duminică, 30 iunie 2024

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț -

 


    • Viața Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț
      Viața Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

      Viața Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu.

Sfântul Ierarh Ghelasie s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi ca sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeț din județul Alba, având o viață duhovnicească îmbunătățită și învrednicindu-se încă din tinerețe cu darul facerii de minuni. Era originar din partea locului. Luând din tinerețe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiți eremiți meșteșugul luptei duhovnicești. Apoi, curățindu-și mintea de cugetele cele rele și învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obște și a ajuns vestit povățuitor de suflete, întemeind o obște de monahi aleși.

În tradiția locului se spune despre Cuviosul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga și postea, săvârșind sfintele slujbe cu mare osârdie și frică de Dumnezeu. În toată săptă­mâna, Cuviosul Ghelasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere și săvârșea Sfânta Liturghie. Numai sâmbăta și Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii.

Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaștrilor din Munții Râmeț, precum și al sătenilor din Țara Moților. în posturi cerceta pe toți sihaștrii ce se nevoiau în peșteri de piatră și el însuși se ostenea la rugăciune împreună cu dânșii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl așteptau credincioșii și mocanii de prin munți. La fericitul Ghelasie veneau și mulți bolnavi, mai ales cei stăpâniți de duhuri rele, și cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu.

Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii numită Hopați și fiind mare arșiță, încât toți sufereau de sete, Cuviosul Ghelasie a căzut la rugăciune și îndată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre și se cheamăIzvorul Cuviosului Ghelasie. Mulți săteni iau apă din el pentru sănătate și binecuvântare.

Altădată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, și-a cunoscut dinainte sfârșitul. Deci, rugându-se mult, și-a chemat ucenicii, poruncindu-le să trăiască în desăvârșită dragos­te, să iubească Biserica și să fugă de beție, desfrâu și de tot păcatul. Apoivsărutându-i pe toți, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos.

În tradiția mănăstirii se spune că, în ceasul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii și mulți bolnavi se vindecau la mormântul lui.

În anii din urmă, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăți din sfintele sale moaște, prin care se fac nenumărate minuni în rândul credin­cioșilor veniți la mănăstire pentru rugăciune și închinare.

Astfel, o femeie, pe numele ei Maria, din Negrești-Oaș, după ce i s-a arătat în vis un porumbel care a îndemnat-o să meargă la Mănăstirea Râmeț, să se roage și să se atingă de moaștele Sfântului Ghelasie, a făcut precum i se poruncise în vis și s-a vindecat de epilepsie. Unei alte femei, din Albina - Timiș, i-a fost vindecată mâna bolnavă prin neîncetate rugăciuni și lacrimi la moaștele Sfântului Ghelasie, iar un credincios căzut în rătăcire de la dreapta credință, din Cocora - Alba, și care era paralizat, adus fiind într-un car cu boi, a aflat vindecare prin neîncetatele sale rugăciuni și ale părinților la Moaștele Sfântului Ghelasie, întorcându-se vindecat la casa sa trupește și sufletește, asemenea paraliticului din Evanghelie.

Ceea ce s-a transmis prin tradiția locului, de generații întregi, s-a adeverit în zilele noastre, când, în anul 1978, s-a descoperit în biserica mănăstirii o inscripție de mare însemnătate pentru Biserica și neamul românesc, mai ales din părțile Transilvaniei, și care consem­nează numele „Arhiepiscopului Ghelasie”, al zugravului „Mihul de la Crișul Alb”, precum și anul 1337. Acest Arhiepiscop al Transil­vaniei, primul atestat cu numele, este îmbunătățitul Ghelasie pe care poporul, în evlavia sa, îl cinstește ca sfânt.

Deci, fără îndoială, Sfântul Ghelasie a fost Arhiepiscop și păstor sufletesc al credincioșilor din centrul Transilvaniei și din Munții Apuseni în secolele XIV-XV, retrăgându-se la bătrânețe în mănăstirea de metanie, Râmeț.

