Sinaxar 7 Mai

 

În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.

Sfanta cruce s-a aratat pe cer deasupra Ierusalimului in dimineata zilei de 7 mai, 351 in timpul domniei imparatului Constantiu, fiul Sfântului Constantin (praznuit in 21 mai).

In acea vreme, erezia arianismului conform careia Hristos a fost un simplu om si nu Dumnezeu, era cauza multor dispute si scindari in interiorul imperiului. Chiar si dupa primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, multi au fost atrasi de falsele invataturi iar ortodocsii s-au trezit in multe locuri in minoritate.

Constantiu, conducatorul partii estice a imperiului era adept convins al arianismului. Fratii sai, Constantin al II-lea si Constans, crestini ortodocsi evlaviosi, erau conducatorii partii de vest. Ambii au fost ucisi in doua batalii diferite prin anul 350, lasandu-l pe Constantiu sa domneasca singur. Tot in acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit in 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului si a inceput lupta acerba impotriva arianismului.

In luna mai a anului 351 a aparut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasa, care se intindea de la Golgota pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, fiind pe cat de lunga pe atat de lata, stralucind mai tare decat soarele. O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria ca aceasta minune a dus la convertirea multori pagani si iudei la crestinism.

S-a mai pastrat in timp si o epistola scrisa de Sf. Chiril adresata imparatului, in care ii descria fenomenul miraculos, mustrandu-l sa se alature credintei crestine. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile. 

Minunea dumnezeiasca a Crucii deasupra Ierusalimului a intarit pe ortodcsi in credinta lor si a contribuit la intoarcerea multor arieni in sanul bisericii. Aceasta este si o reamintire a celei de-a doua veniri a Mantuitorului pe pamant cand "semnul Fiului se va arata pe cer" (Matei 24:30).

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.

Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţii legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a sa sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.

Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţii, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frica chinurilor, le-a adus aminte de frica de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, intrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.

Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.

Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă ca sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, ca cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.

Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi ca încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, marturisitor si aparator al Ortodoxiei în America.

Preacuviosul nostru parinte Alexis, aparatorul credintei ortodoxe si lucrator neobosit in via Domnului, s-a nascut in Austro-Ungaria in 18 martie 1854, intr-o familie saraca din regiunea Rusiei Carpatice. Ca multi altii din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic rasaritean. Tatal si fratele lui Alexis erau preoti iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelenta educatie, invatand mai multe limbi straine, printre care rusa din regiunea carpatica, maghiara, rusa, germana, latina si citea in limba greaca. El s-a casatorit cu Rosalie Mihalich, fata unui preot si a fost hirotonit preot in 18 aprilie 1878, slujind ca al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp sotia sa a murit, dupa care a urmat si unicul lor fiu sa-l paraseasca, pierderi pe care sfântul le-a rabdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.

In mai 1879, Parintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov si administrator la Dioceza. Tot lui i s-a incredintat si conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Parintele Toth a predat Istoria Bisericii si Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult in viata pe care urma s-o traiasca in America. Sf. Alexis nu a ramas mult profesor si administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. In octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel ca un alt Abraham, el si-a parasit tara si familia pentru a implini voia Domnului. (Gen 12:1).

La sosirea in America, parintele s-a prezentat autoritatii locale romano-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu exista episcop al Bisericii Unite in America in acea vreme. Arhiepiscopul Ireland apartinea partidului catolicilor americani care erau adeptii "americanizarii" tuturor catolicilor romani. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credinta obisnuita, obiceiuri si utilizarea limbii engleze in toate cele in afara de slujbele liturgice. Normal ca parohiile etnice si clerul de rit non-latin nu intrau in aceasta viziune. Astfel, cand parintele Toth si-a prezentat referintele arhiepiscopul l-a intampinat cu ostilitate, refuzând sa-l recunoasca pe Alexis ca preot catolic si nelasandu-l sa slujeasca in dioceza sa.

Ca istoric si profesor de lege canonica Parintele Toth isi cunostea drepturile in cadrul Bisericii Unite si nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. In luna octombrie a anului 1890, a avut loc o sedinta cu 8 din cei 10 preoti ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Parintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea in Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teama ca preotii si parohiile Bisericii Unite vor ingreuna asimilarea imigrantilor in cultura Americana. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat sa raspunda apelului de ajutor al preotilor.

Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale in care dadea ordin membrilor acestora sa nu participe la slujbele parintelui Toth si sa nu accepte serviciile preotesti ale acestuia. Asteptându-se sa fie deportat in orice moment, parintele Toth a explicat enoriasilor sai situatia, sugerand ideea reintoarcerii sale in Europa.

"Nu," au raspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce sa ne lasam calcati tot timpul de straini?" S-a decis sa se trimita o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele si adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l intalni personal pe Episcopul Vladimir; apoi in februarie 1891, parintele Toth si administratorul bisericii, Paul Podany, au mers si ei la intalnirea cu episcopul. Ca urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis in 25 martie 1891 si l-a primit pe parintele Toth si inca 361 de enoriasi in Biserica Ortodoxa a inaintasilor lor. Enoriasii au privit acest eveniment ca o noua victorie a ortodoxiei, bucurandu-se: "Slava lui Dumnezeu pentru multa Sa mila fata de noi!"

Initiativa a venit din partea poporului fara nici o influenta din afara. Biserica Ortodoxa Rusa nu a stiut de existenta imigrantilor Bisericii Unite Slave in America dar au raspuns pozitiv la petitia lor de a fi reuniti cu Biserica Ortodoxa.

Intoarcerea la biserica ortodoxa a Sf. Alexis si a parohiei sale a fost un exemplu incurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost ca lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turma poate fi asemanata cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls radacinile tarelor care au crescut in graul adevaratei doctrinei, demascand falsele invataturi care i-au dus poporul in ratacire. Chiar daca nu a ezitat sa arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, parintele Alexis a avut grija sa le trezeasca enoriasilor sai vigilenta impotriva intolerantei. Scrierile sale si predicile sunt pline de admonestari referitoare la respectul fata de aproapele si la ideea de a nu judeca credinta altora.

Chiar daca a facut comentarii dure in corespondenta sa privata cu administratia bisericii, trebuie sa retinem ca acestea s-au facut pentru apararea Bisericii Ortodoxe si a Misiunii Americane de acuzatii nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decat Parintele Toth. Acesti opozanti pot fi caracterizati ca intoleranti, nepoliticosi, cu metode non-etice de amenintarea la adresa lui si a enoriasilor sai.

In mijlocul greutatilor, acest erald al teologiei Dumnezeiesti si a doctrinei fara cusur a izvorat scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiti, pline de sfaturi practice despre modul de traire ortodox. De exemplu, articolul sau "Cum ar trebui sa traim in America" pune accent pe educatie, curatie, sobrietate si prezenta copiilor in biserica duminica si in sarbatori. 

Desi parohia din Minneapolis a fost primita in Biserica ortodoxa in martie 1891, abia in iulie 1892 Sfantul Sinod al Rusiei a recunoscut si acceptat parohia in Dioceza Alaska si Insulele Aleutine. Rezolutia a ajuns in America numai in octombrie 1892. In acest timp ostilitatea religioasa si etnica impotriva noilor convertiti s-a facut bine simtita. Parintele Alexis a fost acuzat ca si-a vandut poporul carpato-rus si religia sa "moscovitilor" pentru bani.

In realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lunga perioada de timp, parohia sa fiind una din cele mai sarace. Pâna sa-i parvina salariul din Rusia, sfantul a trebuit sa lucreze la o brutarie pentru a se intretine. Chiar daca veniturile sale erau neinsemnate, el nu ezita sa faca pomeni celor saraci si cu nevoi. El si-a impartit banii cu alti clerici mai saraci ca el si a contribuit la ridicarea bisericilor si educatia din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasa de viata lui, despre ce va manca si bea. (Matei, 6:25). Lasand toate cele in grija lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mantuitorului nostru care spunea " Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă" (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile si atacurile fizice cu rabdare si bucurie spirituala, amintindu-ne ca "Dumnezeirea este mai puternica ca toate" (Inteleptul Solomon 10:12).

Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon si Platon au recunoscut harul special al parintelui Toth, trimitandu-l de multe ori sa predice si sa invete poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicandu-le diferentele dintre ortodoxie, protestantism, romano-catolicism si uniatism, subliniind ca drumul spre mantuire este numai cu Biserica Ortodoxa.

La fel ca Iosua, "el si-a calauzit drept poporul spre convertire" (Sirah 49:2). El a ajutat formarea si convertirea a 17 parohii, plantand o vie a lui Hristos in America, imbogatindu-i roadele din ce in ce mai mult.  In 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepti ai Bisericii Unite Carpato-Ruse si Galiciene s-au intors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major in istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat sa contureze viitorul ortodoxiei in aceasta tara de-a lungul multor generatii ce aveau sa vina.

Cine poate sti lupta duhovniceasca a sfantului? Cine poate spune ce rugaciuni a ridicat din sufletul sau smerit catre Dumnezeu? Sfantul Alexis nu si-a arata niciodata in public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu in secret, cu lacrimi, smerenie si zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate cate facem in ascuns, l-a rasplatit pe sfant (Matei 6:6). Este de neconceput ca Sf. Alexis sa-si poata duce la bun sfarsit munca sa de apostolat fara ca Dumnezeu sa-l fi binecuvantat si intarit pentru aceasta.

Eforturile Parintelui Toth au fost recunoscute in timpul vietii sale. El a primit in dar o mitra incrustata cu pietre pretioase din partea Sfantului Sinod precum si Ordinul Sfantul Vladimir si al Sfintei Ana de la Tarul Nicolae al II-lea pentru serviciile deosebite si devotamentul fata de Dumnezeu si tara. In 1907 a fost printre candidatii la scaunul episcopal, insa nu a acceptat onoarea, motivand cu smerenie ca o astfel de demnitate ar trebui sa fie responsabilitatea unei persoane mai tinere si mai sanatoase decat el.

Pe la sfarsitul anului 1908, sanatatea Sf. Alexis a inceput sa subrezeasca datorita unor complicatii mai vechi. A incercat sa se refaca in sudul orasului New Jersey, dar s-a reintors dupa putin timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit sa stea la pat timp de doua luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie dupa vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi in care se praznuiesc sfintii Sava si Alexie Pustnicul Pesterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis si preocuparea pentru copiii sai spirituali nu a disparut odata cu moartea sa. Ca o concluzie la viata sfantului, ar fi potrivita prezentarea uneia din interventiile miraculoase ale parintelui care s-a petrecut in anul 1993:

In ianuarie 1993 un barbat s-a rugat Sfantului Alexis sa-l ajute sa obtina informatii despre fiul sau de care nu mai stia nimic de 28 de ani. Punandu-si nadejdea in indrazneala sfantului la bunul Dumnezeu omul a asteptat raspunsul. Chiar a doua zi fiul acestuia l-a sunat pe tatal sau. Se pare ca tanarul se afla in biserica atunci cand a simtit o pornire de nestavilit de a-l suna pe tatal sau. Mama sa il dusese cu ea in alt stat schimbandu-si numele cand el era un copil. De aceea tatal sau nu a putut sa le dea de urma. Afland de la mama sa ca tatal sau era crestin ortodox, a obtinut de la un preot ortodox telefonul tatalui sau dintr-un oras indepartat. Astfel tatal si fiul s-au reintilnit, multumind lui Dumnezeu si Sfantului Alexis pentru ajutorul primit.

Sf. Alexis a fost cu adevarat omul lui Dumnezeu care a calauzit multi imigranti galicieni si carpato-rusi prin confuzia neagra a provocarilor religioase din Lumea Noua pana la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice si exemplului sau de viata. In testamentul sau, Sf. Alexis si-a lasat sufletul la mila lui Dumnezeu, cerandu-si iertare de la toti si iertand pe toti. Sfintele sale moaste se odihnesc acum la Manastirea Sfantul  Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credinciosii pot veni sa se inchine lor si sa-i ceara sfantului sa mijloceasca la Dumnezeu pentru ei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

După moartea primului împărat creștin, Constantin I (304-337), sau așa cum este numit de Biserică Sfântul Constantin cel Mare, a urmat la conducerea Imperiului fiul său, Constantius al II-lea (337-360), care a susținut erezia ariană.

Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim a avut loc în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi (ora 3 pe ceasul bizantin reprezintă ora 9 dimineața pe ceasul actual) când pe cerul roșiatic al Ierusalimului a apărut acest semn minunat. Crucea luminoasă s-a întins de la Golgota și până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aproximativ 9 km, strălucind mai tare decât soarele. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, patriarhul de atunci, a înțeles semnul. În acea vreme Biserica era secerată de o luptă între ortodocși și ereticii arieni. Pentru că erau mulți și influenți, l-au amenințat pe Sfântul Chiril cu exilul. El a cerut în rugăciune ajutor, iar răspunsul a fost această minune.

Despre aceasta minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare împăratului Constanțiu, îndemnându-l să părăsească erezia ariană. Aceasta erezie, care nega divinitatea lui Hristos, era cauza a multe dispute teologice în cadrul imperiului. "Aducem cu grabă la cunoștință credincioșiei tale minunea dumnezeiască a lucrurilor cerești, ce s-a petrecut în Ierusalim în timpul iubitoarei tale de Dumnezeu domnii. Nu facem aceasta cu dorința ca acum pentru întâia oară să vii de la necunoștința la cunoștința de Dumnezeu - căci tu ai abata cunoștința de Dumnezeu, încât poți, prin faptele și gangurile tale credincioase, să înveți și pe alții - ci cu gândul de a te întări în cele ce știai. Odată ce ai înțeles, prin minunea săvârșită în timpul domniei tale, că domnia ta este cu adevărat iubita de Dumnezeu.

… Pe timpul domniei preaiubitorului de Dumnezeu și de fericita pomenire Constantin, tatăl tău, a fost găsit în Ierusalim mântuitorul lemn al crucii. Harul cel dumnezeiesc a făcut să fie găsita cinstita cruce în Sfintele Locuri neștiute de nimeni, de cel care caută în chip bun cucernicia. Minunea nu s-a mai săvârșit pe pământ, ci în cer: s-a arătat în Ierusalim semnul de biruința împotriva morții, al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, adică fericita Cruce, strălucind cu o lumină orbitoare. N-a fost văzută de unul sau de doi, ci s-a arătat cu totul lămurit la întreaga mulțime a cetății. Să nu se creadă apoi ca a trecut iute ca o năluca; dimpotrivă, a fost văzuta cu ochii timp de mai multe ceasuri de pe pământ; prin strălucirea să orbitoare, întrecea razele soarelui. Fără îndoiala, crucea luminoasă ce s-a arătat pe cer ar fi fost întunecată de soare, biruită de strălucirea razelor lui dacă ea n-ar fi strălucit privitorilor cu o strălucire mai mare decât a soarelui. Toată mulțimea cetății, fără să stea pe gânduri, în acel ceas, a alergat la sfânta biserică, fiind cuprinsă de frică și bucurie din pricina vedeniei dumnezeiești; toți deodată: tineri și bătrâni, bărbați și femei, oameni de toate vârstele, până chiar și fetele ținute în casă, locuitori ai cetății, ca și străini, creștini la un loc cu păgânii care veniseră în Ierusalim din diferite parți, cu toții într-un singur suflet, ca o singură gură, slăveau pe Făcătorul de minuni, pe Hristos Iisus, Domnul nostru".

Potrivit istoricilor Sozomen și Socrate, aceasta minune a dus la convertirea multor păgâni și iudei la creștinism. De asemenea, mulți arieni au părăsit erezia, întorcându-se la Biserica Ortodoxa. Acest eveniment mai este menționat de majoritatea istoricilor timpului Teofan, Filostorgiu, Eutihie, Ioan și Glycas.

Socrate Scolasticul descrie "atât de extraordinar a fost fenomenul încât a generat teamă pretutindeni. Bărbați, femei și copii și-au părăsit casele, piețele sau locurile de muncă și au alergat la Biserică unde împreună au cântat imne lui Hristos și de bunăvoie și-au mărturisit credința în Dumnezeu. Vești ale evenimentului au tulburat mult întregul imperiu și asta foarte repede pentru că, după cum este obiceiul, erau la Ierusalim călători din toată lumea pentru rugăciune și pentru vizitarea locurilor de care erau interesați. Aceștia au văzut semnul și l-au spus prietenilor acasă."

"Împăratul a fost anunțat de această întâmplare, scrie tot Socrate, pe de o parte de numeroase vești care circulau atunci și pe de altă parte de o scrisoare a lui Chiril episcopul. S-a spus că întâmplarea a fost plinirea unei vechi profeții din Scriptură. A fost mijlocul prin care mulți păgâni și evrei au venit la creștinism."

Alt istoric, Filostorgiu mărturisește "acest semn, nefăcut de mână omenească, a fost văzut întinzându-se de la Muntele Calvarului până la cel al Măslinilor și era însoțit de un larg curcubeu, ca o coroană ce îl înconjura din toate părțile."

Această minune a rămas în amintirea Bisericii și an de an se menționează și se aduc mulțumiri pentru acest dumnezeiesc semn în această zi de 7 mai. Creștinii au numit această zi "ziua în care cerul a luat foc".

Unde se găsesc fragmente din Sfânta Cruce

Sfânta Cruce a Răstignirii lui Iisus Hristos a fost descoperită, în secolul al IV-lea, de Sfânta Elena, care a dăruit-o astfel lumii creștine. Mama împăratului Constantin cel Mare a descoperit Crucea în timpul unui pelerinaj în Țara Sfântă, în care a pornit aproape de sfârșitul vieții, iar pe locul unde a identificat-o a ordonat zidirea unei biserici, deasupra Sfântului Mormânt, numind-o Biserica Învierii.

Pentru a citi mai mult depre Sfinții Împărați Constantin și Elena APĂSAȚI AICI, depre Înălțarea Sfintei Curici APĂSAȚI AICI, sau despre Biserica Sfântului Mormânt APĂSAȚI AICI.

Descoperirea Sfintei Cruci de către Sfânta Împărateasă Elena

Luată ca pradă de război de perși, în secolul al VII-lea, Sfânta Cruce a fost redobândită și readusă la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt; ajunsă peste veacuri în custodia cavalerilor templieri, care au purtat-o în cruciade spre a le aduce victoria, căzută apoi în mâinile sultanului Saladin, din nou ascunsă, parțial pierdută, a fost fărâmițată în bucăți și dispersată în lume, de-a lungul timpului, mai ales în Evul Mediu, unele fragmente fiind ulterior autentificate au fost păstrate în numeroase biserici și comunități religioase.

În Răsărit locuri unde se găsesc fragmente din Sfânta Cruce

La Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim din Israel se află o parte din lemnul Sfintei Cruci. Potrivit tradiției ierusalimitene, Crucea de la Ierusalim care păstrează un fragment din Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul este scoasa în procesiune în jurul Sfântului Mormânt, în Duminica Sfintei Cruci și la Slujba Prohodului din Vinerea Mare.

Un Fragment din Lemnul Sfintei Cruci de la Mănăstirea Xiropotamu din Muntele Athos

La Mănăstirea Xiropotamu de la Muntele Athos, aflată la jumătatea drumului dintre Dafne și Kareia, închinată Sfinților 40 de Mucenici, se păstrează cea mai mare parte din Sfânta Cruce. Din vechime, la refacerea și întreținerea mănăstirii Xiropotamu au avut un aport special și domnitorii români, între care s-a numărat Neagoe Basarab, dar și mulți boieri români, iar lemnul Sfintei Cruci de la Xiropotamu a ajuns pentru prima dată în Țările Române între anii 1757 – 1763. În satul Petrokerasa, tot în Grecia, în fiecare an, în Duminica Floriilor, mii de oameni se adună pentru a întâmpina Sfânta Cruce de la Mănăstirea Xiropotamu, într-o ceremonie de primire care are loc încă din anul 1768. Această ceremonie a aducerii Sfintei Cruci aici se datorează unei mari minuni petrecute în secolul al XVIII-lea, când satul a fost lovit de o boală mortală. Atunci, sătenii au cerut ajutor mănăstirii Xiropotamu, care a trimis Crucea cea Adevărată pentru a binecuvânta localitatea, care astfel a fost salvată de la pieire.

Un alt fragment al Crucii Răstignirii se păstrează la mănăstirea Panaghia Soumela din Veria, în apropiere de Salonic, altul aflându-se la mănăstirea Panaghia Ikosifinissa din Drama. Fragmentul de la Drama a aparținut unei pustnice care, înainte de a veni în Grecia, a locuit mai mulți ani la Ierusalim. Întorcându-se în Grecia de la Ierusalim și de pe Muntele Sinai, în 1960, ea a ridicat sfânta Mănăstire a Maicii Domnului pe Muntele Pangeion. Aici a primit bucata din Sfânta Cruce de la un preot din frăția "Sfântului Mormânt de la Ierusalim", care o moștenise de la alți părinți dinaintea lui. Călugărița a oferit-o apoi Mitropoliei din Drama.

Biserica Ortodoxă Siriacă deține o relicvă a Crucii Sfinte, la Mănăstirea Sfântului Marcu din Ierusalim, ridicată în secolul I de către Evanghelistul Marcu, și reconstruită de mai multe ori, peste ruinele edificiului din secolul al VI-lea. Locul a fost vizitat de Sfântul Chiril, patriarh al Ierusalimului, și de Sfânta Sylvia de Aquitania.

Biserica Ortodoxă Etiopiană Täwahedo, una dintre cele mai vechi forme de creștinism din lume, are cinstea de a adăposti o parte din Crucea Sfântă, la Gishen Mariam, și sărbătorește anual descoperirea Crucii de către Împărăteasa Elena, după calendarul etiopian, în ziua 17 a lunii meskerem, corespunzând în calendarul gregorian zilei de 27 septembrie. În același timp, sărbătoarea amintește de evenimentele de pe Muntele Gishen, de la Mănăstirea Sfânta Maria. Potrivit tradițiilor etiopiene, fragmentul din Sfânta Cruce a fost adus cândva prin secolul al IV-lea, când s-a introdus creștinismul în regiunea al cărei trecut se pierde în legende amintind de regele Solomon și de regina din Saaba. În fiecare an, la 17 meskerem, preoții însoțiți de credincioși poartă o cruce de lemn pe care o așază în mijlocul poporului, urmând un anumit ritual, apoi ard această cruce, pentru a aminti de evenimentele din secolul al IV-lea.

Alte lăcașe în care se mai află părticele din Sfânta Cruce:

• Mănăstirea Vatoped, Muntele Athos, Grecia;
• Mănăstirea Filoteu, Muntele Athos, Grecia;
• Mănăstirea Stavrovouni din Larnaca, Cipru;
• Multe din Mănăstirile din Sfântul Munte și Ierusalim dețin părticele din Sfânta Cruce.

În România locuri unde se găsesc fragmente din Sfânta Cruce

Mănăstirea Lupșa din județul Alba, având hramul Înălțarea Sfintei Cruci, se bucură din 2001 de o parte din Sfânta Cruce. Fragmentul de la Lupșa a fost adus de la mănăstirea athonită Vatopedu, împreună cu o copie a icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Mângâietoarea.

Un alt fragment al Crucii se află la Mănăstirea Căldărușani, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească, ctitorită în 1638 de Matei Basarab, pe locul unui mai vechi schit de lemn. Între anii 1854-1855, înainte de a pleca să desăvârșească pictura de la mănăstirile Zamfira și Agapia, Nicolae Grigorescu a poposit la Căldărușani, unde a realizat o serie de icoane.

Alt fragment al Crucii este adăpostit la Țigănești, lângă București, la biserica atestată încă din secolul al XVII-lea.

La Mănăstirea Miclăușeni, din județul Iași, sunt păstrate fragmente din moaștele a 14 sfinți, precum și câteva așchii din lemnul Sfintei Cruci, pe locul unei biserici de lemn construite de vornicul Ioan Sturdza, în 1782.

Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei din capitală deține și ea un fragment din Crucea lui Hristos. Biserica veche a fost distrusă de cutremurul din 1838 și refăcută peste un deceniu. Din anul 2011, odată cu primirea celui de-al doilea hram al bisericii, Înălțarea Sfintei Cruci, biserica organizează anual, în data de 13 septembrie, o procesiune-pelerinaj întru cinstirea marii sărbători din 14 septembrie.

Alte lăcașe în care se mai află părticele din Sfânta Cruce:

• Mănăstirea Mihai Vodă, din București;
• Biserica Stavropoleos, din București;
• Biserica Paraclisului Patriarhiei, din București;
• Biserica Podeanu, din București;
• Biserica Precupeții Noi, din București;
• Mănăstirea Miclauseni din Județul Iași.

