Să ştii că şapte sunt treptele postului, adică sunt şapte feluri de hrană pentru om:

 Preasfinţite Părinte Ioan, a zis Părintele Teodul, v-am adus
şi ceva de mâncare: pâine, fructe şi puţin vin. Primiţi-le
întru numele Domnului!
- Dumnezeu să-ţi plătească dragostea, Părinte
Teodul, dar nu am nevoie de nimic. Are Domnul grijă
de mine!

Şi oricât a insistat Părintele Teodul, el nici măcar
nu s-a uitat în coş să vadă ce i-a adus. Dar, ca să nu-l
întristeze şi ca să nu-i treacă cu vederea dragostea,
bunul nevoitor a adăugat cuvintele acestea:
- Părinte Teodul, de mare folos este pentru
călugăr postul.
Să ştii că şapte sunt treptele postului,
adică sunt şapte feluri de hrană pentru om:

1. Carnivorii, adică cei care mănâncă totdeauna
carne. Aceştia sunt în treapta cea mai de jos a postului.
Chiar dacă se înfrânează uneori de mâncare, ei nu pot spori niciodată în sfânta rugăciune.

2. Lacto-vegetarienii, adică cei care nu mănâncă
niciodată carne, ci numai lapte, brânză, ouă şi tot felul de legume fierte. Aceasta este treapta a doua a
postului, pe care o ţin de obicei călugării din
mănăstirile cu viaţă de obşte.

3. Vegetarienii, adică cei care mănâncă numai
zarzavaturi şi legume fierte sau crude. Rânduiala
aceasta o ţin călugării cei mai râvnitori din vieţile de
obşte. Iar de aici încolo, încep treptele postului cele
mai aspre, pe care păşesc de obicei călugării sihastri şi pustnicii cei mai nevoitori.

4. Fructiferii, adică cei ce mănâncă o dată în zi
pâine şi fructe nefierte, fără a gusta vreodată altfel de
hrană. Cei ce au ajuns la această treaptă a postului,
aceia pot stăpâni cu uşurinţă trupul şi gândurile şi pot spori mult pe calea rugăciunii.

5. Cerealierii, sunt călugării care mănâncă o dată
în zi, dar numai pâine neagră de cereale şi boabe
muiate de grâu, porumb, mei, linte, bob, mazăre etc.

6. Hrana uscată, este a şasea treaptă a postului
călugăresc, la care ajung de obicei pustnicii cei mai
râvnitori. Cei care petrec în această aspră nevoinţă
mănâncă numai pesmeţi de pâine muiată în apă, cu sare sau puţin oţet şi, toate acestea, o dată pe zi şi cu
măsură.

7. Hrana sau mana dumnezeiască, este ultima şi cea mai înaltă treaptă a postului călugăresc, la care
ajung foarte puţini dintre asceţi, după o îndelungată
nevoinţă, fiind întăriţi de darul Sfântului Duh. Aceştia se îndestulează numai cu Preacuratele Taine, adică cu Trupul şi Sângele Domnului nostru lisus Hristos, pe
care le primesc o dată sau de două ori pe săptămână,
fără a mai gusta altceva decât numai apă. Darul lui
Dumnezeu m-a ajutat şi am ajuns la această treaptă şi
nu mai simt foame şi nici trebuinţă de pâine şi legume.

Prin această amănunţită descriere a postului şi a treptelor lui, Episcopul loan se dovedea un adânc
cunoscător al Sfinţilor Părinţi şi un mare postitor la nivelul sfinţilor asceţi din vremurile de demult.

Iar dacă a mărturisit că în prezent se află în treapta a şaptea a postului, adică se îndestula numai cu Sfânta împărtăşanie, aceasta a făcut-o prin voia lui Dumnezeu, ca să-i cunoaştem mai desluşit măsura sfinţeniei sale, să ne încredinţăm că şi în zilele noastre se pot face sfinţi şi, totodată, să ne dăm seama cât de mare şi necesar este postul pe calea îndumnezeirii şi mântuirii omului.

Căci, fără post, nu vin nici lacrimile. Fără post şi smerenie nimeni nu se poate ridica pe treptele dumnezeieştii rugăciuni.

Părintele Ioanichie Bălan – “SFÂNTUL IERARH IOAN, EPISCOPUL DIN KIEV, MARE SIHASTRU ÎN MUNŢII CARPAŢI”
https://psaltireamaiciidomnului.blogspot.com/2015/12/catisma-3.html?m=1
Cu totul rătăcită și neortodoxă este părerea celor mai mulți creștini de a-și dori o viață cât mai ușoară, „fericită”, și de a cere de la Dumnezeu – pentru că țin unele dintre poruncile Sale: merg la slujbe, țin post, se împărtășesc ș.a. – să le dea succes și reușită în toate problemele lumești.

Din Pateric aflăm că vechii asceți, când pentru o perioadă nu aveau nicio greutate sau nicio ispită, ziceau, cu neliniște, că „i-a uitat Dumnezeu” și se simțeau în siguranță numai atunci când dragostea lui Dumnezeu le trimitea încercări. Recapitulăm: este o rătăcire să căutăm o viață comodă, fără întristări, care nu duce niciodată la Ceruri.

(Arhimandritul Atanasie Anastasiou)