Iar viețuitorii sfintei mănăstiri îi cinstesc cu venerație părți din sfintele moaște, știind că, prin rugăciuni neîncetate la Bunul Dumnezeu, acestea au darul vindecării de boli și de suferințe. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

De este preot, ziceBinecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Aminiar de este diacon, monah sau mirean, zicePentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1 

Preafericite Părinte Ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi, nevrednicii, pentru folosinţele pe care le dobândim de la tine neîncetat şi, ca unul care ne izbăveşti de tot necazul cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare sfântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Icosul 1

Îngerii, cântând, cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că sufletul cu virtuţi ţi l-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru Biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demon i-ai tămăduit;
Bucură-te, că apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea preaiubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Râmeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 2-lea

Pe pământ ca un alt Moise te-ai arătat, Sfinţite Părinte Ghelasie, căci, cu toiagul semnul crucii făcând, ai izvorât apă din loc pietros. Deci, văzând minunea, călugării şi credincioşii la Hopagi s-au bucurat, dând mărire lui Dumnezeu, Celui ce ţi-a dat aceste puteri, şi au strigat: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Arătatu-te-ai în vis la mulţi credincioşi, Sfinţite Părinte, şi multe minuni ai făcut celor ce s-au apropiat cu credinţă de sfintele tale moaşte. Pentru aceasta cu bucurie cântăm ţie:
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, tămăduirea celor bolnavi;
Bucură-te, ajutorul celor împovăraţi;
Bucură-te, sprijinitorul celor ce sunt în necazuri;
Bucură-te, ajutătorul şi ocrotitorul Mănăstirii Râmeţ;
Bucură-te, al monahilor osârdnic povăţuitor;
Bucură-te, al preoţilor celor evlavioşi bun arhipăstor;
Bucură-te, al credincioşilor evlavios sprijinitor;
Bucură-te, al cerescului Stăpân vrednic slujitor;
Bucură-te, că de multe dureri eşti izbăvitor;
Bucură-te, că lui Hristos cu blândeţe şi cu smerenie ai urmat;
Bucură-te, că duhurile răutăţii cu nerăutatea ta le-ai alungat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 3-lea

Arhanghelii şi îngerii se minunează, Sfinţite Părinte, de credinţa ta cea mare pe care ai avut-o către Dumnezeu, când ai înfipt toiagul în pământ şi ai izvorât apă. Pentru aceea şi noi, cunoscându-ţi râvna spre cele sfinte, cu mulţumire strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Auzitu-s-a de minunile tale, Sfinţite Părinte, până la hotarele pământului românesc, şi creştinii de pretutindeni aleargă la moaştele tale, care sunt cinstite cu evlavie în Sfânta Mănăstire Râmeţ, căci de aici toţi dobândesc ajutor. De aceea primeşte şi de la noi această cântare:
Bucură-te, că pe creştini îi aperi întru nevoi;
Bucură-te, că orfanilor le aduci mângâiere;
Bucură-te, că şi văduvelor le aduci alinare sufletelor;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor bolnavi;
Bucură-te, cald folositor al celor întristaţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, bunule părinte al celor săraci;
Bucură-te, că taberele vrăjmaşilor le-ai surpat;
Bucură-te, că în cer odihnă veşnică ai aflat;
Bucură-te, că în mijlocul cetelor îngereşti ai ajuns;
Bucură-te, că plată ostenelilor tale de la Dumnezeu ai luat;
Bucură-te, că pe oameni cu Dumnezeu i-ai unit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 4-lea

Preasfinţite Părinte Ghelasie, femeia cea stăpânită de demoni din depărtare a alergat la sfântul tău sicriu şi, credinţă având, a luat tămăduire. Pentru aceasta, minunându-ne de prea multa sa îndrăzneală, cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Adormind, Preasfinţite Părinte, pe asinul tău care te purta spre mănăstire, au rămas până astăzi urme neşterse pe piatră, şi clopotele celor şapte biserici singure au început să sune, ducând vestea trecerii tale din această viaţă. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, că pe asin, precum odinioară Iisus, ai încălecat;
Bucură-te, că cele şapte biserici din împrejurimi cu sunete de clopote te-au întâmpinat;
Bucură-te, că singure clopotele ţi-au vestit chemarea la Cel de Sus;
Bucură-te, că multe minuni ai lucrat;
Bucură-te, că tu de atunci în Hristos odihnă cerească ai aflat;
Bucură-te, că viaţa ta lui Hristos ţi-ai închinat;
Bucură-te, că mai cu trezvie lui Hristos ai slujit;
Bucură-te, că prin tine mulţi la credinţă au venit;
Bucură-te, că la înălţimea trăirii sfinte ai ajuns;
Bucură-te, al călugărilor minunat învăţător şi de Dumnezeu înţelepţit;
Bucură-te, al Sfintei Biserici laudă şi cu bucurie cinstit;
Bucură-te, cel ce cu lumina cea întreită ai fost luminat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 5-lea

Plângem şi ne tânguim, gândindu-ne la faptele noastre cele rele. Dar năzuim la tine, Preasfinţite Ghelasie, rugându-ne să fii mijlocitor către Domnul pentru noi şi pentru toată lumea, ca să dobândim mântuire prin rugăciunile tale. Pentru aceea cântăm, împreună cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Ca să arăţi milostivirea ta către noi, Preasfinţite Părinte, ai săvârşit multe minuni pentru cei ce au alergat cu credinţă la sfintele tale moaşte. Iar celor care nu te-au cinstit cu evlavie te-ai descoperit în chip minunat, arătându-le cele de mântuire. Cu aceştia împreunându-ne glasurile, cu credinţă strigăm ţie:
Bucură-te, că ţie cu smerenie ne plecăm;
Bucură-te, că binecuvântare de la Dumnezeu prin tine aflăm;
Bucură-te, că prin tine cu ochii sufletului în slava cerească te vedem;
Bucură-te, că de chinurile cele veşnice ai scăpat multe suflete;
Bucură-te, că pe calea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că pe noi toţi întru necazuri ne-ai mângâiat;
Bucură-te, cel ce eşti al Duhului Sfânt lăcaş împodobit;
Bucură-te, cel ce cu apa cea veşnică sufletele ai adăpat;
Bucură-te, că lui Hristos ai făcut ascultare desăvârşită;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 6-lea

Minunată s-a arătat, Părinte, trecerea ta de pe pământ la cereştile lăcaşuri, căci ai cunoscut din vreme apropierea sfârşitului tău. De aceea, minunându-ne toţi de faptele tale, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cine va putea spune cu adevărat toate nevoinţele tale, Sfinţite Părinte, cu care te-ai nevoit şi prin care ai dobândit pe Hristos cel dorit; de aceea îţi cântăm:
Bucură-te, că în sărăcie de bunăvoie ai vieţuit;
Bucură-te, că în post şi rugăciune toată viaţa ai petrecut;
Bucură-te, că prin smerenie toate le-ai învins;
Bucură-te, că pe călugări bine i-ai călăuzit;
Bucură-te, că, înţelepciune având, pe mulţi preoţi ai îmbărbătat;
Bucură-te, că dogmele dreptei credinţe pe toţi i-ai învăţat;
Bucură-te, că prin viaţa ta Mănăstirea Râmeţ ai blagoslovit;
Bucură-te, că pe cei credincioşi i-ai tămăduit;
Bucură-te, că din nevoi pe noi toţi ne izbăveşti;
Bucură-te, că eşti izvor nesecat de bunătăţi pământeşti;
Bucură-te, cel ce cu pâinea vieţii pe mulţi ai îndestulat;
Bucură-te, că rugător neîncetat către Născătoarea de Dumnezeu te-ai arătat;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 7-lea

Izvor de apă vindecător izvorăşti, Sfinţite Părinte, de sub altarul sfânt al mănăstirii tale, vindecând toată boala şi neputinţa. De aceea, minunându-ne de darul lui Dumnezeu de care ai fost învrednicit, cu toţii strigăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Pom cu bune roade eşti, Sfinţite Părinte Ghelasie, care rodeşte rod de mântuire tuturor celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine şi cu stâlpări de rugăciuni în mâini cer să le vii în ajutor; de aceea şi noi cu smerenie şi cu dragoste te lăudăm zicând:
Bucură-te, alesule între cuvioşi;
Bucură-te, floarea cea cu bun miros;
Bucură-te, trandafir cu mireasmă preadulce;
Bucură-te, rază pururea strălucitoare;
Bucură-te, păzitorule al fecioriei;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, învăţătorule şi bun părinte;
Bucură-te, reazemul celor neputincioşi;
Bucură-te, vindecătorule al celor bolnavi;
Bucură-te, toiagul celor nevăzători;
Bucură-te, preadulce liniştitor al sufletelor noastre;
Bucură-te, mustrătorule al greşelilor noastre celor ascunse;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 8-lea

Râu de lacrimi ai vărsat, Preasfinţite Părinte, rugând pe Dumnezeu pentru lume, şi te-ai nevoit cu asprime fără odihnă şi hrană, petrecându-ţi viaţa în osteneli sfinte. Pentru aceasta, noi toţi slăvim pe Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie putere, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Ca unul care ai îndrăzneală către Hristos, turma Lui ai povăţuit-o la Împărăţia cea de sus cu învăţăturile tale, Sfinte Părinte Ghelasie. Iar nouă, celor ce suntem bântuiţi de viforul multor necazuri şi ispite, dă-ne mână de ajutor, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, izbăvitorule din necazuri al celor dosădiţi;
Bucură-te, dătătorule de mângâieri;
Bucură-te, că din multe ispite ne scoţi cu rugăciunile tale;
Bucură-te, că eşti izvor de bunătăţi;
Bucură-te, că pe necredincioşi cu dragoste îi îndrepţi;
Bucură-te, că pe pământ mult bine ai făcut celor credincioşi;
Bucură-te, vindecătorule neîntârziat al celor bolnavi;
Bucură-te, acela ce, cu rugăciunile tale, săgeţile vrăjmaşilor le-ai oprit;
Bucură-te, că din izvorul mănăstirii tale mulţi s-au adăpat;
Bucură-te, acela ce de creştini eşti mult lăudat;
Bucură-te, cel ce cu daruri duhovniceşti viaţa noastră ai îmbogăţit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 9-lea

Cu mare bucurie, Preasfinţite Ghelasie, te lăudăm, căci pe tine te avem comoară de mult preţ şi tu le dai tuturor cele de mântuire, povăţuindu-i pe calea cea dreaptă. Pentru aceasta, cu multă bucurie slăvim şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine pentru multă iubirea ta pe care o arăţi şi astăzi celor care se închină ţie cu credinţă? De aceea, cu dragoste aducând preamărire lui Dumnezeu, îţi cântăm ţie:
Bucură-te, stâlp de foc care luminezi pe cei dintru întuneric;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminezi în întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, stea cu raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin viaţa ta ai binevestit pe Hristos;
Bucură-te, că ai îndreptat pe cei legaţi de cele pământeşti;
Bucură-te, că ai mustrat nedreptatea multora;
Bucură-te, că în toată viaţa ta pe Domnul ai slăvit;
Bucură-te, că şi pe noi ne-ai îndreptat pe calea virtuţilor;
Bucură-te, că prin tine multă linişte am aflat;
Bucură-te, că de multe necazuri ne-ai izbăvit;
Bucură-te, cel plin de blândeţe şi de smerenie;
Bucură-te, părinte iubitor de fii, al celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 10-lea

Văzând Dumnezeu nevoinţele tale, Sfinţite Părinte Ghelasie, te-a proslăvit pe pământ cu mari şi multe minuni săvârşite încă în trup fiind. Iar după trecerea la cele veşnice, nu încetezi a ne împărtăşi de faceri de bine, pentru care şi noi cu umilinţă cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid nebiruit de valurile ispitelor ai fost, Părinte Ghelasie, că ai biruit cu darul lui Dumnezeu toate cursele şi ispitele care te împresurau, şi cu curgerile tale de lacrimi ai spălat taina sufletului tău, Părinte. Pentru aceasta cu dragoste îţi cântăm:
Bucură-te, că prin priveghere de toată noaptea te-ai nevoit;
Bucură-te, că trupul cu post l-ai făcut vas ales sufletului;
Bucură-te, că pentru toate Dumnezeu te-a răsplătit cu cununa vieţii cereşti;
Bucură-te, că, plutind ca pe apă, capul tău înmiresmat a ocolit biserica mănăstirii;
Bucură-te, că a treia oară pe fereastra bisericii el s-a oprit;
Bucură-te, că toţi credincioşii cu cinste te-au primit;
Bucură-te, că pe toţi cu mireasmă dulce i-ai făcut bineplăcuţi lui Dumnezeu;
Bucură-te, că din suflet curat pe tine te slăvim;
Bucură-te, că, prin sfârşitul tău cel bun, sfinţenia vieţii tale o ai arătat;
Bucură-te, că de cununa nemuririi din mâna Atotţiitorului te-ai învrednicit;
Bucură-te, că fericirea raiului cu toţi sfinţii ai moştenit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 11-lea 

Femeia ce era bolnavă în mare cinste pe tine te-a văzut, Preasfinţite Părinte, căci în chip minunat te-ai descoperit că eşti ocrotitor al credincioşilor ardeleni şi al Mănăstirii Râmeţ, dând poruncă să se păstreze rânduiala sfântă. Pentru aceasta şi noi, mulţumire lui Dumnezeu aducând, cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Mare iubitor te-ai arătat credincioşilor tăi din Transilvania, îndreptătorule al credinţei celei drepte, că nu sufereai să vezi nedreptate şi urâciunea de patimi în locul sfânt al mănăstirii şi în toată ţara noastră, şi cu asprime ai pedepsit pe cei ce calcă rânduiala ta sfântă. Pentru aceasta, te lăudăm zicând cuvinte ca acestea:
Bucură-te, cel ce te-ai arătat curăţitor spinilor celor răi ai păcatelor;
Bucură-te, iubitorule al vieţii în curăţie;
Bucură-te, blândule arhiereu al lui Hristos;
Bucură-te, floarea cea cu dulce miros;
Bucură-te, că înseninezi sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că luminezi minţile cele întunecate;
Bucură-te, că alungi gândurile cele deşarte;
Bucură-te, alăută cu dulce glăsuire;
Bucură-te, îndrumătorule al turmei celei duhovniceşti;
Bucură-te, că prin tine şi noi aflăm mântuire;
Bucură-te, veselia sufletului dornic de Hristos;
Bucură-te, că altceva nu ştiu ce să grăiesc fără numai: bucură-te;
Bucură-te, Sfinte Parinte Ghelasie!

Condacul al 12-lea

Mintea ta, Sfinţite Părinte, ziua şi noaptea o ai îndreptat la cereştile lăcaşuri şi ai fost ca o fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă plină de untdelemnul dragostei nepieritoare. Pentru aceasta în veci petreci în ceruri cu toţi sfinţii, iar noi, cinstindu-te, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Lăudăm, Sfinţite Părinte Ghelasie, dragostea ta de pe pământ faţă de fiii duhovniceşti pe care i-ai păstorit, precum şi multele minuni pe care le-ai săvârşit, tămăduind pe toţi cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine, Sfinte Ghelasie, zicând:
Bucură-te, slujitorul lui Hristos;
Bucură-te, făcătorule de minuni părinte;
Bucură-te, de Hristos iubitorule fierbinte;
Bucură-te, izbăvitorule de tot felul de boli;
Bucură-te, cu monahii împreună nevoitorule;
Bucură-te, al credincioşilor evlavioşi povăţuitorule;
Bucură-te, învăţătorule al dreptei credinţe;
Bucură-te, că toţi te cinstim fierbinte;
Bucură-te, că pururea cu tine ne lăudăm;
Bucură-te, că prin tine pace sufletelor aflăm;
Bucură-te, că prin atingerea sfintelor tale moaşte de neputinţele noastre ne vindecăm;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul al 13-lea

O, Preaminunate şi Sfinte Părinte, cu umilinţă strigăm şi cerem de la tine al tău sprijin în această vale a plângerii şi te rugăm, primeşte această puţină rugăciune şi o înalţă la tronul lui Dumnezeu, ca prin mijlocirile tale să ne învrednicim şi noi veşnicei Împărăţii şi să cântăm cu tine lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Îngerii, cântând, cu bucurie te-au primit pe tine..., Condacul 1: Preafericite Părinte Ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire...,

Icosul 1

Îngerii, cântând, cu bucurie te-au primit pe tine, Sfinte Ierarhe Ghelasie, că îngereşte pe pământ ai vieţuit şi turma duhovnicească ţie încredinţată bine ai păstorit-o. Pentru aceasta, primeşte de la noi aceste smerite cântări:
Bucură-te, cel ce ai fost ca un înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai fost îmbrăcat cu harul arhieriei;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu râvnă ai slujit;
Bucură-te, că trupul cu postiri şi privegheri ţi l-ai înfrumuseţat;
Bucură-te, că sufletul cu virtuţi ţi l-ai împodobit;
Bucură-te, cel ce eşti împreună vorbitor cu îngerii;
Bucură-te, că pentru Biserica lui Hristos jertfă te-ai adus;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale duhurile necurate ai izgonit;
Bucură-te, că pe cei stăpâniţi de demon i-ai tămăduit;
Bucură-te, că apă din pământ ai izvorât;
Bucură-te, lauda cea preaiubită a călugărilor;
Bucură-te, podoabă sfinţită a meleagurilor Râmeţului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

Condacul 1 

Preafericite Părinte Ierarhe Ghelasie, prinos de mulţumire îţi aducem noi, nevrednicii, pentru folosinţele pe care le dobândim de la tine neîncetat şi, ca unul care ne izbăveşti de tot necazul cu rugăciunile tale, primeşte de la noi această cântare sfântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Ghelasie!

şi această:

Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeţ

La tine, Sfinte Părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc să ne ierte păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, ca şi pentru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea. Fii povăţuitorul şi călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru ca, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi, trecând din această viaţă, să ne bucurăm, împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împărăţia cea nesfârşită a cerurilor; ca acolo, înconjuraţi de cetele îngereşti, să aducem mărire şi cinstire lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ

Troparul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, glasul 1

De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Ghelasie, povăţuitorul călugărilor, preoţilor şi credincioşilor, podoaba cuvioşilor şi lauda arhiereilor, sprijinitorul celor în necazuri şi făcătorule de minuni, cu nevoinţele tale chip de sfinţenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în ceruri te veseleşti. Cu aceştia roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne dăruiască nouă pace şi mare milă.

 

Cântarea 1

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adunându-ne credincioşii, să cinstim cu laude şi cu cântări după datorie pe Sfântul Ghelasie, făcătorul de minuni ca pe o podoabă a mănăstirii şi a laturii Râmeţului şi povăţuitor al călugărilor.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu totul curăţindu-te pe tine însuţi prin înfrânare Preafericite, te-ai arătat locaş lui Dumnezeu şi împreună locuitor cu îngerii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

În Mănăstirea Râmeţ ai vieţuit şi bună rânduială de slujbe dumnezeieşti ai aşezat pentru toată vremea. Aici prin osteneli de zi şi noapte te-ai făcut mare luminător al călugărilor, pentru care te cinstim cu evlavie Părinte Ierarhe Ghelasie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare de Dumnezeu Preacurată, Ceea ce mai presus de fire ai născut întrupat pe Cuvântul Cel Veşnic şi mai presus de toate, pe tine te lăudăm.

 

Cântarea a 3-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aţintindu-ţi ochii sufletului către Dumnezeu, pe Dânsul L-ai iubit, părinte şi urând cele pământeşti, viaţă îngerească ai vieţuit în trup şi celei cereşti te-ai făcut părtaş.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu ai suferit să vezi în mănăstirea ta lucruri potrivnice vieţii călugăreşti, aşezând bună rânduială în toate. De aceea ai mustrat cu asprime pe cei ce nu păstrau rânduială vieţii de obşte pe care ai împodobit-o cu virtuţi, Sfinte Ierarhe Ghelasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ghelasie, cu sfinţenie ai păstrat rânduială călugărească şi nu ai îngăduit nimănui să săvârşească fapte necuviincioase în mănăstirea ta, pedepsind pe cei ce călcau porunca ta, vrednicule de laudă ierarhe.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe un trandafir din Rai, plin de bună mireasmă, te-a aflat pe tine Cel Curat şi s-a sălăşluit în pântecele tău, umplând pe credincios de bună mireasmă duhovnicească.

 

Cântarea a 4-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind în casa lui Dumnezeu, ai odrăslit buna rodire a faptelor bune şi zburdălnicia trupului ai veştejit cu viaţă sihăstrească.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul dragostei lui Hristos, ai ars spinii patimilor şi pe tine te-ai arătat lăcaş al Duhului Sfânt, vrednicule de pomenire, Părinte Ghelasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeia cea paralizată fiind dusă prin multe mănăstiri ca să dobândească izbăvire, te-ai arătat ei în vis şi ai povăţuit-o să meargă la Râmeţ unde va fi tămăduită. Şi aflând ea acea vatră de trăire călugărească, a găsit alinare sufletului şi putere trupului dosădit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mantie de porfiră tainică s-a ţesut Dumnezeului tuturor din Preacuratele tale sângiuiri Născătoare de Dumnezeu, cu care împodobindu-Se, ne-ai împreunat pe noi cu Dumnezeu Tatăl.

 

Cântarea a 5-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Femeia cea bolnavă adusă la Mănăstirea Râmeţ, plângea şi se ruga: Sfinte Gheiasie ajută-mă, mă scapă şi mă mântuieste.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La îndemn lăuntric stareţul mănăstirii purtând în mâini trei capete de vieţuitori scoase din vâltoarea apei şi oprite în chip minunat pe fereastra bisericii, le-a apropiat pe toate de bolnavă, iar la atingerea de capul Sfântului Gheiasie, femeia a fost scuturată ca de friguri, lăsând-o ca moartă. Şi îndată trezindu-se ca din somn greu, s-a făcut sănătoasă, slăvind puterea lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeia vindecată mărturisea cum a scăpat de un chin aşa de mare şi cum i s-a arătat ei în chip minunat Sfântul Gheiasie, spunându-i că el este ocrotitor al Mănăstirii Râmeţ.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Emanuel Stăpânul tuturor născându-l fără stricăciune, ai rămas Fecioară şi după naştere, pe care roagă-L să ne ocrotească sub Sfânt Acoperământul tău.

 

Cântarea a 6-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ghelasie, adormirea ta s-a făcut în chip minunat, căci mergând la Hopagi te-au întâmpinat călugării foarte însetaţi, neavând apă să bea. Dar tu făcând semnul Sfintei Cruci pe pământ, îndată a izvorât apă, încât toţi s-au spăimântat, slăvind pe Dumnezeu de puterea cu care te-a învrednicit.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vrând să te smereşti, părinte şi să nu fi lăudat pentru o faptă ca aceasta, rugându-te lui Dumnezeu ai mers pe asin spre mănăstire, însă pe drum ai adormit şi cunoscând tainic vestea morţii celei sfinte, clopotele celor şapte biserici de primprejur au sunat singure, iar la sosirea ta la mănăstire, în faţa bisericii ca o mărturie peste timp săpată în piatră a rămas urma asinului tău Părinte Ierarhe Ghelasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adormirea ta o au slăvit ostile îngereşti şi ale sfinţilor şi toţi creştinii din satele aflate în jurul mănăstirii aduceau închinăciune lui Dumnezeu Cel Care ştie să înalţe pe cei smeriţi. Pentru aceasta roagă-te Sfinte Ierarhe pentru toţi cei care te cinstim pe tine cu credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut pe Hristos Cel prin cuvânt Întrupat, rugămu-ne Fecioară, izbăveşte de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.

 

CONDAC

Glas 4

Mărturisitor al credinţei ortodoxe şi bun apărător al Bisericii lui Hristos, Prea Fericite Părinte Ghelasie, purtătorule de biruinţă ocroteşte cu rugăciunile tale pe binecredincioşii care îţi cântă pururea: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Ghelasie, Părintele nostru.

 

Cântarea a 7-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Râu de lacrimi ai vărsat, rugându-te lui Dumnezeu pentru toată lumea şi nevoindu-te cu mare asprime ţi-ai petrecut viaţa în post şi rugăciune, bine călăuzind spre mântuire turma ţie încredinţată. Pentru aceasta slăvim pe Dumnezeu care ţi-a dat această putere.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce ai îndrăzneală către Hristos, turma Lui o povăţuieşti la împărăţia cea de sus, Sfinte Ierarhe Ghelasie, iar nouă celor ce suntem împresuraţi de multe necazuri şi ispite ne dai mână de ajutor, ca neîncetat să te slăvim pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ghelasie, multe minuni ai săvârşit în viaţă şi după trecerea ta în locaşurile cele de sus nimeni nu le poate lăuda, cum se cuvine; căci auzind de tine Elisabeta din părţile Banatului, venind la mănăstire să-ţi aducă închinăciune şi rugă fierbinte nu s-aînvrednicit de mila ta până ce mâna ei dreaptă nu s-a umplut de un miros greu nemaiputând să-şi facă Sfânta Cruce. Atunci cu mare plângere şi-a mărturisit păcatul ce-l gândise, rugându-te pe tine Sfinte s-o ierţi, după multe lacrimi şi rugăciuni, s-a izbăvit vindecându-se.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce ai făcut pe Fecioara Cer şi dintr-însa ai strălucit ca soarele, bine eşti cuvântat în veci Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu roua înfrânării ai stins de tot cuptorul patimilor, Părintele nostru Ghelasie, cu bună credinţă strigând: popoare preaînălţaţi pe Domnul întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

S-a auzit de minunile tale, Sfinte Ghelasie, în toate părţile şi creştinii de pretutindenea vin cu mare evlavie şi după credinţa lor le împlineşti cererile făcute cu multă stăruinţă.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Un eretic din Cacova Aiudului, fiind paralizat se purta în cârje. Auzind de vindecările ce se fac la Râmeţ, a cerut să fie adus la mănăstire. Aici rugându-se Sfântului să-l ajute, a făgăduit lepădarea de credinţa eretică şi trecerea la ortodoxie. Şi prin lucrarea lui Dumnezeu mare minune s-a săvârşit căci atingându-se de capul tău îndată s-a simţit sănătos cu trupul şi aruncând cârjele a mers pe picioarele lui acasă, trecând cu toată familia sa la credinţa ortodoxă.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu mare bucurie, Sfinte, te lăudăm pe tine, că te avem ca pe o comoară de mare preţ în această mănăstire, pe care o binecuvintezi cu multe daruri, pentru care Îl slăvim pe Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Râu pururea Curgător ne izvorăşti nouă celor ce alergăm cu credinţă la tine, Preacurată şi cei care ne împărtăşim de har din destul, lăudăm naşterea ta şi o preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte Ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminător mare, Părinte, te-ai arătat că nu suferi să vezi nedreptatea şi urâciunea de patimi în locul sfânt al mănăstirii. Pe cei cuprinşi de gânduri necredincioase îi îndepărtezi de la acest locaş sfânt, ca pe unii ce nu răspund chemării la viaţa călugărească.

Stih: Sfinte Părinte Ghelasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pătruns de sfinţenia vieţii şi în sărăcie trăind Părinte, toţi credincioşii de pe aceste meleaguri se mirau de dosădirea cu nevoinţe aspre a trupului tău şi cu multă evlavie şi smerenie ascultau poveţele tale Sfinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Părinte Ierarhe Ghelasie, de la sfântul tău sicriu izvorăşte bună mireasmă care poartă duhul sfinţeniei tale în sufletele vieţuitoarelor. Şi închinându-ţi-se ţie, dau slavă lui Dumnezeu, Cel Care te-a încununat cu alese virtuţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Curată Fecioară, Poarta Cuvântului, Maica Dumnezeului nostru roagă-te să ne mântuim noi şi tot neamul omenesc din robia păcatului şi a morţii.

 

SEDELNA, glas 1. Podobie: Mormântul Tău...

Urând desfătările acestei lumi şi iubind din suflet numai pe Hristos, vrednicule de cinstire, Sfinte Ghelasie, ai socotit pustiul ca pe o cetate bună de locuit. Deci petrecându-ţi timpul în cugetări sfinte de folos obştii, te-ai arătat înger, vieţuind în trup, pentru care te cinstim cu evlavie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţile fecioriei tale...,

Părăsind avuţia cea pământească şi slava cea trecătoare, ai dobândit, Părinte Ghelasie, avuţia cea cerească şi nepieritoare. Pentru aceasta strigăm către tine: pomeneşte-ne şi pe noi ca unul care ai îndrăzneală către Dumnezeu, Părinte Ierarhe Ghelasie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Vie Nelucrată Fecioară, ai odrăslit Strugurele cel Prea Frumos care izvorăşte nouă Vinul mântuirii şi veseleşte sufletele şi trupurile tuturor. Pentru aceasta, ţie, ca pe o Pricinuitoare a tuturor bunătăţilor, pururea îţi strigăm: Bucurate cea Plină de dar, Domnul este cu tine.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţile fecioriei tale...,

Curata şi cea Neispitită de nuntă, Maica Ta Hristoase, văzându-Te pe Tine mort şi Răstignit pe Cruce ca o Maică plângând striga: Ce Ţi-a răsplătit adunarea iudeilor cea fără de lege, care s-a bucurat de binefacerile Tale, Fiul meu? Laud îngăduinţa Ta cea dumnezeiască.

Rugăciune către Sfântul Ghelasie de la Râmeţ


Către tine, Sfinte părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură ne rugăm: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre. Şi roagă pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu ştiinţă şi cu neştiinţă, le săvârşim neîncetat, că şi pentru puţina noastră dragoste faţă de El şi de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv şi iertător şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea. Fii povăţuitorul şi călăuzitorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieţii, pentru că, urmând pilda credinţei şi a dragostei tale faţă de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale şi trecând din această viaţă să ne bucurăm împreună cu tine şi cu toţi cei bineplăcuţi din veac ai Domnului, de Împărăţia cea nesfârşită a cerurilor; că acolo, înconjuraţi de cetele îngereşti, să aducem mărire, şi cinste lui Dumnezeu cel în Treime închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor