Sinaxar 10 Septembrie

 

Sinaxar 10 Septembrie

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe Fecioare Minodora, Mitrodora şi Nimfodora.

Aceste fericite, surori după trup, au trăit în Bitinia în timpul domniei împăratului Galeriu Maximian (către 305-311). Şi străluceau cu frumuseţea sufletelor şi a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munţi, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni şi de grijile lumeşti, ele au cultivat florile sfintelor virtuţi şi s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeieşti, astfel că au devenit locaşuri ale Duhului Sfânt şi mulţi veneau la ele ca să ia vindecare, atât de bolile trupeşti, cât si de cele sufleteşti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetăţii, şi amare chinuri suferind pentru mărturisirea lui Hristos, şi-au dat sufletele către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).

Acest sfânt a trăit în Dalmatia, şi luând de la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcea cu dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu vicleşug de cei necredincioşi. Dar odorul acesta a rămas iarăşi la ucenicul sau cu paza.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Pulheria împărăteasa, care în pace s-a săvârsit.

Sfânta Impărăteasă Pulcheria, fiică a împăratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta şi asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar: 408-450). A primit o educaţie aleasă şi s-a remarcat prin întelepciune şi credinţa, studiind învătăţura ortodoxă. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum şi alte biserici şi mănăstiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic şi erezia lui Nestorie a fost condamnată.

Din cauza intrigilor împărătesei Evdochia (Eudochia) - soţie a împăratului Teodosie cel Mic - Pulcheria a fost înlăturată de la putere, aşa încăt ea s-a dedicat credinţei şi rugăciunii într-o viaţă de retragere. Totusi, când dezordinea a început să pună stapânire pe Imperiu, la cererea fratelui ei, împăratul Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit şi a reuşit să calmeze spiritele încinse de ereticii vremii.

Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împărat. Sfânta Pulheria a vrut din nou să se retragă, dar atât împăratul cât si ceilalţi demnitari ai Imperiului au rugat-o să nu refuze tronul, aşa că a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimţit să devina soţia lui Marcian, cu condiţia să i se permită să-şi păstreze fecioria chiar în căsătorie. Aşa încât împăraţii au trăit în curăţie, ca frate şi soră, până la sfârşit.

Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, în anul 451, unde au fost condamnate învăţăturile eretice ale lui Dioscor şi Eutihie.

În tot cursul vieţii ei sfânta Pulcheria a apărat învăţătura ortodoxă a credinţei împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace întru Domnul la 54 de ani, în anul 453, după ce a dat o mare parte din bunurile ei săracilor.

Tot în această zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) şi Climent (Clement).

Alt Apelie a fost acesta, şi altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneşte Pavel Apostolul la Epistola către Români (16, 10), că s-a facut luminator Smirnei şi fiind episcop al acestei cetăţi şi slujind lui Dumnezeu cu cuviinţă, către Dânsul a călătorit.

De asemenea şi acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care mărturiseşte Fericitul Pavel în Epistola către Timotei, că a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, şi bine păstorind-o, s-a mutat către Domnul. Iar unii zic că acesta este unul şi acelaşi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă către Romani (16, 21).

Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomeneşte Apostolul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3) ca fiind "împreună-lucrător cu el". Sfântul Apostol Clement a fost făcut episcop al Sardiei (sau Sardica, în Asia Mica), şi purtând rănile lui Hristos pe trupul sau, către Domnul a răposat.

Aceştia sunt cu toţii scrişi în Cartea Vieţii şi se praznuiesc împreună cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de 4 ianuarie.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a săvârşit.

Sfântul Petru a fost episcop de Niceea şi a apărat credinţa ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul domniei împăratului Leon Isaurul (813-820). A mărturisit şi suferit pentru credinţa sa, şi a murit în anul 823. De la Sfântul Teodor Studitul (prăznuit la 11 noiembrie) ni s-au păstrat opt scrisori către sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 Luna septembrie în 10 zile: pomenirea Sfintelor Muceniţe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora, fecioare şi surori (304).

