Ne place sau nu, suntem platitori de taxe si impozite. Fie ca platim impozit pe locuinta sau teren, pe masina sau garaj, suntem ceea ce serviciile financiare numesc „platitori de taxe”. Cu unele din ele eram familiarizati inca de mici, din vremea bunicilor nostri, altele au aparut insa odata cu trecerea anilor… aducand nemultumiri, frustrari si adieri de tristete in portofele. Iritant sau nu, exista o logica in fiecare taxa impusa… sau cel putin asa este perspectiva initiatorilor. Exista, totusi, taxe pe care platitorul le gaseste foarte greu de inteles. Taxa pe grasime. Pare greu de crezut… dar exista aceasta taxa in Japonia. Se numeste Metabo Law si obliga barbatii si femeile cu varste cuprinse intre 40 si 75 de ani sa se prezinte anual la un specialist pentru masurarea taliei. In cazul in care aceasta depaseste 85 cm la femei si 90 cm la barbati, acestia devin platitori de Metabo Law. Sensul acestei legi? Se pare ca initiatorul ei a fost bine intentionat si a dorit scaderea ratei de obezitate si diabet.
Taxa pe umbra. Pentru cei care s-au minunat afland despre taxa pe grasime, ei bine, iata ca exista si o taxa pe umbra! Ea a fost initiata in 1993 si fusese destinata intregii Italii, insa - din motive lesne de inteles - toate regiunile s-au revoltat si au considerat-o absurda… exceptie face regiune Conegliano, unde vanzatorii ale caror copertine umbresc strada platesc anual 100 de euro.
Taxa pe soare. Daca unii pun taxa pe umbra, altii pun taxa pe soare! Insulele Baleare reprezinta, cu siguranta, una din destinatiile turistice cautate de catre oameni de pe intreg mapamondul. Anual, peste 11 milioane de turisti viziteaza aceste meleaguri… asa ca, incepand cu anul 2016, cine doreste sa viziteze Majorca, Menorca, Ibiza sau Formentera plateste o taxa pe soare, cuprinsa intre 2 și 4 dolari pe zi. Autoritatile locale justifica aceasta taxa prin necesitatea acoperirii cheltuielilor cu infrastructura, cu igienizarea plajelor si refacerea echilibrului ecologic. Cat despre soare… el nu poate fi, cu siguranta, revendicat de catre pamanteni si mai ales transformat in obiect taxabil.
Taxa pe covrigi. Exista pareri potrivit carora, in America, umbla cainii cu covrigi in coada. Ei bine… nu e chiar asa! Dimpotriva! Tocmai covrigii fac obiectul unei taxe in New York. Totul e bine daca iti cumperi un covrig simplu, insa, daca vrei sa treci de acest prag, se aplica „taxa pe covrig”, in valoare de 8 centi. Aceeasi taxa se aplica si daca vrei sa mananci covrigul in incinta magazinului (chiar daca e simplu). Exista numeroase pareri despre aceasta taxa, unele pro, altele contra… dar, dincolo de toate, sensul ei inca nu a fost elucidat.
Taxa pe junk-food… sau daca vrei sa-ti strici sanatatea ingerand alimente nocive, plateste si o taxa! E doar 20 de centi si se practica in Ungaria. Introdusa in anul 2011, taxa denumita Public Health Product Tax este pusa alimentelor procesate care au o cantitate foarte mare de zahar sau sare. Studiile arata ca, de la implementarea acestei taxe si pana in prezent, 70% din consumatori au redus drastic aceste alimente, ceea ce este imbucurator.
Taxa pe gaze… pe gazele facute de vite. Daca v-ati minunat citind taxele de mai sus, ei bine, iata ca in Estonia exista si o taxa pe gazele facute de vite. Motivul? Prevenirea poluarii si reducerea efectului de sera… dar chiar si asa, suna ridicol! Totusi, specialistii au o explicatie: procesul de digestie a ierbii ingerate de catre o vaca produce circa 350 l de metan si 1.500 litri de dioxid de carbon pe zi. Se pare ca aceasta cantitate este foarte mare, reprezentand 15-25% din emisiile totale de gaze.
Daca va intrebati de unde atata creativitate atunci cand vine vorba de taxe, ei bine, iata ca, si in trecut, autoritatile erau foarte inventive in acest domeniu. Iata cateva taxe care au ramas in istorie:
Taxa pe ureche. Cu radacini vechi, datand din cele mai indepartate timpuri ale Chinei, taxa pe ureche a fost reintrodusa in anul 1920 in Tibet.
Ce presupunea aceasta taxa? Ei bine, pentru fiecare din urechile sale, omul trebuia sa plateasca un liang de argint. Ca dovada a platirii taxei, administratia locala ii oferea un cercel pe care omul il purta ca dovada a platii sale. Ce se intampla cu cei care nu plateau? Erau considerati evazionisti si li se taiau urechile!
Taxa pe palarie. Ai palarie? Platesti! In perioada 1784-1811, locuitorii din Marea Britanie care doreau sa poarte acest accesoriu, trebuiau sa plateasca taxa pe palarie. Istoricii consemneaza faptul ca aceasta taxa a adus cresteri esentiale ale veniturilor in administratia locala.
Taxa pe WC. Vespasian, imparat roman care a domnit intre 69 si 79 d.Hr., poate fi considerat un promotor al toaletei. Astfel, el da dispozitie sa fie amenajate latrine in Roma. Pentru oamenii obisnuiti, care isi faceau nevoie in natura, aceasta inovatie este hilara, inutila… dar mai ales costisitoare, iar parerile lor exprimate liber l-au convins pe imparat ca aceasta taxa era un punct de cotitura in civilizatia umanitatii. Timpul si-a spus cuvantul, iar Vespasian a ramas in istorie pentru prima taxa pe WC impusa, dar si pentru zicala: banii nu au miros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.