„Când aveţi o iubire mare, iar această iubire vă mişcă spre rugăciune, atunci valurile iubirii voastre merg şi-l influenţează pe cel pentru care vă rugaţi; creaţi în jurul lui un scut de apărare şi îl călăuziţi spre bine”
(cuv. Porfirie Kavsokalyvitul)."Slava deşartă este un rău foarte mare nu numai pentru că îl împinge pe om spre păcat, dar mai ales pentru că, adeseori, însoţeşte chiar virtutea! Dacă diavolul nu va reuşi să ne îndepărteze de pe drumul virtuţii, atunci se va folosi de virtute. Adică ne va îndemna să stăruim în nevoinţe, dar ne va răpi roadele acestora îndemnându-ne să ne trufim cu ele. Nu se poate ca atunci când omul tânjeşte şi după virtute şi după slavă, să le dobândească pe amândouă. Le poate dobândi pe amândouă dacă urmăreşte doar virtutea cerească, pentru că la ea se poate adăuga şi slava. Dar când le doreşte pe amândouă, nimic nu izbândeşte.
Aşadar, cel care săvârşeşte o faptă bună, încercând să câştige şi slava oamenilor, fie o câştigă, fie nu, el îşi ia răsplata în această viaţă şi nu va mai lua nici un fel de răsplată în viaţa viitoare. De ce? Pentru că în loc să aştepte multă şi veşnică plată de la Domnul, a voit răsplata neînsemnată şi vremelnică a oamenilor.
Pe de altă parte, cel care lucrează o anumită virtute duhovnicească numai şi numai ca să-I fie pe plac lui Dumnezeu, îşi păstrează virtutea neatinsă, este răsplătit cu bogăţie nestricăcioasă în ceruri, iar în această viaţă dobândeşte multă mângâiere, având nădejde că va veni vremea când va fi răsplătit. Dar nu numai atât, pentru că acest om, având comori bine păstrate în ceruri, va primi fără să se aştepte şi slava omenească. Omul se bucură de multă slavă atunci când nu o vrea şi când nu o caută.
Aşadar, câştigăm totul atunci când lucrăm cu smerenie pentru Dumnezeu, şi pierdem totul când cu mândrie, tânjim spre slava omenească."
Sfântul Ioan Gura de Aur„Omului care citeşte cu minte goală cele cuprinse în stihurile grele, i se goleşte şi inima şi se stinge în ea puterea dumnezeiască ce dăruieşte inimii gustarea cea mai dulce, în minunata înţelegere a sufletului. Oricine obişnuieşte să alerge spre ceea ce îi este înrudit. De aceea şi sufletul ce are părtăşie cu Duhul, cand aude vreun cuvant care are ascuns în el o putere dumnezeiască, atrage cu înfocare conţinutul lui. Nu pe orice om îl trezeşte un lucru care e spus duhovniceşte şi care are în el ascunsă o putere, ca să se minuneze de el. Cuvantul despre virtute are nevoie de o inimă care se odihneşte de cele ale pămantului şi de îndeletnicirea cu ele. Lucrurile virtuţii nu trezesc gandul omului a cărui cugetare se osteneşte cu grija celor trecătoare, ca să le poftească şi să caute să le dobandească."
Sfântul Isaac Sirul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.