        Aceste Sfinte Mucenițe au fost pe vremea păgânului împărat Maximian, fiind după legea firii surori și viețuind în singurătate la o depărtare ca la două stadii de apele calde ce ieșeau pe atunci la Pitia. Și au fost întrebate de dregătorul acelor părți, Fronton, de numele lor și cum cred. Deci, nevoind ele să se lepede de credinţă, cea mai mare soră, Minodora, a fost bătută crunt cu toiege, și, sfărâmândui-se fluierele picioarele, a murit rugându-se lui Dumnezeu. Și a poruncit stăpânitorul ca, spre înfricoșarea surorilor, să arunce trupul ei înaintea lor și, chemându-le, le silea pe ele să se lepede de Hristos. Și, neascultându-l, a poruncit dregătorul slujitorilor să le ucidă și pe ele. Și, luând slugile uneltele cele de fier, le-au sfărâmat toate mădularele lor. Și așa, sfârșindu-se ele, și-au dat sufletele în mâinile lui Dumnezeu. Şi s-au îngropat lângă apele cele calde, iar deasupra lor, pe vremea marelui împărat Constantin, s-a zidit o biserică, din care multă vreme au curs râuri de tămăduiri, întru slava lui Dumnezeu și spre folosul celor ce veneau acolo cu credință. 

Întru această zi, pomenirea sfintelor trei femei ce s-au aflat în munte,

după Pavel, episcopul Monembaziei.

