Sinaxar 25 Iunie

 

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Muceniţe şi mult-pătimitoarei Fevronia.

Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: "Nu fugi, fiică", ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Orentie şi cu şase fraţi buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac şi Longhin.

Aceşti şapte fraţi mucenici au trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, trăgându-se de la Anatol, şi număraţi fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Aceştia au trecut şi spre părţile Traciei, fiind puşi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, făcându-se pe vremurile acelea răzmeriţă, trecând sciţii Dunărea, au prădat Tracia, apoi după sfârşitul împărăţiei lui Diocleţian, luând împărăţia Maximian, a intrat la mare grijă şi mâhnire mai vârtos ca Marot, care era căpetenie mai mare a sciţilor, care întrecea pe mulţi la mărimea trupului şi la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, să se lupte cu el, şi a cui va fi izbânda, aceluia să se închine toţi. Drept aceea dar aflându-se împăratul în mare mirare, că nu cuteza nimeni să meargă împotriva aceluia şi să se lovească cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie să iasă la luptă cu acela, căci, după socoteala tuturor era viteaz şi ştia rânduiala războaielor, fiind sprinten la trup şi iute şi bine chibzuit, şi se va putea lovi cu vrăjmaşul, şi-l va omorî. Orentie punând înainte credinţa în Hristos, şi ieşind la război şi luptându-se cu Marot, l-a lovit cu suliţa de a trecut printr-însul, şi tăindu-i capul cu sabia, l-a adus la împăratul, şi aşa a făcut biruinţă. Pentru care lucru mirându-se foarte împăratul, a adus pentru biruinţa aceasta jertfă idolilor. Iar Sfântul Orentie mărturisea cu îndrăzneală şi slobod, că cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semeţul acela, şi nu cu ajutorul mincinoşilor zei. Însă atunci i-a îngăduit împăratul ca să se veselească, şi să se îndulcească de cinstele cele împărăteşti, ruşinându-se de mărimea lucrului ce făcuse, dându-i întâi şi brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult preţ. Iar după aceea sfătuindu-l ca să se despartă de Hristos şi el nevrând să se plece, l-a trimis cu cei şapte fraţi ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca să-i cerceteze, şi de vor vrea să se plece să jertfească la zei, să-i trimită iarăşi înapoi, iar de nu vor asculta, să-i izgonească prin ţările Avazghiel şi Zachiei. Deci, după porunca împăratului ducându-i, şi sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douăzeci şi două ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatră de grumazi, l-a aruncat în mare, pentru că aşa s-a fost dat porunca pentru dânsul, şi a ieşit de acolo sănătos prin arătare de înger, care uşurându-l şi scoţându-l la uscat, l-a pus pe o piatră, unde făcând rugăciune, şi-a dat sufletul şi a fost îngropat acolo în douăzeci şi patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat către Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în şapte zile Firm şi Firmin, sosind la Apsar, şi-au aflat şi ei sfârşitul acestei vieţi trecătoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în ţara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea şi Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, şi făcând rugăciune şi-a dat sufletul lui Dumnezeu, şi a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urmă, după patru zile.

Tot în această zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, şi de toată nădejdea, ce ni s-a dat nouă de la marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugăciunile celei ce fără sămânţă L-a născut pe Dânsul, asupra celor ce şi pe mare şi pe uscat înconjuraseră împărăteasa cetăţilor, şi care au fost daţi spre pierzare de tot şi stingere desăvârşită.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Muceniţe Leonida, Livia şi Evtropia, care s-au săvârşit: una adică prin foc, iar celelalte prin sabie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mănăstiri a Înaintemergătorului din muntele Athos, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului şi purtătorului de Duh Dometie, prietenul şi sihastrul împreună cu pomenitul Sfântul Dionisie şi egumenul aceleiaşi mănăstiri, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie din Smirma, care s-a nevoit la anul 1811.

Tot în această zi, pomenirea sfintilor Petru si Fevronia (sec. XIII).

Cneazul Petru a trait in tinutul Murom, ajungand domnitorul sau in 1203. La inceputul domniei sale s-a imbolnavit foarte rau. Unii dintre cei de la curte auzisera despre fiica unui prisacar ce era vestita pentru iscusinta de a-i ajuta pe cei bolnavi cu ierburi de leac, astfel că au chemat-o sa-l vindece pe cneazul suferind. Tanara Fevronia era foarte frumoasa si smerita.

