Dacă ești încercat cu necaz sufletesc sau răceală pentru rugăciune

 Dacă ești încercat cu necaz sufletesc sau răceală pentru rugăciune și pentru deprinderi ale evlaviei, nu lăsa lucrările bunei-cinstiri, precum Domnul Iisus Hristos, Care în trei rânduri S’a rugat când sufletul Său era îndurerat până la moarte. Fă totul în numele Domnului Iisus Hristos și, astfel, fiecare lucrare a ta va fi lucrare a evlaviei. Ostenește-te a te păzi și de cele mai mici păcate, căci cel ce nu fuge de cele mici, negreșit va cădea în păcate mari și grele. Dacă vrei să nu fii tulburat de gânduri rele, primește cu smerenie umilințele sufletești și necazurile trupești, nu numai într’o vreme anume, ci necontenit, în tot locul și în orice lucrare. Fiecare gând care te depărtează de Dumnezeu, mai cu seamă cugetele trupești necurate, izgonește-l din inima ta cât mai grabnic cu putință, așa cum te-ai grăbi să scuturi de pe haina ta o scânteie care a căzut pe ea. Când vine un astfel de gând, roagă-te cu stăruință: Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Ajută-mă, Doamne! Nu mă lăsa! Izbăvește-mă din ispită! sau în alt fel, asemenea cu acesta. Dar în toiul ispitei nu te tulbura. Cel Care ți-a trimis prilej de luptă, Acela îți va da și puteri de biruință. Fii cu duhul în pace, ai nădejde în Dumnezeu. Dacă El e cu tine, cine se va ridica împotriva ta? Roagă-te lui Dumnezeu să ia de la tine tot ceea ce hrănește iubirea de sine, chiar dacă este foarte amar pentru tine. Să dorești a viețui și a muri pentru Dumnezeu și întrutotul să fii al Lui. De se va întâmpla să ți se facă necinste de la oameni, gândește că ea ți-a fost trimisă de Dumnezeu spre slava ta și, în felul acesta, vei fi fără tristețe și în slavă întru necinste

 Cel ce are dragoste creştină, oricâte neplăceri ar suferi de la un om, nu încetează să-l iubească; căci nu este influenţat de patimile sale, ci este insuflat de Iubire, de Hristos. Tocmai de aceea iubirea creştină, cum spunea Pavel, nicicând nu va pieri. Şi, adevărat, ce pricină ai putea aduce, pentru care să încetezi să-l mai iubeşti pe aproapele tău? Faptul că, pe când tu îl cinsteai, acela te înjura? Sau faptul că, pe când tu săvârşeai fapte bune în folosul lui, acela voia să te vatăme? Dar dacă-l iubeşti întru Hristos, aceste cauze te vor face nu să-l urăşti, ci să-l iubeşti şi mai mult. Căci toate cele care distrug iubirea obişnuită, născută din interes, întăresc iubirea creştină. Cum? În primul rând, întrucât cel care se poartă în chip vrăjmaş cu tine, îţi aduce răsplată de la Dumnezeu; şi în al doilea rând, fiindcă acela, fiind bolnav duhovniceşte, are nevoie de compătimirea şi de sprijinul tău. Prin urmare, cel care are iubire adevărată continuă să-l iubească pe aproapele, chiar dacă acesta îl urăşte sau îl înjură sau îl ameninţă, cu mulţumirea că iubeşte pentru Hristos şi deci Îl şi urmează pe Hristos, Care asemenea iubire a arătat vrăjmaşilor Săi. Nu numai că S-a jertfit pentru cei care L-au urât şi L-au răstignit, dar L-a şi rugat pe Tatăl Lui să-i ierte: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34). Iubirea, de asemenea, nu ştie ce înseamnă interesul. De aceea Pavel ne povăţuieşte: „Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt” (I Corinteni 10, 24). Iubirea nu ştie ce înseamnă nici invidia, căci cine iubeşte cu adevărat consideră binele aproapelui ca pe al său. Astfel iubirea, încet-încet, îl preschimbă pe om în înger. După ce îl scapă de mânie, de invidie şi de oricare altă patimă tiranică, îl scoate din starea naturală omenească şi-l aşează în starea îngereştii eliberări de patimi."

 „Dacă ai fi ştiut!" Da, deseori în viaţă, când ne găsim în împrejurări grele, când trebuie să facem ceva şi ne împotrivim din răsputeri, dacă am fi ştiut că tocmai în lucrul acela este cuprins pentru noi izvorul vieţii l-am fi primit, bineînţeles, cu râvnă. De aceea, să nu nesocotim nici o îndatorire, oricât ar fi aceasta de grea. Dacă ea ne-a ieşit în cale, înseamnă că Domnul însuşi ne-a trimis-o, şi nu degeaba. Poate că niciodată nu vom primi acea comoară duhovnicească care ni s-ar fi descoperit tocmai prin îndeplinirea acelei îndatoriri, dacă vom pierde prilejul de a face ceea ce ne-a rânduit Domnul. Ni se întâmplă adesea să îndurăm necazuri şi nedreptăţi din partea aproapelui, şi atunci, scoşi din fire, spunem că mai uşor ne-ar veni să îndurăm o încercare trimisă de Dumnezeu decât atâta suferinţă din partea oamenilor - însă nu este, oare, şi aceasta tot o încercare de la Dumnezeu? Dacă El a îngăduit-o, înseamnă că El a şi trimis-o, şi a trimis-o pentru desăvârşirea noastră. Aşadar, să primim toate cu iubire şi cu supunere, ca şi cum le-am primi chiar din mâna Mântuitorului, şi ne va fi mai uşor. Să-I cerem Domnului „apa vie", chiar dacă aceasta iese dintr-un izvor amar..." ("Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu, 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului")