Sinaxar 6 Iulie

 n aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Sisoe cel Mare.

Luând asupra lui Crucea Domnului Nostru încă din tinereţe, preafericitul nostru Părinte Sisoe se retrase în puştiul Schetis (adică "al Schitului"). Înainta atât de repede pe calea virtuţii şi în lupta ascetica încât fu în curând considerat de toţi drept modelul de călugăr. La puţin timp după moartea Sfântului Antonie, pe când pustiile Sketis şi Nitria începeau să fie populate cu prea multă lume, el se hotăra să meargă în partea interioară a muntelui, unde trăise marele patriarh al pustiului, şi care era pe atunci părăsită din cauza invaziilor barbare (prin 357). Rămase acolo 72 de ani, urmând în toate pe Sfântul Antonie. Un frate îl întrebă într-o zi dacă a ajuns la măsura lui avva Antonie. El îi răspunse : "Dacă aş avea unul din gândurile avvei Antonie, aş deveni cu totul ca de foc ; cunosc însă un om care, cu trudă, poate să ducă gândirea avvei Antonie". Primea hrana din când în când printr-un călugăr venit de la Pispir, dar se întâmplă o dată ca acesta să întârzie aproape zece luni. Cum mergea prin munte, Sisoe întâlni un vânător, venit din Faran (Sinai), care nu văzuse pe nimeni de 11 luni. Bătrânul se întoarse atunci în chilia sa şi lovindu-se peste piept îşi spuse : "Iată, credeai că ai făcut lucru mare, dar tu nu eşti nici măcar la nivelul acestui mirean !".

Printre virtuţile care îi împodobeau inima, excela înainte de toate în smerenie şi îi învaţă pe cei care îl vizitau ca aceasta se poate obţine mai întâi prin abstinenţă, apoi prin rugăciune şi în sfârşit forţându-ne să ne considerăm în orice împrejurări inferiori tuturor oamenilor. Îi plăcea atât de mult să postească şi era atât de cufundat în rugăciune încât rămânea zile întregi fără să se îngrijească de mâncare iar când discipolul său, Avram, îi atrăgea atenţia, el răspundea cu simplitate : "Nu am mâncat noi, copilul meu ?" - Celălalt răspuzându-i că nu, el spunea : "Dacă nu am mâncat, adu şi hai să mâncam".

Fiul unui om care venise să îl viziteze pe bătrân pe munte murise pe drum iar tatăl, fără să se tulbure, îl aduse cu încredere la bătrân şi se închina lui cu fiul său. Apoi ieşi. Sfântul, gândindu-se că tânărul rămăsese prosternat din respect, îi spuse : "Scoală-te, ieşi afară !". Pe data defunctul se ridică şi ieşi.

Oprindu-se într-o zi lângă mormântul lui Alexandru cel Mare, bătrânul contemplă cu stupoare zădărnicia slavei pământeşti şi vărsă lacrimi pentru soarta comună a tuturor oamenilor (acest episod nu se afla în apoftegmele din Patericul egiptean dar face obiectul reprezentării Sfântului, care a devenit tema clasică a "amintirii morţii" în programul iconografic al Manăstirilor.). Apoi reveni în chilia sa, pentru a-şi continua nevoinţele în aşteptarea Domnului. Unui frate care căzuse în păcat de mai multe ori îi spuse : "Ridică-te încă o dată şi încă o dată" - "Până când ?" întrebă fratele. - Bătrânul răspunse : "Până când vei fi găsit (de moarte) ori în bine ori în păcat. Căci omul se prezintă la judecata în starea în care a fost găsit".

Terminându-şi calea vieţii sale, Sfântul Sisoe era gata să moară şi pe când Părinţii erau aşezaţi în jurul lui, fata să străluci dintr-odată că soarele. Iar el le zise : "Iată că vine avva Antonie". La puţin timp spuse : "Iată ceata Proorocilor". Faţa să străluci şi mai tare şi el spuse : "Iată că vine ceata Apostolilor". Apoi faţa i se lumină şi el părea să stea de vorbă cu un personaj nevăzut. Părinţii îl întrebară cu cine vorbeşte iar el răspunse : "Iată îngerii venind să mă ia iar eu îi implor să mă lase să fac puţină pocăinţa". Bătrânii i-au replicat : "Dar tu nu mai ai nevoie să faci canon, Părinte". El răspunse atunci plângând : "Adevărat vă spun că nu am nici măcar conştiinţa de a fi la început". Părinţii se minunară de o asemenea smerenie şi înţeleseră că el ajunsese la desăvârşire. Faţa lui deveni atunci dintr-odată mai strălucitoare ca soarele şi toţi cei prezenţi fură cuprinşi de spaimă. Bătrânul murmură : "Priviţi, Domnul vine şi El spune "Aduceţi-mi chivotul pustiei". Cu aceste cuvinte Sfântul Sisoe îşi dădu sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Ca un fulger a scăpărat şi tot locul fu cuprins de bună mireasmă.

Din zicerile cuviosului Sisoe cel Mare din Patericul Egiptean.

Tot în aceasta zi, pomenirea nevointei Sfintei Mucenite Lucia fecioara si a lui Rix Vicarul si a altor multi care în Campania au patimit.

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei au mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix. 

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundată cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor douazeci si patru de Mucenici care împreuna cu Lucia si cu Rix au marturisit, si de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintitului Mucenic Astie, episcopul Dirahiei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Traian şi ale ighemonului Agricolă. Fiind prins de cei mai mari ai cetăţii şi neplecându-se a jertfi la idoli, a fost adus la Agricola şi bătut cu bice cu plumb şi cu vine de bou. Şi rămânând în credinţă în Hristos, l-au uns cu miere şi l-au spânzurat deasupra zidului cu faţa în sus, pe vremea secerii, când ardea soarele. Şi chinuindu-se fericitul de mâncărimea muştelor şi a viespilor, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Arhip si Filimon si Sfintii Mucenici Apolonie, Alexandrion, Epimah si Onisim, care în felurite chipuri au patimit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Asterius, Marta, Marin, Audifax, Habakkuk, Cyrenus, Valentin Preotul şi mulţi alţii împreună cu ei din Roma.

În timpul împăratului Claudius al II-lea (268-270), Sf. Marin împreună cu soţia lui Marta şi fiii Audifax şi Habakkuk au călătorit din Persia la Roma pentru a se închina la mormintele Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Chiar în acea perioadă Biserica Romană suferea persecuţii şi execuţii dure. Sf. Marin împreună cu familia i-au ajutat pe creştinii din închisori şi au recuperat trupurile mucenicilor ucişi. Unul dintre prizonierii închişi şi munciţi pentru credinţa sa a fost Cyrenus, pe care l-au ajutat mult. 

Persecuţiile au luat repede amploare şi la un moment dat erau 260 de creştini întemniţaţi, printre care şi tribunul Vlastus, care au fost condamnaţi de tribunal să sape şanţuri de-a lungul Văii Salerian, unde au fost executaţi de arcaşi. Auzind de aceste crime odioase, Marin cu familia şi preotul Ioan au mers noaptea să ridice trupurile martirilor spre a le îngropa în catacombe. Mai târziu s-au întors după Sf. Cyrenus dar nu l-au mai găsit pentru că acesta a fost executat cu o zi înainte iar corpul i-a fost aruncat în râul Tibru. Făcându-şi datoria de creştini, Sfinţii Marin şi Marta i-au recuperat trupul din apă şi l-au îngropat creştineşte. Cu ajutorul Sf. Episcop Calist creştinii slujeau pe ascuns sfintele slujbe şi se ascundeau de asupritori.

