Canoanele Sfantului Ioan Ajunatorul

 

Cei canonisiți cu anii puțini de la Sf. Ioan Postitorul va trebui să facă și canonul de nevoințe, însemnând, sute de metanii, mai multă rugăciune, post aspru…

 

Cei canonisiți cu anii puțini de la Sf. Ioan Postitorul va trebui să facă și canonul de nevoințe, însemnând sute de metanii, post aspru (hrană uscată după al noulea ceas (ora 3 după amiază) etc… altfel anii puțini nu le vor folosi…

Din canoanele Sfântul Ioan Ajunatorul (Postnicul):

Însemnare: A scurta anii de pocăinţă, după cum socotesc eu, nu se va părea lucru fără socoteală celor ce judecă drept, deoa-rece nici la Marele Vasilie şi nici la cei mai vechi dumneze-ieşti Părinţi ai noştri nu s-au hotărât celor ce greşesc post sau priveghere, sau număr de metanii, ci numai depărtarea de împărtăşanie. Pentru aceasta noi am socotit că se cuvine celor ce se pocăiesc curat, sau se sârguiesc să-şi chinuiască trupul cu vieţuire aspră şi petrec cu mulţumire o viaţă potrivnică răutăţii celei dintâi, să le măsurăm lor după măsura înfrânării şi împuţinarea timpului de pocăinţă, adică dacă va accepta cineva să nu bea vin atâtea zile rânduite, am judecat şi noi să-i scădem un an din anii certării celei rânduite de Părinţi.

Asemenea, dacă făgăduieşte infrânare de carne pentru o vreme, am socotit să-i împuţinăm încă un an; şi dacă se va înfrâna de brânză, de ouă, de peşte sau de untdelemn la fiecare dintr-acestea, să-i reducem câte un an. Dacă voieşte să- L îmblânzească pe Dumnezeu şi cu metanii dese, îi vom reduce şi mai mult dacă arată voinţă spre multă milostenie, nu mai jos decât îi este puterea. Iar dacă după cădere a venit la viaţa cea iubitoare de Dumnezeu şi călugărească, am socotit că este bine să-i dăm lui iertarea în mai puţină vreme, fiindcă, vrea să-şi petreacă toată viaţa lui în multă pătimire, care se cuvine vieţuirii călugăreşti.

Vezi Canonul 12 al Sinodului 1; Canonul 102 al Sinodului 6; Canoanele 2, 5 şi 7 ale Sinodului celui din Ancira; Canoanele 2, 3, 74, 84 ale Marelui Vasilie; 4, 5, 7 şi 8 ale Sfântului Grigorie de Nyssa; acestea răspund pentru împuţinarea anilor pe care a făcut-o Postitorul şi spun şi ele că, după aşezarea şi pocăinţa celor ce se spovedesc, aşa trebuie să se împuţineze şi anii canonisirii lor.

Motivul pentru care Părinţii rânduiau atunci celor ce greşeau, în loc de canon numai depărtarea de împărtăşanie este, precum socotesc, acela că atunci creştinii aveau atâta dragoste ca să se împărtăşească, încât socoteau mare pagubă a se lipsi de ea. Pentru aceasta şi Părinţii cei de atunci, nu au aflat altceva cu care să-i oprească de la păcat, decât depărtarea de împărtăşanie.

Canonul VIII: Cel ce comite malahie se canoniseste cu patruzeci de zile, hranindu-se cu mâncare uscata si facând o suta de metanii.

Canonul XII: Îl sfatuim pe tot cel ce a desfrânat, calugar sau mirean, sa nu se împartaseasca vreme de doi ani, daca este însa gata ca – dupa ceasul al noualea (ora 1500 n.n.) – sa manânce mâncare uscata si sa faca doua sute cincizeci de metanii. Iar daca se va arata nepasator, sa împlineasca vremea hotarâta de Parinti.

Canonul XIII: Pe preadesfrânat, dupa trei ani, îl socotim potrivit sa se împartaseasca, daca nu se împotriveste sa ia hrana uscata dupa ceasul al noualea (ora 1500 n.n.) si de va bate doua sute cincizeci de metanii în fiecare zi. Iar daca se leneveste, sa astepte pâna la sfârsitul vremii pe care au hotarât-o Parintii.

Canonul XVIII: Cel ce a necinstit pe un barbat, s-a socotit de cuviinta sa fie oprit trei ani de la Sfânta Împartasanie, sa se tânguie si sa posteasca si sa ia hrana uscata catre seara si sa faca doua sute de metanii. Iar daca pretuieste mai mult nepasarea, sa împlineasca cei cincisprezece ani (de canonisire).

Canonul XX: Pe ucigas cel cu voia sa (si cei/cele ce fac avorturi n. n.) îl îndepartam pentru cinci ani de la Sfânta Împartasanie, iar pe cel fara de voie, la trei ani, daca – dupa ce tine post pâna seara, folosind hrana cu desavârsire uscata – se învoieste sa faca si trei sute de metanii zilnic. Daca însa se leneveste, sa împlineasca ce au hotarât Parintii.

Canonul XXVII: Pe furul care se pocaieste de bunavoie îl oprim patruzeci de zile de la Sfânta Împartasanie. Pe cel dovedit (de altii) de hotie, – pâna la sase luni, cu hrana uscata, dupa ceasul al noualea (ora 1500 n.n.), si facând, în fiecare zi, câte o suta de metanii.

Canonul XXXI: Cei care, de nevoie sau fara de nevoie, au jurat strâmb am socotit ca trebuie sa-i amânam cu Împartasania timp de un an, si sa manânce hrana  uscata dupa ceasul al noualea (ora 15.00 n.n.) si sa bata zilnic doua sute cincizeci de metanii.

Canonul XXXII: Celor ce marturisesc ca au facut vrajitorii si farmece, le scurtam, cu pogoramânt, la trei ani vremea de pocainta de vor fi gata ca, în fiecare zi, sa socoteasca de foarte mare pret postul, si, dupa ceasul al noualea (ora 1500 n.n.), sa foloseasca hrana saracacioasa si uscata, încât abia sa-si duca zilele. Dar sa faca si doua sute cincizeci de închinaciuni, lovindu-si cu evlavie fruntea de pamânt. La acestea le îndatoram si pe femeile care fac baiere si se îndeletnicesc cu ghicitul. (Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Episcopiei Râmnicu-Vâlcea).

NOTA: Cum se iconomiseste cel ce se pocaieste, când are multe pacate

Si daca cel ce se pocaieste are multe pacate, îi dai canon pentru cel mai mare dintr-însele, adica acela care are drept epitimie cei mai multi ani. Iar câta vreme savârseste pacatul, desi nu se cumineca, totusi timpul acesta nu se socoteste la anii de împlinire a canonului.

Iar daca se va îndeparta de la pacatul pe care l-a marturisit, oarece vreme, si apoi cade iarasi într-însul, iarasi ia de la început anii de canon. Iar de cade într-alt pacat, trebuie sa chibzuiesti care cere mai multi ani: canonul pe care nu-l împlinise sau pacatul din urma, si pe acei ani sa rânduiesti sa-i tina. Iar daca, înainte sa ti se fi marturisit, cel ce se spovedeste s-a departat de la pacat si, deopotriva, si de la Dumnezeiasca Împartasanie, fie din îndemnul sau fie dupa al altui duhovnic, sa stii ca se numara la canon si anii aceia care încep odata cu îndepartarea de la pacat. Sa se numere la canon vremea aceia în care s-a îndepartat de la pacat, si de la Împartasanie cel ce se pocaieste, dupa hotarârea sa, adica fara sa fi marturisit pacatul de moarte pe care l-a savârsit. Aceasta sa faci prin pogoromînt si milostivire si nu dupa asprime si dupa dreptate. Fiindca, dupa ce crestinul îsi va marturisi pacatul de moarte, de atunci încolo se socoteste canon si îndepartarea de la pacat si de la Împartasanie, precum si toate faptele bune pe care le face si-i aduc viata vesnica si-l slobozesc de osânda vesnica. Iar câta vreme are nemarturisite pacatul cel de moarte si îndepartarea de la pacat si de la Împartasanie, precum si toate faptele bune pe care le-a savârsit, (acestea) nu-i aduc nici viata vesnica, nici nu-l izbavesc de la osânda cea vesnica. Si acesta este lucru învederat, fiindca daca el moare astfel, cu acest pacat de moarte al sau nemarturisit, se osândeste. (Sfântul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura Episcopiei Râmnicu-Vâlcea)

Sfîntul Paisie de la Neamt († 1794) zice:

„Va spun si aceasta ca eu am cautat cu rîvna în toate sfintele canoane, daca nu cumva se gasesc oarecare epitimii fara îndepartarea de la împartasirea cu Sfintele Taine, dar n-am putut gasi. Însa este prea înfricosata si înspaimîntatoare certarea pusa asupra preotilor, care îndraznesc sa împartaseasca pe cei opriti de sfintele canoane. Pe amîndoi Biserica îi aseamana cu Iuda vînzatorul”. (Vietile Sfintilor pe luna Noimbrie, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1993)

CITITI CU LUARE AMINTE, DE MAI MULTE ORI, CUVINTELE SFINTILOR PARINTI, LUATI AMINTE LA CE NE SFATUIESC, SI PUNETI-LE ÎN FAPTA!