Sinaxar 28 Ianuarie

 În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său - preot păgân - din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de "dascăl al căinţei". Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : "De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?" Sfântul îi răspunse : "Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?". Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : "Reţine, Doamne, valurile harului tău!".

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut "slujitorul" nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi - pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob - propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită "Şcoala Perşilor". Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de "Liră a Sfântului Duh" şi "Doctor al universului". Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Iacov Sihastrul.

Acest cuvios, lepădându-se de toate cele lumeşti, a locuit ca un sihastru cincisprezece ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care sălta cu neruşinare şi-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă, aducându-i aminte de muncile focului ce vor să fie, a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci lăsându-se biruit de pofta trupului a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi venindu-şi în fire şi gândindu-se la adâncul prăpastiei în care se găsea, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi plecându-se sfătuirilor acestuia, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Şi făcându-se secetă în acel loc, Dumnezeu a adus la cunoştinţa episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacov cel din mormânt, nu va conteni seceta. Atunci episcopul cu tot poporul, ducându-se la el, l-au înduplecat, după multe rugăminţi, să se roage, şi fericitul făcând rugăciune, multă ploaie a curs şi pământul s-a săturat de apă. De aici cuviosul luând nădejdi bune, având ca semn al îngăduinţei lui Dumnezeu ploaia multă care căzuse la rugăciunile lui, a dus viaţă şi mai aspră. Şi aşa, în vieţuire bună săvârşindu-se, şi-a dat lui Dumnezeu duhul, multe minuni făcând după moarte.

Tot în această zi, pomenirea celor două sfinte muceniţe, maica şi fiica, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Haris, căreia tăindu-i-se picioarele, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : "Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!". Sfântul Isaac îi răspunse : "Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?" După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna ianuarie în 28 zile:Pomenirea Preacuviosului 

Părintelui nostru Efrem Sirul (+379)

         Acesta era din Mesopotamia, născut la Nisibe, sirian de neam şi din părinţi creştini. A învăţat carte la şcoala siriacă, din Nisibe, iar când perşii au ocupat cetatea, şcoala, păstrând limba siriacă, s-a mutat la Edesa, sub stăpânire romană, pe la anul 360. A trăit sub împăraţii romani, începând de la marele Constantin şi până la Valens (364-378). A fost hirotonit diacon de episcopul Iacob din Nisibe şi i s-a încredinţat noua şcoală siriacă din Edesa, care, sub conducerea lui, a cunoscut o mare strălucire. Tradiţia spune că Sfântul Efrem a luat parte, tânăr diacon fiind, ca şi Sfântul Atanasie din Alexandria, la Sinodul din Niceea, la anul 325. Tot din tradite ştim că, fiind poftit de Sfântul Vasilie, în Cezareea Capadochiei, acesta, ca un semn de preţuire, l-a sfinţit preot.   Fericitul Efrem era un poet, un cuvântător înflăcărat, un aspru nevoitor şi un om de rugăciune, iubitor de viaţă duhovnicească. Prin poezia lui, el urmărea întărirea dreptei credinţe în cei care o auzeau, contra ereziilor din vremea sa, căci imnele lui erau ca nişte poeme cântate sau citite în adunări, cu întrebări şi răspunsuri, pe care le însoţea cu cântări din harfă. Şi atât s-a făcut de vestit prin această faptă bună, încât le-a folosit tuturor şi a fost numit "harfa Duhului Sfânt." A cântat cu mare strălucire credinţa, dragostea de fraţi, rugăciunea, şi, mai ales, pocăinţa. Părţi din scrierile lui se află şi în rugăciunile Bisericii noastre, precum rugăciunea: "Doamne şi Stăpânul vieţii mele." Şi aşa, scriind multe cărţi şi pe mulţi învăţându-i şi fiindu-le de folos, la adânci bătrâneţi ajungând, Sfântul Efrem s-a mutat către Domnul. 

Cuvânt din viaţa Sfântului Efrem după Metafrast.