Pentru faptele lor creştineşti familia sfântă a fost vrednică de a primi mucenicia pentru slava lui Dumnezeu. Păgânii i-au decapitat pe curajoşii mărturisitori Valentin Preotul şi pe grădinarul său Asterie pe care el însuşi l-a convertit, împreună cu sfinţii din Persia. Din ordinul împăratului, Sfinţii Marin, Audifax şi Habakkuk au fost decapitaţi în anul 269 şi Sf. Marta  a fost înecată într-un râu.

Moaştele sfinţilor sunt în Roma în Biserica Sf. Ioan Pustnicul iar moaştele Sf. Valentin se află în Biserica Sf. Muceniţe Paraskeva.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfîntului Cuvios Visarion

Visarion s-a născut şi a fost educat în Egipt. El s-a închinat vieţii duhovniceşti de la o vîrstă foarte timpurie şi nicicînd "nu şi-a întinat veşmîntul primit la Botez". El l-a cercetat pe Sfintul Gherasim de la Iordan şi a învăţat mult de la Sfintul Isidor Pelusiotul.

El şi-a supus trupul cu postiri şi privegheri aspre, dar şi-a ascuns cu grijă nevoinţele de ochii omeneşti. El odată a stat la rugăciune timp de patruzeci de zile încheiate, fără ca să guste nici hrană, nici apă, nici somn. El purta o singură haină şi vara, şi iarna. El avea marele har al facerii de minuni.

El nu avea un colţ al lui unde să-şi plece capul, ci a vieţuit în munţi şi în crăpăturile pămîntului pînă la bătrîneţele sale adînci. El cu darul facerii de minuni vindeca bolile oamenilor şi multe alte minuni făcea, spre folosul poporului şi spre slava lui Dumnezeu. El a adormit cu pace la anul 466 după Hristos.

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel Nou

Ilarion a fost stareţul Mînăstirii Dalmaţilor din Constantinopol. El a fost ucenicul Sfîntului Grigorie Decapolitul şi următorul vieţii Sfîntului Ilarion cel Mare, al cărui nume cu cinste l-a purtat. Ilarion era puternic în rugăciune, neînfricat şi stăruitor în nevoinţe de tot felul. El a fost chinuit mult pentru cinstirea sfintelor icoane de către răii împăraţi iconoclaşti, între care Leon Armeanul.

Dar Leon Armeanul a fost omorît cu sabia de propriile lui gărzi, întru acelaşi loc dintru aceeaşi biserică în care nelegiutul smulsese şi aruncase la pămînt Icoana Mîntuitorului, prima icoană profanată din prigoanele pornite de el. Sfîntul Ilarion atunci a fost scos din închisoare, dar numai pentru scurt timp.

El din nou a fost torturat şi ţinut în carcerele temniţelor, pînă ce la putere a venit binecredincioasa împărăteasă Teodora. Ilarion era văzător cu duhul şi avea şi darul străvederii. El a văzut îngerii care au ridicat la cer trupul Sfîntului Teodor Studitul, care murise.

Plăcîndu-i lui Dumnezeu, Sfîntul Ilarion cel Nou a adormit cu pace şi s-a strămutat la Împărăţia Cerurilor la anul 845, pe cînd se afla întru al şaptezecilea an al vieţii sale.

Pomenirea Sfintelor Cuvioase Muceniţe Arhelais, Tecla şi Susanna

Fecioare călugăriţe fiind ele, Arhelais, Tecla şi Susanna se nevoiau într-o mînăstire necunoscută de lîngă Roma. Cînd a izbucnit prigoana împotriva creştinilor sub Diocleţian, ele s-au refugiat în Campania, stabilindu-se în cetatea Nolei. Dar ele nu şi-au putut tăinui vieţile lor sfinte, iar oamenii de prin împrejurimi au început să vină la ele, căutînd sfat pentru viaţă, povăţuire şi ajutor în necazurile şi infirmităţile lor.

