"Și dă voie celuilalt să-ți facă rău. Nu te împotrivi și nu te opune. Dă voie omului să greșească. Așa învață. Și oricum nu-ți va asculta sfatul. Va dori doar să experimenteze singur."

 "Și dă voie celuilalt să-ți facă rău. Nu te împotrivi și nu te opune. Dă voie omului să greșească. Așa învață. Și oricum nu-ți va asculta sfatul. Va dori doar să experimenteze singur."

"Dacă ești în primejdie de moarte și îți este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăință și rugăciune" Ava Proclu Bicău

 "Dacă ești în primejdie de moarte și îți este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăință și rugăciune" Ava Proclu Bicău

Dupā ce am murit, am aflat că singurele lucruri care contează în viață sunt să iubești, să râzi și să emiți lumină!

 

"Când m-am născut în această lume, singurele lucruri pe care le cunoşteam erau să iubesc, să râd și să eman lumină.

Când am mai crescut, oamenii mi-au spus să nu mai råd.

"la viața în serios, mi-au spus ei, dacă dorești să avansezi în această lume."

Prin urmare, am încetat să mai râd.

Oamenii mi-au spus: "Fii atentă pe cine iubeşti, dacă nu dorești ca cineva să îți frângă inima."

Prin urmare, am incetat să mai iubesc.

Mi s-a spus: "Nu mai emite atâta lumină, căci atragi prea multă atenţie asupra ta."

Prin urmare, am încetat să mai fiu strălucitoare.

Am devenit din ce în ce mai mică, m-am ofilit și am murit.

Dupā ce am murit, am aflat că singurele lucruri care contează în viață sunt să iubești, să râzi și să emiți lumină!"

CUM FUNCȚIONEAZĂ MINTEA

 

1-Gandeste-te la bine si la bine se va intampla. Gândește-te la rău și la rău va urma. Toată ziua ești ceea ce gândești.

2-Mintea subconștientă nu te contrazice. Acceptă ceea ce decretează mintea conștientă.

3-Ai șansa să alegi. Alege sănătate și fericire. Poți alege să fii prietenos sau neprietenos, util, vesel, cordial, prietenos și toată lumea va răspunde corespunzător. Acesta este cel mai bun mod de a dezvolta o personalitate minunată.

4-4-Mintea conștientă este ′′ gardiană ". Principala funcție a acesteia este protejarea subconștientului de impresii false. Determinați să credeți că ceva bun se poate întâmpla și se întâmplă acum. Cea mai mare putere a lor este capacitatea de a alege. Alege fericirea și prosperitatea.

5-Sugestiile și declarațiile altora nu au putere să te rănească. Singura putere stă în modul tău de a gândi. Poți decide să respingi gândurile și declarațiile celorlalți și să afirmi binele. Ai puterea să decizi cum vei reacționa.

6-Ai grijă ce spui. Va trebui să răspundă pentru fiecare cuvânt inutil. Nu spune niciodată ′′ o să eșuez, o să-mi pierd locul de muncă, nu pot plăti chiria ". Subconștientul nu primește o glumă. El face toate aceste lucruri să se întâmple.

7-Mintea ta nu greșește. Nicio forță a naturii nu este rea. Totul depinde de cum folosești puterile naturii. Folosește-ți mintea pentru a binecuvânta, vindeca și inspira toți oamenii, de pretutindeni.

8-Nu spune niciodată ′′ nu pot ". Stăpânul se teme prin înlocuirea ei cu următoarea afirmație: ′′ Pot face orice prin puterea minții mele subconștiente ".

9-Incepe sa gandesti din adevarurile si principiile eterne ale vietii si nu din punctul de vedere al fricii, ignorantei si superstitiei. Nu-i lăsa pe alții să gândească pentru tine. Alege-ți gândurile și ia propriile decizii.

10-Ești comandantul sufletului tău (mintea subconștientă) și stăpân pe destinul tău. Amintiți-vă, el are capacitatea de a alege. Alege viața! Alege sănătatea! Alege fericirea!

11. Tot ceea ce mintea ta conștientă își asumă și crede este adevărat, mintea subconștientă acceptă și caută să realizeze. Crede în noroc, ghidare divină, acțiune corectă și toate binecuvântările vieții.

PURIFICAREA AUREI prin baia de cuișoare

 

" Cuișorul este cunoscut în tărâmul spiritual pentru că are o mare putere de a curăța aura.

Dacă ai fost bolnav recent, în special de la energia vibrațională joasă, baia de cuișoare este o opțiune excelentă pentru a-ți energiza viața. Ajută chiar și la alungarea fricii și opresiunii.

Făcând această baie, vă veți ridica energiile vibraționale. De asemenea, ajută la curățenie pentru a-ți consolida latura profesională, materială, emoțională și spirit

Per total, această baie este eficientă împotriva energiilor negative.

Pentru această baie de curățare a aurei, veți avea nevoie de o mână de cuișoare și un litru de apă. Trebuie să pui apa într-o tigaie și să lași apa să fiarbă.

Când apa a ajuns la punctul de fierbere, stinge focul și adaugă cuișoarele.

Acoperă tigaia și lasă amestecul să stea câteva minute. Lasă amestecul să se răcească și ai o temperatură bună pentru piele, astfel încât să te poți clăti cu el.

Mai întâi trebuie să faci o baie normală, apoi să torni amestecul de cuișoare pe tot corpul de la gât până în picioare.

Amintiți-vă că pentru a facilita puterea băii de cuișoare, trebuie totuși să vizualizați „lucrurile bune” și să vă păstrați energia pozitivă.

La sfârșitul băii, folosește un prosop curat doar pentru a te usca.

Rămășițele cuișoarelor trebuie îngropate într-o grădină, în pământ, întrucât are puterea de a filtra energiile negative.

- Mark Laoviah-

O altă tehnică energetică frumoasă pe care o poți folosi pentru a deconecta orice scurgeri de energie, internă și externă este să îți activezi canalul de vindecare Christică la nivelul chakrei nr .4. Repetați de 3 ori cu voce tare sau mental;

"Imi activez canalul de vindecare Christică la nivelul chakrei 4" (tehnica Oviloroi) - chakra inimii."

 Despre frumusețe, împotriva femeilor care se împodobesc

„Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 20)

Şi cum îl slăveşte cineva pe Dumnezeu în trupul său? Cum în sufletul său?

În trup îl slăveşte cel ce nu este desfrânat, cel ce nu se îmbată, cel ce nu se îmbuibează cu mâncărurile, cel ce nu se împodobeşte, cel ce are grijă de trup doar atât cât îi trebuie pentru sănătatea lui, cel ce nu preadesfrânează, cea (femeia) care nu miroase a mirodenii, cea care nu-şi zugrăveşte faţa cu vopsele, cea care se mulţumeşte cu atâta cât a făcut Dumnezeu şi nu mai adaugă nimic meşteşugit pe faţa sa. Căci, spune-mi: de ce introduci de la tine în făptura lui Dumnezeu cea desăvârşită? Nu-ţi este de ajuns ceea ce a făcut Dumnezeu, ci ca un mai bun arhitect încerci să îndrepţi şi să dregi lucrul Său, te împopoţonezi şi batjocoreşti pe Creator, ca astfel să atragi la sine-ţi mulţi admiratori.