         Lăsându-şi o dată patria, la porunca lui Dumnezeu, ca şi dumnezeiescul Avraam, fericitul Efrem a ajuns la cetatea Edesa, pe de o parte, pentru cinstirea sfintelor moaşte ce erau acolo, iar, pe de alta, pentru întâlnirea cu vreun bărbat dintre cei cuvântători, ca să ia pildă de viaţă de la dânsul. Acest lucru îl cerea şi de la Dumnezeu, zicând deseori : "Doamne Iisuse Hristoase, Stăpân al tuturor, învredniceşte-mă ca, intrînd în cetatea Edesa, să mă întâlnesc cu un bărbat care va fi puternic să-mi grăiască cele spre folosul sufletului." Şi, astfel rugându-se, a ajuns la porţile cetăţii. Deci, călătorind aşa cu mintea trează, îl întâmpină o femeie şi aceasta era o desfrânată.  Şi lucrarea lui Dumnezeu era aceasta, că pe cele bune, de multe ori El le lucrează prin cele potrivnice. Deci, sfinţitul Efrem, întâlnind, astfel, pe acea desfrânată, sta uimit, oarecum, căutând către dânsa şi era mâhnit, că nu i s-a împlinit cererea, după rugăciune, ci cu totul dimpotrivă. Iar ea, văzându-l astfel, privea la dânsul cu ochii necuvioşi. Şi fiindcă multă vreme se priveau unul pe altul astfel, vrând el să o ruşineze şi la sfială a o aduce, i-a zis: "Pentru ce nu te ruşinezi, femeie, privind cu ochii ţintă la mine ?" Iar femeia zise: "Dar mie aşa mi se cade de a privi la tine, ca dintru tine şi din a ta coastă sunt luată. Iar ţie ţi se cade a te uita nu la noi, ci în pământ, din care ai şi fost luat."  Acestea auzindu-le, Efrem a mulţumit, femeii, pentru folosul ce avea, şi lui Dumnezeu cu fierbinţeală îi înălţa mulţumire, care şi prin cele fără de nădejde poate face lucruri bune. Deci, trecând multă vreme, iar cetatea Edesei având pe dumnezeiescul Efrem, o femeie desfrânată, ce locuia aproape de dânsul, s-a făcut unealtă de răutate a vicleanului. Şi, întâmplându-se că fericitul Efrem fierbea nişte bucate, acea femeie deschise fereastra şi, aplecându-se cu neruşinare şi obrăznicie, căutând la Cuviosul, îi zise: "Binecuvântează părinte." Iar el, cu blândeţea cea cuviincioasă, îi zise: "Domnul să te binecuvânteze." Şi, cu râs necuvios, aceasta a zis iarăşi: "Dar ce lipseşte bucatelor tale ?" Iar el a zis: "Trei pietre şi puţin lut, ca fereastra aceasta să se astupe." Iar ea cu obrăznicie a zis: "Pentru că te-am cinstit, aceasta te-a adus pe tine la mândrie ?   Eu voiam a dormi împreună cu tine şi tu de la început mă desnădăjduieşti ?" Dar, precum, aceea avea graiuri sataniceşti, tot aşa şi el, cu mult mai vârtos, n-a fost lipsit de cuvinte duhovniceşti, că a zis: "De voieşti împreună cu mine să dormi, apoi trebuie să mergi unde îţi voi spune eu." Iar ea, dacă a auzit cuvântul, a şi întrebat de locul unde voieşte a dormi."Nu în alt loc, a zis el, decât chiar în mijlocul cetăţii, voi dormi cu tine." Iar ea a zis: "Dar nu ai sfială şi ruşine de bărbaţii ce ne vor vedea dormind în mijlocul cetăţii ?" Atunci Sfântul a zis îndată: "Dacă ochii oamenilor i-ai judecat că sunt puternici a ruşina sufletul şi a-l opri de la fapta rea, dar, oare, de ochii lui Dumnezeu, care văd toate câte se lucrează întru ascuns şi întru arătare, nu ne vom teme şi nu ne vom înspăimânta, cu atât de vârtos ?"  Acestea destul au fost ca să înduplece pe desfrânată a se depărta de vicleana poftă către dânsul şi să se căiască de cele mai dinainte fapte rele ale ei. Şi îndată, apropiindu-se şi căzând la pământ, cerea iertare de neînfrânata ei pornire. Şi, făcând adevărată pocăinţă, a luat povăţuitor şi dascăl pe Sfântul Efrem, în calea cea către mântuire. Iar el, gata fiind spre o slujire ca aceasta, a sfătuit-o a nu mai merge în urma gândurilor inimii celei rele, apoi s-a îngrijit să o ducă într-o mânăstire de femei, spre a face fapte bune. Şi, astfel, fericitul Efrem, întâlnindu-se cu două femei desfrânate, cu ajutor dumnezeiesc, a primit folos de la amândouă. 