De aceea, în cele din urmă, călugăriţele fecioare au fost prinse şi aduse în faţa nelegiuitei judecăţi păgîneşti. Ele liber şi pe faţă au mărturisit credinţa lor în Hristos. Cînd judecătorul Leontie a întrebat-o pe Sfînta Arhelais despre Credinţa Creştină, ea a zis: "Prin puterea lui Hristos eu calc în picioare puterea diavolului, şi prin a Lui putere eu povăţuiesc poporul cu pricepere, ca şi ei să cunoască pre Unul şi Adevăratul Dumnezeu.

Şi întru Numele Domnului meu Iisus Hristos, Fiul Unul Născut al Tatălui, prin mîinile mele, ale roabei Sale, se dă sănătate celor bolnavi din popor." Toate cele trei fecioare au fost biciuite, asupra lor s-a aruncat cu păcură încinsă, şi au fost chinuite cu foametea în temniţă. La urmă ele au fost omorîte prin tăierea capetelor.

Pe cînd erau duse la eşafod, înaintea lor s-a înfăţişat un înger al Domnului, pe care l-au văzut şi unii dintre torţionari; ei s-au înspăimîntat atît de tare, încît nu au putut să-şi ridice securile şi să taie capetele fecioarelor. Dar fecioarele însele i-au întărit pe aceştia, cerîndu-le să-şi facă grabnic datoria.

Şi astfel, ele au fost tăiate ca nişte mieluşele, iar anul era 293 după Hristos. Ele astfel s-au strămutat întru Împărăţia lui Hristos, spre a se odihni şi a se bucura de faţa Domnului în veşnicie.

Cîntare de laudă la Sfîntul Visarion

Visarion Sfîntul, de acoperiş şi hrană lipsit,

Fecioria-şi păzeşte din leagăn pîn'la moarte:

Fecioria trupului şi curăţia minţii.

De aceea plin de darul priceperii este el,

Al priceperii dumnezeieşti şi puterii.

El darul bucuriei şi al păcii are,

Nu cunoaşte tristeţea şi apăsarea.

El nu cunoaşte tristeţea, nici întristarea,

Avînd gîndul curat şi mintea curată,

Străvăzătoare, limpede precum cristalul.

Cînd flacăra dumnezeieştii iubiri

În inima lui s-a aprins,

El a-nceput să lucreze multe şi mari minuni.

El a umblat precum pe pămînt şi pe ape,

Iar necuratele duhuri de spaima lui tremurau.

El soarele a oprit şi a lungit ziua,

Şi tot ce cu gura rostea se făcea faptă.

Întru el Dumnezeu cu putere lucra,

Căci lui Dumnezeu i se supunea pururea-n toate.

O, de minuni făcătorule Părinte,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să ne miluiască pre noi

Prin rugăciunile tale!

Cugetare

Bucuria răutăcioasă este o haină murdară şi rău mirositoare pe care uneori duhul nostru o îmbracă cu mare satisfacţie. Căci în chiar momentul în care te bucuri de căderea în păcat a fratelui tău, cazi şi tu, spre marea satisfacţie a diavolului, care cu un singur cîrlig prinde astfel doi peşti.

Frăţia cea după trup este cu adevărat o legătură foarte puternică, dar frăţia cea după duh este cu mult mai tare. Dacă te întristezi de păcatul fratelui tău celui după trup, de ce nu te întristezi şi de păcatul fratelui tău celui după duh? Dacă tu ascunzi păcatul fratelui tău celui după trup, de ce trîmbiţezi cu satisfacţie păcatul fratelui tău celui după duh? Întrebi cine sînt fraţii tăi cei după duh? Ei sînt toţi creştinii - toţi cei care împreună cu tine se împărtăşesc dintru Acelaşi Sfînt Potir şi dintru Aceeaşi Viaţă.

