"Și dă voie celuilalt să-ți facă rău. Nu te împotrivi și nu te opune. Dă voie omului să greșească. Așa învață. Și oricum nu-ți va asculta sfatul. Va dori doar să experimenteze singur."
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
miercuri, 29 iunie 2022
duminică, 26 iunie 2022
"Dacă ești în primejdie de moarte și îți este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăință și rugăciune" Ava Proclu Bicău
"Dacă ești în primejdie de moarte și îți este frică de ea, înseamnă că mai ai nevoie de pocăință și rugăciune" Ava Proclu Bicău
Dupā ce am murit, am aflat că singurele lucruri care contează în viață sunt să iubești, să râzi și să emiți lumină!
sâmbătă, 25 iunie 2022
CUM FUNCȚIONEAZĂ MINTEA
PURIFICAREA AUREI prin baia de cuișoare
marți, 21 iunie 2022
Despre frumusețe, împotriva femeilor care se împodobesc
„Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 20)
Şi cum îl slăveşte cineva pe Dumnezeu în trupul său? Cum în sufletul său?
În trup îl slăveşte cel ce nu este desfrânat, cel ce nu se îmbată, cel ce nu se îmbuibează cu mâncărurile, cel ce nu se împodobeşte, cel ce are grijă de trup doar atât cât îi trebuie pentru sănătatea lui, cel ce nu preadesfrânează, cea (femeia) care nu miroase a mirodenii, cea care nu-şi zugrăveşte faţa cu vopsele, cea care se mulţumeşte cu atâta cât a făcut Dumnezeu şi nu mai adaugă nimic meşteşugit pe faţa sa. Căci, spune-mi: de ce introduci de la tine în făptura lui Dumnezeu cea desăvârşită? Nu-ţi este de ajuns ceea ce a făcut Dumnezeu, ci ca un mai bun arhitect încerci să îndrepţi şi să dregi lucrul Său, te împopoţonezi şi batjocoreşti pe Creator, ca astfel să atragi la sine-ţi mulţi admiratori.
„Dar ce să fac, zici tu, căci nici eu nu voiesc, ci sunt silită a face acestea pentru bărbatul meu.” Nu se poate să fii iubită de alţii, dacă tu nu voieşti. Dumnezeu te-a făcut frumoasă, ca şi prin aceasta El să fie admirat, iar nu batjocorit. Deci nu-L răsplăti cu astfel de daruri, ci cu înţelepciune şi cumpătare. Dumnezeu te-a făcut frumoasă ca astfel să-ţi înmulţeşti şi sporeşti cumpătarea. Căci nu este tot una: să fii înţeleaptă când te găseşti drăgăstoasă şi vrednică de iubit şi să nu fii dorită de nimeni.
Auzi ce spune Scriptura despre losif, că era frumos şi plăcut la faţă? Şi ce ne foloseşte nouă să auzim că losif era frumos? Pentru ca astfel încă mai mult să-i admirăm frumuseţea lui şi cumpătarea.
Dumnezeu te-a făcut frumoasă? Apoi de ce atunci te sluţeşti pe tine? După cum o statuie de aur ar mânji-o cineva cu noroi din mocirlă, tot aşa fac şi femeile care întrebuinţează sulimanuri pe feţele lor. Presari singură pe tine însuţi pământ, femeie, uneori pământ de culoarea roşie, alteori alt. „Dar, zici tu, cele slute, cu drept cuvânt că fac aşa.” Dar oare de ce, spune-mi! Dacă pentru a-şi acoperi sluţenia, atunci fac ceva prostesc; când ceea ce este natural a fost biruit de ceea ce este artificial? Cu ce poate sluţenia să întristeze pe cineva, când acela nu are alt defect?
„Să nu lauzi pe om pentru frumuseţea lui şi să nu te scârbeşti de om pentru chipul (faţa) lui.” (înţelepciunea lui Isus Sirah 11, 2)
Pe Dumnezeu să-L admiri şi să-L lauzi ca pe Cel mai eminent meşteşugar, iar pe acela deloc, căci frumuseţea ce o are, nu este proprietatea lui.