  La Santa Croce di Gerusalemme din Roma (Bazilica Sfântei Cruci de la Ierusalim), zidită de împărăteasa Elena, este păstrat un fragment, însă lăcașul nu este dedicat Sfintei Cruci, ci numele său sugerează că o părticică din Ierusalim a ajuns la Roma. Aici sunt adăpostite sfinte Moaște ale Patimilor, aduse din Țara Sfântă, inițial păstrate într-o capelă construită la Palazzo Sessoriano, sau Palatul Elenei, în Capela sa. Edificiul a suferit modificări structurale și decorative, în secolul al XVI-lea, precum și la jumătatea secolului al XVIII-lea. În 1629, la solicitarea Papei Urban al VIII-lea, o parte mai mare a Crucii a fost mutată din acest lăcaș la Bazilica Sfântului Petru de la Vatican, unde este expusă și statuia Împărătesei Elena, operă a sculptorului italian de secol XVII, Andrea Bolgi. Fragmente din Crucea lui Iisus se află în interiorul unei cruci de aur, de secol VI, restaurată în urmă cu câțiva ani,, ce poate fi admirată la Vatican.

  Și în Franța se găsesc fragmente din lemnul Sfintei Cruci, unul aparținând tezaurului Catedralei Notre Dame din Paris, ca parte a relicvelor sfinte conservate de Arhidieceza de Paris, inițial păstrate la Sainte-Chapelle, pe Île de la Cité. În secolul al XIII-lea, regele cruciat Ludovic al IX-lea, singurul monarh al Franței care a fost canonizat, a ridicat Sainte-Chapelle, pentru a adăposti Coroana de Spini, un fragment al Crucii și alte relicve cumpărate de la Balduin al II-lea, ultimul împărat al Imperiului Latin de Constantinopol.

  Un alt fragment al Sfintei Crucii se află tot în Franța la Capela La Vraie-Croix din Morbihan, adus aici, de un cavaler revenit din cruciadă. După un popas în localitate, cavalerul a pierdut bucata de lemn sfânt, însă, mai târziu, relicva a fost regăsită și capela a fost ridicată pe acel loc, pentru a o adăposti. Și la Catedrala Notre-Dame din Reims poate fi cinstit un fragment al Crucii, care este inclus în Talismanul de secol IX al lui Carol cel Mare, regele francilor.

  La Viena, Kaiserliche Schatzkammer, Tezaurul Imperial de la Palatul Hofburg, deține o valoroasă colecție de comori seculare și ecleziastice, acoperind peste o mie de ani de istorie europeană, aici aflându-se și un fragment al Sfintei Cruci.

  Alt fragment este păstrat la mănăstirea cisterciană de secol XII de la Heiligenkreuz, Austria, în ascunzișurile Pădurii Vieneze. În anul 1188, ducele Leopold al V-lea de Babenberg, supranumit cel Virtuos, a dăruit abației această sfântă relicvă, primită de el de la regele Balduin al IV-lea al Ierusalimului. Din anii 1980, relicvarul este expus în capela Sfintei Cruci din acest loc.

  Abația Wiblingen din Germania, fondată în 1093, a primit de la ai săi întemeietori o părticică a Crucii Sfinte, pe care ei o dobândiseră în timpul participării la Prima Cruciadă. În prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul Războiului de Treizeci de Ani, abația a suferit mai multe pagube, iar relicva a fost ascunsă, pentru a nu fi prădată de trupele suedeze. Însă după retragerea acestora, nu a mai putut fi recuperată, deoarece nu mai era în viață nimeni care să-și amintească unde fusese ascunsă. Abia după mulți ani a fost redescoperită.

  O altă parte a Crucii poate fi venerată la Limburg an der Lahn, într-un relicvar purtând o inscripție cu numele împăratului bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenet și al fiului său, Roman al II-lea. Adus la început de secol XIII, în urma celei de-a Patra Cruciade, de la Constantinopol în Germania, relicvarul a fost donat de către cavalerul Heinrich von Ulmen, mănăstirii din Stuben, pe râul Mosela, unde a rămas mai bine de șase sute de ani. Apoi, la finele veacului al XVIII, francezii au dus relicvarul în vechea fortăreață Ehrenbreitstein, distrusă în timpul Revoluției franceze și reclădită în veacul al XIX-lea. Aici, relicvarul a intrat în posesia conților de Nassau-Weilburg, familia donând-o în 1835 diecezei de Limburg an der Lahn.

  În prima jumătate a secolului al XV-lea, urmașii unui negustor genovez stabilit în Flandra, cu două secole în urmă, au construit o biserică în Bruges, după modelul celei de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Cripta acestui edificiu gotic cu puternice influențe bizantine configurează o reconstrucție a mormântului lui Hristos, sanctuarul fiind căminul unei relicve a Crucii Sfinte. Mai există fragmente ale Crucii în biserica Sainte-Croix din Liège, dăruite lăcașului de către împăratul Henric al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, pe care le primise de la regele francilor, Robert al II-lea, supranumit cel Pios. Până în 1996, înainte de a fi restaurată, relicva adusă la mijlocul secolului al X-lea era expusă în tezaurul catedralei. În prezent, poate fi văzută la Muzeul de artă religioasă și artă Mosan din Liège (MARAM). Relicvarul anglo-saxon din Catedrala Sfântului Mihail și a Sfintei Gudula, din Bruxelles, construită în secolul al XVIII-lea, adăpostește, de asemenea, un fragment al Crucii.

