Sinaxar 12 Septembrie

 

În această lună, în ziua a douăsprezecea pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom.

Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuţiilor asupra creştinilor ale împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Autonom şi-a părăsit ţara şi s-a statornicit în Bitinia (Asia Mică), în aşezarea de la Soreus, dimpreună cu un alt bărbat numit Cornelius.

Sfântul Autonom şi-a îndeplinit îndatoririle apostoleşti cu râvnă, drept care mulţi păgâni au fost botezaţi în Hristos şi o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotoneşte pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoţiei. În peregrinările sale apostoleşti, predicând învăţătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul Autonom a ajuns şi în ţinuturile Lykaonia şi Isauria.

Împăratul Diocleţian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălţat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna.

Odată, unii dintre noii convertiţi au distrus unul dintre templele păgâne, pentru care păgânii s-au decis să se răzbune împotriva creştinilor. Văzînd aceştia ceasul potrivit, au năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Autonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo. şi după ce l-au căznit, omorât-au pe dânsul, înroşind cu sângele lui mucenicesc sfântul altar. Diaconiţa Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o gramadă de dărâmături şi i-a dat îngropăciunea cuvenită .

În vremea sfântului împărat Constantin, s-a construit o biserică deasupra mormântului. În 430 un anume preot a dărâmat biserica, făra să cunoască că aceasta fusese construită deasupra mormântului, şi a reconstruit-o într-un alt loc. După alţi 60 de ani, moaştele sfântului au fost găsite nestricăcioase, şi s-a construit acolo o sfânta biserică închinată sfântului ierarh martir Autonom.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Sfintitului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei.

Acest sfânt, aflîndu-se în satul Sursalul, a fost prins de prigonitori şi dus înaintea lui Perinie domnitorul, pe care mustrîndu-l pentru nebunia lui, acela a poruncit de i s-a tăiat capul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cel din Alexandria.

Acesta nu este sfântul mucenic Teodor, arhiepiscop de Alexandria, care este prăznuit în ziua de 3 decembrie.

Ci pe sfântul acesta prinzîndu-l alexandrinii că propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos, şi aprinzîndu-se ei de mânie, îl încununară cu spini, îl bătură peste obraz, îl purtară legat prin oras şi îl aruncară în mare. Dar din toate acestea rămânînd nevatamat cu dumnezeiescul ajutor, la sfârşit din porunca domnitorului i s-a tăiat capul şi s-a suit la ceruri purtător de biruintă.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Machedonie, Tatian şi Teodul.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ochian, care prin foc s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Galatia, şi cei 40 de împreună-pătimitori cu el.

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, şi era în cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia făcându-i-se ştire că sfântul este crestin şi stă cu alti patruzeci într-o peşteră, a poruncit să fie prins şi silit să spună şi pe ceilalţi. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând: "Iată m-au prins şi merg să mărturisesc şi nu vă vând; iar voi sârguiţi de veniţi să mă aflaţi". Iar Antonie i-a zis: "Apropie-te către zeu şi adu jertfă". Iar fericitul i-a zis: "Tu te făcuşi nouă bun sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun şi mai de folos la noi nu este decât a muri pentru credinţa cu care ne-am crescut". Sfârşind iarăşi judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier, şi să fie pus sfântul deasupra patului cu faţa în sus. Iar sfântul, însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte şi a început a întreba pe sfântul:

"Cine eşti tu, de biruieşti şi focul aşa lesne?" Zise mucenicul: "Slujitor al lui Dumnezeu sunt, şi Iulian mă cheamă"; iar Antonie zise: "Dar care îti sunt părintii?" şi sfântul zise: "O bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul". Atunci a poruncit ca degrab' să vina maica-sa înaintea lui; şi venind ea de faţă, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: "Pleacă-ţi, femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor apuca oamenii şi-ţi vor ruşina trupul tău, cu necinste". Dar viteaza mamă zise: "Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va ruşina trupul? Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire şi cunună".

De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând în munte, la locul de execuţie, sfântul, rugîndu-se să-l lase puţin ca să-şi facă rugăciunea, zise: "Multumescu-ţi, Doamne, că m-ai păzit neruşinat până la vărsarea sângelui meu; şi dă celor ce vor lua din ţărână mormântului meu, iertare de păcate şi ferire de patimi. şi să nu vina asupra ţarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte vietăţi pricinuitoare de stricăciune; şi-mi primeşte duhul cu pace". Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: "Puitorul de nevoinţe a deschis porţile, şi tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege". Acest glas auzindu-l şi ceilalţi patruzeci de creştini ce erau ascunşi la poalele muntelui, au aflat săvârşit pe mucenicul lui Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Daniil cel din Tasios, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Andronic cel de la Atroa, în Muntele Olimp al Bitiniei, care în pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna septembrie în 12 zile: Sfântul Mucenic Autonom (+298).

