„Știi ce înseamnă să nu ispitești și sa fii ispitit? Să nu furi și să fii furat? Să binecuvintezi și să te blesteme? Să miluiești și să te nedreptățească? Să lauzi și să te osândească? Să vină să te mustre fără motiv și să strige neîncetat că ești înșelat? Și aceasta toată viața... Iar tu să știi că nu este așa cum spun ei. Și să-l vezi pe ispititorul cum îi ațâță, iar tu să te pocăiești și să plângi ca unul ce este vinovat...
Aceasta, sora mea, este arta artelor și știința științelor. Să te lovești până când te vei convinge pe tine însuți, să numești lumina întuneric și întunericul lumină. Să te lipsești de orice drept și să piară cu desăvârșire trufia. Să devii nebun întru deplină cunoștință.
Să-i vezi pe toți, fără însă să te vadă celălalt câtuși de puțin. Căci cel care devine duhovnicesc pe toți îi judecă, dar de nimeni nu este judecat. Pe toate le vede. Sus își are ochii săi și nimeni nu-l vede.
Toată viața mea a fost o mucenicie. Și cel mai mult sufăr pentru ceilalți, căci vrei ca să-i mântuiești, iar ei nu te ascultă. Și tu plângi și te rogi, iar ei te iau în râs și îi biruiește ispita”.
Sfântul Iosif Isihastul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.