  În Spania, la mănăstirea franciscană Santo Toribio de Liébana (Monasterio de Santo Toribio de Liébana), în Cantabria, tradiția leagă o relicvă a Crucii de originea așezării, adusă odată cu moaștele Sfântului Toribio de Astorga, prin secolul al VIII-lea. Tot în Spania se află faimoasa Cruz de Caravaca (Crucea de la Caravaca), motiv de pelerinaj încă din secolul al XIV-lea, conservată într-un relicvar în bazilica del Real Alcázar de la Vera Cruz, en Caravaca de la Cruz. Fragmentul Crucii Sfinte – aparținând inițial primului patriarh al Ierusalimului, după cucerirea cetății de către musulmani – a fost în mod miraculos adusă la sanctuarul de la Caravaca de doi îngeri, care au lăsat-o pe altar. În timpul invaziei napoleoniene, Crucea a rămas ascunsă, de teama dispariției, iar în 1934 a fost furată. După Războiul Civil al Spaniei, în 1942, Papa Pius al XII-lea a dăruit lăcașului un nou fragment al Crucii. Devoțiuea pentru Cruz de Caravaca a fost extinsă și în Polonia, Franța, Germania, Anglia și America Latină. Recent a fost expusă publicului din nou Vera Cruz de Caspe (Crucea cea Adevărată de la Caspe), după finalizarea reamenajării Capelei (Capilla) de la Vera Cruz din Colegiata de Santa María la Mayor de Caspe, în Spania. Relicva sfântă scoasă în procesiune în Săptămâna Mare este protejată într-un relicvar gotic din aur și argint, de secol XVIII. Fragmentul de lemn sfânt a călătorit de la Ierusalim, în secolul al IV-lea, la Roma, unde Papa Clement al VII-lea a transformat-o în crucea sa pectorală. În 1394, Papa Clement a dăruit Crucea cu acest fragment consilierului său, Juan Fernández de Heredia, un om politic din secolul al XIV-lea, care a donat-o apoi orașului Caspe și a comandat construcția unei mănăstiri ce a adăpostit părticica din Sfânta Cruce până când a fost mutată la Colegiata Santa María la Mayor, unde a rămas până în 1936, când un locuitor a ascuns-o pentru a nu fi distrusă de Războiul Civil. Apoi, relicva a fost dată înapoi la Colegiata, unde a stat într-un seif timp ce 75 de ani, acum putând fi cinstită de credincioși.

  În Filipine, un fragment al Sfintei Cruci se află la Monasterio de Tarlac, la San Jose, pe Muntele Învierii, străjuit de o imensă statuie a lui Iisus înviat, de circa 9 metri înălțime, asemenea celor de la Lisabona și de la Rio de Janeiro, cu brațele deschise pentru a-i primi pe toți cei care rătăcesc prin aceste locuri. Fragmentul a fost adus la mănăstire, singurul loc din Asia unde se găsește o relicvă a Crucii, în 2017, fiind dăruit comunității monastice filipineze de către monseniorul german Volker Bauer de Essen, care era custodele relicvei la Koln. Anual, pe 19 ianuarie, se serbează aducerea acestei părticele din lemnulul Sfintei Cruci în lăcaș și, de asemenea, pe 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci.

  Sursă: RadioRomânia.

  

  Icoana la sărbătoarea Arătării semnului Sfintei Cruci la Ierusalim

  

  Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 100

  

  Biserica Sfântului Mormânt - Ierusalim

  

  Pelerinajul Sfintei Cruci în Vinerea Mare la Ierusalim

  Pentru a citi mai mult despre Vinerea Mare APĂSAȚI AICI.

  Pentru a citi mai mult despre Înălțarea Sfintei Cruci APĂSAȚI AICI.

  

  Rugăciune Sfânta Cruce

  Sfântă Cruce armă tare,
  Feri-mă de supărare;
  Sfântă Cruce armă dulce,
  Fii cu mine încotro m-oi duce;

  Sfântă Cruce a lui Hristos,
  Să-mi fii mie de folos.
  Cruce-n casă, cruce-n masă,
  Cruce în toți patru cornuri de casă.

  Dumnezeu îi cu noi la masă,
  Maica Sfântă-i la fereastră,
  Îngerii împrejur de casă,
  Maica Sfântă îi cu poala întinsă

  Și pe noi toți ne cuprinsă.
  Cruce în patul nost,
  Dumnezeu îi la capul nost,
  Dumnezeu ne-o apărat,

  De vrăjmașul necurat,
  De șarpele înveninat,
  De iadul întunecat.

