Idealul creștinului este mântuirea sufletului, adică dobândirea vieții veșnice.

Până la Întruparea și Învierea Fiului lui Dumnezeu nimeni nu se putea mântui, căci raiul era închis și Harul Duhului Sfânt nu era revărsat peste lume. De aceea, toți drepții Vechiului Testament așteaptau izbăvirea sufletelor prin moartea și Învierea Sa. Mântuirea, după învățătura Sfintei Evanghelii și a Bisericii Ortodoxe, se dobândește prin păzirea poruncilor, cuprinse atât în decalogul Legii Vechi, cât și în Noul Testament, numit și legea Harului. Orice creștin care vrea să se mântuiască trebuie să îndeplinească 3 condiții: ● să aibă credință dreaptă în Dumnezeu; ● să aibă harul Duhului Sfânt, care se dă tuturor prin cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii – Botezul, Mirungerea, Spovedania, Sfânta Împărtășanie, Nunta, Preoția, Maslul; ● să împlinească poruncile din Sfânta Evanghelie. Fără aceste 3 condiții nu este mântuire. Una dacă lipsește, omul nu se poate mântui și își pierde sufletul, care este mai scump decât toată lumea. Acesta este mântuirea pe calea poruncilor, comună și obligatorie tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu și doresc să moștenească viața veșnică. Dar mai e și o altă cale de mântuire, mult mai grea: calea desăvârșirii creștine, pe care au mers toți sfinții, apostolii, mucenicii, ierarhii și cuvioșii. Pentru că nu e obligatorie, ci benevolă, este numită și calea sfaturilor evanghelice. Pe această cale merg de obicei călugării, văduvii și creștinii care au o chemare specială de la Dumnezeu și o evlavie deosebită pentru sărăcia totală de cele materiale. Aceasta este calea îndumnezeirii și a unirii mistice cu Hristos. Pentru a înțelege mai bine cele 2 căi de mântuire, să ne reamintim textul Evangheliei de astăzi. Un tânăr bogat s-a apropiat de Hristos și L-a întrebat: Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică? Iar El i-a răspuns: Dacă voiești să intri în viață, păzește poruncile! Și îi amintește câteva din Decalog: Să nu ucizi, să nu fii desfrânat, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Însă tânărul era credincios și corect. De aceea a zis: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea (Matei 19, 16-20). Iată câteva din poruncile principale care asigură mântuirea tuturor celor ce merg pe această cale. Tânărul din Evanghelie le păzea pe toate acestea cu sfințenie. Câți tineri mai împlinesc azi cu atâta credință poruncile lui Dumnezeu? Câți mai merg regulat la biserică, câți se spovedesc, câți primesc Sfintele Taine, câți fac rugăciune seara și dimineața, câți se păzesc de beție și desfrâu? Dar tânărul din Evanghelie nu era mulțumit sufletește. El simțea că sufletul său vrea ceva mai mult, adică o viață mai înaltă, unită deplin cu Hristos. De aceea întreabă: Ce îmi mai lipsește? Până aici a fost calea poruncilor, obligatorie tuturor. De acum începe calea desăvârșirii, a urcușului duhovnicesc. Dacă voiești să fii desăvârșit, vinde averea ta, dă-o săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează Mie (Matei 19, 20-21). 2 lucruri îi cerea Hristos tânărului care dorea desăvârșirea: să se lepede de cele materiale, prin împărțirea averii la săraci și să-L urmeze, părăsind casa, rudele și toate grijile pământești. Cine nu urcă ambele trepte ale desăvârșirii – lepădarea de cele trecătoare, adică sărăcia de bună voie și urmarea lui Hristos – nu poate ajunge la treapta desăvârșirii. Dacă numai una o facem și a doua nu, nu putem urma lui Hristos. Fără o naștere duhovnicească din nou, fără dezbrăcarea de patimi și de grijile lumii, nu ne putem îmbrăca cu haina unei vieți noi în Hristos. Câți oameni sunt săraci în lume și chiar fără familie, dar nu urmează cu toată inima lui Hristos, pentru că nu se pot lepăda de patimile ascunse: mândrie, slava deșartă, desfrânare, iubirea de bani, lenevire și mai ales de propria voie! Pr. Ilie Cleopa  

 Cine nu se leapădă de voia proprie și de patimile ascunse din minte și inimă nu poate face voia lui Hristos și nu-L va putea purta în inima sa plină de idolii patimilor. Oamenii aceștia nu pot urca pe scara desăvârșirii creștine. Printre ei se numără și tânărul bogat care, auzind că i se cere să-și dea averea la săraci pentru a urma lui Hristos, s-a întors acasă trist. Păzirea poruncilor Legii, unită cu credința dreaptă în Hristos aduc mântuirea omului, dar nu-l fac desăvârșit, arată Pavel: Nimic nu a desăvârșit Legea (Evrei 9, 9; 10, 1). Zice Mântuitorul: Eu am venit ca viață să aibă, și din belșug să aibă (Ioan 10, 10). De aici trebuie să înțelegem că alta este treapta celor ce intră în viață, adică se mântuiesc, și alta este treapta celor ce voiesc să aibă și mai multă viață, adică a celor desăvârșiți. Cei ce se mântuiesc, moștenesc viața cea veșnică, iar cei ce sunt desăvârșiți, nu numai că se mântuiesc, dar moștenesc vistieriile slavei celei dumnezeiești din ceruri. Prin călcarea poruncilor omul a pierdut raiul, iar prin jertfa și răscumpărarea Mântuitorului neamul omenesc a moștenit cerul. De aceea El n-a zis în Sfânta Evanghelie Fericiți cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăția raiului, ci Împărăția Cerurilor, sau Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a acelora este împărăția raiului, ci Împărăția Cerurilor. Mântuitorul a venit în lume ca prin jertfa și răscumpărarea Sa să dea mai mult decât am pierdut la început prin zavistia diavolului. S-a împlinit cuvântul care zice: Unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit darul (Romani 5, 20). Pavel arată că sunt diferite trepte ale slavei pentru cei ce se mântuiesc: Alta este strălucirea soarelui, alta este strălucirea lunii, și alta strălucirea stelelor, și stea de stea se deosebește în strălucire (I Corinteni 15, 41). Însuși Mântuitorul zice: În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt (Ioan 14, 2). Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit (Matei 5, 48). În ce constă desăvârșirea omului pe pământ? Pavel zice: Dragostea este legătura desăvârșirii (Coloseni 3, 14). Cel ce are desăvârșită dragoste față de Dumnezeu și de aproapele său a ajuns la fapta cea mare a desăvârșirii. Sf. Maxim Mărturisitorul arată că cel desăvârșit în iubire a ajuns la culmea nepătimirii și nu mai cunoaște deosebirea între al său și al altuia, sau între credincios și necredincios, între rob și slobod, sau peste tot între bărbat și femeie. Cel ridicat mai presus de tirania patimilor, căutând la firea cea una a oamenilor, privește pe toți la fel și are față de toți aceeași dragoste (Galateni 3, 28). Sf. Ioan Scărarul spunea că desăvârșirea este învierea sufletului mai înainte de învierea trupului. Sf. Nichita Stihatul spune că desăvârșirea este readucerea puterilor sufletului la starea de la început a naturii omului, așa cum l-a creat Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa și cum era el în rai înainte de cădere. Sf. Isaac, fiind întrebat de unde știm că am ajuns la măsura desăvârșirii, explică aşa: Când se va mișca pomenirea lui Dumnezeu în mintea omului, îndată inima lui se pornește spre dragoste și ochii lui pogoară lacrimi cu îndestulare, că dragostea din pomenirea celor iubiți aprinde lacrimi... acesta și în somn vorbește cu Dumnezeu. Dar și în familie se poate duce o viață creștină înaltă. Oare ce sunt mamele sfinte, cu copii mulți, crescuți în rugăciune și bucurie, dacă nu niște femei desăvârșite în răbdare și iubire? Credincioșii cu viață curată din lume care trăiesc în feciorie și văduvie neîntinată prin sate și orașe desăvârșiți sunt! Să păstrăm cu râvnă evlavia și exemplul personal al mamelor bune, al duhovnicilor și sfinților noștri! Azi este desăvârșit cel ce se roagă neîncetat, cel împăcat cu toți, cel ce miluiește, se smerește și se jertfește pentru apărarea dreptei credințe, pentru bună creșterea copiilor și pentru mântuirea tuturor. Să rugăm pe Mântuitorul să ne ajute pe calea desăvârșirii în dragoste, în credință și în rugăciune, spre lauda lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre. Pr. Ilie Cleopa Partea 2 din 2