Ingrijit de ea, tanarul cneaz si-a recapatat sanatatea. Ajungand a o cunoaste in tot acest rastimp, el s-a indragostit de fermecatoarea si inteleapta Fevronia. Desi nu era cneaghina, ci o fata de rand, cneazul a dorit sa se insoare cu ea, ceea ce s-a si intamplat.

Dar boierii nu se impacau cu gandul ca o femeie de rand sa ajunga cneaghina; simteau ca cneazul trebuia sa se fi insurat cu cineva din randurile lor. Au ajuns chiar sa-i ceara cneazului sa o lase. Cand cneazul a refuzat, boierii i-au alungat din cetate.

Tanara pereche a pornit la drum într-o barca. Cneazul era foarte mahnit de cele intamplate, dar sotia il imbarbata si il mangaia. Curand, multe nenorociri au cazut asupra cetatii Muromului, iar norodul socotea ca ele se datorau relei lor purtari fata de cneaz si sotia lui. Deci pocaindu-se, au cerut cneazului Petru si cneaghinei Fevronia sa vina inapoi.

Sfanta pereche s-a intors la Murom, daruindu-se facerilor de bine si milosteniei, lucrand mai ales intru folosul saracilor, lucru pentru care au fost foarte indragiti. La apropierea mortii, ei s-au tuns in cinul monahicesc, fiind cunoscuti si sub numele lor de calugari: David si Evfrosinia.

Ei s-au rugat sa moara in aceeasi zi si au cerut sa fie inmormantati in acelasi sicriu, doar cu o despartiture intre trupuri. Au murit in aceeasi zi: 25 iunie 1228 si au fost proslaviti de un sinod al Bisericii Ruse, în anul 1552.

Ei sunt socotiti ocrotitorii tinerilor casatoriti.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna iunie, în 25 de zile: pomenirea Sfintei Preacuvioasei mult-pătimitoarea Fevronia (+334)
            Această Preacuvioasă, din fragedă vârstă, luând asupra ei jugul Domnului Hristos, îşi petrecea viaţa sub canonul unei mânăstiri care se afla la hotarele perşilor cu romanii, cetatea numindu-se Nisibi. În această mânăstire se făcuse monahie Fevronia, la vârsta de douăzeci de ani. Şi era nepoata Cuvioasei Vriena, egumena mănăstirii. Şi era Fevronia atât de frumoasă, încât nici zugravii nu ar fi putut zugrăvi frumuseţea ei şi întrecea pe toate surorile ei, atât în nevoinţa sihăstrească şi în înţelepciune, cât şi la citirea cărţilor dumnezeieşti, fiind iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte. Iar vestea despre ea se răspândise în toată cetatea. Deci, în zilele lui Diocleţian şi din porunca lui, sosise, în părţile acelea, un mare dregător împărătesc, anume Selin. Şi era dregătorul acesta mai sângeros decât împăratul. Vestea despre ticăloşiile lui răzbătuse până în cele mai îndepărtate locuri. Pentru aceea, în ziua în care s-a aflat, la Nisibi, că Selin soseşte acolo, mulţime de creştini şi-au părăsit casele şi au alergat să se ascundă. Mare tulburare a fost şi printre cele cincizeci de calugăriţe, care vieţuiau în acea mânăstire şi, de aceea, temându-se de moarte, au fugit. Iar Fevronia, fiind bolnavă, a rămas în mânăstire, cu maica Vriena şi alte două surori. Dregătorul Selin era însoţit de nepotul său Lisimah. Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să ridice cuvânt împotrivă. În taină, însă, se sfătuia cu vărul său Prim, căpitanul ostaşilor care-l însoţeau pe Selin, să se arate cu milă faţă de creştini. Deci, venind ostaşii lui Selin la mânăstire, au spart, cu topoarele, porţile şi, intrând înlăuntru, au vrut să o taie cu săbiile pe cuvioasa Vriena, dar Prim i-a oprit, cu aspre cuvinte. Atunci, ostaşii au luat pe Fevronia şi au dus-o la dregătorul Selin. Şi, mergeau după dânsa Vriena, Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de cazne şi să nu vândă credinţa în Hristos. Şi o îndemnau să-şi aducă aminte de Livia şi de Leonida, surorile, şi de Eutropia. Că Liviei i se tăiase capul, pentru Hristos, Leonida a fost aruncată în foc, iar copila Eutropia, auzind-o pe mama sa, zicându-i: "Nu fugi, fiică", şi-a pus mâinile la spate şi şi-a plecat grumazii şi a murit cu bărbăţie. Deci, Vriena, după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mânăstire, plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru sfârşitul Fevroniei. Pentru aceasta, se ruga lui Dumnezeu ca să nu o biruiască diavolul. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se în port mirenesc, urmau după Sfântă, amestecate cu poporul. Şi, dacă au adus-o pe Fevronia a stat mai întâi, înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o să spună care-i este numele, neamul şi credinţa.  Deci, Muceniţa, răspunzând, a zis că este creştină. Apoi, după aceasta, Selin, unchiul lui Lisimah, o ispitea cu amăgiri şi cu făgăduinţe, ca s-o întoarcă de la credinţă. Deci, neputând să o despartă de Hristos, Selin a poruncit ostaşilor, ca să rupă hainele de pe dânsa şi să o înfăţişeze dezbrăcată înaintea tuturor, apoi să o întindă în patru părţi, să aprindă foc dedesubt şi să o bată patru oameni cu toiege pe spate. Şi, bătând-o cumplit, curgea sângele din trupul ei. Şi, ca să nu se stingă focul, turnau peste el undelemn, ca astfel să facă mai multă văpaie şi s-o ardă mai cumplit, încât se topea carnea fericitei Fevronia şi curgea pe pământ. După aceea, au poruncit să o spânzure pe un lemn şi au ars-o cu torţe, apoi i-au tăiat limba şi i-au dezrădăcinat dinţii. După aceea, i-au tăiat sânii amândoi, iar, mai pe urmă, i-au tăiat mâinile şi picioarele şi în sfârşit, şi capul. Se spune despre Lisimah că, fiind născut din mamă creştină, socotea o grea nenorocire mucenicia aceasta şi a plâns cu amar moartea Sfintei Fevronia, precum şi cruzimea unchiului său, faţă de dânsa. Se mai spune că, puţin timp după aceea, Lisimah, împreună cu Prim, vărul său, au crezut în Hristos şi s-au botezat, iar despre Selin dregătorul, se spune că, ieşindu-şi din minţi, se uita la cer, zbierând şi, aşa, lovindu-se cu capul de un stâlp de marmoră, şi-a lepădat blestematul său suflet. Deci, a poruncit Lisimah celor credincioşi să ia moaştele Sfintei şi să le ducă în mănăstirea ei. Şi s-a strâns adunare mare de episcopi şi monahi şi de popor, care au îngropat trupul ei, cu laude şi cu cântări. Pentru rugăciunile ei, Hristos să ne mântuiască pe noi toţi. Amin.   


Întru această zi, cuvânt pentru cei din lume.
            Am auzit pe unii din lume, care trăiesc în lenevire, zicând către mine: "Cum putem noi, căsătoriţi fiind şi plini de griji, să vieţuim călugăreşte?" Şi le-am răspuns eu: "Tot lucrul bun, pe care puteţi să-l faceţi, este ca pe nimeni să nu vorbiţi de rău, nimănui să nu faceţi sminteală, de femei străine să nu vă apropiaţi şi destul să vă fie câştigul vostru. Încă, să mai înţelegeţi că toţi cei plăcuţi lui Dumnezeu, din lume, deşi întru bogăţie se aflau, fiind însă, adevăraţi robi ai lui Dumnezeu şi prieteni, şi ei şi fiii lor, împreună, s-au apropiat de Dumnezeu. Zic aceasta de Avraam, de Iov de David şi de cei asemenea lor. Deci, dacă aşa veţi face, ca aceştia, nu departe veţi fi de Împărăţia Cerurilor."

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, ca din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 2-lea

Văzând fericita stareţă Vriena că, prin darul lui Dumnezeu, cu duhovnicească înţelepciune iscusită erai şi cu firească frumuseţe foarte înfloreai, în taina inimii sale, lui Dumnezeu, pentru buna ta aşezare, Îi striga: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegând tu, preaînţeleaptă fecioară, că temelia vieţii creştine este dragostea lui Dumnezeu şi suferinţa pentru fapta bună, pe Dumnezeu din tot sufletul te-ai sârguit a-L iubi şi pentru lucrarea poruncilor Lui cu tot sufletul a te învoi, pentru care şi noi cu laude te cinstim:
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, Mirele tău, fecioria duhului şi a trupului cu mare sfinţenie ai păstrat;
Bucură-te, că, prin înfrânare şi feciorie, îngerească petrecere ai urmat;
Bucură-te, că pe o scândură îngustă te odihneai;
Bucură-te, că alteori pământul gol în loc de pat îl aveai;
Bucură-te, că o dată la două zile tu hrană primeai;
Bucură-te, că întru vegheri şi rugăciuni pururea zăboveai;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toate le întreceai;
Bucură-te, ca pe Ieria cea de neam mare prin cuvintele tale ai luminat-o;
Bucură-te, căci cu toată familia ei s-a creştinat;
Bucură-te, căci ca luna printre stele în mijlocul soborului străluceai;
Bucură-te, căci cu lumina vieţii tale pe toate le luminai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt a întărit pavăza credinţei tale, prin care ai stins toate săgeţile cele înfocate şi pierzătoare ale mâniei şi ale poftei; iar prin darul lui Dumnezeu, strălucind înţelegerea sufletului tău, te-ai învăţat a-I cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având în cămara inimii tale pe Mirele Cuvântul, cu Dânsul, prin rugăciunea inimii, necontenit vorbeai şi, întărindu-te cu darul Lui, cu dor înfocat în calea poruncilor Lui alergai; pentru care, fericindu-te că de poruncile Lui ai flămânzit şi ai însetat, îţi cântăm:
Bucură-te, că, din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că sfaturile stareţei Vriena şi ale egumenei Tomaida în inimă le-ai păstrat;
Bucură-te, căci, cu duhul arzând, spre mucenicie ai alergat;
Bucură-te, că pe bătrânele stareţe foarte le-ai bucurat;
Bucură-te, că, auzind de venirea chinuitorilor, nu te-ai înspăimântat;
Bucură-te, că sosind chinuitorii în mănăstire, cu lanţuri te-au legat;
Bucură-te, că scoţându-te din mănăstire, spre chinuire ai plecat;
Bucură-te, că de fericita ta stareţă până la un loc ai fost petrecută;
Bucură-te, căci cu ultimele ei sfaturi ai fost întărită;
Bucură-te, că, la despărţire, blagoslovenie de la ea ai cerut;
Bucură-te, căci cu blagoslovenia şi cu rugăciunile ei spre mucenicie ai pornit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri şi mare întristare au cuprins pe fericita stareţă Vriena la despărţirea de tine, fericită fecioară, şi întorcându-se în mănăstire a căzut cu faţa la pământ în biserică, cu lacrimi şi cu durerea inimii rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te întărească cu darul Său şi să-ţi dea răbdare până la sfârşit, spre a-I cânta Lui cu fecioarele cele înţelepte: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind fericita stareţă Vriena că tu eşti dusă înaintea chinuitorului Selin şi că nici momelile, nici îngrozirile şi nici primele chinuri nu te-au înspăimântat foarte s-a bucurat; iar noi cu lacrimi te cinstim aşa:
Bucură-te, căci cu lanţuri legată înaintea lui Selin ai stat;
Bucură-te, că toate chinurile lui le-ai defăimat;
Bucură-te, că de haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, că de ostaşi cu toiege carnea trupului tău era sfărâmată;
Bucură-te, că peste răni cu foc arsă ai fost;
Bucură-te, că, în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, căci cu darul Lui spre mari chinuri te pregăteai;
Bucură-te, că, având în inimă dragostea Lui, focul în seamă nu-l luai;
Bucură-te, că inima ta, arzând, de focul Duhului era cuprinsă;
Bucură-te, vlăstar cuvântător prin care Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că Părintele ceresc prin tine S-a mărit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 5-lea

Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos eşti, strălucind în cămara cerescului Mire, cu fecioarele cele înţelepte petrecând, şi cu toţi sfinţii şi îngerii Îl lauzi pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând egumena Tomaida că tu, sfântă fecioară, erai târâtă şi băgată în văpaia focului spre a te arde de vie, şi nemaiputând suferi, de durerea inimii a căzut leşinată la pământ. Iar noi, nevrednicii, având înaintea ochilor noştri suferinţele tale, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, în para focului fiind, glasul cel disperat al Tomaidei l-ai auzit;
Bucură-te, că de a ei durere cu sufletul ai pătimit;
Bucură-te, că pe cei de faţă i-ai rugat să o ajute;
Bucură-te, că, la a ta rugăminte, apă pe capul Tomaidei au vărsat;
Bucură-te, că în focul chinurilor fiind tu, dragoste de aproapele ai arătat;
Bucură-te, că pe povăţuitoarea ta cea întru Domnul nu ai uitat-o;
Bucură-te, că blestematul Selin, văzându-te nebiruită, spre mare furie s-a întors;
Bucură-te, că din a lui poruncă spânzurată pe lemn ai fost;
Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;
Bucură-te, că în acele amare munci ai cerut ajutor de sus;
Bucură-te, că mulţi, nemaiputând suferi priveliştea chinurilor tale, s-au dus;
Bucură-te, că în acele munci, întrebată fiind de Selin, nu ai voit a-i da lui răspuns;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 6-lea 

