Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul glasul al 4-lea:
Bunătate învăţându-te şi îmbărbătându-te întru toate, îmbrăcându-te cuviincios cu bun cuget, ai scos din vasul alegerii cele negrăite; şi credinţa păzind, calea întocmai ai săvârşit, Sfinţite Mucenice Dionisie: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Condac 1
Cum să nu ne minunăm Părinte Dionisie, de râvna ta pentru propovăduirea adevărului, căci mai înainte de a fi chemat slujitor al Soarelui dreptății, ai cunoscut taina Celui Ce a întunecat soarele prin pătimirea Sa, iar mai apoi întunericul neștiinței lepădând întru totul, te-ai făcut următor luceafărului Apostolilor, pentru care toți îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Icos 1
Mai înainte de a fi luminat cu darul Sfântului Botez ai văzut soarele acoperit cu mantie de doliu, când Mântuitorul lumii pătimea pe Cruce pentru scoaterea noastră din întunericul păcatului, și Te-ai minunat de cele văzute, iar noi minunându-ne de cele întâmplate te lăudăm pe tine așa:
Bucură-te, cel ce mai înainte ai fost chemat să slujești Luminii;
Bucură-te, că ai primit darul Soarelui dreptății;
Bucură-te, că peste Tine s-a revărsat înțelepciunea Duhului;
Bucură-te, că Tatăl te-a ales în ceata Sfinților;
Bucură-te, că ești rugător iscusit pentru cei nepricepuți;
Bucură-te, că ai fost împodobit și cu înțelepciunea cea din afară;
Bucură-te, lauda cea mare a cetății Atena;
Bucură-te, sprijinitor al celor neputincioși;
Bucură-te, râu pururea curgător al înțelepciunii;
Bucură-te, odihna sufletelor istovite de întristare;
Bucură-te, căci cu îngerii ai slujit Făcătorului a toate;
Bucură-te, chemarea celor pierduți la Adevăr;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 2
Din fântâna cuvintelor înțelepciunii Apostolului neamurilor te-ai adăpat și tu, fericite Părinte Dionisie, și ai stins văpaia neștiinței, alergând să mărturisești pe Izvorul vieții, Căruia toată suflarea Îi cântă: Aliluia!
Icos 2
Ascultând cuvintele pline de înțelepciunea Duhului ale Sfântului Apostol Pavel, s-a luminat inima ta cu darul Domnului și în Dumnezeul Cel Necunoscut căruia Te închinai ai recunoscut pe Mântuitorul Hristos, Căruia cu toată râvna ai alergat să slujești, pentru care te lăudăm așa :
Bucură-te, că ai primit în inima ta cuvintele Adevărului;
Bucură-te, că poarta inimii ai deschis-o larg Înțelepciunii;
Bucură-te, că ai priceput taina răstignirii Domnului;
Bucură-te, că ai dat jos haina întunericului neștiinței;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu armura înțelepciunii Duhului;
Bucură-te, că te-ai arătat ucenic ales Apostolului neamurilor;
Bucură-te, că pe căile lui ai umblat cu vrednicie;
Bucură-te, că multe suflete ai răpit din înșeăciune;
Bucură-te, că în via Domnului ai adus rod însutit;
Bucură-te, că ai părăsit toate deșertăciunile lumii pentru Adevăr;
Bucură-te, că ești împreună rugător cu Sfântul Pavel pentru noi;
Bucură-te, că te-ai aprins cu focul râvnei pentru propovăduire;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 3
Cu multă umilință ai cerut Sfântului Apostol Pavel să se roage pentru tine, Sfinte Dionisie, ca să fie Domnul milostiv Ție și să te numere în ceata aleșilor Săi, ca să-i cânți cu bucurie: Aliluia!
Icos 3
Pe cel orb din naștere Sfântul Apostol Pavel l-a tămăduit, asemenea Mântuitorului, și atunci s-au deschis larg și ochii inimii tale, Sfinte Dionisie, și ai mărturisit puterea lui Hristos, iar noi te lăudăm cu unele ca acestea:
Bucură-te, martor al minunilor dumnezeiești;
Bucură-te, că te-ai minunat de tămăduirea celui orb;
Bucură-te, căci cu ochii inimii ai văzut pe Hristos;
Bucură-te, că te rogi pentru cei orbiți de păcat;
Bucură-te, că te-ai umplut de lumina Vieții;
Bucură-te, căci cu râvnă ai slujit Adevărului;
Bucură-te, că cele lumești le-ai lăsat pentru Hristos;
Bucură-te, mărturisitor al minunilor Domnului;
Bucură-te, că ai primit darurile Duhului;
Bucură-te, căci cu multă jertfă ai slujit Ziditorului;
Bucură-te, că prin tine se odihnesc inimile noastre;
Bucură-te, că ești tare rugător pentru cei nedreptățiți;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 4
Văzând minunea tămăduirii orbului, ai alergat spre Sfântul Botez împreună cu soția și copiii tăi, și primind darurile cele îmbelșugate ale Duhului ai cântat cu bucurie: Aliluia!
Icos 4
După Sfântul Botez, glasul tainic al Duhului ți-a grăit cuvântul Mânuitorului, și ai ales să slujești Tatălui, lăsând femeia, copiii și casa ta, și urmând Stăpânului a toate, ca să primești în ceruri însutită plată, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, că ai părăsit casa ta pentru Hristos;
Bucură-te, că Domnul ți-a gătit locaș în ceruri;
Bucură-te, că ai urmat Sfântului Apostol Pavel;
Bucură-te, că trei ani ai mers după acesta;
Bucură-te, că tainele Împărăției cerurilor ți s-au descoperit;
Bucură-te, podoaba cea mare a cetății Atena;
Bucură-te, făclie izvorâtoare de lumina înțelepciunii;
Bucură-te, vas întru care s-a turnat mirul ceresc;
Bucură-te, limbă de foc vestind pe Focul neapropiat;
Bucură-te, împreună slujitorule cu serafimii;
Bucură-te, odihna cea negrăită a heruvimilor;
Bucură-te, scaun al înțelepciunii celei de sus;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 5
De cuvintele izvorâtoare de miere duhovnicească a Sfântului Apostol Pavel și ale celorlalți Apostoli foarte te-ai îndulcit și ai lăudat pe Cel Căruia cetele îngerești Îi aduc dulci cântări de: Aliluia!
Icos 5
La îngroparea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ai fost chemat și cu dulci cuvinte ca și cu niște flori înțelegătoare ai împodobit praznicul cel minunat al Adormirii Stăpânei lumii, pentru care te lăudăm așa:
Bucură-te, dulce cântător al duhovniceștilor cântări;
Bucură-te, lumina celor cuprinși de întunericul întristării;
Bucură-te, floarea cea slăvită a apostoliceștilor înțelegeri;
Bucură-te, că ai fost martor al Adormirii Stăpânei lumii;
Bucură-te, că ne trezești pe noi din somnul păcatului;
Bucură-te, dulce grăitor al înțelepciunii celei înalte;
Bucură-te, casă împodobită cu luminile virtuților;
Bucură-te, nor călător pe cerul inimilor curate;
Bucură-te, povățuitor către viața cea minunată;
Bucură-te, carte a înțelepciunii duhovnicești;
Bucură-te, că ai slăvit milostivirea Cuvântului;
Bucură-te, că în toată lumea L-ai propovăduit cu tărie;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 6
De darul arhieriei te-ai învrednicit Sfinte Dionisie, și turma cea cuvântătoare încredințată ție o ai povățuit cu dragoste la limanul Adevărul, ca să cânte cu mulțumire Domnului: Aliluia!
Icos 6
În părțile Galiei ai fost trimis de Sfântul Clement al Romei, ca să propovăduiești cu râvnă pe Cel Care luminează pe toți cu razele cunoștinței de Dumnezeu și Care ne înțelepțește și pe noi a-I cânta:
Bucură-te, că ai lucrat cu osârdie ogorul Cuvântului;
Bucură-te, că ai semănat cuvintele dreptei credințe;
Bucură-te, luminător al celor din întunericul păcatului;
Bucură-te, vrednic slujitor al Soarelui dreptății;
Bucură-te, povățuitor iscusit pe căile mântuirii;
Bucură-te, liman al celor înviforați de ispite;
Bucură-te, luminător al pământului Galiei;
Bucură-te, soare slobozitor al razelor Înțelepciunii;
Bucură-te, cununa cântărilor duhovnicești;
Bucură-te, solitor al luminării credincioșilor;
Bucură-te, pavăză tare a credincioșilor;
Bucură-te, ales slujitor al Arhiereului Celui Mare;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 7
În părțile Parisului ai adus mult popor la cunoștința de Dumnezeu, risipind întunericul slujirii idolești, ca toți să-I cânte într-un glas Împăratului tuturor: Aliluia!
Icos 7
Biserică Dumnezeului Celui Preaînalt ai zidit în cetatea Parisului, săvârșind într-însa jertfa cea fără de sânge, pentru care credincioșii îți aduceau mulțumiri ca acestea:
Bucură-te, că nu ai dat somn ochilor tăi întru nevoință;
Bucură-te, că pe mulți ai trezit din întunericul păcatului;
Bucură-te, că ai adunat multe oi cuvântătoare în casa Domnului;
Bucură-te, săditorule de vie duhovnicească;
Bucură-te, lumină strălucind în cetatea Parisului;
Bucură-te, că biserică ai zidit Celui Ce Te-a arătat biserică a Lui;
Bucură-te, că sufletele credincioșilor le-ai arătat locașuri Cuvântului;
Bucură-te, că ești grabnic ajutător celor încercați în focul ispitelor;
Bucură-te, mărturisitor al ierarhiilor îngerești;
Bucură-te,că din milosteniile credincioșilor ai zidit biserică ;
Bucură-te, că ai adăpat turma ta cu cuvintele Vieții;
Bucură-te, vrednic următor al nevoințelor Sfântului Pavel;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 8
Obosit fiind de propovăduirea Evangheliei și împovărat de anii bătrâneții, ai fost adus înaintea ighemonului, dar ai mărturisit cu tărie pe Mântuitorul Hristos, Căruia toate puterile cerești Îi cântă: Aliluia!
Icos 8
Cu frânghii ai fost legat de cei legați cu legătura răutății, dar nu te-ai lepădat de Cel Ce a dezlegat blestemul morții și nu te-ai închinat idolilor; văzând puterea mărturisirii Tale, Sfinte Dionisie, îți cântăm și noi unele ca acestea:
Bucură-te, că la apusul vieții ai luat sfârșit mucenicesc;
Bucură-te, că nu te-ai temut de mânia asupritorilor;
Bucură-te, că ai mărturisit pe Treimea Cea de o ființă;
Bucură-te, că ai defăimat deșertăciunea idolească;
Bucură-te, pildă tare de răbdare în suferință;
Bucură-te, cel împodobit cu darul cuvântului;
Bucură-te, că despre ierarhiile cerești ai vorbit cu înțelepciune;
Bucură-te, sălaș sfințit al slavei lui Hristos;
Bucură-te, că bătrânețea trupului nu te-a împiedicat la mărtusire;
Bucură-te, că prin duh ai născut fii Bisericii;
Bucură-te, cel ce haina arhieriei ți-ai împodobit cu sângele mucenicesc;
Bucură-te, că ne întărești și pe noi a răbda ispitele vieții;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 9
Cu frânghii ai fost bătut, Sfinte, dar tu te bucurai, cugetând la loviturile pe care le-a răbdat Mântuitorul, ca să nimicească moartea și toți să-I cânte într-un glas: Aliluia!
Icos 9
În temniță ai fost aruncat împreună cu prietenii tăi, Sfinții Rustic și Elefterie, dar așteptai cu bucurie să fii slobozit din lăcașul trupului și să te odihnești în sălașurile cerești, primind de la toți laude ca acestea:
Bucură-te, că ai răbdat până la sfârșit pentru Hristos;
Bucură-te, că povara anilor nu te-au împiedicat în mărturisire;
Bucură-te, vrednic următor al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, că ai rușinat răutatea asupritorilor;
Bucură-te, că dai mână de ajutor celor năpăstuiți;
Bucură-te, biserică vie a Împăratului tuturor;
Bucură-te, vasul cel ales al Arhiereului ceresc;
Bucură-te, că ai răbdat durerile pentru Cel Răstignit;
Bucură-te, că ai biruit puterea celui rău;
Bucură-te, că ai rușinat îndrăzneala asupritorilor;
Bucură-te, că în dureri ai lăudat pe Domnul;
Bucură-te, că dai mângâiere celor scârbiți;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 10
Pe un pat de fier cu foc dedesubt ai fost întins, dar Cel Ce este Foc veșnic Te-a păzit, ca să cânți cu serafimii cântarea: Aliluia!
Icos 10
Spre mâncare fiarelor ai fost dat, dar Stăpânul tuturor a închis gura animalelor și a deschis gurile credincioșilor spre a te lăuda așa:
Bucură-te, că fiarele patimilor ai biruit;
Bucură-te, că ai rușinat pe cei cu nărav de fiară;
Bucură-te, că Domnul te-a păzit de sălbăticia fiarelor;
Bucură-te, că ajuți pe cei răniți de fiarele patimilor;
Bucură-te, că ești grabnică scăpare celor necăjiți;
Bucură-te, lumina celor din întunericul necazurilor;
Bucură-te, că ai fost înconjurat de mila Domnului;
Bucură-te, că s-au rușinat prigonitorii tăi;
Bucură-te, că te-ai rugat pentru cei împietriți;
Bucură-te, că Domnul te-a ajutat în chinuri;
Bucură-te, că te-a arătat moștenitor al slavei cerești;
Bucură-te, că ai biruit toate încercările cu ajutorul Domnului;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 11
Într-un foc mare ai fost aruncat, dar Domnul te-a păzit nevătămat pe tine, cel care ardea de râvnă pentru Adevăr, ca toți să-L slăvească în cântări de: Aliluia!
Icos 11
În temniță ai săvârșit Sfânta Liturghie pentru poporul creștinesc și ai împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos pe toți, o lumină mare văzându-se deasupra Ta și Însuși Împăratul slavei cu oștile îngerești S-au arătat în temniță, mărindu-te cu cântări ca acestea:
Bucură-te, viteazule ostaș al lui Hristos;
Bucură-te, slăvit mărturisitor al Adevărului;
Bucură-te, că erai învăluit de lumină cerească;
Bucură-te, că Mântuitorul S-a odihnit întru Tine;
Bucură-te, că ai arătat până la sfârșit dragoste de turma Ta;
Bucură-te, că pe Hristos ai mărturisit până la sfârșit;
Bucură-te, neostenit slujitor al Stăpânului a toate;
Bucură-te, că ești liman bun celor cuprinși de întristare;
Bucură-te, că faci multe minuni spre împăcare;
Bucură-te, că ai revărsat râurile cuvintelor Înțelepciunii;
Bucură-te, că ai adăpat setea oamenilor de Adevăr;
Bucură-te, că tainele Împărăției cerurilor ai descoperit;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 12
Fost-ai osândit la tăierea prin sabie și ai mulțumit Domnului că te-a învrednicit de moarte mucenicească și îngerii s-au bucurat văzând tăria ta în pătimire, cântând Celui Ce ți-a dat să bei paharul pătimirii: Aliluia!
Icos 12
Cu puterea lui Dumnezeu după moartea ta te-ai ridicat, purtând capul în mâini, și ai mers la o femeie binecredincioasă, Catulla, dându-i capul tău, iar creștinii în acel loc ți-au zidit biserică, unde te lăudau așa:
Bucură-te, că și după adormirea ta s-a arătat minune mare;
Bucură-te, că puterea lui Dumnezeu a lucrat în trupul tău și după moarte;
Bucură-te, că ai dat capul tău femeii Catulla;
Bucură-te, că ai strălucit cu minunile după moarte;
Bucură-te, că ești rugător fierbinte Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că ne-ai arătat cele despre ierarhia bisericească;
Bucură-te, că numele tău s-a scris în ceruri;
Bucură-te, că mult a iubit Domnul jertfa ta;
Bucură-te, că ai urmat dascălului tău întru pătimire;
Bucură-te, că amândoi ați fost primiți de Mântuitorul în ceruri;
Bucură-te, că ești apărător tare celor necăjiți;
Bucură-te, mângâierea celor întristați;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 13
O, Sfinte Sfințite Mucenice Dionisie, lauda ierarhilor iubitor de Adevăr, cu rugăciunile Tale la tronul Treimii, mijlocește-ne nouă iertare și răspuns bun la judecata Cuvântului, ca să îți aducem ție cuvinte de mulțumire și Împăratului a toate cântarea de: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).
Icos 1
Mai înainte de a fi luminat cu darul Sfântului Botez ai văzut soarele acoperit cu mantie de doliu, când Mântuitorul lumii pătimea pe Cruce pentru scoaterea noastră din întunericul păcatului, și Te-ai minunat de cele văzute, iar noi minunându-ne de cele întâmplate te lăudăm pe tine așa:
Bucură-te, cel ce mai înainte ai fost chemat să slujești Luminii;
Bucură-te, că ai primit darul Soarelui dreptății;
Bucură-te, că peste Tine s-a revărsat înțelepciunea Duhului;
Bucură-te, că Tatăl te-a ales în ceata Sfinților;
Bucură-te, că ești rugător iscusit pentru cei nepricepuți;
Bucură-te, că ai fost împodobit și cu înțelepciunea cea din afară;
Bucură-te, lauda cea mare a cetății Atena;
Bucură-te, sprijinitor al celor neputincioși;
Bucură-te, râu pururea curgător al înțelepciunii;
Bucură-te, odihna sufletelor istovite de întristare;
Bucură-te, căci cu îngerii ai slujit Făcătorului a toate;
Bucură-te, chemarea celor pierduți la Adevăr;
Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Condac 1
Cum să nu ne minunăm Părinte Dionisie, de râvna ta pentru propovăduirea adevărului, căci mai înainte de a fi chemat slujitor al Soarelui dreptății, ai cunoscut taina Celui Ce a întunecat soarele prin pătimirea Sa, iar mai apoi întunericul neștiinței lepădând întru totul, te-ai făcut următor luceafărului Apostolilor, pentru care toți îți cântă: Bucură-te, Sfinte Părinte Dionisie, următor întru râvnă al apostolului neamurilor!
Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.