De ce o numim „Maica Vieții” pe Fecioara Maria

 

Maica Domnului, în calitate de „A Doua Evă”, a recapitulat firea și alegerea hotărâtoare a Evei. Cu alte cuvinte, ea a fost om și a fost fecioară, așa cum era Eva înainte de cădere, dar în loc să aleagă să nu asculte de Dumnezeu, Maria a ales să facă voia Lui. Ea a acceptat cuvântul Lui și L-a zămislit pe Hristos, Dumnezeiescul Cuvânt, Care S-a întrupat în pântecele ei.

La Facerea 3, 20, Septuaginta traduce numele ebraic „Eva” literal prin „viață” (ζωή): „Și a pus Adam femeii sale numele, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii”. Clement Alexandrinul (secolul al II-lea) tâlcuiește astfel acest pasaj: Femeia care a început fărădelegea a fost numită „Viață” pentru că este responsabilă pentru șirul celor care s-au născut și au păcătuit. Astfel, ea a devenit mama și a celor drepți, și a celor nedrepți. Fiecare dintre noi se dovedește a fi drept sau de bunăvoie se arată neascultător.

Cu alte cuvinte, precum ne spun Scriptura și Părinții, Eva a devenit mama biologică a neamului omenesc. Chiar dacă acceptăm sau nu acest termen literal, putem înțelege implicațiile lui în ceea ce privește o moștenire comună. Această moștenire include o origine nobilă, de vreme ce Dumnezeu ne-a făcut după chipul și asemănarea Sa (Facerea 1, 26) și ne-a dat, prin urmare, voință neîngrădită [liber arbitru]. Însă fiecare dintre noi are capacitatea de a săvârși fapte bune sau rele. Povestea tragică a neamului omenesc, așa cum o citim în Vechiul Testament, dă mărturie neîncetat despre eșecul lui Israel de a-și ține făgăduința sa inițială sau de a păzi legământul său cu Dumnezeu.

Maria, Maica Domnului, în calitate de „A Doua Evă”, a recapitulat firea și alegerea hotărâtoare a Evei. Cu alte cuvinte, ea a fost om și a fost fecioară, așa cum era Eva înainte de cădere, dar în loc să aleagă să nu asculte de Dumnezeu, Maria a ales să facă voia Lui. Ea a acceptat cuvântul Lui și L-a zămislit pe Hristos, Dumnezeiescul Cuvânt, Care S-a întrupat în pântecele ei. Consecințele acestei fapte, care izvorăsc atât din harul cu care a fost înzestrată Fecioara, cât și din libera sa voință, sunt la fel de importante pentru restul omenirii – și, într-adevăr, a întregii creații –, ca și cele ale neascultării Evei. Întruparea a adus răscumpărare din moarte și păcatul moștenit, împreună cu nădejdea mântuirii.

Din acest motiv, Maria este cinstită în multe texte liturgice drept „Maica bucuriei” și chiar ca „Maica Vieții”. Ultimul epitet face aluzie tipologic la Eva, care este „Maica tuturor celor vii”. Se referă însă, în același timp, la faptul că Maria a născut Viața lumii, pe Hristos Însuși. Astfel, prin El, Fecioara Maria a ajutat la dăruirea vieții veșnice tuturor celor care primesc Cuvântul Lui.

(Mary B. Cunningham, Maica Vieții. Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 108-109)

 

Sfânta Fecioară Maria, Maica Vieții /

Ca „Maică a Vieții”, Sfânta Fecioară este și modelul desăvârșit pentru toate mamele, de pretutindeni și de totdeauna.

Maica Vieții stă la începutul unei noi umanități, care restaurează condiția femeii și, în special, a mamei. Însuși numele de Eva al primei femei înseamnă „viață”. Citim în Facerea 3, 20: Și a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viață, pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii. Eva trebuia să fie Maica vieții. Ea însă a căzut în păcat și a adus pentru ea și pentru toți urmașii ei pedeapsa morții sufletești și trupești. Ea a născut într-adevăr fii și este maică a întregului neam omenesc, dar a născut fii spre moarte, datorită căderii în păcat. Dumnezeu a rânduit ca o Nouă Evă să fie Maica Vieții. Iar această Nouă Evă este Sfânta Fecioară Maria.

Ca „Maică a Vieții”, Sfânta Fecioară este și modelul desăvârșit pentru toate mamele, de pretutindeni și de totdeauna. Femeile creștine nu sunt și nu trebuie să fie simple fiice ale Evei; chemarea lor este de a se sili să devină fiice ale Maicii Domnului, atât prin împărtășirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât și prin imitarea virtuților ei.

Suntem o țară creștină, o țară în care, practic, toate femeile sunt botezate. Dar câte dintre ele se și silesc să se asemene Maicii Domnului? Cu mare durere constatăm că destule femei, în loc să-și facă un ideal din a urma modelul Maicii Vieții, devin cu cea mai mare ușurință ucigașe ale propriilor lor copii, devin „maici ale morții”.

(Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc, Șapte tâlcuiri biblice despre Maica Domnului, Editura Teofania, 2001, pp. 36-37)MAICA DOMNULUI – MAICA VIEȚII
„Sub milostivirea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile noastre nu le trece cu
vederea în nevoi, ci din primejdii ne izbăvește pe noi, una curată, una binecuvântată.”
Ne aflăm cu toții în forfota așteptării unor noi începuturi și în incertitudinea vacanței, pe care
mulți nu au avut binecuvântarea să o aibă nici anul trecut. Suntem mai mult decât doritori de a ne
îndepărta de stresul a tot ce înseamnă rutină și uzură cotidiană. Trăirea în Occident a impus oarecum
omului modern, mai cu seamă în luna august, plecarea în vacanță. Pentru mulți dintre frații și surorile
noastre aceasta înseamnă întoarcerea, măcar și pentru câteva zile, în țară, pentru a putea fi alături de
cei pe care mai bine de un an de zile nu i-au putut vedea, îmbrățișa și mângâia.
Se pare că acel Post cu care am intrat în pandemie s-a prelungit mult și după lumina Slăvitei
Învieri. Mai presus de nevoințele înfrânării trupești el a însemnat pentru mulți a posti și mai mult de
țară, de tată și de mamă, de cei dragi, ba chiar și de cei care au plecat spre urcușurile cerești, lipsiți
până și de posibilitatea de a-i fi revăzut încă o dată.
Prima jumătate a lunii august este pentru noi o binecuvântare, un prilej de a ne îndepărta de
uzura cotidiană. Un prilej de a petrece zi după zi în rugăciune, vorbind cu Maica Vieții noastre despre
problemele care ne frământă. Mulți dintre creștini profită de această perioadă vizitând mănăstirile
istorice din țară sau străinătate care se află sub ocrotirea marelui praznic al Adormirii Maicii
Domnului.
În troparul Praznicului o numim pe Maica Domnului Maica Vieții, deoarece Cel pe Care L-
a născut este Viața cea adevărată și izvorul vieții. În Evanghelia de la Ioan (1, 4) citim: Întru El era
viață și viața era lumina oamenilor, din această Viață ne-am deprins a ne hrăni cu toții la fiecare
Dumnezeiască Liturghie. Însă în ultimul an, prin obligativitatea retragerii în case, Domnul a îngăduit
să ne învățăm și a tânji după Ea, flămânzind și însetând după Ea, ba chiar pătimind dureros lipsa Ei.
Așa ne încredințează providențial și psalmistul, zicând: „eram flămânzi și însetați; sufletul lor întru
noi se sfârșea. Dar am strigat către Domnul în necazurile noastre și din nevoile noastre ne-a izbăvit.”
(Ps. 106, 5-6). Rânduiala pedagogică a Domnului care toate le rânduiește spre „folosul nostru” (Evr.
12, 10) nu a făcut altceva decât să ne ofere prin această privare de comuniunea euharistică și frățească
un privilegiu, acel privilegiul de a suferi un pic de nedreptate, de dragul Lui: „căci vouă vi s-a dăruit,
pentru Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.” (Filipeni 1, 29)
Ar trebui să Îi mulțumim Domnului pentru această oportunitate, pentru acest privilegiu de a
înțelege și mai mult că „fără de El nu putem face nimic” (Ioan 15, 5), că „El, Lumină a venit în lume,
ca tot cel ce crede în El să nu rămână (și să nu umble) în întuneric” (Ioan 12, 46) și că „fratele
nostru este viața noastră” (Sf. Siluan Athonitul). Mai ales că trăim aceste vremuri de grea frământare
și avem mare nevoie, ca umanitate, de lumina Sa!
Maica Domnului a fost tot timpul alături de oameni în momentele hotărâtoare ale vieții. Ba
chiar și în cele mai puțin hotărâtoare! Să ne aducem aminte chiar de începuturi, în Cana Galileii, când
a observat și s-a preocupat până și de un simplu (dar important) amănunt: că nuntașilor li se terminase
vinul, rugându-L și îndemnându-L pe Domnul să săvârșească o minune, pentru a preîntâmpina
mâhnirea mesenilor și a le aduce bucurie, dar și pentru a le ridica mintea de la cele lumești la cele
duhovnicești, pentru a-i pregăti pentru adevărata minune: prefacerea (schimbarea) omului.
„Trasu-m-ai cu dorul Tău Hristoase și m-ai prefăcut (schimbat) cu dumnezeiasca Ta iubire”
(Canonul Schimbării la față, Cântarea a 9-a, Canonul al doilea, ultimul tropar; respectiv Slujba Sfintei
Împărtășiri). Domnul a transformat apa lumii celei vechi în vinul cel bun al Împărăției Cerurilor, dând
gust și sens de mântuire la toate și tuturor. Încet-încet, „cum noi nu știm” (Marcu 4, 27), prin minuni
și rânduieli „arătate sau nearătate, știute sau neștiute”, (Rugăciunea anaforalei Liturghiei Sf. Ioan
Gură de Aur) înțelese de noi sau neînțelese, Domnul voiește să ne tragă de la „cele pământești la cele
cerești, de la cele stricăcioase la cele nestricăcioase, de la cele vremelnice la cele veșnice.”
(Rugăciunea anaforalei Liturghiei Sf. Vasile cel Mare).
Ca Născătoare a Cuvântului întrupat al lui Dumnezeu, Maica Domnului a „pus la inimă” (Lc.
2, 19, 51) toate faptele și cuvintele Fiului său, iar ca Mamă adevărată și iubitoare a tuturor celor ce
cred Fiului ei: „femeie, iată fiul tău” (Ioan 19, 26), pune și are la inimă toate împlinirile și
neîmplinirile noastre, bucuriile dar și necazurile, aducând har și plinătate.
„Fiecare Biserică Ortodoxă are o denumire pe care o folosește în chip deosebit. Românii au
„Maica Domnului”. Poporul român s-a oprit la acest nume din cauza sensibilității pe care o are față
de rolul mamei. Dar este ceva mai mult. Nu întrebuințează cuvântul de mamă, ci cel de maică,
rezervat de obicei pentru femeile care trăiesc în feciorie, pentru călugărițe...poporul a surprins într-
o numire simplă amândouă aceste trăsături: mamă și fecioară.” (Pr. Petroniu Tănase)
Maica Domnului este neîncetat rugătoare pentru întreaga lume, mai ales când este lovită de
dureri, suferințe și necazuri. Întocmai ca o mamă! Plecată din lumea cea trecătoare în împărăția cea
frumoasă și cu totul luminată, alături de Fiul ei Cel Preaiubit, înconjurată de toți viețuitorii Cerurilor
care au bineplăcut Domnului din veac, Maica Domnului rămâne neîncetat solitoare către Dumnezeu
pentru tot neamul creștinesc și dătătoarea tuturor bunătăților.
Arhanghelul a numit-o cea plină de har; să ne hrănim și noi din această plinătate care revarsă
neîncetat daruri binecuvântate asupra întregii lumi.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pre noi !