PR. ARSENIE PAPACIOC – CUM SĂ NE RUGĂM?

 

Unde-i iubirea autentică? Ne întreabă Pr. Arsenie Papacioc. Ni se cer rugăciuni scurte sau lungi? Dumnezeu cere în primul rând să nu ne rugăm cu nepăsare. Să nu Îl tratăm cu nepăsare. PR. ARSENIE PAPACIOC – CUM SĂ NE RUGĂM?

Iubire și nepăsare

Eu sunt întrebat toată ziua: Cum să ne rugăm, cum? Doamne, Doamne, Doamne, Doamne, dacă zicem, e bun. Pentru că Dumnezeu nu-i supărat pe noi atât de mult, cât pentru faptul că suntem nepăsători. E supărat pentru asta Dumnezeu. Eu v-am făcut şi la Mine nu vă gândiţi. Eu vă iau, eu vă fericesc, eu vă judec, nu vă gândiţi şi la Mine deloc? Această nepăsare Îl doare pe Dumnezeu. Ca orice mamă căreia nu-i plânge copilul deloc ca să-i dea ţâţă. Ei, nepăsarea asta e foarte dureroasă.

Unde-i iubirea autentică? Deci întrebarea este: De ce n-ai iubit? Răspunsul e limpede: Pentru că am urât, am duşmănit. Și asta este ce ai băgat în traista veşniciei tale. Trăistioara aia mică, nici aia nu e plină.Din ea te hrăneşti o veşnicie întreagă, cu un simplu: Doamne, Doamne, Doamne, Doamne.

Rugăciuni lungi sau scurte?

Nu trebuie să ne concentrăm pe rugăciuni lungi sau rugăciuni mistice. Aceea este a oamenilor mari. Noi suntem viermi, dar poate nici aşa.

Rugăciunea Doamne Iisuse e o rugăciune foarte importantă, de mare taină, dar să fie tăcută. Pretinde lucrul ăsta, rugăciunea inimii: taină. Dacă se poate, nici tu să nu ştii că zici. Aşa de tainică este. Ai rugăciuni Tatăl nostru, ai psalmi.

Şi dacă nu taci, ai vorbit faţă de tine însuţi, că eu suflu şi răsuflu. Dar nu te-ai întrebat: De unde e puterea aceasta?

Despre Rugăciunea inimii – Sângele Duhului

Rugăciunea inimii e o rugăciune foarte importantă şi foarte bogată, foarte înzestrată, dar tainică. Dacă ai vorbit este egal cu a mâna oile la un cioban. Dar ăla ştie de ce le mâna, tu nici nu ştii ce faci. Am auzit şi eu şi zic că e ceva decât nimic; dar tu eşti departe de nimic.

Rugăciunea inimii e viaţa ta: sufli şi răsufli. Nu se vorbeşte. Prezinţi acest lucru, intri într-o intimidate cu divinitatea: Doamne Iisuse, Dumnezeule, miluiește-mă pe mine păcătosul! Dar eu am redus-o până la să zic aşa: Doamne, Doamne, Doamne… Nu merge să păcăleşti. Spun Doamne, Doamne, dar pe toate fibrele, nu pe unde trece sângele vieţii, sângele nevăzut. Nu sângele roşu, sângele duhului. Să-mi spuneţi unde greşesc şi mă corectez. Cine poate să se plângă că nu a ştiut? N-ai ştiut că bate clopotele? Te întreb: De ce bat?… Cheamă viii, plânge morţii şi opreşte viforniţa.

(Extras din Revista Atitudini Nr. 10)

 

CUM SA NE RUGAM? Ne invata ca nimeni altul… PARINTELE ARSENIE PAPACIOC: “Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, asta este esenta rugaciunii…”  

• Sfaturi ortodoxe: Dialog cu Parintele Arsenie

– Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?

– Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.

Eu personal nu sunt pentru rugaciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.

Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugaciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sa fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: “Uf!“, ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. “Nu tot cel ce zice “Doamne, Doamne va intra în împărătia Mea!” Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.

Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem – tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?

Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.

Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.

– Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?

– Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. O rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.

Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. “Fără de Mine nu puteti face nimic“. Mai mult: “Nu se miscă fir de păr fără voia Mea.” Vă dati seama cât de mult ne apără.

Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inima. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.

Iubiti mult! Hristos vă porunceste!

Parintele Arsenie - Un suspin poate fi o rugaciune

Mareste imaginea.

Parintele Arsenie Papacioc "Un suspin poate fi o rugaciune!"

Asistam la o indepartare a laicatului de Biserica. Oamenii nu mai vin la slujbe, nu mai tin legatura cu preotul. Practic, desi unii se autodefinesc crestini, ei nu se comporta ca atare. Cum vedeti situatia acestei categorii, destul de numeroasa din pacate?

Pr. Arsenie Papacioc: Mai intai de toate, aceste constatari nu trebuie sa fie o preocupare in sine: "ca nu vine lumea la biserica". Cel mai bine este sa va ocupati de persoana dumneavoastra, tot asa cum fiecare trebuie sa se preocupe de persoana lui. Toti cei care sunt ispititi sa observe astfel lucrurile, sa se ocupe, mai intai, de ei insisi.

Intr-adevar, este un fenomen ca, acum, nu vine lumea la biserica. Sunt niste momente istorice, psihologice prin care trece acum societatea. Exista prea multe preocupari.

Dar eu sunt foarte sigur - si ma gandesc aici, mai ales, la romani, la crestinii nostri romani - ca, atunci cand aud "bataia clopotelor care cheama viii, plange mortii si imprastie viforile", atunci cand romanul aude clopotele batand, chiar daca nu este un traitor al legii, se inchina, totusi, instinctiv, pentru ca simte ca acest sunet este o chemare, o chemare sufleteasca. Acest moment de tresarire interioara este foarte important. Aceasta clipa ne intereseaza de fapt: clipa ce vadeste starea ascunsa a fiecaruia.

Mersul la biserica este si in functie de preocuparile oamenilor, care sunt, evident, specifice momentului istoric de astazi. Dar, orice clipa poate fi un timp de traire si orice suspin poate fi o rugaciune. Tocmai de aceea importanta este clipa de care vorbeam, cand omul are, in sinea lui, o tresarire. Trist este daca nu exista tocmai aceasta tresarire de moment. Asta este, pe de o parte, si consecinta a 40 de ani de ateism organizat; nu doar un simplu ateism publicat si difuzat, ci un ateism atent organizat.

Dar, cu sabia in mana, cu lanturi la maini si la picioare, am trecut si peste acesti 40 de ani. Acum, insa, traieste o generatie nascuta in ateism, o generatie a carei traire nu este limpezita. Asa ca problemele acestea la care faceati referire, pot fi explicate rational, dar nu este bine sa se faca atata caz, pentru ca aceste lucruri slabesc forta personala a fiecaruia, semanand confuzie. Din cauza greselilor multimii, ajunge fiecare om sa se scuze in sinea lui: "Ce numai eu fac? Vad ca toti fac!"

Deci, cel mai bine este ca noi sa ne rugam pentru rezolvarea acestor lucruri, sa ne rugam pentru oamenii acestia. Redactor: Prin urmare exista rele pe care esti dator sa le observi si sa le arati si celorlalti, dar exista si lucruri pe care, punandu-le in lumina mai mult decat e cazul, le amplifici si le alimentezi?

Pr. Arsenie Papacioc: Sigur ca da! Si oamenii nu-si dau seama de asta. Trebuie sa ne rugam pentru lume.

Fiindca vorbeati despre rugaciune: sfintia voastra spunea: "daca nu e timp suficient pentru rugaciunea limbii, nu trebuie sa inceteze nicicand rugaciunea mintii". Insa, parinte, oamenii s-au schimbat mult: ca vor sau ca nu vor, se gandesc tot timpul la posibilitati si, cei mai multi, din pacate, la lipsa de posibilitati. Cum ii poti arata omului de azi drumul rugaciunii, necesitatea ei?

Pr. Arsenie Papacioc: Dragul meu, ca esti student, te intreb si eu: ce asteptati dumneavoastra, studentii, de la catedra? Sa vi se explice ce este rugaciunea? Este un contact personal, pornit din inima, din constiinta noastra crestina catre Dumnezeu. Normal ca sunt rugaciuni de tipic, dar sunt si rugaciuni personale; cum spuneam inainte, un suspin poate fi o rugaciune. Chiar daca serviciul, ocupatiile, timpul nu permit rugaciuni de tipic, chiar daca nu apuci sa le faci, nu-i atat de grav, dar cu o conditie: sa ai o stare de prezenta continua a lui Dumnezeu in constiinta ta. Asta este important: gandul la Dumnezeu, constientizarea prezentei Lui - asta este o rugaciune la indemana fiecaruia, indiferent cat de ocupat ar fi. Sigur ca rugaciunile de tipic sunt foarte importante. Oricine poate si trebuie sa se roage, spunand: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"

Gandul omului trebuie sa fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gandim ca Dumnezeu ne va cere socoteala pentru tot ce nc-a dat? Frumusete, intelepciune, putere (de multe ori dincolo de cea a ingerilor, daca tinem cont ca lumina ingerilor este mai difuza decat "chipul si asemanarea" care il imbraca pe om), toate aceste bogatii nemaipomenite Dumnezeu Ie-a varsat peste om si, chiar daca esti pacatos, chipul ramane la tine. Privind aceste frumuseti, aceste impodobiri, acest chip, nu putem sa nu ne gandim la El. Tocmai acest gand, asa cum izvoraste el, este o rugaciune.

Este foarte important si trebuie actualizat ca "fara Dumnezeu nu se poate face nimic". Daca "fir de par nu se misca fara voia Lui", dar lumea intreaga? De aceea, e o mare greseala sa nu ne gandim la Dumnezeu. Cum sa ne gandim? Intr-o forma cat mai directa: "Doamne iarta-ma!", "Doamne-ajuta!". Tot asa te gandesti, de exemplu, la sotia ta, Ia iubita ta, te gandesti sau, mai bine zis, ti-e gandul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei. Ca o icoana ce-o porti in suflet, gandindu-te la ea intr-o forma simpla. In acest fel tii mereu legatura cu cel iubit. Deci, acelasi lucru este si rugaciunea: un contact permanent al inimii tale cu Dumnezeu.

Poti sa faci rugaciuni ingenunchiate, rugaciuni de tipic sau ... poti sa nu le faci. Dar nu trebuie sa inceteze sub nici o forma acest contact, aceasta relatie cu Dumnezeu, intr-o forma personala si directa.

Dar si aici, in primul rand, trebuie evitate acele aparente care te pacalesc pe tine insuti, crezand ca faci bine ceea ce faci. Sfintii povestesc ca, odata, a venit diavolul la usa unui calugar. impingea diavolul sa intre, impingea si calugarul dinauntru, sa nu-l lase si se ruga in timpul asta: "Doamne Iisuse ajuta-ma, miluieste-ma!" Dar diavolul il impingea mai tare si tot mai tare, mai sa-l biruie, cand, de teama, a strigat calugarul cat a putut de tare "Doamne, iarta-ma si ajuta-ma!" si imediat a disparut diavolul si, langa el, a aparut Mantuitorul. "De ce n-ai venit pana acum?" l-a intrebat calugarul. "Am venit cand M-ai chemat cu adevarat."

Deci, rugaciunea si gandul la Dumnezeu, daca nu pleaca din inima, sunt spoiala. Cati dintre noi nu patim, asemenea calugarului, la usa sufletului nostru. Cica ne rugam, cica ne impotrivim pacatului, dar numai coplesiti, in momente de mare cumpana, ne gandim cu adevarat la Dumnezeu.

Omul de azi isi limiteaza viata - gandirea si trairile - doar ta cele de aici fi de acum. Credeti ca, atata timp cat omul traieste pentru ce-i aici si nu pentru ce-l asteapta acolo, se mai gandeste la mantuire in masura in care ar trebui sa o faca?

Scopul vietii nu mai este mantuirea, ci realizarea in viata de aici. Scara valorica a omului, fata de care ar trebui sa raporteze totul, se rastoarna, existenta sa limitandu-se de la "ceilalti" la "mine", de la "vesnic" la "acum", de la absolut la prozaic. In aceste conditii, mai poate vedea omul, mai departe de el, spre mantuire?

Pr. Arsenie Papacioc: Asa este, trebuie sa fim mereu preocupati de mantuirea noastra. Acesta este scopul principal, permanent, de neschimbat, de neuitat: mantuirea. Si de aceea trebuie sa fugim de obiceiuri si de rutina. Totul in viata trebuie sa plece din aceasta fiinta a vietii noastre: inima.

E adevarat ca problemele sunt multe, dar nu trebuie sa dai drumul la sfoara care te leaga de cer. Daca iti dai drumul cazi in neant, cazi in pacate, cazi in iad. Trebuie sa te tii de aceasta sfoara orice ar fi, oricat de puternice ar fi vanturile. Tine-te cum poti, in felul tau, dar tine-te!

Si sa nu credeti ca Dumnezeu nu ne intelege in momentul istoric prin care trecem. Sigur ne-ntelege.

Cel mai bun program de rugăciune, recomandat de către Părintele Arsenie Papacioc

• Arhimandritul Arsenie Papacioc

  Atunci când ai o meserie, fie că ești medic, că ești elev, că ești student, că ești profesor, acolo fă-ți datoria creștinește și astfel împlinești cuvântul lui Dumnezeu! Și când scapi de acolo, când nu te ocupă nimic, îți zici și rugăciunile.

  Vorbiți-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm?

  Da, programul acesta este: Permanent!

  Dar atunci cand trebuie să învățăm pentru școală, cum să ne mai facem rugăciunile?

  Atunci când ai o meserie, fie că ești medic, că ești elev, că ești student, că ești profesor, acolo fă-ți datoria creștinește și astfel împlinești cuvântul lui Dumnezeu! Și când scapi de acolo, când nu te ocupă nimic, îți zici și rugăciunile.

  Știm că este foarte bine să citim Psaltirea, dar sunt psalmi în care nu ne regăsim și nu-i înțelegem. Este bine totuși să-i citesc mai departe, neînțelegându-i?

  Da! Nu este nevoie să-i înțelegi imediat. Îi înțelegi în timp. Este bine să-i citești, chiar dacă nu te regăsești în ei și nu-i înțelegi! Pentru că s-ar putea întâmpla să se vorbească în ei de dușmanul nevăzut, diavolul, și tu să interpretezi. Citește-i mai departe. Și va veni o zi când Dumnezeu, prin te miri cine sau personal, te va lămuri despre ce e vorba, că nu a rămas nimic nelămurit din Sfânta Scriptură.

  (Ne vorbește părintele Arsenie, volumul II, text îngrijit de Arhimandrit Ioanichie Bălan, ediția a II-a, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2010)