„Dar ce să fac, zici tu, căci nici eu nu voiesc, ci sunt silită a face acestea pentru bărbatul meu.” Nu se poate să fii iubită de alţii, dacă tu nu voieşti. Dumnezeu te-a făcut frumoasă, ca şi prin aceasta El să fie admirat, iar nu batjocorit. Deci nu-L răsplăti cu astfel de daruri, ci cu înţelepciune şi cumpătare. Dumnezeu te-a făcut frumoasă ca astfel să-ţi înmulţeşti şi sporeşti cumpătarea. Căci nu este tot una: să fii înţeleaptă când te găseşti drăgăstoasă şi vrednică de iubit şi să nu fii dorită de nimeni.

Auzi ce spune Scriptura despre losif, că era frumos şi plăcut la faţă? Şi ce ne foloseşte nouă să auzim că losif era frumos? Pentru ca astfel încă mai mult să-i admirăm frumuseţea lui şi cumpătarea.

Dumnezeu te-a făcut frumoasă? Apoi de ce atunci te sluţeşti pe tine? După cum o statuie de aur ar mânji-o cineva cu noroi din mocirlă, tot aşa fac şi femeile care întrebuinţează sulimanuri pe feţele lor. Presari singură pe tine însuţi pământ, femeie, uneori pământ de culoarea roşie, alteori alt. „Dar, zici tu, cele slute, cu drept cuvânt că fac aşa.” Dar oare de ce, spune-mi! Dacă pentru a-şi acoperi sluţenia, atunci fac ceva prostesc; când ceea ce este natural a fost biruit de ceea ce este artificial? Cu ce poate sluţenia să întristeze pe cineva, când acela nu are alt defect?

„Să nu lauzi pe om pentru frumuseţea lui şi să nu te scârbeşti de om pentru chipul (faţa) lui.” (înţelepciunea lui Isus Sirah 11, 2)

Pe Dumnezeu să-L admiri şi să-L lauzi ca pe Cel mai eminent meşteşugar, iar pe acela deloc, căci frumuseţea ce o are, nu este proprietatea lui.

De altfel, ce câştig ai de la frumuseţe? Niciunul, ci lupte mai multe, bârfe mai multe, primejdii mai multe, bănuieli mai multe. Pe aceea care nu este frumoasă, nici n-ar bănui-o cineva, pe când pentru aceea care încă mai întrebuinţează şi sulimanuri şi podoabe multe pe ea, imediat lumea îşi face o idee rea de ea şi bărbatul ei convieţuieşte cu bănuială – ce poate fi mai grozav? El nu se bucură de atâta plăcere din privirea frumuseţii ei pe câtă întristare are din pricina bănuielilor. Aceea în curând se ofileşte din pricina sulimanurilor, căpătându-şi o înfăţişare de moleşire, de deşănţare, de desfrânare şi chiar sufletul ei devine grosolan şi plin de cea mai mare şi mai totală lipsă de ruşine, fiindcă frumuseţea de felul acesta preferă aceste femei. Pe când pe cealaltă nu o vom găsi niciodată în halul acesta şi nici nu va avea cine să se repeadă asupra ei, ca nişte câini, ci întocmai ca şi o mieluşea, ea paşte în linişte, nesupărând-o niciun lup, şi nerepezindu-se asupra ei, căci lângă ea stă păstorul. Nu este niciun avantaj mai mult, dacă una este frumoasă, iar alta nu; avantajul este că aceea chiar frumoasă fiind să nu desfrâneze, iar cealaltă să nu fie rea.

Căci, spune-mi te rog: care este însuşirea ochilor? Oare de a fi umezi, de a se întoarce repede în toate părţile, de a fi bulbucaţi şi albaştri, sau de a fi ageri şi cu vederea fină? Eu zic că cele din urmă sunt; iar aceasta se învederează de acolo.

Ce este o relație?

Poate câțiva pași făcuți împreună cu cineva, poate o împărtășire a gândurilor, emoțiilor, stărilor, poate o tinere de mâna în momente de cumpănă, poate un zâmbet ce întâlnește tristețea și o transformă, poate învățarea răbdării, a acordării de spațiu, poate un schimb de cuvinte integru, cu adevărul prezent, poate o confesiune, o eliberare în iubire a durerilor, poate învățarea împreună, în aceeași bancă sau în bănci diferite, poate traversarea unui rău învolburat, știind ca pe mal cineva are încredere ca poți, poate privirea întoarsă înapoi de ochii în lumina cărora te oglindești, poate liniștea adusă de respirația împreună sau poate... aducerea aminte a iubirii dinăuntru exprimată în afară, sau îmbrățișarea, împăcati cu tot ce este, sau poate neguri de necuprins, trăiri învolburate, luptă de putere, demolări de concepte, coacere în creuzetul furiilor sau frustrărilor, trăite iar si iar, ce se pot vindeca lucrând cu sine in iubire și recunoscând în el și ea pe EL.

Trebuie să judecăm mai puțin.

 

Trebuie să-i lăsăm pe alții să fie liberi.

Să-i lăsăm să ia propriile decizii fără a încerca să le judecăm fiecare pas...

Fără a vorbi fără a ști. Trebuie să fim mai umili, mai respectuoși, mai mulți oameni buni.

Lăsați ura deoparte, îndepărtați-o cât puteți, cât mai departe posibil.

Nu mai creați nesiguranțe, temeri și dureri de cap pentru alții.

Încercați să ne punem în locul celuilalt și să nu ne zdrobim atât de mult între noi.

Cu toții purtăm ceva în suflet, toți trecem printr-o luptă grea pe care cu siguranță puțini oameni o cunosc, sau nimeni. Cu toții avem zile proaste, momente dificile și lucrurile ne afectează într-un fel sau altul.

Mai mult, sau mai puțin.

Cu toții suntem, la urma urmei, oameni.

De aceea încearcă și respectă, să nu generezi ură, să nu ataci cu prima ocazie.

De a nu căuta întotdeauna răul, chiar și acolo unde nu există.

De ce nu! Nu toată lumea gândește ca tine

nu se comportă ca tine și nici nu face lucrurile pentru ceea ce crezi tu că le face.

Cred că e timpul

este rândul nostru.

Să fim pur și simplu mai umani.

Măcar-cît de puțin.

Sunt sigură că va fi mai bine pentru noi toți.

Nu-mi vorbi despre religia ta; mai întâi arată-mi cum te comporți cu ceilalți.

 

Nu-mi vorbi despre religia ta; mai întâi arată-mi cum te comporți cu ceilalți.

Nu-mi spune cât de mult îl iubești pe Dumnezeu; Arată-mi cât de mult îi iubești pe toți copiii lui.

Nu-mi propovădui mie patima ta pentru credința ta; Arată-mi compasiunea ta față de aproapele tău.

În cele din urmă, sunt foarte puțini cei care înțeleg că Isus nu este religie. Isus este „Relație” și dacă relația ta este foarte apropiată de El, atunci acțiunile tale vor vorbi în locul tău.

