După învierea minunată a lui Lazăr, căpeteniile iudeilor au luat hotărârea să-l omoare pe Iisus cu primul prilej care li se va ivi. Această hotărâre nu este surprinzătoare deoarece ei îşi vedeau puterea şi influenţa subminate (dacă Îl lăsăm aşa toţi vor crede în El… Ioan 11;48). Cel care ia hotărârea cum să fie rezolvată această problemă este arhiereul Caiafa: „mai de folos ne este să moară un om pentru popor, decât să piară întreg neamul” (Ioan 11, 50).
Pentru că era arhiereu, Caiafa prin cuvintele sale a proorocit scopul jertfei lui Iisus – salvarea neamului omenesc. Pe drumul spre Ierusalim, lângă muntele Măslinilor, Mântuitorul îi trimite pe doi dintre ucenicii săi să îi aducă din sat un mânz de asin pe care nu a mai stat nimeni. Pentru a-şi arăta preţuirea pe care o aveau pentru Iisus, oamenii aşterneau în calea lui ramuri, şi chiar hainele lor strigând: Osana! Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului! …Osana, Fiul lui David!
Vestea venirii lui Iisus în Ierusalim s-a întins foarte repede, datorită faimei sale şi a minunii extraordinare pe care o înfăptuise în urmă cu câteva zile şi care îi pusese pe jar pe mai-marii iudeilor. Această primire i-a întărâtat şi mai rău pe sinedrişti care, supăraţi îl apostrofează pe Iisus zicându-I: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii. Dar El le răspunde: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga! (Luca 20, 39-40). Acest episod se repetă în templu când copii îi adresează aceleaşi urale, spre disperarea arhiereilor si cărturarilor. Următorul lucru inedit pe care îl săvârşeşte Hristos este alungarea neguţătorilor care pângăreau templul lui Dumnezeu: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari! (Matei 21, 12-13). Arhiereii şi cărturarii îşi văd ameninţate acum, după putere şi poziţie, şi veniturile (de loc neglijabile).
După alungarea „tâlharilor” din templu, Iisus a săvârşit o serie de minuni vindecând oameni orbi şi şchiopi. În tot acest timp arhiereii şi cărturarii unelteau fără succes să-L prindă pe Iisus: Arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă. Şi nu găseau ce să-I facă, deoarece tot poporul se ţinea după El, ascultându-L (Luca 19, 47-48).
Acţiunea se desfăşoară pe două planuri: Unul în care sunt prezentaţi oamenii ce se bucură de prezenţa Mântuitorului în mijlocul lor, de cuvintele şi de minunile pe care le înfăptuia. Şi un altul ocult format din mai-marii evreilor care urmăreau stoparea „furtunii” iscate de Iisus între iudei prin cel mai brutal mod posibil: omorârea lui Iisus.
Floriile si manzul asinei
In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.
Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.
„Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui”. In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.
Sfantul Ignatie Brancianinov vede in „Manzul asinei” si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.
Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: „Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face” (Ioan 14, 21, 23).
Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.
Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: „Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9). Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!”.
Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.
Floriile si ramurile de salcie
Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.
In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.