Întru această zi, povestire despre Sfântul Efrem şi marele Vasilie.

       Fraţilor, vreau să fac povestire despre dumnezeiescul Vasilie şi despre Efrem Sirul, măcar că, pe unele le ştiţi şi pe altele le-aţi auzit. Efrem fericitul şi pururea pomenitul, pe când era în pustie, înştiinţându-se despre lucrurile cele minunate ale părintelui nostru Vasilie, pe de o parte, văzându-le din lumînarea Duhului Sfânt, iar, de altă parte, cunoscându-le din dragoste şi din întrebare, se ruga lui Dumnezeu cu osârdie, ca să-i descopere lui în ce fel este marele Vasilie. Şi în vis, a văzut un stâlp de foc, al cărui cap ajungând la cer, auzea un glas, zicându-i: "Efrem, Efrem, în ce chip vezi acest stâlp de foc, în acest fel este Vasilie." Deci, îndată, cuviosul Efrem, luând cu sine tălmaci, de vreme ce nu ştia greceşte, a mers în Cesareea, la praznicul Arătării Domnului la Iordan şi, privind în taină de departe, a văzut pe Sfântul Vasilie mergând la biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine luminoase şi clerul ce era împrejurul lui, tot aşa, în veşminte luminoase. Şi, întorcăndu-se către tălmaciul care-l însoţea, Efrem i-a zis: "Mi se pare că în zadar ne-am ostenit, frate, pentru că acesta, fiind într-o asemenea stare, nu este precum l-am văzut." Şi, intrând în biserică, a stat într-un colţ, la loc ascuns, şi zicea singur, întru sine, grăind: "Noi, în pustie, suferind greutatea zilei şi zăduful, nimic n-am sporit, iar acesta, fiind întru atâta cinste omenească, este stâlp de foc.   Mă minunez." Aşa gândind el, s-a înştiinţat despre dânsul, prin Duhul Sfânt, Marele Vasilie, care a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, zicându-i: "Să mergi la uşa bisericii, cea dinspre apus, că vei afla acolo un monah, stând în colţul bisericii, dimpreună cu un altul, cu barba scurtă şi mic de stat, şi vei zice lui: "Vino şi să intri în altar, că te cheamă arhiepiscopul." Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingând poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem şi i-a zis: "Părinte blagosloveste, să mergi şi să intri în altar, că te chemă arhiepiscopul." Iar Efrem, prin tălmaci, înţelegând cuvântul arhiepiscopului, a răspuns celui ce-l chema: "Ai greşit frate, pentru că noi suntem oameni străini şi nu ne ştie arhiepiscopul." Şi s-a dus arhidiaconul ca să spună lui Vasilie acestea. În acea vreme Sfântul Vasilie tocmai citea sfintele cărţi către popor. Şi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc grăind prin gura lui Vasilie. După aceea, Vasilie iarăşi a zis arhidiaconului:  "Mergi şi spune acelui monah străin: "Cinstite Efrem, vino şi intră în Sfântul altar, că te cheamă arhiepiscopul." Şi, mergând, arhidiaconul i-a spus, precum i s-a poruncit lui şi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem şi a proslăvit pe Dumnezeu. Şi, făcând metanie a zis: "Cu adevărat mare este Vasilie, cu adevărat stâlp de foc este Vasilie, cu adevărat Duhul Sfânt vorbeşte prin gura lui !" Şi a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului, că după săvârşirea sfintei slujbe, la loc deosebit, vrea să i se închine şi să-l sărute pe el. Deci, săvârşindu-se sfânta slujbă, a intrat Sfântul Vasilie în încăperea pentru paza vaselor şi, chemând pe Cuviosul Efrem, i-a dat lui, întru Domnul, sărutare şi i-a zis: "Bine ai venit părinte, cel ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos în pustie şi ai gonit dracii, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai îndurat atâta osteneală, ca să vezi un om păcătos ?   Să-ţi dea ţie plată Domnul, pentru osteneala ta." Iar Efrem, prin tălmaci, răspunzând lui Vasilie, i-a spus cele ce în inima lui erau pregătite. Şi s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine, din sfintele mâini ale lui Vasilie. După aceasta, ospătându-se ei, a zis Cuviosul Efrem către Sfântul Vasilie: "Părinte preacinstite, un dar cer de la sfinţia ta, să-mi dai, şi aceasta, prin lucrarea Duhului Sfânt, să mi se dăruiască mie." Iar marele Vasilie i-a zis lui: "Spune cele ce-ţi sunt trebuincioase, că mult îţi sunt dator, pentru osteneala ce ţi-ai dat, cu atâta cale până la mine." Şi i-a zis lui cinstitul Efrem: "Ştiu, părinte, că toate câte vei cere de la Dumnezeu, îţi dă ţie. Deci, vreau ca să te rogi bunătăţii Lui, să-mi dea mie să vorbesc greceşte." Iar el a răspuns: "Mai presus de puterea mea îţi este cererea, dar, de vreme ce, cu bună nădejde ceri, cinstite Părinte Povăţuitorule al pustiei, să mergem în biserica Domnului, şi să ne rugăm către Domnul, Care puternic este să asculte rugăciunea ta, pentru că scris este: "  Voia celor ce se tem de El va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe ei." Şi, fiind la vreme cuviincioasă, au făcut rugăciune îndelung în biserică. Apoi, a zis marele Vasilie: "Pentru ce, cinstite părinte, nu primeşti sfinţire de preot, vrednic fiind ?" Răspuns-a lui prin tălmaci: "Fiindcă păcătos sunt, stăpâne." Răspuns-a lui Sfântul Vasilie: "O, de aş avea eu numai păcatele tale !" Şi i-a zis lui: "Să facem metanie." Şi îngenunchind ei la pământ, şi-a pus marele arhiereu mâna sa pe capul Cuviosului Efrem şi a zis cu mare glas rugăciunea cea de hirotonie preoţească. Apoi, a zis către Cuviosul: "Porunceşte acum ca să ne ridicăm de la pământ." Şi s-a limpezit limba lui Efrem şi a zis în limba grecească: "Mântuieşte, miluieşte, ridică-ne şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău." Şi s-a împlinit Scriptura: "Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor."  Deci au proslăvit toţi pe Dumnezeu, Cel ce-a limpezit limba lui Efrem în vorba grecească. Apoi a petrecut Cuviosul Efrem trei zile la Sfântul Vasilie, veselindu-se duhovniceşte. Şi aşa, arhiepiscopul sfinţindu-l pe el ca preot, iar pe tălmaciul lui, diacon, i-a slobozit pe ei cu pace, slăvind pe Dumnezeu, de cele ce au văzut şi au auzit, precum li se spusese lor. Dumnezeului nostru, slavă ! Amin. 

