CAND NE DOR COPIII | Minuni | Arsenie Boca | pruncucidere |

 

“Când ne dor copiii” este un text cu gândurile unei mame cu mai mulți copii, îngrijorată de ușurința pruncuciderilor în țară.

De unde vin copiii?

De la Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. El este stăpân peste viață și peste moarte. Puteți să mă contraziceți, aveți liber arbitru pe care nici măcar Bunul Dumnezeu nu-l încalcă. Dumnezeu este Iubire. Tablele Legii lui Moise, cele 10 porunci sunt adevăruri universale care pot fi sau nu încălcate de oameni, la alegere, dar toate aceste alegeri vor avea consecințe în plan subtil și fizic deoarece orice încălcare a lor presupune, de fapt, încălcarea Iubirii și a liberului arbitru dăruit de Bunul Dumnezeu, din iubire. Liberul arbitru este dăruit întregii sale Creații, specific însă fiecărei specii și stadiu evolutiv. Atenție însă, manifestarea liberului arbitru nu trebuie să încalce liberul arbitru al altcuiva. Cine reglează această situație? Respectarea celor zece porunci.;

De ce se nasc copii?

Din Pomul Vieții, Bunul Dumnezeu care creează sufletele. Doar la dorința acestor suflete, Bunul Dumnezeu le lasă să vină pe Pământ sub forma copiilor. Am asistat, în sala de așteptare, în saloane de spital și în cabinetele unor medici renumiți la discuții de necrezut: pe de-o parte părinți care erau perfect sănătoși dar nu puteau nici măcar medicii să explice de ce nu puteau deveni părinți, pe de altă parte, erau copiii părăsiți, în spital, din diverse motive. Uneori, copiii își aleg greșit părinții. Este o lecție pe care trebuie să și-o însușească chiar ei.

Ce se întâmplă când se răzgândesc părinții?

Uneori, din cauze diverse, părinții se răzgândesc să mai aibă sau nu copii. Principala cauză a răzgândirii este lipsa de Iubire sau neîncrederea în Bunul Dumnezeu. Câteva exemple îmi vin în memorie:

Oamenii aleg să trăiască la întâmplare, conștienți de propriul sine în diverse proporții sau deloc, neștiind cine sunt, de ce s-au născut, care este scopul lor în viață. Și dacă o femeie rămâne însărcinată, nu mereu este ajutată. Uneori mama sau tatăl care respinge copilul, se condiționează unul pe celălalt să facă avort. De obicei, mama poartă răspunderea ce mai mare în ceea ce privește avortul, însă nu este așa. Un bărbat adevărat este responsabil unde alege să-și depună sămânța. Am cunoscut următoarele cazuri:

1. partenerii nu-și doresc copii;
2. amândoi părinții sunt tineri, frumoși, sănătoși dar săraci, nu au susținerea familiei și nici a comunității. Comunitatea fie nu există sau este săracă. Nu le trebuie o gură de hrănit în plus. Sunt disperați și cei din jur le cer să facă renunțe la copil prin avort.
3. amândoi părinții sunt tineri, frumoși, sănătoși dar unul e bogat și celălalt sărac, nefiind acceptat de familia celui bogat.
4. copilul din burta mamei este rodul unei relații între un părinte care are deja familie și o persoană din afara acesteia;
5. copilul este rodul unei relații dintre doi oameni căsătoriți și nu este acceptat nici de părinți nici de partenerii lor;
6. extrem de dureros, copilul este rodul unui incest;
7. copilul i-ar încurca pe parteneri care doresc să evolueze în carieră;
8. FRICA de viață, în general, împiedică manifestarea liberului arbitru în oricare direcție, fie să aibă, fie să nu aibă copii.

Și așa mai departe.

