LUMEA VICLEANA - Sfantul Teofan Zavoratul

 În lume – aceasta mare a pacatelor – toate zilele mele s-au scurs zadarnic: viata mea a trecut fara sa îmi aduca vreun folos; am uitat chiar si de ziua mortii; m-am învârtit în desert si mi-am adunat sarcina de pacate, snopi de neghine, care sunt sortiti arderii. Si iata, plânsul si suspinarea ma asteapta pe acel tarâm plin de spaime.
Pentru ca te-am iubit de la tinerete si pâna la batrânete, lume vicleana, vremea vietii mele a trecut pe nebagate de seama, si iata ca în pacate ma gaseste moartea si ma rapeste. De n-as fi venit în tine, lume amagitoare! Cei care te iubesc nu se desfateaza de bucurii, si cei ce te urasc nu au de ce sa plânga. Fericit cel care a rupt laturile tale, ca acela va mosteni camara bucuriei.
Cu înfatisarea sa, lumea aceasta îi amageste pâna si pe cei întelepti, fiindca pentru o vreme pare vrednica de dorit, ba chiar da cu împrumut bunatati si comori, însa în ziua mortii le ia înapoi si ne rasplateste cu chinuire. Pentru putina vreme ne îngaduie sa pacatuim, iar ca rasplata ne da vesnicul întuneric.
 
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 123-124