Sinaxar 2 Februarie

 

În această lună, în ziua a doua, se prăznuieşte Întâmpinarea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când L-a primit dreptul Simeon în braţele sale.

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: "Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel." (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: "Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi." (Luca 2:34-35).

La Templu se afla şi proorociţa Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie)" şi nu se depărta de templu, slujind noaptea şi ziua în post şi în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu şi vorbea despre Prunc tuturor celor ce aşteptau mântuire în Ierusalim."  (Luca 2:37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorociţa Ana ţine un pergament în mână pe care scrie: "Acest prunc a adus cerul şi pământul." Înainte de naşterea lui Hristos, bărbaţii şi femeile drepte în credinţă trăiau cu speranţa venirii lui Mesia cel promis. Drepţii Simeon şi Ana, ultimii credincioşi din Legea Veche, au fost consideraţi vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una din cele mai vechi sărbători religioase creştine. Noi avem slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinţii episcopi Metodie din Patara (+ 312), Chiril al Ierusalimului (+ 360), Grigorie Teologul (+ 389), Amfilohie din Iconium (+ 394), Grigore de Nyssa (+ 400) şi Ioan Hrisostom (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât din sec. al VI-lea.

În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulţi oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit şi altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorînd mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferinţe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului şi ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare. Mai mulţi imnografi ai bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnurile lor: Sf. Andrei Criteanul în sec. al VII-lea, Sf. Cosma Episcopul Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman Patriarhul Constantinopolului în sec. al VIII-lea şi Sf. Iosif Arhiepiscopul Tesalonicului în sec. al IX-lea.

Tot în această zi cinstim icoana Maicii Domnului numită "Îmblânzirea inimilor împietrite" sau "Profeţia lui Simeon".

Aici Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus şi cu şapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta şi una de jos. O icoană asemănătoare numită "Cele şapte săbii" (sărbătorită în 13 august) înfăţişează trei săbii din stânga şi patru din dreapta.

Icoana "Profeţia lui Simeon" simbolizează împlinirea profeţiei de către dreptul Simeon şi anume: "şi prin sufletul tău va trece sabie ." (Luca 2:35).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Agatador.

Acest sfânt, pe când era tânăr, a fost dus la stăpânitorul cetăţii Tiana, unde, prin mărturisirea lui Hristos, a fost chinuit în multe chipuri. În timpul chinuirilor, sfântul şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iordan din Trapezunt, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1650, când de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Gavriil, care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1676, când de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Luna februarie în 2 zile: Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos, 
când L-a primit pe El Dreptul Simeon în braţele sale.

          Astăzi, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare, adică de la Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, cinstim ziua ducerii Pruncului dumnezeiesc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta lui Maică şi de către Dreptul Iosif, ascultând de porunca Legii vechi şi împlinind această poruncă. Dar tot astăzi, cinstim şi ziua când bătrânul Simeon, mişcat de Duhul Sfânt, a venit, şi el, la templu, unde i s-a împlinit, înainte de moarte, aşteptarea de a-L vedea cu ochii pe Mesia, precum i se făgăduise. Iar în pruncul cel adus la templu el a văzut, cu ochi proorocesc, noua putere de mântuire, pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, puterea de mântuire fără de margini a credinţei în Hristos, putere mai tare decât toată puterea Legii vechi. Bucuros de această descoperire, bătrânul Simeon a venit în întâmpinarea pruncului Iisus, L-a binecuvântat şi luându-L în braţe, plin de recunoştinţă, şi-a cântat minunata lui cântare de preamărire, care ne arăta ce a văzut el despre pruncul Iisus. Pentru el, Hristos este puterea cea mare de mântuire a lui Dumnezeu în lume, Hristos este lumina tuturor popoarelor, Hristos este slava lui Israel cel vechi şi a lui Israel cel nou. Astfel, astăzi, prin glasul bătrânului Simeon, se întâlnesc, în templu, Legea veche a slovei, cu Legea cea nouă a Duhului Sfânt. Şi Mântuitorul împlineşte porunca Legii vechi, în numele nostru al tuturor, ca să ne facă pe toţi liberi faţă de Legea veche, dar totodată ne cheamă şi să primim Legea cea nouă, putere de mântuire a credinţei în El, mai tare decât Legea veche, puterea de mântuire a tuturor popoarelor lumii. Această veste bună este darul cel mai de preţ al întâmpinării Domnului de astăzi, de către Dreptul Simeon, la templu. E ca şi când fiecare din noi ar lua pe pruncul Iisus şi ar zice, ca şi Simeon: "Ochii mei Stăpâne, au văzut mântuirea Ta, pe care ai gătit-o pentru toate neamurile." Iar rugăciunea lui Simeon: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne", nu vrea să spună numai că acela care a primit pe Iisus poate muri în pace, ci ea însemnează că şi cel care a primit pe Iisus şi puterea Lui de mântuire, are cu sine puterea de a trăi şi viaţa de aici, împăcat cu Dumnezeu, departe de robia păcatului şi liber de tirania celui rău. Bucuroşi şi îndatoraţi de această tainică veste bună, să rostim, deci şi noi, cu bătrânul Simeon, cântarea lui de recunoştinţă, astăzi: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor; lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel" (Luca 2, 29-32). Amin.