O, cît de mari erau sfinţii în dragostea lor frăţească! O cît de departe era de ei bucuria cea răutăcioasă! Despre Sfîntul Visarion s-a zis: Odată toţi fraţii erau strînşi în biserică la rugăciune. Stareţul s-a apropiat de unul dintre ei care păcătuise şi i-a poruncit să iasă din biserică. Monahul s-a îndreptat supus şi umilit către ieşire, iar Visarion i-a urmat lui zicînd: „Păcatul lui l-am făcut şi eu!"

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata înviere a fiicei lui lair:

La cum Stăpînul a liniştit mulţimea, zicîndu-le că fecioara nu a murit, ci doarme;

La cum El a luat-o de mînă iar copila s-a ridicat vie;

La cum Stăpînul poate învia şi sufletul meu, cel omorît cu păcatele, printr-o singură atingere a Duhului Lui de Viaţă dătător.

Predică Despre paza inimii

Păzeşte-ţi inima mai mult decît orice, căci din ea ţîşneşte viaţa (Pildele lui Solomon 4:23).

Inima este sediul voinţei, al iubirii, al priceperii, în ea se află faţa Preasfintei şi Dumnezeieştii Treimi. Inima este casa Tatălui, altarul Fiului şi atelierul Duhului Sfint. Domnul inima omului o voieşte: Dă-mi mie, fiule, inima ta (Pildele lui Solomon 23:26). O fraţilor, mai presus de toate cele pe care le păziţi cu străşnicie, păziţi-vă inima! De s-ar şi răsturna munţii, de-ar şi seca toate apele pămîntului, de v-ar şi părăsi toţi prietenii şi de v-aţi pierde toate averile, de chiar tot trupul vostru s-ar umple de viermi, nu vă înfricaţi, măcar deşi întreaga lume v-ar împroşca cu batjocura ei!

Ci voi păziţi-vă doar inima, păziţi-o în orice urgie s-ar întîmpla să cadă asupra voastră, şi lipiţi-o strîns de Domnul. Căci din inimă ţîşneşte viaţa; şi cum ar mai putea ea ţîşni dacă în ea nu se sălăşluieşte suflarea Domnului şi Izvorul Vieţii - suflarea lui Dumnezeu? Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe cînd omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele (Matei 12:35).

Acestea sînt cuvintele rostite de Domnul, Cel Care umple vistieria inimii tale cu bogăţiile Lui. Dar cine e omul cel bun? Este cel care are comoara cea bună în inima lui. Şi cine este omul cel rău? Este cel care are comoara cea rea în inima lui. Căci din inimă (a omului celui rău) ies: gînduri rele, ucideri, adultere, desfrînări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15: 19), şi din inima cea bună ies dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blîndeţea, înfrînarea, curăţia (Galateni 5: 22-23).

Vedem noi oare ce mare vistierie este inima omului? Oare vedem noianul pe care poate să-l încapă inima omului? O, frate, însuşi Duhul Sfînt Dumnezeu, dacă binevoieşte, poate să încapă în inima omului. Nu numai că poate, dar El şi vrea.

El doar aşteaptă ca tu să-ţi pregăteşti inima pentru El, şi să o prefaci în biserică sfîntă, căci Duhul Sfînt Dumnezeu nu Se poate sălăşlui decît într-un templu. Aşa precum şarpele îşi păzeşte pururea capul, aşa şi tu, fiule, păzeşte-ţi pururea inima. Mai presus decît toate cele pe care le păzeşti cu străşnicie, fiule, păzeşte-ţi inima! Căci în inimă intră viaţa, şi din ea iarăşi viaţă iese, viaţa de la Dumnezeul cel Viu.

O Stăpîne Doamne de Viaţă dătătorule, ajută-ne nouă să ne păzim inima pururea pentru Tine, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căci noi pre Tine Te lăudăm, Ţie îţi mulţumim şi pre Tine Te slăvim în veci, Amin.