Cum voi căuta spre Tine, Dumnezeule, şi ce început de mărturisire voi afla? Cu ce inimă si cu ce conștiință îndrăznind voi încerca să-mi mişc limba păgână şi buzele pline de spurcăciune?
Şi de care păcat voi cuteza a cere mai întâi iertare? Cruță-mă, Iubitorule de oameni, Doamne! Milostiv fii mie nevrednicului, Stăpâne Bunule! Nu mă pierde pe mine pentru faptele mele cele de ruşine, căci nu mici îmi sunt păgânătăţile. Desfrânări am săvârşit, ucidere am făcut, sânge nevinovat am vărsat şi, pe lângă acestea, apelor şi fiarelor şi păsărilor am jertfit în miazănoapte.
Și acum Doamne, mă mărturisesc Ție, Celui ce toate le ştii, Bunule, cerând iertare de acestea. Nu mă trece cu vederea, Stăpâne, ci, pentru milostivirea cuvenită Ţie, Îndură-Te de mine, păgânul, şi trimite mila Ta cea bogată peste mine, cel care am ajuns în prăpăstiile păcatului. Căci m-a înecat viforul pierzătorului vrăjmaş. Să nu mă înghită pe mine balaurul cel din adânc (şi celelalte).
[1] Viețile Sfinților pe luna martie, ed. Arhim. Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1995, pp. 77-88.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.