Acatistul Sfântului Efrem Sirul (28 ianuarie / 10 februarie)

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău.

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor Noştri şi ale tuturor sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu miluieşte-ne pe noi! Amin.

Miluieste-ne pe noi, Doamne, miluieste-ne pe noi, ca, nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit. Nu Te mânia pe noi foarte, nici nu pomeni fărădelegile noastre. Ci caută şi acum ca un milostiv şi ne mântuieşte pe noi de vrăjmaşii noştri. Că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii; lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi Sa făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi s-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă…, și acum…

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru (cu 3 închinăciuni).

Psalmul 50 al lui David
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie, Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut aşa, încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcat m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele, şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda pe mine de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fărădelege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucurase-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jerftă, Ţi-aş fi dat; arderile-de-tot ne le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot, atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

Troparul Sfântului Efrem Sirul, glasul al 8-lea:
Harul ce izvorăşte din gură ta, cuvioase, a umplut de apele vieţii Biserica şi lumii a izvorât râuri de cucernicie, revărsând asupra noastră apa pocăinţei. Deci, învăţându-ne cu cuvintele tale, părinte Efrem, ne-ai luminat calea către Hristos. Pentru această strigăm către tine: roagă-te Dumnezeului nostru, să mântuiască sufletele noastre!