        Pavel, episcopul Monembaziei, ne-a spus: " Fiind eu mirean, trimis am fost la răsărit, ca să adun dajdia împărătească. Și mi s-a întâmplat mie în cale o mânăstire pustnicească și am voit să intru într-însa, iar egumenul și călugării au ieșit întru întâmpinarea mea și, sărutându-ne unul pe altul, am șezut afară. Deci, era acolo o grădină de pomi, având roade și am văzut păsările zburând și rupând ramuri cu poame și ducându-se degrabă. Și am întrebat pe egumen: "De ce, oare, păsările acestea nu mănâncă aici poamele, ci, rupând ramurile, le duc?" Și mi-a zis mie egumenul: "Iată, unsprezece ani sunt de când păsările acestea totdeauna fac așa". Iar eu, ca îndemnat de Dumnezeu, am zis: "Sunt, undeva, în munți, de bună seamă, niște Sfinți bărbați sau femei, petrecând în Dumnezeu, și păsările acestea, după a lui Dumnezeu poruncă, le duc lor acele poame". Acestea grăindu-le, iată a zburat un corb și a rupt o ramură cu rod. Și am zis egumenului: "Să mergem după el"; și așa, am mers, iar corbul zbura înaintea noastră cu rodul. Și, zburând pe un deal, s-a oprit, punând ramura jos. Iar noi, suindu-ne la el, îndată a luat corbul ramura și a zburat într-o vale adâncă, ca o prăpastie. Și lăsând acolo ramura, a zburat. Apropiindu-ne de prăpastia aceea, am aruncat o piatră în jos și am auzit un glas de acolo zicând: "De sunteți creștini, nu ne ucideți pe noi". Iar noi am zis: "Dar voi cine sunteți?" Iar ele au zis: "De voiți să ne vedeți, aruncați-ne nouă trei haine, că suntem femei goale, și, mergând pe sub munte, veți afla o cărăruie îngustă și pe aceea veți putea veni la noi". Acestea dacă le-am auzit noi, îndată trei călugări au dezbrăcat de pe ei hainele lor, și, învelind într-însele niște pietre, le-au aruncat la dânsele jos. Și ne-am pogorât din munte și am aflat o cale mică și strâmtă, precum spuseseră ele și abia puteam să mergem pe ea și am ajuns la acea peșteră de munte întru care petreceau Sfintele. Și, am aflat trei femei, iar ele, văzându-ne pe noi, s-au închinat nouă până la pământ și, făcând rugăciune, am stat. Deci, una dintre dânsele s-a așezat, iar două îi stăteau dinainte. Atunci egumenul a zis către ceea ce ședea: "De unde ești stăpână și maică și cum ai venit aici?" Răspuns-a aceea, zicând: "Eu, părinte din Constantinopol sunt și am avut bărbat cu rang împărătesc, care, murind de tânăr, am rămas eu, puțin mai mult de douăzeci de ani având de la naștere și petreceam, plângând de două lucruri: de văduvie și de nerodire. Iar după câteva zile, oarecare dregător, auzind de mine, a trimis slugile sale, vrând să mă răpească la sine, cu sila, și nu mă slăbeau trimișii, vrând să mă ducă la stăpânul lor. Deci, m-am rugat Domnului meu Iisus Hristos să mă izbăvească de acel om silnic, care voia să-mi spurce și sufletul și trupul. Și am zis către slujitori: "Stăpânii mei, au doară nu voiesc eu să merg cu bucurie la stăpânul vostru cel slăvit? Dar acum eu am o neputință. Deci, îngăduiţi-mă pe mine, până ce mă voi tămădui și mă voi curăți de neputinţă și atunci voi merge la dânsul cu veselie." Aceasta auzind-o, slugile se duseră, zicând: "Te va aștepta pe tine stăpânul nostru până la patruzeci de zile". Iar după plecarea acelora, pe toate slugile mele și slujnicele le-am slobozit, dându-le lor aur, și am lăsat numai pe acestea două, pe care le vedeți acum. După aceasta, chemând pe un om iubitor de Hristos, din neamul meu, cu jurăminte înfricoșătoare l-am jurat pe el să vândă moșiile mele și casa și aurul să-l împartă săracilor. Apoi, sculându-mă noaptea, am luat pe aceste două slujnice, acum surori ale mele, și am intrat cu dânsele în corabie și, fiind povăţuite de Dumnezeu, am venit la locul acesta. Și, iată, unsprezece ani sunt, de când om n-am văzut, fără numai pe voi, astăzi. Iar hainele noastre, după un an, s-au rupt." Și a zis către dânsa egumenul: "De unde, stăpână mea, aveți voi hrană?" Iar ea a zis: "Bunul, iubitorul de oameni Dumnezeul nostru, Cel ce a hrănit poporul Său în pustie patruzeci de ani, Acela și nouă, necredincioaselor roabelor Sale, ne trimite hrană.  Că peste tot anul, cu purtarea Lui de  grijă cea dumnezeiască, păsările ne aduc nouă tot felul de poame, nu numai de trebuința noastră, ci și de prisosință, și ne acoperă și ne încălzește Domnul cu darul Său, încât nici iarna nu ne temem de ger, nici vara de zăduf și petrecem sălăşluindu-ne ca în Rai, slăvind totdeauna Sfânta Treime." Acestea auzindu-le noi și minunându-ne, a zis către dânsa egumenul: "De vei porunci, stăpână, trimit un frate la manstire, ca să aducă bucate și să mâncăm cu voi". Iar ea a răspuns: "De vei voi, părinte, să faci aceasta, apoi, să poruncești să vie și un preot să săvârșească aici sfânta slujbă, ca să ne împărtăşim cu preacuratele Taine ale lui Hristos, că de când ne-am despărțit de cetate, nu ne-am mai învrednicit să primim sfințirea acestora." Și îndată egumenul a trimis un călugăr în mânăstire, ca să cheme un preot și să aducă și bucate. Deci, venind, preotul a săvârșit Sfânta Liturghie și s-a împărtăşit întâi ea singură, apoi și slujnicele ei, cu preacuratele Taine, și au mâncat acolo cu noi și a zis stăpâna către egumen: "Rogu-mă sfinției tale, părinte, să petreci aici trei zile".  Şi a făgăduit egumenul. Apoi, sculându-se, fericita aceasta s-a rugat lui Dumnezeu cu dinadinsul şi a murit. Iar noi, cu lacrimi, cântând deasupra gropii cântări, am îngropat-o pe ea. Iar dimineaţa, s-a rugat şi cea de a doua şi a murit în pace, asemenea şi cea de a treia, a treia zi. Şi, îngropându-le pe ele, ne-am întors, slăvind pe Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce face minuni preaslăvite cu sfinţii Săi, Căruia Se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.