Sinaxar 31 Ianuarie

 În această lună, în ziua a treizeci şi una, pomenirea Sfinţilor făcători de minuni şi doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan.

Aceşti sfinţi mucenici au trăit în zilele împăratului Diocleţian.

Chir era din Alexandra, iar Ioan era din Edesa. În prigoana pornită atunci împotriva creştinilor, Chir s-a dus spre mare, către aşa-zisul sân al Arabiei, şi luând cinul călugăresc a locuit acolo.

Iar Ioan venind la Ierusalim şi auzind de minunile ce le făcea Chir, că vindecă tot felul de boli şi de neputinţe, s-a dus la Alexandria. Iar de acolo aflând unde se găsea Chir, s-a dus la el şi a vieţuit laolaltă cu el. Şi trăind ei acolo, au auzit că a fost prinsă o femeie, anume Atanasia cu trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia, pentru credinţa în Hristos, şi că trebuie să stea în faţa judecătorului. Sfinţii s-au temut ca nu cumva femeile, de teama chinurilor, să cadă din credinţă. De aceea au mers la ele şi le-au îmbărbătat să rămână tari în chinuri. Din această pricină au fost prinşi şi ei, şi după multe chinuri li s-au tăiat capetele, împreună cu femeile despre care a fost vorba.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Atanasia şi a celor trei fiice ale ei: Teodota, Teoctista şi Eudoxia.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor mucenici Victorian, Victor, Nichifor, Claudie, Diodor, Serapion şi Papia, cei din Corint.

Aceşti sfinţi mucenici au fost prinşi, pentru mărturisirea lui Hristos, în vremea împăratului Deciu, în anul 250. Fiind aduşi înaintea lui Tertius antipatul, care cârmuia din Corint ţara Eladei, (căci sfinţii aceştia erau cu toţii din Corint) după multe chinuri grele de suportat şi-au primit sfârşitul vieţii în felurite chipuri: Victorin, Victor şi Nichifor au fost băgaţi în piuă şi zdrobiţi până şi-au dat sufletele; Claudie a răposat după ce i-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost ars, iar lui Serapion i s-a tăiat capul; Papia a fost înecat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei muceniţe Trifina.

Această sfântă muceniţă a fost din cetatea Cizicului, care este aşezată în Helespont, fiica a unui senator pe nume Anastasie şi a Socratiei, care era creştină. Trifina a mărturisit pe Hristos, nu fiind târâtă de alţii la judecată, ci singură s-a înfăţişat, ocărând şi batjocorind grozăviile cu care nebunilor şi nepricepuţilor li se părea că cinstesc pe idolii lor. Totodată învăţa pe toţi să părăsească deşertăciunile şi se ruga lui Dumnezeu să-i întoarcă de la necredinţă. De aceea a fost aruncată la chinuri de Chesarie dregătorul. La sfârşit au aruncat-o la fiare care nu s-au atins de ea; dar un taur, venind, a lovit-o cu coarnele şi a spintecat-o. Şi spune tradiţia că, acolo unde i s-a vărsat sângele, a izvorât o fântână cu apă curată, din care bând şi femeile, cărora după naştere le pierea laptele, îndată dobândeau din nou lapte. Şi nu numai la femei ci şi la dobitoace de parte femeiască, lipsite de lapte, se zice că dacă beau din apa aceea, le venea laptele.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului mucenic Hie Ardunul, care a mărturisit în Calamata din Peloponez la anul 1686, şi care s-a săvârşit prin foc.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

31 ianuarie – Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan (grabnic ajutători celor care suferă de insomnie); Sf. Mc. Trifena (ajutătoare mamelor care nu pot să-și alăpteze pruncii); Sf. Cuv. Nichita de la Pecerska (Proloagele de la Ohrida)

Publicat pe 31 ianuarie 2012 de Admin

31 Ianuarie

• Pomenirea Sfinţilor Doctori Fără de Arginţi şi Făcători de Minuni, Chir şi Ioan