Condacul 1, glasul al 2-lea
Ceasul judecăţii mai dinainte văzându-l, ai plâns cu amar, sfinte părinte Efrem, ca un iubitor de linişte; şi îndemânatic învăţător ai fost cu faptele cuvioase. Pentru aceasta, preafericite, cel care pe cei leneşi îi ridici spre pocăinţă, cu dragoste îţi cântăm: Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Icosul 1
Copil erai şi ai văzut în vis ieşind din gura ta o viţă bine rodită şi a crescut şi a umplut întreg pământul, iar, toate păsările cerului veneau şi se adăposteau în ea. Cu cât culegeau ciorchinii mai mult, cu atât rodul viţei se înmulţea. Nu ne pricepem a te lauda după cuviinţă, părinte, însă tu, primeşte cântarea noastră:
Bucură-te, că ai răsădit din pământul Nisibe;
Bucură-te, soarele prealuminos al sirienilor;
Bucură-te, că din pruncie ai fugit de vorbirile cele vătămătoare de suflet;
Bucură-te, că din buzele tale cuvânt rău nu a ieşit;
Bucură-te, preacinstite, că ai avut tovarăşă bună fapta şi sârguinţa în osteneli;
Bucură-te, cunoscătorul dumnezeieştilor Scripturi;
Bucură-te, filosoful celor dumnezeieşti;
Bucură-te, paharul cel dumnezeiesc al umilinţei;
Bucură-te, livada împodobită cu multe feluri de flori;
Bucură-te, nesecat izvor de lacrimi;
Bucură-te, focul cel nestins al umilinţei;
Bucură-te, prieten al faptelor bune;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 2-lea
Fugind de gâlceava lumească, sfinte, ai dispreţuit, vorbirile cele vătămătoare de suflet ale celor de o vârstă cu tine şi căutând liniştea pustiei, te îndeletniceai cu citirea Sfintei Scripturi şi împreună cu proorocul David ziceai: “Cât sunt de dulci gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea!” Astfel de laudă ai dat lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea
De tânăr te-ai arătat ca o vită de vie cu rod însutit, iar învăţăturile tale la mare înălţime s-au ridicat, ospătând cu îndestulare sufletele credincioşilor, dumnezeiescule Efrem, pentru aceasta cântăm cu bucurie:
Bucură-te, că următor al Sfântului Episcop Iacob te-ai arătat;
Bucură-te, că în Nisibe te-a botezat şi de la el ai învăţat;
Bucură-te, slujitor al Bisericii edesenilor;
Bucură-te, cel blând şi smerit cu inima;
Bucură-te, că ai fost numit teologul plânsului;
Bucură-te, lira Duhului Sfânt;
Bucură-te, via cea mult roditoare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, floarea cu bună mireasmă;
Bucură-te, năstrapă a faptelor bune;
Bucură-te, iconomul cel bun şi credincios al darului lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrător iscusit in faptă şi-n cuvânt;
Bucură-te, cel râvnitor cu adevărat şi următor al ucenicilor celor dintâi;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetatorule!

Condacul al 3-lea
Părăsind patria în care te-ai născut, părinte, ai primit poruncă pentru închinarea la Sfintele Moaşte şi îndemn pentru întâlnirea unui bătrân purtător de Dumnezeu, de la care să înveţi cele spre folosul sufletului şi pentru aceea cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Dorind diavolul să-ţi vâneze sufletul tău cel feciorelnic, te-a ispitit prin graiurile femeii desfrânate, care dorea să te atragă spre păcat, însă tu, de Dumnezeu cugetatorule, cunoscând meşteşugirile diavoleşti, i-ai fost ei dascăl pe calea mântuirii. Pentru aceasta noi, după vrednicie, laude ţi-aducem ţie:
Bucură-te, că în cetatea Edesei, model de vieţuire ţi-ai căutat;
Bucură-te, că ai mulţumit femeii pentru folosul cuvintelor ei;
Bucură-te, că ai preamărit puterea cea necuprinsă a lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai câştigat sufletul femeii desfrânate;
Bucură-te, prin care satana s-a ruşinat;
Bucură-te, biruitorul uneltirilor lui;
Bucură-te, povăţuitorul tinerilor;
Bucură-te, cel ce pe leneşi îi ridici la pocăinţă;
Bucură-te, că duci de mâna pe cei ce se pocăiesc;
Bucură-te, un alt Eufrat care reverşi dogme înţelepte;
Bucură-te, rai frumos impodobitor;
Bucură-te, stâlp luminos al monahismului;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 4-lea
Iubitor de linişte fiind, te îndeletniceai cu postul, cu privegherea şi culcarea pe jos, iar pe toate cele lumeşti le defăimai şi slava cea veşnică în fiecare zi o doreai, lui Dumnezeu cântai: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Te-ai arătat ca un alt Soare, purtătorule de lumină, trimiţând raze de învăţături până la marginile lumii, de Dumnezeu înţelepţite. Pentru aceasta, noi, nevrednicii, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, că ai urmat cărările Inaintemergătorului;
Bucură-te, că prin post şi rugăciune te-ai făcut locaş Treimii;
Bucură-te, reazăm al sihaştrilor;
Bucură-te, părinte al fiilor pustiei;
Bucură-te, că prin plâns iarăşi ţi-ai dobândit fericirea;
Bucură-te, pentru că ai primit darul lacrimilor;
Bucură-te, cela ce ai înmulţit ucenicii lui Hristos;
Bucură-te, sprijinitorul tuturor celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, gură elocventă;
Bucură-te, povăţuitorul călugărilor;
Bucură-te, că ai iubit comoara cerească, vieţuind pe pământ ca un înger;
Bucură-te, Eufratul cel gândit al Bisericii;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 5-lea
Dorind a primi cununa de la Mirele cel ceresc, ai lepădat toate, precum Apostolii, luptându-te ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, pentru toate acestea, Hristos-Domnul te-a răsplătit cu darul vederii-înainte şi ţi-a descoperit taina celor viitoare. Toţi într-un glas strigăm Celui ce te-a luminat pe tine: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Când nu te ocupai cu învăţatul creştinilor pentru a întări credinţa cea adevărată împotriva păgânilor şi a ereticilor, te-ai dăruit cu umilinţă în slujba tuturor, ca un adevărat diacon, asemenea lui Hristos, care s-a făcut pe Sine “slujitorul” nostru. După cuviinţă, cu dragoste şi credinţă, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, că ai fost rănit de dragostea Atotţiitorului;
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţătorul celor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ta a fost fără prihană;
Bucură-te, vrednicule de laudă;
Bucură-te, că te-ai arătat preacinstite ajutor şi în luptele cu vrăjmaşii;
Bucură-te, făclie nestinsă ce luminezi întunericul necunoştintei;
Bucură-te, că lacrimile tale au uscat noianul poftelor;
Bucură-te, că învăţăturile tale au secat izvoarele eresurilor;
Bucură-te, că nu ai dat somn ochilor tăi;
Bucură-te, locaşul Sfântului Duh;
Bucură-te, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 6-lea
Pe tine, moştenitorul Raiului şi luminoasă odrasla a Siriei, Cuvioase Efrem, cel mare în cuvânt şi în smerenie adânc, te lăudăm, noi credincioşii. Că întru adevăr nevoindu-te cu multă râvnă pentru Hristos, ai devenit rai care înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti, pentru aceasta Biserica într-un glas cântă: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Sufletul meu cel tulburat de furtuna gândurilor se apropie de izvorul lacrimilor tale, rugându-te a-l curaţi cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine. Pentru aceasta, cu inima înfrântă şi smerită îţi cânt cu cutremur:
Bucură-te, floare a pustiei cu bună mireasmă;
Bucură-te, izvor nesecat de învăţături;
Bucură-te, comoară înţelepciunii;
Bucură-te, bucuria credincioşilor;
Bucură-te, îndrumător în descoperirile lui Dumnezeu;
Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe;
Bucură-te, povăţuitorul meu pe calea mântuirii;
Bucură-te, dătătorule de lumină;
Bucură-te, că ai rămas netulburat de vicleşugurile vrăjmaşului;
Bucură-te, că ai avut temelie credinţă statornică;
Bucură-te, cunoscătorul tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel care ne sui la cer prin rugăciunile tale;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 7-lea
Văzând Domnul adâncul smereniei tale, ţi-a dat ţie cuvânt cu putere multă, prin care ereticii s-au ruşinat. Pentru aceasta grăim cântarea îngerească, adusă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Smerindu-te înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu, asemenea sfântului Ioan Gură-de-Aur, cel deodată cu tine trăitor, în veacul de aur al creştinătăţii, nu ai primit, sfinte, darul preoţiei. Dar Ştiutorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit aici, pe pământ, prietenia unor mari sfinţi:
Bucură-te, prieten al marelui Vasile, Capadocianul;
Bucură-te, că ai primit de la el darul diaconiei;
Bucură-te, că prin rugăciunile lui, elineşte ai vorbit;
Bucură-te, că deşi nu ştiai aceasta, harul Duhului Sfânt te-a umbrit şi astfel ai vorbit;
Bucură-te, bărbat între sirieni prea înţelept;
Bucură-te, îndelung-răbdătorule;
Bucură-te, cel ce ai avut dragoste pentru Maica Domnului;
Bucură-te, că prin cântări şi psalmi ai preamărit-o;
Bucură-te, cel ce în versuri ai teologhisit;
Bucură-te, dascălul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împodobit Biserica Sobornicească cu faptele tale;
Bucură-te, luceafărul prealuminos al Ortodoxiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 8-lea