De altfel, ce câştig ai de la frumuseţe? Niciunul, ci lupte mai multe, bârfe mai multe, primejdii mai multe, bănuieli mai multe. Pe aceea care nu este frumoasă, nici n-ar bănui-o cineva, pe când pentru aceea care încă mai întrebuinţează şi sulimanuri şi podoabe multe pe ea, imediat lumea îşi face o idee rea de ea şi bărbatul ei convieţuieşte cu bănuială – ce poate fi mai grozav? El nu se bucură de atâta plăcere din privirea frumuseţii ei pe câtă întristare are din pricina bănuielilor. Aceea în curând se ofileşte din pricina sulimanurilor, căpătându-şi o înfăţişare de moleşire, de deşănţare, de desfrânare şi chiar sufletul ei devine grosolan şi plin de cea mai mare şi mai totală lipsă de ruşine, fiindcă frumuseţea de felul acesta preferă aceste femei. Pe când pe cealaltă nu o vom găsi niciodată în halul acesta şi nici nu va avea cine să se repeadă asupra ei, ca nişte câini, ci întocmai ca şi o mieluşea, ea paşte în linişte, nesupărând-o niciun lup, şi nerepezindu-se asupra ei, căci lângă ea stă păstorul. Nu este niciun avantaj mai mult, dacă una este frumoasă, iar alta nu; avantajul este că aceea chiar frumoasă fiind să nu desfrâneze, iar cealaltă să nu fie rea.
Căci, spune-mi te rog: care este însuşirea ochilor? Oare de a fi umezi, de a se întoarce repede în toate părţile, de a fi bulbucaţi şi albaştri, sau de a fi ageri şi cu vederea fină? Eu zic că cele din urmă sunt; iar aceasta se învederează de acolo.
Ce este o relație?
Poate
câțiva pași făcuți împreună cu cineva, poate o împărtășire a
gândurilor, emoțiilor, stărilor, poate o tinere de mâna în momente de
cumpănă, poate un zâmbet ce întâlnește tristețea și o transformă, poate
învățarea răbdării, a acordării de spațiu, poate un schimb de cuvinte
integru, cu adevărul prezent, poate o confesiune, o eliberare în iubire a
durerilor, poate învățarea împreună, în aceeași bancă sau în bănci
diferite, poate traversarea unui rău învolburat, știind ca pe mal cineva
are încredere ca poți, poate privirea întoarsă înapoi de ochii în
lumina cărora te oglindești, poate liniștea adusă de respirația împreună
sau poate... aducerea aminte a iubirii dinăuntru exprimată în afară,
sau îmbrățișarea, împăcati cu tot ce este, sau poate neguri de
necuprins, trăiri învolburate, luptă de putere, demolări de concepte,
coacere în creuzetul furiilor sau frustrărilor, trăite iar si iar, ce se
pot vindeca lucrând cu sine in iubire și recunoscând în el și ea pe EL.
Trebuie să judecăm mai puțin.
Nu-mi vorbi despre religia ta; mai întâi arată-mi cum te comporți cu ceilalți.
Viața te dezamăgește ca să nu mai trăiești cu iluzii și să vezi realitatea.
luni, 20 iunie 2022
"Rădăcina tuturor relaţiilor noastre nefrăţeşti: a certurilor, a duşmăniei, a mâniei – se ascunde în inima noastră iubitoare de sine. Iubirea de sine hrăneşte mândria şi zavistia. Din ele cresc toate celelalte patimi. Să lupţi cu ele nu este uşor, dar este necesar, altfel mântuirea noastră este cu neputinţă. Deci, unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială şi orice lucru rău (Iacov 3,16) – ne aminteşte Apostolul Iacov.
Dragii mei! Acum este vremea potrivită, acum este ziua mântuirii. Astăzi este primăvară în suflete! Să râvnim, dar, de acum înainte la mântuire, la curăţirea inimii noastre. Harul lui Dumnezeu aşteaptă voinţa noastră, ca să ne ajute pe noi, cei slabi şi neputincioşi."
Arhimandrit Ioan Krestiankin
"Nu tot omul tăcut e şi blând. Poţi fi tăcut, dar în suflet să fii mânios, să-i urăşti, să-i dispreţuieşti pe alţii.