  Sfântă Cruce, păzește-mă
  Maică Sfântă, acoperi-mă,
  Înger bun, trezește-mă,
  Doamne, mântuiește-mă. Amin!

  

  Cântări Liturgice

  Tropar - Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim, glasul al 4-lea

  Chipul Crucii Tale acum mai mult decât soarele a strălucit, care de la Sfântul Munte până la locul Căpățânii o ai întins, și într-însa a Ta putere, Mântuitorule, ai luminat, printr-însa întărind și pe bine credincioșii împărați, pe care îi și mântuiește totdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Hristoase Mântuitorule, mântuiește-ne și pe noi.

  Condac - Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim, glasul al 8-lea

  O, de trei ori fericită și preacinstită Cruce, pe tine lăudându-te și închinându-mă ție, acum mă sfințesc; pe care Hristos înălțându-Se, a mântuit lumea. Deci întâmpină și mă mântuiește cu puterea ta și din toate nevoile mă slobozește, ca să strig ție: Bucură-te lemn fericit.

  Cântare Sfântă Cruce

  

  Arătarea semnului Sfintei Cruci la Ierusalim (Viețile Sfinților)

  După moartea celui întâi între creștini, a binecredinciosului și dreptului împărat, a Sfântului Marelui Constantin, luând împărăția fiul său, Constantie, și abătându-se la răucredinciosul eres al lui Arie, care hulea pe Fiul lui Dumnezeu, s-a făcut – spre rușinarea ereticilor celor răucredincioși, spre încredințarea necredincioșilor și spre întărirea celor dreptcredincioși – un semn minunat în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în Duminica Cincizecimii, când se prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh.

  Și s-a întâmplat atunci de era duminica aceea în șapte zile ale lumi mai și în ceasul al treilea s-a arătat pe cer închipuirea cinstitei Cruci a Domnului, care strălucea cu o lumină negrăită, mai mult decât razele soarelui, la care privind tot poporul, se minuna cu spaimă mare. Acel semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei – pe care Domnul nostru Iisus Hristos S-a răstignit; și s-a întins cu lungimea sa, ajungând până la muntele Eleonului, care este departe de la Golgota ca la cincisprezece stadii; și se potrivea lățimea Crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând astfel privirea tuturor către ea. Deci toți câți aveau lucruri în mâinile lor și cei care erau prin case, lăsându-și toate treburile lor, ieșeau și priveau cu frică spre acel semn preaminunat. Apoi, toată mulțimea ierusalimitenilor umplându-se de frică și de bucurie pentru dumnezeiasca vedere, au alergat la sfânta biserică cu mare umilință și cu căldura duhului, bătrâni și tineri, bărbați și femei cu pruncii cei sugători, asemenea și fecioarele cele neispitite de nuntă, care se păzeau prin cămări, ieșind din camerele lor, alergau iarăși acolo. Și oamenii de toate vârstele și rânduiala, străinii și nemernicii, creștinii și cei de alta credință și toți cu o gură și cu mare glas preamăreau pe Iisus Hristos Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut Dumnezeu adevărat din Dumnezeul Cel adevărat, pe Făcătorul minunilor celor mari.

  Atunci necredincioșii și ereticii, vrăjmașii și hulitorii dumnezeirii lui Hristos, s-au umplut de rușine, văzând cât este de mare slava și puterea lui Hristos Domnul, întru arătarea Crucii celei dumnezeiești; și s-a dovedit atunci cu lucrul, că credința creștinească este dreaptă, adevărată și mântuitoare, și nu din dovedirea cuvintelor celor ce ies din înțelepciunea omenească cea din afară, ci din Duhul Sfânt prin descoperire și putere întărită, fiind mărturisită din cer cu semne și cu minuni.

  De acest minunat semn, Preasfințitul Chirii, patriarhul Ierusalimului, a înștiințat prin scrisoare pe împăratul Constantin, sfătuindu-l spre dreapta credință. Iar Hermias Sozomen a scris că, prin acea arătare pe cer a Sfintei Cruci, foarte mulți dintre evrei și păgâni s-au încredințat; și, apropiindu-se cu pocăință de Hristos Dumnezeul nostru, au primit Sfântul Botez și au slăvit cu bună credință pe Hristos, Cel ce este de o ființă cu Tatăl și cu Sfântul Duh. Iar noi, mărturisind puterea Lui cea nespusă, arătată prin Cruce, Îl înălțăm pe El cu laudele noastre, că este Domnul Dumnezeul nostru, și ne închinăm așternutului picioarelor Lui, adică Crucii celei sfinte, rugând bunătatea Domnului, ca la a doua și înfricoșătoarea Sa venire, să ne învrednicească pe noi a vedea întru bucurie și întru nădejdea mântuirii semnul Fiului Omenesc – Crucea cea sfântă –, care se va arăta pe cer; și cu aceea, ca și cu o cheie, să ne deschidă nouă ușile împărăției Cerului, precum oarecând tâlharului Raiul și, împreună cu oile cele binecuvântate, să ne rânduiască pe noi în veci. Amin.

  Cartea în format fizic ➡ Viețile Sfinților