      Sfântul Mucenic al lui Hristos, Autonom a trăit pe vremea împărăției lui Dioclețian (284-305) și era episcop în Italia, dar, din pricina prigoanei împotriva creștinilor, a părăsit Italia și s-a dus la Bitinia și a fost primit acolo de un oarecare creștin, anume Corneliu. Și era Autonom episcopul un om plin de râvnă pentru credința în Hristos și avea osebit dar al cuvântului și curaj în lupta pe care o ducea împotriva idolilor, dar în Bitinia ogorul era destul de întins, păgânii fiind mai numeroși decât creștinii. Și, începând lucrarea de trezire a sufletelor, multă roadă a adus Bisericii lui Hristos. Deci, a zidit o biserică Sfântului Arhanghel Mihail și a pus întrânsa episcop pe Corneliu, iar el s-a dus de acolo în cetatea Claudia, învățând pe toți cuvântul lui Dumnezeu și de acolo, iarăși cercetă pe Corneliu, slujind împreună la biserica Sfântului Mihail. Ostenelile lui Autonom și răspândirea credinței în Hristos au umplut însă de mânie pe păgâni, care hotărâseră să pună capăt izbânzilor lui. Deci, pândind vremea când slujeau, au năvălit în biserică și pe cei ce erau acolo i-au izgonit, iar pe Sfântul Autonom, prinzându-l, cu cruzime și neomenie l-au ucis, scoțându-l afară din cetate și omorându-l cu pietre. Și așa, pentru credința în Hristos, s-a săvârșit Sfântul Autonom. Dumnezeului nostru slavă!

 

Întru această zi, cuvânt despre Evloghie monahul

şi despre săracul cel slăbănog.

     Un cărturar oarecare, anume Evloghie, pornit fiind din dumnezeiască dragoste, s-a lepădat de lume şi, împărţindu-şi la săraci averea sa, şi-a lăsat pentru sine puţină avuţie şi ceva aur. Deci, neputând el să mai lucreze, s-a făcut pustnic. Şi fiind ispitit de lenevire şi neputând nici singur a şedea, a aflat, lepădat în uliţă, pe un oarecare olog, care nu avea nici mâini, nici picioare, fără numai limba. Iar Evloghie s-a făgăduit lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, pentru numele Tău, voi lua pe acest slăbănog şi-l voi odihni pe el până în ziua morţii lui, ca şi eu, pentru aceasta, să mă mântuiesc. Şi-mi dă mie, Doamne, răbdare, ca să-i slujesc lui". Deci, apropiindu-se de slăbănog, i-a zis lui: "Voieşti ca să te iau şi să te odihnesc pe tine?" Şi i-a zis lui slăbănogul: "Adevărat, stăpâne, voiesc." Şi a zis Evloghie: "Mă voi duce să aduc un catâr şi te voi lua de aici". Şi cu multă bucurie slăbănogul a primit. Apoi, aducând catârul, l-a luat pe el şi l-a dus în casa sa şi-l îngrijea pe el în toate trebuinţele lui. Şi a petrecut slăbănogul în casa lui Evloghie cincisprezece ani. Iar Evloghie îi slujea ca unui părinte şi-l iubea pe el cu totul: îl spăla, îl hrănea şi-l purta cu mâinile sale. Însă, după acei cincisprezece ani, i-a învrăjbit pe ei diavolul, vrând să lipsească pe Evloghie de plată, iar pe slăbănog de odihnă, şi a început a răzvrăti pe slăbănog. Deci, a început slăbănogul a se mânia şi a grăi cuvinte de defăimare: "O, şchiopule, o, şchiopule, tu eşti rob şi de la stăpânul tău ai fugit, că avuţia lui i-ai furat şi acum, arătând că eşti milostiv, luându-mă pe mine în casa ta şi că, prin mine, voieşti a te mântui". Iar Evloghie se ruga şi-i mângâia lui inima, zicându-i: "Nu, stăpâne, nu grăi aşa, ci spune-mi mie ce rău ţi-am făcut şi mă voi pocăi". Iar slăbănogul îi zicea aşa: "Nu-mi trebuie îmbunările tale, aruncă-mă pe mine, ducându-mă pe uliţe, că nu-ţi poftesc odihna ta". Iar Evloghie îi zicea: "Rogu-mă ţie să te mângâi de această mâhnire". Iar slăbănogul mai vârtos se aţâţa cu mânia asupra lui, strigând: "De acum nu voi mai răbda vicleşugul tău, nu-mi este plăcută mie viaţa aceasta, eu carne vreau să mănânc". Iar răbdătorul Evloghie i-a adus lui carne, însă, văzând-o, el a răcnit iarăşi: "Nu mai pot să mai fiu numai cu tine singur, ci popor vreau să privesc". Şi i-a zis Evloghie lui: "Eu îţi voi aduce mulţime de fraţi". Iar el iarăşi cu mânie a grăit: "Vai de mine ticălosul, faţa ta de acum nu vreau să o mai văd, iarăşi, îmi vei aduce mie de acei care, asemenea ţie, mănâncă pâinea în zadar". Şi s-a tulburat şi, cu necuvios glas, a ţipat grăind: "Nu vreau, nu vreau, ci la răspântii voiesc, leapădă-mă pe mine, acolo unde m-ai aflat, că de-aş fi avut mâini, m-aş fi spânzurat, sau m-aş fi junghiat". Căci aşa îl prinsese pe el dracul. Atunci Evloghie, plecând, s-a dus la nişte călugări şi le-a zis lor: "Ce voi face, că în deznădăjduire m-a adus pe mine slăbănogul acesta?" Şi i-au grăit lui: Pentru ce?" Şi a răspuns: "Amar îmi face mie şi nu pricep ce voi face. Să-l lepăd pe el? Dar m-am făgăduit lui Dumnezeu şi mă tem. Iar de nu-l voi lepăda, rele zile şi nopţi îmi dă mie şi nu ştiu ce voi face cu el". Şi i-au zis lui aceia: "Să mergi cu noi la marele Antonie şi să-i vesteşti lui şi ceea ce-ţi va zice ţie, aceea să faci. Dumnezeu îţi va grăi ţie prin Antonie şi-ţi va vesti ţie". Iar Evloghie, închinându-se, i-a ascultat pe dânşii. Deci, ameninţând pe ologul, l-a pus într-o corabie şi a ieşit noaptea şi l-a dus pe el în mânăstire, la marele Antonie, şi i-a vestit lui pentru ce a venit. Iar el i-a poruncit să spună înaintea tuturor fraţilor. Deci, după porunca marelui Antonie, robul lui Hristos, Evloghie a zis înaintea tuturor: "Pe acest slăbănog l-am aflat lepădat pe uliţă, negrijindu-se nimeni de el, şi l-am miluit pe el şi m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea mie darul răbdării ca să-l odihnesc, ca şi eu să mă mântuiesc prin el şi el să fie odihnit de mine. Şi, iată, sunt cincisprezece ani de când suntem împreună, precum şi s-a descoperit sfinţiei tale, Părinte, şi nu ştiu de va fi primit la Dumnezeu ceva din cele făcute de mine în atâţia ani, că osteneală multă îmi face acum mie. Şi am socotit să-l lepăd pe el, dar mă zbat numai eu singur. Pentru aceasta am venit la Sfinţia ta,   ca să mă înveţi ce să fac eu şi să te rogi pentru mine, că acum cumplit mă osteneşte". Iar marele Antonie i-a grăit lui, cu glas greu şi mânios: "Oare îl vei lepăda, Evloghie? Dar Hristos nu se va lepăda de el. Tu îl vei lepăda pe el, dar Domnul îl va socoti pe el, mai bun decât pe tine". Şi, aceasta auzind, Evloghie s-a înspăimântat. Iar, lăsând pe Evloghie, marele Antonie a început a bate prin cuvânt pe slăbănog şi i-a grăit lui: "Şchiopule şi slăbănogule, nevrednic cerului şi pământului, nu mai încetezi a mânia pe Dumnezeu şi pe fratele tău? Au nu ştii că Hristos este cel ce-ţi slujeşte ţie? Cum îndrăzneşti a te împotrivi lui Hristos? Au doară nu pentru Hristos s-a robit acesta pe sine, pentru a-ţi sluji ţie?" Iar, după ce l-a mustrat şi pe acesta prin cuvinte, a mai tăcut puţin. Şi, după aceasta i-a învăţat pe amândoi şi le-a zis lor: "Să nu vă abateţi de la calea voastră, fiilor, nicidecum, ci să mergeţi cu pace şi să nu vă depărtaţi unul de altul. Să lepădaţi toată întristarea pe care diavolul a aruncat-o între voi şi cu cinste şi cu dragoste să vă întoarceţi la chilia întru care aţi vieţuit. Că ispita v-a venit vouă de la satana, de vreme ce ştie că amândoi sunteţi aproape de sfârşit şi vrednici de cununi veţi fi de la Hristos, acela prin tine, iar tu prin el. Deci, de acum nimic rău să nu mai gândiţi, că atunci când va veni îngerul şi nu vă va afla pe voi împreună la acelaşi loc, lipsiţi de cununi veţi fi..."Şi ei, grăbindu-se, îndată au venit la chilia lor şi, petrecând ei cu desăvârşită dragoste, patruzeci de zile, a murit fericitul Evloghie şi s-a dus la Dumnezeu,  iar, după acesta, a treia zi, a murit şi slăbănogul şi s-a dus la Dumnezeu, întru veşnică odihnă.