Dacă cineva se regăseşte pe sine, îşi regăseşte propriul „eu” în aceste cuvinte – pocăiţi-vă, pentru că, dacă veţi reuşi să ascundeţi de oameni iritarea şi mânia cuibărite în inima voastră prin modul firesc şi tăcut al caracterului vostru ascuns, de Dumnezeu nu veţi putea ascunde nimic. Domnul Se uită fără opreliște în inima noastră şi ne va judeca după cele ce le avem în inimă.
Dacă mânia, care se revarsă în afară, îl demască pe cel păcătos, în cazul omului ascuns, acestuia îi vine greu să recunoască că nu are blândeţe. Astfel de oameni sunt consideraţi de Sfântul Ioan Scărarul „mai nefericiţi decât cei ce se înfuriau”. "
Arhimandrit Ioan Krestiankin – Cum să ne spovedim după îndreptarul celor Zece Porunci şi al Fericirilor, Editura De Suflet, 2015
duminică, 19 iunie 2022
Reteta de mantuire pentru toti cei osteniti si impovarati a Părintelelui Paisie Aghioritul
Medicina Isihasta. Taina vindecarii. Ieromonah Ghelasie Gheorghe
Ce este iertarea???
Aşadar, mergeau pe drum fericirea, iubirea şi sănătatea.
O străveche poveste sufită
vineri, 17 iunie 2022
Din sfătuirile starețului Paisie
Când
cineva mă ocărăște, iar eu îi dau o palmă, aceasta este o înfruntare
lumească. Altul mai sporit se va stăpâni, ca să nu riposteze. Iar cel
desăvârșit, cel nepătimaș, se bucură când este ocărât.
*
Ticăloșia
ascunde egoism, pentru că cel ticălos este și nemulțumitor. Ticălosul
cârtește, se mânie, este iubitor de sine, are încăpățânare. Cel virtuos
de toate se bucură.
*
Cele mai bune le oferim întotdeauna lui Dumnezeu.
*
Monahul
primește putere de la Hristos prin rugăciune. Conducătorii însă gândesc
lumește și spun: „Cine ne va ajuta? America sau Rusia?”.
*
Hristos nu Se gândește la cel care se gândește la sine.
*
Faptul că cineva își schimbă mereu locul în biserică, vădește că are neliniște lăuntrică.
SCRISOARE DE LA DUMNEZEU:
PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI 🙏
Și acum, o poveste tulburătoare despre ”Sfântul Ardealului” - PĂRINTELE IEROMONAH ARSENIE BOCA și CRUCEA de lemn de la căpătâiul său - citiți cu răbdare :
Gheorghe Vâlcea i-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie.
„Să-mi faci crucea"
Noiembrie, 1989.
Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră.. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul" Unsprezece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire :
"Să vii la mine la mormânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întunecă nădejdea.. Începe să lucreze la prima literă. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte.
Încet, privirea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.
Părintele Arsenie venise în urmă cu câteva luni la el, la spital. Pe Gheorghe Vâlcea îl chinuia o durere cumplită de picioare. Suferea de ea încă din tinereţe, dar acum nu-i dădea nicicum pace, aşa că se internase.
Părintele a sosit neanunţat. În salon, câţiva bărbaţi îşi omorau timpul jucând zaruri şi flecărind lucruri lumeşti
Când a deschis uşa , au înlemnit cu toţii. În jurul bărbatului cu barbă albă şi ochi sfredelitori plutea ceva, o boare de sfinţenie nenumită, care te ţintuia. A venit la el la pat şi i-a spus simplu :
- "Nea Vâlcea, aş dori sa vii cu mine să-ţi arăt ce trebuie să mai faci la Prislop".
Rugămintea l-a năucit. Stătea înlemnit în pat, cu picioarele betege, iar părintele Arsenie îl ruga să plece ! S-a străduit să-i facă pe plac, iar mădularele, până atunci bicisnice, l-au ascultat. Încet, ca prin minune, a putut păşi fără să mai simtă durerea aceea sfâşietoare. Au plecat împreună din spital.
Pe drum, i-a spus la fel de direct :
- "Nea Vâlcea, eu voi pleca dincolo. Am de la Domnul o altă misiune. După ce voi părăsi lumea asta, totul se va schimba în ţară. Nu-ţi pot spune amănunte, pentru că i-aş panica pe oameni. Dar voi fi alături de tine mereu.. Din lumea cealaltă, te voi putea ajuta mai mult. Să vii la mine la mormânt". L-a ascultat buimăcit.
Deşi bătrân, părintele Arsenie era în plină putere. Şi acum îi vorbea de moarte şi de lumea cealaltă ! L-a crezut, dar a sperat mereu, până în ultima clipă, că nu va fi aşa. Că părintele va mai face un miracol, încă unul, între atâtea sute câte săvârşise în timpul vieţii, şi-şi va prelungi şederea în lume.
Însă, cu timpul, nădejdea aceasta s-a risipit. Părintele l-a pus să-i lucreze şi crucea. Una simplă, de lemn, acoperită cu scândură, aşa cum îşi mai dăltuiesc şi acum ţăranii din Ţara Zarandului, locul în care părintele văzuse lumina zilei.
De scris n-a scris nimic pe faţa ei. A aşteptat până în ultima clipă.
Era acasă, la Comarnic , când a primit vestea :
"- Vino la Sinaia. Domnul bătrân a murit". Atunci a simţit că ceva se rupe din el. Tot drumul l-a străbătut plângând. Lacrimile îi curg şi acum, când îşi aminteşte cum terminase crucea. Cea mai grea a fost ultima literă, un "L" încârligat şi bătrân, aşa cum mai văzuse doar pe lespezile voievozilor - "Arsenie Ieromonahul". Atât. Aşa voise părintele, desenând el însuşi literele pe patul de moarte. Un testament care să fie pus la căpătâiul lui. O cruce la care se vor închina sute de mii de oameni, mulţimi ce se vor scurge ca un fluviu de rugăciune spre mormântul smerit de la Prislop.
"De dincolo vă voi putea ajuta mai mult!". ✝️🙏
Desenele unui artist.
"Dacă ar veni cineva la mine şi mi-ar spune că pot săpa un tunel până la capătul pământului, ca să-l întâlnesc din nou pe părintele Arsenie Boca, să ştiţi că aş fi gata să sap ! Toată viaţa ! Aşa foc mi-a lăsat în inimă omul ăsta !"
Gheorghe Vâlcea e şi el acum un om în vârstă. De câte ori aminteşte de părintele, ochii i se împăienjenesc de lacrimi. Anii l-au ajuns din urmă, dar nu l-au potopit. Deşi e aproape octogenar, continuă să lucreze şi acum în atelierul lui din Comarnic.
Aici, printre scânduri, cuie şi dălţi, a petrecut împreună cu marele duhovnic al Ardealului ani în şir. Ultimii doisprezece ani ai vieţii părintelui. Cei mai enigmatici şi mai puţin cunoscuţi.
Cei în care "domnul bătrân", aşa cum îl numeau apropiaţii pentru a-l scăpa de ochiul nevăzut al Securităţii, se retrăsese la Sinaia, pentru a se pregăti de marea trecere. Pe atunci, Gheorghe Vâlcea era încă în puterea vârstei. "Erau ultimii ani ai comunismului. Mă ştia lumea de tâmplar, iar un cunoscut a venit la mine şi mi-a spus că e nevoie de nişte lucrări la Sinaia. Am mers acolo la o casă în care locuiau nişte femei. Pe urmă am aflat că erau de fapt măicuţe, date afară din mânăstire de comunişti, cu decretul din 1959. M-am gândit - «Doamne, în ce mă bag ?», dar am continuat să lucrez după nişte schiţe pe care măicuţele mi le aduceau".
Desenele erau de o frumuseţe aparte. Gheorghe lucrase până atunci în multe locuri şi văzuse nenumărate modele. Dar acestea erau altfel. Păreau ieşite din mâna unui artist. Unul foarte înzestrat. Le-a întrebat pe măicuţe cine le face, iar acestea i-au răspuns că au o ingineră credincioasă la Sebeş.
"Nu le-am crezut! Ştiam eu cum lucrează inginerii... Aici era mână de artist. Unul mare, dăruit cu talent. Dar nu am zis nimic. Am lucrat după acele modele timp de doi ani de zile. Până-ntr-o zi".
A venit la el pe neaşteptate. Era îmbrăcat în haine civile, pentru că, de când fusese alungat din mânăstire, vieţuia discret, ascuns de ochii celorlalţi, într-un anonimat deplin. Un bătrân distins, zvelt, cu ochi pătrunzători. Atât de pătrunzători, încât i-au rămas până astăzi întipăriţi în minte lui Gheorghe. I-a spus direct: - "Nea Vâlcea, tu nu mă cunoşti pe mine, dar eu te cunosc foarte bine. De astăzi rămâi în familia noastră". Întâlnirea l-a bulversat. "Mi-a schimbat starea lăuntrică. Nu era un om ca noi. Părea din altă lume".
Aşa s-au apropiat unul de celălalt. O întâmplare aparte avea să-i dezvăluie meşterului Gheorghe Vâlcea dragostea deplină a părintelui şi smerenia sa. O smerenie de om sfânt.
Lucrau la Mânăstirea Sinaia , la acoperiş, Gheorghe Vâlcea meşterind sus şiţa, iar părintele, de jos, dându-i indicaţii. La un moment dat, sleit de oboseală, a trebuit să coboare şi să plece acasă. Părintele Arsenie a crezut că-l supărase cu ceva. A doua zi l-a aşteptat cu o ceaşcă de ceai şi, după ce au luat micul dejun, s-a ridicat şi l-a luat în braţe. Pe nepregătite :
"- Nea Vâlcea, te rog să mă ierţi dacă ieri ţi-am greşit cu ceva ! Iartă-mă, că şi eu te voi ierta, şi n-o să mai scapi de mine, nici în lumea asta, nici în cealaltă". Din îmbrăţişarea aceea caldă s-a zămislit o mare prietenie. Una mai presus de timp.
"De atunci, părintele mi-a rămas în suflet. A fost o legătură cu un om care e mai presus de noi, o legătură care depăşeşte lumea aceasta. El nu mă supărase cu nimic, dar era de o delicateţe extraordinară şi a vrut să fie sigur că sunt cu cugetul împăcat. De atunci, ne-am văzut mereu".
Anii din urmă ai părintelui Arsenie Boca au fost ani de anonimat aproape deplin. Deghizat în straie civile, interzicându-le celorlalţi să-l mai numească „părinte", pentru a nu atrage atenţia Securităţii, marele duhovnic se strecura prin vremuri.
Pleca adesea de la Sinaia la Comarnic, pentru a adăsta ceasuri întregi în atelierul lui Gheorghe Vâlcea. Vorbeau câte-n lună şi-n stele.
În încăperea micuţă, marele duhovnic de la Sâmbăta de Sus, cel la a cărui predică se adunau mii de oameni, moşea acum la naşterea la cer a unui singur suflet. Încet, cu răbdare şi cu multă dragoste.
„Eu învăţam de la el, întrebându-l despre lumea asta şi, mai ales, despre cealaltă, iar el ucenicea la mine, că-l deprindeam cu meşteşugul lucrării lemnului. Era tare smerit ! Mă asculta întotdeauna cu atenţie. Niciodată nu mă contrazicea.
Mulţi spun că era un om dur. Nici pomeneală ! Era un suflet bun şi foarte blând. Se apropia de tine cu o aşa delicateţe, cu atâta prietenie, încât nu puteai să-i rezişti. Eu le-am mai spus celor care vorbesc despre el că l-au întâlnit, dar nu l-au cunoscut. Eu unul l-am cunoscut foarte bine. Şi vă pot spune că vor trece sute de ani până când vom mai avea parte de un asemenea părinte. Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani !"
Miracolul
Îşi internase soţia la Institutul Parhon. În ultimul timp, nu se simţise bine. Au fost pe la mai mulţi doctori şi, în cele din urmă, ajunseseră la Bucureşti. Când i-au dat vestea, era pe hol, aşteptând-o. Soţia avea cancer, unul aflat într-un stadiu foarte grav. Medicii îi spuseseră clar - şanse de scăpare nu prea sunt. Poate una la o mie, aşa că ar trebui să se consoleze cu gândul că o va pierde. A rămas năucit. Ce să facă, încotro să se îndrepte ? L-au îndrumat spre spitalul Filantropia, sugerându-i să o opereze, poate că îi va mai prelungi zilele. Acolo, medicul a privit analizele, apoi l-a întrebat, scurt, dacă are credinţă în Dumnezeu.
🥸"I-am răspuns că am, iar el mi-a zis să mă rog, pentru că numai din cer poate veni o scăpare".
A fugit direct la Sinaia, la părintele Arsenie. Era disperat. "Pe tren am plâns încontinuu. Nu ştiam unde să mă mai ascund de oameni". Părintele l-a primit ca de obicei. Senin, liniştit, aşa cum era întotdeauna. A început de îndată să-i vorbească de Mânăstirea Prislop, de câte au de făcut acolo. "Încerca să-mi distragă atenţia, dar mie nu-mi stătea mintea decât la soţia mea. Nu aveam copii, ea era sufletul meu, iar părintele singura nădejde. Am tot aşteptat clipa potrivită să-i spun de necazul meu, când, la sfârşit, mi-a zis chiar el :
"- Nene Vâlcea, fii pe pace. Să se opereze soţia la Bucureşti şi totul o să fie bine. Nu apucasem să-i zic nimic de boala ei, în tot răstimpul am vorbit doar de lucrările de la Prislop.
Dar părintele avea darul înaintevederii şi a ştiut tot timpul prin ce trec, fără să-i spun. Am plecat întărit". După trei zile, femeia a intrat în operaţie. Gheorghe Vâlcea a aşteptat pe holurile spitalului, frământând rugăciuni, aninând nădejdi. Minutele se făceau ceasuri, ceasurile zile. Îşi pusese încrederea în rugăciunile părintelui, dar în clipele acelea, speranţele se năruie. Deodată, din sala de operaţie a ieşit o doctoriţă. Era răvăşită. A spus precipitată că :
"domnul doctor Bălănescu a amuţit după intervenţie. A început operaţia, dar înăuntru nu a mai găsit nimic, nici o tumoră ! Acum s-a închis în cabinet şi nu mai primeşte pe nimeni. Aşteptăm şi rezultatul biopsiei, şi dacă nici de la laborator nu iese nimic, înseamnă că e un miracol !".
Miracol a şi fost.
Când ajunge în acest punct, vocea bătrânului tâmplar tremură din nou. A fost momentul în care a văzut pe viu puterea rugăciunilor părintelui Arsenie. Atunci a înţeles pe deplin cu cine fusese prieten atâţia ani. S-a întors la Sinaia şi marele duhovnic i-a spus zâmbind :
"- Ai văzut puterea lui Dumnezeu ! Acum ai încredere în mine ?"
O privesc pe soţia lui Gheorghe Vâlcea. Umblă prin curte ca un prâsnel, robotind printre flori. E rodul viu al unei nădejdi împlinite. Dar acesta nu a fost singurul miracol făcut de părintele Arsenie. S-a mai întâmplat şi cu un prieten de-al lui Gheorghe Vâlcea. Fusese internat la spital la Azuga, iar doctorii i-au spus că mai are de trăit doar două luni de zile. Îşi pierduse orice nădejde. Faţa lui se înnegrise de boală, ca un tăciune.
"Mă durea sufletul de el, că eram tare buni prieteni. Aşa că l-am rugat să se externeze şi să mergem la părintele Arsenie. El nu mai trăgea nădejde că scapă, dar a venit cu mine". Părintele i-a primit în grădină şi a început să le vorbească de planurile sale de viitor. Ca de obicei, nu se concentra pe durere şi boală, ci încerca să mute accentul spre nădejde.
"La sfârşit, a venit la prietenul meu şi i-a trecut mâna de pe piept până spre pântece şi i-a spus :
"- Stai liniştit, că nu o să mori din asta."
Atât ! Am plecat, iar prietenul meu nici nu s-a mai întors la spital. În câteva zile s-a pus pe picioare. Trăieşte şi acum şi e sănătos. Tun ! Vindecarea s-a petrecut înainte de revoluţie, iar de atunci nu a mai avut nicio problemă serioasă cu sănătatea".
De dincolo de mormânt Gheorghe Vâlcea a fost ultimul care a ieşit din groapă. Ar fi rămas acolo pentru totdeauna, lângă cel la care ţinuse atât de mult. Nu mai ştie decât că l-au prins preoţii în braţe. De văzut nu vedea nimic, din pricina lacrimilor. Apoi zilele s-au scurs, şi între el şi plecarea la Domnul a părintelui s-au aşternut anii.. La mormânt au început să vină oamenii. Din ce în ce mai des, din ce în ce mai mulţi. Pelerinii povesteau miracole, călugării găseau izbăvire în ispite.
Părintele Arsenie nu refuza pe nimeni. Aşa cum îi spusese domnului Gheorghe Vâlcea, din cealaltă lume lucra cu mai multă putere. Ani de-a rândul s-a numărat şi el printre ei. A continuat să lucreze la mânăstire la Prislop. Poarta de la intrare e sculptată de el, şi la fel şi ceea ce e dăltuit în lemn prin mânăstire. Din când în când, urca în faţa crucii ieşite din mâinile lui.
Îngenunchea şi se ruga părintelui. Nu-i spunea multe vorbe. Ştia sfântul ce are nevoie. Până într-un an, de curând, când boala de picioare l-a secerat din nou. A mers la spital, a cercetat doctori, dar zadarnic. Durerile nu-l părăseau. Şi-a adus atunci aminte de ce-i spusese marele duhovnic -- "să vii la mormânt !". Şi-a venit. A plecat din spital cu greu, pentru că nu se simţea bine.
Chinuit, a ajuns la Prislop şi s-a prăbuşit în faţa crucii părintelui. L-a rugat să-l ierte, i-a spus că e neputincios şi că acum e ultima oară când vine să-l cerceteze. Bătrâneţile l-au ajuns, picioarele îl dor, aşa că de acum îi va vorbi de acasă. Când s-a ridicat, a simţit că durerile îl părăsesc. Se simţea mai bine. A mers câţiva paşi, apoi a coborât sprinten până la mânăstire. Era ca nou.
"Şi să ştiţi, aveţi cuvântul meu, că sunt om bătrân, de atunci nu am mai avut probleme cu picioarele.
🙏
PUTEREA UNEI RUGĂCIUNI 🙏
Când veți primi acest mesaj să spuneți o rugăciune...
Doar atât trebuie să faceți.
Opriți-vă și spuneți o rugăciune de mulțumire pentru toate realizările, dar și nerealizările voastre.
Apoi vă rog să trimiteți acest mesaj către toți prietenii și rudele voastre. Cred că dacă trimiteți această mărturisire a credinței cu o rugăciune, cu credință, veți primi tot ceea ce Domnul Dumnezeul crede că vă este de folos.
Toți avem nevoie de rugăciune ! 🙏
joi, 16 iunie 2022
O RUGĂCIUNE FOARTE PUTERNICĂ A PĂRINTELUI ILARION ARGATU
marți, 14 iunie 2022
sâmbătă, 11 iunie 2022
Prietenul tău ești tu, in versiunea mai usor vizibila și palpabila.
Un prieten se conjungă prin "a fi" și nu prin "a face" sau "a avea". Prietenul ”Daca intrebi pe cineva cum arata cel mai bun prieten, ai mari sanse sa primesti un raspuns de genul "prietenul este cel care e gata sa te ajute la orice ora din zi si din noapte". Pe principiul "prietenul la nevoie se cunoaste". In trecut, am crezut, la randul meu, ca un prieten se caracterizeaza prin ce face si mai putin prin cine este. Prieteniile, in mult prea mare parte, sunt bazate pe troc, judecata si asteptari. Ca si cand ai fi cu cineva pentru ce poate sa-ti dea, pentru cat de multe nevoi poate sa-ti acopere. Pe acelasi principiu, foarte multi oameni si-au ales partenerii de viata. Din nevoie, punand conditii, asteptand mereu atentie. Am inteles in ultimii ani ca, de fapt, prietenul nu este cel care se tradeaza pe el pentru a-mi face mie pe plac, din teama ca as putea sa ma supar si sa-l abandonez. Iar eu nu sunt prietena doar pentru ca onorez circumstante, sunt de acord cu celalalt sau fac lucruri pe care cred ca le asteapta de la mine. Ca a veni in intampinarea cuiva cu conditii, judecati si frica inseamna nu ca-l iubesc, ci ca am nevoie de el pentru a fugi din mine. Ca nu am nicio sansa sa ma vad asa cum sunt, daca nu fac alegerile pe care mi le dicteaza inima. Ca orice as face sa fiu pe plac, frica de judecata si respingere nu se va diminuna, ci va creste tot mai mult. Ca oricate sacrificii as face, nu-mi vor aduce bucurie, ci imi vor adanci suferinta generata de instrainarea de mine. Acum, consider ca imi e prieten cel langa care ma simt in largul meu si imi exprim adevarul, indiferent ce. Este cel care nu incearca sa ma schimbe, judecandu-ma si criticandu-ma, ci ma accepta asa cum sunt. Este cel care imi respecta spatiul si procesul cresterii spirituale. Prietenul este cel care imi spune adevarul, oricare ar fi el. Ma imbratiseaza chiar si atunci cand eu cred ca merit prea putin iubirea lui. Este cel care iarta si e recunoscator. Isi permite sa fie el insusi. Rade, plange, tace, este cum simte sa fie. Imi impartaseste experientele sale, fara sa-mi invadeze spatiul. Ma intreaba cum sunt, cum imi e, ii pasa. Uneori, ma roaga sa tac, sa-l las singur. Alteori, intreaba daca e in regula sa se planga. Face ceva pentru mine, doar daca vrea si o face cu bucurie. Ii spun "da" sau "nu", fara retinere. Nu ia personal refuzul meu de a face ce-mi cere, ci ma respecta ca spun adevarul. Ma iubeste si cand nu e de acord cu mine. Un prieten este mai mereu in inima, merge alaturi de tine si nu legat de tine. Iti e partener. E parte din cresterea ta, e oglinda ta, mentorul tau. Te ajuta sa cresti, sa te vezi. Te iarta, isi cere iertare, multumeste, are incredere, te inspira, iti respecta alegerile, te ajuta sa-ti vezi darurile, spune adevarul. Un prieten se conjunga prin "a fi" si nu prin "a face" sau "a avea". Iti da putere, te sustine, te ajuta sa vezi lumina si maretia din tine! Prietenul te oglindeste pe tine. E acolo, in viata ta, sa-ti arate in ce punct te afli, ce mai ai de transformat si invatat, unde poti aduce si manifesta mai multa iubire.
Prietenul tău ești tu, in versiunea mai usor vizibila și palpabila.” (Nicoleta Svârlefus)
Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut.
Fiecare lovitură are două aspecte: unul dureros și născător de plângere de milă și indignare în fața nedreptății lui Dumnezeu și celălalt o ocazie de trezire, de ieșire din carapacea deprinderilor somnambulești. Să fii atent acum la durerea din inima ta și să-L chemi pe Domnul acolo. Așa vei afla că nașterea ta din nou nu s-a terminat. Și să nu uiți că nimic din ce ai dobândit până acum pe Cale nu ai pierdut
vineri, 10 iunie 2022
Așa este omul
joi, 9 iunie 2022
Legenda papadiei
🌼La început , Dumnezeu a trimis un înger pe pământ să întrebe toate plantele cum vor să arate. Numai papadia nu știa cum dorea să arate și îngerul i-a mai lăsat o zi, să se gandeasca...
🌞În ziua aceea, papadia s-a rugat, s-a gândit și s-a răzgândit, până a dat cu ochii de Soare, apoi s-a hotărât ca vrea sa arate ca El. Știa că vrea sa fie galbenă și frumoasă , strălucitoare și caldă , ca soarele...
🌕Apoi a văzut Luna și se răzgândi...Voia să arate ca ea. Sa fie albă , rece, mândră și frumoasa...
🌠Apoi a văzut stelele și îi plăcură și acelea. Când veni îngerul nu mai știa ce să-i spună: voia să fie ca soarele, ca luna, ca stelele... Așa că Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele. De aceea papadia este la început galbenă ca soarele, apoi albă ca luna și dacă sufli peste ea se împrăștie precum stelele.
POSTUL NEGRU
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...