A vorbi despre Dumnezeu este foarte ușor, a trăi după poruncile lui Dumnezeu este greu!

Drumul spre pierzare este pavat cu oameni buni și cu intenții foarte bune! Dar calea către Dumnezeu este doar prin Mântuirea pe care doar „Isus” ne-o dă.

Viața te dezamăgește ca să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.

 

"Viața te dezamăgește ca să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.

Viața distruge totul de prisos până când rămâne doar ce este important.

Viața nu-ți dă pace să încetezi să te învinovățești pe tine însuți,până înveți să accepți totul

Viața îți va retrage ceea ce ai, până când nu te vei mai plânge și vei începe să mulțumești.

Viața trimite oameni contradictorii să te vindece, așa să nu te mai uiți afară și începi să reflectezi cine ești în interior.

Viața îți permite să cazi iar și iar, până când decizi să înveți lecția.

Viața te ia din drum și îți prezintă răscrucea, până când încetezi să vrei să controlezi totul și să curgi ca un râu.

Viața îți pune dușmanii în drumuri, până nu mai "reacționezi".

Viața te sperie și te va speria de câte ori este nevoie, până îți vei pierde frica și îți vei recăpăta credința.

Viața te distanțează de oamenii pe care îi iubești, până când înțelegi că nu suntem acel trup, ci sufletul pe care îl conține.

Viața râde de tine de multe și multe ori, până când nu mai iei totul atât de în serios și poți râde de tine.

Viața te rupe în câte părți sunt necesare, pentru ca lumina să te pătrundă.

Viața se confruntă cu voi rebelii, până când încetați să încercați să o controlați.

Viața repetă același mesaj, dacă este cazul cu țipete, până când în sfârșit îl auzi.

Viața trimite fulgere și furtuni, ca să se trezească.

Viața te umilește și uneori te învinge iar și iar până când decizi să-ți lași ego-ul să moară.

Viaţa îţi neagă bunurile şi măreţia până când nu mai vrei bunuri şi măreţie şi începi să serveşti.

Viața îți taie aripile și îți taie rădăcinile, până când nu ai nevoie de aripi sau rădăcini, doar dispari în forme și ființa ta zboară.

Viața îți neagă miracole, până când înțelegi că totul este un miracol.

Viața îți scurtează timpul, ca să te grăbești să înveți să trăiești.

Viața te ridiculizează până când devii nimic, nimeni, pentru ca atunci devii totul.

Viața nu îți oferă ceea ce îți dorești, ci ceea ce ai nevoie pentru a evolua.

Viața te doare și te chinuie până când renunți la capriciile și istericale și îți apreciezi respirația.

Viața îți ascunde comori până când înveți să ieși la viață și să le cauți.

Viața ta îl neagă pe DUMNEZEU, până când îl vezi în toți și în toate.

Viața te trezește, te taie, te rupe, te dezamăgește... dar crede-mă, asta e ca sinele tău cel mai bun să se manifeste, până când doar iubirea rămâne în tine ."

 "Rădăcina tuturor relaţiilor noastre nefrăţeşti: a certurilor, a duşmăniei, a mâniei – se ascunde în inima noastră iubitoare de sine. Iubirea de sine hrăneşte mândria şi zavistia. Din ele cresc toate celelalte patimi. Să lupţi cu ele nu este uşor, dar este necesar, altfel mântuirea noastră este cu neputinţă. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău (Iacov 3,16) – ne aminteşte Apostolul Iacov.

Dragii mei! Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii. Astăzi este primăvară în suflete! Să râvnim, dar, de acum înainte la mântuire, la curăţirea inimii noastre. Harul lui Dumnezeu aşteaptă voinţa noastră, ca să ne ajute pe noi, cei slabi şi neputincioşi."

Arhimandrit Ioan Krestiankin

 "Nu tot omul tăcut e şi blând. Poţi fi tăcut, dar în suflet să fii mânios, să-i urăşti, să-i dispreţuieşti pe alţii.

Dacă cineva se regăseşte pe sine, îşi regăseşte propriul „eu” în aceste cuvinte – pocăiţi-vă, pentru că, dacă veţi reuşi să ascundeţi de oameni iritarea şi mânia cuibărite în inima voastră prin modul firesc şi tăcut al caracterului vostru ascuns, de Dumnezeu nu veţi putea ascunde nimic. Domnul Se uită fără opreliște în inima noastră şi ne va judeca după cele ce le avem în inimă.

Dacă mânia, care se revarsă în afară, îl demască pe cel păcătos, în cazul omului ascuns, acestuia îi vine greu să recunoască că nu are blândeţe. Astfel de oameni sunt consideraţi de Sfântul Ioan Scărarul „mai nefericiţi decât cei ce se înfuriau”. "

Arhimandrit Ioan Krestiankin – Cum să ne spovedim după îndreptarul celor Zece Porunci şi al Fericirilor, Editura De Suflet, 2015

Reteta de mantuire pentru toti cei osteniti si impovarati a Părintelelui Paisie Aghioritul

Reteta de mantuire pentru toti cei osteniti si impovarati a Părintelelui Paisie Aghioritul

"Limitați-vă nevoile materiale pentru că acestea creează poveri înfricoșătoare și neliniști.

Nu râvniți la oamenii care au bani, confort, slavă și putere, ci la cei care trăiesc în virtute, înțelepciune și dreaptă credință.

Nu cereți de la Dumnezeu lucruri care întăresc numai trupul, ci cereți, în primul rând, ceea ce este bun și folositor pentru suflet.

Schimbați-vă viața, descoperiți sensul vieții, câștigați timpul pe care l-ați pierdut în călătoria voastră de până acum pe acest pământ.

Nu vă încredeți în cugetul oamenilor lumești.

Vindecați-vă de bolile care domină în viața oamenilor care nu au învățat să postească, să se înfrâneze, să se roage și să nădăjduiască.

Nu deznădăjduiți, Dumnezeu este pretutindeni și îl iubește pe om.

Tăiați orice relație cu răul, trăiți liber, în acord cu voia lui Dumnezeu.

Arătați-vă credința și prin faptele dragostei față de aproapele.

Hotărâți-vă, ce vreți mai mult: să plăceți lumii sau să vă întoarceți lângă Dumnezeu.

Aproape toate problemele încep de la gură (de la felul în care vorbești, adică) și de asemenea de la cât de mult depinzi de patimile tale.

Să o iubești pe soția ta mai mult decât pe tine însuți. Cu faptele, nu cu vorbele. Și să nu-i vorbești niciodată urât, fiindcă de fiecare dată limba ucide și distruge dragostea. De asemenea, să luați aminte că unii părinți îi răsfață pe copiii lor și le fac toate voile. Și când răsfeți prea mult pe copil, devine egoist și o va lua pe o cale strâmbă. Mulți părinți au grijă să dea copiilor lor mai mult lucruri materiale. Aceasta este o greșeală. Trupul are multe pofte materiale, dar viață scurtă. Sufletul are veșnicie: alt drum, altă călătorie. Sufletul nu sfârșește în pământ, ci la Dumnezeu. Astăzi toți se ocupă de trup, iar nu de nevoile sufletului lor.

- Și care sunt nevoile sufletului, părinte?

- Iată, cum să-ți zic? Nevoile sufletului sunt felurite. Și bucuriile sufletului sunt altele decât cele ale trupului. Trupul ușor îl mulțumești, sufletul nu. Dacă ai bani și te duci într-un magazin mare, trupul este mulțumit. Dar ce poți să găsești pentru sufletul tău într-unul din magazinele acelea mari, cum le zice, supermarketuri, da. Sufletul are nevoie de alte lucruri. Sufletul are nevoie de pace, liniște, comunicare cu Dumnezeu. Pentru a se întreține trupul, este nevoie de bani și de pâinea cea de toate zilele, dar sufletul, pentru a se întreține, are nevoie de talanți dumnezeiești: pâinea cea cerească."

 

Medicina Isihasta. Taina vindecarii. Ieromonah Ghelasie Gheorghe

 

"Ca Medicină Isihastă facem şi noi câteva consemnări asupra Terapiei prin Post. Bolile de astăzi sunt aşa de Grele încât necesită mai mult ca oricând nişte Remedii tot atât de serioase. Postul este un Medicament Serios.

Se vorbeşte mai nou despre Postul Total, ca despre o adevărată Chirurgie fără Operaţie. Cancerul mai ales, doar prin Post total se mai ţine pe loc şi se mai ameliorează, de multe ori până la vindecare. Aceasta Cere însă Curaj şi Voinţă. Noi vrem să facem câteva adnotări. Din Experienţele noastre consemnăm câteva remarci de folos, mai ales pentru lumea de astăzi neputincioasă. Înainte de un Post Total trebuie o Repunere a Organismului pe „Orientarea normală”, ca o Rememorare a Fondului real. Adică, câteva Săptămâni înainte, de preferat o Lună de Zile, să se ţină un Regim cu Mâncare complet Nefiartă şi fără Carne, Peşte şi Ouă, doar câteva Lactate ca Brânză nefermentată şi din Lapte Nefiert, pregătită fără ajutorul Termic, cum sunt preparate Caşcavalul şi alte Sortimente. De preferat este să se Evite şi Lactatele. De ce?... În Intestinele noastre sunt Reziduuri din Mâncăruri Moarte care produc o Floră Microbiană ca atare. Această Floră Microbiană Saprofită are o mare Importanţă pentru Organismul nostru.

Noi prin Înlocuirea Alimentelor Moarte cu Alimente Naturale facem o Schimbare Radicală în Flora Microbiană Intestinală, Reziduurile acestor Alimente Nefierte producând o altă Floră cu efecte Binefăcătoare. Dacă se trece direct la Post Total fără Schimbarea Florei Microbiene, se lipseşte Organismul de un Echilibru Valoros. Chiar dacă se fac Clisme, în Intestine tot rămân Microbii Vechi şi Nocivi şi mult timp ne aduc mari greutăţi. Durerile de cap, Starea de rău în Post se datorează în parte acestei Flore Microbiene din Reziduurile unei alimentaţii Moarte. Dacă se face Schimbarea propusă înainte, aceste tulburări aproape că nu mai sunt. Multe Boli deja prin Această Postire de Alimente Omorâte se ameliorează şi chiar se Vindecă. Medicina Isihastă indică Postul cu Alimente complet Nefierte, fără Mâncăruri de Origine Animală, ca prim Remediu în toate Bolile. Toate Bolile după o Lună de acest Post se Ameliorează. Există însă şi un Post mai de Durată, care trebuie să dureze la început Minim Trei Luni urmând să fie Repetat de câteva ori pe an şi mai ales înaintea şi în timpul Crizelor de Boală.

Bolile Psihice şi Bolile de Inimă, de Tensiune şi de Anemie, imediat sunt ameliorate cu un astfel de Post cu Hrană doar Vie, fără Dulciuri rafinate, şi chiar fără Pâine, folosindu-se Grâu măcinat, pus la Macerat ca o Cocă întinsă şi făcută Pesmet subţire care se Usucă în opt Ore. Sunt Boli grave precum Cancerul şi Tumorile, când este nevoie şi de Post Total. Şi aici noi indicăm o Pregătire cu Mâncare Nefiartă. Dacă este ceva mai Urgent, se începe cu un Post total de 1-3 zile, se Mănâncă doar nefiert, fără alimente de origine animală, apoi câteva zile iar se Posteşte Total şi iar se Mănâncă, până la Schimbarea FIorei Mi crobiene din Intestine. Apoi se poate Trece cu tot curajul la un Post Total mai Lung, cu Clisme totuşi, dar fără Risc de Accidente.

Postul Total trebuie să fie totuşi cu Apă, unii indicând Apa Distilată. Aici facem şi noi câteva remarci. Este Bună Apa Distilată, dar fiind obţinută prin Fierbere are nişte Mişcări Magnetice Nocive totuşi, care influenţează negativ. Este mai indicat a se folosi Ceaiul prin Macerare la Rece, sau cel mai bine Sucurile Naturale, dar servite nu direct, ci după ce sunt lăsate câteva Ore să se Depună partea Sărurilor, Bându-se doar Lichidul Limpede al Sucului.

La Clisme deasemeni să nu se folosească apă Fiartă, ci apă Dezinfectată prin câteva picături de Oţet, tinctură de Iod sau Ceaiuri preparate tot la rece, ca Muşeţel sau Coada Şoricelului.

Medicina Isihastă nu Admite Nimic Omorât, astfel încât nici o „Informaţie Moartă” să nu se mai introducă în Organism, nici măcar prin Apă. Nu este nevoie de un Post prea îndelungat, dar este Nevoie să nu se Treacă apoi iar la Alimentaţia Moartă. Şi aici se fac mari Greşeli după Postul Total. Este drept că se Cere o Refacere a Organismului, dar nu prin Informaţii Vechi-Moarte, care Readuc Informaţia Bolii. După Post se începe Uşor, cu multă Precauţie, cu o Alimentaţie normală. Dar Repetăm, să fie Nefiartă, mai ales imediat după Post. Simţim nevoia Mâncărurilor Fierte, dar să nu ne lăsăm amăgiţi...

Oferim aici câteva Indicaţii practice. După Postul Total se face Ieşirea din Post, etapă de mare Importanţă. Nu treceţi direct la Mâncare, că puteţi Muri... În prima zi folosiţi „o Supă Nefiartă” din Legume Zdrobite cu puţină Nucă tot zdrobită şi apoi Strecurate bine, ca să fie un Lichid Uşor ce nu Înfundă Digestia. A doua zi adăugaţi Pesmet de Grâu Necopt, făcut aluat din Grâu zdrobit şi Uscat la Căldură, la o Temperatură care nu trece de 30 grade, dar tot Strecurat. Folosiţi această Supă pentru Sănătate cu foarte puţină Sare, de mai multe ori pe zi. După trei-patru zile începeţi să consumaţi şi o Supă Nestrecurată, nu multă dintr-o dată, atenţi la felul cum reacţionează Organismul. Şi aşa intraţi în Normal, dar cel puţin o Lună cu Regim complet Nefiert, doar cu puţine Lactate tot nefierte. Mulţi Reuşesc să Ţină Postul Total, dar dau peste cap după Post tot ce au Câştigat, trecând la o Alimentaţie Grea şi Bolnavă care le va Readuce Boala. Sunt cazuri când trebuie un Post de la 10-20 zile în sus, chiar până la 40 zile. Dacă respectaţi cele mai dinainte nu este riscant. Se cere însă Curaj şi Risc, care însă nu este prea mare nemaifiind altă posibilitate. Prin Post mai este încă o Şansă. Postul după câteva zile reduce nevoia de Calmante în Durerile atroce, chiar se ajunge la înlăturarea lor."

Medicina Isihasta. Taina vindecarii.

Pp.203 - 206

Ieromonah Ghelasie Gheorghe

Ce este iertarea???

 

Iertarea, este înțeleasă de foarte mulți dintre noi eronat. De ce? Pentru că ea este de fapt cadoul pe care ni-l facem nouă înșine iertănd, ne eliberează de povara resentimentelor, a furiei și a rănilor stocate și nevindecate ce ne otravesc mintea, corpul, sufletul, viața și chiar ne îmbolnăvesc.

Iertarea este un act de eliberare și vindecare emoțională, este o revenire către sine, iertând, ne simțim liberi in interiorul nostru și mai ușori.

Deci, iertarea, nu îi favorizează pe cei care ne-au greșit și nu presupune acceptarea la nesfârșit a unui comportament care ne-a rănit sau ne rănește, ci ne eliberează de persoana sau situația respectivă, ne arată (rana) butonul apăsat unde avem cu noi de lucrat, ne învață să luăm măsuri să ne îndepărtăm de acești oameni atât timp cât considerăm necesar sau să punem granițe si să învățăm să nu mai permitem oamenilor să ne rănească.

Iertarea ne învață că nu se merită să luam totul personal conștientizănd că fiecare acționează cum știe mai bine de la nivelul de evoluție actual, să acceptăm evenimentul întâmplat care oricum nu mai poate fi schimbat și să recunoaștem că și noi la rândul nostru am greșit și încă greșim față de noi și față de alți oameni.

Ne-am obișnuit să ne hrănim cu ură, mânie, supărare, să (ne) condamnăm, să ne certăm, să ne (auto) pedepsim, să suferim..., în loc să acceptăm o situație, un om care ne-a greșit sau o lecție de viață importantă sau chiar

predestinată.

A nu ierta înseamnă a bea un pahar cu otravă in speranța de a muri celălalt; însă a ierta înseamnă a ne redobîndi pacea și liniștea interioară, de a fi în armonie cu noi înșine concentrându-ne atenția pe viața, evoluția noastră și frumosul din noi și din ea.

Cu toții dorim să fim iertați, dar putem și noi oare la rândul nostru să iertăm celor ce ne-au greșit?

Sau, ne-am gândit vreodată să ne iertăm pe noi, pentru răul ce ni-i l-am pricinuit? Deoarece întotdeauna iertarea de sine, începe întâi cu noi înșine. Învățând să ne iertăm pe noi, ne este mai ușor să îi iertăm pe ceilalți. Doar in acest mod ne putem construii un echilibru emoțional, ne găsim pacea și liniștea interioară, putem trăi în armonie cu noi si tot ce ne înconjoară, într-un corp sănătos și cu un psihic sănătos.

Aşadar, mergeau pe drum fericirea, iubirea şi sănătatea.

 

Aşadar, mergeau pe drum fericirea, iubirea şi sănătatea. Şi în prima casă s-a găsit doar un singur loc. Gospodarii au căzut pe gânduri, pe cine să invite înăuntru? Au hotărât, până la urmă, că fericirea este lucrul cel mai important şi au lăsat-o pe ea să poposească lângă vatra lor, iar iubirea şi sănătatea au rămas să stea în tindă. Prima a părăsit casa iubirea, apoi sănă¬tatea, la urmă a plecat şi fericirea, în cea de-a doua casă, lângă vatră a fost lăsată sănătatea, căci, fără sănătate, ce rost mai au iubirea şi fericirea? Deci fericirea şi iubirea au rămas în tindă. Şi, la început, a plecat iubirea, apoi fericirea şi, până la urmă, şi sănătatea. Iar în cea de-a treia casă au hotărât că iubirea este cea mai importantă şi, astfel, ea a rămas în casă. Iar lângă ea au hotărât să rămână şi sănătatea, şi fericirea. Să bem deci pentru ca întotdeauna să lăsăm iubirea să intre prima.

- S.N.Lazarev

O străveche poveste sufită

 

O străveche poveste sufită ne spune că într-un ţinut din Orientul Mijlociu trăia cândva un rege care veşnic oscila între fericire şi deznădejde. Cel mai neînsemnat lucru îi provoca supărare mare sau reacţii extreme, iar fericirea se transforma repede în dezamăgire şi disperare. A venit şi timpul când regele s-a simţit obosit de el însuşi şi de viaţa lui şi a început să caute o cale de ieşire.

A trimis după un înţelept care trăia în regatul lui şi care avea renumele de a fi iluminat. Când înţeleptul a sosit, regele i-a spus: „Vreau să fiu asemenea ţie. Îmi poţi da ceva care să-mi ofere echilibru, seninătate şi înţelepciune? îţi voi plăti cât îmi vei cere.”

Înţeleptul a răspuns: „Cred că ţi-aş putea fi de ajutor. Dar preţul este atât de mare încât tot regatul nu ţi-ar ajunge ca să-l plăteşti. De aceea îţi voi da remediul în chip de cadou, dacă îi vei acorda respectul cuvenit.” Regele l-a asigurat de acest lucru, iar omul a plecat.

Câteva săptămâni mai târziu s-a întors şi i-a înmânat regelui o cutie ornamentată şi incrustată cu jad. Regele a deschis cutia şi a găsit înăuntru un inel din aur, simplu, pe care erau înscrise nişte litere. Regele a citit: “Şi aceasta va trece”.

„Care este semnificaţia?”, a întrebat regele. Înţeleptul i-a spus: „Poartă mereu inelul acesta. Indiferent ce se întâmplă, înainte să etichetezi cu cuvintele bun sau rău, atinge acest inel şi citeşte ceea ce este scris. În felul acesta vei fi mereu în pace.”

- Eckhart Tolle

Din sfătuirile starețului Paisie

 
Când cineva mă ocărăște, iar eu îi dau o palmă, aceasta este o înfruntare lumească. Altul mai sporit se va stăpâni, ca să nu riposteze. Iar cel desăvârșit, cel nepătimaș, se bucură când este ocărât.
*
Ticăloșia ascunde egoism, pentru că cel ticălos este și nemulțumitor. Ticălosul cârtește, se mânie, este iubitor de sine, are încăpățânare. Cel virtuos de toate se bucură.
*
Cele mai bune le oferim întotdeauna lui Dumnezeu.
*
Monahul primește putere de la Hristos prin rugăciune. Conducătorii însă gândesc lumește și spun: „Cine ne va ajuta? America sau Rusia?”.
*
Hristos nu Se gândește la cel care se gândește la sine.
*
Faptul că cineva își schimbă mereu locul în biserică, vădește că are neliniște lăuntrică.

SCRISOARE DE LA DUMNEZEU:

 

,,Dragul meu,

Într-o zi, pe când nimic nu era și tu nici nu te gândeai că ai fi putut exista, Eu l-am creat pe om. Și-Mi era atât de drag!

Și l-am făcut după chipul și asemănarea mea și i-am spus doar atât: ,,Te rog, nu Mă uita. Nu-ți cer nimic mai mult, doar nu Mă uita!"

Și ca să-i fie mai ușor, l-am înconjurat de semnele prezenței Mele: un cer albastru și-o mare adâncă, păduri foșnind de viață, pomi plini de roade și-un soare imens și alți zeci de aștrii ce-i strigă întru-na: ,,Te rog, nu uita de Dumnezeu!"

Și am făcut zeci de câmpii colorate și-o floare pe care am vrut chiar să o cheme: ,,nu-mă-uita!"-astfel omul Meu drag să nu Mă uite.

Și-am pus lângă el o altă făptură, la fel de frumoasă, cu chip ca al Meu și i-am dat zâmbet și suflet, priviri gingașe și vorbe de duh, ca să-i sporească despre Mine și să-i spună doar atât: ,,Doamne, eu nu te uit!."

Dar...tot m-a uitat. Și atunci i-am dat legi și regi, și profeți și semne de bine, de greu, bucurii și- încercări; și i-am trimis suferința, sperând să alerge la Mine cu brațele îndreptate spre cer; și-am pus și oameni de seamă să-i strige într-una în numele Meu: ,,Omule, nu uita de Dumnezeu".

Dar tot M-a uitat...

Și-am zis: ,,nu vreau să-l pierd pe cel ce-mi este atât de drag. Am să-i dau totul. Am să mă dau pe mine." Și m-am dus pe pământ, am trăit pentru el, am murit și-am înviat și cu totul m-am așezat într-o bucățică de Pâine și un strop de Vin. Și din acestea tot strig: ,,Nu mă uita, primește-Mă în inima ta!"

Și mă tot uit cum mă așază în potire frumoase și-n chivote aurite, dar nu mă poartă în inimi și în minte.

Și-atunci strig și iar strig și te rog:

,,Omule, nu Mă uita, primește-Mă în inima ta!"

Ce-aș mai fi putut să fac ca tu să nu mă uiți și să mă vizitezi mai des, sau în casa ta să mă inviți ca prieten drag ce-mi ești?! Am făcut totul...și totuși tu mă uiți.

Ți-am scris ca să-ți spun că duminică m-au încuiat în biserică și tot aștept să vină cineva să-mi spună să merg cu el, să nu mai fiu singur în Altar. Te rog, amintește-ți de mine și primește-mă să stau cu tine. Iar dacă devin prea incomod și iarăși mă vei alunga, am să gasesc pe altcineva.

Cu drag Dumnezeu,

Prietenul care te-a creat și care te-a rascumpărat!

P.S: Te rog să spui și altora, că doar atât doresc: să nu fiu uitat în taina sfântă a altarului, unde-i aștept pe prietenii mei pentru Sfânta Împărtășanie. Mulțumesc! Te iubesc!"

Pr. Prot. Hrisostom Filipescu

PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI 🙏

Și acum, o poveste tulburătoare despre ”Sfântul Ardealului” - PĂRINTELE IEROMONAH ARSENIE BOCA și CRUCEA de lemn de la căpătâiul său - citiți cu răbdare :
 Gheorghe Vâlcea i-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie.

  „Să-mi faci crucea"
 Noiembrie, 1989.
 Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră.. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume -  "Arsenie".  Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât.  "Ieromonahul"  Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire :
 "Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum".  Dar despărţirea e prea grea şi-i întunecă nădejdea.. Începe să lucreze la prima literă. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte.
 Încet, privirea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
 Părintele Arsenie venise în urmă cu câteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chinuia o durere cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nicicum pace, aşa că se internase.
 Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lumeşti
 Când a deschis uşa , au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfinţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu :
 - "Nea Vâlcea, aş dori sa vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
 Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece ! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mădularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă durerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spital.
 Pe drum, i-a spus la fel de direct :
 - "Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţară. Nu-ţi pot spune amănunte, pentru că i-aş panica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu.. Din lumea cealaltă, te voi putea ajuta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a ascultat buimăcit.
 Deşi bătrân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă ! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima clipă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, între atâtea sute câte săvârşise în timpul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume.
 Însă, cu timpul, nădejdea aceasta s-a risipit. Părintele l-a pus să-i lucreze şi crucea.  Una simplă, de lemn, acoperită cu scândură, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţăranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei.
 De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.
 Era acasă, la Comarnic , când a primit vestea :
 "- Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit".  Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un "L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor - "Arsenie Ieromonahul".  Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oameni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mormântul smerit de la Prislop.
 "De dincolo vă voi putea ajuta mai mult!". ✝️🙏
 Desenele unui artist.
"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap ! Toată viaţa !  Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta !"
 Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părintele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au potopit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Comarnic.
 Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele duhovnic al Ardealului ani în şir. Ultimii doisprezece ani ai vieţii părintelui. Cei mai enigmatici şi mai puţin cunoscuţi.
Cei în care "domnul bătrân", aşa cum îl numeau apropiaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959.  M-am gândit - «Doamne, în ce mă bag ?», dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le aduceau".
Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheorghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credincioasă la Sebeş.
 "Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
 A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia discret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân distins, zvelt, cu ochi pătrunzători.  Atât de pătrunzători, încât i-au rămas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: - "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în familia noastră". Întâlnirea l-a bulversat. "Mi-a schimbat starea lăuntrică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume".
Aşa s-au apropiat unul de celălalt. O întâmplare aparte avea să-i dezvăluie meşterului Gheorghe Vâlcea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa.  O smerenie de om sfânt.
Lucrau la Mânăstirea Sinaia , la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşterind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indicaţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă.  Părintele Arsenie a crezut că-l supărase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite :
 "- Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva ! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp.
 "De atunci, părintele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legătură care depăşeşte lumea aceasta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu".
 Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte", pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
 Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele.
 În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste.
 „Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprindeam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit ! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pomeneală ! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani !"
 Miracolul
Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajunseseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Medicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte ? L-au îndrumat spre spitalul Filantropia, sugerându-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a întrebat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu.
🥸"I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat.  "Pe tren am plâns încontinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni".  Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo.  "Încerca să-mi distragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la soţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părintele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el :
 "- Nene Vâlcea, fii pe pace. Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine. Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop.
 Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am plecat întărit". După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând rugăciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau ceasuri, ceasurile zile. Îşi pusese încrederea în rugăciunile părintelui, dar în clipele acelea, speranţele se năruie. Deodată, din sala de operaţie a ieşit o doctoriţă. Era răvăşită. A spus precipitată că :
 "domnul doctor Bălănescu a amuţit după intervenţie. A început operaţia, dar înăuntru nu a mai găsit nimic, nici o tumoră ! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol !".
 Miracol a şi fost.
Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tremură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind :
 "- Ai văzut puterea lui Dumnezeu ! Acum ai încredere în mine ?"
O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite. Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de părintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
 "Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine". Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vorbească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accentul spre nădejde.
 "La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus :
"- Stai liniştit, că nu o să mori din asta."
Atât ! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare.  Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun ! Vindecarea s-a petrecut înainte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio problemă serioasă cu sănătatea".
 De dincolo de mormânt Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor.  Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii.. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi.  Pelerinii povesteau miracole, călugării găseau izbăvire în ispite.
 Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui.
 Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cercetat doctori, dar zadarnic. Durerile nu-l părăseau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhovnic --  "să vii la mormânt !".  Şi-a venit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine.
 Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a prăbuşit în faţa crucii părintelui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţile l-au ajuns, picioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a simţit că durerile îl părăsesc. Se simţea mai bine. A mers câţiva paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou.
"Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.
🙏

PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI 🙏
 Când veți primi acest mesaj să spuneți o rugăciune...
 Doar atât trebuie să faceți.
 Opriți-vă și spuneți o rugăciune de mulțumire pentru toate realizările, dar și nerealizările voastre.
 Apoi vă rog să trimiteți acest mesaj către toți prietenii și rudele voastre. Cred că dacă trimiteți această mărturisire a credinței cu o rugăciune, cu credință, veți primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede că vă este de folos.
 Toți avem nevoie de rugăciune ! 🙏

O RUGĂCIUNE FOARTE PUTERNICĂ A PĂRINTELUI ILARION ARGATU

 

Doamne Dumnezeul nostru și al tuturor puterilor, daruiește sănătate și vindecă-i pe cei bolnavi, dă-le hrană celor înfometați, haine și adăpost celor ce nu au, libertate celor ce sunt lipsiti de ea, iertare de păcat tuturor. Luminează-le Doamne mintea celor ce sunt în examene. Dă Doamne liniște și pace în lume și ne iartă pe noi păcătoșii! Luminează-le mințile Doamne la toți mai-marii vremii care vor să distrugă întreaga omenire pentru ca să rămână ei stăpânii acestui sfint pământ al Tău Doamne!

Întărește-ne în dreapta Ta credință, alungă de la noi pe toți vrăjmașii, cei văzuți și nevăzuți. Dăruiește-mi și mie Doamne, tot ceea ce doar Tu crezi că-mi este de folos; fie Doamne așa cum voiești Tu și nu după voia mea. Binecuvântat fie Numele Tau Cel Sfânt în vecii vecilor, Amin. "Doamne, noi ne rugăm pentru cei care nu au timp să se roage, pentru cei care nu au credință, ce nu au nădejde în Dumnezeu; ne mai rugăm pentru săraci, pentru care nimeni nu se roagă. Și mai pomenește Doamne și pe cei săraci adormiți întru Domnul și care nu au pe nimeni care să-i pomenească. Amin! "PREOT ILARION ARGATU" (1913 - 1999)

Această rugăciune este atât de puternică! Trimite-o celor pe care-i iubești. O binecuvântare va veni sub forma unei vești bune. Nu pune întrebări. Dacă Dumnezeu este pe primul loc în viața ta, oprește-te puțin din ceea ce faci și trimite-o acum.

Dacă o minte negativă se îndreaptă spre un trandafir, într-o grădină, acolo pot fi mulţi trandafiri, dar ea va număra doar spinii. Primul lucru văzut în mintea negativă sunt spinii; aceştia sunt importanţi. Florile sunt iluzorii; doar spinii sunt reali. El îi va număra şi bineînţeles că o floare are mulţi spini. Iar odată ce a numărat spinii, el nu poate crede în floare. Va spune că acea floare aşa frumoasă este iluzorie. Cum de poate o floare aşa de frumoasă să existe cu nişte spini atât de violenţi, de urâţi? Este imposibil, este de necrezut. Şi chiar dacă există acum ea nu mai înseamnă nimic. Spinii au fost număraţi şi floarea a dispărut. O minte pozitivă va începe cu trandafirul, cu floarea şi odată ce eşti în comuniune cu trandafirul, odată ce îi cunoşti frumuseţea, viaţa, înflorirea lui nepământeană, atunci spinii dispar. Şi cel care a cunoscut trandafirul în frumuseţea sa, în posibilitatea sa cea mai înaltă, care a privit în adâncul lui, pentru el chiar şi spinii nu vor arăta ca nişte spini. Ochii care sunt umpluţi de trandafir sunt diferiţi acum. Acum spinii vor arăta doar ca o protecţie pentru floare. Ei nu vor fi inamici; ei vor arăta doar ca o parte a florii. O astfel de minte va şti că floarea are nevoie de spini, de protecţia lor. Datorită acestor spini ea a putut supravieţui. Această minte pozitivă va simţi recunoştinţă chiar şi pentru spini. Şi dacă această apropiere se aprofundează, va veni un moment în care spinii devin flori. Prin prima atitudine floarea dispare - sau chiar şi floarea devine un spin. Doar printr-o minte pozitivă poţi ajunge la o stare a minţii non-tensionată. Printr-o minte negativă vei rămâne tensionat şi cu multe mizerii în jur. O astfel de minte negativă, inventivă, va crea noi suferinţe şi iaduri.

Prietenul tău ești tu, in versiunea mai usor vizibila și palpabila.

Un prieten se conjungă prin "a fi" și nu prin "a face" sau "a avea". Prietenul ”Daca intrebi pe cineva cum arata cel mai bun prieten, ai mari sanse sa primesti un raspuns de genul "prietenul este cel care e gata sa te ajute la orice ora din zi si din noapte". Pe principiul "prietenul la nevoie se cunoaste". In trecut, am crezut, la randul meu, ca un prieten se caracterizeaza prin ce face si mai putin prin cine este. Prieteniile, in mult prea mare parte, sunt bazate pe troc, judecata si asteptari. Ca si cand ai fi cu cineva pentru ce poate sa-ti dea, pentru cat de multe nevoi poate sa-ti acopere. Pe acelasi principiu, foarte multi oameni si-au ales partenerii de viata. Din nevoie, punand conditii, asteptand mereu atentie. Am inteles in ultimii ani ca, de fapt, prietenul nu este cel care se tradeaza pe el pentru a-mi face mie pe plac, din teama ca as putea sa ma supar si sa-l abandonez. Iar eu nu sunt prietena doar pentru ca onorez circumstante, sunt de acord cu celalalt sau fac lucruri pe care cred ca le asteapta de la mine. Ca a veni in intampinarea cuiva cu conditii, judecati si frica inseamna nu ca-l iubesc, ci ca am nevoie de el pentru a fugi din mine. Ca nu am nicio sansa sa ma vad asa cum sunt, daca nu fac alegerile pe care mi le dicteaza inima. Ca orice as face sa fiu pe plac, frica de judecata si respingere nu se va diminuna, ci va creste tot mai mult. Ca oricate sacrificii as face, nu-mi vor aduce bucurie, ci imi vor adanci suferinta generata de instrainarea de mine. Acum, consider ca imi e prieten cel langa care ma simt in largul meu si imi exprim adevarul, indiferent ce. Este cel care nu incearca sa ma schimbe, judecandu-ma si criticandu-ma, ci ma accepta asa cum sunt. Este cel care imi respecta spatiul si procesul cresterii spirituale. Prietenul este cel care imi spune adevarul, oricare ar fi el. Ma imbratiseaza chiar si atunci cand eu cred ca merit prea putin iubirea lui. Este cel care iarta si e recunoscator. Isi permite sa fie el insusi. Rade, plange, tace, este cum simte sa fie. Imi impartaseste experientele sale, fara sa-mi invadeze spatiul. Ma intreaba cum sunt, cum imi e, ii pasa. Uneori, ma roaga sa tac, sa-l las singur. Alteori, intreaba daca e in regula sa se planga. Face ceva pentru mine, doar daca vrea si o face cu bucurie. Ii spun "da" sau "nu", fara retinere. Nu ia personal refuzul meu de a face ce-mi cere, ci ma respecta ca spun adevarul. Ma iubeste si cand nu e de acord cu mine. Un prieten este mai mereu in inima, merge alaturi de tine si nu legat de tine. Iti e partener. E parte din cresterea ta, e oglinda ta, mentorul tau. Te ajuta sa cresti, sa te vezi. Te iarta, isi cere iertare, multumeste, are incredere, te inspira, iti respecta alegerile, te ajuta sa-ti vezi darurile, spune adevarul. Un prieten se conjunga prin "a fi" si nu prin "a face" sau "a avea". Iti da putere, te sustine, te ajuta sa vezi lumina si maretia din tine! Prietenul te oglindeste pe tine. E acolo, in viata ta, sa-ti arate in ce punct te afli, ce mai ai de transformat si invatat, unde poti aduce si manifesta mai multa iubire.

Prietenul tău ești tu, in versiunea mai usor vizibila și palpabila.” (Nicoleta Svârlefus)

Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut.

 Fiecare lovitură are două aspecte: unul dureros și născător de plângere de milă și indignare în fața nedreptății lui Dumnezeu și celălalt o ocazie de trezire, de ieșire din carapacea deprinderilor somnambulești. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo. Așa vei afla că nașterea ta din nou nu s-a terminat. Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut

Așa este omul

 

Când ești bolnav, ai da orice să te vindeci și îți promiți că vei face atâtea lucruri dacă Dumnezeu îți mai dă o șansă...

Când te-ai vindecat, o iei de la capăt și de cele mai multe ori, nu te ții de cuvânt.

Când ai bani mulți, te plângi mereu că ești obosit și nu faci față responsabilităților...

Când ești sărac, te plângi că ești prost plătit și ai face orice să fii bogat...

Când ești căsătorit, spui mereu că ești sătul de responsabilitățile familiei și de partenerul de viață și parcă ți-ar plăcea să fii mai liber...

Când ești singur, ți-ai dori din suflet să găsești pe cineva bun cu care să-ți împărți viața...

Când ai mașină, ești mereu supărat că s-a scumpit întreținerea ei, dar îți dorești una și mai nouă...

Când nu ai mașină, te-ai săturat să fii pieton și îl invidiezi pe cel care are...

Când ai copii, ești mereu epuizat și uneori simți că nu mai vrei să auzi de nimeni și nimic...

Când nu ai copii, ți-ai dori din suflet să ai...

Când ești copil, te prefaci că ești adult și îți dorești din răsputeri să crești mai repede...

Când devi adult, te gândești că, era mai bine să fii copil...

Când ai părinții în viață, te-ai săturat să te deranjeze tot timpul...

Când părinții nu mai sunt, ai da orice să le mai auzi vocea, măcar un minut...

Dacă locuiești într-un apartament, ai da orice să ai o casă în natură...

Dacă ai o casă, nu ești fericit pentru că întreținerea sa, îți ocupă prea mult timp...

....

Așa este omul, o ființă veșnic nemulțumită care mereu se concentrează pe ceea ce nu are...

Își pierde timpul încercând să caute fericirea undeva în universul nemărginit, când de fapt "fericirea este azi, acum, aici, chiar în jurul său."

 Legenda papadiei

🌼La început , Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să întrebe toate plantele cum vor să arate. Numai papadia nu știa cum dorea să arate și îngerul i-a mai lăsat o zi, să se gandeasca...

🌞În ziua aceea, papadia s-a rugat, s-a gândit și s-a răzgândit, până a dat cu ochii de Soare, apoi s-a hotărât ca vrea sa arate ca El. Știa că vrea sa fie galbenă și frumoasă , strălucitoare și caldă , ca soarele...

🌕Apoi a văzut Luna și se răzgândi...Voia să arate ca ea. Sa fie albă , rece, mândră și frumoasa...

🌠Apoi a văzut stelele și îi plăcură și acelea. Când veni îngerul nu mai știa ce să-i spună: voia să fie ca soarele, ca luna, ca stelele... Așa că Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la început galbenă ca soarele, apoi albă ca luna și dacă sufli peste ea se împrăștie precum stelele.

POSTUL NEGRU

În funcție de puterea noastră și de voință ar fi bine să ținem post negru cu apă măcar o dată pe lună. Pentru că beneficiile pe care le primesc corpul și sufletul nostru din această oprire a alimentației sunt spectaculoase.

Corpul nostru fizic începe atunci o detoxifiere interioară, reconfigurează sinteza de enzime și de celule noi.Își face o curățenie profundă și beneficiază de o resetare totală.

Printre beneficiile dovedite medical pe care postul negru le aduce stării noastre de sănătate se numără:

-menține o greutate normală

-reduce procesul de îmbătrânire a pielii

-îmbunătățește sănătatea inimii și a circulației

-previne și ameliorează inflamațiile

-încetinește îmbătrânirea

-îmbunătățește conexiunile neuronale

-produce schimbări pozitive în structura sinapselor importante pentru învățare, memorie și sănătatea generală a creierului

Din perspectivă spirituală postul negru este calea noastră spre curățarea sufletească și purificarea spirituală.

Eliminarea energiilor de vibratie joasa din intregul sistem al fiintei umane duce la cresterea vibratiei si la amplificarea luminii interioare.

Postul este şi despre redescoperirea legăturii noastre cu divinitatea, despre conexiunea noastă spirituală, îndreptarea atenţiei către suflet şi meditarea pentru a atinge un echilibru zi de zi.

Postul negru reprezintă reţinerea totală de la hrană, un exercițiu de voință și înfrângere a poftelor, un instrument excelent pentru stăpânirea minții și un bun prilej pentru a lucra cu umbra noastră și a ne plăti din karmă.

Postul negru este un sacrificiu personal dar și un schimb: cedezi plăcerea și primești virtutea.

Pentru că atunci când te restrângi de bună voie, când renunți singur la plăcerile și patimile tale, înseamnă că pui sufletul mai presus de tot ce este material și nu te mai raportezi la exterior, la oamenii și evenimentele din viața ta.

Corpul nostru se purifică prin absența hranei, mintea noastră prin lipsa gândurilor negative și sufletul nostru prin smerenia pe care o arătăm Divinității,permițându-i să lucreze prin noi și pentru noi.

Să vă fie de folos!