Sufletul copilului, din burtica mamei, care urmează să fie avortat, cunoaște toate aceste informații. Există mame care nu-și mai revin după avort. De fapt, nicio mamă nu mai este ea însăși după  avort. Povara sa interioară este așa de mare și de profundă încât sufletul ei nu poate trăi cu ea și preferă să o îngroape adânc, s-o scoată din conștiența sa, însă nimeni nu i-o poate scoate din subconștient. Singura formă de terapie care ajută este spovedania. Spovedania doar ajută. Știu că o cunoștință fusese sfătuită de duhovnicul său să boteze un copil. Surprinsă, nu înțelegea de ce. Apoi i s-a explicat că practic dumneaei nu doar a consimțit să i se ia dreptul la viață unui suflet ci i-a luat acelui suflet chiar dreptul la botez și implicit la mântuire. Acea persoană pierduse din vedere dimensiunea divină a semnificației nașterii unui suflet pe Pământ din apă și din Duh Sfânt. Sufletele pruncilor avortați stau mărturie în fața Bunului Dumnezeu drept refuzul omenirii de a fi ajutată. Cu cât vibrația de Iubire a părinților este mai mare cu atât și darurile sufletului copilului sunt mai mari, ajutorul și mila Bunului Dumnezeu îl însoțesc. Cu cât părinții își manifestă mai mult iubirea și grija față de natura divină a sufletului copilului, cu atât viitorii copii în acea familie vor fi mai evoluați.

În cazul avorturilor, însă lucrurile stau invers: cu cât familia a fost mai lipsită de Iubire și a încurajat avortul (fie pentru sine, fie pentru alții) cu atât mai mult sufletele care vor dori să vină în această familie vor fi și mai puține ca număr și mai puțin evoluate. Nu pentru că Bunul Dumnezeu nu ar dori ca familia respectivă să evolueze prin iubire, dar sunt cel puțin două simple motive: sufletele evoluate vor evita partenerii care au cauzat avorturi, nu riscă, deoarece le împiedică să evolueze și atunci pentru astfel de parteneri rămân să vină sufletele care încă învață lecția Iubirii, mai puțin evoluate și care vor învăța în acest fel lecția de Iubire pe care nu au asimilat-o încă nici partenerii respectivi nici sufletul ce urmează a deveni copil. Pe scurt, fiecare are ceea ce merită.

Există cazuri în care părinții se gândesc și se răzgândesc, avortul nu are loc, copilul se naște dar traumele din timpul sarcinii și-au pus deja amprenta asupra sa: sentimentul de respingere înregistrat în perioada sarcinii, frica de nu fi distrus și o întreagă gamă de sentimente negative se înscriu în ADN-ul copilului, vor genera o persoană hotărâtă/ nesigură, dură și/sau fricoasă deopotrivă, bolnăvicioasă, cu extreme emoționale, predispuși la a fi dependenți de alcool, sex, droguri, mâncare în exces, limbaj deosebit de murdar, anti-familist, violent. Toate acestea se manifestă ca un fenomen social greu de apreciat ca implicare, efort, costuri sociale și consecințe asupra urmașilor.

          Trist este că, într-o familie în care au fost avorturi, soarta celorlalți copii este împovărată și lor le revine și ceea ce trebuiau să realizeze copiii avortați. Acest observație a făcut-o și Părintele Arsenie Boca adeseori așa cum am întâlnit-o în numeroasele cărți de mărturii referitoare la o familie cu doi copii și un avort – “Oare ceea ce au de dus trei (n.r. copii) pot să ducă doar doi?”. Acolo am mai reținut încă trei aspecte importante: legarea trompelor reprezintă avort; mijloacele de contracepție împiedică realizarea misiunii personale și manifestarea Împărăției Lui Dumnezeu pe Pământ și femeia care acceptă astfel de practici devine extrem de nervoasă, de nerecunoscut de către soț, uneori ajungându-se la divorț.

             

Consecințe sociale

Ieri am mers la medic pentru că pe unul dintre copii îl durea urechea. Am stat aproape trei ore să-l vadă un medic ORL în condițiile în care plătesc statului asigurări de sănătate de mă spetesc. Și tot stând eu trei ore am avut timp să meditez și să constat că:

• nu avem medici pentru că au fost avortați;
• nu avem profesori pentru că au fost avortați;
• avem foarte mulți corupți pentru că sufletele evoluate au fost avortate și au venit pe lume tot mai multe suflete care obișnuiesc să evolueze prin suferință deși Domnul Iisus Hristos ne-a trecut din Legea Talionului în Legea Harului. Dar până la urmă liberul arbitru primează – ego-ul.
• foarte puțini copii mai văd școala, facultatea ca un mijloc de evolua. În majoritatea cazurilor, școala e percepută ca un loc de pedeapsă. Profesorii se plâng în școli de multă violență, nu se face carte, nu se face nimic și copiii sunt de vină. Nu este așa. Am întâlnit multe cazuri în care copii chinuiau alți copii și profesorii asistau. Dădeau vina pe legile proaste. Păi cine a făcut astfel de legi? Doar niște suflete pe care le merităm.
• mai are cine să ne plătească pensia?
• mergând într-o zi la biserică, am auzit preotul spunând: nu întâmplător e război între Rusia și Ucraina. Rusia ocupă loc fruntaș la avorturi în Europa.