Cel ce te-ai arătat Soare prealuminos al Bisericii, arată-ne pe noi, prin mijlocirile tale, luminoşi la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos. Cel ce ai fost izvor nesecat al lacrimilor, înmoaie inimile noastre cele împietrite de viforul patimilor. Tu, cel ce ai fost focul dumnezeiesc al umilinţei, aprinde în noi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea
În viaţa ta pământească ai împlinit în toate voinţa Domnului nostru Iisus Hristos, părinte Efrem, punându-ţi viaţa pentru semenii tăi, învăţând şi hrănind pe tot omul ce venea la tine, iar noi, cu mare dragoste, grăim aşa:
Bucură-te, alesule între cuviosi;
Bucură-te, dulceaţa călugărilor;
Bucură-te, mângâierea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că toată viaţă lui Hristos ţi-ai închinat-o;
Bucură-te, că mintea la cele cereşti ţi-ai ridicat;
Bucură-te, că rugător neîncetat te-ai arătat;
Bucură-te, liman al celor ce sunt în furtună;
Bucură-te, iubitorul şi slujitorul celor săraci;
Bucură-te, cel sărac în cele lumeşti, dar bogat în cele duhovniceşti;
Bucură-te, că ai năzuit la vistieriile cele dumnezeieşti;
Bucură-te, întărirea monahilor şi a mirenilor;
Bucură-te, bucuria cuvioşilor şi strălucirea pustnicilor;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 9-lea
Fiind plin de Duhul Sfânt şi neputând da glas mulţimii descoperirilor ce veneau de la Duhul, te rugai: “Doamne, opreşte valurile harului Tău!”. Noi, însă, te rugăm, Preacuvioase Părinte Efrem, nu trece cu vederea rugăciunile noastre, ci ne învredniceşte a-i cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Mintea, inima şi voinţa au oglindit voinţa Duhului, pe care ai revărsat-o asupra acestei lumi prin imnele pe care le-ai cântat, versurile pe care le-ai scris, învăţăturile pe care le-ai rostit şi faptele mâinilor tale, care au grăit. Exemplu pentru noi fiind, îţi cântăm ţie: Aliluia!
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, întâiul imnograf al Bisericii;
Bucură-te, că ai făcut din poezie, teologie;
Bucură-te, că ai cântat cu mare dragoste credinţa cea adevărată;
Bucură-te, sprijinirea sărmanilor;
Bucură-te, lucrător iscusit al poruncilor Domnului;
Bucură-te, stâlpul Bisericii dreptmăritoare;
Bucură-te, scriitor preaiscusit al sirienilor;
Bucură-te, mare învăţător al celor dumnezeieşti;
Bucură-te, fierbinte râvnitor al pustiei;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 10-lea
Cunoscând mai dinainte ceasul judecăţii, ai plâns, cu amar, părinte Efrem, devenind iubitor de linişte şi iscusit învăţător al tainelor dumnezeieşti, vorbind pretutindeni despre judecată şi a doua venire a lui Hristos. Învredniceşte-ne şi pe noi, aşadar, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Deşi ai dispreţuit lauda toată viaţa, nu putem ascunde ce Însuşi Stăpânul ne-a poruncit. Nu putem ascunde sub obrocul tăcerii, viaţa ta preaminunată. De aceea te lăudăm, după putinţă, aşa:
Bucură-te, că viaţă multora în bine ai schimbat-o;
Bucură-te, bucuria noastră cea mult dorită;
Bucură-te, că pururea dobândim alinare prin rugăciunile tale;
Bucură-te, cel ce te pleci către plânsul inimii noastre;
Bucură-te, biruitorule în luptele cu diavolii;
Bucură-te, iubitorule de curăţie;
Bucură-te, limanul celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, că în rugăciune te-ai desfătat;
Bucură-te, că mare luminător te-ai arătat;
Bucură-te, deşteptarea trândavilor;
Bucură-te, focul dumnezeiesc care faci să strălucească sufletele credincioşilor;
Bucură-te, că toate le-ai răbdat pentru Hristos;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 11-lea
Dispreţuind haina de mare preţ a celui ce dorea să-ţi înfăşoare trupul după moarte, rău te-ai mâhnit, că porunca ta a fost nesocotită, iar omul acela rănindu-se de diavol, lângă patul tău se tânguia. Minunându-ne de aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Niciodată nu ai câştigat vreo avere pe pământ, făcându-te ascultător Bunului Împărat, care in Evangheliile ucenicilor Săi, porunceşte: “Nimic pe pământ să nu câştigaţi!”. De aceea nu ai avut nici un lucru cu patimă de acest fel. De aceea şi noi, preaiubite, grăim aşa:
Bucură-te, că în lacrimi şi suspine viaţa ta ai petrecut;
Bucură-te, că pururea ai fugit de gâlceava lumească;
Bucură-te, fericite părinte, că ai dispreţuit lauda;
Bucură-te, că scrierile tale sunt pline de pocăinţă;
Bucură-te, că totdeauna ai avut obrazul ud de lacrimi;
Bucură-te, părinte Efrem, că ai fost îngrozit de judecata lui Dumnezeu;
Bucură-te, suflet binecuvântat, împodobit cu fapte desăvârşite;
Bucură-te, proorocul sirienilor;
Bucură-te, podoabă de mare preţ a Ortodoxiei;
Bucură-te, sabia cea asupra ereticilor;
Bucură-te, al nostru rugător, către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, preaiubite, care prin lacrimile tale, pe Hristos ni-L aduci;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 12-lea
Când ai ajuns la sfârşitul ostenelilor tale cele mântuitoare, Sfinte Părinte Efrem, ţi-ai încredinţat sufletul tău în mâinile lui Hristos, ai trecut către locaşurile cele cereşti, unde stai împreună cu toţi prietenii lui Dumnezeu, sfinţii, împreună cu care cânţi pururea lui Dumnezeu laudă: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Cunoscând sfârşitul acestei vieţi trecătoare, ai dat părintească porunca, celor de faţă, să nu fii îngropat cu mare fast, ci simplu, în cimitirul săracilor, iar în loc de flori şi de miresme să-ţi dăruiască rugăciunile lor. Ţie, celui ce ai plăcut lui Dumnezeu, îţi cântăm cu umilinţă:
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele celei de-a doua veniri a lui Hristos;
Bucură-te, că ai cunoscut mai dinainte ceasul judecăţii;
Bucură-te, că n-ai avut niciodată pungă, nici toiag, nici traistă, nici arginţi, nici aur, nici vreo avere pe pământ n-ai câştigat;
Bucură-te, că ai poruncit să fii îngropat simplu, lângă cei săraci;
Bucură-te, că nu ai râvnit haina de mare preţ;
Bucură-te, că ai mustrat pe cel ce a defăimat părinteasca porunca;
Bucură-te, cuvioase, că făcându-ţi milă, pe îndrăcit l-ai vindecat;
Bucură-te, alt cer pe pământ cu multe stele;
Bucură-te, iubitor de viaţă duhovnicească;
Bucură-te, izvor ce curge, cu multe feluri de ape;
Bucură-te, că ai înfrumuseţat cugetarea teologică;
Bucură-te, rai care pururea înfloreşti şi niciodată nu te ofileşti;
Bucură-te, Preacuvioase Părinte Efrem, de Dumnezeu cugetătorule!

