„Copiii sunt un dar de la Domnul!”

 

Îmbrățișați-vă copiii. Mult. Fără motiv.

Prețuiți darul care sunt.

Prețuiți unicitatea lor.

Permiteți-le să devină ceea ce sunt destinați.

Fiecare din ei are o „scrisoare de recomandare” ce vorbește despre un destin unic și măreț. Atât că la început, când o deschizi PARE albă și goală. PARE.

Așadar scrieți cu multă grijă pe ea și numai cu urechea ciulită la Creatorul lor. Nu altfel.

La vremea potrivită, când se va „developa”, veți vedea ca a meritat răbdarea, plânsul și așteptarea.

Până atunci, nu uitați: îmbrățișați-i, mângâiați-i, încurajați-i și bine-cuvântați-i (adică vorbiți-i de bine: altora și lor înșiși)!

Veți fi răsplătiți pe termen scurt cu sentimentul de comuniune, iar pe termen lung... ooo! mult mai mult! cu „developarea” progresivă a planului așternut în scrisoarea cu care a venit.

Secretul „rețetei” este inima sus și...răbdare!

„Copiii sunt un dar de la Domnul!”

Psalm pentru părinţi

 

Nu-i mai apostofraţi pe copii că nu adorm liniştiţi. Şi nici atât de repede ca voi. Într-o zi, liniştea o să vă pară înspăimântătoare!

Bucuraţi-vă când dimineaţa găsiţi o jumătate de tub de pastă de dinţi risipită în chiuvetă. Într-o zi veţi găsi Colgate-ul întărit şi nedesfăcut de nimeni!

Bucuraţi-vă când faţa de masă e plină de dulceaţă. Şi chiar şi atunci când gemul vă ajunge-n galoşi. Într-o zi, borcanul va face mucegai în dulap.

Bucuraţi-vă când pantofiorii lasă urme de noroi pe covorul din sufragerie sau, uneori, chiar şi pe cearceaful din dormitor. Într-o zi, la uşa voastră nu vor mai fi nici măcar pantofii.

Bucuraţi-vă când fiii şi fiicele stau cu lumina aprinsă până noaptea târziu, chirciţi la birou să scrie referate. Nu-i mai certaţi că e ” lumina scumpă! ” Într-o zi o să vă speriaţi că-i prea devreme întuneric.

Bucuraţi-vă când în casă este debandadă şi hainele sunt aruncate în toate ungherele! Într-o zi veţi deschide şifonierul şi veţi găsi păianjeni.

Bucuraţi-vă când sunteţi bombardaţi de întrebări la care nici nu ştiţi şi nici nu aveţi chef să oferiţi răspunsul. Într-o zi n-o să mai fiţi întrebaţi de nimeni nici măcar când v-aţi născut.

Bucuraţi-vă când pruncii vă scotocesc prin genţi şi vă împrăştie mărunţişurile prin casă. Într-o zi, când veţi deschide uşa casei venind încărcaţi de la piaţă, veţi fi întâmpinaţi de … nimeni!

Bucuraţi-vă acum … Într-o zi aţi da tot ce aveţi mai scump, numai să trăiţi macar o clipă ”stresul de altădată”, când pruncii vă umpleau casa … şi urechile de zgomot!

Bucuraţi-vă că Domnul ne-a dat copii. Ei ne învaţă să fim părinţi. Fără prunci n-am înţelege dragostea de Tată a lui Dumnezeu. Fiţi ca taximetriştii : căraţi-vă peste tot copiii, dar mai ales la biserică. Într-o zi, Dumnezeu vă va umple casa de sfinţi!

Scrisoarea unei mame către fiica sa:

 

“Draga mea fiică, în ziua în care o să fiu bătrână, te rog să ai răbdare cu mine. Dar mai ales, încearcă să mă înţelegi. Dacă atunci când o să vorbim o să repet acelaşi lucru de o sută de ori, nu mă întrerupe pentru a-mi spune “mi-ai mai povestit asta” … ascultă-mă doar, te rog, şi aminteşte-ţi zilele în care erai copil iar eu îţi citeam aceeaşi poveste aproape în fiecare noapte până adormeai. Când o să vezi ignoranţa mea pentru noua tehnologie, dă-mi timpul necesar pentru a învăţa şi te rog, să nu îţi dai ochii peste cap sau să faci o faţă de disperare. Aminteşte-ţi, draga mea fiică, că eu te-am învăţat să faci multe lucruri, cum ar fi să mănânci adecvat, să te îmbraci, să te piepteni singură sau cum să înfrunţi viaţa… În ziua în care vei observa că am îmbătrânit, te rog, ai răbdare cu mine, dar mai ales, încearcă să mă înţelegi. Dacă pierd ocazional memoria sau firul conversaţiei, dă-mi timpul necesar pentru a-mi aminti şi dacă nu pot, să nu devii nervoasă, nerăbdătoare sau arogantă. Să ai mereu prezent în inimă că cel mai important pentru mine e să fiu cu tine şi că îmi doresc ca tu să mă asculţi. Iar atunci când picioarele mele obosite şi bătrâne nu o să mă mai lase să merg ca înainte, dă-mi mâna ta în aceeaşi manieră în care ţi-am oferit-o eu pe a mea atunci când ai făcut primii tăi paşi.

Când aceste zile vor veni, nu trebuie să fii tristă sau să te simţi neputincioasă pentru că mă vezi aşa. Îţi cer doar să fii alături de mine, să încerci să mă înţelegi şi să mă ajuţi în timp ce mi se termină viaţa. Şi cu mare afecţiune pentru timpul petrecut împreună, eu o să îţi mulţumesc. Cu un zâmbet imens pe faţă şi cu o dragoste neînchipuit de mare, vreau doar să îţi spun că te iubesc, draga mea fiică.

MASAJUL PALMELOR

 

Cum să-ți echilibrezi întreg organismul - Arta vindecării japoneze -

Masajul palmelor. Jin Shin Jyutsu este o artă și o filozofie de viață, precum și o puternică alternativă de sănătate care vă poate ajuta să găsiți metode practice de a vă menține echilibrul, bunăstarea fizică și mentală .

Folosește acest puternic medicament energetic și te va ajuta la depășirea afecțiunilor și bolilor de care suferi frecvent. Această abordare eficientă pentru vindecarea holistică poate fi utilizată împreună cu practicile de prevenire dar și alte tratamente de medicină alternativă și complementară, pentru a accelera procesul de vindecare și de a reduce timpul de recuperare .

Jin Shin Jyutsu este o artă a vindecării cu o istorie de peste 5000 ani și înseamnă ” arta creatorului prin omul plin de compasiune ” . Arta de a vindeca la care se referă aceste cuvinte se bazează pe propria noastră abilitate naturală , înnăscută, de a ne armoniza . De mii de ani, popoarele antice au folosit această conștientizare pentru a se vindeca atât pe ei înșiși dar și pe alții.

Corpul nostru are mai multe căi energetice care, daca sunt perturbate, provoacă dezechilibre în organism, simptome neplăcute, cea din urmă fiind chiar durerea.

Dacă nu iți poți echilibra emoțiile Jin Shin Jyutsu, metoda curativă japoneză te va ajuta în acest sens.

Acest tip de medicină alternativă echilibrează energia corpului și oferă organismului sănătate emoțională și fizică. Principiul pe care se bazează este faptul că fiecare deget funcționează în strânsă legatura cu o anumită emoție sau un anumit organ. Preseaza timp de 3-5 minute degetul care este corelat cu organul tau afectat sau cu emoția pe care vrei să o eliberezi, timp în care vei respira adanc. Este important să-ți masezi toate degetele pentru a ajunge la un echilibru în tot corpul.

Masajul degetului mare

* Organe: stomacul și splina;

* Emoții: anxietate și depresie;

* Simptome fizice: durerile stomacale, probleme ale pielii, nevroza, dureri de cap.

Masajul degetului arătător

* Organe: rinichii și vezica;

* Emoții: dezamăgirile, confuzia, teama;

* Simptome fizice: dureri de dinți, dureri de spate, dureri musculare, probleme ale sistemului digestiv .

Masajul degetul mijlociu

* Organe: colecist și ficat;

* Emoții: incertitudinea și furia;

* Simptome fizice: probleme ale sistemului circulator, dureri menstruale, oboseala, dureri de cap frontale, migrene.

Masajul degetului inelar

* Organe: Intestinul gros și plamani;

* Emoții: pesimism și tristete;

* Simptome fizice: probleme ale pielii, astm, probleme ale sistemului digestive și respirator.

Masajul degetul mic

* Organe: inima și intestinul subțire;

* Emoții: anxietate, nervozitate, teamă și lipsa respectului de sine;

* Simptome fizice: dureri cardiace, dureri de gât, probleme ale oaselor, balonare.

VA INVITAM CU DRAG LA UN CEAI !!!!

 

6  cesti cu apa

2   linngurite de ceai uscat

o  jumatate de ceasca cu miere

scortisoara

cuisoare macinate

Se pun toate mirodeniile intr-un vas si se tin pe foc mic cca 10 minute,fara a lasa apa sa clocoteasca. 

Se toarna incet aceasta infuzie peste ceai ,se adauga sucul de lamaie si mierea.

Se serveste cald.

Daca v-a placut va asteptam si altadata!!!!

Un om care jigneşte suferă.

 

„Un om care jigneşte suferă. De fapt, jignirea nu este altceva decât manifestarea frustrărilor anterioare. De multe ori, cel căruia i se adresează jignirea nu îi greşeşte cu nimic celui care jigneşte. Un om împăcat cu el însuşi nu va jigni niciodată.

Ce ascunde o jignire?

Suntem aici, acum, pentru a ne bucura din plin de cadoul suprem: viaţa, însă, în această lume schimbătoare, există uneori situaţii şi circumstanţe în care calmul nostru interior este pus la încercare. Cu toţii ne-am întâlnit cu experienţe mai mult sau mai puţin dorite, dar important este că odată cu înaintarea în viaţă, suntem mai bogaţi din punct de vedere al experimentării.

Dacă te-ai întrebat de ce jignesc unele persoane, răspunsul este foarte simplu:

Orice om oferă ceea ce are Totul pleacă din interior. Lumea exterioară este oglindirea lumii interioare. Prin intermediul unei jigniri, un om îşi prezintă starea sa interioară, care se caracterizează printr-un veritabil disconfort. Şi, în niciun caz, nu este de condamnat, pentru că nimic nu este “rău” sau “bun”. Totul Este.

Acumulările anterioare joacă un rol fundamental în fabricarea unei jigniri. Bagajul de nereuşite, supărări şi frustrări adunate pe parcursul vieţii, dau naştere unor serii de reacţii negative în trupul nostru, iar aceste reacţii fabrică anumite gânduri şi sentimente de care ajungem câteodată să nu fim tocmai mândri, însă oricând avem la dispoziţie posibilitatea de a ne observă propriile manifestări.

Poate că în dese rânduri, un om ajunge să jignească fără să fie conştient de acest lucru. Poate că acest om jigneşte chiar persoana pe care o iubeşte cel mai mult.

Dacă te întâlneşti cu un om care trăieşte într-o tensiune interioară constantă, vei observa că pacea sa interioară se poate pierde foarte uşor în comunicarea voastră. De multe ori, cel căruia i se adresează jignirea nu îi greşeşte cu nimic celui care jigneşte. Tensiunea emiţătorului poate fi atât de intensă, încât el poate izbucni oricând şi oriunde, fără a mai ţine cont de împrejurimi. De fapt, această acţiune, jignirea, poate fi percepută ca o binecuvântare, deoarece este o lecţie de viaţă atât pentru emiţător, cât şi pentru receptor. Dacă eşti ţinta unei jigniri, ai ocazia să admiri procesul prin care cel de lângă tine se eliberează de blocajele energiilor negative pentru a trăi pacea interioară către care tindem cu toţii.

Observă-i tensiunea celui care încearcă să te jignească, percepe-i tristeţea, admiră acest proces şi mulţumeşte pentru faptul că te poţi înalța deasupra tuturor aparenţelor. Trimite gândurile tale de pace şi armonie către cel care încearcă să te atace şi deschide-i uşa păcii, chiar dacă doar prin căile lumii interioare. (nu este deloc uşor!!!) Nu este nevoie să vorbeşti cu cineva pentru a-i transmite ceea ce simţi. O privire adâncă este mai mult decât suficientă. Printr-o privire, poţi spune totul

Priveşte-i ochii înlăcrimaţi de confuzie şi mângâie-l cu puritatea sufletului tău. Tu eşti în pace, iar prin privirea ta, îi dăruieşti şi lui pace.

Manifestarea lumii exterioare este oglindirea lumii interioare. Tot ceea ce tu trăieşti a fost creat chiar de gândurile şi sentimentele tale.

Fiecare element al realităţii tale a fost pus acolo, conştient sau nu, chiar prin puterea ta creatoare. Acceptă rezultatul creaţiei tale, binecuvântează Tot Ceea Ce Există şi alege cu bucurie ceea ce te înalță. Dacă un om îţi provoacă tristeţe, nu încerca să ripostezi, pentru că nu vei rezolva nimic. Pacea nu se creează prin război. Pacea se menţine prin pace.

Fii tu omul care deschide uşa păcii!

Fii tu schimbarea!

Fii tu Pacea, în mod conştient!

Un om împăcat cu el însuşi nu va jigni niciodată

Ştiu că nu este tocmai simplu să îţi menţii liniştea când în jurul tău este agitaţie, însă nu uita niciodată că războiul a fost creat pentru a aprecia pacea. Poţi experimenta pacea în mijlocul războiului. Poţi trăi lumina în mijlocul întunericului. De fapt, întunericul nu este altceva decât lumina sub formă întunericului.”

SĂ CĂUTAȚI SĂ FIȚI POMENIȚI LA SFINTELE LITURGHII.

Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Şi se spune aşa de preot:

„Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinților Tăi”.

Și se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge. Şi vă dați seama, unde poți să fii, chiar dacă ești mort, chiar dacă ești viu ești salvat; se pomenește și pentru morți și pentru vii. Şi cât te costă?

Căutați să fiți pomeniți la Liturghie. Fie că vă cunoaște un preot sau vă cunoaște duhovnicul, fie că frățiile voastre dați la Liturghie, dar să fiți pomeniți. Asta e totul.

Liturghia nu este o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poți tu să transformi acolo. El este Cel ce este! Şi dacă ar fi cu putință să se deschidă cerurile și chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină și mai multă așezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi.

Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul:

„Și fă, Doamne, să intre cu noi și îngerii care Îți slujesc împreună cu noi!”.

Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos! Ce, te joci?!

Deci, căutați să fiți pomeniți la Liturghie."

( NE VORBEȘTE PĂRINTELE ARSENIE 1, pag. 141-142)

Îndreptar pentru spovedanie

 

Îndreptar pentru spovedanie

pentru mireni, preotii de mir şi monahi - spovedania creştinilor ortodocşi - Cleopa Ilie

1. Am păcătuit fără să gândesc că supăr pe Dumnezeu.

2. Am amânat pocăinţa, spovedania, îndreptarea.

3. Am gândit, am zis, am voit (hotărât sau nu) să mă sinucid.

4. Am deznădăjduit, m-am descurajat.

5. Am contrazis adevărul de credinţă zicând: „Cutare lucru nu-i păcat”.

6. L-am întristat şi l-am alungat pe Duhul Sfânt cu păcate mari.

7. Sunt mândru. Am hulit faptele bune ale vecinului. (Doar cei mândri râd de creştini).

8. Am socotit Sfintele Scripturi mincinoase.

9. Am scris că nu există Dumnezeu.

10. Am gândit şi vorbit cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului şi a sfinţilor,

11. Am crezut şi susţinut calendarul vechi.

12. Am zis că timpul merge tot pe calendarul vechi.

13. Am botezat sau cununat a doua oară (pe calendarul vechi sau la sectari).

14. N-am dat învăţătură despre păcat celor neştiutori.

15. Am crezut, am făcut, am mers la spiritism.

16. Am avut, am crezut şi am povestit vedeniile mele altora. (Pentru aceasta se dă oprire un an.)

17. M-am lepădat de ortodoxie şi am dezertat la sectari, catolici sau stilişti.

18. Am zis că adventiştii fac bine serbând Sâmbăta.

19. Am urât învăţătura despre Dumnezeu, Rai, Iad, Maica Domnului.

20. Am omorât oameni, cu voie sau fără voie. (Pentru aceasta se dă Canon 25 de ani).

21. Am defăimat infirmii şi bătrânii. Am îngânat, poreclit, râs de ei.

22. Am oprit plata lucrătorilor. Nu am plătit cu cât ne-am tocmit.

23. Am amărât, am certat, am lovit, am judecat, am vorbit de rău preotul şi episcopul.

24. N-am mulţumit lui Dumnezeu şi aproapelui pentru binefaceri.

25. Am amărât peste măsură, am certat, am defăimat, am lovit, am îmbrâncit, am ponegrit, am curvit, am înjurat, am blestemat, n-am ascultat de părinţi şi naşi.

26. Am avut gânduri spurcate la Icoane.

27. Am îndoială în existenţa lui Dumnezeu, Rai, Iad.

28. N-am iubit pe Dumnezeu mai presus de orice.

29. M-am numit creştin şi am dus viaţă de păgân.

30. Am mers la adunări sectante, la Oastea Domnului, cu instrumente.

31. Am intrat în Sinagoga Evreiască, în moschee, în Biserică Catolică. Am plătit slujbe la ei.

32. Am mers la adunări sectare, la casa lor, m-am rugat cu ei, i-am primit, am luat daruri de la ei, am intrat în casă la stilişti şi necununaţi şi i-am primit în casa mea. (Acestea sunt mari păcate.)

33. M-am căsătorit cu schismatici, stilişti, catolici, evrei, atei, turci.

34. Am în casă şi am dat la alţii cărţi rele, sectare sau pornografice.

35. Am dormit în mănăstiri de călugări sau de maici şi în chiliile lor. Am mâncat carne în mănăstirile unde nu se mănâncă.

36. Am zis că toate religiile sunt de la Dumnezeu, că toţi tot la Dumnezeu se roagă.

37. Am profanat semnul Sfintei Cruci. (Am călcat cu picioarele, am cusut în aştenut, am dat anaforă pe jos.)

38. Am vorbit, am ascultat glume cu cuvinte sfinte („la pastile cailor”, „tatăl nostru-n podul vostru”, „a treia zi după Scripturi” etc.).

39. Am defăimat numele sfinţilor (Măi Gheo, Măi Io, Văsâi).

40. M-am ruşinat a mă ruga în societate sau la masă. Am trecut pe lângă Biserică fără să mă închin.

41. Am călcat şi nu m-am luptat de-ajuns să păzesc Poruncile.

42. M-am înfierbântat a face păcate (cu mânie, cu desfrânare, cu răzbunare).

43. Am râs de cel credincios ortodox.

44. Am pus perdele, zorzoane, flori de mireasă, panglici Sfintelor Icoane.

45. Am spus „Mamă” în loc de „Maică” „Maicii Domnului”. (Aceasta este o batjocură sectară.)

46. Am fumat şi servit pe alţii cu foc, ţigări, mascat. (Pentru aceasta se dă Canon doi ani.)

47. Am mers la ghicitori, descântători, vrăjitori, fermecători, la preot ce deschide cartea sau spune viitorul. Am ghicit, am descântat. Am ghicit în cafea, în bobi, în cărţi, în palmă, în descântece de deochi sau în de nouă ori Tatăl nostru.

48. Am stat pe soleia Sfântului Altar (partea ridicată pe lângă Iconostas).

49. Am folosit stupefiante, marihuana, cafea, ţuică. (Cine se împărtăşeşte nu are voie să folosească deloc acestea.)

50. Am crezut în vise. Spun altora visele mele.

51. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul.

52. Am zis rugăciuni la descântec. Am jurat strâmb sau drept.

53. Am pârât pe alţii din ură şi din răutate.

54. Am presupus, am judecat rău şi am asuprit pe alţii.

55. M-am certat, m-am bătut, m-am judecat cu fraţii şi surorile mele după trup.

56. Am blestemat, am dat diavolului pe alţii (lucruri şi vite).

57. Am zis diavolului, am afurisit pe alţii, am silit pe altul să jure.

58. M-am legat pe mine şi pe altul cu jurământ. Am tăgăduit furtul.

59. Am tras pe alţii la judecată.

60. Am zis „Zău” lui Dumnezeu.

61. Am luat Sfânta împărtăşanie cu nevrednicie şi am scuipat în acea zi.

62. M-am jurat („Să mor”, „Să n-am parte”, „Să chiorăsc” etc.).

63. Am înjurat de lucruri sfinte (,,’tuţi papucii tăi”, ,,’tuţi norocul tău” etc.). Am repetat înjurătura.

64. Am chemat numele sfinte la toate nimicurile.

65. Am sărutat Sfintele Icoane când nu trebuia.

66. Am scos părticele contra vrăjmaşilor.

67. Am cerut în rugăciune ce e vătămător (de exemplu: loz în plic, curvie, furt etc.).

68. Mi-am dorit moartea de necaz („Mai bine muream!”, „De ce nu mor…”).

69. Am făgăduit şi n-am împlinit. (Făgăduinţa făcută lui Dumnezeu şi Bisericii împlineşte-o iute.)

70. Am furat în vremea zilelor sfinte. Am cumpărat, am vândut, am lucrat, am dormit, am petrecut.

71. Am stat în frunte în Biserică şi în faţa tuturor.

72. Am intrat în Naosul Bisericii, de la jumătate la Altar sau în dreapta, unde stau bărbaţii.

73. N-am venit regulat la Biserică (cel puţin trei Duminici la rând şi în Sărbători).

74. N-am dus la Biserică daruri (de exemplu: prescuri, vin, ulei, tămâie, lumânări etc.).

75. Am mers prea târziu la Biserică. Am ieşit prea repede din Biserică precum Iuda.

76. Am dus lumânări ce nu-s de la Biserică.

77. Am cugetat la rele, m-am rugat de formă, am căscat, am dormit, am vorbit, am râs, m-am uitat înapoi, am stricat aerul, am mers certat, am avut gânduri şi imaginaţii spurcate, am mâncat şi băut la rugăciune şi acasă.

78. N-am sfinţit Duminicile şi Sărbătorile cu Rugăciune şi fapte bune. N-am mers la Biserică.

79. Am intrat în Biserică necuviincios.

80. N-am făcut cele Şapte Laude zilnic.

81. Am făcut metanii când nu trebuie şi când trebuia n-am făcut. (Metanii nu se fac Vineri de la orele 16 până Duminica Ia orele 16; închinăciunile se fac zilnic – 50 de metanii şi 150 de închinăciuni. Cine are Canon face în toate zilele.)

82. Stând acasă, nu m-am rugat în vremea Sfintelor Slujbe.

83. Am intrat în Biserică nefiind curat sau curată. (Bărbatul nu are voie în Biserică nespălat şi neprimenit.)

84. Am oprit pe alţii de la Sfânta Biserică.

85. Am ţinut post negru în zile oprite (Sâmbăta si Duminica).

86. N-am crescut copiii şi finii în frica lui Dumnezeu.

87. M-am arătat nemulţumit(ă) faţă de părinţi.

88. Am amărât, am certat, am defăimat, am mâncat viaţa, m-am întărâtat la mânie, am lovit, am îmbrâncit, nu m-am supus soţului (sau, în cazul bărbatului, n-am ascultat de soţie) Ia bine.

89. Am divorţat de soţ sau soţie.

90. M-am gândit să mă răzbun şi m-am răzbunat (de exemplu: „Dacă el mi-a zis, i-am zis şi eu”).

91. Am urât pe alţii şi le-am dorit moartea pe moment.

92. Am bătut rău pe alţii.

93. Am clevetit, am amărât, am certat, am defăimat, am ponegrit, am judecat, am osândit pe alţii.

94. M-am spălat imediat după ce am păcătuit, ca să nu rămân gravidă, făcând avorturi nenumărate.

95. Am contribuit la uciderea sufletească şi trupească a copiilor mei.

96. Am făcut băi, injecţii, masaje, sărituri, ridicaturi, am băut ceaiuri, am luat tablete şi am avortat (dacă a avortat din aceste metode – dacă nu, se va spune motivul).

97. Am îndemnat, am învăţat, am ajutat, am dus, am făcut avort altora. N-am oprit alte persoane să facă avorturi sau să se păzească de a nu avea copii. (Pentru aceasta se dă Canon 20 de ani.)

98. Am pierdut, fără voia mea, sarcina (la unu patru.., copii).

99. Am avortat (1-30 copii). De la zece copii avortaţi în sus cel în cauză numai la moarte va lua împărtăşania.

100. Am înăbuşit copilul lângă mine, fiind botezat sau nebotezat.

101. Din neglijenţa mea, mi-au murit copii în apă, în joc etc. (indiferent de numărul copiilor, unu-cinci etc.).

102. Am lepădat copiii vii pe drumuri.

103. M-am păzit de a nu face copii. (Aceasta este mare păcat.)

104. N-am făcut molitvă după avorturi, la 40 de zile.

105. Mi-am ucis sufletul făcând voia trupului.

106. Am făcut rămăşaguri, pariuri etc. Mi-am silit soţul să-mi cumpere lucruri.

107. Am chinuit, am omorât animale, păsări, insecte, le-am bătut, înţepat, înfometat.

108. Am botezat copii avortaţi.

109. Am avut gânduri necurate, pofte trupeşti. M-am îndulcit cu ele.

110. Am făcut păcat cu ochiul. Am privit deşertăciune (televizor, filme porno etc.).

111. Am căutat prilej de păcat (de exemplu: să atrag pe cineva la curvie).

112. Am vorbit şi ascultat vorbe deşarte, prostii, vorbe goale.

113. Am cântat şi ascultat cântece lumeşti şi sectare.

114. Am jucat şi am mers la nunţi, la baluri, la disco, la filme etc. spre a păcătui.

115. Mi-am aţâţat singur poftele trupeşti, mâncând şi bând peste măsură. M-am încrezut în puterea mea căzând în păcat (de exemplu: o fată rămasă cu un băiat singură).

116. M-am aprins de curvie asupra preotului (sau preotesei), călugărului (sau călugăriţei).

117. Am preacurvit sau am gândit cu preot, cu preoteasă, cu călugăr, cu călugăriţă.

118. Am preacurvit cu mai mulţi bărbaţi, cu evrei, catolici, turci, sectari, cu rude

apropiate, cu naşi, fini, cumnaţi, nepoţi, cu doi fraţi, cu două surori, cu fiu, cu fiică.

119. M-am rugat la diavol să-mi aducă înainte femeia să păcătuiesc.

120. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie.

121. Am avut gânduri spurcate asupra mamei, tatălui, surorii, fratelui.

122. Am dormit cu tata, cu fraţii sau cu nepoţii, fiind mărişoară.

123. Am dat spurcăciuni la soţ şi la alţii.

124. Am preacurvit, cu gândul, cu morţii.

125. Am dormit acasă în timpul Sfintei Liturghii.

126. Am dormit şi băut apă peste măsură.

127. Făcând malahie, am curvit cu diavolul.

128. N-am păzit înfrânarea în familie.

129. Am furat, am nedreptăţit, am asuprit, am înşelat pe alţii.

130. Am ascuns furtul altuia (de exemplu: dacă ai lăsat un timp lucrul furat la tine).

131. Am cumpărat sau am folosit lucruri furate. (Pentru aceasta nu ne mântuim niciodată.)

132. Am fost nemulţumit cu starea mea (de exemplu am zis: „mai bine era aşa sau aşa”).

133. Am tăinuit şi am ţinut lucruri străine (ce ai luat împrumut sau ai găsit dă-l înapoi omului).

134. Am furat de la Sfânta Biserică şi de la Mănăstiri.

135. Am jefuit, am călcat morminte. N-am îngrijit de morţi şi de morminte.

136. Am făcut deranj la înmormântări. Am râs la privegheri (priveghi).

137. Am moştenit lucruri de la război, cu forţa sau pe nedrept.

138. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserică.

139. N-am întors paguba făcută aproapelui.

140. Am vândut mortăciuni sau animale moarte.

141. N-am ţinut învoiala făcută.

142. Am luat dobândă la bani.

143. Am vorbit minciuni, am băgat vrajbă, am asuprit pe alţii.

144. Am vorbit cu două înţelesuri.

145. Am vorbit altfel de cum gândesc.

146. Am umblat cu făţărnicie şi cu vicleşug.

147. Am poftit lucrul bun al aproapelui.

148. Am căzut în mândrie, în slavă deşartă, în trufie, în laudă de sine.

149. Sunt încăpăţânat, certăreţ, ambiţios, iubitor de sine. Am obiceiuri rele pe care nu le-am părăsit (de exemplu: clevetire, lenevire, blestem, mânie, nu tac).

150. M-am purtat ca lumea imorală. (Pentru femei, trebuie fuste la jumătatea piciorului permanent.)

151. M-am spălat şi m-am parfumat cu săpun mirositor ca să plac altora.

152. Am lepădat podoaba bărbătească. (Pentru cine nu poartă nici măcar mustaţă. „Bărbat” vine de la barbă, căci Adam în Rai avea barbă.)

153. Mi-am retezat părul şi port pantaloni (pentru femei).

154. Am purtat zorzoane şi umblu cu capul descoperit (pentru femei).

155. M-am sulemenit, m-am fardat, m-am dat cu ruj, cu pudră, cu creme. (Pentru aceasta se dă Canon doi ani.)

156. Am ascultat discuţiile altora în tren, în maşină, pe sub ferestre sau uşi.

157. M-am rugat cu glas tare fiind singur(ă).

158. Am intrat în Sfântul Altar. Maicile numai în Mănăstirea lor pot să intre acolo.

159. Am zavistuit, pizmuit, am ameninţat şi am scuipat pe alţii.

160. Am fost iubitor a lua şi zăbavnic a da milostenie.

161. Am plâns peste măsură pierzând ceva avere (moştenire).

162. Am moştenit şi n-am îngrijit de cei ce mi-au dat moştenirea.

163. Am fost zgârcit(ă) şi n-am dat milostenie pentru sufletul meu.

164. Am strâns comori şi le-am îngropat.

165. Mi-a părut bine când a murit cineva.

166. Am blestemat cu foc, din inimă.

167. Am zis altora: „Ducă-se-n ruşine”, „în mamă-să”, „în brânză”, „în papuci” etc.

168. Mi-a părut bine de răul altora.

169. N-am iertat pe cei ce-mi greşesc şi n-am cerut iertare.

170. Am călcat posturile. Am mâncat peste măsură, pe ascuns, pe furiş, am mâncat spurcat, printre prânzuri, de dimineaţă, am mâncat sugrumat, de sânge. Am mers mâncat la Spovedanie.

171. Am vorbit şi am râs la masă.

172. Am cârtit împotriva mâncătorilor (am postit, am plătit slujbe împotriva vrăjmaşilor etc.).

173. Am stat şi m-am sculat de la masă fără rugăciune. (Pentru aceasta se dă Anatemă.)

174. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.

175. Sunt necumpătat în cheltuieli (bani risipiţi, bomboane, lux, gumă, ţigări).

176. Am luat Sfânta Anaforă după mâncare şi am băut apă după miezul nopţii.

177. M-am mâniat. Ţin minte răul, pomenesc răul.

178. Am cârtit în necazuri (de exemplu: „Of, m-am săturat!”).

179. Nu tac. („Tăcerea e de aur, a vorbi despre Dumnezeu e de argint, iar restul e osândă”.)

180. Am mustrat cu asprime (am cicălit peste măsură, deşi a recunoscut greşeala).

181. Am râvnă nesocotită. (Fac post peste măsură, milostenie fără socoteală, suferind cei din casă, mă ocup de alţii mai mult decât de mine.)

182. Nu m-am rugat în orice vreme şi loc.

183. M-am culcat seara fără rugăciune, m-am sculat şi am plecat fără rugăciune. Mi-am pierdut dragostea faţă de aproapele.

184. N-am aprins candela, lumânările, tămâia la rugăciune.

185. Am pierdut lucruri sfinte (Icoane, candele, cruci).

186. N-am rămas statornic în bine.

187. Am stat într-un genunchi, ca şi catolicii şi evreii, la rugăciune. (Dacă avem doi genunchi, să stăm pe amândoi.)

188. Am zis „lisus” în loc de „Domnul nostru lisus Hristos”.

189. Nu m-am rugat la plecarea în şi la sosirea din călătorie sau la începutul şi la sfârşitul lucrului.

190. N-am sfinţit casa şi vasele ce s-au spurcat.

191. N-am stropit cu Agheasmă la fiecare întâi a lunii.

192. M-am lenevit să-mi Spovedesc păcatele (mai mult de un an cu sau fără Canon).

193. M-am Spovedit incomplet.

194. Am mers la mai mulţi duhovnici. (Se merge la cel mai bun, indiferent de scopul cu care mergi.)

195. N-am îndeplinit Canonul dat şi n-am făcut de-ajuns pentru a-mi şterge păcatele.

196. Mi-am măgulit lenea zicând: „De aş fi la mănăstire, m-aş tot ruga”.

197. M-am făcut părtaş la păcate străine, îndemnând, ajutând, neoprind, lăudând păcatele altora.

198. N-am ajutat pe aproape sufleteşte şi trupeşte. Sufleteşte, n-am adus suflete la mântuire, iar trupeşte, n-am îmbrăcat pe goi sau flămânzi.

199. Nu am virtuţile teologice: Credinţa, Nădejdea, Dragostea şi înţelepciunea, dreptatea, tăria, cumpătarea.

200. Mi-am folosit în păcate libertatea vieţii. (Oricât am fi fost de ocupaţi în viaţă, timp pentru păcate avem, dar pentru Dumnezeu nu.)

201. Mă apasă păcatele subţiri, îngâmfarea de sine, cruţarea de sine, mila de sine, părerea de sine, înfumurarea, iubirea de sine etc.

La Spovedanie se merge nemâncat, după ce ai postit cinci zile şi ai trăit în înfrânare. După Spovedanie, aşa să zici, păcătosule: „Acestea toate şi mai mari decât acestea am făcut, şi toate câte sunt scrise în catastifele dracilor le-am făcut, de care îmi pare rău şi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului, mă hotărăsc să nu le mai fac şi pentru care vă rog să-mi daţi Canon după Pravila Bisericii. Amin.”

Hârtia pe care ai avut păcate scrise o dai focului, însă când ai venit la Spovedanie, e bine să mai ai încă o hârtie şi un creion ca să-ţi notezi Canonul ce l-ai primit. De ai primit Canon după Pravila Bisericii, şi-l vei face, te vei mântui, iar de nu, păcatele rămân fără iertare.

Orice creştin e bine să facă măcar o dată în viaţă Spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate Spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în cer, fără Spovedanie nu intră în cer nimeni. Atenţie însă că diavolul are un şiretlic: când faci păcate, îţi dă curaj, iar când să le Spovedeşti, îţi aduce ruşinea.

Să nu ne ruşinăm, fraţilor, la Spovedanie, ca să fim iertaţi, ci mai bine să ne ruşinăm de a mai face păcatele. Numai Episcopii şi Preoţii pot dezlega păcatele oamenilor, ei sunt urmaşii Apostolilor. Nici diaconii nu pot face aceasta. Episcopii şi Preoţii se dezleagă unii pe alţii, căci şi ei sunt păcătoşi. Ce uşor este să te mântui… Vii la preot, spui păcatele, iar preotul spune: „Eu, nevrednicul preot şi duhovnic, te iert şi te dezleg cu puterea ce-mi este dată, în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.” Şi Hristos, în chip nevăzut, dezleagă lanţurile păcatelor tale, şi ceea ce zice preotul pe pământ face Hristos în ceruri. Aceasta este Taina Tainelor, nici îngerii, nici Arhanghelii, nici chiar Maica Domnului nu poate da dezlegarea păcatelor omului, ci numai preotul Domnului nostru lisus Hristos, care este în lume un „Alter Christus”, un alt Hristos. Şi răspunderea preotului este cu atât mai mare cu cât mai mare este darul dat lui de Hristos.

Mănăstirea Sihăstria, 1988.

Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu

 

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacele şi icoasele:

Condacul 1:
Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne u dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Icosul 1:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni pes-te toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revăr-sarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iorda-nului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 2:
Stăpânul cerului şi al pământului, lucruri minunate şi prea slăvite a să-vârşit întru tine, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, pentru că de sus a picu-rat, arătat, ca o ploaie în pântecele tău, dumnezeiască Mireasă, arătându-te pe tine izvor de tămăduiri, care vindeci pe toţi cei ce-ţi cântă: Aliluia!

Icosul 2:
Dumnezeiesc izvor ai raiului Fecioară şi Maică cerească pe tine te nu-mim după vrednicie, căci curgerea şi darul izvorului tău au străbătut în cele patru părţi ale pământului, care se acoperă pururea cu străine mi-nuni, din apa ce se dă spre băutură tuturor celor ce cer. Pentru aceasta bucurându-ne toţi creştinii, cu credinţă alergăm la izvorul tău, scoţând totdeauna apă, cu sfinţenie şi cu dulceată zicând:
Bucură-te, izvorul curgător de tămăduiri;
Bucură-te, că în dar reverşi din destul, bogate vindecări celor bolnavi;
Bucură-te, că pe cei orbi, ce aleargă la tine, a vedea lămurit îi faci;
Bucură-te, că pe mulţi şchiopi i-ai îndreptat;
Bucură-te, că pe slăbănogi i-ai întărit;
Bucură-te, că prin turnarea apei de trei ori pe cel mort, l-ai vindecat;
Bucură-te, minune străină, acoperită pururea de slava Celui Preaînalt.
Bucură-te, că pe tine te numim rai cugetător;
Bucură-te, căci ca o ploaie pe pământ uscat căzând adăpi sufletele cele însetate de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 3:
Puterile tale cele mari şi pline de minuni nedeşertate şi mai presus de fire pe care tuturor le reverşi, cine le va putea spune, o, izvorule dătător de daruri; că nu numai că goneşti bolile cele cumplite de la cei ce aleargă la tine cu dragoste, ci şi patimile cele sufleteşti le speli, curăţindu-le la toţi cei ce-ţi cântă ţie: Aliluia!

Icosul 3:
Pe norul cel ceresc cu cântări minunate să-l lăudăm credincioşii, care pe picătura Hristos, dătătorul de viaţă, pe pământ L-a plouat, pe apa cea dumnezeiască şi vie, cea săltătoare şi izvorâtoare, fără de moarte, a dăruit-o nouă credincioşilor care cântăm:
Bucură-te, vasul băuturii celei dumnezeieşti, Ceea ce după băutură niciodată nu se deşartă;
Bucură-te, Ceea ce alungi setea care topeşte sufletele;
Bucură-te, că din pântecele minţii cei ce beau înţelepţeşte, revarsă râuri dumnezeieşti;
Bucură-te, că tuturor le izvorăşti darul din destul;
Bucură-te, izvor de viaţă primitor care pururea izvorăşte daruri;
Bucură-te, fântâna tămăduirilor, care toată tăria bolilor o arată a fi slabă şi neputincioasă;
Bucură-te, vedere orbilor;
Bucură-te, dumnezeiască curăţie a celor leproşi;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 4:
Izvorăşte-mi mie Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântu-lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi dar credincioşilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă şi izvor de tămăduire, de obşte, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!

Icosul 4:
Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioşii cei ce aleargă la dânsa şi tuturor izvorăşte dulceaţă din destul. Pentru care şi noi nevrednicii cu cântări duhovniceşti, veselindu-ne, zicem:
Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viaţă;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 5:
Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăşti apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioşilor celor însetaţi de viaţă şi goneşti arşiţa păcatelor celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 5:
Neamul omenesc te laudă pe tine Preacinstită, că tuturor le izvorăşti din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ţi aduc aceste cântări de laudă:
Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;
Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;
Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 6:
Lucru cu adevărat necuprins şi mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care şi noi cu umilinţă ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguieş-te ajutătoarea noastră grabnică şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşilor ca să te lăudăm zicând aşa: Aliluia!

Icosul 6:
Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin pică-turile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna şi mana şi Siloamul şi piatra Ceea ce a izvorât şi pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai pre-sus de cuvânt şi de gând; drept aceea şi noi într-o unire de gânduri şi gla-suri cântăm laudele acestea:
Bucură-te, Fecioară că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 7:
Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire ţi cu ea să stingă cărbunii înşelăciunii şi ai necurăţiei; drept aceea şi noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: „că în veci nu vor înseta cei ce cu credinţă vor bea din ea” zicând: Aliluia!

Icosul 7:
Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că şi naşteri dăruieşti, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care şi noi bucurându-ne zicem:
Bucură-te, curgerea înţelepciunii care curăţeşte necunoştinţa;
Bucură-te, amestecăre care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 8:
Minunile tale cele neauzite Stăpână, fac pe toţi credincioşii cei ce le aud a se minuna de apa izvorului tău; pe cei muţi şi surzi ca şi cum ar fi grăitori îi face, iar pe cei ce pătimesc cumplit îi vindecă, şi tămăduieşte desăvârşit pe cei ce cântă cu credinţă: Aliluia!

Icosul 8:
Pe toate apele le covârşeşte Fecioară Curată, apa izvorului tău, care dăruieşte arătat izbăvirea de boli cumplite şi dă sufletelor toată sănătatea, ca Ceea ce se revarsă mai presus de fire tuturor celor ce cântă:
Bucură-te, că pe cei ce aleargă la tine îi scoţi din cuptorul necazurilor;
Bucură-te, uşa prin care străbate razele luminii şi luminează ochii trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, Ceea ce singura eşti mângâierea pământenilor;
Bucură-te, izvor prea cinstit;
Bucură-te, că prin curgerea izvorului Tău, diavolii s-au înfricoşat;
Bucu’ră-te, că pe Leon l-ai făcut călăuză orbului neştiutor spre al tău izvor;
Bucură-te, că a fi împărat l-ai încredinţat;
Bucură-te, că el spre mulţumire Biserică în numele tău a ridicat;
Bucură-te, că tu dar făcător de minuni de la Dumnezeu ai primit;
Bucură-te, că pătimaşii ce cu credinţă năzuiesc la izvorul tău se tămăduiesc;
Bucură-te, vas de apă neîmpuţinată şi de boli vindecătoare;
Bucură-te, că izvorul tău tuturor este îndeajuns îndestulător;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 9:
Lumină şi tămăduire tuturor mădularelor omeneşti făcându-te, Născă-toare de Dumnezeu Fecioară, care ai născut pe Făcătorul şi Ziditorul tutu-ror, din amestecarea tinei şi a apei ai luminat negrăit ochii orbului, cel ce se născuse orb şi care nici cum nu vedea soarele cel dulce, care dobândind vederea şi văzând lumina şi marea minune izvorâtă din milostivirea ta cea negrăită a zis: Aliluia!

Icosul 9:
Siloamul vindeca bolile, însă mai presus s-a arătat, Preasfântă Stăpână, izvorul tău făcător de minuni, fiindcă acesta nu numai odată într-un an şi nu numai acei ce iau mai întâi, dobândesc sănătate, ci de-a pururea vinde-că toată rana sufletească şi trupească a celor ce cu bună credinţă şi cu dra-goste vin către tine strigând:
Bucură-te, scăldătoarea în care se afundă toate durerile noastre cele sufleteşti şi trupeşti;
Bucură-te, vas cu care primim bucuria şi mântuirea;
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetaţi de viaţă;
Bucură-te, lemn care îndulceşti apele cele amare ale mării lumeşti.
Bucură-te, izvor nesecat al apei cele dătătoare de viaţă;
Bucură-te, Ceea ce îndulceşti necazurile noastre cele amare;
Bucură-te, apa care curăteşti spurcăciunea păcatului;
Bucură-te, încetarea întristărilor noastre;
Bucură-te, vindecarea bolilor noastre;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 10:
Vrând să vădeşti minunile cele de la izvorul tău, ai poruncit, Stăpână, lui Leon să ducă orbul în partea cea mai dinlăuntru a pădurii şi să-i stingă setea cea trupească cu apă; iar cu tină să-i ungă ochii lui cei întunecaţi pentru ca să cunoască puterea ta şi să nu fie tăinuit izvorul vindecărilor care îl dai în dar tuturor celor ce au nevoie. Pentru aceasta şi noi nu tăinu-im minunile şi facerile tale de bine către noi robii Tăi, ci cu mulţumire proslăvim pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul 10:
Viaţa noastră pământească afundată fiind în tina păcatelor, sufletul de păcate îmbolnăvit, trupul de dureri chinuit, pentru că mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre ne pedepseşte, către tine dar alergăm, Maica lui Dumnezeu, şi înaintea izvorului tău cădem, rugându-te: spală tina păcatelor vindecă sufletele îmbolnăvite şi trupurile chinuite le în-dreptează, ca noi cu bucurie să strigăm ţie:
Bucură-te, vindecarea patimilor sufleteşti;
Bucură-te, izbăvirea durerilor şi chinurilor trupeşti;
Bucură-te, voinţa cea bună a lui Dumnezeu către noi cei păcătoşi;
Bucură-te, adevărata îndreptare a celor ce se căiesc înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele lor;
Bucură-te, baie care speli cugetele noastre murdare de fărădelegi;
Bucură-te, Ceea ce ai născut pe Izbăvitorul care în dar curăţă fărădelegile noastre;
Bucură-te, că prin tine, după măsura credinţei se dau vindecări;
Bucură-te, mijlocitoarea bucuriei celei veşnice;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 11:
S-a înălţat apa izvorului tău, Curată, mai presus de ceruri, aceasta fiind hrana sufletului, miere din piatră şi dăruire de mană, slobozitoare de boli şi mântuitoare, pentru aceasta mulţimea credincioşilor veselindu-se saltă cântând: Aliluia!

Icosul 11:
Fântână izvorâtoare de viaţă plină de daruri dumnezeieşti s-a arătat nouă preacinstit izvorul tău, Stăpână, spre băutura, sfinţirea şi mângâierea noastră; iar noi cu dragoste cinstindu-l şi cu credinţă îngenunchind înain-tea lui strigăm ţie:
Bucură-te, chezăşuitoarea mântuirii păcătoşilor;
Bucură-te, vindecarea a toate neputinţele;
Bucură-te, Ceea ce duci rugăciunile credincioşilor Fiului tău şi Dumnezeului nostru;
Bucură-te, pământul făgăduinţei din care ne izvorăsc toate bunătăţile cereşti şi cele pământeşti;
Bucură-te, Ceea ce adăpi brazdele pe care cresc mulţmile îndurărilor;
Bucură-te, Ceea ce ne povătuieşti pe noi către patria cerească;
Bucură-te, roua florilor celor nevestejite;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 12:
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, fă-ne vrednici de darurile tale şi te rugăm, treci cu vederea păcatele noastre, dând tămăduire celor ce cu cre-dinţă se apropie de izvorul tău şi cer binecuvântare şi iertare de păcate cântând: Aliluia!

Icosul 12:
Nu cerem mai multă îndurare de la tine, Stăpână, decât precum te-ai milostivit şi ai dat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la izvo-rul tău şi au dobândit cele de folos, aşa te milostiveşte deci şi spre noi cei ce suntem cuprinşi de faptele cele rele ca să te slăvim pe tine, zicând unele ca acestea:
Bucură-te, nădejdea noastră în viaţa aceasta şi după moarte;
Bucură-te, cununa cea slăvită a celor ce au credinţă şi se luptă împotriva ispitelor;
Bucură-te, Ceea ce dai veşnică mântuire celor ce se ostenesc în viaţa călugărească;
Bucură-te, Ceea ce izbăveşti omenirea din foametea sufletească şi trupească;
Bucură-te, tare ajutătoare în războaie;
Bucură-te, Ceea ce ne păzeşti pe noi de năvălirea altor neamuri;
Bucură-te, păzitoarea celor ce călătoresc pe pământ, pe apă şi prin aer;
Bucură-te, comoara legii noastre creştineşti;
Bucură-te, că în orice vreme secetoasă cerem ajutorul tău, îl dobândim;
Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;
Bucură-te, că prin minunile tale ai bucurat tot neamul creştinesc;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 13:
O, întru tot cântată Stăpână, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, izvo-rul cel nedeşertat al îndurărilor, noianul cel necurmat al iubirii de oameni, adâncul cel nemăsurat al bunătăţii, nădejdea şi mântuirea tuturor creşti-nilor, la tine ridicăm ochii sufletelor şi a trupurilor noastre, către tine tin-dem mâinile noastre cele slabe şi din adâncul inimii strigăm ţie: Caută spre noi dintru înălţimea ta cea sfântă, vezi credinţa şi umilinţa sufletului nostru, ascultă rugăciunea noastră care o facem către tine din inima noas-tră cea împietrită depărtează de la noi toate nevoile, toată răutatea şi toată întristarea ce vine asupra noastră, întru această vremelnică viaţă. Vindecă toate bolile şi neputinţele noastre cele sufleteşti şi trupeşti, dăruieşte-ne sănătate şi ne izbăveşte de veşnica muncă prin rugăciunile tale ca să cân-tăm neîncetat: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăşi
Icosul 1
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Ceea ce ai născut fără de sămânţă pe Cuvântul Tatălui, Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura mea spre lauda ta, ca să te slăvesc strigând către izvorul tău unele ca acestea:
Bucură-te, ocean înţelegător care asemenea norilor reverşi minuni pes-te toată lumea;
Bucură-te, Siloame al doilea, care covârşeşti curgerile Nilului cu revăr-sarea darului;
Bucură-te, apa care izvorăşti ca dintr-o piatră cu preaslăvire, şi a Iorda-nului lucrare ai primit; Bucură-te, mană de mântuire care te faci arătată spre trebuinţa celor ce cer bogata ta apă cu adevărat îndestulătoare;
Bucură-te, izvor din care curge toată bunătatea şi îndestularea de tămăduire;
Bucură-te, că din tine izvorăsc din destul facerile de bine;
Bucură-te, că tuturor le dai celor ce cer, întărire sufletelor şi sănătate trupurilor;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 1:
Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta după datorie apropiindu-ne u dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Rugăciune :  

Prea Sfânta Stapână de Dumnezeu Născatoare, ocrotitoarea neamului omenesc, căreia Stăpânul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos ne-a înfiat când era pe Crucea patimilor Sale, văzându-Te pe Tine Maica Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea, a zis : Femeie iată fiul Tau şi ucenicului Fiule iată Mama ta, deci prin aceasta toţi câţi credem în patima Lui cea făcătoare de viaţă, cei care am fost atinşi de veninul şarpelui şi de acul morţii şi care prin „Rana Lui ne-am vindecat”, Ţie ne-a încredinţat Stăpânul ca să ne fii Maică, pentru ca numai o maică adevarată poate să cunoască toate durerile şi suferinţele fiilor săi. Tu Prea Sfântă Stăpână, care din neamul omenesc fiind ştii câte suferinţe au căzut asupra acestui neam, din pricina păcatelor lui; dăruitu-ne-ai Izvorul Tău cel dătător de multe vindecări pe care-l prăznuim astăzi. Tu ai facut ca orbul să se rătăcească în căutarea izbăvirii, iar pe bunul şi blândul Leon să-l găsească şi să-i stingă setea cu apa izvorului Tău şi prin spălare i-ai dăruit vederea. Dar nu numai orbul s-a îndulcit de mila Ta, ci şi Leon, pentru bunătatea inimii lui i-ai dăruit împărăţia Bizanţului. Lui Iustinian împăratul i-ai dăruit vindecare de boala lui cea fără de leac şi tuturor celor ce au alergat cu credinţă le-ai dăruit izbăvire din multe feluri de boli, prin multele minuni date de Atotputernicul Dumnezeu prin mijlocirea Ta de Maică, pe care cine le va putea spune după vrednicie şi ce grai le va putea grăi. De aceea şi noi acum cădem în genunchi în faţa milostivirii Tale, ca uneia care cunoşti cât de mare este slăbiciunea noastră, cât de groaznică ne este căderea, cât de departe suntem de adevărata cale a dreptăţii dumnezeieşti; am căzut, ne-am depărtat, toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut. Cine ne va ajuta, cine ne va ridica pe noi, dacă nu Tu care eşti Maica noastră cea bună şi milostivă, care totdeauna mijloceşti la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru pentru iertarea păcatelor noastre celor multe, de aceea şi acum în această zi în care prăznuim amintirea Izvorului Tău celui făcător de minuni; cădem la Tine şi cu umilinţă ne rugăm, să mijloceşti la Cel Atotputernic şi Atotmilostiv, ca să trimită acestei ape Sfinţite în această zi de praznic, darul Siloamului, puterea îngerului de la lacul Vitezda, şi marea Ta milostivire de la izvorul cel arătat lui Leon, ca să curăţească pacatele noastre şi să tămăduiască toată boala şi toata neputinţa noastră cea sufletească şi trupească, că unde s-a înmulţit păcatul să prisosească harul şi unde lipseşte sănătatea să plinească aceasta lipsa bogăţia darurilor Izvorului Tău celui făcător de minuni. Ca totdeauna binecuvântând pe Stăpânul şi pe Tine mărindu-Te să ne învrednicim de împărăţia Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ca să strigăm Ţie cu mulţumire miluieşte-ne pe noi Împarateasa a Izvorului tămăduirii. Amin!

LUMEA VICLEANA - Sfantul Teofan Zavoratul

 În lume – aceasta mare a pacatelor – toate zilele mele s-au scurs zadarnic: viata mea a trecut fara sa îmi aduca vreun folos; am uitat chiar si de ziua mortii; m-am învârtit în desert si mi-am adunat sarcina de pacate, snopi de neghine, care sunt sortiti arderii. Si iata, plânsul si suspinarea ma asteapta pe acel tarâm plin de spaime.
Pentru ca te-am iubit de la tinerete si pâna la batrânete, lume vicleana, vremea vietii mele a trecut pe nebagate de seama, si iata ca în pacate ma gaseste moartea si ma rapeste. De n-as fi venit în tine, lume amagitoare! Cei care te iubesc nu se desfateaza de bucurii, si cei ce te urasc nu au de ce sa plânga. Fericit cel care a rupt laturile tale, ca acela va mosteni camara bucuriei.
Cu înfatisarea sa, lumea aceasta îi amageste pâna si pe cei întelepti, fiindca pentru o vreme pare vrednica de dorit, ba chiar da cu împrumut bunatati si comori, însa în ziua mortii le ia înapoi si ne rasplateste cu chinuire. Pentru putina vreme ne îngaduie sa pacatuim, iar ca rasplata ne da vesnicul întuneric.
 
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123-124

– Părinte Ştefane, Sângele Lui Dumnezeu! şi a început să plângă

 Sângele lui Dumnezeu!

Într-o sâmbătă dimineaţă, pe când părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri. Cum era îngenuncheat şi zicea rugăciunea, cu mâinile sprijinite pe Sfânta Masă, a dat să se ridice şi să binecuvânteze Cinstitele Daruri, când o picătură de sânge a căzut din înălţime pe mâna lui, împroşcând-o toată. A văzut şi s-a cutremurat!

S-a ridicat tulburat, a privit-o şi l-a cuprins o teamă sfântă, un cutremur, o frică, o uimire, o stupoare, multe sentimente amestecate cu neputinţă de descris. S-a ridicat şi nu ştia ce să facă! Sângele lui Hristos se lipise de mâna lui. S-a pierdut! Harul lui Dumnezeu însă, după această minune, l-a îndrumat să privească Sfântul Potir şi a văzut că era gol. Uitase să toarne vin. Luând seama la Sfântul Agneţ, a observat că nu fusese străpuns, adică Proscomidia nu era completă. Cântăreţul la strană continua:

– Pe Tine Te lăudăm, Te binecuvântăm… I-a făcut semn să prelungească cântarea. Era lume puţină pentru că era sâmbătă. A luat Sfânta Copie, a străpuns Sfântul Agneţ şi a zis:

-Şi unul din ostaşi, cu suliţa coasta Lui a împuns şi îndată a ieşit sânge şi apă… După aceea, a pus în Sfântul Potir vin şi apă, după rânduială, le-a binecuvântat, le-a închinat şi, după ce a încheiat toate acestea, a îngenuncheat, a recitit rugăciunea de sfinţire şi Dumnezeu a preschimbat pâinea şi vinul cum se întâmplă la fiecare Sfântă Liturghie, în Trupul şi Sângele lui Hristos. După Prefacere şi încheierea slujbei, a consumat Sfintele şi a şters Sfântul Potir. Imediat după acea Liturghie, a mers la Mitropolitul Hrisostom şi i-a povestit cele întâmplate. Acesta i-a luat mâna şi i-a mirosit-o. O mireasmă nemaiîntâlnită izvora din ea şi atunci Mitropolitul a început s-o sărute de mai multe ori.

 – Preasfinţite, a strigat părintele Antonie!

– Nu sărut mâna ta, deşi şi aceasta trebuie sărutată pentru că eşti slujitor al Celui Preaînalt, n-are importanţă că tu eşti preot şi eu episcop. Eu am atins prin mâna ta Sângele lui Hristos, Sângele lui Dumnezeu!

Îmi amintesc că, după moartea părintelui Antonie, Mitropolitul mi-a povestit această întâmplare. Era foarte impresionat. S-a ridicat şi a zis:

– Părinte Ştefane, Sângele Lui Dumnezeu! şi a început să plângă.

Aceasta este Sfânta Liturghie!

Extras din Explicarea Dumnezeiestii Liturghii – Pr. Stefanos Anagnostopoulos, Editura Bizantină.

Povestea ceşcuţei de ceai

 Povestea ceşcuţei de ceai

,, Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai.
Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roşie.
Stăpânul m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat:
„Nu face asta!”,
„Nu-mi place!”,
 „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe:
„Încă nu!”.
Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită.
„Opreşte! Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit:
„Încă nu”.
M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat, până a obţinut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atâta căldură!
Am strigat, am bătut şi am izbit uşa... „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: „Încă nu”.
Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie, m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine!
„Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc.
„O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat.
El doar a dat din cap şi a spus:
„Încă nu!”
Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns... eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunţ.
Chiar atunci, uşa s-a deschis şi El m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă:
„Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.
O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă şi a spus: „Acum uită-te la tine!”.
Şi m-am uitat.
„Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu... Este frumoasă. Sunt frumoasă!”
El mi-a vorbit blând:
„Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat.
Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi fărâmiţat.
Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald şi neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat.
Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă.
Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ţinut.
Acum eşti un produs finit.
Acum eşti ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

________

Morala:
„Dumnezeu ştie ce face cu fiecare dintre noi.
EL este Olarul, iar noi suntem argila Lui.
El ne va modela, ne va face şi ne va expune la presiunile necesare, pentru a fi lucrări perfecte care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta Sa voie.
Dacă viaţa pare grea şi eşti lovit, bătut şi împins aproape fără milă, când lumea îţi pare că se învârteşte necontrolat, când simţi că eşti într-o suferinţă îngrozitoare, când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşază-te şi gândeşte-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu Olarul”.

...SA NU VORBITI IN BISERICA,
... PENTRU CĂ E MARE PĂCAT...
...Dar să vedem ce a văzut în vedenie imparatul Amfilog, legat de acest lucru, taine pe care nu le poate vedea orice muritor.
...Atunci când vobim în biserică, în timpul Sf.Liturghii, draci își bat joc de noi calarindu-ne să facem cum vor ei...
      
    ...POVESTESTE ÎMPĂRATUL AMFILOG...

...„O, oameni nechibzuiti si netrebnici!...  Zicea imparatul.
 Voi nu stiti ce aveti inainte!
 Veniti aicea ca la o priveliste oarecare, sa va desfatati poftele voastre.

 Voi nu vedeti dracii calarindu-va si batandu-si joc de voi!
Veniti-vă in fire si intoarceti-vă gândul la Hristos.

...Si s-a scarbit imparatul de pacatele oamenilor care vorbeau si sfatuiau in Biserica in vremea sfintei si vesnicei Liturghii.

 Caci vedea ca sunt si de acest fel de oameni in Biserica;

...DAR PE EI ȘEDEAU CĂLĂRI DE DIAVOLI ÎNTUNECATI ȘI  INCORONATI...
ce mereu îi indemnau spre vorbele cele deșarte și lumesti.

... Unii puneau la cale cele ale casei, vorbeau de treburi, de vanzari si cumparari, altii vorbeau de cei din Biserica, de hainele lor, de inchinarea lor; unii radeau, altii calcau apasat, tropaiau.

...Alti graiau tare sau isi bateau joc de semnul Sfintei Cruci, nefacand-o cum trebuie, ci-si insemnau fata, fara nici o tresarire a inimii si fara nici un pic de evlavie, ca un fel de cerc, care nici intr-un chip n-aduce cu Sfanta Cruce.

Iar diavolii ii indemnau mereu la acestea, ca sa le indeparteze gandurile, sa nu vada slujba ingerilor si a ostilor ceresti, sa nu auda cantarea acestora si sa nu inteleaga mantuitoarele cuvinte ale Dumnezeiestii Liturghii, iesite din gura preotului, omul lui Dumnezeu si purtatorul cuvantului Lui.
Amin!

...Parintele Cleopa ne învață...

...Sa nu vorbiti in biserica, pentru ca este mare pacat.
Daca este mare nevoie sa vorbesti, vorbeste in soapta sau prin semne.

... Daca mergi la biserica, sa nu iesi pana nu se termina slujba.
Numai, Doamne fereste, daca esti bolnav, sau daca patesti ceva.
Dar altfel sa nu iesi, ca, daca iesi inainte de terminarea Liturghiei, esti asemenea cu Iuda, care a iesit de la Cina de Taina, unde erau la masa Mantuitorul cu Apostolii si s-a dus si L-a vandut pe Hristos.

 Amin !

...Așa e de mare păcatul de a vorbi in biserică, încât atunci când te mărturisești la taina spovedaniei sa spui și aceast lucru  ca pe un pacat...

 La finalul spovedaniei, duhovnicul îi chemă pe doi soţi și le spuse: –Nu este bine, oftă părintele, privindu-l cu tristeţe pe soț. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup. – Cum adică, părinte? – Adică dragostea voastră ţinea în frâu trupul, posteaţi împreună. Reuşeaţi, cu ajutorul lui Dumnezeu, să fiţi stăpâni ai trupurilor voastre. Acum, după ce aţi slăbit atenţia la războiul duhovnicesc, v-aţi mai uitat şi la filme şi seriale care v-au stârnit pofta trupească, nu vă mai înfrânaţi. A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre? Nu e normal să fie aşa, continuă părintele cu lacrimi în ochi. Atracţia trupească trebuie să se lase condusă de suflet. Nu trebuie ca sufletul să fie înrobit de poftele trupeşti, pentru că acest lucru vă distruge iubirea, ea devenind astfel incapabilă să ducă această cruce a căsătoriei alături de celălalt. Apoi vă miraţi că vine divorțul și apar infidelităţile. Sunteţi suflete, nu jucării sau obiecte ale plăcerii, dragii mei! 

„Vai voua cand toti oamenii va vor vorbi de bine”.

 Inseamna ca pe mine acest vai nu ma atinge daca unii oameni ma clevetesc si ma po­negresc. Caci si despre Hristos spuneau: unii ca este bun, iar altii ca nu este, ca insala multimile. Eu sunt pe deplin constient cand ma raportez la acest fenomen. Sunt convins ca, daca Domnul ingaduie, ma poate atinge orice rautate, umilire si necaz. Şi iarasi sunt convins ca, daca Domnul nu ingaduie, nimeni nu ma poate atinge nici cu un deget. „Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu si eu voi privi cu bucurie pe vrajmasii mei”. Faca-se voia Domnului! (Starețul Nicon de la Optina, ''Sfaturi în vremuri de prigoană'')

"Numai cu propriile silinte ale omului nu poate fi omorata aceasta moarte a duhului omenesc: nesimtirea este nimicita prin lucrarea harului dumnezeiesc. Acest fel de lupta impotriva vietii de nesimtire – insa, la porunca lui Dumnezeu, ingerul Lui se pogoara in ajutorul sufletului ostenit si impovarat, pravaleste piatra impietririi de la inima, umple inima de umilinta, vesteste sufletului Invierea, care este urmare obisnuita a umilintei statornice. Umilinta este primul semn al invierii inimii fata de Dumnezeu si de vesnicie. Ce este umilinta? Umilinta este simtirea de catre om a milei si impreuna-patimirii fata de sine insusi, fata de starea sa nenorocita, fata de starea sa de cadere, fata de starea sa de moarte vesnica." Sfântul Ignatie Briancianinov, "Predici"