Biserica este spitalul unde Hristos este vindecător al oricărei neputințe prin dăruirea Sa întreagă, dă leacul suprem, tuturor celor ce vor a se tămădui.
Biserica este cabinetul psihologic unde Hristos ascultă neîncetat supărările și unde nu doar îndrumă prin duhovnic, ci lucrează El Însuși împreună cu păcătosul spre îndreptare.
Biserica este frontul de luptă unde se duc cele mai crâncene lupte, ale noastre cu noi înșine și cu patimile noastre, spre a învinge pe cel ce ne-a pornit acest război, adică pe diavol.
Când nu vom mai avea biserici, să știm că atunci suntem pierduți pe veci!
„Ce plină de răni este iubirea noastră cea firească! Ce rană adâncă e pe trupul ei împătimirea! Inima stăpânită de împătimire e gata de orice nedreptate, de orişice nelegiuire, numai de şi-ar îndestula iubirea ei bolnăvicioasă. Cântarul strâmb e urâciune înaintea Domnului, iar cântărirea dreaptă este plăcută Lui (Pilde XI, 1).
Iubirea firească aduce doar cele pământeşti celui iubit al său; la cele cereşti nici nu gândeşte.
Ea se răzvrăteşte împotriva Cerului şi a Duhului Sfânt, pentru că Duhul cere răstignirea trupului.
Ea se răzvrăteşte împotriva Cerului şi a Duhului Sfânt, pentru că se găseşte sub cârmuirea Duhului viclean, duhului necurat şi pierdut.
Să ne apropiem de Evanghelie, preaiubite frate, să ne privim în oglinda ei! Privindu-ne în ea, să lepădăm hainele cele vechi în care ne-a îmbrăcat căderea şi să ne împodobim cu veşmântul cel nou pe care ni l-a gătit Dumnezeu.”
Sf. Ignatie Breanceaninov, Experiențe ascetice, Despre iubirea aproapelui (Ed. Sofia, București, pag. 101)„Uită-te la lucrurile pe care le iubeşti: îţi plac foarte mult? S-a legat foarte tare de ele inima ta? Leapădă-te de ele.
Domnul cere de la tine această lepădare, El, Care a aşezat legea iubirii, nu ca să te lipsească pe tine de iubire şi de cele iubite, ci ca tu, lepădând iubirea trupească, să primeşti iubirea duhovnicească, neprihănită, sfântă, care e cea mai mare fericire.
Cel ce a simţit iubirea duhovnicească va căuta cu scârbă la iubirea trupească, o va privi ca pe o schimonosire hâdă a iubirii.
Întrebi cum să te lepezi de cele pe care le iubeşti, căci ele au prins, parcă, rădăcini în inima ta?
Spune despre ele lui Dumnezeu: Acestea, Doamne, sunt ale Tale; iar eu cine sunt Zidire neputincioasă, fară nici o însemnătate. Astăzi mai călătoresc, încă, pe pământ, încă mai pot fi de folos cu ceva celor iubiţi ai mei; mâine voi pieri, poate, de pe faţa pământului, şi nu voi mai fi nimic pentru ei! Voiesc sau nu voiesc, va veni moartea, vor veni alte cumpene, smulgându-mă în chip silnic de lângă cei pe care îi socoteam ai mei, iar ei deja nu vor mai fi ai mei. De fapt, nici nu erau ai mei; între mine şi ei era o oarecare legătură; amăgindu-mă cu această legătură, eu îi numeam, îi socoteam ai mei. Dacă ar fi fost cu adevărat ai mei, ar fi rămas cu mine pentru totdeauna. Zidirile sunt numai ale Ziditorului: El este Dumnezeul şi Stăpânul lor. Ceea ce e al Tău Îţi dau, Doamne al meu: acestea mi le-am însuşit pe nedrept şi în zadar”.
Sf. Ignatie Breanceaninov„Pentru ei este lucru mai de nădejde să fie ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este veşnic, pretutindenea-fiitor, atotputernic, cu nemărginire bun. Pentru cel care este al Lui, El este Cel mai credincios, Cel mai de nădejde ajutor şi acoperitor. Dumnezeu dă omului ale Sale; şi pentru om oamenii devin „ai săi”, vremelnic după trup, veşnic după duh, atunci când Dumnezeu binevoieşte să dea omului acest dar.
Adevărata iubire de aproapele se întemeiază pe credinţa în Dumnezeu. Ca toţi să fie una, a strigat Mântuitorul lumii către Părintele Său: precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. XVII, 21).
Smerenia şi încredinţarea în voia lui Dumnezeu omoară iubirea trupească ceea ce înseamnă că aceasta din urmă trăieşte prin părerea de sine şi necredinţă.
Fă pentru cei pe care îi iubeşti ceea ce poţi să faci folositor şi ceea ce este legiuit: dar totdeauna să-i încredinţezi lui Dumnezeu, şi iubirea ta oarbă, trupească, nesocotită se va preface, încetul cu încetul, într-o iubire duhovnicească, înţelegătoare, sfântă.”
Sf. Ignatie Breanceaninov, Experiențe ascetice, Despre iubirea aproapeluiIar dacă iubirea ta e o împătimire ce se împotriveşte legii, atunci s-o lepezi ca pe o urâciune. Atunci când inima ta nu e liberă, acesta e un semn al împătimirii. Atunci când inima ta este înrobită, acesta este semnul patimii nebuneşti, păcătoase.
Iubirea sfântă e curată, liberă, întreagă în Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfântului Duh,ce lucrează în inimă după măsura curăţirii acesteia.
Lepădând vrajba, lepădând împătimirea, lepădându-te de iubirea trupească, află iubirea duhovnicească; fereşte-te de rău şi fă binele (Ps. XXXIII, 13). Dă cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dumnezeu - cinstire care să fie în sufletul tău, nevăzută pentru ceilalţi,descoperită doar conştiinţei tale. Faptele pe care le săvârşeşti să fie, în chip tainic, pe potriva stării tale sufleteşti.
Dă cinstire aproapelui, fară să iei seama la vârstă, fară să faci nici o deosebire între bărbat şi femeie, fară să te uiţi la rangul lumesc şi iubirea sfântă va începe, treptat, să se facă arătată în inima ta.
Sf. Ignatie Breanceaninov„De vor păzi fiii tăi legământul Meu...(Ps. 131, 12). Fiindcă nu numai făgăduințele lui Dumnezeu ne vor da nouă cele bune, ci și noi trebuie să facem cele ce țin de noi. Nici nu trebuie să cădem așteptându-le, nici să fie în nepăsare și în lenevire. Căci multe din bunătățile pe care Dumnezeu le-a făgăduit, nu le face fiindcă i-a aflat nevrednici pe cei pe ce au primit făgăduințele. După cum și cele rele prin care ne amenință, nu le pune în lucrare dacă cei ce L-au întărâtat pe Dumnezeu mai târziu se pocăiesc și Îi potolesc mânia. Așadar, știind acestea să nu ne lenevim din pricina făgăduințelor, nici să nu deznădăjduim din pricina amenințărilor.”
Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Psalmi, Ed. Doxologia, Iași, 2011, pag. 579
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.