Aceşti slăviţi şi multmilostivi sfinţi nu erau fraţi după trup, ci după duh. La început Chir a locuit în Alexandria, unde era medic şi vindeca oamenii prin îndoita cunoaştere a artei medicale şi a puterii lui Hristos. Aflînd că boala vine asupra omului cel mai mult din cauza păcatului, Chir îi îndruma întotdeauna pe pacienţii săi către pocăinţă, rugăciune şi curăţirea de păcate, care puteau aduce sănătate şi sufletului, şi trupului. Cînd au început persecuţiile lui Diocleţian asupra creştinilor, Chir s-a retras în Arabia, unde s-a tuns în monahism. A devenit la fel de cunoscut în Arabia precum fusese şi în Alexandria, aşa încît oamenii alergau la el de pretutindeni pentru vindecare. Auzind despre Chir, Ioan, care era ofiţer roman la Edessa, a venit să-l vadă. Întîlnindu-se faţă către faţă, s-au iubit ca fraţii şi au rămas împreună vieţuitori întru nevoinţele monahiceşti. În vremea aceea o femeie creştină pe nume Anastasia a fost chinuită pentru credinţă împreună cu cele trei fiice ale ei, în cetatea Canopus. Auzind acestea, Chir şi Ioan au venit la Canopus spre a le întări pe mamă şi fiice să nu se lepede de Hristos. Şi cu adevărat, prin ajutorul lor, Anastasia nu s-a lepădat de credinţă şi a primit cununa muceniciei împreună cu fiicele ei. Fiicele Anastasiei sînt Sfînta Teoctista, în vîrstă de cincisprezece ani, Sfînta Teodota, în vîrstă de treisprezece ani şi Sfînta Eudochia, în vîrstă de unsprezece ani. Chinuitorii atunci i-au prins şi pe Chir şi Ioan cărora, după întemniţare şi tortură, le-au tăiat capetele la anul 311 după Hristos. Minunile lucrate de aceşti sfinţi atît în timpul vieţii, cît şi după moarte, sînt nenumărate. Sfintele lor moaşte au fost mutate la Roma în timpul împărăţiei lui Arcadie. Aceşti Sfinţi sînt invocaţi de preotul slujitor la Slujba Sfinţirii Apei, la Taina Sfîntului Maslu, şi sunt foarte grabnic ajutători celor care suferă de insomnie.

• Pomenirea Sfintei Muceniţe Trifena

Trifena de bună voia ei şi cu vitează inimă a suferit chinuiri pentru Hristos. Nevrînd să se lepede de Credinţa ei, păgînii chinuitori au slobozit asupra ei un bivol sălbatic care a împuns-o de moarte. Aceasta s-a întîmplat în primul veac de la Hristos. Trifena este mai cu seamă folositoare maicilor care nu pot să-şi alăpteze pruncii.

• Pomenirea Sfântului Cuvios Nichita de la Mănăstirea Peşterilor din Kiev

Nichita este acel monah care, din neascultare faţă de stareţul lui, s-a dus din mînăstire şi s-a închis – fără binecuvîntare, adică – într-o peşteră. Din cauza acestei neascultări, Dumnezeu a îngăduit venirea asupra lui Nichita a unor mari ispite drăceşti. Pe cînd sta odată la rugăciune i s-a înfăţişat un diavol sub chip de înger de lumină care i-a spus: „Să nu te mai rogi; ci ocupă-te cu cititul cărţilor, şi mă voi ruga eu pentru tine!”. Nichita făcu aşa. El nu s-a mai rugat, ci a început să se îndeletnicească cu cititul cărţilor, şi acelea numai din Vechiul Testament. El nici măcar nu deschidea Noul Testament, căci diavolul îl împiedica. Cu ajutorul diavolului, Nichita era de acum proroc; dar prorociile lui nu erau decît despre crime, furturi, incendii şi alte răutăţi pe care le cunosc diavolii şi care se întîmplă mai ales cu participarea lor. În sfîrşit, sfinţiţii părinţi de la Peşteri şi-au dat seama că Nichita a căzut în înşelare şi au început să se roage lui Dumnezeu pentru el. Nichita s-a întors în mănăstire, şi-a văzut păcatul, şi a pus început de pocăinţă. După vreme îndelungată de pocăinţă cu lacrimi, Dumnezeu i-a dăruit iertare şi darul facerii de minuni. Sfîntul Nichita a trecut la Domnul la anul 1108 după Hristos.

