţeşte România şi poporul român!
Dumnezeule Cel Sfânt, Îţi mulţumim pentru toate darurile Tale ştiute şi neştiute de noi!
Dumnezeule Duhule Sfânt pogoară Puterea Ta Sfântă peste noi, robii Tăi cei păcătoşi!

Condacul 13

Doamne Dumnezeule Cel Preamărit, Slăvit şi închinat, Te rugăm coboară Harul Tău Cel Sfânt, Lumina şi Puterea Ta peste noi, ca înţelepţi fiind, să lucrăm cele bune în tot restul vieţii şi să-Ţi cântăm cu drag: Aliluia! Aliluia! Aliluia!(de 3 ori)

Apoi Icosul 1 şi Condacul 1.

Rugăciune

Doamne Dumnezeule Cel Viu, Veşnic, Atotputernic şi Iubitor de oameni, nu ne lăsa pe noi păcătoşii să cădem în prăpastia păcatelor, ci ne întăreşte şi ne îndreaptă pe calea cea bună a învăţăturii Sfintei Evanghelii, propăvăduită de Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeule Duhule Sfânt, Te rugăm coboară şi fă-Ţi un cort în inimile noastre şi adu Harul Tău cel Sfânt şi Puterea Ta peste noi, ca înţelepţi fiind, să lucrăm cele bune în tot restul vieţii. Aşa fiind noi înarmaţi cu Putere de la Tine, Doamne şi cu minunata învaţătură sfântă, să mergem pe calea cea bună, înfăptuind Voia Ta, întru Slava Numelui Tău Sfânt. Îţi mulţumim Doamne pentru toate binecuvântările şi darurile Tale văzute şi nevăzute, ştiute şi neştiute. Domnul Dumnezeu să fie Iubit, Slăvit şi Lăudat în vecii vecilor! Amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor