Sus, in Muntii Cugirului si ai Orastiei, un popor vrednic isi desfasura viata tumultuoasa sub cerul albastru al Daciei, luminat de soarele ce cobora pana-n amfiteatrul cel mare. Au venit vremuri de restriste si mandria unui popor darz, traind in libertate, infratit cu codrul in adapost si cu paraiele in liniste, a fost ingenuncheata de acvila Romei. Oamenii muntilor au fost coborati in campii, iar peste inaltimi s-a asternut linistea. Padurea a acoperit sub scutul ei de neinvins asezari ce au fost date uitarii timpului. Doar pastorii, care-si purtau turmele dupa obicei strabun in pasunile Godeanului sau Sureanului, treceau din tata in fiu amintirea intamplarilor petrecute la inceput de veac nou, descifrand urmele lasate peste culmi si prin vai de prapadul ce s-a abatut peste oamenii muntilor.
Din uitarea vremii, au fost scoase la lumina, dupa aproape doua milenii, cetatile de pe Valea Gradistei. Asezarea face parte din sistemul estic de aparare din Muntii Orastiei, care se intinde, la poale de munte, pe o linie vest-est, trecand prin Costesti, Cugir si Capalna, fiecare purtand azi pe dealurile cu vedere spre Mures urme ale cetatilor dacice. Pasarile mii canta imn de slava soarelui diminetii spre slava acestui colt de rai si a faptelor ce s-au petrecut prin preajma. Gazele si fluturii pornesc in zbor sub raze de soare. Un izvor rece si cristalin aduce soaptele adancului. Poiana aduna tot soarele din munti. Loc de liniste parca zamislit de Zamolxe pentru a lasa sa treaca prin feerie sufletele eroilor Oasei spre lumea dreptilor sai. Acestui loc de taina i s-a spus Poarta Raiului. Sub ea isi poarta apele in sopot de veselie paraiasul zglobiu al Canciului care, jos, in cetatea de harnicie a Cugirului, va forma un rau demn de numele ce-l va primi: Raul Mare. Acestea sunt locurile si asezarile facute de mana omului in partea de obarsie a Raului Mare. Deschiderea drumului forestier de pe vale, la inceputul deceniului 60-70, n-a adus schimbari in relief si in topografia locurilor. (Carmen Tender)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9388-sus-la-poarta-raiului
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 27 decembrie 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.