Sinaxar 2 Iulie

 În aceasta luna, în ziua a doua, pomenirea punerii cinstitului vesmânt al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei în sfânta racla, în zilele împaratului Leon cel Mare si al Virinei, femeia lui (Acoperamantul Maicii Domnului).

Acoperamantul Maicii DomnuluiPe vremea împaratiei lui Leon cel Mare si a Virinei sotia sa, doi boieri patrici: Galvie si Candid, frati buni fiind, au mers sa se închine la Ierusalim. Sosind în Palestina, la locurile Galileei, au aflat acolo cinstita haina a Nascatoarei de Dumnezeu la o femeie evreica, care o tinea cu cinste, aprinzând multe lumini si facând tamâieri. Deci s-au hotarât ei ca sa o ia. Si mergând la Ierusalim, au facut o racla asemenea celei în care se afla cinstitul vesmânt al Maicii lui Dumnezeu; iar când s-au întors, au pus racla cea desarta în locul celeilalte; si pe cea cu sfântul si dumnezeiescul vesmânt, au luat-o si s-au dus. Si daca au sosit la Constantinopol, au pus-o într-un metoc al lor ce se cheama Vlaherne, încercând sa ascunda comoara. Dar vazând ca nu se poate, au dat de stire împaratului, care s-a umplut de nespusa bucurie. Si a facut o biserica la acel metoc, si a pus acolo cinstita racla, unde acum se afla, pazind cetatea si gonind tot vrajmasul si toata boala.

Tot în aceasta zi, pomenirea celui întru sfintii Parintelui nostru Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.

Acesta a trait pe vremea lui Teodosie cel Mic, si a ajuns pâna la vremea împaratiei lui Marcian si a lui Leon, luând parte si la Sinodul din Efes si la Sinodul de la Calcedon. Împaratul Marcian împreuna cu Pulheria zidind Vlaherne, au întrebat pe Iuvenalie unde s-a pus trupul Nascatoarei de Dumnezeu. Iar el a raspuns ca din Scriptura nu stie, dar se zice ca dupa ce a fost îngropata de apostoli, s-a auzit cântare îngereasca timp de trei zile. Dupa a treia zi, fiindca unul din apostoli nu se întâmplase la îngroparea Maicii Domnului, a fost deschis mormântul si nu se aflara moastele, ci numai cele de îngropare. Si a rugat împaratul pe Iuvenalie ca macar sicriul împreuna cu cele de îngropare, sa-l pecetluiasca si sa i-l trimita, care lucru s-a si facut. Pe acestea împaratul le-a asezat în Biserica Nascatoarei de Dumnezeu zidita de el în Vlaherne. Iar Sf. Iuvenalie pastorind de toti anii 38, a adormit în pace.

Tot întru aceasta luna, în doua zile, pomenirea Dreptcredinciosului Voievod Stefan cel Mare si Sfânt, purtatorul de biruinta, si aparatorul crestinatatii.

Stefan cel MareOdraslit din pamântul Moldovei, maritul Voievod Stefan cel Mare a fost numit si cinstit din totdeauna de catre poporul dreptcredincios: bun, mare si sfânt. Bun pentru faptele sale de milostenie, mare pentru iscusinta cu care a condus tara cu dreptate, Dumnezeu pedepsind prin el pe cei lacomi si tradatori, sfânt pentru lucrarea lui întru apararea întregii crestinatati si zidirea unui mare numar de biserici si manastiri.

Binecredinciosul Voievod Stefan cel Mare si SfantDreptcredinciosul Voievod s-a nascut la Borzesti, din parintii binecredinciosi crestini voievodul Bogdan al II-lea si doamna sa Maria-Malina Oltea, aratându-se din frageda copilarie cu deosebita dragoste fata de tara si credinta stramoseasca. Curând, dupa uciderea tatalui sau, este chemat la tronul Moldovei la 12 aprilie 1457. Încercat, pe parcursul lungii sale domnii, de numeroase suferinte, nu si-a pierdut niciodata nadejdea în Bunul Dumnezeu ci, cu evlavie si-a purtat jugul vietii sale.

Stefan cel Mare si cel Sfânt a luptat pentru apararea întregii crestinatati "pâna la moarte" cu capul sau adica, "cu pretul vietii sale", cum arata în scrisoarea adresata principilor întregii crestinatati, chemându-i la lupta sfânta de aparare a credintei crestine.

Stefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruintele sale nu pe seama iscusintei mintii sale ci, cu smerenie pe seama voii si puterii lui Dumnezeu, care i-a stat mereu în ajutor. Maritul Voievod a fost nu numai aparator, ci si marturisitor al credintei prin numarul mare de mânastiri si biserici zidite, atât în Moldova cât si în Muntenia, Transilvania si Muntele Athos. Prin frumusetea si maretia acestor sfinte lacasuri, împodobirea lor cu pictura, înzestrarea lor cu cele necesare sfintelor slujbe, toate lucrate cu o maiestrie artistica neîntrecute pâna astazi, binecredinciosul Stefan cel Mare si Sfânt aduce înaintea lui Dumnezeu "slava poporului sau", adica a neamului nostru românesc.

Ca om al rugaciunii, evlaviosul Voievod a cerut sfintitilor parinti sa se roage pentru poporul dreptcredincios al Moldovei, pentru ostenii sai, pentru cei vii si pentru morti. El însusi se ruga cu post si facând nenumarate fapte de milostenie în vremuri de primejdie mai ales, asa cum este înfatisat pe icoanele pictate în ctitoria sa de la Putna. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul i-a fost parinte si povatuitor duhovnicesc si întelept sfatuitor în ceasurile sale de rugaciune si veghe. Deopotriva a fost om al întelepciunii si dreptatii, precum si al iubirii si iertarii: "Te-am iertat si toata mânia si ura am alungat-o cu totul din inima noastra", scria Voievodul, adresându-se boierului sau Mihu, unul din cei care participasera la uciderea parintelui sau. Gândul mortii pururea l-a avut în minte caci pentru el moartea era, potrivit învataturii crestine, o stramutare "de la cele vremelnice" catre "locasurile de veci", asa cum el însusi a pus sa se scrie pe piatra sa de mormânt, pregatita cu 12 ani înainte de mutarea la Domnul.

Paginile sfinte de cronica româneasca amintesc peste veacuri despre evlavia, cinstirea si credinta poporului român fata de Dreptcredinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt: "iar pe Stefan Voda l-au îngropat tara cu multa jale si plângere la mânastire la Putna care era de dânsul zidita. Atâta jale era de plângeau toti, ca dupa un parinte al lor", zicând mai departe cronicarul: "Ce dupa moartea lui pâna astazi îi zic Sfântul Stefan Voda..., pentru lucrurile lui cele vitejesti, care nimeni din domni, nici mai înainte, nici dupa aceea l-au ajuns".

De la mutarea sa la Parintele Ceresc pâna astazi, mormântul sau de la Manastirea Putna este strajuit de o candela pururea aprinsa, unde fiii neamului românesc neîncetat îsi pleaca genunchiul cu evlavie si rugaciune catre Milostivul Dumnezeu. Maritul si drept-credinciosul Voievod Stefan cel Mare si Sfânt ramâne peste veacuri o pilda de adevarat conducator de tara, stapânit permanent de credinta în Puternicul Dumnezeu, iubirea de Biserica stramoseasca si tara, spre slava lui Dumnezeu, unul în fiinta si închinat în Treime, Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Amin.

Alte pagini internet despre Stefan cel Mare si Sfant.

Tot în aceasta zi, chinuirea Sfântului Mucenic Coint.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea punerii Cinstitului Veşmînt al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu în Biserica din Vlaherne, la Constantinopol

în zilele împăratului Leon cel Mare (457-474) şi ale împărătesei Virinia, soţia lui, pe cînd Patriarh al Cetăţii Cetăţilor (Constantinopole) era Ghenadie, doi mari patricieni şi fraţi buni, Galvie şi Candid, au mers la Locurile Sfinte ca să se închine. Ei o vreme au locuit la Nazaret, în casa unei bătrîne femei evreice, fecioară, care avea într-o cămară ascunsă Veşmîntul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Mulţi bolnavi îşi aflau tămăduirea rugîndu-se înaintea lui cu credinţă şi atingîndu-se de el. Cu binecuvîntare, Galvie şi Candid au adus acest Sfînt Veşmînt la Constantinopol şi 1-au vestit de aceasta pe împărat şi pe Patriarh.

Capitala imperială s-a umplut de bucurie. Straiul a fost adus cu solemnitate şi pus în Biserica din Vlaherne, cea mai înainte zidită de împăratul Marchian şi împărăteasa Pulheria, la ţărmul unui mic golf numit Vlaherne de la numele lui Vlaheran, un comandant de la Skit care fusese ucis acolo. Praznicul acesta s-a hotărît în cinstea aducerii Cinstitului Veşmînt al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu la Biserica din Vlaherne.

Pomenirea Sfîntului luvenalie, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul luvenalie a fost contemporanul unor mari luminători ai Ortodoxiei între care se aflau marii Eftimie, Teodosie, Gherasim şi Simeon Stîlpnicul. El s-a aflat între Părinţii a două Sinoade Ecumenice: al Treilea de la Efes, din anul 431, şi al Patrulea de la Calcedon, din anul 451. Cu mare putere şi cu mare rîvnă, la Efes, el a luptat împotriva ereziilor celor hulitoare ale lui Nestorie, care zicea că Maica lui Dumnezeu este doar Născătoare de Hristos, adică Maică doar a unui om obişnuit; iar la Calcedon a luptat împotriva ereziilor lui Eutihie şi Dioscor, care mincinos învăţau că se află doar o singură natură în Hristos, cea dumnezeiască, iar nu şi cea omenească, pe deplin.

După biruinţa Ortodoxiei la amîndouă Soboarele, Sfântul luvenalie s-a întors la scaunul său de la Ierusalim. Dar măcar că fuseseră biruiţi, neruşinaţii eretici îşi continuau în popor drăceştile lor lucrări. Prin intrigile ţesute de un oarecare Teodosie, prieten al lui Dioscor, şi prin violenţă, Fericitul luvenalie a fost scos din scaunul lui şi aruncat în surghiun, acelaşi Teodosie fiind ridicat în locul lui. La început Teodosie acesta a fost susţinut de împărăteasa Eudochia, văduva lui Teodosie cel Mic, care se stabilise la Ierusalim. Nehotărîtă şi şovăielnică, Eudochia a mers la Simeon Stîlpnicul, spre a afla de la el unde stă adevărul. Sfintul lui Dumnezeu i-a dat pe faţă toate învăţăturile cele eretice, şi a povăţuit-o pe împărăteasă să se ţină de Ortodoxia cea confirmată la Sinoadele al Treilea şi Patrulea Ecumenice, împărăteasa s-a supus Sfîntului, s-a pocăit de faptele ei trecute şi 1-a denunţat pe ereticul Theodosie, falsul patriarh. De aceea împăratul Marchian şi împărăteasa Pulheria, cei de la Constantinopol, au trimis scrisoare imperială Comandantului Athanasie, eparhul Ierusalimului, poruncindu-i să-1 arunce pe Theodosie mincinosul patriarh în surghiun şi să-1 aducă înapoi pe legiuitul Arhipăstor, Iuvenalie. Eparhul a executat de îndată porunca. Sfântul Iuvenalie a păstorit Biserica Ierusalimului timp de treizeci şi opt de ani. La bătrîneţi adînci ajungînd, el s-a odihnit în Domnul, la anul 458, şi a primit de la El răsplata chinurilor îndurate cu bucurie pentru adevăr, în timpul arhipăstoririi Sfîntului Iuvenalie s-a instituit şi Prăznuirea Naşterii Domnului în ziua a douăzeci şi cincea a lunii decembrie.

Pomenirea Sfîntului Fotie, Patriarhul Moscovei

Acest Sfînt Patriarh Fotie a fost de neam grec. El a păstorit cu mare înţelepciune Biserica Moscovei timp de douăzeci de ani, şi s-a odihnit întru Domnul la anul 1430. Cu o săptămînă mai înainte de adormirea lui, un înger al Domnului i-a vestit mai dinainte ceasul ieşrii sufletului său.

Cîntare de laudă la Sfînta Născătoare de Dumnezeu

Noi oamenii înaintea Preasfmtei Fecioare cădem,

Şi mila lui Dumnezeu căutăm prin a ei mijlocire.

Ea străluceşte de veşnica slavă,

Si se roagă lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Rugăciunile ei sînt pline de putere -

Scumpe sînt rugăciunile Maicii pentru Fiu!

Ea iubeşte pre toţi cei de Fiul zidiţi,

Ca flacăra luminării curate strălucesc ale ei rugăciuni!

Ea caută pe cei suferinzi pretutindeni:

Oriunde muşcă durerea, al ei ajutor este-aproape.

Leac vindecător şi balsam este-al ei nume

Pentru cel suferind,

Şi bici aspru demonilor.

Chemînd a Crucii lui Hristos putere şi numele

Născătoarei de Dumnezeu,

Noi putere nouă primim, şi curaj.

Voi oamenii înaintea Preasfintei Fecioare cădem,

Şi mila lui Dumnezeu căutăm prin a ei mijlocire.

Cugetare

Orice descoperire materială cu care se făleşte omul, ca fiind produs exclusiv de forţa şi mintea lui, se arată în realitate a fi o manifestare a Providenţei dumnezeieşti. Orice invenţie are o importanţă şi o semnificaţie îndoită: fizică şi spirituală. Chiar obiectul numit ceasornic, această minunată invenţie cu care oamenii măsoară timpul, nu este făcută doar pentru a număra ceasurile zilei sau nopţii, ci şi pentru a ne aduce aminte de ceasul morţii noastre: aceasta este semnificaţia lui duhovnicească. Cînd braţul cel subţire îşi încheie rondul secundelor şi minutelor, atunci braţul cel mare bate ceasul rînduit, sunînd gongul lui. Aşa va bate şi sună şi ceasul vieţii noastre, care ne numără zilele, lunile şi anii ce îi avem de trăit. De aceea îndeamnă Sfîntul Tihon din Zadonsk pe fiecare creştin să cugete la următoarele lucruri:

1. la scurgerea permanentă a timpului vieţii noastre ;

2. la cum este imposibil ca să întoarcem timpul înapoi;

3. la cum trecutul şi viitorul nu sînt în puterea noasră, dar prezentul pe care îl trăim acum, da;

4. la cît de necunoscut este sfîrşitul vieţii noastre;

5. la cum trebuie mereu să fim pregătiţi pentru moarte - în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare clipă;

6. la cum, din această cauză, trebuie să ne aflăm pururea într-o stare sufletească de pocăinţă pentru păcatele noastre;

7. la cum în fiecare ceas trebuie să ne plîngem păcatele noastre cu amar, şi să ne aflăm mereu în starea duhovnicească pe care ne dorim să o avem în clipa ieşrii sufletului nostru.

Luare aminte

Să luăm aminte la rugul de foc de la Muntele Horeb (Ieşirea 3):

La cum rugul era aprins cu pară de foc, dar nu se mistuia; La cum Preacurata Fecioară, carea L-a purtat pre Pruncul Dumnezeiesc în pîntecele ei, foc dumnezeiesc purta, şi focul nu o mistuia; La cum harul focului celui dumnezeiesc întinereşte, vindecă şi luminează şi sufletul meu cel păcătos.

Predică Despre încercarea credinţei noastre

Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decît aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos (I Petru l: 7). Fraţilor, credinţa noastră este încercată mai des decît este bătută trestia de vînturi. încercările credinţei noastre sînt precum vîntoasele puternice: credinţa cea slabă ele o smulg din rădăcini, pe cînd pe cea puternică o fac să se înfigă şi mai adînc în pămînt. încercările sînt asemenea şi flăcărilor care ard paiele dar lămuresc aurul.

Teoretizările şi supoziţiile omeneşti încearcă şi ele credinţa noastră. Acestea sînt adesea vînturi foarte sălbatice, care totuşi pot fi învinse dacă sîntem dornici să ne ţinem strîns de cuvintele Domnului şi dacă în contra acestor teoretizări sîntem în stare să aducem cu înţelepciune exact învăţăturile Credinţei Creştine care li se opun.

Credinţa noastră mai este încercată şi de teamă şi de ruşine:

teama de oamenii care prigonesc Credinţa, şi ruşinea faţă de oamenii care dispreţuiesc cu aroganţă credinţa. Şi acestea sînt vînturi puternice cărora trebuie să le rezistăm dacă vrem să fim vii. Şi cum să le rezistăm? Să le rezistăm prin frica de Dumnezeu, care trebuie să fie întotdeauna în sufletele noastre mai mare decît frica de oameni, şi prin ruşinea faţă de Sfinţii Apostoli şi de Toţi Sfinţii, care nu s-au ruşinat de credinţa lor înaintea celor mai mari împăraţi, domni şi înţelepţi ai acestei lumi.

Credinţa noastră mai este încercată şi de suferinţă fizică şi mizerie (sărăcie). Acesta este focul în care credinţa noastră fie arde ca şi nişte paie, fie se curăţeşte şi se lămureşte ca aurul cel curat în topitoare. Credinţa noastră va rezista acestui foc numai dacă ne vom aminti de Domnul nostru Hristos Răstignit pe Cruce pentru noi, nuami dacă ne vom aminti de miile de mucenici ai Credinţei care cu răbdarea chinurilor lor au biruit lumea, răsărind din ele ca şi aurul cel curat, şi strălucind peste veacuri între îngeri şi oameni.

Credinţa noastră mai este încercată şi de moarte - de moartea celor dragi şi apropiaţi nouă, de moartea oamenilor în general. Acesta este focul cel amarnic în care credinţa multora a pierit. Dar oare este moartea sfîrşitul a toate? Nu, ea nu este, şi să o credem aceasta, fraţilor! Din contră, ea este începutul a toate, începutul vieţii celei adevărate şi noi. Să credem, fraţilor, să credem în învierea lui Hristos, să credem în viaţa cea de dincolo de moarte, să credem în învierea cea de Obşte de la sfîrşit şi în înfricoşata Judecată a lumii!

O Stăpîne Doamne Atotîndurate, întăreşte întru noi credinţa cea întru Tine şi ne miluieşte pre noi, Căci Ţie se cuvine toată slava şi închinăciunea în veci, Amin.

Canon de rugăciune la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne (1)

Tropar la Praznicul Aşezării veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne, glasul al 8-lea

Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară, Acoperământul oamenilor, Veşmântul şi Brâul Preacuratului tău trup, puternic Acoperământ cetăţii tale ai dăruit, prin naşterea ta cea mai presus de fire, Nestricată rămânând, că întru tine şi firea se înnoieşte şi vremea. Pentru aceasta, te rugăm, pace lumii dăruieşte şi sufletelor noastre mare milă.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru adâncul nepătimirii îneacă pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului. Ca Ţie, ca în alăută, să-Ţi cânt cântare de biruinţă întru omorârea trupului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cinstitului tău veşmânt, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, l-ai dăruit acoperământ sfinţit poporului ce te cinsteşte pe tine pururea, toată năvălirea celor potrivnici totdeauna biruind cu puterea Duhului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin pipăirea Celui Ce S-a arătat cu trup pe pământ pentru noi, din curat sângele tău, ţi-ai sfinţit veşmânt cinstit cu atingerea de trupul tău. Prin care pe toţi robii tăi, cei ce te laudă pe tine, îi sfinţeşti, Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Vistierie cinstită celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă, Fecioară, Ceea ce eşti Bună cu adevărat, le-ai dăruit veşmântul tău, pe toţi îmbogăţindu-i cu darurile Dumnezeiescului Duh şi cu multe arătări de minuni.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Mieluşea Neîntinată, Ceea ce ai născut pe Mielul lui Dumnezeu mai presus de fire, dăruitu-ne-ai nouă cinstită haina ta, care curăţeşte întotdeauna cu adevărat întinăciunea şi spurcăciunea celor ce se închină veşmântului tău, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Biserica cea stearpă a născut din păgâni şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit. Minunatului nostru Dumnezeu să-I cântăm: Sfânt eşti, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe Sfinţirea cea Frumoasă, pe Uşa cea Cerească, pe Maica lui Dumnezeu să o lăudăm şi veşmântul ei, cel ce izvorăşte daruri dumnezeieşti, cu dragoste să-l sărutăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu haina nestricăciunii, pe cei cu stricăciunea goliţi, prin nestricată naşterea ta pe toţi i-ai îmbrăcat, Curată; cărora le-ai dăruit cinstit veşmântul tău bogăţie neîmpuţinată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, tu pe Cel Ce acoperă tot cerul cu nori L-ai acoperit cu cinstit veşmântul tău. Acestuia închinându-ne cu credinţă, pe tine te slăvim, Acoperământul sufletelor noastre.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Doctorie fără de plată celor neputincioşi în această dumnezeiască casă, că veşmântul tău, Curată, l-a câştigat izvor care neîncetat izvorăşte tămăduiri, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Milostive, pentru dragostea chipului Tău ai stat pe Crucea Ta şi s-au topit neamurile; că Tu eşti, Iubitorule de oameni, Tăria mea şi Lauda.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Să slăvim pe cea Singură Binecuvântată şi cu credinţă să ne atingem de veşmântul ei, ca să primim harul Duhului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată, cinstim veşmântul tău, pe care, ca pe un izvor de nestricăciune şi îmbrăcăminte aleasă a slavei l-ai dat tuturor celor ce te laudă pe tine.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cetatea care te cinsteşte pe tine, câştigând veşmântul tău, Fecioară, ca pe o vistierie de mult preţ, cu credinţă îl sărută şi har primeşte.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preacurată şi Singură Binecu vântată, care eşti mai Cinstită decât heruvimii, izbăveşte de toată primejdia sufletele noastre, ale celor ce te cinstim pe tine.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Tu, Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă pe Tine cu credinţă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Tu, Stăpână Preacurată, robilor tăi ai dăruit veşmântul tău întărire şi cinstitul tău brâu, dumnezeiască îngrădire.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Rai frumos, care izvorăşte din sine bună-mireasmă a Duhului, Preacurată, s-a arătat casă care ţine în sine haina ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preasfântă, sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, ale celor ce cu credinţă cinstim sfântul şi preacinstitul tău veşmânt.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Biserici ale lui Dumnezeu, Cel Ce S-a sălăşluit întru tine, ne-ai arătat de Dumnezeu Născătoare pe noi, cei ce te fericim pe tine întru dumnezeiască Biserica ta.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Strigat-a mai înainte, închipuind îngroparea Ta cea de trei zile, proorocul Iona, în chit rugându-se: din stricăciune mă mântuieşte, Iisuse, Împărate al Puterilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătat-ai Împărătesei tuturor cetăţilor, Ceea ce ai născut pe Împăratul şi Domnul tuturor, Cinstită şi Sfântă haina ta ca pe un zid nestricat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucurându-ne, darul Fecioarei să-l slăvim şi preasfânt veşmântul ei să-1 cinstim, din care iese neîncetat toată sănătatea celor neputincioşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Născătoare de Dumnezeu, pe tine te cunoaştem Izvor Curgător de ape de viaţă şi cinstim dumnezeiescul tău veşmânt, din care izvorăsc în toate zilele vindecări pentru credincioşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Domnul în tine sălăşluind, de Dumnezeu Născătoare, firea omenească a Lui şi locuinţă a făcut şi toată vătămarea celui străin a gonit.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Îmbrăcăminte de nestricăciune tuturor credincioşilor, de Dumnezeu dăruită Preacurată, ai dăruit sfinţitul tău veşmânt, cu care sfinţit trupul tău ţi-ai acoperit, Acoperământule al tuturor oamenilor. A cărui punere prăznuim cu dragoste şi grăim cu frică ţie, Curată: Bucură-te, Fecioară, Lauda creştinilor.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii Iui Avraam oarecând în Babilon, văpaia cuptorului au călcat, cu laude cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu minte preaînaltă şi cu inimă smerită Scaunul Împăratului Cel Preaînalt, pe Preasfânta Fecioară, cea cu har Dăruită, să o slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ceea ce eşti Cămară Aleasă lui Dumnezeu, Veşmântul tău, cel ce este pus întru cinstită cămara ta astăzi, cu credinţă îl cinstim, ca pe un sicriu sfânt şi acoperământ al celor binecredincioşi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Racla ta, care are în sine veşmântul cel ce a acoperit cinstit trupul tău, Fecioară, cu totul Preacurată, curăţeşte toată întinăciunea sufletească a celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Se înnoieşte tot cel ce se apropie cu credinţă şi sărută sfânta raclă, care ţine veşmântul tău cel luminos, Preacurată Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De Dumnezeu Născătoare Preacurată, miluieşte cetatea care te cinsteşte pe tine, de foamete şi de cutremur, de tot necazul şi de năvălirea păgânească şi de potrivnica vătămare.

 

Cântare a 8-a

Irmosul

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce se ţineau de dreapta credinţă, în mijlocul văpăii pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte. Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu glasuri de mulţumire te lăudăm pe tine, Ceea ce eşti nouă Solitoare de toate bunătăţile şi cinstit veşmântul tău sărutăm, Fecioară, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca o făclie înţelegătoare, având pusă în sfeşnicul mesei sfinţita haină a Preacuratei Fecioare, ne luminăm totdeauna la ochii inimii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nicicum n-ai lăsat neîmpărtăşiţi de sfinţita ta pipăire, Fecioară, pe nevrednicii robii tăi, că în locul trupului tău cel de Viaţă Purtător, ai dăruit tuturor veşmântul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu cântări dumnezeieşti să cinstim Locaşul lui Dumnezeu cel Desfătat, pe cea între maici Preacurată, Uşa cea Cerească, prin care s-a încuiat uşa ce ducea la moarte.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Eva, adică, prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtată în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit. Pentru aceasta, toţi te slăvim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Iată, pe tine Patul lui Solomon te cinstim cu cântări de bucurie şi cinstim veşmântul tău, ca pe un sicriu de sfinţenie înconjurându-l, leacuri de mântuire luând, Pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Arătatu-s-a acum dumnezeiescul tău sicriu, care cuprinde cinstită haina ta, ca un izvor de lumină, Fecioară; raze de tămăduiri din sine strălucind şi întunericul bolilor gonind; pentru aceea, cu dragoste îl sărutăm.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Astăzi se bucură împreună cu noi, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu închinarea veşmântului tău, toate cereştile puteri, Apostolii, proorocii şi mucenicii, cuvioşii şi toţi drepţii, Stăpână, Singura pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Sfinţitu-s-a tot pământul, Ceea ce eşti Preasfinţit Locaş al Stăpânului, cu punerea veşmântului tău; aşa cum David s-a bucurat de aşezarea sicriului celui de demult, care te-a închipuit pe tine, pururea Fecioară.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Luminată îmbrăcăminte şi zid i-ai dăruit veşmântului tău împărătesei tuturor cetăţilor, care te cinsteşte pe tine ca Una care eşti Împărăteasa tuturor făpturilor de Dumnezeu Născătoare, Maică Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din Preacinstit sicriul tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta, te lăudăm şi cu credinţă te slăvim şi cu mulţumită te cântăm pururea: Bucură-te, Ceea ce eşti Singura Nădejde a celor ce te laudă pe tine!