Întru această zi, învăţătură la Întâmpinarea Domnului.

         Astăzi, cu adevărat fraţilor, Dătătorul Legii împlineşte Legea şi, ca un prunc, este adus la templul pământescului Ierusalim. Astăzi şi dreptul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, spre întâmpinarea Domnului se sârguieşte. Că îi era lui făgăduit, de la Duhul Sfânt, să nu vadă moartea, până ce, mai înainte nu va vedea pe Hristos Domnul în trup. Astăzi, mâinile cele prea-bătrâne ale lui Simeon primesc pe Făcătorul şi Dumnezeul tuturor. Astăzi, umplându-se de bucurie, bătrânul cel drept îşi cere slobozenie cu milostivire, zicând: "Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor". Tot acum, mai propovăduieşte şi despre pătimirea ce avea să o aibă Maica lui Dumnezeu, la vremea răstignirii Domnului, zicând: "Încă şi prin sufletul tău va trece sabia", adică, atunci când Îl va vedea pe El răstignit, sufletul său, cu durere cumplită şi în mare întristare, ca şi cu o sabie va fi străpuns. Astăzi, Ana proorociţa mărturiseşte şi mulţumeşte lui Dumnezeu şi laudă îi aduce Lui, văzându-L îmbrăcat în trup omenesc, spre mântuirea a toată lumea, şi zice: "Acestă plângere a noastră o va preface în bucurie. Acesta va deschide iarăşi, la toţi credincioşii, uşile Raiului, cele de demult închise, prin neascultarea strămoşului Adam. Acesta va strica blestemul, pe care ni l-a dobândit strămoaşa noastră Eva". Drept aceea, nici nu se depărta ea de templu, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea, cu post şi rugăciune. Deci, şi noi fraţilor, acestei văduve să-i urmăm, că Biserica este casa lui Dumnezeu. Biserica este scăparea creştinilor şi locul de rugăciune, primită de Dumnezeu. Biserica este curăţitoarea sufletului şi a trupului, la Biserică, tot cel ce vine cu credinţă, se mântuieşte. Într-însa, se înalţă cântarea de rugăciune către Dumnezeu, pentru toată lumea. Într-însa, stă înainte Sfânta Masă a lui Dumnezeu, cu duhovniceasca şi negrăita mâncare, adică Trupul şi Sângele Mieluşelului lui Dumnezeu, Care S-a junghiat de bună voie pentru toată lumea şi Şi-a prefăcut trupul Său întru duhovnicească mâncare şi a zis: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, cu credinţă, întru Mine petrece şi Eu întru dânsul". Drept aceea, fraţilor, să cunoaştem de cine ne apropiem şi ce primim. Ca, după ce ne vom curăţi de toată răutatea, să avem pace între noi şi, apoi, aşa, cu frică şi cu cutremur, să ne apropiem de Sfântul trup şi sânge al Domnului. Iar, după aceea, curaţi să petrecem, păstrând sfinţenia aceea în trupurile noastre, iar nu să ne pornim la beţie şi la alte spurcăciuni, ci, ca nişte robi al lui Hristos şi părtaşi ai tainelor Lui, pace să avem între noi şi dragoste nefăţarnică. Iubitori de săraci şi primitori de străini să fim şi păzitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, iar nu numai ascultători. Să ne silim a ne apropia de Dumnezeu prin viaţă curată, ca să-l auzim zicându-ne: "Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împăraţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Că pentru voi străin am fost şi din cer pe pământ m-am pogorât, ca pe voi cei înstrăinaţi de la Mine, iarăşi să vă împac cu Părintele Meu şi Dumnezeul vostru. Că pentru voi, străin şi însetat am fost, ca să dau desfătarea hranei Raiului, celor ce au dat milostenie. Şi, pentru o stricăcioasă haină şi îmbrăcăminte ca aceasta, întru cele nestricăcioase să vă îmbrac pe voi şi cununa împărăţiei să v-o dau". Drept aceea, fraţilor, cu tot sufletul şi cu dreapta credinţă să slăvim pe Preasfânta Treime, Care în trei ipostasuri străluceşte cu nedespărţire, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întru această zi, cuvântul Sfântului Grigorie, papă al Romei, 

despre ieşirea din trup a sufletului.

        Vreau să vă spun o mică povestire, pe care inimile voastre, cu frică, să o asculte. Părintele meu avea trei surori şi, toate trei, curate au fost. Deci numele lor era: Tarsila, Emiliana şi Gordiana. Şi într-o zi, aprinzându-se cu un gând spre Dumnezeu, toate s-au îmbrăcat în chipul monahicesc şi într-o chilie de obşte vieţuiau, într-o mănăstire de călugăriţe petreceau după buna orânduială. Însă, Tarsila şi Emiliana, cu un gând doreau viaţa veşnică, alegându-şi adevărata viaţă călugărească cu post şi rugăciune, iar Gordiana, cu încetul, a început a se depărta de viaţa monahicească şi, cu iubire, a se lipi de lumea aceasta, petrecând împreuna cu fetele cele din lume şi faţa ei a început a se rumeni de mâncare şi de băutură. Însă Tarsila şi Emiliana, în fiecare zi, se îngrijeau să o întoarcă pe ea la Dumnezeu, dar n-au putut, încât, mai pe urmă, Gordiana s-a şi măritat. Iar într-o noapte Tarsila, mătuşa mea, rugându-se lui Dumnezeu cu dese rugăciuni şi lacrimi, i s-a arătat ei unchiul meu Felix, episcopul Bisericii din Roma, zicându-i: "Vino, că într-acest locaş al luminii te voi primi pe tine!" Atunci, boala frigurilor a apucat-o pe ea şi i se apropia moartea. Iar când surorile toate şedeau de faţă, împrejurul patului ei, fiind şi maica mea acolo, Tarsila degrabă uitându-se în sus, a văzut pe Iisus, venind, şi a început a striga la cele ce stăteau de faţă: "Iată, că Iisus vine". Pe care văzându-L, sfântul ei suflet s-a despărţit de trup, şi s-a umplut casa aceea de bună mireasmă. Iar când au spălat-o, au văzut că pe mâinile şi pe genunchii ei, din pricina metaniilor, i se scorojise carnea şi era ca pielea de cămilă. Şi s-a arătat după aceea, surorii sale Emiliana, zicându-i: "Vino, că fără de tine am prăznuit Naşterea Domnului, iar Sfânta, dumnezeiasca Arătare(Boboteaza) iată, cu tine împreună o voi face". Deci, i-a zis Emiliana: "Dar cui voi lăsa pe sora noastră Gordiana?" Şi i-a răspuns ei Tarsila: "Gordiana, iată, cu mirenii este numărată". Deci, mai înainte de ziua Botezului Domnului, s-a mutat şi Emiliana la veşnica viaţă. Iată, că aţi auzit viaţa tuturora, cum toate trei surorile, mai înainte, cu fierbinţeala inimii către Dumnezeu au vieţuit, dar, apoi, nu au petrecut în aceeaşi nevoinţă. Şi s-a împlinit cu dânsele cuvântul Domnului: "Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi". Pentru că cele două au moştenit viaţa veşnică, iar cea de a treia, mai rău decât mirenii păcătoşi, în muncă s-a sfârşit. Şi am grăit povestirea aceasta ca să ne înfricoşăm de legământul făcut în faţa lui Dumnezeu şi de dragostea Lui să ne lipim cu toată inima, prin viaţă smerită, şi ca nişte fii ai lui Dumnezeu să fim, ca mila lui Dumnezeu peste noi să se odihnească, a  Căruia este slava în veci. Amin.