Locuința zilelor

 Departe, la răsăritul Soarelui, adică acolo unde-şi are Soarele palaturile sale, îşi au lăcaşul şi Sfânta Luni şi Sfânta Vineri, la asfinţitul Soarelui locuiesc Sfânta Marţi şi Sfânta Miercuri, iar la miazăzi Sfânta Joi şi Sfânta Duminică. Numai Sâmbăta stă singură singurică, fără nici o soață, tocmai la miazănoapte. Ea nu e sfântă ca tovarăşele ei şi e străină printre ele, căci celelalte toate sunt surori între ele. E foarte greu să găseşti locașurile sfintelor babe, căci sunt bătrâne de tot, că-s doar de la începutul lumii. Rar s-a întâmplat s-ajungă careva până la ele. Doar Făt-Frumos cu stea în frunte şi faţa babei şi a moşneagului au nimerit până la Sf. Duminică numai. Încolo picior de om nu le-a călcat pragul. Toate cele 6 surori, afară de Sâmbăta, au câte o stea pe cer şi steaua fiecăreia stă tocmai deasupra casei, unde locuiește. Nimenea nu ştie care e steaua aceea și a cui e, că dacă ar ști careva, s-ar putea duce, uitându-se mereu după ea, până ar ajunge la casa sfintei. Acela care ar ajunge până acolo, cu mari bogății s-ar întoarce şi fericit va fi, cât va trăi el și neamurile lui. Dar trebuie să fii însemnat pentru asta și să ai os de năzdrăvan.
Din vreme în vreme, când vrea Dumnezeu să mai pedepsească lumea rea și păcătoasă, atunci se arată câte o stea ori alta dintre cele şase stele ale sfintelor babe, căci babele astea ştiu gândurile lui Dumnezeu şi, cum au suflet bun, dau de știre oamenilor, să se pocăiască. Și nu se arată oricare din ele, ci numai una. Când e să fie cutremur de lume, rupturi de pământ, sau scufundări de munţi s-arată steaua galbenă a Sfintei Luni; la holeră, la boli grele şi la molimi pustiitoare s-arată steaua Sfintei Marţi; la vărsare de sânge, la cumpene grele, la războaie - s-arată steaua roşie a Sfintei Miercuri.
Steaua Sfintei Joi s-arată când e să fie potop mare, ploaie cu trăsnete şi inundaţie; steaua Sfintei Vineri se vede numai atunci când e să fie înmulțire de fiare sălbatice, iar Sfânta Duminică şi-o trimite pe a ei, numai când se prevestește foamete, cu secetă și cu lăcuste multe.
Steaua a șaptea era să fie a Sâmbetei, dar pentru că ea nu e sfântă ca celelalte, a luat-o Maica Domnului. Ea nu se va arăta decât atunci când Dumnezeu va hotără sfârşitul pământului. Toate aceste stele logostele poartă crugul cerului și sunt în mare cinste în lumea nesfârșită a luminilor de pe cer.
Uneori apar pe cer stele cu coadă. Acestea sunt de tot mici dar dacă cresc, atunci ele vestesc războaie și cumpene grele. Stelele au anumite influențe asupra oamenilor. Așa, dacă priveşti cerul seara şi-ți dorești ceva, tocmai când cade o stea, dorinţa aceea ți se împlineşte.