Condacul al 13-lea
O preaminunate părinte Efrem, cine va putea spune cu adevărat nevoinţele tale? Cu ce cuvinte de laudă te vom cinsti pe tine, cel ce ai devenit casă Sfintei Treimi? Cuvintele noastre sunt prea sărace, primeşte dar umila noastră cântare, ca împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul 1 şi Condacul 1

Rugăciune către Sfântul Efrem Sirul:
Prea Bunule Doamne, îţi mulţumim că pururea te îngrijeşti de noi! Tu faci să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi şi faci să cadă ploaia şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, dar lumina veşniciei Tale şi rourarea Prea Sfântului Tău Duh se pogoară totdeauna peste noi, prin Sfinţii Tăi cei aleşi: ucenicii de peste veacuri, care pururea se roagă pentru noi. Primeşte, aşadar, şi rugăciunile sfântului părinte al nostru, Efrem Sirul, care în viaţa pământească a împlinit în toate voinţa Ta şi astfel a dobândit un loc în casa Ta, împreună cu sfinţii care din veac Ţi-au bineplăcut! Binevoieşte, Preabunule, că şi noi, cei ce cinstim pe acest mare sfânt al Tău, prin ruga şi faptele noastre, să cinstim împreună cu el, în împărăţia Ta, preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin!