Cum că mîhnirea pentru bunătăţile cele vremelnice este nefolositoare
Să ştii încă şi aceasta, o, frate, că nu se cuvine să te mîhneşti dacă, pentru păcatele tale, vei pierde vreo firească şi vremelnică bunătate, sau pe fiii tăi, sau pe femeia ta, sau însăşi împărăţia lumii, măcar şi însăşi viaţa, pentru că mîhnirea aceasta nu se socoteşte ţie întru pocăinţă, ci este deşartă şi nefolositoare şi la Dumnezeu neprimită.
Iată şi Saul s-a mîhnit cînd a auzit de la Samuel că va să-şi piardă şi împărăţia, şi însăşi viaţa, şi s-a speriat Saul, şi a căzut cît era de lung la pămînt, şi s-a înfricoşat foarte de cuvintele lui Samuel (I Împ. 28, 20), dar însă în deşert. A venit şi Antioh întru cunoştinţa răutăţilor ce a făcut, cînd a văzut că în aceeaşi vreme va pierde şi viaţa şi împărăţia cu acea moarte de durere, dar însă în deşert. Pentru aceasta şi zice Scriptura: Şi se ruga pîngăritul către Stăpînul Cel ce nu-l va mai milui pe el (II Macab. 9, 13).
Nu mai zic că mîhnirea ceea ce se face pentru bunătăţile cele lumeşti şi vremelnice nu numai că este nefolositoare la păcătos, ci îi pricinuieşte şi moarte, precum zice Pavel: Mîhnirea lumii, moarte lucrează (II Cor. 7: 10).
Sfîntul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti
Sursa: Sfătuire foarte frumoasă despre spovedanie, Ed. Egumeniţa, p. 60-61
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.