Mărturisind prin tăcere vitejia cugetului tău, răbdai, fericită fecioară Fevronia, cu dragoste izvodirile chinurilor pentru Mirele tău Cel ceresc şi în taina inimii tale Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a în inima ta raza cea preadulce a Duhului Sfânt, cu care te-ai sprijinit a suferi cu veselie şi mângâiere muncile care urmau. Iar noi, nevrednicii, slăvind darul lui Dumnezeu care te întărea pe tine, sluga Sa cea înţeleaptă, te lăudăm, strigând aşa:
Bucură-te, că de la strujirea trupului spre tăierea limbii pregătită te-ai arătat;
Bucură-te, ce dezrădăcinarea dinţilor cu inimă tare ai răbdat;
Bucură-te, că după scoaterea dinţilor, sângele cel feciorelnic, ca un izvor din gura ta curgea;
Bucură-te, că dinţii cei frumoşi ca nişte mărgăritare erau semănaţi pe pământ;
Bucură-te, că, după aceste chinuri, iarăşi spre închinarea de idoli te-a îndemnat;
Bucură-te, că iarăşi cu mare bărbăţie l-ai înfruntat;
Bucură-te, că pe el slugă a iadului l-ai numit;
Bucură-te, că asupra ta alte chinuri a rânduit;
Bucură-te, că sânii tăi feciorelnici a poruncit să fie tăiaţi;
Bucură-te, că după tăiere, ca doi struguri pe pământ au fost aruncaţi;
Bucură-te, ca pentru dragostea Mirelui tău, Hristos, ai suferit şi această greutate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 7-lea

Vrând cumplitul Selin să aducă dureri peste dureri feciorelnicului tău trup, a poruncit cu foc să ardă rănile cele sângerânde ale sânilor tăi. Iar tu, vitează fecioară, pe Cel nevăzut, Care cu darul Său te întărea, Îl lăudai din inimă, strigând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătatu-s-a întru tine, sfântă fecioară, puterea şi lucrarea darului Celui de sus, care inima ta o întărea în durerile cele nesuferite şi în chinuri; pentru care şi noi slăvind pe Hristos Dumnezeu şi pe tine, roaba Sa, cu evlavie şi cu umilinţă zicem aşa:
Bucură-te, că în toate chinurile tale, cu ochii la Mirele tău priveai;
Bucură-te, că în taina inimii tale, ajutorul Lui îl cereai;
Bucură-te, că El spre tine a căutat;
Bucură-te, căci, cu al său dar, spre răbdare te-a îmbărbătat;
Bucură-te, că iarăşi Selin s-a tulburat ca un turbat;
Bucură-te, că iarăşi pentru tine ardere a poruncit;
Bucură-te, că şi de astă dată nebiruită ai rămas;
Bucură-te, că, pentru Hristos, trupul iarăşi l-au ars;
Bucură-te, că în această muncă cruzimea lui Selin o ai defăimat;
Bucură-te, că rănile lui Hristos pe trupul tău le-ai purtat;
Bucură-te, că arderea trupului cu dar dumnezeiesc ai răbdat;
Bucură-te, că prin ardere, jertfă vie şi fără prihană Mirelui Hristos te aduceai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 8-lea

Văzând cuvioasele femei Tomaida şi Ieria marile chinuri pe care le răbdai, pe stareţa ta Vriena la mănăstire o au înştiinţat; iar fericita bătrână, auzind, cu lacrimi de bucurie pe Dumnezeu, Cel ce te întărea, Îl lăuda, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu toată credinţa, cu durere în inimă şi cu multe lacrimi se ruga fericita Vriena Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca să-ţi dea răbdare până la ceasul de sfârşit, în această a ta alergare spre cer; iar noi, aducându-ne aminte de suferinţele tale, cu umilinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că pentru mărturisirea dreptei credinţe pe roată spre chinuire legată ai fost;
Bucură-te, că şi întru aceste chinuri ai proslăvit pe Hristos;
Bucură-te, că după dezlegarea de pe roată, slăbind de multă durere, ai căzut la pământ;
Bucură-te, că prim-comitele şi Lisimah au privit la chinurile tale;
Bucură-te, că în taina inimii lor se tânguiau cu jale;
Bucură-te, că, prin pătimirea ta, ei s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că pătimirea ta multora a fost de folos;
Bucură-te, că prin chinurile tale, mulţi au cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că mulţi pentru răbdarea ta pe Dumnezeu au lăudat;
Bucură-te, că blestematul Selin, biruit văzându-se, iarăşi spre alte chinuri s-a pornit;
Bucură-te, că iarăşi, prin darul lui Hristos, pe el l-ai biruit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 9-lea

Toată adunarea poporului care privea spre chinurile tale blestema cruzimea şi nebunia tiranului Selin; iar cei binecredincioşi pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea, în taina inimilor lor, Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorisind cineva cu toată priceperea, nu va putea spune îndeajuns durerile şi suferinţele tale, fecioară, pe care cu dragoste le-ai răbdat pentru Mirele tău Cel din ceruri; iar noi, neputincioşii, îndrăznim a aduce ţie aceste smerite cântări:
Bucură-te, că mâinile tale cu securea au fost tăiate;
Bucură-te, căci ca două mlădiţe la pământ au fost aruncate;
Bucură-te, căci cu aceste mâini sfintele cărţi tu le ţineai;
Bucură-te, că acele sfinte mâini spre rugăciune adeseori le-ai ridicat;
Bucură-te, că acum, pentru dragostea lui Hristos, jertfă vie le-ai dat;
Bucură-te, că tăindu-ţi mâinile, mintea şi inima spre cer le ridicai;
Bucură-te, că în aceste dureri ajutor de sus cereai;
Bucură-te, căci cu sete dumnezeiască dezlegarea de trup o doreai;
Bucură-te, că în cămara cea de Mire de fecioarele cele înţelepte aşteptată erai;
Bucură-te, că tu, fericită fecioară, cu ochii inimii spre cer priveai;
Bucură-te, că după tăierea mâinilor, spre tăierea picioarelor pregătită erai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 10-lea

Vrând purtătorul de armă să taie piciorul cel drept, luând securea a lovit cu mare putere în gleznă însă nu a putut să-l taie; şi a doua oară lovind, nimic n-a sporit. Şi văzând acest lucru, a luat un lemn şi punându-l sub picior, a repezit cu furie securea şi abia l-a tăiat. Iar tu, sfântă fecioară, de mare durere din tot trupul te cutremurai şi cu inimă zdrobită pe Hristos Îl lăudai, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de diamant ai rămas, sfântă fecioară, în faţa tuturor durerilor celor mari şi amare, căci în inima ta odihneai prin credinţă, nădejde şi dragoste pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea a le răbda; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi, cei care te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul drept şi pe cel stâng spre tăiere îl întindeai;
Bucură-te, că tăindu-ţi amândouă picioarele, de fericitul sfârşit te apropiai;
Bucură-te, că după tăierea sfintelor tale picioare şi mâini, în jalnică privelişte te aflai;
Bucură-te, că sângele tău cel feciorelnic, curgând, pământul l-a adăpat;
Bucură-te, că sfântul tău sânge pe pământ se vedea închegat;
Bucură-te, că de pe feciorescul tău trup, ca de pe un arbore tânăr, ramurile se vedeau tăiate;
Bucură-te, că sfintele părţi ale trupului tău pe pământ erau înşirate;
Bucură-te, căci cu sufletul tău cel sfânt, ca o pasăre din laţ, dezlegarea o doreai;
Bucură-te, căci clipa despărţirii de trup cu bucurie o aşteptai;
Bucură-te, că acum în inimă sufletul tău locuinţă îşi avea;
Bucură-te, că ultimele bătăi ale inimii tale spre Iisus erau îndreptate;
Bucură-te, că ultimele tale cuvinte, de Dânsul erau ascultate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 11-lea

Împăratul cerului şi al pământului privind din cer la nevoinţele tale, sfântă fecioară, cu darul Său te întărea spre săvârşirea alergării tale. Iar tu, cu necurmata ta privire a inimii spre El căutând, Îi cereai ajutorul, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie picioarelor tale a fost ţie Legea Domnului şi lumina cărărilor tale celor cereşti. Pentru aceasta, prin darul Celui ce te-a ales şi te-a chemat, te-ai făcut făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii lui Hristos, pentru care auzi şi de la noi acestea:
Bucură-te, că prin vitejia cea duhovnicească pe nelegiuitul Selin l-ai ruşinat;
Bucură-te, că el, văzându-se biruit, hotărâre de moarte asupra ta a dat;
Bucură-te, că din porunca lui ostaşii sfântul tău cap l-au tăiat;
Bucură-te, că alergarea spre cer acum s-a terminat;
Bucură-te, că acum fericitul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, că Sfintele Puteri cu bucurie l-au întâmpinat;
Bucură-te, că la cămara veşnicului tău Mire ai fost dusă;
Bucură-te, că acum cununa muceniciei şi a fecioriei ai primit de la Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, că în hora fecioarelor, acolo veşnic ai dănţuit;
Bucură-te, că după învierea cea de obşte, plată desăvârşită pentru nevoinţele tale vei primi;
Bucură-te, că, prin sfârşitul tău cel mucenicesc, preafericita ta stareţă Vriena foarte s-a bucurat;
Bucură-te, că fericitele tale moaşte cu cinste aducându-le, în mănăstire le-a îngropat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 12-lea

Vrând blestematul Selin după a ta ucidere să prânzească, s-a dus la palatul său şi a fost cuprins deodată de o spaimă aşa de mare, că rămânând mut, şi-a ieşit din minte, şi-a lovit capul de un stâlp şi, căzând la pământ, rău a pierit. Iar poporul cel binecredincios, auzind aceasta, slavă mare a dat lui Dumnezeu pentru dreapta Sa izbăvire, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântare de laudă şi de mulţumire lui Dumnezeu au cântat toate monahiile şi surorile sfintei mănăstiri la înmormântarea sfântului tău trup. Pentru aceasta te rugăm, auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că de la mormântul tău tămăduiri de boli se dădeau;
Bucură-te, că mulţi păgâni, văzând aceste minuni şi crezând în Hristos, se botezau;
Bucură-te, că, lăsând deşertăciunile cele lumeşti, viaţa monahicească au îmbrăţişat;
Bucură-te, că, după a ta săvârşire, pe vieţuitoarele acestei mănăstiri le cercetai;
Bucură-te, că la privegherile cele de toată noaptea, în mijlocul lor te arătai;
Bucură-te, că trei ceasuri împreună cu ele la sobornicească slavoslovie petreceai;
Bucură-te, că la arătarea ta te veseleai;
Bucură-te, că feciorescul şi slăvitul tău trup din mănăstire nu a voit să fie luat;
Bucură-te, că preasfinţitului episcop, spre mângâiere, un singur dinte i s-a dat;
Bucură-te, ca acel sfinţit dinte al tău cu mare cinste în biserica cea nouă l-a aşezat;
Bucură-te, că prin acest fecioresc dinte multe minuni s-au arătat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 13-lea 

O, preaînţeleaptă şi Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, primeşte de la noi, nevrednicii şi păcătoşii, aceste smerite cuvinte spre lauda sfintelor tale nevoinţe şi fii mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu la ceasul sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi; ca, fiind noi miluiţi prin sfintele tale rugăciuni, să cântăm şi noi împreună cu tine
slavă lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut…, Condacul 1: Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare…

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, ca din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

şi această

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii, care alergăm cu credinţă şi cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni; nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Muceniţă, pleacă genunchii tăi cei duhovniceşti către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a Cărui cămară acum te veseleşti şi roagă-L, cu dragostea aceea cu care Îl rugai în sfintele tale nevoinţe, să ne trimită şi nouă, celor săraci şi neputincioşi, mila şi harul Său, spre ajutor în necazurile şi ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către Preasfânta Fecioară Maria pentru viaţa cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci şi tu ai plăcut Lui şi ai păzit cu mare sfinţenie poruncile Lui. Şi pentru dragostea Lui ţi-ai pus sufletul tău şi te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită şi cuvântătoare.

Deci, ca o slugă bună şi preaînţeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul şi Dumnezeul nostru, roagă-L ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele şi în tot ceasul Îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar şi cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veşnicele munci şi a intra întru fericirea şi veselia cea nemărginită. Amin.

Şi se face otpustul.