Cântare de laudă la Cuviosul Nichita de la Lavra Peşterilor Kievene

Nichita Făcătorului s-a rugat

Ca să-l învrednicească Făcătorul a toate

Ca el, Nichita, pe Făcătorul a toate să-L vadă.

„O, Doamne, arată-mi-Te, arată-mi-Te!”

Nichita, te înşeli de păcat,

Aste cerînd Făcătorului!

Curăţeşte-te de patimi mai întîi,

Ca pe Făcătorul deabia în veşnicie să-L vezi,

Şi nu în acest trup păcătos fiind!

Căci El şi puterilor cereşti înfricoşată privire este!

Nouă această viaţă ni s-a dat

Ca în ea Domnului să ne învrednicim

Curăţindu-ne trupul şi sufletul de păcate.

De văzut însă nu trebuie să cugetăm a-L vedea

Decît în veşnicie.

Dar Nichita de aceste nu ştie,

El pe Domnul vrea să-L vadă acum:

,, Arată-mi-Te, o, Preaînalte!”

Atunci diavolul cu adevărat I s-a înfăţişat.

„Cazi înaintea mea!” porunci necuratul,

Iar Nichita căzu cu grăbire,

Căci înger de lumină vedea că este.

Iar diavolul cel ce înger de lumină înşelătoare poate să se facă,

Chilia lui Nichita de acea lumină mincinoasă o umplu.

O, creştine, pe Dumnezeu să nu-L ispiteşti!

Veacul acesta Timp al plîngerii şi al curăţirii este!

Doar veacul cel de veci poate

Vederea lui Dumnezeu să ne-aducă!

Veacul acesta

Timp al credinţei în cele nevăzute este!

Şi doar veacul de veci

Al vederii celor în care aici am crezut!

Lupta mai întîi, şi doar apoi răsplata.

Durerea mai întîi, şi doar apoi bucuria.

Căci toate tainele

Au un timp al lor.

Cugetare

Deşi Sfinţii Părinţi au lăudat călugăria ca pe starea cea cu adevărat îngerească, şi deşi mulţi dintre cei mai mari sfinţi au vieţuit şi au dobîndit desăvîrşirea ca locuitori ai pustiei, totuşi Biserica Ortodoxă nu recomandă monahismul tuturor credincioşilor.

Unui locuitor al unui mare oraş, care dorea să intre în viaţa monahală, Sfîntul Nifon i-a spus:

„Copile, locul în care se află omul nici nu-l pierde şi nici nu-l mîntuieşte. Faptele omului îl mîntuie sau îl pierd pe el. Celui care nu împlineşte Poruncile Domnului nu-i foloseşte pustia, chiar dacă ar trăi în ea; şi nu-i foloseşte nici cea mai mare chemare preoţească, chiar dacă ar fi hirotonit în ea. Regele Saul a trăit în mijlocul luxului celui mai strălucitor şi a pierit. Regele David a trăit în aceeaşi splendoare şi s-a încununat cu sfinţenia. Lot a trăit în mijlocul tuturor sodomiţilor şi s-a mîntuit. Iuda Iscariot a fost ales de însuşi Mîntuitorul  Apostol al Lui şi a ales să piară. Cel care spune că nu te poţi mîntui cu femeie şi copii se înşeală amarnic. Avraam a avut femeie şi copii şi trei sute optsprezece de robi şi roabe şi mult aur şi argint, şi Prieten al lui Dumnezeu s-a chemat. O, ce mulţime de fii ai Mamei Biserici şi-au aflat mîntuirea! Ce mulţime de nobili, dar şi de simpli soldaţi! Ce mulţime de meşteşugari şi de plugari! Fii evlavios şi iubitor de oameni şi te vei mîntui”.

Luare aminte

Să luăm aminte la Mîntuitorul lisus, Stăpînul Lumii:

• La cum păşeşte El în lume, ca un Stăpîn cu putere multă, care porunceşte stihiilor şi diavolilor;
• La cum lucrează El asupra fiecărui om care îl cheamă, asemenea stăpînului casei care se îngrijeşte de fiecare slugă a lui.
• La cum lucrează El în Casa Tatălui Său, curăţind templul de vînzători şi de schimbătorii de bani.

Predică

Împotriva mediocrităţii şi despre cum trebuie să împlinim Legea lui Dumnezeu – „Pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi” (Luca 11: 42).

Aceste cuvinte ale Mîntuitorului se referă la lege şi la milă.

În sufletele fariseilor şi sectarilor legea şi mila nu se pot afla împreună, pentru că ei înşişi nu pot să împlinească şi legea lui Dumnezeu şi să arate şi milă, vrînd să se certe tot timpul şi să întrebe care din cele două este mai importantă. Adică ei vor de una să se ţină iar pe cealaltă să nu o mai facă.

Fariseii respectau Legea în litera ei, nevoind nici să ştie de milă sau de iubirea de oameni. Sectanţii se laudă că respectă dreptatea lui Dumnezeu, şi nici nu vor să audă de prescripţiile Bisericii.

Ortodoxia este plinătatea credinţei creştine.

Biserica recomandă ca pe aceasta să o facem şi pe aceea să nu o lăsăm. Biserica este foarte atentă cu prescripţiile exterioare ale credinţei, întocmai ca omul care păşeşte cu grijă printre vase de pămînt, atent să nu le spargă. Biserica este încă şi mai atentă atunci cînd este vorba de dreptatea şi mila lui Dumnezeu, întocmai ca omul care, păşind printre mulţime de vase de lut, le preţuieşte şi le protejează, nu din cauza lutului din care sînt făcute, ci din cauza băuturii foarte scumpe care se află în ele. Vasele goale care nu conţin nici un fel de băutură sînt la fel de lipsite de importanţă ca şi prescripţiile legaliste ale fariseilor. Dar o băutură, dacă o depozitezi aiurea, înseamnă că o risipeşti pentru că nu o torni în vasele desemnate să o păstreze.

Astfel că în Ortodoxie nu există unilateralism, aşa cum nu a existat nici în Mîntuitorul Hristos.

Mîntuitorul vorbeşte cu loan Botezătorul, din care răsuflă însăşi dreptatea şi mila lui Dumnezeu, şi îi spune că trebuie împlinită toată Legea; însă fariseilor, împlinători goi ai unei Legi pe care ei înşişi o fac goală, pentru că nu au în vedere dreptatea şi mila lui Dumnezeu, El le spune: „Căci milă voiesc, iar nu jertfă!” (Osea, 6: 6). Este vădit că este mai important să faci ceea ce este absolut necesar mai înainte ca să faci ceea ce nu poţi lăsa nefăcut. Dar de aici nu urmează că ceea ce este secundar este şi inutil. În organismul uman, există multe organe vitale şi multe organe care nu sînt vitale, dar care doar împreună fac corpul omului.

O, Doamne Necuprinse, nu ne lăsa să fim unilaterali, ci ajută-ne să împlinim Toată voia Ta! Căci a Ta este slava şi mulţumirea în veci, Amin!