Sinaxar 4 Octombrie

 

Tot această lună, în ziua a patra, pomenirea celui dintru sfinţi părintelui nostru, Ierotei, episcopul Atenei.

Acesta a fost, împreună cu Dionisie Areopagitul, unul din cei nouă sfetnici ce erau la Areopag. Deci fiind învăţat ale credinţei de către Sfântul Apostol Pavel, a fost hirotonit episcop al Atenei. Acesta a învăţat pe marele Dionisie credinţa în Hristos, şi a fost şi începător al cântărilor la Adormirea şi la îngroparea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în adunarea Sfinţilor Apostoli. El era cu totul înstrăinat şi depărtat cu sufletul de cele pământeşti, şi arătat către toţi la care se vedea şi se auzea, că este cuprins de dumnezeire, şi de Dumnezeu lăudător. Deci, vieţuind, bine plăcut înaintea lui Dumnezeu şi veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, către Domnul s-a mutat.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Petru din Capitoliu.

Acesta era foarte înţelept, întrecând pe mulţi cu înţelepciunea. Deci luându-şi femeie şi născând trei copii, după aceea s-a făcut călugăr, şi s-a preoţit, luând acest har, fără voia lui, de la cel ce purta atunci cârma arhieriei Bostrei; şi ca un dascăl fiind creştinilor, a fost pârât la conducătorul agarenilor al acelei ţări, şi ducându-l în Damasc, pentru dragostea lui Hristos, tăindu-i-se limba, a grăit şi mai curat şi mai desluşit. Apoi i-au tăiat mâna dreaptă şi picioarele. După aceea l-au lipsit de ochi, l-au răstignit, şi i-au tăiat capul, şi arzându-i-se oasele au fost aruncate în râu.

Tot în această zi, Sfânta Muceniţă Domnina şi fiicele ei Verina şi Prosdoca.

Aceste femei, din râvnă dumnezeiască, părăsindu-şi casele şi rudele, au fugit şi s-au înstrăinat din loc în loc până la Edesa. Oprindu-se ele acolo, fără de veste a ajuns bărbatul ei şi tatăl fetelor, având şi slujitori, ca să prindă vânatul. Deci dacă le prinseră, le duseră la Ierapole şi acolo fiind un râu ce înconjura locul, şi persecutorii punându-se sa păzească, s-au dat după băuturi; ele atunci se furişară, şi făcându-şi ruga din pripă, s-au aruncat în apă şi le-a luat repejunea apei şi s-au săvârşit înecate de apă.

Tot în această zi, Sfântul mucenic Audact şi Calistena, fiica lui.

Acesta a fost din Efesul Asiei, care fiind duce peste alt duce, şi eparh al lui Maximin, întrecea pe ceilalţi cu bogăţia, şi cu înţelepciunea. Dar pentru că n-a vrut să-şi dea pe fiica sa împăratului, care era străin de credinţă, l-au dat în jaf de i-au prădat tot, şi izgonindu-l la Melitini, i-au tăiat capul. Iar Calistena, fiica-sa, şi-a tuns părul capului, şi îmbrăcându-se bărbăteşte s-a ascuns la Nicomidia. După opt ani, s-a dus la o femeie din Tracia, a cărei fiică era beteagă la ochi şi a tămăduit-o; şi pentru tămăduirea ce a făcut acelei fete, au vrut părinţii ei să o mărite după dânsul, să-l facă ginere, părându-li-se că este bărbat. Deci silind-o spre aceasta, a spus cele despre sine; şi minunându-se, au lăudat pe Dumnezeu cu cuviinţă. Deci murind Maximin, a luat împărăţia Liciniu; atunci Callistena s-a înfăţişat la împărăteasa acestuia, care era creştină şi soră a marelui Constantin. Şi povestindu-i toate câte i s-au întâmplat, a luat-o lângă sine şi a făcut-o ca pe o maică a fiului său; şi aşa fericita Callistena, îşi întoarse înapoi toată averea tatălui sau, pe care o luase Maximin. Şi a adus sfintele moaşte ale tatălui său, din Mesopotamia în Asia şi făcând o biserică mucenicească în numele lui, a sfinţit-o şi apoi petrecându-şi viaţa apostolească, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, Preacuviosul Părintele nostru Ammun Egipteanul.

Acesta a fost egiptean de neam, şi sărac de părinţi şi fiind silit de unchiul său s-a însurat, şi locuind cu femeia optsprezece ani, el avea grijă de făcea balsam care-i da multa trudă şi osteneală, nesocotindu-şi şotia ca şi când nu i-ar fi femeie, ci ca pe o soră o ţinea. Apoi, când au aflat el această înţelepciune, plecând de la casa sa, a mers în pustie la marele Antonie. Iar femeia sa a rămas la casa lor cu bună cuviinţă şi a făcut acolo o mănăstire de maici.

Iar Amun s-a ostenit 22 de ani în deşertul Nitriei, ajungând la mare dreaptă socotinţă şi făcător de minuni făcându-se, spre folosul multora.

Sfântul Amun venea adeseori pentru sfat la sfântul Antonie cel Mare - prăznuit la 17 iunuarie. La vremea trecerii la Domnul a lui Ammun, sfântul Antonie a văzut pe îngeri însoţind sufletul lui Amun către cer. Sfântul Amun a murit pe la mijlocul veacului al IV-lea.

Tot în această zi, Sfinţii Mucenici Faust, Gaiu, Eusebiu şi Herimon diaconii.

Aceştia erau ucenici ai Sfântului Dionisie, şi diaconi Domnului nostru Iisus Hristos. Deci Gaiu şi Faust, izgoniţi fiind cu dânsul, şi multe pătimind şi-au primit mucenicescul sfârşit. Iar Eusebiu şi Herimon, după izgonirea dascălului lor umblând şi cercetând pe sfinţii care erau închişi prin temniţe, şi îngropând moaştele mucenicilor, şi ajungând ei până în zilele lui Deciu, şi suferind multe ispite pentru mărturisirea lui Hristos, au fost prinşi şi li s-au tăiat capetele.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna octombrie în 4 zile: Pomenirea celui între Sfinti, Pãrintele nostru Ierotei, episcopul Atenei.

        Traditia crestina spune ca Sfantul Ierotei a fost din Atena, Capitala Greciei, si era unul din cei noua sfetnici ai Aeropagului: facea parte, adica, din sfatul cetatii. A invatat credinta crestina de la Sfantul Pavel Apostolul si tot acesta l-a botezat si l-a asezat episcop in Atena. Si a fost cel dintai episcop crestin al Atenei. La randul sau, Sfantul Ierotei a fost invatator neostenit, Sfantul Ierotei a fost invatator neostenit Sfantului Mucenic Dionisie Areopagitul, caruia multe povatuiri i-a dat pe calea intelegerii dreptei credinte, aduse de Mantuitorul Hristos, spre mantuirea si innoirea lumii. Despre Sfantul Ierotei se mai stie ca, la Adormirea si ingroparea Maicii Domnului in Ghetsimani, macar ca tot soborul Sfintilor Apostoli era de fata, totusi Sfantul Ierotei s-a invrednicit, in numele tuturor, sa faca inceput cantarilor, la jalea Adormirii celei Preacurate.
        Si era Sfantul Ierotei cu totul instrainat si indepartat cu sufletul de cele pamantesti si se vedea si se auzea si la toti aratat era ca Sfantul acesta este cu adevarat de Dumnezeu, cuprins de dumnezeiasca ravna. Deci, vietuind bine cum ii place lui Dumnezeu si veselind pe Dumnezeu cu faptele sale bune, s-a dus catre Domnul cu pace, la 4 octombrie.

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre Andrei, grãirea lui Hristos cu el în vedenie, despre nebunie si viata vesnicã.

        Dupa aratarea Sfantului Ioan Teologul si dupa grairea lui cu dansul si muncirea dracilor acelora, fericitul Andrei, in legaturi fiind, s-a culcat vrand sa se odihneasca si a fost intru uimire, visandu-se pe sine in niste palate imparatesti si imparatul sedea pe scaun in slava mare si, chemandu-l pe el la sine, l-a intrebat: "Voiesti, oare, sa-mi slujesti mie cu tot sufletul?" Iar Andrei a zis: "Voiesc, Doamne". Iar imparatul i-a dat lui sa manance ceva, putin mai amar decat pelinul, si i-a zis lui: "In acest fel este calea cea cu durere a celor ce-mi slujesc mie in lumea aceasta". Si dupa aceea i-a dat lui ceva mai alb decat zapada si mai dulce decat mana si a mancat si s-a veselit si a uitat de amaraciunea cea dintai. Si i-a zis lui Imparatul: "In acest fel este la mine, hrana celor ce-mi slujesc mie si barbateste rabda pana la sfarsit. Deci, osteneste si tu cu barbatie, precum ai inceput, cel putin vei patimi si in veci, in viata cea nesfarsita, te vei desfata."
        Si, desteptandu-se din somn, Andrei gandea: cea dintai aratare amara inchipuieste rabdarea din lumea aceasta, iar cea mai de pe urma dulceata inchipuieste viata cea vesnica. Iar, dupa aceea, l-a tinut stapanul lui patru luni si l-a lasat slobod si a inceput a alerga pe ulite, nebun facandu-se, si umbla prin cetate, lipsit, necajit, chinuit, el, de care nu era vrednica toata lumea. Unii il batjocoreau pe el ca pe un nebun, altii il goneau de la ei, fiindu-le scarba de el ca de un caine, altii il socoteau pe el ca este indracit, altii, dintre copiii cei tineri, il bateau pe fericitul, glumind intrei ei, iar el toate le rabda si se ruga pentru cei ce-l suparau pe el. Iar daca cineva din cei milostivi, iubitori de saraci, ii da lui milostenie, el, luand-o, o da pe ea la alti saraci, insa nu o da asa ca adica sa fie cunoscut ca da milostenie, ci ca un nebun, certandu-se cu dansii, ca si cum voia a-i bate pe ei, iar banii pe care ii avea in maini, ii arunca in fata lor si asa altii ii adunau. Paine uneori nu gusta cate trei zile, iar alteori si toata saptamana o petrecea flamand si de nu era cineva ca sa-i dea lui o bucata de paine, apoi si cealalta saptamana o petrecea fara de hrana. Iar haina lui era o ruptura netrebnica, care abia putea sa-i acopere goliciunea trupeasca. Drept aceea, ziua alerga pe ulite ca un nebun, asemanandu-se intru toate Sfantului Simeon, celui nebun pentru Hristos, iar noaptea la rugaciune petrecea.
        Si intru o cetate atata de mare, vietuind in mijlocul unui popor numeros, nu avea unde sa-si plece capul. Ca saracii il goneau din colibele lor, bogatii in curtile lor nu-l lasau. Si cand avea nevoie ca sa doarma si sa-si odihneasca putin trupul cel mai ostenit, se ducea unde zac cainii in gunoi si intrei ei se culca, dar si aceia nu-l primeau intre ei pe robul lui Dumnezeu, ca unii, muscandu-l, il goneau, iar altii fugeau de dansul, lasandu-l singur, si niciodata nu s-a odihnit sub vreun acoperamant, ci totdeauna in frig si in zaduf, in gunoi ca Lazar, si in noroi se tavalea, calcat de oameni si de dobitoace. Asa patimea mucenicul cel de bunavoie si asa cel nebun isi batea joc de toata lumea. Ca cel nebun al lui Dumnezeu, mai intelept este decat oamenii. Si s-a salasuit intru dansul Darul Duhului Sfant si avea darul mai-nainte-vederii, ca vedea gandurile oamenilor. Dumnezeului nostru, slava!
 

 
 
 

Întru aceastã zi, cuvânt din Pateric despre ava Pavel cel simplu.

        Fericitul ava Pavel cel simplu, ucenicul Sfantului Antonie, a povestit parintilor un lucru ca acesta. Ca odata, mergand la o manastire, pentru cercetarea si folosul fratilor, dupa vorbirea cea obisnuita intre dansii, au intrat in sfanta biserica a lui Dumnezeu, ca sa savarseasca obisnuita slujba. Iar fericitul Pavel lua aminte la fiecare din cei ce intrau in biserica, cu ce fel de suflet intrau la alujba. Ca avea si acest dar, dat lui de la Dumnezeu, ca sa vada pe fiecare, ce fel este la suflet, asa cum vedem noi fata unii altora.Si, intrand toti cu fata luminata si cu obraz vesel si vazand pe ingerul fiecaruia bucurandu-se de dansul, a vazut  pe unul negru si intunecat la tot trupul si dracii tinandu-l de amandoua partile si tragandu-l spre ei si punand capastru in nasul lui, iar pe sfantul lui inger mergand departe de dansul, posomorat si intristat. Iar Pavel, lacrimand, si mult batandu-si piptul cu mana, sedea inaintea bisericii, plangand foarte pe cel ce i s-a aratat lui asa. Iar cei ce au vazut lucrul cel de mirare al fericitului si grabnica lui schimbare, care l-a pornit spre lacrimi si plans, il intrebau, rugandu-se sa le spuna pentru ce plange, socotind de nu cumva toti sunt in primejdie, daca face el aceasta. Il mai rugau, iarasi, sa intre si la slujba cu dansii. Iar Pavel, lepadandu-se de aceasta, sedea afara, tacand si plangand foarte pe cel ce intunecat i s-a aratat lui.
        Iar dupa putin, sfarsindu-se slujba, si toti iesind afara, iarasi, lua aminte Pavel la fiecare, stiind ce fel a intrat si vrand sa cunoasca ce fel de iese. Deci, vede pe barbatul acela, care avea mai inainte tot trupul negru si intunecat, ca iese din biserica luminat la fata, alb la trup si pe draci departe mult mergand dupa dansul, iar pe sfantul inger de-aproape urmandu-i si bucurandu-se de dansul foarte. Iar Pavel, sarind de bucurie, striga, binecuvantand pe Dumnezeu si zicand: "O, nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu, o, indurarile Lui cele dumnezeiesti si bunatatea lui cea fara masura!". Alergand, apoi, si suindu-se pe o treapta inalta, cu mare glas zicea: "Veniti si vedeti lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pamant (Ps. 45, 8) si vrednice de toata spaimantarea. Veniti de vedeti pe Cela "Care voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina" (I Tim. 2, 4) Veniti sa ne inchinam si sa cadem la El si sa zicem: Tu singur poti sa ridici pacatele".
        Deci, alergau toti cu sarguinta, vrand sa auda cele ce se zic. Si dupa ce s-au adunat toti, povestea Pavel cele ce vazuse dansul, mai inainte de intrarea in biserica, si, iarasi, si ce vazuse dupa aceea. Si ruga pe barbatul acela sa spuna pricina pentru care i-a daruit lui Dumnezeu aceasta grabnica schimbare. Iar omul, vadit fiind de Pavel, inaintea tuturor, povestea fara de sfiala cele despre dansul, zicand: "Eu sunt om pacatos si de multa vreme vietuiam, pana acum, in desfranare. Iar acum, intrand in sfanta biserica a lui Dumnezeu, am auzit citindu-se din Sfantul Prooroc Isaia sau, mai bine sa zic, pe Dumnezeu graind prin el: "Spalati-va si va curatiti. Nu mai faceti rau inaintea ochilor Mei. Invatati sa faceti binele. De vor fi pacatele voastre cum e carmazul, ca zapada le voi albi. De veti vrea si de Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca" (Is. 15-19). Iar eu acestea auzindu-le, de cuvantul Proorocului umilindu-ma la suflet si suspinand in cugetul meu, am zis catre Dumnezeu: "Tu, Dumnezeule, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi (I Tim. 1, 15), cele de acum, prin proorocul tau ai fagaduit, implineste-le acestea cu fapte si la mine, pacatosul si nevrednicul. Ca, iata, de acum iti dau cuvant si ma fagaduiesc si din inima marturisesc Tie, ca nu voi mai face astfel de rau, ci ma leapad de toata faradelegea si Iti voi sluji de acum cu stiinta curata, incepand de astazi, Stapane. Deci, din ceasul acesta, primeste-ma pe mine, cel ce ma pocaiesc si cad inaintea Ta si ma departez de acum inainte de tot pacatul. Cu aceste fagaduinte, zicea, am iesit din biserica, hotarand in sufletul meu sa nu mai fac nici un rau inaintea ochilor lui Dumnezeu." Si, auzind, toti strigau cu un glas catre Dumnezeu: "Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut" (Ps. 103, 25).
        Cunoscand, dar, o crestinilor, din dumnezeiestile Scripturi si din sfintele descoperiri, cata bunatate are Dumnezeu catre cei ce curat Il cauta pe Dansul si prin pocainta isi indrepteaza greselile lor cele dinainte, si cum da iarasi bunatatile cele fagaduite, nepedepsind dupa pacatele facute mai inainte, sa nu ne deznadajduim de mantuirea noastra. Ca, precum a fagaduit prin Isaia Proorocul sa spele de pacate pe cei cazuti in noroi si ca lana sa-i albeasca si ca zapada, asa si de bunatatile Ierusalimului celui ceresc vrea sa-i invredniceasca. Asa si prin Sfantul Prooroc Iezechil, cu juramant, iarasi, ne incredinteaza, ca nu ne va pierde pe noi. Ca zice: "Oare, voiesc Eu moartea pacatosului, zice Domnul Dumnezeul - si nu mai degraba sa se intoarca la caile sale si sa fie viu?" (Iez. 18. 23). A Lui este slava in veci! Amin.