Cine ne plătește pensia?

În niciun caz copiii avortați. Le-am luat și această șansă. Singur Bunul Dumnezeu, dar pentru asta trebuie să cerem iertare tuturor, și Bunului Dumnezeu și sufletelor avortate. SĂ NE RUGĂM LA MAICA DOMNULUI ȘI LA BUNUL DUMNEZEU SĂ NE ÎNDRUME CUM SĂ TRĂIM SPRE MÂNTUIRE!

România are peste 34 de milioane de avorturi consemnate în intervalul 1990- prezent. Acum țara se află sub plata a ceea ce a dăruit. Să ne rugăm să ne ocolească războiul!

 

P.S. Mai jos, voi atașa doar câteva mărturii ale celor care l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca.
Adaug că, deși nu l-am cunoscut pe Părintele Arsenie Boca cât era în viață, am fost ajutată de dumnealui ca și de un sfânt!

PĂRINTE ARSENIE BOCA DESPRE AVORTURI

Părintele Arsenie Boca: „Dacă nu alăptați copii, veți alăpta cancer”!

„Nu creșteți câini creșteți copii.

Nu vreți copii? Trăiți ca frații”

Alta durere mare pe care o aveți voi mamele, dar care atârnă și-asupra taților, sunt copiii lepădați. E păcat strigător la cer! E ucidere la mijloc, nu e ceva mai ușor. E păcat strigător la cer. Ascultați toți cu luare aminte. Sângele lor striga răzbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilalți ci plâns și jale. Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori că iți ia Dumnezeu și pe ceilalți, ori vor cere însăși capul mamei. Știți bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. Iar aceasta așa se tocmește, că atâta supărare vei avea în casă încât iți pierzi cumpătul și uiți de marea milă a lui Dumnezeu ce o are cu toți păcătoșii. Și se apropie diavolul de tine și-ți bagă-n cap gândul să-ți iei lumea în cap și să-ți faci capătul. Asta e glasul împotriva tuturor celor ce fac așa. Mare ispitire pățesc mamele care au ucis copii. Iar dacă vrei să scapi tu și ceilalți copii pe care i-ai făcut trebuie să pui în loc tot atâția copii ai altor femei sărace și să-i botezi. Iar dacă nu, ia-i și botezați gata căci știe Dumnezeu cât te mai ține. Și să grijești de dânșii ca și de copiii tăi, cu îmbrăcăminte și încălțăminte frumoasă, bani de scoală, până-s în stare să-și câștige singuri pâinea. Și ce scoți din copiii tăi aceea să iasă și din aceia. Iar toate necazurile ce le vei avea în vremea asta, fie pentru ei, fie de la ei să le rabzi toate nădăjduind mila lui Dumnezeu, că-ți va ierta păcatul. Căci prin răbdare ispășești păcatul. Iar milostenia cu osteneala biruie înaintea judecății.

Acesta e un cuvânt de mângâiere pentru voi. Dar să faceți ce v-am spus și nu cu tândăleală. Și să creșteți copii nu numai cu pâinea voastră ci și cu hainele voastre, cu banii voștri. Căci de Dumnezeu nu te poți plăti cu minciuna. Și-ți va spune diavolul că i-ai dat destul. Asta numai ca să te bage dator, ca să-i fi și lui datornic, să nu-ți plătești față de Dumnezeu datoria.

Și să învețe pe cele tinere să nu facă și ele aceleași știind tu câtă frigare în suflet ai pătimit tu pe urmă.

Vrei copii puțini? Nu te atinge de bărbat. Însă, ca să puteți face lucrul acesta trebuie să vă înfrânați cu postul, iar eu zic cu foamea. Căci trupului acestuia de pe noi nu-i pasă daca ne bagă în focul iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui ci să le mai ucidem cu postul.

Te sfătuiește bărbatul să ucizi copiii? Sfatul e ucigaș, nu-l asculta ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui și va vedea Dumnezeu osteneala ta și nu te va părăsi, că te va milui de vei fi vrednică.

În toate astea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc. Căci aceia sunt izbiți de toate relele, după cum au zis Părinții, că toate relele de la stomac încep, după cum văzură-ți iar eu va spun că și de la brâu în jos.

 

MĂRTURII DESPRE PĂRINTELE ARSENIE BOCA LEGAT DE AVORTURI

În 1941 a venit la Părintele pentru sfat și un frate al meu Vasile, căsătorit în satul Calbor, lângă Făgăraș. Venise pentru că se gândea că va fi chemat și el în război și să primească binecuvântare. Când a ajuns în fața Părintelui, fără să-i spună cine este, Părintele i-a spus: „Vasile, tu ți-ai ales avere, nu muiere. Pentru asta vei suferi toată viața”. Atât i-a spus. Și așa a fost.

El își luase o fată bogată cu pământ nesfârșit. Când au venit comuniștii, i-au luat și pământul de sub casa lui. (Pr. Sofonea Ioan, Sibiu)

Eu sunt la a doua căsătorie, binecuvântată și aceasta de Părintele Arsenie. Când eram căsătorit cu prima soție, l-am rugat să mijlocească ca să ne binecuvânteze bunul Dumnezeu cu copii. Apoi i-am spus că soția avusese două sarcini extrauterine. Dânsul mi-a răspuns: „Minte, mă, dar dacă n-a vrut să alăpteze copii, va alăpta cancer”. Într-adevăr, a murit de tânără, cu cancer la piept. (Dumitru Matronea, Sibiu)

Stăteam cuminte și așteptam să-mi vină rândul. Părintele tuna și fulgera împotriva păcatului, la creștini, iar eu mă făceam tot mai mică, pe măsură ce mă apropiam de el. Cu epitrahilul tras peste un halat, cu o căciulă pe cap și cu pantofii încălțați în galoși. Părintele Arsenie catehiza, predica, mustra și binecuvânta, dezvăluind păcatele fiecăruia, după măsură. Am fost martora unor scene care m-au înfricoșat…

Un bărbat de vreo 50 de ani se arsese pe față cu azot și era desfigurat. Dar nu pentru asta venise la Părintele, ci doar pentru a-i înmâna un modest pomelnic. Duhovnicul l-a străpuns cu privirea, după care l-am auzit spunând: „De ce crezi tu, creștine, că te-ai ars chiar pe față, ca să fii respingător pentru toată lumea”. Bărbatul amuțise. „Să-ți spun eu de ce…Ți-ai bătut joc de o fată în tinerețe, dar nu ai luat-o de nevastă. A rămas singură, până la vârsta asta și este și stearpă pe deasupra,, fiindcă a avortat, ca să evite rușinea unui copil fără tată, iar de atunci n-a mai putut rămâne însărcinată. Ai păcătuit și tu, dar ai împins-o și pe ea spre păcat! Acum plătești cu suferința asta…”. Omul își plecase ochii în pământ și plângea înfundat, cu pomelnicul uitat într-o mână.

O femeie trecută de 60 de ani, din Sâmbăta de Jos, se plângea că fiul ei s-a apucat de băut și o bate cu lanțul de câte ori se îmbată. Părintele a ascultat-o, privind țintă în ochii săi, apoi l-am auzit cum ridică vocea: „Pe tine te bat de fapt cele 22 de avorturi pe care le -ai făcut! Știi ce însemnă asta? Auzi acum: asta însemnă tot atâtea suflete care s-au dus pe lumea cealaltă, fără a fi fost botezate și nu vor putea intra în Împărăția Cerurilor din cauza ta! În schimb, tu ai strâns bani și ți-ai făcut ditamai cavoul, de parcă după moarte vei rămâne acolo”. (Lucia Chima, Șinca Veche)

A venit un om la Părintele Arsenie. Îi zice Părintele: „Ai venit împreună cu soția și cu fetița”. „Da”. „Mă, dacă se duce de 7 ori la ușa cămării și nu știe de ce s-a dus, își pierde mintea. Mă, de ce nu lăsați copiii să vină la rând? Și tu ți-o pierzi mă; să te lași de băutură și de fumat”.

Odată, o femeie însărcinată de la Sibiu s-a dus la Părintele Arsenie, la Drăgănescu. Când a văzut-o, Părintele i-a zis: „Mă, du-te repede să nu scapi trenul”. „Păi, Părinte, zice, eu am venit să…”. „Nu mă, mergi repede să nu scapi primul tren”. Femeia a plecat supărată, gândindu-se: „De ce n-o fi vrut Părintele să vorbească cu mine?”. A ajuns în Sibiu noaptea la ora 1. Când ă intrat în casă i s-a rupt apa. A dat telefon după Salvare, iar la ora 4 a născut un copil, pe care l-a botezat Ioan.

Altădată, stăteam la Sibiu, la coadă la pâine. În spatele meu s-au așezat doi domni. Unul dintre ei zice către celălalt: «Am un prieten, Mihai, care a venit la mine plângând, spunând că are cancer. A fost la o grămadă de doctori, la Bucureşti, la Mediaș, la Cluj . Toți i-au spus că are cancer. Eu îi zic: „Am auzit că există un om care-ți spune de toate. Hai să mergem la el. Omul acela stă dincolo de Bucureşti, la Drăgănescu”». Atunci, mi-am dat seama că e vorba de Părintele Arsenie. Domnul din spatele meu continuă: «Când am intrat pe poartă, în curtea bisericii, văd că omul acela iese din biserică și-mi zice: „Hai, măi, că de când te aștept. Ai reușit în sfârșit să-l aduci?” și către prietenul meu bolnav: „Mă, să nu te mai duci la doctor, că știi ce-ți spune: sapa și lopata. Mă, n-ai cancer, dar să te lași de băutură și de fumat. Și să lăsați copiii să vină la rând”. Acum s-a făcut sănătos; nu-l mai doare nimic, s-a lăsat de băutură și de fumat, au copii. Vine la mine bucuros ».

S-au dus două doamne la Drăgănescu, la Părintele. Părintele o întreabă pe una dintre ele: „Câți ani ai?”. Ea zice: „33″. „Și câți copii ai avut? Îți spun eu: 32″. Eu mă gândeam că nu putea să aibă tot câte un copil la un an, dar ea a spus apoi că făcea chiuretaje și de 3-4 ori pe an. Pe urmă, Părintele a întrebat-o și pe cealaltă doamnă câți copii a avut și i-a spus că a făcut semne la piciorul de la masă și a ajuns până sus. Zice Părintele: „Doi dintre ei ți-au spus: «Mamă, de ce nu ne-ai lăsat să venim pe lume, că ne făceam sfinți». Vezi mă, pe ea am putut-o ierta, dar pe tine nu te iert”.

Părintele Arsenie ținea foarte mult ca mamele să lase copiii să vină pe lume. Zicea că sfârșitul lumii vine când copiii nu se mai nasc și când mulți oameni vor muri înecați sau ca urmare a accidentelor, crimelor, fulgerelor. Multe rele vin peste noi, că noi trebuie să plătim sângele și păcatele celor ce nu vor să știe ce e păcatul, ale acelora care umblă în plăceri și omoară (părinții pe copii și copiii pe părinți).

Să nu ne mulțumim numai că l-am cunoscut pe Părintele Arsenie, ci să și ascultăm ce ne-a învățat. Să iubim pe Dumnezeu și pe aproapele nostru, ca să-i facem o mare bucurie lui Dumnezeu. (Maica Glicherin)

Într-o zi de joi, dimineața, în vara anului 1973, am ajuns la Drăgănescu. Biserica era deschisă și nu erau credincioși ca de obicei. Am intrat și am sărutat icoana de la tetrapod, apoi am îngenuncheat și am început să plâng, reproșându-mi și zicând în gând: „De ce voi fi venit și eu aici? Să mă vadă și pe mine Părintele Arsenie cât de netrebnică și păcătoasă sunt?”. Atunci am auzit o voce tunând din altar: „Cine-i măi, acolo, care plânge și nu vrea să vină?”. Ne-am ridicat și ne-am îndreptat spre altar. Soțul meu, fiind preot, a intrat. Apoi, Părintele mi s-a adresat și mie, zicând: „Hai și tu, să-ți văd fața”. Am dat la o parte, cu sfială, perdeaua de la ușa diaconească și l-am salutat. Părintele mi-a răspuns: „Ai fața luminoasă”.

Apoi a început să vină lume cu diverse probleme. Părintele ne spunea tuturor că, pentru sănătatea femeii, e bine să avem 3-4 copii. Dacă nu naștem câți vin, păcatul cade pe cei care sunt în viață. Eu nu puteam să suport ca din cauza mea să sufere copiii. Având patru copii, mă gândeam că eu sunt bine… Dar când a ajuns la mine, i-am arătat o fotografie de familie cu noi doi, cei 4 copii și mama mea. Privind-o, mi-a zis: „Tu să mai faci un copil”. Am răspuns: „Dacă va vrea Dumnezeu”. Avusesem o problemă cu o sarcină care s-a oprit din evoluție și nu știam dacă voi mai putea naște. I-am mărturisit acest lucru Părintelui și dumnealui mi-a zis: „Tu să trăiești viață normală, fie să mori la datorie. Nici abuz, nici refuz și viață curată în timpul sarcinii”. Apoi a zis: „Ai grijă și nu asculta sfaturile soacrei, dar cinstește-o ca pe o mama”. Mama zicea către mine, când vedea că sunt însărcinată: „Nu vedeți cât vă e de greu? Ce veți face când vor fi mari?”. Am reprodus și alte argumente, dar Părintele a zis, parcă mâhnit: „Ca să trăiți, măi, ca să trăiți”. Nu știam ce vrea să spună, atunci.

Au urmat alte încercări. Mergeam la Părintele și el îmi repeta: „Viață normală, fie să mori…”. După alte trei opriri din evoluție și o sarcină moartă (înainte cu 3 zile de a se naște) m-am dus iar la Părintele. În ziua aceea Părintele nu vorbea cu nimeni. Totuși, cu soțul a schimbat câteva vorbe. Eu i-am sărutat mâna. Mai târziu, plângând și rugându-mă în gând, am zis: „Ajută-mă Părinte Arsenie…”. S-a oprit din lucru și s-a uitat la mine. În 8 mai 1978, aud o voce în somn: „Ești însărcinată!”. După vreo săptămână, mi-am dat seama că e adevărat. S-a născut al cincilea copil, o fetiță mai voinică decât toți. Apoi, în 1981 s-a mai născut încă o fetiță.

Anii au trecut. Copiii cei mari au fost toți la Părintele. Învățau foarte bine, aveau burse (bursă republicană sau bursă obișnuită). Fetele mai mici au avut burse pentru străinătate, de câte trei luni. Mama a trăit 92 de ani. Până să moară, zicea tot timpul: „Am văzut puterea lui Dumnezeu”. Adică, toți copiii mei au ajuns bine: fata cea mare, profesoară; o fată, medic; băieții, unul preot locotenent colonel și celălalt arhiereu; o fată, cadru universitar și ultima născută, încă studentă.

În anul 2001, înainte ca cel de-al șaselea copil să-și termine studiile, soțul meu a fost victima unui atac de cord foarte grav. Doctorii nu i-au mai acordat nici o șansă de supraviețuire. În disperarea mea, am strigat și la Părintele Arsenie, spunându-i: „Părinte Arsenie, eu te-am ascultat și am făcut cum ai zis, acum ce fac? Ajută-mă!”. Minunea s-a întâmplat. Soțul a fost salvat. Dumnezeu ne-a miluit pentru sfaturile și rugăciunile Părintelui Arsenie. (Emilia Şpan, Sibiu)

Când a venit mama prima data de la Părintele, de la Drăgănescu, era plină de bucurie: găsise Calea. Găsise un om care voia să facă ceva pentru ea, pentru noi și pentru casa noastră, un om dispus să ne învețe și să ne ajute să facem voia lui Dumnezeu. Mama voia să se elibereze de tot răul din lumea aceasta. A mers și cu tata la Drăgănescu. Văzându-l, Părintele i-a spus mamei: „Da, l-ai adus și pe el”. L-a iubit Părintele pe tata, deși, în vremea aceea, tata era un om fără răbdare. Îmi povestea mama că Părintele avea puterea să scoată tot duhul rău din om. După ce mergeau la Părintele, se simțeau eliberați, bucuroși, liniștiți.

Mama a spus să mergem și noi (eu și soțul meu) la Părintele. I-am spus că noi nu avem probleme. Totuși, era ceva care mă îngrijora și anume cum să-mi împac eu viața conjugală, în așa fel încât să nu ajung să săvârșesc un păcat mare, cum este avortul.

Ajungând în biserică, am văzut că oamenii așteptau să dea pomelnice sau să se înscrie pentru a putea vorbi în ordine, în față fiind părintele Bunescu. M-am așezat și eu la rând și soțul meu a mers la intrarea în biserică ca să cumpere lumânări. Părintele Bunescu s-a dus la el și i-a spus că Părintele Arsenie ne așteaptă în față, la strană. Sunt momente în viață când timpul stă parcă în loc, când nu mai e nimic în jur, când mintea e înălțată și desprinsă de cotidian și doar bucuria și liniștea te învăluie.

Minunat lucru ne vorbea Părintele Arsenie despre ceea ce cugetam în tren. Noi trebuie să lăsăm să împlinească Dumnezeu mila Sa cu noi. Să lăsăm să se nască copiii, să nu recurgem la practici pe care, noi fiind asistenți medicali, le cunoșteam bine. Și ne-a exemplificat mijloacele „anticoncepționale” din vremea aceea. Asemenea unui medic desăvârșit, ne-a explicat fiecare metodă la ce patologie duce, dintre bolile expuse cea mai gravă fiind cancerul. De asemenea, ne-a spus că lipsa unor relații normale în familie duce la starea rea de nervozitate, tulburări psiho-afective, dereglări endocrine sau legături extraconjugale.

Iar ca un preot desăvârșit, ne-a explicat faptul că avortul este un mare păcat și că odată făcut, vom suferi prin copiii pe care îi avem prin boli și neputințe, ca să ne dăm seama de păcatul săvârșit. Ne priveau doi ochi albaștri, senini; Părintele ne vorbea cu o voce blândă, caldă. I-am sărutat mâna care ne-a binecuvântat, care ne-a mângâiat sufletul. Eram cei mai fericiți.

A doua oară când l-am căutat, eram însoțită de tatăl meu. Când Părintele s-a oprit în fața mea, deși biserica era plină de oameni, aveam aceeași neliniște, pe care am mărturisit-o cu glas tare: „Cum să fac să nu am prea mulți copii?”. Era glasul lumii în cuvintele mele. Probabil mă îngrijora să fac voia lumii, să fiu în rând cu lume dar nici să nu greșesc, să nu supăr pe Dumnezeu. Vorbele mele au fost ca un tunet pe cer senin pentru femeile din biserică, pentru tata; probabil știam asta, dar în fața Părintelui nu eram doar cu mintea, eram și cu sufletul. În fața Părintelui, nu puteai să măsluiești lucrurile, să le „îmbrobodești” și să pară altfel decât sunt. Probabil așa vom răspunde și în fața lui Dumnezeu – păcatele vor fi descoperite, nu învăluite în aburul minciunii. Cât s-a mai mâhnit Părintele auzindu-mă! Mama mi-a zis: „Cum ai putut să spui așa ceva?” și toată lumea a auzit: „Dacă mai ții în suflet grija asta, nici să nu mai vii la mine. Dacă s-ar mai întâmpla să gândești așa, o să fii ca o mamă criminală, o să fii în stare să ucizi. Nu vrei copii, trăiți ca frații”.

Am ieșit supărată de acolo, dar nu eram supărată pe Părintele. Oare ce ne stăpânește mintea și voia și de ce nu am putut primi cu tot sufletul și ființa mea cuvintele spuse când l-am întâlnit prima data pe Părintele? Cum am putut trăi cu neliniștea aceea atâția ani, câtă rătăcire stăpânește lumea și pe fiecare om, dacă nu se lasă deplin în voia lui Dumnezeu și dacă se abate de la „Cărarea Împărăției”.

Am plecat totuși, gândind că nu trebuia altceva, decât să privesc în sufletul meu și să văd cât îmi sunt de dragi copiii mici. Câtă durere e să ucizi lucrul cel mai minunat de pe lumea aceasta, cel mai frumos și desăvârșit dar al lui Dumnezeu – copilul, viața. Nimic nu se aseamănă cu o ființă nou născută. Nimic nu schimbă viața omului atât de mult ca momentul când se naște un copil.(o credincioasă – 2; Sibiu)

Odată, am plecat spre Drăgănescu în pantaloni, crezând că e un lucru bun și gândindu-mă că am să mă schimb în fustă înainte de a da ochii cu Părintele. Când am ajuns la Drăgănescu, am făcut ceea ce îmi propusesem, în spatele bisericii. Apoi am intrat în biserică, unde era foarte multă lume. După câteva minute, Părintele s-a întors și a spus: „Mă, a mers un bărbat după biserică; aștept să intre, dar nu mai apare. Unde-o fi?”. De atunci n-am mai îmbrăcat pantaloni. Tot legat de pantaloni, o doamnă l-a întrebat odată pe Părintele dacă, în caz de neputință, poate purta pantaloni. Părintele i-a spus că poate purta, dar numai pe sub fustă. Referindu-se la căsătorie, Părintele a spus că fiecare sac își găsește petecul lui. Și mai zicea Părintele: „Nu creșteți câini; creșteți copiii care nu au părinți”.(o credincioasă – 1; Sibiu)

Părintele a făcut Sfânta Liturghie într-o duminică, la Săliște. La sfârșit a miruit. A trecut prin fața lui o doamnă cu fetița în brațe. Părintele Arsenie îi zice: „N-ai răbdat până nu te-ai culcat cu bărbatu-tău azi noapte. Du-te, du-te”. Și a miruit numai fetița.

În biserică la Drăgănescu, o cetățeancă îi spune Părintelui: „Părinte, băiatul meu are 38 de ani și nu se poate însura”. Părintele i-a zis: „E și normal! Doar pe ceilalți copii i-ați trimis pe apa sâmbetei, iar acum, familia voastră se stinge. De aceea băiatul nu se poate însura”. (Silvia Pătrucean, Sibiu)

Despre fetele tinere, Părintele Arsenie spunea că „trebuie să se mărite, însă mai ușor se mântuiește un bărbat, decât se mărită fericit o fată”. Mie îmi argumenta avantajele vieții de căsnicie, dar atunci nu l-am înțeles… (Pr. Bunea Victor, Sibiu)

Prima mea întâlnire cu Părintele a fost la Drăgănescu. Biserica era plină de lume. Se sta la rând; Părintele vorbea cu fiecare persoană, dar puțin; după ce vorbea cu tine, ieșeai afară, căci lumea venea continuu.

Eram căsătorită și aveam doi copii. Soțul bea mult. Era gras și rosu. Când m-a văzut, Părintele a spus: „Tu ai să rămâi văduvă”. M-am cutremurat și nu am mai putut zice nici o vorbă. M-am întors acasă, fără să spun nimic soțului și copiilor. Mă gândeam că soțul va păți ceva la serviciu. Dar nu! A tot băut și a făcut ciroză la ficat. A murit după ce s-a pensionat de boală. La 32 de ani am rămas singură cu doi copii.

La o altă întâlnire cu Părintele, l-am întrebat ce să fac: să mă mai căsătoresc sau nu. Mi-a spus că dacă mă recăsătoresc – alți copii, alte necazuri. Am hotărât să nu mă mai căsătoresc. (Burs Maria, Ucea de Sus)

Pe Părintele Arsenie, l-am cunoscut prima dată lă Drăgănescu, unde picta în biserică. Mai întâi, a vorbit cu soția despre boli, cum că toate bolile pe care le are sunt din cauza nervilor. I-a zis că femeile rămân sănătoase prin nașterea de copii, iar cele care nu au încă copii sau nu au destui copii, se îmbolnăvesc de nervi și le doare capul, de nu are nimeni ce să le mai facă. Ne-am dus acasă și, în aproximativ o lună de zile, tot timpul îmi venea să plâng și simțeam o mângâiere, o bucurie și o pace în suflet, de nu se poate spune cuiva, în cuvinte. La fel a fost și cu soția. Eu, din momentul acela și până la plecarea lui la cele veșnice, m-am dus mereu lă dânsul.